SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ROCA BULGARIA AD c. BULGARIA (solicitarea n 47080/14) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 mai 2022 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Roca Bulgaria AD c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea), care se află într-un comitet compus din Iulia Antoanella Motoc, președinte, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, Pere Pastor Vilanova, judecători; și din Ludmila Milanova, graffière adjuncte de secțiune f.f. cererea (n 47080/14) împotriva Republicii Bulgaria și a cărei societate de drept bulgară, Roca Bulgaria AD, înregistrată în 1992 și având sediul social la Kaspichan, reprezentată de domnul D. Dobrev, avocat la Sofia, a sesizat Curtea la 20 iunie 2014, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 1 la Convenția privind confiscarea mărfurilor importate de societatea reclamantă și de a declara inadmisibilă cererea pentru surplus, observațiile părților, decizia prin care Curtea a respins opoziția guvernului la examinarea cererii de către un comitet, După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 martie 2022, Rendulează hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată art. 1 din Protocolul 1 la Convenția privind confiscarea unui lot de mărfuri din cauza desemnării unui cod tarifar incorect în declarația vamală pentru importul acestora. În 2012, după îndeplinirea formalităților vamale și plata taxelor vamale, societatea reclamantă a importat în Bulgaria un lot de 1 220 În urma unei inspecții, autoritățile vamale au constatat că codul tarifar menționat în declarația de import nu era corect. Acestea au impus societății reclamante o amendă egală cu valoarea taxelor vamale neachitate, și anume 757,70 levs bulgare (BGN), și au dispus confiscarea întregului lot de mărfuri în cauză, cu o valoare vamală de 14 684,34 BGN. Societatea reclamantă a contestat sancțiunile impuse în fața instanțelor competente. Tribunalul de Primă Instanță i-a acordat câștig de cauză. În ceea ce privește hotărârea din 21 decembrie 2013, Tribunalul Administrativ din Varna a infirmat hotărârea instanței inferioare și a confirmat impunerea sancțiunilor atacate după ce a considerat că codul tarifar corect era cel stabilit de autoritățile vamale la sfârșitul inspecției (punctul 2 de mai sus). Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, societatea reclamantă susține că confiscarea mărfurilor importate de aceasta constituie o interferență nejustificată în exercitarea dreptului său la respectarea bunurilor sale. EVALUAREA CURȚII PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL CONVENȚIEI Principiile generale în materie de epuizare a căilor de atac interne au fost amintite de Marea Cameră în Hotărârea Vučković și alții c. Serbia ((excepție preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 altele, §§ 69-77, 25 martie 2014). În conformitate cu aceste principii, este necesar să se respingă obiecțiile de neobosire a căilor de atac interne ridicate de guvern în prezenta cauză. În special, societatea reclamantă și-a ridicat, în esență, cauza întemeiată pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cadrul examinării unei acțiuni interne disponibile și suficiente care ar fi putut duce la anularea confiscării de care se plângea. Prin urmare, societatea reclamantă nu avea obligația de a introduce ulterior alte acțiuni, compensatorii sau extraordinare, pentru a exercita dreptul la respectarea proprietăților sale. În mod similar, Curtea nu poate reproșa societății reclamante că nu a susținut în cadrul procedurii urmate în speță că valoarea mărfurilor confiscate era disproporționată în raport cu prejudiciul suferit de către statul respectiv sau în raport cu caracterul lansării constatate, dat fiind că legislația internă în vigoare la momentul respectiv prevedea confiscarea tuturor mărfurilor și nu lăsa nicio discreție autorităților în această privință. Constatând că nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că este admisibil. Principiile generale privind conformitatea confiscărilor ordonate pentru neîndeplinirea formalităților declarative la vamă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost rezumate mutatis mutandis în hotărâri Grifhorst c. France 28336/02, §§ 81-83, 26 februarie 2009), Gabrić Croația 9702/04, §§ 31-35, 5 februarie 2009) și Stoyan Nikolov c. Bulgaria 68504/11, § 55 și 56, 20 iulie 2021. În cazul de față, confiscarea lotului de mărfuri importat de societatea reclamantă constituia o interferență în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor acesteia. În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, aceasta urmărea un scop de interes general, și anume controlul importurilor pe teritoriul statului. 11. Cu toate acestea, autoritățile de stat nu au stabilit un echilibru corect între interesul general și drepturile societății reclamante. În special, în ceea ce privește caracterul și gravitatea vinovăției săvârșite, Curtea constată că: a fost vorba despre importul de mărfuri legale și că singura omisiune a societății reclamante a fost desemnarea unui cod tarifar incorect în declarația de import. În ceea ce privește sancțiunea, aceasta arată că valoarea mărfurilor confiscate a fost de nouăsprezece ori mai mare decât prejudiciul cauzat statului ca urmare a neachitarii taxelor vamale datorate și că statul membru în cauză a acoperit deja valoarea prejudiciului (punctul 2 litera (c) Prin urmare, confiscarea tuturor mărfurilor în cauză, care a venit și a adăugat la această amendă, pare să fie disproporționată și a determinat societatea reclamantă să suporte o sarcină exorbitantă; prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Societatea reclamantă solicită 14 684,34 BGN pentru prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit, această sumă fiind echivalentă cu valoarea vamală a mărfurilor confiscate, precum și 860 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care a declarat că le-a angajat în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții. 14. În ceea ce privește aceste pretenii, Curtea acordă societății reclamante suma de 7 507,98 EUR pentru daune, având în vedere circumstanțele specifice din speță și caracterul încălcării constatate la art. 1 din Protocolul nr. 1, materiale, fie echivalentul valorii vamale a mărfurilor confiscate, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit (a se vedea, mutatis mutandis Gabrić, citată anterior, § 48, și Stoyan Nikolov, citată anterior, §§ 79 și 80 16. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că suma de 860 EUR alocată reclamantului pentru procedura desfășurată în fața sa, plus orice sumă care ar putea fi datorată acestei sume cu titlu de impozit. PE ACESURI, CURTEA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni, sumele următoare, să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data Regulamentului 507,98 EUR (șapte mii cinci sute șapte euro și nouăzeci și opt de cenți), plus orice sumă care poate fi datorată pentru această sumă cu titlu de impozit, pentru daune materiale 860 EUR (opt sute 60 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale. Ludmila Milano Iulia Antoanella Motoc Modulul adjunct f.f. președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE ROCA BULGARIA AD c. BULGARIE
(Requête n
o
47080/14)
ARRÊT
3 mai 2022
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Roca Bulgaria AD c. Bulgarie,
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de
:
Iulia Antoanella Motoc,
présidente,
Gabriele Kucsko-Stadlmayer,
Pere Pastor Vilanova,
juges,
et de Ludmila Milanova,
greffière adjointe de section f.f.
,
Vu
:
la requête (n
o
47080/14) contre la République de Bulgarie et dont une société de droit bulgare, Roca Bulgaria AD («
la société requérante
»), enregistrée en 1992 et ayant son siège social à Kaspichan, représentée par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement bulgare («
le
Gouvernement
»), représenté par son agent, M
me
o
1 à la Convention concernant la confiscation des marchandises importées par la société requérante et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus,
les observations des parties,
la décision par laquelle la Cour a rejeté l’opposition du Gouvernement à l’examen de la requête par un comité,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 mars 2022,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1
.
La présente affaire concerne la conformité avec l’article 1 du Protocole
n
o
1 à la Convention de la confiscation d’un lot de marchandises en raison de la désignation d’un code tarifaire erroné dans la déclaration douanière pour leur importation.
2
.
En 2012, après avoir accompli les formalités douanières et avoir payé les droits de douane, la société requérante importa en Bulgarie un lot de 1
220
barres de douche avec support. À la suite d’une inspection, les autorités douanières constatèrent que le code tarifaire mentionné dans la déclaration d’importation n’était pas correct. Elles imposèrent à la société requérante une amende égale au montant des droits de douane non acquittés, à savoir 757,70
levs bulgares (BGN), et ordonnèrent la confiscation de la totalité du lot de marchandises en cause, d’une valeur douanière de 14
3
.
La société requérante contesta les sanctions imposées devant les tribunaux compétents. Le tribunal de première instance lui donna gain de cause. Statuant sur l’appel de l’administration douanière, par un arrêt définitif du 21 décembre 2013, le tribunal administratif de Varna infirma la décision du tribunal inférieur et confirma l’imposition des sanctions attaquées après avoir estimé que le code tarifaire correct était celui déterminé par les autorités douanières à l’issue de l’inspection (paragraphe 2 ci-dessus).
4
.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, la société requérante allègue que la confiscation des marchandises importées par elle constitue une ingérence injustifiée dans l’exercice de son droit au respect de ses biens.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE
N
o
1
à LA CONVENTION
5
.
Les principes généraux en matière d’épuisement des voies de recours internes ont été rappelés par la Grande Chambre dans son arrêt
Vučković et
autres c. Serbie
((exception préliminaire) [GC], n
os
17153/11 et 29 autres, §§
69-77, 25 mars 2014).
6
.
En application de ces principes, il y a lieu de rejeter les objections de non-épuisement des voies de recours internes soulevées par le Gouvernement dans la présente affaire. En particulier, la société requérante a soulevé en substance son grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention dans le cadre de l’examen d’un recours interne disponible et suffisant qui aurait pu aboutir à l’annulation de la confiscation dont elle se plaignait. La société requérante n’était donc pas tenue d’introduire par la suite d’autres recours, compensatoires ou extraordinaires, pour faire valoir le droit au respect de ses biens.
7
.
De même, la Cour ne saurait reprocher à la société requérante de ne pas avoir soutenu dans le cadre de la procédure suivie en l’espèce que la valeur des marchandises confisquées était disproportionnée par rapport au préjudice subi par l’État ou par rapport au caractère de l’omission constatée, étant donné que la législation interne en vigueur à l’époque des faits prévoyait la confiscation de la totalité des marchandises et ne laissait aucune discrétion aux autorités à cet égard.
8
.
Constatant que ce grief n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable.
9
.
Les principes généraux concernant la conformité des confiscations ordonnées pour non-accomplissement des formalités déclaratives à la douane avec l’article 1 du Protocole n
o
1 ont été résumés,
mutatis mutandis
, dans les arrêts
Grifhorst c. France
(n
o
28336/02, §§ 81-83, 26 février 2009),
Gabrić
c.
Croatie
(n
o
9702/04, §§ 31-35, 5 février 2009) et
Stoyan Nikolov c.
Bulgarie
(n
o
68504/11, §§ 55 et 56, 20 juillet 2021).
10
.
Dans le cas d’espèce, la confiscation du lot de marchandises importé par la société requérante constituait une ingérence dans l’exercice du droit au respect des biens de celle-ci. Cette ingérence était «
prévue par la loi
», au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, et elle poursuivait un but d’intérêt général, à savoir le contrôle des importations sur le territoire de l’État.
11.
Cependant, les autorités de l’État n’ont pas ménagé un juste équilibre entre l’intérêt général et les droits de la société requérante. En particulier, s’agissant du caractère et de la gravité de la faute commise, la Cour note qu’il s’agissait de l’importation de marchandises légales et que la seule omission de la société requérante a été la désignation d’un code tarifaire incorrect dans la déclaration d’importation. Concernant la sanction, elle relève que la valeur des marchandises confisquées était dix-neuf fois supérieure au préjudice causé à l’État du fait du non-acquittement des droits de douane dus et que l’amende imposée couvrait déjà le montant de ce préjudice (paragraphe 2 ci
‑
dessus). Ainsi, la confiscation de la totalité des marchandises en cause, qui est venue s’ajouter à cette amende, apparaît comme disproportionnée et a fait supporter une charge exorbitante à la société requérante.
12
.
Partant, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention.
APPLICATION DE L’ARTICLE
13.
La société requérante demande 14 684,34 BGN au titre du dommage matériel qu’elle estime avoir subi, cette somme étant équivalente à la valeur douanière des marchandises confisquées, ainsi que 860 EUR au titre des frais et dépens qu’elle dit avoir engagés dans le cadre de la procédure menée devant la Cour.
14.
Le Gouvernement s’oppose à ces prétentions en alléguant qu’elle sont exorbitantes et injustifiées.
15.
Compte tenu des circonstances spécifiques de l’espèce et du caractère de la violation constatée de l’article 1 du Protocole n
o
1, la Cour octroie à la société requérante la somme de 7 507,98 EUR
pour
dommage
matériel, soit l’équivalent de la valeur douanière des marchandises confisquées, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt (voir,
mutatis mutandis
,
Gabrić,
précité, § 48, et
Stoyan Nikolov
, précité, §§ 79 et 80).
16.
Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant la somme de 860 EUR pour la procédure menée devant elle, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.
Déclare
la requête recevable
;
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention
;
Dit
,
a)
que l’État défendeur doit verser à la société requérante, dans un délai de trois mois les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement
:
7
507,98 EUR (sept mille cinq cent sept euros et quatre
‑
vingt
‑
dix
‑
huit centimes), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage matériel
;
860 EUR (huit cent soixante euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme par le requérant à titre d’impôt, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 mai 2022, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Ludmila Milanova
Iulia Antoanella Motoc
Greffière adjointe f.f.
Présidente