3ra-602/23 — anularea actului administrativ

3ra-602/23 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 3ra-602/23

2-21075955-01-3ra-07062023

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – V. Chisilița

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, V. Negru, I. Dutca

ÎNCHEIERE

07 august 2024 mun. Chișinău

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

în componență:

Președintele completului, judecătorul Stela Procopciuc

judecătorii Mariana Ursachi

Ion Malanciuc

examinând admisibilitatea recursului depus de Întreprinderea Municipală

„Servicii Comunal-Locative” Orhei,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Întreprinderea Municipală „Servicii Comunal-Locative” Orhei

împotriva Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova cu

privire la anularea actului administrativ individual defavorabil,

împotriva deciziei din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 21 mai 2022, ÎM „Servicii Comunal-Locative” Orhei a depus cerere de

chemare în judecată, concretizată pe parcurs, împotriva Inspecției Financiare a

Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, prin care a solicitat anularea

parțială a Prescripției nr. 25-08-10/453 din 30 martie 2021, cu privire la lichidarea

iregularităților constatate în rezultatul inspectării financiare efectuate la ÎM

„Servicii Comunal-Locative” Orhei, în partea obligării întreprinderii măsurilor

pentru restituirea cheltuielilor neîntemeiate în sumă de 266,3 mii lei.

În motivarea acțiuni, reclamanta a menționat că în conformitate cu Programul

de activitate al Inspecției Financiare, aprobat pentru semestrul I al anului 2021, a

fost efectuată inspectarea financiară tematică la ÎM „Servicii Comunal-Locative”

Orhei, în scopul verificării executării Prescripției nr. 25-08-10/1613 din 28

decembrie 2020.

Astfel, la 30 martie 2021 de către Inspecția Financiară a fost emisă Prescripția

nr. 25-08-10/453, cu privire la lichidarea iregularităților constatate în rezultatul

inspectării financiare, conform căreia, reclamantei i s-a oferit un termen de 60 zile

pentru a întreprinde acțiunile privind lichidarea iregularităților și prezentarea

documentelor confirmative.

Nefiind de acord cu constatările privind întreprinderea măsurilor de restituire

a cheltuielilor neîntemeiate în sumă de 266,3 mii lei, reclamanta a contestat

1

prescripția cu cererea prealabilă nr. 2/0-490 din 21 aprilie 2021, dar care a fost

respinsă ca inadmisibilă.

Reclamanta a indicat că, în cererea prealabilă cu nr. 2/0-490 din 21 aprilie

2021, au fost prezentate un șir de argumente privind imposibilitatea restituirii

premiilor calculate și achitate managerului-șef interimar al întreprinderii în sumă

de 12,5 mii lei și a sporurilor pentru zilele de sărbători nelucrătoare calculate și

achitate angajaților întreprinderii în sumă de 253,8 mii lei, însă argumentele

respective au fost ignorate de către Inspecția Financiară, fără a da o claritate

normelor invocate sau trimitere anume care lege, act normativ a fost încălcat de

către întreprindere.

Reclamanta a mai indicat că, conform art. 31 din Codul administrativ, actele

individuale și operațiunile administrative scrise trebuie să fie motivate.

Astfel, în cadrul procedurii administrative inițiate prin prescripția contestată,

Inspecția Financiară ținând cont de art. 21 alin. (1) din Codul administrativ, trebuia

să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative.

La caz, reclamanta a punctat că sporul salarial nu a fost calculat în baza art.

111 din Codul muncii și prin ordin separat, dar în baza pct. 9 din Hotărârea

Guvernului nr. 743 din 11 iunie 2002 „cu privire la salarizarea angajaților din

unitățile cu autonomie financiară”, conform pct. 14 al Contractului colectiv de

muncă pentru anii 2018-2023 încheiat între reprezentanții angajatorului și

reprezentanții salariaților și în baza Schemei de încadrare și salarizare aprobat

pentru anul 2020 de către Consiliul de administrație.

Totodată, a fost acordat un spor și nicidecum o dublare a plății salariului.

De asemenea, cu referire la prevederile art. 30, 111 și 130 din Codul muncii,

reclamanta a menționat că, Contractul colectiv de muncă al ÎM „Servicii Comunal

Locative” Orhei pentru anii 2018-2023, a fost remis în adresa Inspecției Teritoriale

de Muncă Orhei înregistrat sub nr. 24 din 24 august 2018.

Suplimentar, reclamanta a indicat că, fiind membrii ai Federației Sindicatelor

Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri

„Sindindcomservice”, salariații cad sub incidența prevederilor Convenției colective

nr. 750 din 07 aprilie 2017 (nivel ramural) pentru anii 2017-2021, care la pct. 1. 9

stipulează că, contractele colective de muncă în unități nu pot să conțină clauze ce

ar înrăutăți starea salariaților în comparație cu clauzele prevăzute prin Convenția

Colectivă, prin urmare părțile au fost în drept de a stabili sporuri ulterior având

obligația de a respecta prevederile Contractului colectiv de muncă negociat si

semnat.

În altă ordine de idei, făcând trimitere la prevederile art. 4, 10 și 44 din Codul

muncii, reclamanta a menționat că, problema-social juridică abordată, poate fi

dezvoltată și reglementată detaliat prin contractul colectiv de muncă încheiat între

reprezentanți angajatorului și reprezentanți salariaților respectiv în contractul

colectiv de muncă pot fi incluse clauze normative ce nu contravin legislație în

vigoare privitor la stabilirea pentru salariați a drepturilor și garanțiilor de muncă.

Mai mult ca atât, luând în considerare specificul întreprinderii, unde este

necesară permanent implicarea angajaților la diferite necesități ce țin de activitate,

această stimulare rămâne ca o pârghie pentru administrație la hotărârea multor

probleme ce țin de activitatea întreprinderii.

2

În context, s-a menționat că pentru anul 2020, reclamanta a obținut un rezultat

financiar pozitiv cu profit în sumă de 1 262 691 lei, ceea ce denotă faptul că

întreprinderea a avut mijloace financiare disponibile pentru acordarea acestui spor.

La fel, menționează că, restituirea sporului din contul salariaților nu poate fi

efectuată deoarece, o parte din salariați nu sunt angajați ai ÎM ,,Servicii Comunal

Locative” Orhei, în privința lor, întreprinderea fiind în imposibilitate de a

întreprinde măsuri de restituire.

În sensul prevederilor art. 148 alin. (5) din Codul muncii, reclamanta a notat

că, reținerile din salariu se pot face numai în cazurile prevăzute de prezentul cod și

de alte acte normative. Salariul plătit în plus salariatului de către angajator

(inclusiv în cazul aplicării greșite a legislației în vigoare) nu poate fi urmărit, cu

excepția cazurilor unei greșeli de calcul, ceea ce rezultă că suma de 266,3 mii lei

nu poate fi urmărită, fapt confirmat și de Inspecția Teritorială de Muncă Orhei prin

răspunsul nr. 82 din 13 aprilie 2021 și scrisoarea Federației Sindicatelor

Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri

„Sindindcomservice” nr. 01-16/86 din 26 noiembrie 2020 În privința premiilor,

calculate și achitate managerului șef interimar în sumă de 12,5 mii lei, reclamanta a

remarcat că acestea nu pot fi restituite, deoarece, la momentul actual, acesta nu mai

deține funcția respectivă sau altă funcție din cadrul întreprinderii.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 21, art. 162, art. 164

alin. (1) și alin. (2) lit. a), art. 165-167, art. 189 alin. (1), art. 196, art. 206 alin. (1)

lit. a), art. 208, art. 209, art. 211, art. 212 și art. 224 din Codul administrativ.

Prin hotărârea din 22 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Servicii Comunal-Locative”

Orhei împotriva Inspecției Financiare cu privire la anularea actului administrativ

individual defavorabil.

La 29 iunie 2022, ÎM „Servicii Comunal-Locative” Orhei a contestat cu apel

hotărârea din 22 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând

casarea integrală a hotărârii primei instanțe și emiterea unei hotărâri noi, prin care

acțiunea să fie admisă integral.

Prin decizia din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de ÎM „Servicii Comunal-Locative” Orhei și s-a menținut hotărârea din 22

iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

În motivarea soluției, Curtea de Apel Chișinău a concluzionat că prima

instanță a determinat corect circumstanțele cauzei și a aplicat corect normele

legale, adoptând o hotărâre legală și întemeiată.

Iar, apelanta nu a prezentat argumente noi și relevante care să justifice

anularea actului administrativ contestat.

Instanța de apel a argumentat că, în urma inspectării financiare, s-a constatat

nerespectarea prevederilor legale, ceea ce a dus la cheltuieli neîntemeiate în sumă

de 350,3 mii lei și neregulamentare în sumă de 483,3 mii lei, motiv pentru care s-

au emis prescripții pentru restituirea acestor cheltuieli.

Totodată, instanța de apel a menționat că, Prescripția nr. 25-08-10/163 din 28

decembrie 2020, a fost contestată în partea ce ține de constatările Inspecției

Financiare în privința achiziționărilor efectuate cu nerespectarea Legii privind

achizițiile publice nr. 131 din 03 iulie 2015, în acest sens fiind pronunțată hotărârea

3

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 02 noiembrie 2021, rămasă în vigoare

după încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie 2022.

La 18 mai 2023, ÎM „Servicii Comunal-Locative” Orhei a depus cerere de

recurs împotriva deciziei din 26 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

solicitat casarea integrală a deciziei instanței de apel și emiterea unei noi decizii

prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului, a invocat că instanțele inferioare au evaluat în mod

arbitrar probele prezentate și nu au elucidat și constatat pe deplin toate

circumstanțele relevante cazului, ceea ce a dus la încălcarea drepturilor și

intereselor întreprinderii și ale salariaților săi.

A susținut că instanțele de nu au aplicat o normă juridică care trebuia să fie

aplicată, specificând art. 148 alin. (5) din Codul muncii.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, prin Legea nr.

246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a fost modificat cadrul

normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea a treia

„Procedura contenciosului administrativ” din Codul administrativ, în special

prevederile cu privire la temeiurile recursului.

Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse la

Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi

examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Aceleași considerente de deduc și din interpretarea art. 195 din Codul

administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură

civilă, către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se

desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Examinând admisibilitatea recursului declarat, în raport cu actele cauzei,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată inadmisibilitatea

acestuia, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții

de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

În conformitate cu art. 245 din Codul administrativ (în redacția în vigoare la

data declarării recursului), recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de

zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen

mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de

30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu

cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al

Curții Supreme de Justiție atestă că dispozitivul și decizia motivată din 26 aprilie

2023 a Curții de Apel Chișinău au fost notificate ÎM „Servicii Comunal-Locative”

Orhei, în mod electronic, la 12 mai 2023, iar cererea de recurs motivată a fost

depusă la 18 mai 2023.

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că la

depunerea recursului, recurentul a respectat termenele prevăzute la art. 245

alin. (1) și (2) din Codul administrativ.

La 03 iulie 2023, Inspecția Financiară a depus referință la recursul declarat,

prin care a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat.

4

Examinând temeiurile invocate în recursul depus în raport cu materialele

cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție îl consideră

inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă

de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în

cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de

principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al

temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței

de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de

serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din

examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al

recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor

veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne

deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca

primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor

de drept.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece

testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare

convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument

rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul

administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2)

din Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în

circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească

cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și

funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în

asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios

administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru

a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

5

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde

de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile

cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni

de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de

justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de ÎM „Servicii

Comunal-Locative” Orhei.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Întreprinderea Municipală „Servicii Comunal-Locative”

Orhei, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Stela Procopciuc

judecătorii Mariana Ursachi

Ion Malanciuc

6