3ra-154/24 — anularea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-154/24 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de avocatul Adam
Alexandru în numele și interesele lui Ruslan Satybaldiev,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Ruslan Satybaldiev împotriva Inspectoratului General
pentru Migrație cu privire la anularea actului administrativ,
împotriva deciziei din 05 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-154/24
NR. PIGD 2-22054969-01-3ra-13022024)
Temeiurile recursului nu se încadrează în prevederile art.2451 Cod
administrativ. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu
constituie un temei de casare a deciziei contestate.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. L. Holevețcaia,
Curtea de Apel Chișinău, jud. G. Mîra, G. Dașchevici, A. Bostan,
16 octombrie 2024
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de avocatul
Adam Alexandru în numele și interesele lui Ruslan Satybaldiev
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 19 aprilie 2022, Ruslan Satybaldiev s-a adresat cu o acțiune în
contencios administrativ împotriva Inspectoratului General pentru Migrație,
solicitând anularea Deciziei nr.224/22/DAI din 05.03.2022 a Direcției Azil
și Integrare a Biroului migrație și azil al MAI; obligarea Direcției Azil și
Integrare a Biroului migrație și azil de a oferi accesul la o nouă procedură de
azil lui Satybaldiev Ruslan.
În motivarea acțiunii a indicat că prin decizia nr.224/22/DAI din 05
martie 2022 a Direcției azil și integrare a Biroului migrație și azil al MAI, a
fost respinsă cererea reclamantului de azil. Decizia i-a fost comunicată
acestuia la 11 aprilie 2022.
Reclamantul nu este de acord cu această decizie, o consideră ilegală și
pasibilă anulării.
Satybaldiev Ruslan susține că s-a născut la data de 22 septembrie 1981
în Republica Kârgâzstan, or.Osh, de naționalitate kirghiz și de religie creștin.
În susținerea solicitării de a obliga pârâtul să-i acorde statut de refugiat pe
teritoriul Republicii Moldova, a declarat că nu poate să se întoarcă în
Kirgistan și nu dorește să fie întors, deoarece se simte în pericol în țara de
origine.
La 03 august 2010, Satybaldiev Ruslan s-a adresat la Direcția azil și
integrare cu o cerere pentru acordarea protecției internaționale în Republica
Moldova. De asemenea, în Republica Moldova el este însoțit de către
părinții: Satybaldieva Matliuba Tolon, născută la data de 06.10.1961 în
Republica Kîrgîzstan (recunoscută cu statut de refugiat); tata: Satybaldiev
Ulugbek Golush, născut la data de 11.10.1956 în Republica Kîrgîzstan
(recunoscut cu statut de refugiat).
Referitor la motivul pentru care solicitantul a părăsit țara de origine,
Satybaldiev Ruslan a declarat, că după două luni după ce părinții dumnealui
au plecat în Republica Moldova, dânsul împreună cu familia sa și fratele
(Satybaldiev Iakhe), au decis să plece în Republica Kazahstan, la familia
1
soției sale. În Republica Kazahstan dânșii au rezidat timp de 6-7 luni. Între
timp în Republica Kârgâzstan s-a iscat conflictul interetnic (aprilie 2010).
Asupra faptului de ce nu a solicitat azil în Republica Kazahstan, solicitantul
a declarat că autoritățile cazace pe kirghizi îi trimiteau înapoi în Kârgâzstan.
Numai datorită faptului că soția sa era de naționalitate kazahă, dânșii
(solicitantul împreună cu fratele său) au putut să locuiască în țara dată. Însă,
nu puteau să obțină permis de ședere permanent și din acest considerent erau
nevoiți după fiecare trei luni să-și prelungească șederea, după care
autoritățile de stat au schimbat termenul la o lună. Astfel, prețul pentru
obținerea permisului a devenit destul de costisitor și precum părinții soției
achitau aceste permise, au decis să-i alunge. Ca urmare, a decis să vină în
Republica Moldova împreună cu familia sa de a fi alături de părinți, surori și
frați.
A reținut că la vârsta de 10 ani, s-a convertit la religia creștină, motivul
convertirii a fost că părinții lui au devenit adepți ai religiei date. Pe marginea
faptului dacă a întâmpinat careva dificultăți ce ține de religie în țara de
origine, a susținut că era înjosit de către colegii de la școală.
În anul 1992, familia acestuia s-a mutat cu traiul în Republica
Uzbekistan. Ceea ce ține de tematica religiei în această țară, acesta a susținut
că și aici a întâmpinat diverse obstacole. În acest sens, a susținut că nu i s-a
permis să prelungească studiile (a făcut doar 9 clase), precum și nu putea să-
și găsească un loc de muncă. Totodată, a menționat că în Republica
Uzbekistan frecventa biserica (de tip casă), în fiecare duminică, slujba
bisericească se începea dimineața. În Republica Kazahstan, nu a fost supus
niciunui tratament inuman sau degradant pe marginea religiei, doar că avea
careva conflicte cu părinții soției.
Referitor la motivul solicitării azilului, acesta a invocat că ar dori atât
dânsul, cât și familia sa, să fie asistați din partea autorităților Republicii
Moldova. În ceea ce privește posibilitatea reîntoarcerii în țara de origine,
reclamantul a declarat că acest fapt este imposibil, deoarece nu vor avea unde
locui, precum că după plecarea părinților rudele au vândut casa.
În rezultatul examinării motivelor invocate de către reclamant, la data
de 11 ianuarie 2011 a fost emisă decizia Direcției azil și integrare
nr.676/11/DR, prin care s-a decis a acorda protecție umanitară. În
conformitate cu prevederile Legii nr.270 din 18.12.2008 privind azilul în
Republica Moldova, a fost inițiată procedura de reexaminare a dosarului.
Astfel, la data de 04 aprilie 2013 a fost emisă decizia Direcției azil și
integrare nr.66/13/DAI, prin care s-a decis neacordarea protecției umanitare.
Decizia Direcției azil și integrare, fiind contestată pe calea contenciosului
2
administrativ. Urmare, la 14 ianuarie 2014 de către Judecătoria Chișinău,
sediul Centru a fost emisă încheierea nr.3CA1584/13, prin care s-a dispus
admiterea renunțului reclamantului Satybaldiev Ruslan la cererea depusă
împotriva Direcției azil și integrare privind contestarea deciziei. Drept
rezultat, Satybaldiev Ruslan s-a reîntors în mod voluntar în țara de origine.
La 24 februarie 2022, Satybaldiev Ruslan s-a adresat la Direcție cu o
nouă cerere de azil, invocând că are șase fiice și în Republica Kârgâzstan se
practică „răpirea” mireselor inclusiv, și fete minore cu scopul căsătoriei. În
acest context, acesta a relatat că nu agreează acest obicei și este îngrijorat că
fiicele sale ar risca să devină victime a acestei cutume. De asemenea a
declarat că s-a convertit la religia creștină, fapt pentru care familia sa avea
probleme cu musulmanii localnici.
Potrivit datelor oficiale, în Kârgâzstan, aproximativ 14 la sută din
femeile cu vârsta de până la 24 de ani devin victime căsătoriilor forțate.
Reprezentanții Programului ONU de Dezvoltare din Kârgâzstan,
menționează că cifra reală poate fi mult mai mare, deoarece multe fete nu
apelează la organele de drept, pentru a nu „rușina” familiile sale.
Așadar, reclamantul menționează că nu este de acord cu respingerea
cererii de azil, deoarece noțiunea refugiatului, enunțată în p.A2 art.1 al
Convenției din 1951, Privind statutul refugiaților prevede recunoașterea
statutului de refugiat pentru persoana care: „... în urma unor ... temeri
justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naționalității apartenenței
la un anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara țării a cărei
cetățenie o are și care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu dorește
protecția acestei țări...”. Din noțiunea refugiatului din Convenție înțelege că
cele cinci motive de persecuție a refugiaților sunt: Rasa; Religia;
Naționalitatea; Grup social; Opinia politică.
În cererea de azil și ulterior în cadrul interviului la Direcția azil și
integrare, acesta a invocat că are frică să se întoarcă în țara de origine pe
motivele invocate supra, situație ce se înscrie în una din cele cinci prevăzute
de Convenția din 1951.
În drept, susține reclamantul că decizia contestată este pasibilă
anulării, deoarece este ilegală în fond, fiind emisă contrar prevederilor Legii
270 „Privind azilul în Republica Moldova”.
Menționează că, în conformitate cu prevederile alin.(1) al art.17 din
Legea privind azilul: „Statutul de refugiat se recunoaște, la solicitare,
străinului care, în virtutea unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe
motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau
opinie politică, se află în afara țării a cărei cetățenie o deține și care nu poate
3
sau, datorită acestei temeri, nu dorește să se pună sub protecția acestei țări;
sau care, nedeținând nici o cetățenie și găsindu-se în afara țării în care își
avea domiciliul legal și obișnuit, ca urmare a unor astfel de evenimente, nu
poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă”.
În conformitate cu prevederile art.42 al Legii privind azilul, „(2) La
soluționarea cererilor de azil, autoritățile competente au obligația să
cerceteze toate aspectele relevante ale cererii de azil, în colaborare cu
solicitantul, după caz, sau la solicitarea acestuia.
Iar, în conformitate cu prevederile art.48 al Legii privind azilul, „(1)
La evaluarea temerii bine întemeiate de persecuție sau de a fi expus la un risc
serios, autoritățile competente trebuie să se bazeze atât pe evenimente care
au avut loc anterior părăsirii țării de origine, cât și pe cele care s-au desfășurat
ulterior părăsirii țării sale de origine.”
Concluzionează că prin a declara că în decizia contestată lipsește atât
„cercetarea tuturor aspectelor relevante ale cererii de azil”, prevăzută de
art.42 al Legii 270, cât și întemeierea autorităților competente „pe
evenimente care au avut loc anterior părăsirii țării de origine, cât și pe cele
care s-au desfășurat ulterior părăsirii țării sale de origine”, care este
obligatorie în virtutea prevederilor art.48 al aceleiași Legi 270.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani, s-a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de către
Satybaldiev Ruslan împotriva Inspectoratului General pentru Migrație,
privind anularea actului administrativ.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 28 decembrie 2022, Satybaldiev Ruslan a declarat apel împotriva
hotărârii primei instanțe.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 05 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a
respins apelul declarat de Satybaldiev Ruslan și s-a menținut hotărârea din
30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
În motivarea soluției, instanța de apel a conchis că instanța de fond a
apreciat corect circumstanțele cauzei, probele fiind analizate în mod
obiectiv.
4
A reiterat poziția primei instanțe potrivit căreia Ruslan Satybaldiev nu
a adus dovezi convingătoare care să ateste existența unor noi circumstanțe
conform art. 78 alin. (2) din Legea nr. 270/2008 privind azilul.
Instanța a reținut că motivele invocate de reclamant, inclusiv riscurile
legate de convertirea sa religioasă și de securitatea familială, fuseseră deja
analizate în procedurile anterioare și nu prezentau elemente noi care să
schimbe situația juridică.
Instanța a apreciat că reclamantul nu se confruntă cu o persecuție
sistematică în țara de origine, având în vedere că acesta a revenit anterior
acolo și a obținut documente de identitate, ceea ce demonstrează că nu este
urmărit de autorități.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 08 februarie 2024, avocatul Adam Alexandru în numele și interesele
lui Ruslan Satybaldiev, a declarat recurs împotriva deciziei din 05 decembrie
2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea
deciziei instanței de apel și emiterea undei decizii noi prin care acțiunea să
fie admisă.
ARGUMENTELE RECURSULUI
În motivarea recursului a invocat că decizia contestată este ilegală și
pasibilă de a fi casată.
A subliniat că autoritățile nu au respectat art. 42 și 48 din Legea nr.
270/2008 privind azilul, în sensul că nu au cercetat toate aspectele relevante
și nu au luat în considerare evenimentele care au avut loc atât înainte, cât și
după părăsirea țării de origine, ceea ce este obligatoriu.
Reprezentantul recurentului a susținut că acesta se teme să se întoarcă
în Kârgâzstan din motive de persecuție religioasă și culturală. A menționat
convertirea sa la creștinism și obiceiul „răpirii mireselor” din țara sa de
origine, care ar pune în pericol siguranța familiei sale, în special a celor șase
fiice.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) Cod administrativ prevede următoarele:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de
apel pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
5
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 din Codul administrativ prevede că:
(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței
uniforme a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă
au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie
pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.d)
sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la
rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare
pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost
reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.
Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ prevede că:
(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de
recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere
irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele
cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții
Supreme de Justiție și se comunică părților.
Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. a1) că, recursul se declară
inadmisibil în special când recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.245¹.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, la caz se atestă că
decizia motivată a instanței de apel a fost notificată avocatului recurentului,
prin intermediul poștei electronice (f.d.128), la 31 ianuarie 2024, iar cererea
de recurs a fost depusă la data de 08 februarie 2024, cu respectarea
prevederilor art. 245 din Codul administrativ.
6
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că
admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să
însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui
control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.
Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra
cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu
se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ,
deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către
Curtea de Apel Chișinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea
eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza
în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu
constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursul depus de avocatul Adam Alexandru în numele și interesele lui
Ruslan Satybaldiev, conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse
în cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de
Apel Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există
aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor
argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în
care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 2451 din Codul administrativ.
7
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale
cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de
netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea
recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de
dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din
punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care
se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către
Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la
examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala
cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea
și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că
dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise
[Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire
la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
8
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2)
lit.a1) din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară ca inadmisibil recursul depus de avocatul Adam Alexandru în
numele și interesele lui Ruslan Satybaldiev.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc
9