3ra-216/24 — anularea actului administrativ s.a.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ s.a.
- Temei legal
- aplicarea măsurilor de asigurare a actiunii
3ra-216/24 — anularea actului administrativ s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 3ra-216/24 2-19071385-01-3ra-01032024 ÎNCHEIERE 07 august 2024 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
în componență: Președintele completului, judecătorul Stela Procopciuc judecătorii Mariana Ursachi Ion Malanciuc examinând cererea privind aplicarea măsurii de asigurare a acțiunii depusă de Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8”, în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea înaintată de Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8” împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, terți Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova”, Societatea cu Răspundere Limitată „Galsam Service” și Societatea cu Răspundere Limitată „IKI-Invest Grup”, privind anularea actului administrativ, obligarea de a da în arendă lotul de teren, obligarea eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare, c o n s t a t ă: La 01 februarie 2019, Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăriei mun.
Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, terți Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova”, SRL „Galsam Service” și SRL „IKI-Invest Grup”, privind anularea actului administrativ, obligarea de a da în arendă lotul de teren și obligarea eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare. Prin hotărârea din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a admis parțial acțiunea înaintată de Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8”. S-a obligat Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău să elibereze Asociației Obșteaști „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8” certificatul de urbanism pentru proiectare, în vederea finalizării lucrărilor de construire a unui complex locativ cu obiective de menire social-culturală și comercială și parcare auto multietajată, în limita terenului cu numărul cadastral 0100312.292, situat în mun.
Chișinău, sect. Ciocana, str. Ginta Latină, cu suprafața de 1,8442 ha. În rest, acțiunea s-a respins ca nefondată. 1 Prin decizia din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul depus de Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău și apelul depus de Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova”, fiind menținută hotărârea din 27 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. Prin decizia din 28 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție, s-a declarat inadmisibil recursul depus de SRL „Galsam-Service”, în procedura planului. S-au admis recursurile depuse de Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova” și de către Consiliul municipal Chișinău și Primarul General al municipiului Chișinău.
S-a casat integral decizia din 08 februarie 2022 a Curții de Apel Chișinău și s-a restituit cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Prin decizia din 24 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-au admis cererile de apel înaintate de Consiliul municipal Chișinău, Primarul General al municipiului Chișinău și Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova”.
S-a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 27 iunie 2019 și s-a emis o nouă decizie prin care: S-a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8” împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, terți Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova”, Societatea cu Răspundere Limitată „Galsam Service” și Societatea cu Răspundere Limitată „IKI-Invest Grup” privind anularea actului administrativ, obligarea de a da în arendă lotul de teren, obligarea eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare.
La 27 februarie 2024, Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8” a declarat recurs împotriva deciziei din 24 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău. Examinarea admisibilității recursului a fost fixată pentru 14 mai 2025. La 05 iulie 2024, Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8” a depus cerere prin care a solicitat aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii prin aplicarea sechestrelor asupra bunurilor imobile cu numerele cadastrale: 0100312.832 din mun. Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 4; 0100312.832.01 din mun. Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 4; 0100312.832.02 din mun. Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 6; 0100312.292 din mun.
Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 8; 0100312.292.01 din mun. Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 8, până la soluționarea definitivă a cauzei nr. 3ra-216/24. În motivarea cererii, a indicat că pe parcursul examinării prezentei cauzei în instanța de apel, terenul cu numărul cadastral 0100312.292, situat în mun. Chișinău, sect. Ciocana, str. Ginta Latină, cu suprafața de 1,8442 ha, a fost divizat în două terenuri: terenul cu nr. cadastral 0100312.292 din mun. Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 8, cu suprafața de 0,5811 ha și terenul cu nr. cadastral 0100312.832 din mun. Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 4, cu suprafața de 1,2631 ha (a se vedea informația din Registrul bunurilor imobile 0100312292 se anexează).
În baza contractului de executare a obligației prin darea în plata nr. 1- 169 din 28.06.2024 SRL „Galsam Service” a transmis în proprietatea SRL 2 „Polisimbol” cota parte 44,25 % din bunul imobil cu nr. 0100312.832.01 din mun. Chișinău, sect. Ciocana str. Ginta Latină, 4, care este amplasat pe terenul cu nr. cadastral 0100312.832 (a se vedea informația din Registrul bunurilor imobile 0100312832 se anexează). Astfel, există periculum in mora – pericol de dispariție, înstrăinare a bunului cu numărul cadastral 0100312.292, care constituie obiectul de examinare a prezentei cauze. În astfel de circumstanțe, neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii ar face imposibilă executarea hotărârii din 27 iunie 2019. În conformitate cu art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.
Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171. În conformitate cu art. 174 alin. (1) din Codul de procedură civilă, la cererea participanților la proces, judecătorul sau instanța dispune în aceeași zi aplicarea sau neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii. Asigurarea se admite în orice fază a procesului până la etapa în care hotărârea judecătorească devine definitivă, în cazul în care neaplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii ar face imposibilă executarea hotărârii judecătorești. Conform art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rămân definitive hotărârile judecătorești emise în primă instanță, supuse apelului, după examinarea cauzei în apel.
Potrivit art. 394 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de apel rămâne definitivă în momentul pronunțării și se execută conform prevederilor prezentului cod și ale altor legi. Astfel, Completul judiciar accentuează că aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii este posibilă până la momentul în care hotărârea devine definitivă. În temeiul art. 254 alin. (1) și art. 394 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de apel rămâne definitivă în momentul pronunțării, ceea ce implică faptul că hotărârea poate fi executată imediat, chiar dacă a fost declarat recurs. Aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii este destinată protejării drepturilor și intereselor părților până la momentul în care hotărârea devine definitivă și executorie.
În consecință, o cerere de aplicare a măsurilor de asigurare a acțiunii devine inadmisibilă odată ce hotărârea instanței de apel este definitivă. În cazul de față, decizia din 24 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, contestată cu recurs, a fost pronunțată și a devenit definitivă, conform art. 394 din Codul de procedură civilă. Aceasta înseamnă că decizia este executorie și nu poate fi suspendată decât în cazuri excepționale și prin alte mijloace legale, cum ar fi suspendarea executării. Măsurile de asigurare a acțiunii sunt concepute pentru a proteja drepturile părților în perioadele de incertitudine juridică până la definitivarea hotărârii. La caz, hotărârea fiind deja definitivă, nu mai există un obiect pentru aplicarea măsurilor de asigurare.
Solicitarea unei astfel de măsuri ar fi, prin urmare, nejustificată și contrară scopului pentru care aceste măsuri sunt prevăzute de lege. Deci, având în vedere că decizia instanței de apel este definitivă și executorie, iar măsurile de asigurare nu mai au obiect de protecție în această fază, Completul de judecată consideră că solicitarea de aplicare a măsurilor de asigurare a acțiunii este inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile legale pentru acordarea măsurilor de asigurare după pronunțarea unei hotărâri definitive.
3 În conformitate cu art. 195, 230 din Codul administrativ, art. 174 alin. (1), art. 254 alin. (1) și art. 394 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca inadmisibilă cererea privind aplicarea măsurii de asigurare a acțiunii depusă de Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8”, în cauza de contencios administrativ intentată la acțiunea înaintată de Asociația Obștească „Investitorii Casei cu Stele din str. Ginta Latină 8” împotriva Consiliului municipal Chișinău, Primăriei municipiului Chișinău, Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, terți Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova”, Societatea cu Răspundere Limitată „Galsam Service” și Societatea cu Răspundere Limitată „IKI-Invest Grup”, privind anularea actului administrativ, obligarea de a da în arendă lotul de teren, obligarea eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele completului, judecătorul Stela Procopciuc judecătorii Mariana Ursachi Ion Malanciuc 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.