2r-523/23 — constatrea rezolutiunii contractului turistic si restituirea avansului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatrea rezolutiunii contractului turistic si restituirea avansului
- Temei legal
- temeiurile recursului
2r-523/23 — constatrea rezolutiunii contractului turistic si restituirea avansului (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2r-523/23 2-22014285-01-2r-21112023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Jomiru-Niculiță) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud. V. Sîrbu, D. Dulghieru, Iu. Cotruță) D E C I Z I E 28 februarie 2024 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi examinând recursul declarat de către Leonid Logvinenco, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Leonid Logvinenco împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Admiral Tur” cu privire la constatarea rezoluțiunii contractului turistic și restituirea avansului, împotriva încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Leonid Logvinenco, din motiv că apelul a fost declarat în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen, c o n s t a t ă: La 31 ianuarie 2022, Leonid Logvinenco, reprezentat de avocatul stagiar Gheorghe Caciuc, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Leonid Logvinenco, cu privire la constatarea rezoluțiunii contratului turistic și restituirea avansului.
Prin hotărârea din 14 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial acțiunea depusă de Leonid Logvinenco, reprezentat de avocatul stagiar Gheorghe Caciuc. S-a constatat rezoluțiunea contractului turistic nr. NP- 41433 din 06 august 2021 încheiat de Leonid Logvinenco și Societatea cu Răspundere Limitată „Admiral Tur” începând cu data de 18 august 2021. S-a restituit lui Leonid Logvinenco de la Societatea cu Răspundere Limitată „ Admiral 1 Tur” suma de 216, 76 de lei. În rest acțiunea s-a respins ca neîntemeiată. S-a încasat de la Leonid Logvinenco în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Admiral Tur” suma de 1250 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.
La 12 iunie 2023, Leonid Logvinenco a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii din 14 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a cererii de chemare în judecată. Prin încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea depusă de Leonid Logvinenco privind repunerea apelului în termen și s-a restituit apelul declarat de Leonid Logvinenco, ca fiind depus în afara termenului legal, iar instanța a refuzat să efectueze repunerea în termen. La 03 noiembrie 2023, Leonid Logvinenco a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitând casarea încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, cu repunerea în termen a cererii de apel.
În motivarea recursului, a invocat că despre existența hotărârii instanței de fond din 14 martie 2023 a aflat la 15 mai 2023, fapt ce se confirmă prin ștampila aplicată pe plic. A menționat că, a luat cunoștință cu dispozitivul hotărârii la 15 mai 2023 prin intermediul fostului reprezentant al său, avocatul stagiar Gheorghe Caciuc, fapt ce se confirmă prin extrasul de pe portalului poștei și plicul scrisorii poștale, anexate la cererea de apel. Având în vedere faptul că, stagiul profesional în avocatură al reprezentantului său Gheorghe Caciuc a fost finalizat, dar și pentru a nu tergiversa examinarea cauzei, a depus cerere ca cauza să fie examinată în lipsa sa, cu remiterea copiei de pe actul judecătoresc în adresa reclamantului.
În virtutea art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 27 septembrie 2023 și a expediat-o, prin intermediul oficiului poștal, reclamantului Leonid Logvinenco și reprezentantului Gheorghe Caciuc, la 12 octombrie 2023, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de expediere a actului judecătoresc atașată la materialele cauzei, însă date privind recepționarea acesteia lipsesc (f.d. 109). Astfel, recursul declarat de Leonid Logvinenco, la 03 noiembrie 2023, este în termen. La 21 noiembrie 2023, prin intermediul oficiului poștal, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei copia recursului declarat de Leonid Logvinenco, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d.
120). Prin referința din 27 noiembrie 2023, Societatea cu Răspundere Limitată „Admiral Tur”, reprezentată de avocatul Andrei Beruceașvili, a solicitat respingerea recursului depus de Leonid Logvinenco, cu menținerea încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău 2 În temeiul art. 426 alin. (2), (3) din Codul de procedura civilă, recursul se depune la instanța a cărei încheiere se atacă. Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs, în raport cu materialele dosarului și prevederile legale aplicabile speței, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Leonid Logvinenco urmează a fi respins, din motivele ce succed.
În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, dispozitivul hotărârii primei instanțe, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Leonid Logvinenco împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Admiral Tur” cu privire la constatarea rezoluțiunii contractului turistic și restituirea avansului, a fost adoptat la 14 martie 2023 (f.d. 68). Cererea de apel împotriva hotărârii din 14 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă de Leonid Logvinenco, la data de 12 iunie 2023, cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 362 alin.(1) din Codul de procedură civilă. În cererea de apel, recurentul/apelantul a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea cererii de apel, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Leonid Logvinenco privind repunerea în termen și a fost restituită cererea de apel declarată de Leonid Logvinenco împotriva hotărârii din 14 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din motiv că apelul a fost depus în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție stabilește că, încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele Codului de procedură civilă, care reglementează acțiunile instanței la faza respectivă a procesului și cu aprecierea 3 completă a tuturor probelor și a circumstanțelor referitoare la termenul de declarare a apelului.
În situația în care dispozitivul hotărârii judecătorești a fost pronunțat la 14 martie 2023, în temeiul art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de contestare cu apel a început a curge din ziua imediat următoare zilei de pronunțare a dispozitivului hotărârii judecătorești, adică începând cu data de 15 martie 2023, ziua imediat următoare datei adoptării dispozitivului hotărârii contestate și a expirat la 13 aprilie 2023 (zi de joi), însă, Leonid Logvinenco a depus cerere de apel, la 12 iunie 2023, peste termenul de 30 de zile. Prin urmare, apelul a fost declarat de Leonid Logvinenco, în afara termenului stabilit de lege, solicitând repunerea în termen.
În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Art. 113 din Codul de procedură civilă prevede că, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Conform art. 362 alin. (3) din Codul de procedură civilă, repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.
În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective etc.). Completul de judecată subliniază că termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen. La caz, recurentul a solicitat repunerea în termen, însă nu a prezentat probe și nu a făcut dovada circumstanțelor care a împiedicat să depună în termen apelul asupra hotărârii din 14 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Alegațiile recurentului precum că termenul de declarare a apelului a început a curge de la data de 15 martie 2023, atunci când a recepționat actul judecătoresc, Completul de judecată apreciază ca fiind neîntemeiate, deoarece prevederile art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu condiționează începerea curgerii termenului de declarare a apelului din momentul recepționării dispozitivului hotărârii, ci din momentul pronunțării acestuia. De asemenea, se relevă faptul că Leonid Logvinenco, având calitatea procesuală de reclamant, a cunoscut că pe rolul instanței de judecată se află spre examinare cererea sa de chemare în judecată, 4 astfel urma să întreprindă toate măsurile necesare de protejare a drepturilor sale, inclusiv prin acțiuni concludente de informare în privința modului de derulare a procesului prin care să demonstreze păstrarea interesului față de caz.
Mai mult, se atestă că, în ședința de judecată, Leonid Logvinenco a fost reprezentat de avocatul Gheorghe Caciuc, care a participat nemijlocit la examinarea cauzei în instanța de fond (f.d. 65 și verso), iar despre ședința de judecată din 14 martie 2023, când a avut loc deliberarea și pronunțarea hotărârii, a fost înștiințat prin citație, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 62-63). Prin urmare, Completul de judecată notează că, participanții la proces, fiind interesați de soarta soluționării litigiului în care sunt implicați, trebuie să demonstreze un rol activ, manifestând comportament de bună-credință față de drepturile și obligațiile lor procedurale, ceea ce la caz nu se atestă.
Însă, nerespectarea termenului de depunere a apelului se datorează în exclusivitate comportamentului pasiv al apelantului/ recurentului, care trebuia să dea dovadă de responsabilitate și atitudine activă, folosindu-se cu bună-credință de drepturile și obligațiile sale procedurale și să se intereseze de soarta dosarului. Raportând normele legale citate supra la circumstanțele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 27 septembrie 2023, corect a respins cererea de repunere în termen și a restituit cererea de apel depusă de Leonid Logvinenco, împotriva hotărârii din 14 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca fiind depusă în afara termenului legal.
Completul de judecată reiterează că, acțiunile recurentului privind declararea apelului la 12 iunie 2023 nu constituie decât o ignorare de către acesta a respectării drepturilor și obligațiilor procedurale, în condițiile în care art. 56 alin. (3), art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă obligă părțile să se folosească cu bună credință de drepturile lor procedurale. Recurentul/apelantul nu și-a realizat dreptul procedural privind exercitarea căii de atac - apelul în interiorul termenului legal, fapt reținut de instanța de apel. Cu referire la solicitarea de repunere în termenul de apel împotriva hotărîrii din 14 martie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, menționată în recursul declarat de către Leonid Logvinenco, Completul de judecată notează că aceasta nu ține de competența instanței de recurs.
Or, repunerea în termenul de apel se soluționează de către instanța de apel, în conformitate cu art. 362 alin.(3) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată învederează că soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în condițiile când părțile au obligația de a-și exercita drepturile procedurale cu bună credință și în termen. În conformitate cu art. 27 alin. (1) din Codul de procedură civilă, disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în 5 primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare.
În consecință, Completul de judecată apreciază că argumentele invocate în cererea de recurs indică direct la nerespectarea de către recurent a drepturilor sale procedurale și eschivarea de la îndeplinirea actelor de procedură, în măsura stabilită de normele de drept procedural și nu pot fi acceptate de către instanța de recurs în vederea casării actului judecătoresc contestat. Din considerentele redate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Leonid Logvinenco și de a menține încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Leonid Logvinenco. Se menține încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Leonid Logvinenco împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Admiral Tur” cu privire la constatarea rezoluțiunii contractului turistic și restituirea avansului. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.