CASE OF BUMBEȘ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 10 - Freedom of expression - {general} (Article 10-1 - Freedom of expression) read in the light of Article 11 - (Art. 11) Freedom of assembly and association (Article 11-1 - Freedom of peaceful assembly;Article 11-2 - Necessary in a democratic society;Protection of the rights and freedoms of others);Pecuniary and non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF BUMBEȘ v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)
Tradus
ș
i revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)
CURTEA
EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA
A PATRA
CAUZA
BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(Cererea nr. 18079/15)
HOTĂRÂRE
Art. 10 citit în lumina art. 11
•
Libertatea de exprimare
•
Activist amendat pentru o
scurtă
adunare
pașnică, fără
notificare
prealabilă, împreună
cu alte trei persoane
, care
s-au legat cu
cătușele
una din
porțile
de acces în curtea Guvernului, în semn de
protest împotriva unui proiect minier
• Instanțele naționale
au dat o
importan
ță
preponderentă ilegalități
i
formale a evenimentului
•
Lipsa
evaluării
nivelului de
perturbare,
dacă
a existat, a
acțiunilor
reclamantulu
i
• Autoritățile
nu au
ț
inut seama
de principiul
că
aplicarea normelor asupra
adunărilor
publice nu este un scop în sine
•
Impunerea
de
sancțiuni
autorului
exprimării
politice,
deși
indulgente, dar cu posibil
efect de descurajare asupra discursului public
STRASBOURG
3 mai 2022
Hotărârea
va
rămâne definitivă
în
condițiile prevăzute
la art. 44 § 2 din
Convenți
e.
Poate suferi
modificări
de
formă.
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
În cauza
Bumbeș
împotriva României,
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(Secția
a patra),
reunită
într-
o
cameră compusă
din:
Yonko Grozev,
președinte,
Tim Eicke,
Faris
Vehabović,
Iulia Antoanella Motoc,
Armen Harutyunyan
,
Pere Pastor Vilanova,
Jolien Schukking,
judecători,
ș
i Ilse Freiwirth,
grefier adjunct de
secție
,
Având în vedere:
cererea (nr.
18079/15)
îndreptată
împotriva României, prin care un
resortisant al acestui stat, domnul Mihail-Liviu
Bumbeș („reclamantul”),
a
sesizat Curtea, la 25 martie 2015, în temeiul art.
34 din
Convenția
pentru
apărarea
drepturilor omului
ș
i a
libertăților
fundamentale
(„Convenția”)
;
decizia de a comunica cererea guvernului României
(„Guvernul”);
observațiile
prezentate de Guvern
ș
i cele prezentate în
replică
de
reclamant
;
comentariile formulate de Open Society Justice Initiative
ș
i de Greenpeace
România, a
căror
cerere de a interveni a fost
admisă
de
Președintele Secției;
după
ce a deliberat în camera de consiliu, la 29 martie 2022,
pronunță
prezenta
hotărâre, adoptată
la
aceeași dată:
INTRODUCE
RE
Reclamantu
l
s-a plâns
că hotărârea instanțelor naționale
de
menținere
a
sancțiunii
impuse acestuia pentru organizarea
ș
i participarea la o
acțiune
d
e
protest i-a
încălcat
dreptul la libertatea de exprimare
ș
i de întrunire
pașnică
prevăzute
de art. 10
ș
i art. 11 din
Convenție.
ÎN FAPT
Reclamantu
l
s-a
născut
în 1981
ș
i
locuiește
în Curtea de
Argeș.
A fost
reprezentat de doamna D.O. Hatneanu, avocat din
București.
Guvernul
a fost reprezentat de
agenții săi,
cel mai recent dna O. Ezer,
din cadrul Ministerului Afacerilor Externe
.
Faptele
cauzei se pot rezuma
după
cum
urmează.
I. ISTORICUL
CAUZE
I
Reclamantu
l
este membru fondator
ș
i
președinte
al
Asociației Mișcarea
Civică Miliția Spirituală.
Este un cunoscut activist
ș
i a fost implicat în
numeroase
acțiuni
civice, inclusiv în campania
Salvați Roșia Montană.
1
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Campania
respectivă,
care a atras o
susținere ș
i o
atenție
semnificative
la nivel n
ațional ș
i
internațional,
a fost
inițiată
de comunitatea
locală
din
Roși
a
Montană
în anul 2000 în semn de protest împotriva unui proiect minier al
depozitelor locale de aur
ș
i argint. Proiectul, care ar fi implicat utilizarea de
cianuri, era controversat din cauza impactului
său
negativ estimat asupra
mediului
ș
i a patrimoniului local. În cele din
urmă,
campania a dus la
înregistrarea peisajului minier de la
Roșia Montană
pe lista patrimoniului
mondial al
Organizației Națiunilor
Unite pentru
Educație, Știință ș
i
Cultur
ă
în iulie 2021.
II. EVENIMENTU
L
RESPECTIV
A. Decizia
reclamantului de a participa la evenimen
t
Potrivit
reclamantului, la 28 august 2013, a citit în ziare o
declarație
de
presă făcută
de guvern, care informa publicul
că,
în
ședința
de la ora 4 p.m.
din 27 august 2013, aprobase proiectul de lege privind extragerea aurului
ș
i a
argintului din depozitele de la
Roșia Montană ș
i îl transmisese în Parlament
pentru a fi adoptat. Proiectul de lege în
cauză
fusese aprobat de guvern
fără
nicio consultare
publică anterioară
sau
informație prezentată ș
i, practic,
dăduse undă
verde
exploatării
depozitelor de la
Roșia Montană.
La
aceeași dată,
reclamantul
ș
i alte trei persoane au decis
să
-
și
exprime
opinia
negativă
despre
acțiunile
guvernului sus-
menționate ș
i
să
ridice nivelul
de
conștientizare
a publicului cu privire la proiectul de lege legându-se cu
cătușele
de una din
porțile
de acces în curtea guvernului
ș
i purtând pancarte.
B. Înregistrare
a
video a evenimentului
Evenimentul
a fost filmat de un cunoscut al reclamantului, iar filmarea
rezultată
a fost
postată
pe site-ul internet YouTube la 29 august 2013. Filmul
dura 5 minute
ș
i 32 secunde. Primele 3 minute
ș
i 55 secunde acopereau
evenimentul în sine, iar restul cuprindea un interviu cu reclamantul
ș
i cu doi
dintre
participanți
realizat
după
câteva ore de la eveniment despre motivele
acțiunilor
lor.
Filmul
arăta că
un
polițist
care
păzea
bariera
respectivă
a încercat
imediat
să
-i
oprească
pe reclamant
ș
i pe celelalte persoane
să
se
încătușeze
d
e
brațul
barierei.
Alți polițiști
i-au
sărit
în ajutor, dar reclamantul
ș
i celelalte trei
persoane au
reușit să
se lege cu
cătușele
de
brațul
barierei
ș
i
să țină
pancarte
pe care scria
„Salvați Roșia Montană“ ș
i
„Uniți
pentru a salva
Roși
a
Montană“.
Reclamantul
ș
i celelalte persoane au fost complet
tăcuți
aproape
de-a lungul întregii durate a evenimentului.
Cătușele
a doi dintre
participanți
au fost
desfăcute
de
brațul
barierei foarte repede, dar
cătușele
reclamantului
ș
i ale altui participant nu au putut fi
înlăturate
la fel de repede, reclamantul
plângându-se
că
procedura îi
rănea brațul.
2
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Un jandarm a cerut reclamantului
ș
i celuilalt participant
încătușat
rămas să părăsească
zona pentru
că acțiunile
lor erau ilegale, dar ei au refuza
să facă
acest lucru
până
ce un reprezentant al guvernului nu ar fi
ieșit
din
clădire să
stea de
vorbă
cu ei. Ca urmare,
polițiștii
au decis
să
-i
ducă
p
e
reclamant
ș
i pe celelalte persoane
încătușate
de
barieră
la o
secție
de
poliție
pe motiv
că refuzaseră să
coopereze cu
poliția. Polițiștii
i-au
desfăcut
p
e
reclamant
ș
i pe
cealaltă persoană
de
brațul
barierei
tăind
bara de care erau
prinse
cătușele ș
i i-au transportat în
brațe
la o
mașină
a
poliției.
Unuia dintre
ceilalți
doi
participanți
I s-a cerut de
către polițiști să
intre într-o
mașină
a
poliției ș
i
să meargă
la
secția
de
poliție ș
i acesta s-a supus.
Filmul
arăta ș
i
că,
în
afară
de oamenii legii
ș
i
câțiva trecători
care s-au
oprit
să privească
sau
să
filmeze
îndepărtarea
reclamantului de la
barieră,
n
u
au fost prezente alte persoane, iar evenimentul nu a afectat în niciun fel
traficul
mașinilor ș
i pe cel pietonal din
zonă.
De asemenea, nicio
mașin
ă
oficială
sau
neoficială
nu a încercat
să folosească
respectiva
barieră
pentru a
ajunge în parcarea
clădirii
guvernului
.
De
asemenea, filmul
arăta că,
în interviul realizat
după
câteva ore de
la eveniment, una dintre
participanți își
justifica faptele afirmând
că
fusese
impresionată
de modalitatea în care localnicii din
Roșia Montană
luptau
împotriva proiectului minier
ș
i de faptul
că ceilalți
oameni nu
ș
tiau de lupta
lor. Ea
simțise,
prin urmare,
că
trebuia
să facă
ceva în
legătură
cu aceasta
ș
i
să convingă ș
i
alți
tineri
să facă
ace
lași
lucru prin puterea exemplului.
Considera
că acțiunile
trebuiau
să
fie mai radicale, deoarece oamenii
depuseseră petiții
ani întregi doar ca
să
fie ignorate
.
În
același
interviu, alt participant afirma
că
prin
acțiunile
lor au
încercat
să rupă tăcerea
din mass-media pe subiectul
Roșia Montană.
Era de
părere că
din moment ce tipul de proteste
pașnice desfășurate
anterior nu
avusese niciun efect semnificativ, iar persoanele implicate în acestea nu
fuseseră
luate în serios nici de
autorități,
nici de mass-media, tipul lor de
protest putea da rezultate.
III. PROCESUL-VERBA
L
ÎNTOCMIT DE
POLIȚIE Ș
I AMENDA
APLICATĂ
RECLAMANTULUI
Conform
procesului-verbal al
poliției
întocmit la 28 august 2013, la
ora 6.20 p.m., la
Secția
1
Poliție, București,
reclamantul a fost amendat cu
suma de 500 de lei (RON) [aproximativ 113 euro (EUR)] deoarece
săvârșise
faptele
prevăzute
la art. 3 alin. (2)
ș
i
sancționate
de art. 4 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 61/1991 pentru
sancționarea
faptelor de
încălcare
a unor norme de
conviețuire socială,
a ordinii
ș
i
liniștii
publice. În procesul-verbal întocmit de
poliție
se stabilea, în special,
că „[...]
la orele 5.15 p.m... [reclamantul] a fost
reperat [...] la sediul Guvernului României din
Piața
Victoriei, intrarea din
Bulevardul Iancu de Hunedoara, unde formase un grup
împreună
cu...
[S.M.B.], [F.B.]
ș
i [R.B.] în scopul de a
săvârși
fapte antisociale, blocarea
3
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
accesului în
instituție [și]
legarea împr
eună
cu S.M.B. cu
cătușe
de bariera de
la poarta de acces, în timp ce celelalte persoane
ț
ineau pancarta cu mesajul
„Uniți
pentru
Roșia Montană“
.
În
raportul
poliției
se stabilea, de asemenea,
că
reclamantul
recunoscuse fapta
săvârșită,
dar
că
a refuzat
să
semneze procesul-verbal.
IV. CONTESTAREA AMENZII DE
CĂTRE
RECLAMANT
La
18 septembrie 2013, reclamantul a formulat o plângere împotriva
procesului-verbal
ș
i amenzii aplicate
ș
i a cerut
instanței să
o anuleze. În
secundar, a cerut
instanței să înlocuiască
amenda cu un avertisment. A
susținut că
procesul-verbal întocmit de
poliție
fusese nelegal întocmit
,
deoarece,
admițând că
fusese
necesară
o
sancțiune
în cazul
său,
el trebuia
sancționat
în baza prevederilor Legii nr.
60/1991 privind organizarea
ș
i
desfășurarea adunărilor
publice. Comportamentul acestuia fusese
greșit
încadrat ca fiind
sancționat
în temeiul Legii nr.
61/1991, deoarece
manifestarea dreptului la libertatea de exprimare
ș
i de întrunire prin protest
nu putea fi o
faptă antisocială
care tulbura ordinea
ș
i
liniștea
publice.
În continuare, reclamantul a
susținut că
procesul-verbal a fost
nefondat. Faptele imputate au fost o
formă
de manifestare
legală
a drepturilor
sale sus-
menționate
(a se vedea pct.
17).
Protestul reprezentase o
reacție
spontană
la o decizie
luată
de Guvern,
fără
nicio informare
prealabilă,
cu care
nu era de acord. În asemenea
circumstanțe,
în conformitate cu
hotărârea Curții
Europene a Drepturilor Omului în
Bukta
ș
i
alții
împotriva Ungariei
(nr. 25691/04,
CEDO 2007-III), dreptul unei persoane la libertatea de
întrunire putea fi exercitat
fără înștiințarea prealabilă
a
autorităților.
Conformându-se
cerinței
termenului
limită
de 3 zile
stabilită
în Legea
nr. 60/1991, protestul spontan
împotriva deciziei guvernului ar fi fost lipsit
de
substanță.
În
plus, pe durata protestului se comportase
pașnic ș
i nu perturbase
sau afectase semnificativ activitatea
instituției.
Protestul avusese loc în
faț
a
unei
porți
care era
folosită
doar de
înalții
demnitari
ș
i, prin urmare, era cea
mai
puțin folosită
pentru accesul în
clădire;
nimeni nu încercase
să recurgă
la
poarta
respectivă
pe durata
prezenței
sale acolo, iar accesul în
clădire
a
rămas
posibil în timpul protestului prin numeroase alte
porți.
Nu se poate spune, prin
urmare,
că
a constituit un grup format din trei sau mai multe persoane în
scopul de a
săvârși acțiuni
ilicite, cu
încălcarea liniștii ș
i a ordinii publice
ș
i a
normelor de
conviețuire socială.
În
ultimul rând, reclamantul a
susținut că sancțiunea impusă
nu fusese
necesară
într-o societate
democratică.
În societatea
democratică, existența ș
i
exprimarea opiniilor critice despre guvern sunt
esențiale,
chiar
dacă
se fac în
moduri
neconvenționale
menite
să atragă atenția
publicului
ș
i a factorilor de
decizie.
4
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
V.
HOTĂRÂREA INSTANȚEI
DE FOND
La
7 iulie 2014,
judecătoria
de sector din
București
a respins plângerea
reclamantului,
reținând că
procesul-verbal al
poliției
fusese legal. Dat fiind
conținutul
faptei descrise în procesul-verbal
ș
i imaginile filmate la
fața
locului, încadrarea
juridică
a faptei la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 a
fost
justificată
deoarece forma de protest
aleasă
de reclamant a
încălcat
Legea
nr. 60/1991, prin urmare echivalând cu o
faptă ilicită,
iar
încătușarea
sa de
barieră ș
i exprimarea sa pot fi considerate fapte care au
încălcat liniștea ș
i
ordinea
publică ș
i normele de
conviețuire socială
.
22.
Instanța
a mai
reținut că
reclamantul nu oferise motive întemeiate cu
privire la
circumstanțele excepționale
care puteau justifica
ț
inerea acestei
forme de protest
fără
a urma procedura
prealabilă prevăzută
de Legea
nr. 60/1991 de declarare a
adunărilor
publice
autorităților.
Nu se putea afirma
că
normele expuse în Legea nr. 60/1991 nu se refereau la forme spontane de
protest, deoarece manifestarea drepturilor la libertatea de exprimare
ș
i de
întrunire prin protest se putea face doar în limitele stabilite de lege, iar Lege
a
nr. 60/1991 impunea
să
fie
făcută
o
declarație prealabilă
despre orice tip de
adunare
publică.
Luând în considerare textul art.
11 din
Convenția europeană
a
drepturilor omului, nu se putea afirma
că sancțiunea aplicată
reclamantului
nu îndeplinea
condițiile prevăzute
la paragraful 2 din respectivul articol, din
moment ce
măsura
fusese
prevăzută
de lege,
impusă
pentru a proteja ordinea
publică ș
i drepturile
ș
i
libertățile
altora
ș
i a preveni
infracțiunile ș
i fusese
proporțională
cu scopul
urmărit,
având în vedere forma
specifică ș
i mijloacele
de protest alese de reclamant
.
În
final,
instanța
a statuat
că
reclamantul nu obiectase, în orice mod,
față
de versiunea faptelor
cuprinsă
în procesul-verbal al
poliției, deși
îi
revenea sarcina probei,
ș
i
că
nu existau motive legale de anulare a procesului-
verbal. De asemenea, nu exista niciun motiv de a înlocui amenda cu un
avertisment, întrucât reclamantul fusese corect
sancționat
cu amenda
minimă
prevăzută
de lege pentru faptele sale.
VI. RECURSUL
RECLAMANTULUI ÎMPOTRIVA
HOTĂRÂRII
PRIN
CARE A FOST
SOLUȚIONATĂ
PLÂNGEREA
Reclamantu
l
a declarat recurs împotriva
hotărârii.
A reiterat
argumentele conform
cărora acțiunile
sale
fuseseră
o
formă
de a-
și
manifest
a
dreptul la libertatea de exprimare (supra, pct.
18),
iar pe durata protestului s
e
comportase
pașnic ș
i nu perturbase
liniștea publică,
nici nu afectase
semnificativ activitatea
instituției
(supra, pct.
19).
În
situația
în care
acțiunile
sale urmau
să
fie considerate drept
constituirea
ș
i organizarea
ș
i participarea la o întrunire
publică lipsită
d
e
declararea
prealabilă necesară, sancționarea
sa ar fi fost
legală
doar
dacă
s-ar
5
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
fi bazat pe art. 26 din Legea nr. 60/1991,
ș
i nu pe baza Legii nr. 61/1991.
Judecătoria
nu a
ț
inut seama de înregistrarea video a evenimentului care
demonstrase
că,
la locul de
desfășurare
a protestului,
autoritățile
de aplicare
a legii
aplicaseră
procedura
stabilită
în Legea nr. 60/1991
ș
i nu
făcuseră
delo
c
referire la Legea nr.
61/1991. A considerat
ș
i
că sancțiunea pronunțată
împotriva sa fusese
legală
bazându-se pe prevederile Legii nr. 60/1991,
deși
constatase în
același
timp
că acțiunile
sale
fuseseră
o
formă
de protest care a
încălcat
Legea nr. 61/1991.
27.
Judecătoria
nu a examinat argumentul acestuia despre
încălcarea
dreptului
său
la libertatea de exprimare (supra, pct.
17-
20).
Constatările Curții
Europene a Drepturilor Omului din
hotărârea
Tatár
ș
i Fáber împotriva
Ungariei
(nr. 26005/08
ș
i 26160/08, 12 iunie 2012), care privea
circumstanțe
similare cu ale cauzei sale,
făcuseră
ca examinarea argumentului
său
sus-
menționat să devină ș
i mai
necesară,
întrucât
instanța
considerase
că
acțiunile
sale nu au
făcut
obiectul prevederilor Legii nr. 61/1991.
De
asemenea, prima
instanță
a ignorat
constatările Curții
Europene a
Drepturilor din
Bukta
ș
i
alții
(citată
anterior) cu privire la faptul
că
întrunirile
spontane justificate puteau fi
ț
inute în lipsa
înștiințării
prealabile necesare.
Drept urmare, interpretase
greșit
art. 11
din
Convenția Europeană
a
Drepturilor Omului.
29.
Deși
reclamantul a dovedit
că
guvernul aprobase un proiect de lege
controversat, pe care el dorise
să
-l conteste doar cu o zi înainte de protest,
dintr-
odată ș
i
fără
o informare
prealabilă, judecătoria
a fost de opinie
că
protestul spontan nu a fost justificat de
circumstanțe.
În
același
timp, în
contradicție
cu
această
constatare
ș
i
deși adunările
spontane, prin natura lor,
nu pot fi notificate dinainte,
instanța
a constatat
că
procedura
declarări
i
prealabile
prevăzută
de Legea nr. 60/1991 includea
ș
i
adunările
spontane. Cu
toate acestea, în cazul în care constatarea
instanței
de fond era
adevărată,
afirmația
acesteia în sensul
că
reclamantul trebuia
să
prezinte motive
justificate pentru nerespectarea procedurii
declarării
prealabile
prevăzute
d
e
Legea nr. 60/1991 ar deveni
lipsită
de
relevanță
.
VII.
HOTĂRÂREA INSTANȚEI
DE RECURS
Prin
hotărârea definitivă
din 10 iunie 2015, Tribunalul
București
a
respins recursul reclamantului
ș
i a
menținut hotărârea instanței
inferioare. A
hotărât că
faptele reclamantului au fost corect încadrate juridic
ș
i
sancționate.
Conform
conținutului
procesului-verbal al
poliției ș
i plângerii reclamantulu
i
în
fața instanței,
acesta
ș
i alte trei persoane au decis, la 27 august 2013,
să
alcătuiască
un grup pentru a protesta în
fața clădirii
guvernului a doua zi
împotriva deciziei acestuia de a aproba un proiect de lege care
dădea undă
verde
exploatării
depozitelor de la
Roșia
Monta
n
ă
. Nu putea exista nicio
îndoială că
acordul celor patru persoane de a se reuni a doua zi într-un anume
loc
ș
i la un timp anume cu scopul de a organiza o întrunire
neautorizată
6
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
îndeplinea
condițiile contravenției prevăzute
la art.
3 alin.
(2) din Legea
nr. 61/1991 citit în lumina art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991.
Argumentul reclamantului
că autoritățile
trebuiau
să
se raporteze la
Legea nr. 60/1991 mai degr
abă
decât la Legea nr. 61/1991 pentru a impune
sancțiunea
era nefondat, deoarece cele
două
legi erau complementare
ș
i nu se
excludeau reciproc,
așa
cum era
prevăzut ș
i la art. 2 din Legea nr. 60/1991. A
accepta punctul de vedere al reclamantului ar însemna
că situațiile
d
e
tulburare a ordinii
ș
i a
liniștii
publice care nu au fost incluse în Legea
nr. 60/1991 ar
scăpa
nepedepsite.
Era
neîntemeiat
ș
i argumentul reclamantului
că
drepturile la libertatea
de exprimare
ș
i de întrunire i-au fost
încălcate. Deși
este
adevărat că
Legea
nr. 60/1991
ș
i
Constituția
prevedeau dreptul persoanei de a protesta în locuri
publice exprimându-
și
opiniile, Legea nr. 60/1991 prevedea, de asemenea,
că
protestele trebuiau
să
se
desfășoare
respectând procedura
legală,
drepturile
ș
i
libertățile
altor
cetățeni ș
i alte
condiții prevăzute
de lege. Dat fiind
conținutul
cadrului legal de aplicat care stabilea normele
ș
i
condițiile
pentru
manifestarea drepturilor la libertatea de exprimare
ș
i de adunare
ș
i care
impunea o declarare
scrisă
cu cel
puțin
3 zile înainte de data protestului,
măsura luată
împotriva reclamantului nu
încălcase
dreptul
său
la libertatea de
exprimare.
VIII.ALTE
INFORMAȚII
Proiectul
de lege adoptat de guvern la 27 august 2013 privind proiectul
minier de la
Roșia
Montan
ă
(supra, pct.
7)
a
declanșat
numeroase alte proteste
ample peste tot în România începând din 1 septembrie 2013. În cele din
urmă,
protestele au
făcut
ca Parlamentul
să respingă
proiectul de lege.
CADRUL JURIDIC RELEVANT
34.
Dispozițiile
relevante ale Legii nr.
60/1991 privind organizarea
ș
i
desfășurarea adunărilor
publice, în vigoare la momentul faptelor, se citesc
după
cum
urmează:
Art. 1
„[...]
Adunările
publice - mitinguri,
demonstrații, manifestații,
[...]
ș
i altele asemenea - ce
urmează să
se
desfășoare
în
piețe,
pe
căile
publice ori în alte locuri în aer liber se pot
organiza numai
după
declararea
prealabilă prevăzută
de prezenta lege.
[...]
”
Art. 2
„Adunările
publice trebuie
să
se
desfășoare
în mod
pașnic ș
i civilizat, cu
protecți
a
participanților ș
i a mediului ambiant,
fără să stânjenească
folosirea
normală
a
7
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
drumurilor publice, [...] cu
excepția
celor autorizate,
funcționarea instituțiilor
publice
[...] ori
să
degenereze în
acțiuni
turbulente de
natură
a pune în primejdie ordinea
ș
i
liniștea publică, siguranța
persoanelor, [...] sau bunurile acestora ori ale domeniului
public
ș
i nu pot fi continuate
după
ora 23,00, caz în care
intră
sub
incidența dispoziții
lor
Legii nr. 61/1991
[...]“
Art. 7
„Organizatorii adunărilor
publice vor depune
declarația scrisă
la
primăriile
[...] pe al
căror
teritoriu acestea
urmează să
se
desfășoare,
cu cel
puțin
3 zile înainte de data
desfășurării
acestora, în care trebuie
să menționeze
denumirea sub care este cunoscut
grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii
ș
i durata
acțiunii,
traseele de afluire
ș
i defluire,
numărul
aproximativ al
participanților,
persoanele împuternicite
să
asigur
e
ș
i
să răspundă
de
măsurile
de organizare, serviciile pe care le
solicită
din partea
consiliului local, a
poliției
locale
ș
i jandarmeriei [...]
.”
Art. 13
„Participanții
la
adunările
publice sunt
obligați
:
[...]
d)
să părăsească
imediat
adunările
publice sau locul unde acestea se
desfășoară,
când
au fost
somați
de
către
[...] organele de
poliție“.
Art. 26
„Constituie contravenții următoarele
fapte,
dacă
nu sunt
săvârșite
în astfel de
condiții
încât, potrivit legii penale,
să întrunească
elementele constitutive ale unor
infracțiuni:
a) organizarea
ș
i
desfășurarea
de
adunări
publice nedeclarate, neînregistrate [...];
[...]
d) participarea
la
adunări
publice nedeclarate [...] urmate de refuzul
părăsirii
locurilor
de
desfășurare
a acestora, la
avertizările ș
i
somațiile
organelor de ordine
făcute
potrivit
legii;
[...]
i) refuzul de a
părăsi
imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii.
[...]
”
35.
Dispozițiile
relevante ale Legii nr.
61/1991 pentru
sancționarea
faptelor de
încălcare
a unor norme de
conviețuire socială,
a ordinii
ș
i
liniștii
publice, în vigoare la momentul faptelor, se citesc
după
cum
urmează:
Art. 2
„Constituie contravenție săvârșirea oricăreia
dintre
următoarele
fapte,
dacă
nu sunt
comise în astfel d
e
condiții
încât, potrivit legii penale,
să
fie considerate
infracțiuni:
[...]
2) constituirea
unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a
săvârși
acțiuni
ilicite, contrare ordinii
ș
i
liniștii
publice
ș
i normelor de
conviețuire socială,
8
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
precum
ș
i actele de încurajare sau sprijinire, sub orice
formă,
a unor astfel de grupuri
de persoane, care
incită
la dezordine
socială;
[...]
”
Art. 3
„(1) Contravențiile
prevăzute
la art. 2 se
sancționează după
cum
urmează:
[...]
c) cu
amendă
de la 500 lei la 1.500 lei,
cele
prevăzute
la pct. 2) [...];
[...]
”
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 10
Ș
I ART. 11
DIN
CONVENȚI
E
Reclamantul s-a
plânsă că hotărârea definitivă
din 10 iunie 2015 a
Tribunalului
București,
de
menținere
a
sancțiunii
impuse acestuia, îi
încălcase
drepturile la libertatea de exprimare
ș
i la întruniri
pașnice prevăzut
e de art. 10
ș
i art. 11 din
Convenție,
care, în
măsura relevantă, prevăd următoarele:
Art. 10
„(1)
Orice
persoană
are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie
ș
i libertatea de a primi sau de a transmite
informații
sau idei
fără
amestecul
autorităților
publice
ș
i
fără
a
ț
ine seama de frontiere.
2) Exercitarea acestor
libertăți
ce
comportă
îndatoriri
ș
i
responsabilități
poate fi
supusă
unor
formalități, condiții,
restrângeri sau
sancțiuni prevăzute
de lege, care
constituie
măsuri
necesare, într-o societate
democratică,
pentru securitatea
națională,
integritatea
teritorială
sau
siguranța publică, apărarea
ordinii
ș
i prevenirea
infracțiunilor, protecția sănătății
sau a moralei,
protecția reputației
sau a drepturilor
altora
[...].”
Art. 11
„1)
Orice
persoană
are dreptul la libertatea de întrunire
pașnică ș
i la libertatea de
asociere [...].
2) Exercitarea
acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea
care,
prevăzute
de lege, constituie
măsuri
necesare, într-o societate
democratică,
pentru
securitatea
națională, siguranța publică, apărarea
ordinii
ș
i prevenirea
infracțiunilor,
protejarea
sănătății
sau a moralei ori pentru
protecția
drepturilor
ș
i
libertăților
[...]
.”
9
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
A. Cu
privire la admisibilitat
e
Argumentele
părților
(a) Guvernul
Guvernul
a
susținut că,
având în vedere
jurisprudența Curții, ș
i anume
Kudrevičius ș
i
alții
împotriva Lituaniei
[(MC), nr. 37553/05, pct. 85, CEDO
2015], cauza nu trebuia examinate decât în lumina art. 11 din
Convenție,
care
era legea
specială
în
legătură
cu art. 10.
Însă
a indicat
că susținerile
referitoare
la art. 11 se
aplică ș
i art. 10.
A
susținut,
în continuare,
că,
în conformitate cu procesul-verbal al
poliției ș
i cu
hotărârea instanțelor naționale,
reclamantul fusese
sancționa
t
deoarece comisese fapte care au tulburat ordinea
publică datorită
modului în
care a ales
să
protesteze, în special legându-se cu
cătușe
de bariera
porții
d
e
acces în
clădirea
guvernului. Nu fusese pedepsit pentru participarea la protest,
din cauza opiniilor personale exprimate sau a
conținutului
sloganurilor
intonate la protest sau deoarece nu a
făcut
declararea
prealabilă necesară
pentru adunare
.
Prin
urmare, art. 11, care conferea reclamantului dreptul de întrunire
pașnică,
nu era aplicabil în prezenta
cauză.
(b) Reclamantul
Reclamantul a contestat argumentul Guvernului potrivit
căruia
nici
art. 10
ș
i nici art. 11 nu se aplicau în
cauză.
Guvernul nu a explicat de ce
art. 10 nu se aplica, iar reclamantul
ș
i-a exprimat punctul de vedere
că speța
sa putea fi
considerată
din perspectiva ambelor articole.
41.
Speța
sa era
similară
cauzei din
Tatár
ș
i Fáber împotriva Ungariei
(nr. 26005/08
ș
i 26160/08, 12 iunie 2012)
ș
i, prin urmare, Curtea trebuie
să
declare admisibil
capătul său
de cerere întemeiat pe art. 10 din
Convenție.
A
fost
sancționat
pentru o tulburare a ordinii publice care rezultase din
exprimarea de
către
reclamant
ș
i alte câteva persoane a opiniei lor într-un mod
provocator, dar
pașnic.
Evenimentul a durat
puțin,
nu a vizat niciun grup
anume de persoane
ș
i, deoarece nu fusese
anunțat
în prealabil, nu a fost
conceput pentru a atrage o
mulțime
mare, ceea ce ar fi necesitat
măsuri
specifice din partea
autorităților.
Scopul a fost doar
să obțină
sprijin public.
În
ceea ce
privește
argumentele Guvernului
că
art. 11 din
Convenție
nu se putea aplica deoarece întrunirea nu a fost
pașnică
(supra, pct.
40),
reclamantul a argumentat
că
evenimentul nu a fost violent
ș
i
că
el a
rămas
pasiv
ș
i
tăcut
pe tot parcursul, chiar
ș
i atunci când a fost
desfăcut
de
barieră
.
Motivarea
Curții
Curtea
observă că circumstanțele
exacte care au dus la amendarea
reclamantului, inclusiv
desfășurătorul
exact al faptelor sale din 27
ș
i 28 august
10
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
2013,
rămân
oarecum neclare (a se vedea pct.
7-
14,
15-
16,
24
ș
i
30).
Autoritățile ș
i
instanțele naționale
nu au aborda
t
ș
i nu au clarificat acest punc
t.
Cu
toate acestea, Curtea
observă că,
plângându-se în temeiul art. 10
ș
i
art. 11
din
Convenție,
reclamantul a prezentat propria versiune asupra
evenimentelor, precum
ș
i probe scrise
ș
i video pentru a o justifica, care nu au
fost contestate, în sine, de Guvern (supra, pct.
7-
15
ș
i
41-
42,
ș
i infra
53-
58).
Curtea
observă
în continuare
că
versiunea reclamantului asupra
evenimentelor pare
să
fie în mare
măsură concordantă
cu probele aduse de
acesta, cu
constatările instanțelor naționale ș
i procesul-verbal de
contravenție
(supra, pct.
15,
21-
24
ș
i
30-
32).
Constată,
prin urmare,
că
este rezonabil
să
admită
versiunea reclamantului asupra evenimentelor.
Curtea
observă că
reclamantul nu a contestat în niciun stadiu al
procedurii interne sau în
fața Curții că intenționase să
organizeze
ș
i
să
participe la eveniment la 28 august 2013
împreună
cu alte trei persoane. Pe
de
altă
parte, trebuie
să
se constate
că,
atât evenimentul
însuși,
cât
ș
i
pancartele pe care reclamantul
ș
i celelalte persoane le
ț
ineau ridicate, erau
concepute
ș
i aveau scopul de a trimite un mesaj atât guvernului în
exercițiu,
cât
ș
i publicului larg (infra, pct.
56).
Mai mult, atunci când au oferit motivele
sancțiunii
impuse reclamantului,
autoritățile
de aplicare a legii au
făcut
referire în mod expres la mesajul trimis de
participanții
la eveniment (supra,
pct.
15).
În aceste
condiții,
Curtea nu poate
să
accepte faptul
că sancțiunea
aplicată
reclamantului ar putea fi
disociată
de opiniile exprimate de acesta
prin fapte sau
să susțină
argumentul Guvernului
că
reclamantul a fost
sancționat
numai deoarece comisese fapte care tulburau ordinea
publică
(supra, pct.
38).
În
această privință,
Curtea
observă că
a constatat în mod
constant
că
art. 10 este aplicabil punctelor de vedere sau opiniilor exprimate
prin comportament (a se vedea
Mătăsaru
împotriva Republicii Moldova
,
nr. 69714/16
ș
i 71685/16, pct.
29, 15 ianuarie 2019, cu trimiterile
suplimentare).
În
măsura
în care argumentele Guvernului pot fi
înțelese
ca sugerând
că
art. 11, sau art. 10 cu privire la chestiunea
respectivă,
nu se putea aplica
deoarece întrunirea nu a fost
pașnică
(supra, pct.
40
ș
i
42),
Curtea
observă că
modul în care se comportase reclamantul,
deși implică încătușarea
de o
barieră ș
i unele daune prod
use
brațului
barierei (supra, pct.
11),
nu constituia
violență
sau instigare la aceasta
ș
i nimeni nu fusese
rănit
pe durata
evenimentului în care a fost implicat (a se vedea
Olga Kudrina împotriva
Rusiei
, nr. 34313/06, pct. 53-54, 6 aprilie 2021, cu trimiterile suplimentare).
Într-
adevăr,
nici procesul-verbal întocmit de
poliție
la 28 august 2013
ș
i nici
hotărârile instanțelor naționale
nu au
menționat
în mod expres utilizarea sau
amenințarea
cu
violența
de
către
reclamant
față
de persoane sau cauzarea de
loviri sau alte
violențe oricărei
persoane. În plus, dauna fusese
produsă
grilajului barierei de unul dintre
agenții
de aplicare a legii atunci când a
încercat
îndepărtarea
reclamantului
ș
i nu de
către
reclamant (supra, pct.
11)
11
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
ș
i nimic nu
denotă că autoritățile
sau
instanțele naționale
au decis
că
reclamantul este
răspunzător
pentru dauna de mai sus. Guvernul nu a
prezentat nicio
probă că
împotriva reclamantului sau a
celorlalți participanți
au fost aduse
acuzații
pentru
violență fizică
sau pentru prejudicii aduse
proprietății
publice.
Opinia
Curții
este
că
faptele din prezenta
cauză intră
sub
incidența
art. 10
ș
i art. 11 din
Convenție. Rezultă că obiecția
Guvernului referitoare la
aplicabilitatea acestor articole trebuie
respinsă.
Curtea
constată
în continuare
că
cererea nu este nici
vădit nefondată,
nici
inadmisibilă
pentru alte motive enumerate la art. 35 din
Convenție.
Prin
urmare, este necesar
să
fie
declarată admisibilă.
B. Cu
privire la fon
d
Argumentele
părților
(a) Reclamantul
Reclamantu
l
a
susținut că
s-a întemeiat pe art. 10
ș
i art. 11 în cererile
sale în
fața instanțelor naționale ș
i a
Curții
din cauza
circumstanțelor
specifice
ale cauzei care au rezultat din abordarea
instanțelor naționale
atunci când au
examinat-o. Ambele
instanțe
au
menționat că
fapta
ilegală
în care reclamantul
colaborase cu alte persoane fusese participarea la o întrunire,
faptă ilegală
din
cauză că
nu îndeplinea
cerința declarării
prealabile
prevăzută
de lege.
Judecătoria
a
reținut,
în special,
că ș
i protestele spontane precum cel în care
fusese implicat reclamantul trebuiau
să îndeplinească cerința declarări
i
prealabile (supra, pct
.
22).
Instanța
a
făcut
referire doar foarte pe scurt în
hotărâre
la forma de protest
aleasă
de reclamant
ș
i doar la evaluarea
proporționalității sancțiunii
aplicate acestuia (supra, pct.
23).
Reclamantul a explicat
că
la 28 august 2013 a
intenționat să
reacți
oneze repede
ș
i
să
-
și
exprime dezaprobarea
față
de
inițiativa
Guvernului. A optat pentru o
manieră
mai provocatoare de a-
și arăta
nemulțumirea ș
i pentru a atrage
atenția
publicului asupra acestei probleme
pentru
că
diferitele alte forme de protest care
fuseseră
folosite înainte de 28
august 2013 nu
dăduseră
rezultate. Faptul
că
protestul fusese filmat
ș
i
că
filmul a fost partajat online (supra, pct.
9)
dovedește că intenționa
doar
să
-
și
demonstreze
nemulțumirea față
de
inițiativa
în litigiu
ș
i
să atragă atenția
publicului asupra acesteia. Protestul
său
a fost urmat mai târziu în cursul
anului de mari
demonstrații
împotriva proiectului minier de la
Roșia
Montan
ă
, care au dus în cele din
urmă
la anularea proiectului (supra, pct.
33)
.
Reclamantul
a
susținut că sancțiunea pronunțată
împotriva sa fusese o
ingerință
în drepturile sale la libertatea de exprimare sau la libertatea de
întrunire, care, în
circumstanțele
protestului
său,
nu fusese
necesară
într-o
societate
democratică.
Prin urmare, nu a fost necesar ca el
să
dezvolte
subiectul
previzibilității
legii care prevedea pedepsirea sa.
12
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Reclamantul a recunoscut
că măsura urmărise
scopul legitim al
protejării
ordinii publice.
Totuși,
nu putea fi de acord
că măsura urmărea
prevenirea
perturbării activității
unei
instituții
publice. Filmul evenimentel
or
ș
i
hotărârea instanțelor arătau
limpede
că
activitatea
instituției
nu a fost
tulburată
deloc. Poarta
folosită
pentru protest era departe de
clădire ș
i nimeni
nu încercase
să
o utilizeze pe durata protestului. Protestul avusese loc în
tăcere ș
i niciunul dintre
participanți
nu se angajase în orice
altă acțiune
care
ar fi putut perturba activitatea celor din
clădire
.
Evenimentul
a durat foarte
puțin ș
i nu a dus la distrugerea
proprietății
publice. Traficul pietonal din zona
respectivă
nu a fost afectat, publicul aflat
în trecere nu s-a adunat
să privească
la ce se întâmp
la
ș
i nu a existat o
revolt
ă
publică
cu privire la protest sau o
altă
perturbare
gravă ș
i
intenționată
a
vieții
publice. De asemenea, impunerea
declarării
prealabile în termen de trei zile
chiar
ș
i pentru protestele spontane
ș
i
eșecul autorităților
de a demonstra un
grad ridicat de
toleranță față
de protestul
său,
dat fiind
că
a fost
îndepărtat
de
la
barieră ș
i dus la
secție
de
poliție
aproape imediat, contravin
jurisprudențe
i
Curții
Europene a Drepturilor Omului privind art.
11 din
Convenție.
Prin
urmare, nu a existat o nevoie
socială imperioasă
pentru ca
autoritățile să
îl
sancționeze
pe reclamant.
55.
Instanțele naționale
nu au oferit motive relevante
ș
i suficiente în
explicarea
ingerinței
în drepturile sale protejate prin art.
10 sau art.
11.
Acestea au ignorat argumentele pe care le invocase
ș
i au considerat doar
că
ingerința
fusese
justificată
deoarece reclamantul a ales
să
protesteze
fără
a
respecta cadrul legal relevant care necesita declararea
prealabilă
a protestului.
(b) Guvernul
Reiterând argumentele sus-
menționate
(supra, pct.
38),
Guvernul a
susținut că măsura impusă
reclamantului nu a constituit o
ingerință
în dreptul
său
la libertatea de întrunir
e
pașnică.
Chiar
ș
i presupunând
că
ar fi existat o
ingerință
în exercitarea dreptulu
i
reclamantului,
ingerința
în
cauză
fusese
prevăzută
de lege. De asemenea, prin
încercarea de a preveni perturbarea
activităților
din
clădirea
guvernului, a
urmărit
scopurile legitime de a
apăra
ordinea
ș
i de a proteja drepturile
ș
i
libertățile celorlalți.
În plus,
ingerința
nu fusese
necesară
într-o societate
democratică.
58.
Autoritățile naționale
nu l-au împiedicat pe reclamant
să
participe la
evenimentul în
cauză ș
i l-au
sancționat
prin impunerea doar a amenzii minime
prevăzute
de lege. În evaluarea cauzei,
instanțele
au
păstrat
un echilibru just
între interesele concurente aflate în joc. Au examinat
corespunzător
contestația
reclamantului împotriva procesului-verbal întocmit de
poliție ș
i
argumentelor sale
ș
i, pe baza unor motive relevante
ș
i suficiente, au constatat
că
faptele acestuia au
încălcat
cadrul juridic care proteja ordinea
publică.
13
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
(c)
Terții intervenienți
În
intervențiile
lor comune, Open Society Justice Initiative
ș
i
Greenpeace România au
susținut că speța
reclamantului oferea
Curții
o ocazie
să recunoască
faptul
că
protestele obstructive sau simbolice, uneori numite
ș
i
acțiune directă neviolentă,
constituiau o
formă importantă
de comunicare în
cadrul unei
societăți
democratice
protejată
de art.
10
ș
i ar trebui
să
nu fie
supuse
cerințelor declarării.
În secundar, în eventualitatea
că
Curtea ar treb
ui
să
considere
că
purtarea reclamantului trebuia
să
fie
examinată
ca o întruni
re
pașnică protejată
de art.
11, ar putea
recunoaște că
orice
condiții
pentru
notificarea
adunărilor
trebuie
să prevadă excepții
pentru
circumstanțe
speciale
care
justifică
un
răspuns
imediat
ș
i
că
o astfel de
circumstanță
era adoptarea
recentă fără
consultare
prealabilă
a
legislației
care
afectează
o comunitate.
60.
Așa
cum se poate vedea în
jurisprudența Curții ș
i în punctele de vedere
exprimate de Comisia de la
Veneția
a Consiliului Europei, problemele cheie
pe care Curtea trebuie
să
le considere atunci când decide
dacă
purtarea
reclamantului era o exprimare în sensul art.
10 sau o întrunire
pașnică,
în
sensul art. 11, erau
dacă:
(i) comportamentul implica adunarea
intenționată
a
unor
participanți;
(ii) facilitarea evenimentului de
către autorități
putea fi
considerată
în mod obiectiv
necesară,
iar nedeclararea le împiedicase
să
procedeze astfel; (iii)
cerința declarării
prealabile ar fi interferat cu forma
intenționată
de protest, dat fiind
că
protestul implica un element de
confruntare sau de
surpriză
sau era un
răspuns
imediat la un eveniment actual.
61.
Terții intervenienți
au considerat
că,
deoarece în cauza reclamantului,
la primele
două întrebări
se putea
răspunde
negativ
ș
i pozitiv la a treia,
protestul
său
trebuia
să
fie examinat
în temeiul art. 10 interpretat în lumina
art. 11, mai
degrabă
decât doar în temeiul art. 11.
Motivarea
Curții
(a) Principii
general
e
Curtea
amintește că
libertatea de exprimare constituie unul dintre
temeiurile
esențiale
ale
societății
democratice
ș
i una dintre
condițiile
de
baz
ă
pentru progresul
său ș
i pentru autorealizarea
fiecărei
persoane. Sub rezerva
art. 10 § 2, aceasta se
aplică
nu doar
„informațiilor”
sau
„ideilor”
care sunt
primite favorabil ori sunt considerate inofensive sau tratate cu
indiferență,
ci
ș
i celor care
ofensează, șochează
sau
deranjează.
Acest lucru este impus de
pluralism,
toleranță ș
i mentalitatea
deschisă,
în
absența cărora
nu
există
o
„societate democratică”
(a se vedea
Handyside împotriva Regatului Uni
t
,
7 decembrie 1976, pct. 49, seria A nr. 24,
ș
i
Jersild împotriva Danemarcei
,
23 septembrie 1994, pct. 37, seria A nr. 298).
De asemenea, art.
10
protejează
nu numai
conținutul
ideilor
ș
i al
informațiilor
exprimate, ci
ș
i forma în care sunt transmise [a se vedea
Oberschlick împotriva Austriei (nr. 1)
, 23 mai 1991, pct. 57, seria A nr. 204;
Thoma împotriva Luxemburgului
, nr.
38432/97, pct.
45, CEDO 2001-III;
14
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Women on Waves
ș
i
alții
împotriva Portugalie
i
, nr.
31276/05, pct.
3
0,
3 februarie 2009].
De asemenea, dreptul la libertatea de întrunire constituie un drept
fundamental într-o societate
democratică ș
i, la fel ca dreptul la libertatea de
exprimare,
reprezintă
unul dintre temeiurile unei astfel de
societăți.
Pri
n
urmare, nu este necesar
să
fie interpretat în mod restrictiv (a se vedea
Djavit
An împotriva Turciei
, nr.
20652/92, pct.
56, CEDO 2003-III,
ș
i
Barraco
împotriva
Franței
, nr.
31684/05, pct
.
41, 5 martie 2009). Trebuie
să
se
păstreze
întotdeauna un echilibru între scopurile legitime enumerate la art. 11
ș
i dreptul la libertatea de exprimare a opiniilor, prin cuvinte, gesturi sau
chiar
păstrarea tăcerii
de
către
persoane adunate în
stradă
sau în alte locuri
publice (a se vedea
Ezelin împotriva
Franței
, 26 aprilie 1991, pct. 52, seria A
nr. 202).
65.
Totuși,
art. 11
din
Convenție protejează
doar dreptul la
„întrunire
pașnică”. Această noțiune
nu
acoperă demonstrația
ai
cărei
organizatori
ș
i
participanți
au
intenții
violente (a se vedea
Stankov
ș
i
Organizația
Macedoneană Unită
Ilinden împotriva Bulgariei
, nr. 29221/95
ș
i 29225/95,
pct. 77,
CEDO 2001-IX
ș
i
Galstyan împotriva Armenie
i
, nr.
26986/03,
pct. 101, 15 noiembrie 2007). Cu toate acestea, chiar
dacă există
un risc real
ca o
demonstrație publică să aibă
ca rezultat tulburarea ordinii, din cauza unor
evenimente care nu pot fi controlate de persoanele care o
organizează,
o astfel
de
demonstrație
nu este
exclusă
din sfera de aplicare a art. 11 § 1, ci orice
restrângere
impusă
unei astfel de
adunări
trebuie
să
fie
conformă
cu
dispozițiile
art. 11 § 2 [a se vedea
Schwabe
ș
i M.G. împotriva Germaniei
,
nr. 8080/08
ș
i 8577/08, pct. 103, CEDO 2011 (extrase)].
În
cele din
urmă,
Curtea
reiterează
faptul
că
orice
măsuri
care aduc
atingere
libertății
de întrunire
ș
i de exprimare, exceptând cazurile de instigare
la
violență
sau de respingere a principiilor democratice, fac un deserviciu
democrației
ș
i adesea chiar o
amenință
(a se vedea
Fáber împotriva Ungariei
,
nr. 40721/08, pct. 37, 24 iulie 2012).
(b) Aplicarea
acestor principii în prezenta
cauză
(i) Domeniul
de aplicare a
l
evaluării Curții
Curtea
observă că
în
speță
sunt strâns legate aspecte legate de
libertatea de exprimare
ș
i libertatea de întrunire
pașnică.
Într
-
adevăr, protecția
opiniilor personale,
garantată
la art.
10 din
Convenție, reprezintă
unul din
obiectivele
libertății
de întrunire,
consacrată
la art. 11 din
Convenție
(a se
vedea
Taranenko împotriva Rusiei
, nr. 19554/05, pct. 68, 15 mai 2014, cu
trimiterile suplimentare).
68.
Părțile ș
i
terții intervenienți
au transmis argumente în temeiul art. 10
ș
i art.
11
ș
i au prezentat diferite
opțiuni
pe care Curtea le poate alege cu
privire la
pronunțarea
în
cauză
în termenii celui mai relevant articol relevant
în acest sens (supra, pct.
37,
40,
50,
59
ș
i
61).
15
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Date
fiind
explicațiile
detaliate oferite de reclamant despre scopul
ș
i
întinderea
intenționate
ale evenimentului pe care l-a
pregătit ș
i la care a
participat (supra, pct.
51
ș
i
54),
Curtea
consideră că
plângerea pune accentul
pe faptul
că
a fost pedepsit pentru
că
a protestat,
împreună
cu
alți participanți,
într-o
acțiune directă neviolentă,
împotriva politicilor guvernului. Curtea este
așadar convinsă că
evenimentul a constituit mai cu
seamă
o exprimare, cu atât
mai mult cu cât a implicat doar patru persoane
ș
i a durat foarte
puțin
timp
(supra, pct.
10
ș
i,
mutatis mutandis
,
Tatár
ș
i Fáber
,
citată
anterior, pct. 29).
În plus, deoarece era urmarea unei decizii mai
degrabă
spontane (supra, pct.
7
ș
i
30)
ș
i nu fusese anterior
anunțat,
este dificil de conceput
că
un astfel de
eveniment ar fi putut genera
prezența
altor
participanți
în plus sau strângerea
unei
mulțimi
importante care ar fi necesitat
măsuri
specifice din partea
autorităților
(
ibidem
).
Curtea
găsește
de
cuviință,
prin urmare,
să
examineze
corespunzător
prezenta
cauză
în baza art. 10, care va fi,
totuși,
interpretat în lumina art. 11
(a se vedea
Women On Waves
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 28,
ș
i
Taranenko
,
citată
anterior, pct. 69).
(ii)
Existența
unei
ingerinț
e
Curtea
observă că părțile
nu sunt de acord
dacă măsura luată
împotriva
reclamantului a constituit o
ingerință
în dreptul
său
la libertatea de exprimare
(supra, pct.
52
ș
i
56).
Curtea a stabilit
că măsura
în chestiune nu putea fi
considerată
ca
vizând doar comportamentul reclamantului ca atare, nu
ș
i opiniile
ș
i mesajul
exprimate de el prin fapte (supra, pct.
51).
Rezultă că
a existat o
ingerință
în
exercitarea dreptului
său
la libertatea de exprimare (a se vedea
Tatár
ș
i Fáber
,
citată
anterior, pct. 30).
O astfel de
ingerință
duce la constatarea
încălcării
art. 10
din
Convenție,
cu
excepția
cazului în care era
prevăzută
de lege,
urmărea
un scop
legitim
ș
i era
necesară
într-o societate
democratică
pentru a atinge acest scop
(
ibidem
).
(iii)
Prevăzută
de lege
Curtea
observă că, deși
Guvernul a
susținut că ingerința
în exercitarea
dreptului reclamantului a fost
legală,
reclamantul a considerat
că ingerința
nu
a fost
necesară
într-o societate
democratică,
ceea ce a
făcut să
nu fie necesar
ca el
să
dezvolte subiectul
previzibilității
legii care prevedea
sancționarea
sa,
sugerând
că
el considera
ilegală ingerința
în exercitarea dreptului
său
(supra,
pct.
52
ș
i
57).
Principiile relevante pentru aprecierea
legalității
unei
ingerințe,
inclusiv
cerințele
de accesibilitate
ș
i previzibilitate ale legii sunt expuse în
Kudrevi
čius ș
i
alții
(citată
anterior, pct. 108-110).
16
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Curtea
observă că
temeiul juridic pentru amenda
impusă
reclamantului a fost art.
3 alin.
(2) din Legea nr.
61/1991 citit în lumina
art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991 (supra, pct.
15
ș
i
30).
Cu toate acesta,
referința
la
această dispoziție
pentru
sancțiune, ș
i
anume art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, a fost
contestată
de reclamant în
fața instanțelor naționale
pe motiv
că
temeiul legal pentru
sancțiunea
sa
trebuia
să
fie Legea nr. 60/1991. Pentru motivele
evidențiate
de acesta supra
,
pct.
17-
19,
reclamantul a contestat
că
a constituit un gru
p
format din trei sa
u
mai multe persoane, în scopul de a
săvârși acțiuni
ilicite, cu
încălcarea liniștii
ș
i a ordinii publice
ș
i a normelor de
conviețuire socială așa
cum impunea
Legea nr. 61/1991. Reclamantul a mai afirmat în
fața instanțelor că
la locul
de
desfășurare
a protestului
autoritățile
de aplicare a legii s-au bazat pe
procedura în baza Legii nr. 60/1991
ș
i nu au
făcut
deloc trimitere la Legea
nr. 61/1991. Dat fiind
că acțiunile
sale pot
să
fie considerate drept constituirea
ș
i organizarea
ș
i participarea la o întrunire
publică lipsită
de notificarea
prealabilă necesară, sancționare
a
sa ar fi fost
legală
doar
dacă
ar fi fost
întemeiată
pe art. 26 din Legea nr. 60/1991 (supra, pct.
26).
78.
Instanțele naționale
au respins argumentele sus-
menționate
ale
reclamantului pe motiv
că
încadrarea
juridică
a faptelor sale conform art. 3
alin. (2) din Legea nr. 61/1991 a fost
justificată
deoarece forma de protest
aleasă
de reclamant a
încălcat
Legea nr. 60/1991, prin urmare echivalând cu
un act ilegal, iar
încătușarea
sa de
barieră ș
i exprimarea sa pot fi considerate
fapte care au
încălcat liniștea ș
i ordinea
publică ș
i normele de
conviețuire
socială
. Reclamantul nu oferise motive care ar fi putut justifica
ț
inerea acestei
forme de protest
fără
a urma procedura
prealabilă prevăzută
de Legea
nr. 60/1991
de declarare a
adunărilor
publice
autorităților ș
i nu se poate
afirma
că
normele expuse în Legea nr.
60/1991 nu se refereau la forme
spontane de protest, deoarece impunea
să
fie
făcută
o
declarație prealabilă
despre orice tip de aduna
re
publică.
Nu poate exista nicio
îndoială că
acordul
de a se reuni cu alte trei persoane într-un anume loc
ș
i la un timp anume cu
scopul de a organiza o întrunire
neautorizată
îndeplinea
condițiile
contravenției prevăzute
la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 citit în lumina
art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 60/1991. De asemenea, argumentul
că
autoritățile
trebuiau
să
se raporteze la Legea nr. 60/1991 mai
degrabă
decât la
Legea nr. 61/1991 pentru a impune
sancțiunea
este nefondat, deoarece cele
două
legi erau complementare
ș
i nu se excludeau reciproc. A accepta punctul
de vedere al reclamantului ar fi însemnat
că situațiile
de tulburare a ordinii
ș
i
a
liniștii
publice care nu au fost incluse în Legea nr.
60/1991 ar fi
scăpat
nepedepsite. Dat fiind
conținutul
cadrului legal aplicabil care impunea
declararea
scrisă
cu ce
l
puțin
trei zile înainte de data protestului,
măsura luată
împotriva reclamantului nu a
încălcat
dreptul
său
la libertatea de exprimare
(supra, pct.
21-
24
ș
i
30-
32).
Curtea
reamintește că atribuția
sa de revizuire a
respectării
legii
interne este li
mitată,
deoarece în primul rând revine
autorităților naționale,
în
17
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
special
instanțelor, să
interpreteze
ș
i
să
aplice legea
internă
[a se vedea, printre
altele,
Kudrevičius ș
i
alții
,
citată
anterior, pct
.
110,
ș
i
Satakunnan
Markkinapörssi Oy
ș
i Satamedia Oy împotriva Finlandei
(MC), nr. 931/13,
pct. 144, 27 iunie 2017]. Exceptând cazul în care interpretarea este
arbitrară
sau în mod
vădit nerezonabilă,
rolul
Curții
se
limitează
la a constata
dac
ă
efectele acestei
interpretări
sunt compatibile cu
Convenția
(a se vedea
Centr
e
for Democracy and the Rule of Law împotriva Ucrainei
, nr.
10090/16,
pct. 108, 26 martie 2020, cu trimiterile suplimentare).
Curtea
observă că
nimic din textul Legii nr. 60/1991
ș
i al Legii
nr. 61/1991 (supra, pct.
34-
35)
nu ar determina-o
să
considere
că
motivarea
instanțelor naționale
în sensul
că dispozițiil
e acestor
două
legi sunt
complementare
ș
i nu se exclud reciproc ar fi
arbitrară
sau în mod
vădit
nerezonabilă
(supra, pct.
78).
Mai mult,
părțile
nu au invocat nicio
probă
care
să
sugereze
că
sus-
menționata
concluzie a
instanțelor
contravine practicii
juridice consacrate. Prin urmare, Curtea este
pregătită să
accepte
că
cele
două
legi în
cauză
erau complementare
ș
i puteau fi
înțelese
coroborat.
81.
Așa
cum
arată ș
i
evaluările instanțelor naționale,
Curtea
observă,
în
continuare,
că
lectura
coroborată
a legilor nr. 60/1991
ș
i 61/1991
sugerează
că
nicio adunare
publică –
indiferent de cât de
mică
sau
scurtă,
indiferent de
natura sa,
ș
i anume întrunire sau exprimare,
ș
i
fără
a
ț
ine seama de
potențialul
său
de a provoca perturbarea
vieții
cotidiene
–
nu poate fi
declarată ilegală
dacă
a fost
declarată autorităților
cu trei zile înainte de eveniment. Indiferent
dacă
a fost
conexată
cu alte fapte care la rândul lor puteau fi considerate
încălcări
ale
liniștii ș
i ordinii publice
ș
i ale normelor de
conviețuire socială,
această încălcare
în sine a
făcut
posibil ca
autoritățile să impună
o
sancțiun
e
pentru un astfel de eveniment.
Prin
urmare, cadrul de reglementare în litigiu oferea o
largă
interpretare a ceea ce constituia un eveniment supus
declarării
prealabile
ș
i
furniza
autorităților
o
competență
mai
degrabă extinsă
în impunerea de
restrângeri unor astfel de evenimente, în
absența declarării menționate
anterior.
Curtea
observă totodată că, așa
cum
sugerează
Guvernul (supra,
pct.
38
ș
i
56)
ș
i concluziile procesului-verbal (supra, pct
.
15),
pe
lângă
problema
existenței
sau a
absenței informării
prealabile, comportamentul ales
de reclamant
ș
i de
ceilalți participanți
pentru comunicarea mesajului,
ș
i
anume
încătușarea
de bariera unei parc
ări,
în sine, putea fi considerat ca
echivalând cu o
acțiune ilicită, contrară
ordinii
ș
i
liniștii
publice
ș
i normelor
de
conviețuire socială, făcând
prin urmare
posibilă sancțiunea
care i-a fost
aplicată.
În lumina celor de mai sus, Curtea este
pregătită să
accepte
că, așa
cum se aplica în cazul reclamantului, cadrul juridic intern relevant de aplicare
a
sancțiunii
era formulat suficient de clar pentru a îndeplini
cerința
previzibilității
de la art. 10 § 2 din
Convenție.
18
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Prin urmare, Curtea
consideră că ingerința
în exercitarea dreptului
reclamantului era
„prevăzută
de
lege”.
(iv) Scop legitim
Curtea
observă că părțile
sunt de acord, explicit sau implicit,
că
sancțiunea
în litigiu avea ca scop
protecția
ordinii publice
ș
i a drepturilor
ș
i
libertăților
altora (supra, pct.
53
ș
i
57),
deși
reclamantul
părea să
indice faptul
că
acordul
său
depindea de stabilirea
dacă
scopurile în
cauză
puteau fi
înțelese
ca sugerând
că autoritățile urmăreau să
împiedice tulburarea
activității
instituției
publice respective (supra, pct.
53).
Curtea poate
să
accepte
că sancțiunea aplicată
reclamantului pentr
u
organizarea sau participarea la protestul în chestiune, pentru care nu s-a
făcut
nicio declarare
prealabilă,
putea avea ca scop prevenirea
tulburărilor ș
i
protejarea drepturilor
ș
i
libertăților
altora (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Tatár
ș
i Fáber
,
citată
anterior, pct.
32,
ș
i
Novikova
ș
i
alții
împotriva Rusiei
,
nr. 25501/07
ș
i alte 4 cereri, pct. 147, 26 aprilie 2016).
Prin urmare,
pornește
de la presupunerea
că măsura
împotriv
a
reclamantului
urmărea
scopurile legitime citate de Guvern
.
(v)
Măsură necesară
într-o societate
democratic
ă
Curtea
reiterează că
verificarea
„necesității
într-o societate
democratică“
impune
Curții să stabilească dacă ingerința
în
cauză
a corespuns
unei
„nevoi
sociale
imperioase“.
Statele contractante bene
ficiază
de o
anumită marjă
de apreciere atunci când stabilesc
dacă există
o astfel de
nevoie, dar aceasta merge
mână
în
mână
cu un control european, în ceea ce
privește
atât
legislația,
cât
ș
i
hotărârile
care o
aplică,
inclusiv cele
pronunțate
de o
instanță independentă.
Prin urmare, Curtea este
competentă să pronunțe
o opinie
definitivă
privind problema
dacă
o
„restrângere“
poate fi
reconciliată
cu libertatea de exprimare
protejată
de art. 10 [a se vedea, între alte cauze,
Asociația
Ekin împotriva
Franței
, nr. 39288/98, pct. 56, CEDO 2001-VIII,
ș
i
Perna împotriva Italiei
(MC), nr. 48898/99, pct. 39, CEDO 2003-V].
Sarcina
Curții,
în exercitarea
funcției
sale de supraveghere, nu este
să
înlocuiască instanțele
interne competente, ci mai
degrabă să
examineze în
temeiul art. 10 deciziile pe care acestea le-au
pronunțat
în temeiul marjei lor
de apreciere [a se vedea
Fressoz
ș
i Roire împotriva
Franței
(MC),
nr.
29183/95,
pct. 45, CEDO 1999
–
I]. Acest lucru nu
înseamnă că
verificarea
se
limitează
la a stabili
dacă
statul pârât
ș
i-a exercitat puterea
discreționară
în
mod rezonabil, cu
atenție ș
i cu
bună
-
credință;
Curtea
analizează ingerința
incriminată
în lumina cauzei în ansamblu, inclusiv
conținutul declarației
făcute
împotriva reclamantului
ș
i contextul acesteia (a se vedea
News Verlags
GmbH & CoKG împotriva Austrie
i
, nr.
31457/96,
pct. 52, CEDO 2000-I).
În special, Curtea trebuie
să stabilească dacă
motivele invocate de
autoritățile naț
ionale pentru a justifica
ingerința
au fost
„relevante ș
i
19
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
suficiente“ ș
i
dacă măsura luată
a fost
„proporțională
cu scopurile legitime
urmărite“
(a se vedea
Chauvy
ș
i
alții
împotriva
Franței
, nr.
64915/01,
pct. 70,
CEDO 2004-VI). Procedând astfel, Curtea trebuie
să
se
convingă
de faptul
că
autoritățile naționale,
bazându-se pe o evaluare
acceptabilă
a faptelor
relevante, au aplicat standarde conforme principiilor
prevăzute
de art. 10 (a
se vedea
Zana împotriva Turciei
, 25 noiembrie 1997, pct. 51, Culegere de
hotărâri ș
i decizii 1997-VII).
În
cauza reclamantului, Curtea a stabilit
că
el
ș
i
ceilalți participanți
la
eveniment au dorit
să atragă atenția concetățenilor
lor
ș
i a
funcționarilor
publici
că
dezaprobau politicile guvernului privind proiectul minier de la
Roșia Montană
(supra, pct.
45
ș
i
69).
Acesta era un subiect de interes public
ș
i contribuise la dezbaterea
actuală
din societate
legată
de impactul
proiectului
ș
i de exercitarea puterii guvernamentale
ș
i politice pentru a avea
undă
verde. Curtea
reiterează
în
această privință că,
în temeiul art. 10 § 2 din
Convenție, există
o
sferă limitată
de aplicare pentru restrângerea discursului
politic sau a dezbaterilor privind probleme de interes public. A fost abordarea
coerentă
a
Curții să ceară
motive foarte solide pentru justificarea
restrângerilor discursului politic, deoarece restrângerile ample impuse
în
cazuri individuale ar afecta,
fără îndoială,
respectarea lib
ertății
de exprimare
în general în statul în
cauză
[a se vedea
Sürek împotriva Turciei (nr. 1)
(MC),
nr.
26682/95,
pct. 61,
CEDO 1999-IV,
ș
i
Feldek împotriva Slovaciei
,
nr.
29032/95,
pct. 83, CEDO 2001-VIII].
Curtea
observă,
în
această privință, că acțiunea
de protest se
des
fășurase
într-o
piață deschisă
publicului (supra, pct
.
15).
Evenimentul
fusese încheiat brusc de
către
organele de ordine, iar reclamantul
ș
i
ceilalți
participanți fuseseră duși
la o
secție
de
poliție ș
i
amendați după
ce abia li se
dăduse
timp
să
-
și
exprime opiniile (supra, pct.
9-
15
ș
i
44).
Instanțele
intern
e
păreau
a fi abordat
situația creată
de protestul reclamantului ca o
problemă
care intra în sfera de aplicare a
reglementărilor
cu privire la evenimentele
publice care impuneau o declarare
prealabilă ș
i exercitarea dreptului la
libertatea de întrunire
pașnică
(supra, pct.
21-
24
ș
i
30-
32).
Curtea
găsește,
prin urmare,
că
este oportun în mod special în acest punct
să
se refere la
principiile pe care le-a consacrat în contextul art. 11 din
Convenție.
Curtea
reamintește că, deși
regulile care
guvernează adunările
publice,
precum sistemul
declarării
prealabile, pot fi
esențiale
pentru buna
desfășurar
e
a
demonstrațiilor
publice, în
măsura
în care permit
autorităților să
minimizeze
perturbarea traficului rutier
ș
i
să
ia alte
măsuri
de
siguranță,
aplicarea lor nu
poate deveni un scop în sine (a se vedea
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior,
pct. 163, cu trimiterile suplimentare). Curtea
reiterează poziția
sa
constantă
că
o
situație
cu caracter ilicit, precum cea
izvorâtă
în dreptul românesc din
inițierea
unei
demonstrații fără
o declarare
prealabilă,
nu
justifică neapărat
(cu alte cuvinte, în sine) o
ingerință
în dreptul persoanei la libertatea de
întrunire (a se vedea
Kudrevičius ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 150). Cu alte
cuvinte,
absenței declarării
prealabile
ș
i ulterioara
„ilegalitate“
a
20
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
evenimentului, considerat de
autorități
ca fiind o adunare, nu
oferă
o
carte
blanche
autorităților. Reacția autorităților naționale față
de un eveniment
public
rămâne
limi
t
ată
de
cerințele
referitoare la
proporționalitate ș
i
necesitate de la art. 11 din
Convenție
(a se vedea
Primov
ș
i
alții
împotriva
Rusiei
, nr.
17391/06, pct.
119, 12 iunie 2014,
ș
i
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 163).
Atunci când
manifestanții
nu se
implică
în acte de
violență,
este
important ca
autoritățile
publice
să
arate un grad de
toleranță față
de
adunările
pașnice,
astfel încât libertatea de întrunire
garantată
la art. 11 din
Convenți
e
să
nu fie
golită
de
conținut
(a se vedea
Oya Ataman împotriva Turciei
,
nr. 74552/01,
pct. 42,
CEDO 2006-XIV).
„Gradul
de
toleranță
“
corespunzător
nu poate fi definit
in abstracto
: Curtea trebuie
să țină
seama d
e
circumstanțele
speciale ale cauzei
ș
i în special de
măsura
în care s-a produs
„perturbarea vieții cotidiene“,
dat fiind
că
se
înțelege că
orice adunare de mari
dimensiuni într-un loc public
creează
inevitabil inconveniente
populației
sau
o
anumită
perturbare
vieții
cotidiene (a se vedea
Primov
ș
i
alții
,
citat
ă
anterior, pct. 145,
ș
i
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 165). Gradul efectiv
al acestei
toleranțe ș
i
manifestările
sale specifice
variază
în
funcție
d
e
circumstanțele
specifice
fiecărei
cauze, de exemplu, în cazul în care este
vorba despre dispersarea evenimentului prin recurgere la
forța fizică
(a se
vedea
Primov
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 156-63,
ș
i
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct.
166) sau atunci când
privește
un eveniment care nu a fost
declarat în prealabil
autorităților,
dar (i) era o
reacție urgentă
la un eveniment
politic în
desfășurare
(a se vedea
Bukta
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 36-38,
ș
i
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 166) sau (ii) era pur
ș
i simplu o
acțiune
de protest de
obstrucționare
care, fiind
contestabilă
prin
însăși
natura sa, în
principiu
ș
i în
practică,
putea necesita o declarare
prealabilă
(a se vedea
Chernega
ș
i
alții
împotriva Ucraine
i
, nr. 74768/10, pct. 239, 18 iunie 2019)
.
Curtea
subliniază că,
în primul rând, este de
competența autorităților
naționale,
aflate în contact direct cu persoanele implicate,
să stabilească
modul în care
să reacționeze
la un eveniment public (a se vedea
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 169). Cu toate acestea, având în vedere
relevanța
principiilor rezumate mai sus (a se vedea pct.
94-
95)
pentru prezenta
cauză,
Curtea a considerat
că
sarcina sa atunci când se
ocupă
de
capătul
de cerere al
reclamantului întemeiat pe art. 10 din
Convenție, așa
cum a fost descris supra,
pct.
91,
este de a aprecia
dacă
deciziile luate de
autorități
în
legătură
cu
protestul au
ț
inut seama în mo
d
corespunzător
de amploarea
„tulburării vieți
i
cotidiene“ cauzată
de acesta (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 168).
În acest sens, Curtea
observă că
atunci când au respins
contestația
reclamantului împotriva procesului-verbal a
l
poliției ș
i a amenzii aplicate,
instanțele naționale
nu au evaluat nivelul de tulburare cauzat de faptele
acestuia, în eventualitatea
că
a existat. Au observat doar
că
reclamantul nu a
respectat
obligația declarării
prealabile în
privința
unei
situații
care, în opinia
21
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
lor, necesita
fără îndoială
o declarare
ș
i
că încătușarea
sa de
barieră ș
i
exprimarea sa pot fi considerate fapte care au
încălcat liniștea ș
i ordinea
publică ș
i normele de
conviețuire socială
(supra, pct.
21-
24
ș
i
30-
32)
.
Curtea
reiterează că, după
cum au subliniat
ș
i
instanțele naționale,
principiul
proporționalității
cere
să
fie
păstrat
un echilibru între
cerințele
scopurilor prezentate în art. 11 § 2, pe de o parte,
ș
i cele ale
exprimării
liber
e
a opiniilor, prin cuvinte, gesturi sau chiar
păstrarea tăcerii
de
către
persoane
adunate în
stradă
sau în alte locuri publice, pe de
altă
parte (a se vedea
Kudrevičius ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 144). Cu toate acestea, Curtea
observă
că instanțele naționale
nu au încercat
să
asigure acest echilibru prin faptul
de
a da o
importanță preponderentă ilegalității
formale a evenimentului în
cauză
(a se vedea
Obote împotriva Rusiei
, nr.
58954/09, pct
.
43, 19 noiembrie
2019).
Curtea
observă că,
cu privire la
afirmația instanțelor naționale
despre
obligația
de a declara în prealabil evenimentul
inițiat
de reclamant, aceasta nu
era
însoțită
de nicio
considerație aparentă
privind faptul
dacă,
dat fiind
numărul
de
participanți,
o astfel de declarare s-ar fi dovedit
utilă
pentru a
permite
autorităților să
ia
măsuri
necesare precum cele descrise supra, pct.
9
4,
pentru a garanta buna
desfășurare
a evenimentului (a se vedea,
mutatis
mutandis
,
Novikova
ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 171). De asemenea,
constată
că,
prin aplicarea acestei reguli
exprimărilor
(supra, pct.
69)
–
mai
degrabă
decât doar
adunărilor –
s-ar crea o restrângere
prealabilă, incompatibilă
cu
libera comunicare a ideilor,
ș
i s-ar putea submina libertatea de exprimare (a
se vedea
Tatár
ș
i Fáber
,
citată
anterior, pct. 40).
100.
Acțiunile
criticate ale
autorităților
nu au luat în considerare accentul
pus în repetate rânduri de Curte pe faptul
că
aplicarea normelor car
e
reglementează adunările
publice nu trebuie
să devină
un scop în sine (a se
vedea
jurisprudența citată
supra, pct.
94;
precum
ș
i
Kudrevičius ș
i
alții
,
citată
anterior, pct. 155;
Obote
,
citată
anterior, pct. 42).
Curtea
observă,
în
sfârșit, așa
cum au subliniat
ș
i
instanțele naționale,
că
amenda
impusă
reclamantului pentru participarea la evenimentul în
cauză
era minimul sumei legale avute în vedere pentru
contravenția contestată ș
i
că
reclamantul nu a
susținut
sau a adus probe
că
plata amenzii
depășea
mijloacele sale financiare. A reamintit,
totuși, că
aplicarea unei
sancțiuni,
administrative sau de
altă natură,
oricât de
blândă
ar fi, autorului unei
exprimări
care era
considerată politică
(supra, pct.
92)
poate avea un efect
nedorit de intimidare asupra discursului public (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Tatár
ș
i Fáber
,
citată
anterior, pct. 41).
În
lumina celor
menționate
anterior, Curtea
consideră că hotărârea
de a restrânge libertatea de exprimare a reclamantului nu a fost
susținută
d
e
motive relevante
ș
i suficiente pentru scopul testului de
„necesitate“
în temeiul
art. 10 § 2 din
Convenție. Ingerința
nu a fost
așadar necesară
într-o societate
democratică
în sensul art.
10 din
Convenție.
Prin urmare, a fost
încălca
t
articolul respectiv interpretat în lumina art. 11.
22
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
II. CU
PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN
CONVENȚI
E
Art.
41 din
Convenție
prevede
:
„Dacă
Curtea
declară că
a avut loc o
încălcare
a
Convenției
sau a protocoalelor sale
ș
i
dacă
dreptul intern al înaltei
părți
contractante nu permite decât o
înlăturare
incompletă
a
consecințelor
acestei
încălcări,
Curtea
acordă părții
lezate,
dacă
este cazul,
o
reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamantul a solicitat 113 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu
material, corespunzând sumei amenzii impuse de
către autorități.
A depus
copii ale
chitanței
care
atestă
plata sumei solicitate.
De
asemenea, reclamantul a solicitat 5
000 EUR cu titlu de
prejudiciu moral pentru
încălcarea
drepturilor sale de
către autoritățile
naționale.
Guvernul
a
susținut că
reclamantul nu are dreptul la o
sumă acordată
cu titlu de prejudiciu material având în vedere motivele
autorităților naționale
pentru
acțiunile
lor.
În
ceea ce
privește
cererea reclamantului cu titlu de prejudiciu moral,
Guvernul a
susținut că
era
excesivă ș
i
că
eventuala constatare a unei
încălcări
ar constitui o
reparație echitabilă suficientă
în cazul
său.
Curtea ia act
că există
o
legătură clară
între amenda
aplicată
de
autoritățile naționale ș
i suma
plătită
de acesta. Prin urmare, Curtea îi
acordă
reclamantului 113 EUR, plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de
impozit, pentru prejudiciul material
.
În
ceea ce
privește pretenția
reclamantului privind prejudiciul moral
,
Curtea
consideră că
simpla constatare a unei
încălcări
de
către
Curte nu este
suficientă
pentru a
despăgubi
reclamantul pentru sentimentul de nedreptate
ș
i
frustrare pe care trebuie
să
îl fi
simțit
ca urmare a
sancțiunii
care i-a fost
aplicată. Pronunțându
-se în echitate, Curtea
acordă
reclamantului 5 000 EUR,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit, pentru prejudiciul
moral.
B. Cheltuieli
de
judecată
Reclamantul a solicitat, de asemenea, suma de 1 872 EUR pentru
cheltuielile de
judecată
pentru reprezentarea sa în
fața Curții,
care
să
fie
plătit
ă
direct reprezentantului
său.
Acesta a prezentat un contract încheiat cu
avocatul
său
cu privire la tariful orar perceput de avocat, precum
ș
i o defalcare
a
numărului
de ore lucrate de avocat în
această cauză,
în valoare
totală
de
1 872 EUR.
Guvernul
a
susținut că
Curtea ar trebui
să
acorde reclamantului doa
r
suma corespunzând cheltuielilor efectuate de acesta, dovedite
ș
i suportate în
mod necesar.
23
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Conform
jurisprudenței Curții,
un reclamant are dreptul la
rambursarea cheltuielilor de
judecată
numai în
măsura
în care se
stabilește
caracterul lor real
ș
i necesar, precum
ș
i caracterul rezonabil al cuantumului
acestora. În prezenta
cauză,
având în vedere suma
solicitată
efectiv de
reclamant pentru cheltuielile de
judecată,
documentele aflate la
dispoziția
sa,
precum
ș
i criteriile de mai sus, Curtea
consideră
rezonabil
să
acorde
reclamantului suma de 1
872 EUR pentru onorariul avocatului, plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
de reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli
le
de
judecată. Această sumă
se va
plăti
direct în contul bancar al
reprezentantului reclamantului [a se vedea,
mutatis mutandi
s
,
Khlaifia
ș
i
alții
împotriva Italiei
(MC), nr. 16483/12, pct. 288, 15 decembrie 2016].
C. Dobânzi
moratori
i
Curtea
consideră
necesar ca rata dobânzilor moratorii
să
se
întemeieze pe rata dobânzii
facilității
de împrumut marginal,
practicată
d
e
Banca
Centrală Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA
1.
declară
cererea
admisibilă;
2.
hotărăște
că
a fost
încălcat
art. 10
din
Convenție
interpretat în lumina
art. 11;
3.
hotărăște
(a)
că
statul pârât trebuie
să plătească
reclamantului, în termen de trei luni
de la data
rămânerii
definitive a
hotărârii,
în conformitate cu art. 44
din
Convenție, următoarele
sume care trebuie convertite în moneda
națională
a statului pârât la rata de schimb
aplicabilă
la data
plății:
(i) 113 EUR (una
sută
treisprezece euro), plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit, cu titlu de
despăgubire
pentru
prejudiciul material
;
(ii) 5 000 EUR (cinci mii de euro), plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(iii) 1 872
EUR (una mie opt sute
ș
aptezeci
ș
i doi euro), pentru
cheltuielile de
judecată,
plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
de
reclamant cu titlu de impozit,
sumă
care trebuie
plătită
în contul
bancar indicat de reprezentantul reclamantului
;
(b)
că,
de la expirarea termenului
menționat ș
i
până
la efectuarea
plății,
aceste sume trebuie majorate cu o
dobândă
sim
plă,
la o
rată egală
cu
rata dobânzii
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală Europeană, aplicabilă
pe parcursul acestei perioade
ș
i
majorată
cu trei puncte procentuale.
24
HOTĂRÂREA BUMBEȘ
ÎMPOTRIVA ROMÂNIE
I
Redactată
în limba
engleză ș
i
comunicată
în scris la 3 mai 2022, în
conformitate cu art. 77 § 2
ș
i 3 din Regulamentul
Curții.
Ilse Freiwirt
h
Yonko Grozev
Grefier adjunct
Președinte
25