CASE OF MESIĆ v. CROATIA - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible (Art. 35) Admissibility criteria;(Art. 35-1) Exhaustion of domestic remedies;No violation of Article 10 - Freedom of expression-{general} (Article 10-1 - Freedom of expression);Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Reasonable time);Pecuniary damage - claim dismissed (Article 41 - Pecuniary damage;Just satisfaction);Non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)
CASE OF MESIĆ v. CROATIA - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2022)
MESIĆ împotriva Croației (nr. 19362/18) 1 Cauza se referea la o procedură civilă în cauza de defăimare, în care instanțele croate au decis să oblige reclamantul fostul președinte al Croației să plătească suma echivalentă cu 6660 de euro unui avocat specialist de origine croată, care exercită în Franța, pentru că a provocat prejudicii reputației reclamantului.
Atunci, I.U. a decis să depună o acțiune civilă în justiție pentru defăimare în Croația, plângând că reclamantul a folosit funcția sa de Președinte al Croației și atenția mass-mediei implicate în acest lucru pentru a-și păta onoarea și reputația lui I.U. și a-i dăuna autorității profesionale și morale. Declarantul a subliniat că afirmația sa nu era de natură să fie eficientă, că aceasta era o imagine de imagine (personified metaphor) în scopul de a atrage atenția UE și a fi făcută publică de către diverse mass-media. I.U. a decis să depună o acțiune civilă pentru defăimare în Croația, plângând că reclamantul a folosit funcția sa de Președinte al Croației și atenția mass-mediei implicate în acest sens pentru a-l păta pe I.U. și a dăuna reputației sale profesionale și morale.
În acest sens, CEDO a ajuns la concluzia că decizia instanței naționale constituie o intervenție în libertatea de exprimare a opiniilor de către reclamant.În același timp, CEDO a remarcat că intervenția nu are o bază juridică în legislația națională, deoarece se bazează pe dispozițiile relevante ale Legii obligațiilor și urmărește un scop legitim, deoarece a fost orientată spre protejarea reputației lui I. Y. În ceea ce privește dacă o astfel de intervenție a fost "necesară într-o societate democratică", CEDO a remarcat că reclamantul a declarat că afirmațiile privind libertatea de exprimare a opiniilor UE și a declarat că afirmațiile privind dreptul UE au fost considerate necesare.În ceea ce privește dreptul la protecția drepturilor și libertăților de exprimare, el a declarat că a ocupat funcția de președinte al statutelor de drept psihiatric și că declarațiile sale au fost publicate pe scară largă de mass-media.Așadar, declarația a fost aplicată în mod literal în mod diferit, indiferent de faptul că a fost o acuzație în justiție, dar nu în mod oficial, pentru că a fost declarată în mod ilegal în justiția națională, așa cum este prevăzută în Convenția CEDO (L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.L.) și în cazul în care instanțele judecătorei nu au fost în măsură să stabilească în mod clar care dintre aceste afirmații și cele susținuite nu au fost în măsură să aducă prejudiciu asupra vieții sau reputației unui individ, deoarece nu au fost în măsură să stabilească în mod clar drepturile și nu au fost în măsură să stabilească în mod clar care nu au fost înțele aleșe drepturile și drepturile și libertatea de exprimare a opiniilor.
În același timp, în opinia Curții Europene a Justiției, posibila implicare a președintelui în tentativa de asasinat și/sau posibila sa legătură cu criminalitatea organizată sunt, fără îndoială, chestiuni de interes public. Reclamantul are dreptul să răspundă la o astfel de acuzație și să se apere, deoarece a făcut-o la început și a promis posibilitățile necesare, afirmând de fapt că nu are nicio legătură cu o persoană care se implică în criminalitatea organizată și pentru care sunt acceptabile limite mai largi de critică. În Franța, totuși, a scris mai târziu și a încercat să discrimineze ideile despre faptul că a adoptat o decizie de violență împotriva unor persoane care au devenit în mod oficial acuzați în justiție.
Astfel, acordarea despăgubirii a fost o sancțiune adecvată pentru a neutraliza o astfel de influență influentă și a fost proporțională cu scopul legitim de a proteja reputația. În martie 2022, Curtea Europeană a concluziona că, în timpul celor trei luni de la intrarea în vigoare a libertății de opinie a reclamantului, actul de restricție a fost de fapt o acțiune de natură să aducă argumente în societate, nu o încălcare a articolului 10 din Convenție. (L.L.P.) Curtea Europeană a concluzionat că, în perioada respectivă, nu au fost luate în considerare toate actele de restricție a dreptului civil, deoarece nu au fost luate în considerare în temeiul articolului 6 din Convenție.
5 septembrie 2022 în conformitate cu art. 44 alineatul 2 din Convenție. © Traducerea și prelucrarea acestei hotărâri au fost efectuate de Curtea Supremă.