Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.02.2024
respins

2ac-62/24 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
28.02.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
Stramutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-62/24 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ac-62/24 2-23040179-01-21022024 Î N C H E I E R E 28 februarie 2024 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni examinând cererea depusă de administratorul insolvabilității al Societății cu Răspundere Limitată „Central Group”, Veaceslav Timotin, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de recuzare, în cauza de insolvabilitate, intentată la cererile introductive depuse de Societatea cu Răspundere Limitată „Estate Invest Group” și Societatea cu Răspundere Limitată „Central Group”, și la cererea de alăturare depusă de Organizația de Creditare Nebancară „Soluția Financiară” Societate cu Răspundere Limitată, privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu Răspundere Limitată „Estate Invest Group”, c o n s t a t ă : La 17 martie 2023, SRL „Estate Invest Group” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate față de sine, cu exprimarea intenției de restructurare (f. d. 3-4 verso, vol. I). La 29 martie 2023, SRL „Central Group” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Estate Invest Group” (f. d. 37-38, vol. I). Prin încheierea din 30 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

a fost admisă spre examinare cererea depusă de SRL „Central Group” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Estate Invest Group”, fiind instituită perioada de observație în privința SRL „Estate Invest Group” (f. d. 88-88 verso, vol. I). Prin încheierea din 31 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost admisă cererea depusă de SRL „Estate Invest Group” cu privire la conexarea cauzelor.

A fost conexată cauza nr. 2i-231/23, intentată la cererea depusă de SRL „Central Group” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Estate Invest Group”, la cauza nr. 2i-181/23, intentată la cererea depusă de 1 SRL „Estate Invest Group” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, cu examinarea acestora într-un singur dosar (f. d. 171-172, vol. I). La 28 martie 2023, OCN „Soluția Financiară” SRL a depus cerere de alăturare la cererile introductive depuse în privința debitorului SRL „Estate Invest Group” (f. d. 194-196, vol. I). În ședința de judecată din 23 ianuarie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, avocatul Andrei Iosip, în interesele administratorului insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, a depus cerere privind strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad (f. d. 116-118, 119, vol. II).

Potrivit fișei de repartizare a dosarului, prezenta cauză a fost repartizată în mod automat-aleatoriu, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, judecătorului raportor Olga Cojocaru, care face parte din completul de judecată în următoarea componență: Eugen Clim (președintele completului) și Steliana Iorgov (judecător) (f. d. 121, vol. II). La 05 februarie 2024, prin intermediul poștei electronice, administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, a depus cerere de recuzare a judecătorului Curții de Apel Chișinău, Olga Cojocaru (f. d. 124-126, vol. II). Potrivit fișei de repartizare, cerere de recuzare a fost repartizată în mod automat-aleatoriu, prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, judecătorului Ruxanda Pulbere (f. d. 127, vol. II).

La 08 februarie 2024, prin intermediul poștei electronice, administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de recuzare (f. d. 130-133, vol. II). În motivarea cererii de strămutare, administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, a indicat că judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău nu pot să asigure examinarea obiectivă și imparțială a cererii de recuzare a judecătorului Olga Cojocaru de la examinarea cauzei de insolvabilitate.

De asemenea, a menționat că atât creditorul SRL „Central Group”, cât și debitorul SRL „Estate Invest Group” au constituit subiectul unor articole media, mediatizate intens în mass-media. Respectiv, a considerat că astfel se exercită presiuni asupra judecătorilor Curții de Apel Chișinău pentru a emite decizii favorabile creditorilor sau altui grup de persoane, contrar intereselor bunei desfășurări a procesului de insolvabilitate. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de recuzare, din motivele ce succed.

Cauza de insolvabilitate, intentată la cererile introductive depuse de SRL „Estate Invest Group” și SRL „Central Group”, și la cererea de alăturare depusă de OCN „Soluția Financiară” SRL, privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința SRL „Estate Invest Group”, se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de recuzare a judecătorului Curții de Apel Chișinău, Olga 2 Cojocaru, depusă de administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin. În temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, invocat de administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.

Potrivit art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că temeiul de strămutare a cauzei reglementat de art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, constituie un mijloc de asigurare a imparțialității judecătorilor la soluționarea unei cauze civile. Circumstanțele cauzei ar putea servi drept temei pentru a fi considerate că poate fi știrbită nepărtinirea judecătorilor, dacă acestea se referă la instanța de judecată ca instituție publică.

În ceea ce vizează calitatea participanților la proces, strămutarea cauzei ar putea avea loc dacă participanții la proces au fost sau se află în anumite legături comune cu toți judecătorii. În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că motivele invocate de administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, în cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de recuzare, nu sunt justificate prin probe admisibile și pertinente, care să indice la eventualele bănuieli de nepărtinire a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, prin prisma circumstanțelor cauzei sau de calitatea participanților la proces la examinarea cererii de recuzare.

Argumentele declarative în sensul că în privința judecătorilor Curții de Apel Chișinău există bănuieli de nepărtinire, deoarece atât creditorul SRL „Central Group”, cât și debitorul SRL „Estate Invest Group” au constituit subiectul unor articole media, mediatizate intens în mass-media și astfel se exercită presiuni asupra judecătorilor Curții de Apel Chișinău pentru a emite decizii favorabile creditorilor sau altui grup de persoane, contrar intereselor bunei desfășurări a procesului de insolvabilitate, nu pot constitui temei de strămutare a cauzei date într-o altă instanță de judecată de același grad.

Or, suspiciunile de părtinire trebuie să fie concrete și justificate, astfel că cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesual civilă și bazată pe probe doveditoare ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar lipsa identificării vreunui temei care ar permite constatarea acestui fapt ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. La caz, prin aspectele expuse de administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, în cererea de strămutare a cauzei, nu se pot observa anumite împrejurări ce ar face posibil aplicarea art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, fiind cert că motivele invocate poartă un caracter declarativ și nu se încadrează în prevederile art. 43 din Codul de procedură civilă.

3 Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că prevederile legale citate supra sunt clare în ceea ce vizează cazurile de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad, însă, la caz, nu au fost identificate circumstanțe, prin prisma argumentelor invocate de administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, ce ar justifica strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de recuzare. Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de strămutare a cauzei depusă de administratorul insolvabilității al SRL „Central Group”, Veaceslav Timotin, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de recuzare a judecătorului Curții de Apel Chișinău, Olga Cojocaru.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f), alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de administratorul insolvabilității al Societății cu Răspundere Limitată „Central Group”, Veaceslav Timotin, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de recuzare.

Cauza de insolvabilitate, intentată la cererile introductive depuse de Societatea cu Răspundere Limitată „Estate Invest Group” și Societatea cu Răspundere Limitată „Central Group”, și la cererea de alăturare depusă de Organizația de Creditare Nebancară „Soluția Financiară” Societate cu Răspundere Limitată, privind intentarea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu Răspundere Limitată „Estate Invest Group”, se remite la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de recuzare a judecătorului Curții de Apel Chișinău, Olga Cojocaru. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Mariana Ursachi Oxana Parfeni 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-08-30
0,98
2rci-39/23 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-39/23 2-23040179-01-2rci-17052023 Î N C H E I E R E 30 august 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Aliona Donos Oxana Parfeni exa
CSJ 2024-09-11
0,98
2rci-56/24 — intentarea procesului de insolvabilitate
Î N C H E I E R E cu privire la restituirea recursului declarat de administratorul insolvabilităţii Societatea cu Răspundere Limitată „Central Group”, Veaceslav Timotin, în cauza de insolvabilitate, intentată la cererea introductivă depusă
CSJ 2024-12-23
0,96
2ac-490/24 — intentarea procesului de insolvabilitate
Î N C H E I E R E cu privire la respingerea cererii depuse de Vitalie Perciun privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chişinău la o altă instanţă de judecată egală în grad, în cauza de insolvabilitate, intentată la cererea introduct
CSJ 2024-02-07
0,96
2rci-92/23 — intentarea porcedurii de insolvabilitate
Dosarul nr.2rci-92/23 2-23037249-01-2rci-07122023 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (Guțan Vitalie) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălţi (Eugeniu Clim, Olga Cojocaru, Steliana Iorgov) DECIZIE 07 februarie 2024 mun. Chiș
CSJ 2022-05-11
0,95
2rci-14/22 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-14/22 (2-20053132-01-2rci-13042022) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud: V. Guţan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: E. Clim, V. Buhnaci, I. Secrieru) D E C I Z I E 11 mai 2022 mun. Chişi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă