Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.03.2024
respins

2ra-1726/22 — cu privire la încasarea cheltuielilor de asistentă juridică și a dobânzii de întârziere

HOTĂRÂRE
06.03.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea cheltuielilor de asistentă juridică şi a dobânzii de întârziere
Temei legal
Compensarea cheltuielilor de asistenţă juridică
Citează această cauză
2ra-1726/22 — cu privire la încasarea cheltuielilor de asistentă juridică și a dobânzii de întârziere (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ra-1726/22 2-19123121-01-2ra-09122022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. D.Sîrbu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, L. Pruteanu, M. Anton) D E C I Z I E 06 martie 2024 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Stela Procopciuc Judecătorii Mariana Ursachi Diana Stănilă Ion Malanciuc Oxana Parfeni examinând recursul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Alexei Lazarev împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, intervenienți accesorii Compania de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acțiuni, Compania de Asigurări „General Asigurări” Societate pe Acțiuni, Compania de Asigurări „Alliance Insurance Group” Societate pe Acțiuni și Stela Lazarev cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică și a dobânzii de întârziere, împotriva deciziei din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu și menținută hotărârea din 28 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, c o n s t a t ă: La 22 iulie 2019, Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, intervenienți accesorii CA „Moldasig” SA, CA „General Asigurări” SA, CA „Alliance Insurance Group” SA și Stela Lazarev, cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică și a dobânzii de întârziere (f. d. 3-8,

vol. I). În motivarea acțiunii a invocat că la 29 decembrie 2015, prin încheierea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu a fost dispusă încasarea în beneficiul său din contul lui Alexei Lazarev suma de 23 257 de lei cu titlu de onorariu. 1 În scopul apărării intereselor sale, la 17 ianuarie 2016, Alexei Lazarev a încheiat un contract de asistență juridică cu Biroul Asociat de Avocați „Lex Force”, în persoana avocatului Aureliu Scorțescu. Prin contract, părțile au stabilit că în privința onorariului, urmează a fi aplicate prevederile stabilite de Uniunea Avocaților și practicii CtEDO privind cuantumul onorariilor. La fel, a fost stabilit că plata pentru lucrările executate de avocat să fie efectuată de client după finisarea lucrărilor pe caz, reieșind din complexitatea cauzei, volumul de lucru, individualitatea cauzei.

Suma minimă pe caz a fost stabilită de părți în mărime de 1 500 de lei, pentru una oră de lucru. A relevat că de către avocatul Aureliu Scorțescu a fost întocmită cererea de contestare a încheierii executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu din 29 decembrie 2015. Prin încheierea din 28 martie 2016 a Judecătoriei Botanica mun. Chișinău, a fost anulată încheierea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu din 29 decembrie 2015 cu privire la încasarea onorariului în sumă de 23 257 de lei. Executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a declarat recurs împotriva încheierii din 28 martie 2016 a Judecătoriei Botanica mun. Chișinău, solicitând anularea acestuia cu respingerea contestației declarate de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu.

La 14 iunie 2016, avocatul Aureliu Scorțescu a depus referință la recursul declarat de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu. Prin decizia din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis recursul, casată încheierea din 28 martie 2016 a Judecătoriei Botanica mun. Chișinău, și respinsă ca nefondată cererea lui Alexei Lazarev cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu privind încasarea onorariului. La 17 octombrie 2016, avocatul Aureliu Scorțescu a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 23 iunie 2016 Curții de Apel Chișinău. La 21 decembrie 2016, avocatul Aureliu Scorțescu a depus cerere privind ridicarea excepției de neconstituționale a art. 15 alin. (2) lit. b) și art. 38 alin. (4) lit. l) Codul de executare, la cerere a fost anexată și excepția de neconstituționalitate.

Prin încheierea din 21 decembrie 2016 Curții de Apel Chișinău, a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, și dispusă sesizarea Curții Constituționale. Avocatul Aureliu Scorțescu a participat la ședința Curții Constituționale în calitate de autor a sesizării, și a prezentat explicații inclusiv și în formă scrisă. Prin hotărârea din 14 decembrie 2017 a Curții Constituționale, a fost admisă parțial sesizarea avocatului Aureliu Scorțescu, și declarat neconstituțional art. 15 alin. (2) lit. b) din Codul de executare. La 15 martie 2018, avocatul Aureliu Scorțescu a depus cerere de completare a cererii de revizuire, cu modificarea temeiurilor de drept și de fapt a cererii de revizuire. Prin încheierea din 20 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Alexei Lazarev.

2 Prin decizia din 23 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul declarat de Alexei Lazarev, casată încheierea din 20 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău. Prin încheierea din 11 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea de revizuire înaintată de Alexei Lazarev, casată decizia din 23 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău și dispusă rejudecarea recursului. Prin decizia din 11 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins recursul declarat de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu, și menținută încheierea din 28 martie 2016 a Judecătoriei Botanica mun. Chișinău. Onorariul în sumă de 23 257 de lei, a fost încasat de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu prin intermediul executorului judecătoresc Nicolae Nicolaescu.

Reclamantul a afirmat că de către avocatul Aureliu Scorțescu a fost întocmit un raport cu privire la activitatea în cauza Alexei Lazarev împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, conform raportului suma onorariului constituind suma de 120 500 de lei. La 10 septembrie 2018, avocatul Aureliu Scorțescu a încasat de la Alexei Lazarev suma de 120 500 de lei, conform bonului de plată XL nr. 086108. La 17 septembrie 2018, executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu i-a fost remisă cererea privind achitarea onorariului în sumă de 120 500 de lei, prin intermediul adresei de email indicată pe antetul actelor emise de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu, însă, acesta nu a reacționat la somația lui Alexei Lazarev.

În drept, Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu și-a întemeiat pretențiile în temeiul art. 90, 94, 96, 166, 167, 174, 175 din Codul de procedură civilă, art. 512, 572, 617, 619 din Codul civil. A solicitat încasarea din contul executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu în beneficiul său a sumei de 120 500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și încasarea dobânzii de întârziere din data de 24 septembrie 2018 și până la data emiterii hotărârii.

Prin încheierea protocolară din 16 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Compania de Asigurări „General Asigurări” Societate pe Acțiuni (f. d. 136-137, vol. I). Prin încheierea protocolară din 26 februarie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, au fost atrași în proces în calitate de intervenienți accesorii Compania de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acțiuni și Compania de Asigurări „Alliance Insurance Group” Societate pe Acțiuni (f. d. 152-153, vol. I). Prin încheierea protocolară din 29 septembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu Stela Lazareva (f. d. 5, vol. II).

Prin hotărârea din 28 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată (f. d. 49, 54-61, vol. II). Prin decizia din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu și menținută hotărârea primei instanțe (f. d. 87, 88-94, vol. II). 3 La 30 noiembrie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu a declarat recurs împotriva deciziei din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi decizii de admitere a acțiunii (f. d. 98-99, 105, vol. II).

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o neîntemeiată pasibilă de a fi casată, cu pronunțarea unei decizii noi. A considerat că, concluziile instanței de apel cu privire la netemeinicia hotărârii primei instanțe sunt incorecte, rezultate din aplicarea și interpretarea eronată de către Curtea de Apel a normelor de drept material aplicabile la caz. A menționat că nu este de acord cu soluția instanței de apel precum că acțiunea reclamantului cu privire la încasarea onorariului a fost depusă împotriva pârâtului necorespunzător, executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, având calitatea procesuală pasivă. Cu referire la prevederile art. 161, 163 alin. (32) recurentul afirmă că dacă se contestă cuantumul onorariului executorului judecătoresc, reclamația se înaintează împotriva acestuia.

Astfel, a considerat că în conținutul prevederilor citate asupra nu este indicat ce calitate are executorul judecătoresc. A indicat că reieșind din argumentele instanței de judecată cât și a instanței de apel nici în contestație nu a fost menționat corect, fiind indicat executorul judecătoresc în calitate de intervenient. A menționat recurentul că la caz contestația a fost înaintată împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, acesta fiind antrenat în proces și doar el având interes pentru menținerea încheierii privind încasarea onorariului. Conform art. 94 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată.

A considerat recurentul că nici instanța de judecată și nici executorul judecătoresc sau alți participanți la proces nu au invocat obiecții împotriva cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate spre încasare, temei pentru care solicită casarea hotărârii primei instanțe cu admiterea integrală a acțiunii. La fel, instanța de apel a încălcat regulile de apreciere a probelor, manifestată prin aprecierea arbitrară. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei motivate din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa părților, la 23 noiembrie 2022, circumstanță ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, anexată la actele cauzei (f. d. 95, vol. II), însă lipsesc date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 30 noiembrie 2022, în termenul legal. 4 La 09 decembrie 2022, în adresa intimatului și a intervenienților accesorii a fost expediat copia recursului declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f. d. 106, vol. II). Corespondența menționată, expediată în adresa intimatului și a intervenienților accesorii, a fost recepționată, fapt ce se confirmă prin avizele de recepție anexate la materialele dosarului (f. d. 108-111, vol. II). La 20 decembrie 2022, CA „General Asigurări” SA a depus referință la recursul declarat de Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu, solicitând considerarea recursului ca fiind inadmisibil (f. d. 112-114, vol. II).

La 12 ianuarie 2023, prin intermediul oficiului poștal, executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a depus referință la recursul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu, solicitând considerarea recursului ca fiind inadmisibil (f. d. 117-120, vol. II). Prin încheierea din 01 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, s-a considerat admisibil recursul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu (f. d. 121, vol.II).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră oportun de a învedera că, prin Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, în vigoare 18 august 2023, cu excepția art. IV, V pct. 1-9 și 11-16 și art. VII – 01 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 318-321 art. 570 din 18 august 2023, au fost introduse modificări în Codul de procedură civilă, inclusiv la capitolul XXXVIII – Recursul, secțiunea a 2-a, recursul împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel. Conform art. XI alin. (3) din Legea pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr. 246 din 31 iulie 2023, recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

În această consecvență, se deduce că recursul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu împotriva deciziei din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău va fi examinat în baza temeiurilor stipulate în redacția art. 432 din Codul de procedură civilă în vigoare până la 01 septembrie 2023. Completul de judecată mai relevă că, având în vedere că recursul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu împotriva deciziei din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a considerat admisibil prin încheierea din 01 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, adică până la intrarea în vigoare a modificărilor operate prin Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 246 din 31 iulie 2023, procedura de judecare a recursului se va efectua conform art. 440 din Codul de procedură civilă, în redacția de până la 01 septembrie 2023. 5 În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă (în redacția de până la 01 septembrie 2023), recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces.

Completul din 5 judecători decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.

După cum denotă actele cauzei, la 22 iulie 2019, Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu, împuternicit în baza mandatului seria MA nr.0785382 din 19 iulie 2019, înaintând prezenta cerere de chemare în judecată împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, a solicitat încasarea din contul executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu în beneficiul său a sumei de 120 500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și încasarea dobânzii de întârziere din data de 24 septembrie 2018 și până la data emiterii hotărârii. Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță a conchis asupra netemeiniciei acțiunii. Judecând apelul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu, instanța de apel a respins apelul și a menținut hotărârea instanței de fond.

Efectuând controlul judiciar al deciziei din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și al hotărârii din 28 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, instanțele de judecată ierarhic inferioare, ținând cont de temeiurile și obiectul acțiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale, stabilind circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei și având la bază cumulul de probe administrate la caz, corect au ajuns la soluția netemeiniciei acțiunii înaintate de Alexei Lazarev.

Completul de judecată notează că obiectul prezentei acțiuni înaintate de către Alexei Lazarev împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, este constituit din pretenția reclamantului de a încasa din contul pârâtului cheltuielile de asistență juridică și a dobânzii de întârziere, suportate pe marginea cauzei civile, nr. 25-62/16, intentate la contestația depusă de Alexei Lazarev împotriva Stelei Lazareva cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu nr. 060p/a-10r/12 din 29 decembrie 2015. Totodată, din actele dosarului rezultă că, în cadrul contestației menționate, executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a avut calitatea procesuală de intervenient accesoriu.

În cadrul procesului intentat la cererea lui Alexei Lazarev împotriva Stelei Lazareva cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu nr. 60p/a-10r/12 din 29 decembrie 2015, drepturile și interesele lui Alexei 6 Lazarev au fost reprezentate de avocatul Aureliu Scorțescu, care a acționat în baza contractului de asistență juridică din 17 ianuarie 2016. Pentru serviciile prestate de avocatul Aureliu Scorțescu în cadrul cauzei civile nr. 25-62/16, reclamantul Alexei Lazarev a achitat suma de 120 500,00 lei, cu titlu de onorariu, fapt confirmat prin bonul de plată seria XL nr. 086108 din 10 septembrie 2018, în conținutul căruia este indicată denumirea serviciului „acordarea asistenței juridice conform contractului nr. 09 din 17 ianuarie 2016 pe cauza Alexei Lazarev vs Ciobanu Ruslan privind anularea încheierii din 29 decembrie 2015” (vol. I, f. d. 100). Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că prin încheierea din 28 martie 2016, devenită irevocabilă prin decizia din 11 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a repus în termen Alexei Lazarev, s-a admis parțial contestația lui Alexei Lazarev asupra încheierii executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu nr. 60p/a-10r/12 din 29 decembrie 2015 cu privire la încasarea onorariului în mărime de 23 257,00 lei, a taxelor și spezelor procedurii de executare în mărime de 240 de lei,

iar în total a sumei de 23 497 de lei. S-a anulat încheierea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu nr. 60p/a-10r/12 din 29 decembrie 2015 cu privire la încasarea onorariului în mărime de 23 257 de lei, a taxelor și spezelor procedurii de executare în mărime de 160 de lei. În rest, încheierea a fost menținută (f. d. 15-17, 91-95, vol. I). Prin urmare, după soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului anterior, Alexei Lazarev a înaintat în instanța de drept comun prezenta acțiune civilă separată, prin care a solicitat compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate în cadrul procesului soluționat irevocabil. În conformitate cu art. 90 lit. i) din Codul de procedură civilă, din cheltuielile de judecare a cauzei fac parte cheltuielile de asistență juridică.

Potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată. Dacă acțiunea reclamantului a fost admisă parțial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporțional părții admise din pretenții, iar pârâtului – proporțional părții respinse din pretențiile reclamantului. În acord cu dispozițiile art. 96 alin. (1), (11) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare și rezonabile.

Cheltuielile menționate la alin. (1) se compensează părții care a avut câștig de cauză dacă aceasta a fost reprezentată în judecată de un avocat. Din esența normelor legale enunțate, se deduce în mod cert că partea care a pierdut procesul civil urmează să compenseze părții care a câștigat procesul cheltuielile de asistență juridică suportate. Conform prevederilor art. 59 alin. (1) din Codul de procedură civilă parte în proces (reclamant sau pârât) poate fi orice persoană fizică sau juridică prezumată, la momentul intentării procesului, ca subiect al raportului material litigios. 7 Actele și lucrările dosarului denotă că, în cadrul cauzei civile, nr. 25-62/16, intentate la contestația depusă de Alexei Lazarev împotriva Stelei Lazareva cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu nr. 060p/a-10r/12 din 29 decembrie 2015, părți ale procesului se consideră: reclamantul Alexei Lazarev și pârâta Stela Lazareva.

De altfel, acest fapt este indicat expres în antetul actului de procedură, intitulat „contestare împotriva încheierii executorului judecătoresc” (vol. I, f. d. 11-14). Raportând prevederile cadrului normativ incident la circumstanțele de fapt ale speței deduse judecății, instanța de recurs constată ca fiind justificată soluția tranșată de către instanța de apel, precum că prezenta acțiune înaintată de Alexei Lazarev împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică, este formulată și depusă împotriva unui subiect procesual pasiv necorespunzător, or, în cadrul procesului respectiv, executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a deținut calitatea procesuală de intervenient accesoriu și, prin urmare, nu poate fi considerat parte în proces în sensul art. 59 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție scoate în evidență că, în virtutea statutului său procesual, precum și a drepturilor și obligațiilor ce-i revin potrivit normelor Codului de procedură civilă, intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la compensarea cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de asistență juridică, întrucât compensarea acestora este pusă în exclusivitate în sarcina părții în proces (reclamant/pârât), în ordinea prevăzută de art. 96 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, în condițiile în care în procesul anterior, calitatea procesuală de pârâtă a fost deținută de către Stela Lazareva, pretenția de compensare a cheltuielilor de judecată urmează a fi înaintată anume către subiectul procesual respectiv.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție nu poate reține ca fiind plauzibile argumentele recurentului, precum că prezenta acțiune a fost corect depusă împotriva executorului judecătoresc, în conformitate cu art. 163 alin. (32) din Codul de executare, or, obiectul juridic al prezentului raport material litigios vizează compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate în cadrul unui proces anterior și nu ține de contestarea cuantumului onorariului sau al cheltuielilor de executare ale executorului judecătoresc. Sintetizând cele reliefate supra, instanța de recurs atestă corectitudinea concluziei instanțelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la respingerea acțiunii depusă de Alexei Lazarev cu privire la încasarea din contul executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu a cheltuielilor de asistență juridică și a dobânzii de întârziere, care este formulată și depusă împotriva unui pârât necorespunzător.

Distinct de cele menționate mai sus, având în susținere jurisprudența CtEDO, și anume cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, în care Curtea a menționat că „art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate 8 de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes”, consideră necesar de a respinge și alte argumente invocate în cererea de recurs în sensul celor descrise. Față de cele ce preced și având în vedere faptul că atât decizia instanței de apel, cât și hotărârea primei instanțe sunt întemeiate, iar temeiurile invocate de către recurent sunt lipsite de suport legal, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), alin. (3) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Alexei Lazarev, reprezentat de avocatul Aureliu Scorțescu. Se menține decizia din 06 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 28 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău sediul Centru, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Alexei Lazarev împotriva executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, intervenienți accesorii Compania de Asigurări „Moldasig” Societate pe Acțiuni, Compania de Asigurări „General Asigurări” Societate pe Acțiuni, Compania de Asigurări „Alliance Insurance Group” Societate pe Acțiuni și Stela Lazarev cu privire la încasarea cheltuielilor de asistență juridică și a dobânzii de întârziere.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Stela Procopciuc Judecătorii Mariana Ursachi Diana Stănilă Ion Malanciuc Oxana Parfeni 9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-12-18
0,95
2ra-2271/19 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asiguare dobînzii de întârziereși a cheltuielilor de judecată
dosar nr. 2ra-2271/2019 prima instanță, Judecătoria Hînceşti, sediul Ialoveni, judecător: (C. Albu) instanța de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: (M. Anton, I. Ţurcan, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 18 decembrie 2019 mun. Chișinău
CSJ 2023-02-15
0,95
2ra-1760/22 — incasarea despagubirii de asigurare, dobanzii de intarziere, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ra-1760/22 2-19103466-01-2ra-16122022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. I. Potîngă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, V. Mihaila, R. Pulbere) ÎNCHEIERE 15 februarie 2023 mun. Ch
CSJ 2022-05-18
0,95
2r-218/22 — cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare
Dosarul nr. 2r-218/22 2-16146786-01-2r-18042022 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru – A. Ojoga Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – V. Cotorobai, I. Secrieru, M. Anton DECIZIE 18 mai 2022 mun. Chişinău Colegiul civi
CSJ 2023-01-11
0,95
2ra-1485/22 — repararea prejudiciului material, incasarea penalitatii si cheltuieli de judecata
Dosarul nr. 2ra-1485/22 2-20014584-01-2ra-12102022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – D. Șușchevici Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – L. Pruteanu, I. Țurcan, Iu. Cotruță ÎNCHEIERE 11 ianuarie 2023 mun. Chișinău
CSJ 2023-01-25
0,95
2ra-1706/22 — încasarea despăgubirii de asigurare
Dosarul nr. 2ra-1706/2022 2-18207531-01-2ra-06122022 prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: O. Parfeni) instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Guzun, I. Dutca, D. Băbălău) Î N C H E I E R E 25 ianuarie 2023 mu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă