Publicat la 30 mai 2022 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 5414/22 Nabila BENLADGHEM împotriva Belgiei introdusă la 21 ianuarie 2022, comunicată la 10 mai 2022, CU PRIVIRE LA LIMITA DE LA FURNIZORIE Cererea se referă la decesul fratelui reclamantei în urma arestării sale de către membri ai unităților speciale ale poliției federale ( În acest sens, părțile interesate au susținut că, în cazul în care nu s-ar fi aflat într-o situație de fapt și de drept comparabilă, ar fi trebuit să fie implicate într-un jaf cu violență, să fie înarmat și să fie membru al unui grup terorist. La 15 ianuarie 2021, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Hainaut a emis o ordonanță de nejudiciare. La cererea recurentei, recursul a fost declarat nefondat de camera de contestații a Tribunalului de Primă Instană din Mons la 16 martie 2021. În fața Curții, precum și în fața instanțelor interne, recurenta se plângea de o încălcare a articolului 2 din cauza lipsei pregătirii operațiunii și a lipsei proporționalității recursului la o forță potențial criminală. A fost încălcat dreptul la viață, astfel cum a fost garantat prin art. 2 din convenție, în special față de fratele recurentei, utilizarea forței era absolut necesară în circumstanțele din speță? (a se vedea Hugh Jordan c. Regatul Unit, nr. 24746/94, §§ 102-04, 4 mai 2001, și Giuliani și Gaggio c. Italia [GC], n 23458/02, § 174 182, CEDH 2011 (extrași) ]? Operațiunea desfășurată de membrii unităților speciale ale poliției federale a fost planificată și controlată de autorități astfel încât să îndeplinească cerințele art. 2 din Convenție? A existat un cadru juridic și administrativ adecvat care să definească circumstanțele limitate în care membrii CGSU erau autorizați să utilizeze forța și armele de foc, în lumina standardelor internaționale relevante? Acest cadru prevedea un sistem de garanții adecvate și eficiente împotriva arbitrarilor și abuzului de forță sau chiar împotriva unui accident evitabil (a se vedea Makaratzis c. Grecia [GC], nr. 50385/99, § 57-59, CEDO 2004-XI, Nachova și alții c. Bulgaria [GC], nr. 43577/98 și 43579/96, § 96, CEDH 2005-VII]? Controlul efectuat de instanțele interne cu privire la caracterul absolut necesar al forței de muncă s-a dovedit compatibil cu cerințele articolului 2 din convenție
Publié le 30 mai 2022
Requête n
o
5414/22
Nabila BENLADGHEM
contre la Belgique
introduite le 21 janvier 2022
communiquée le 10 mai 2022
La requête concerne
le décès du frère de la requérante des suites de son interpellation par des membres des unités spéciales de la police fédérale («
CGSU
») intervenue sur une autoroute à l’aide de tirs sur son véhicule. L’individu était suspecté d’avoir participé à un vol avec violence, d’être armé et d’être membre d’un groupe terroriste. S’en est suivi une procédure pénale mise en mouvement par le ministère public à l’endroit des membres de la CGSU dans le cadre de laquelle la requérante s’est constituée partie civile. Le 15 janvier 2021, la chambre du conseil du tribunal de première instance du Hainaut a prononcé une ordonnance de non-lieu. L’appel de la requérante a été déclaré non fondé par la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Mons le 16 mars 2021. Le pourvoi en cassation a été rejeté par la Cour de cassation le 22 septembre 2021.
Devant la Cour, ainsi qu’elle l’avait fait devant les juridictions internes, la requérante se plaint d’une violation de l’article 2 du fait de l’absence de préparation de l’opération et de l’absence de proportionnalité du recours à une force potentiellement meurtrière.
1.
Le droit à la vie, tel que garanti par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé à l’égard du frère de la requérante
?
En particulier, le recours à la force était-il «
absolument nécessaire
» dans les circonstances de l’espèce
? (voir
Hugh Jordan c. Royaume-Uni
, n
o
24746/94, §§
102-04, 4 mai 2001, et
Giuliani et Gaggio c. Italie
[GC], n
o
23458/02, §
174
‑
182, CEDH 2011 (extraits)) ?
L’opération menée par les membres des unités spéciales de la police fédérale («
CGSU
») a-t-elle été planifiée et contrôlée par les autorités de manière à rencontrer les exigences de l’article 2 de la Convention ?
Existait-il un cadre juridique et administratif approprié définissant les circonstances limitées dans lesquelles les membres de la CGSU étaient autorisés à utiliser la force et les armes à feu, à la lumière des normes internationales pertinentes
? Ce cadre prévoyait-il un système de garanties adéquates et efficaces contre l’arbitraire et l’abus de la force, voire contre un accident évitable (voir
Makaratzis c. Grèce
[GC], n
o
50385/99, §§
Nachova et autres c. Bulgarie
[GC], n
os
43577/98 et
2.
Le contrôle pratiqué par les juridictions internes quant au caractère «
absolument nécessaire
» de la force s’est-il avéré compatible avec les exigences de l’article 2 de la Convention
?