Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.03.2024
inadmisibil

2ac-58/24 — contestarea încheierii executorului judecătoresc

HOTĂRÂRE
06.03.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea încheierii executorului judecătoresc
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-58/24 — contestarea încheierii executorului judecătoresc (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr.2ac-58/24 2-19126820-01-21022024 Î N C H E I E R E 06 martie 2024 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni examinând cererea depusă de Corneliu Țurcanu cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău o altă instanță de același grad, pentru examinare în ordine de recurs, în cauza, la cererea depusă de Societatea Comercială „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Corneliu Țurcanu, Firmei „SANSILVIA” Societatea cu Răspundere Limitată și executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „MOLDCARBUNE”, Iurie Secu, Liviu Sorbalo, Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată și Banca Comercială „MOLDINCONBANK” Societate pe Acțiuni cu privire la contestarea încheierii executorului judecătoresc, la recursurile declarate de Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Dmitri Lunga, de Corneliu Țurcanu împotriva încheierii din 16 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, c o n s t a t ă: La 26 noiembrie 2014, Societatea Comercială „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Vasile Lungu, a depus cerere de contestare împotriva lui Corneliu Țurcanu, Firmei „SANSILVIA” Societatea cu Răspundere Limitată și executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu,

solicitând anularea încheierii executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu nr. 056-290r/2014 din 13 martie 2014. Ulterior, Societatea Comercială „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Vasile Lungu, a depus o contestație suplimentară, datată cu 30 ianuarie 2015, prin care a solicitat anularea încheierii executorului judecătoresc Bănărescu Anatolie nr. 056-290r/2014 din 13 martie 2014 privind transmiterea în proprietatea creditorului Corneliu Țurcanu a bunurilor imobile nevândute la licitație publică.

Prin hotărârea din 09 februarie 2015 a Judecătoriei Centru, mun.Chișinău, s-a respins ca fiind tardivă cererea de contestare depusă de Societatea Comercială „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Corneliu Țurcanu, Firmei „SANSILVIA” Societate cu Răspundere Limitată și executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu, cu privire la contestarea încheierii executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu nr. 056-290r/2014 din 13 martie 2014 privind transmiterea bunurilor creditorului Corneliu Țurcanu. 1 Prin decizia din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul depus de Societatea Comercială „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată și s-a casat integral hotărârea din 09 februarie 2015 a Judecătoriei Centru, mun.Chișinău, cu restituirea spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată, în procedură contencioasă.

Prin decizia din 16 septembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul declarat de Corneliu Țurcanu ca fiind depus împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de atac. Prin încheierea consemnată în procesul-verbal al ședinței de judecată din 23 ianuarie 2016, au fost atrase în proces Banca Comercială „MOLDINCONBANK” Societate pe Acțiuni și Societatea cu Răspundere Limitată „MOLDCARBUNE”, în calitate de intervenienți accesorii. Prin hotărârea din 17 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins ca fiind tardivă contestația Societății Comerciale „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată împotriva încheierii executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu nr. 056-290r/2014 din 13 martie 2014 privind transmiterea bunurilor în proprietatea lui Corneliu Țurcanu.

Prin încheierea din 13 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire depusă de lichidatorul Firmei „SANSILVIA” Societatea cu Răspundere Limitată, Lilian Popa, de Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată, împotriva hotărârii din 17 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Prin decizia din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a admis recursul declarat de Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată. S-a casat încheierea din 13 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o nouă decizie prin care s-a admis cererea de revizuire depusă de lichidatorul Firmei „SANSILVIA” Societatea cu Răspundere Limitată, Lilian Popa, de Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată și s-a casat hotărârea din 17 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu remiterea cauzei în prima instanță, pentru reexaminare.

Prin încheierea consemnată în procesul-verbal al ședinței de judecată din 15 februarie 2021, s-a dispus examinarea excepției de tardivitate înaintate de Corneliu Țurcanu odată cu fondul cauzei. Prin încheierea din 15 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire depusă de Corneliu Țurcanu împotriva deciziei din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău. Prin decizia din 14 iulie 2021 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul declarat de Corneliu Țurcanu și s-a menținut încheierea din 15 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 14 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit recursul declarat de Corneliu Țurcanu împotriva încheierii protocolare din 15 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a dispus soluționarea excepției de tardivitate odată cu fondul cauzei.

Prin încheierea consemnată în procesul-verbal al ședinței de judecată din 30 septembrie 2021, au fost atrași în proces Liviu Sorbalo și Iurie Secu, în calitate de intervenienți accesorii. Prin încheierea din 16 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a încetat procesul civil intentat la cererea de contestare a actelor executorului 2 judecătoresc depusă de Societatea Comercială „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Corneliu Țurcanu, Firmei „SANSILVIA” Societatea cu Răspundere Limitată și executorul judecătoresc Anatolie Bănărescu, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „MOLDCĂRBUNE”, Iurie Secu, Liviu Sorbalo, Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată și Banca Comercială „MOLDINCONBANK” Societate pe Acțiuni, cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu nr. 056- 290r/2014 din 13 martie 2014 privind transmiterea bunurilor.

S-a menționat că, nu se admite o nouă adresare în judecată a aceleiași părți cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri. La data de 26 octombrie 2023, prin intermediul poștei electronice (Vol.III, f.d.40), Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Dmitri Lunga, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 16 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. La data de 30 octombrie 2023, prin intermediul poștei electronice (Vol.III, f.d.40), Corneliu Țurcanu a înaintat cerere de recurs împotriva încheierii din 16 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Cauza a fost înregistrată în Curtea de Apel Chișinău la data de 03 ianuarie 2024 și repartizată, în mod automat-aleatoriu, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, completului de judecată constituit din judecătorii: Ana Panov, președinte, Viorica Mihaila și Vitalie Cotorobai, raportor (Vol.III, f.d.60).

La data de 01 februarie 2024, Vitalie Cotorobai a declarat abținere de la judecarea cauzei date în ordine de recurs, fiind respinsă prin încheierea din 06 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău (Vol.III, f.d.66, 71-73). La data de 12 februarie 2024, prin intermediul poștei electronice (Vol.III, f.d.81), Corneliu Țurcanu, a depus cerere, în temeiul art. 43 alin.(2) lit. f) din Codul de procedură civilă, de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad. În motivarea cererii de strămutare, Corneliu Țurcanu a reiterat, în esență, circumstanțele speței în ordine cronologică, cererile depuse și actele judecătorești emise, precum și argumentele aduse în cererea de recurs. Totodată, a precizat că, ulterior, după ce a semnat decizia din 19 mai 2020 la 24 ianuarie 2024, judecătorul Vitalie Cotorobai a declarat abținere de judecarea, în ordine de recurs, a cauzei, din motiv că a examinat anterior în recurs aceeași cauză.

Iar prin încheierea din 06 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins declarația de abținere de către completul în componența: Președintelui interimar al Curții de Apel Chișinău, Ghenadie Mîra, judecători Angela Bostan și Grigore Dașchevici. În opinia sa, deși, era evident că judecătorul Angela Bostan, care a semnat decizia din 19 mai 2020 în locul lui Vitalie Cotorobai, urma să se abțină de la judecarea declarației de abținere, însă a participat la examinare. În motivarea încheierii de respingere a declarației de abținere, s-a menționat, că decizia din 19 mai 2020 nu se supune nici unei căi de atac, respectiv judecătorul Vitalie Cotorobai poate să examineze în ordine de recurs aceeași cauză.

Încheierea din 06 februarie 2024 este nesusceptibilă de recurs separat, conform mențiunii. Ținând cont de faptul, că judecătorul Vitalie Cotorobai urmează să examineze prezenta cauză tot în ordine de recurs, nu mai există cale de atac la eventuala decizie care urmează a fi pronunțată, corespunzător încheierea din 06 februarie 2024 nu mai poate fi contestată practic, decizia care urmează a fi pronunțată fiind irevocabilă. 3 Totodată, soluția din încheierea din 06 februarie 2024 este vădit contrară art.453 alin.(2) din Codul procedură civilă, care din contra, expres prevede că soluția de admitere a cererii de revizuire se atacă odată cu fondul și urmează a fi verificată obligatoriu din oficiu.

Încheierea este contrară și prevederilor art.49 alin.(3) din Codul procedură civilă, care interzic judecătorului care a examinat cauza în ordine de recurs să mai examineze odată aceeași cauză. Faptul că soluțiile date sunt pronunțate, inclusiv de Președintele interimar al Curții de Apel Chișinău, dar și judecătorul care a semnat decizia din 19 mai 2020 pentru judecătorul Vitalie Cotorobai, precum și faptul că judecătorul Vitalie Cotorobai a admis că poate semna decizia din 19 mai 2020 la 24 ianuarie 2024, adică peste 3,5 ani, iar aceste abuzuri grave sunt tolerate și acoperite de colegii săi judecători, inclusiv președintele interimar al Curții de Apel Chișinău. În opinia unui observator independent, indică la serioasele bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei, reieșind din circumstanțele relatate.

Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad, pentru examinare în ordine de recurs, din motivele ce succed. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, prezenta cauză se află în procedura Curții de Apel Chișinău, drept urmare a contestării cu recurs a încheierii din 16 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, de către Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Dmitri Lunga și de către Corneliu Țurcanu (Vol.III, f.d.41-47, 49-58). În temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, invocat de Corneliu Țurcanu în cererea de strămutare, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.

În virtutea alineatului 4 al aceluiași articol, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit.d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, în motivarea cererii de strămutare, în esență, Corneliu Țurcanu și-a exprimat dezacordul cu participarea judecătorului Angela Bostan, în calitate de membru al completului de judecată, la examinarea declarației de abținere a judecătorului Vitalie Cotorobai, care ar fi semnat în locul ultimului decizia din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, precum și motivul respingerii declarației de abținere înaintată de judecătorul Vitalie Cotorobai, în situația în care ultimul ar fi semnat decizia din 19 mai 2020 doar la 24 ianuarie 2024, abuzuri grave, care, în opinia lui Corneliu Țurcanu, sunt tolerate și acoperite de colegii săi.

În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție învederează că, motivele invocate de Corneliu Țurcanu, în cererea de strămutare nu cad nici sub incidența prevederilor art. 43 alin.(2) lit. f) din Codul de procedură civilă. Or, cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesuală civilă și bazată pe argumente plauzibile, probe, ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar lipsa identificării acestora, ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, la caz nu se profilează anumite circumstanțe ce ar fi confirmate prin probe concludente și ar 4 justifica strămutarea cauzei în sensul formulat, or, în lipsa unor probe plauzibile, argumentele aduse nu sunt decât declarative.

De altfel, unele argumentele aduse în cererea de strămutare, în esență, vizează dezacordul lui Corneliu Țurcanu cu participarea judecătorului Angela Bostan la examinarea declarației de abținere a judecătorului Vitalie Cotorobai, însă conform extrasului din dispoziția nr. 41 din 29 decembrie 2023 a Președintelui interimar al Curții de Apel Chișinău „privind componența colegiilor și constituirea completelor de judecată în cadrul Curții de Apel Chișinău, pentru anul 2024”, judecătorul Angela Bostan este membru al completului de judecată nr.1, format din judecătorii: Ghenadie Mîra, președinte, Angela Bostan și Grigore Dașchevici (Vol.III, f.d.68), care au și examinat declarația de abținere, repartizată judecătorului raportor Ghenadie Mîra (Vol.III, f.d.67).

Totodată, în virtutea art. 52 alin.(5) din Codul de procedură civilă, nu se admite recuzarea judecătorului căruia i s-a încredințat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător. Iar în sensul art. 52 alin.(4) din Codul de procedură civilă, procedura soluționării cererii de abținere de la judecată și efectele admiterii ei se determină conform prevederilor art.53 și 54. În ceea ce vizează dezacordul cu considerentele invocate în încheierea de respingere a declarației de abținere, acestea nu pot fi examinate prin prisma argumentelor redate în cererea de strămutare, în condițiile în care legea stabilește expres temeiurile de înaintare a cererii de strămutare, iar alegațiile reflectate nu reprezintă decât dezacordul cu încheierea de respingere a declarației de abținere.

Or, respingerea declarației de abținere nu constituie temei de admitere a cererii de strămutare în sensul pretins, în contextul în care legalitatea și temeinicia încheierilor se verifică de către instanța ierarhic superioară în rezultatul exercitării căilor de atac în sensul prevăzut de normele legale, dacă pentru o astfel de categorie de acte este prevăzută calea de atac. Legiuitorul a stabilit categoria actelor judecătorești ce se supun căilor de atac și modalitatea de exercitare a acestor căi. Referitor la pretinsele abuzuri tolerate și acoperite de colegii judecătorului Vitalie Cotorobai, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, acestea argumente nu cad sub incidența art. 43 alin.(2) lit.f) din Codul de procedură civilă, mai mult că nu sunt probate și sunt declarative.

Subsecvent, argumentele lui Corneliu Țurcanu nu pot determina admiterea cererii de strămutare în sensul formulat, în condițiile în care în Curtea de Apel Chișinău activează mai mulți judecători, iar legiuitorul a stabilit și alte pârghii legale în vederea apărării drepturilor pretinse a fi încălcate. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că, la caz nu se profilează anumite circumstanțe ce ar arată că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei, precum nici nu sunt confirmate prin probe concludente, ce ar justifica strămutarea cauzei în sensul formulat, or, în lipsa unor probe plauzibile, argumentele aduse nu sunt decât declarative. Art.6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cere instanței, să fie imparțială.

Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză și o abordare obiectivă, determinarea 5 dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens. În situația în care într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată.

Orice bănuială referitor la nepărtinirea magistraților urmează să fie obiectiv justificată. Conform art.1 alin. (2), (3), (4) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995, judecătorul este persoana învestită constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii. Judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili și se supun numai legii. Judecătorii iau decizii în mod independent și imparțial și acționează fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, inclusiv judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicțiilor nu poate aduce atingere independenței individuale a judecătorului În virtutea art. 20 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la înfăptuirea justiției în cauze civile, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă și atrage răspunderea prevăzută de lege. Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide de a respinge cererea de strămutare a cauzei, formulată de către Corneliu Țurcanu, cu restituirea cauzei Curții de Apel Chișinău, pentru examinare în ordine de recurs. Alte argumente indicate în cererea de strămutare, în esență, nu reflectă decât criticile aduse în recursul declarat, care urmează a fi examinat de instanța competentă conform procedurii legale. În conformitate cu prevederile art.43 alin. (2) lit. f), alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Corneliu Țurcanu cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău o altă instanță de același grad, pentru examinare în ordine de recurs.

Se restituie Curții de Apel Chișinău cauza, la cererea depusă de Societatea Comercială „PLASTECOTRANS” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Corneliu Țurcanu, Firmei „SANSILVIA” Societatea cu Răspundere Limitată și executorului judecătoresc Anatolie Bănărescu, intervenienți accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „MOLDCARBUNE”, Iurie Secu, Liviu Sorbalo, Firma de Producție „IVARO” Societate cu Răspundere Limitată și Banca Comercială „MOLDINCONBANK” Societate pe Acțiuni cu privire la contestarea încheierii executorului judecătoresc, pentru examinare în ordine de recurs. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-11-19
0,97
2ac-414/24 — Contestarea încheierii executorului judecatoresc.
ie Cotorobai, de la examinarea în ordine de recurs a prezentei cauze. În susținerea cererii a invocat prevederile art. 49 alin. (3), art. 50 alin. (1) lit. d), e) din Codul de procedură civilă. 25. Prin încheierea din 15 aprilie 2024 a Curț
CSJ 2024-12-18
0,96
2ac-414/24 — cu privire la contestarea încheierii executorului judecătoresc,
Î N C H E I E R E cu privire la respingerea cererii depusă de Corneliu Ţurcanu privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chişinău la o altă instanță de judecată de acelaşi grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depus
CSJ 2025-10-09
0,95
2ac-280/25 — anularea incheierii executorului judecatoresc
ÎNCHEIERE privind respingerea cererii de strămutare în cauza civilă Societatea cu Răspundere Limitată „Plastecotrans” către Țurcan Corneliu, Societatea cu Răspundere Limitată „Sansilvia” și executorul judecătoresc Bănărescu Anatolie, interv
CSJ 2021-07-14
0,94
2r-477/21 — contestarea actelor executorului judecatoresc
Dosarul nr. 2r-477/21 prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: L. Mitrofan) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, I. Secrieru, V. Cotorobai) D E C I Z I E 14 iulie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, come
CSJ 2016-06-29
0,93
2ri-190/16 — anularea actelor juridice
prima instanţă: L. Bulgac dosarul nr.2ri-190/16 D E C I Z I E 29 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Tamara Chişca-Do
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă