3ra-748/23 — contestarea actului administrativ

3ra-748/23 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 3ra-748/2023

2-21008145-01-3ra-12072023

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (T. Avasiloaie)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (G. Mîra, I. Dutca, D. Băbălău)

Î N C H E I E R E

28 februarie 2024 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Aliona Miron

judecători Diana Stănilă

Ion Malanciuc

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată

înaintată de Toma Alexandru împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu

privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil,

împotriva deciziei din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 05 ianuarie 2020, concretizată la 03 iunie 2021, Toma Alexandru a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu

privire la anularea deciziei CTAS Edineț din 10.06.2020 cu privire la suspendarea

plății indemnizației de invaliditate și obligarea pârâtei să achite în continuare

indemnizația de invaliditate din momentul suspendării, anularea deciziei CTAS

Edineț - proces-verbal nr.33 din 24.09.2020 cu privire la reținerea lunară câte 20%

din pensia pentru limită de vârstă achitată lunar reclamantului a sumei de 6548,80

de lei și obligarea pârâtei să achite reclamantului sumele reținute ilegal din pensia

pentru limită de vârstă din momentul reținerii, anularea deciziei de soluționare a

cererii prealabile nr.T-17/2020 din 07.09.2020, anularea deciziei la cererea

prealabilă nr.T-2754/20 din 22.12.2020.

În motivarea acțiunii a indicat că, în urma expertizei medicale i-a fost stabilită

pierderea capacității de muncă în mărime de 60% cauzate în urma accidentului de

muncă la întreprinderea de stat și fiind încadrat în gradul doi de invaliditate începând

cu 01 iunie 2006, i-a fost stabilită pensia de invaliditate, în temeiul art. 16 alin. (2)

din Legea privind asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale nr. 756

din 24 decembrie 1999, care după indexare, la moment, constituie 310,30 lei.

Totodată, menționează că, fiind persoană cu dizabilitate cu pierderea capacității

de muncă de 60 %, toți acești ani începând cu 01 iunie 2006, conform Certificatului

CEMV Seria EM nr. 461196 din 06 mai 2009, în urma reexpertizării a fost încadrat

în gradul II de invaliditate cu reducerea vitalitătii de 60%, fără termen.

1

Notează că, începând cu 09 noiembrie 2018, odată cu împlinirea vârstei pentru

obținerea pensiei pentru limită de vârstă, reclamantul a fost transferat la această

categorie de pensie care era mai mare, și care la moment după indexare constituie

1991,01 lei, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea privind pensiile de asigurări sociale

de stat nr. 156 din 14 octombrie 1998.

Reclamantul susține că începând cu luna iulie 2020, i-a fost suspendată

neîntemeiat plata lunară а indemnizației de invaliditate pe motiv că a fost schimbată

categoria de pensie odată cu atingerea vârstei de pensionare, de la pensia de

invaliditate la pensia pentru limita de vârstă, în baza art. 16 alin. (1) din Legea

privind asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale nr. 756 din 24

decembrie 1999.

Astfel, reclamantul invocă că indemnizația de invaliditate se achită drept

urmare a accidentului de muncă și a pierderii vitalității de 60%, iar el în continuare

are statut de persoană cu dizabilitate cu aceleași 60 % de pierderea a vitalității care

nu a dispărut, dizabilitate care a fost stabilită fără termen, astfel a fost schimbată

doar categoria de pensie, deoarece pensia pentru limită de vârstă era mai mare, care

la fel nu poate asigura nivel minim de existență.

Respectiv, consideră că legea nu prevede temeiuri de încetare a plății

indemnizației de invaliditate odată cе a fost stabilită anterior și se achită în

continuare împreună cu pensia.

Mai mult ca atât, reține că prin prisma interpretării pct. 13 din Regulamentul cu

privire la stabilirea indemnizației de dezabilitate pentru accidente de muncă sau boli

profesionale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1101 din 17 octombrie 2001 cu

modificările ulterioare, indemnizația de dizabilitate se plătește cumulativ cu pensia.

Contrar acestor prevederi legale și a celor expuse anterior, reclamantul

consideră că neîntemeiat i-a fost suspendată plata indemnizației de invaliditate, iar

decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Edineț cu privire la suspendarea plății

lunare a indemnizației de invaliditate a reclamantului Toma Alexandru este ilegală.

Or, aceiași situație se atestă și cu decizia nr. 33 din 24 septembrie 2020 a Casei

Teritoriale de Asigurări Sociale Edineț cu privire la reținerea începând cu luna

octombrie 2020 din pensia pentru limita de vârstă în suma de 1991,01 lei a

indemnizației de invaliditate plătită pentru perioada 09 noiembrie 2018 - 30 iunie

2020.

Prin urmare, reclamantul consideră că aceasta este vădit ilegală potrivit art. 38

din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156 din 14 octombrie 1998,

pct. 52 din Regulamentul privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul

public de asigurări sociale de stat și alocațiilor sociale de stat aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 929 din 15 august 2006.

Respectiv, prin prisma interpretării corecte a prevederilor legale sus-enunțate

reținerile se efectuează din pensie pentru pensie plătită necuvenit. Așadar, nu poate

fi reținută indemnizația de invaliditate din pensia pentru limitat de vârstă, iar CTAS

Edineț induce în eroare și distorsionează conținutul pct. 52, indicând că sumele

primite necuvenit se rețin din sumele prestației sociale aflate în plată.

Prin hotărârea din 28 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost

admisă parțial acțiunea în contencios administrativ depusă de Toma Alexandru

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind contestarea actului

administrativ individual defavorabil.

Prin decizia din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

2

cererea de apel declarată de Casa Națională de Asigurări Sociale și cererea de apel

declarată de Toma Alexandru, cu menținerea hotărârii din 28 iunie 2022 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a notat că, luând în considerație faptul

că reclamantul a solicitat transferul de la pensia de dizabilitate la pensia pentru

vechime în muncă și acestuia i-a fost stabilită pensie pentru limită de vârstă,

începând cu 09.11.2018, din aceeași dată, reclamantul nu mai beneficiază de dreptul

la indemnizație de dizabilitate. Astfel, a apreciat ca fiind justă concluzia primei

instanțe cu privire la faptul că, decizia CTAS Edineț nr. 2020/08/42966 din

10.06.2020 cu privire la suspendarea plății indemnizației de invaliditate este legală

și întemeiată, iar temeiuri de anulare a acesteia nu există, motiv pentru care, corect

au fost respinse pretențiile reclamantului cu privire la anularea deciziei CTAS Edineț

din 10.06.2020 cu privire la suspendarea plății indemnizației de invaliditate și

obligarea pârâtei să achite în continuare indemnizația de invaliditate din momentul

suspendării.

Instanța ierarhic inferioară a apreciat ca neîntemeiată precizarea apelantei

precum că la caz ar fi aplicabile prevederile art.150 din Codul administrativ or,

decizia CTAS Edineț privind acordarea indemnizației de invaliditate cauza accidente

de muncă conform legii nr. 756-XVI din 24.12.1999 nr. 61094 din 07.12.2018, prin

care reclamantului i-a fost stabilită indemnizație de dizabilitate în sumă de 310,3 de

lei nu a fost rectificată, retrasă, revocată sau anulată din cauza unei erori evidente (f.

5 dosar administrativ).

La acest capitol, instanța de apel a subliniat că, la caz sunt aplicabile prevederile

art.144 alin.(2) din Codul administrativ, or, la emiterea deciziei de stabilire a

indemnizației autoritatea care la acel moment a stabilit indemnizația a pornit de la o

stare de fapt incorectă și greșit a aplicat legislația prin stabilirea și calcularea

indemnizației de dizabilitate (decizia CTAS Edineț privind acordarea indemnizației

de invaliditate cauza accidente de muncă conform legii nr. 756-XVI din 24.12.1999

nr. 61094 din 07.12.2018), după ce a avut loc transferul reclamantului de la pensia

de dizabilitate la pensia pentru limită de vîrstă prin decizia privind stabilirea pensiei

nr.08/20218/25297 din 06.12.2018 (f.8-9 dosar administrativ). Prin urmare

completul a precizat că, decizia CTAS Edineț privind acordarea indemnizației de

invaliditate cauza accidente de muncă conform legii nr. 756-XVI din 24.12.1999 nr.

61094 din 07.12.2018 nu poate fi retrasă, or, la caz, nu se atestă condițiile în care

beneficiarul nu poate invoca încrederea.

În final, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată concluzia primei instanțe

cu privire la ilegalitatea procesului-verbal nr.33 din 24.09.2020 cu privire la

reținerea lunară câte 20% din pensia pentru limită de vârstă achitată lunar

reclamantului a sumei de 6548,80 lei achitate necuvenit beneficiarului, fapt ce

condiționează anularea acestuia, inclusiv, a răspunsului Casei Naționale de Asigurări

Sociale a Republicii Moldova nr.T-2754/20 din 22.12.2020, în partea prin care s-a

respins cererea prealabilă cu privire la anularea procesului – verbal a comisiei CTAS

Edineț nr.33 din 24.09.2020.

La 21 martie 2023, prin intermediul poștei electronice, Casa Națională de

Asigurări Sociale, a declarat recurs nemotivat împotriva deciziei instanței de apel,

iar la 20 iulie 2023 a depus motivarea recursului, solicitând anularea deciziei

contestate, cu emiterea unei decizii noi.

În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu decizia contestată,

3

reiterând circumstanțele de fapt și de drept invocate prin cererea de apel motivată.

În esență recurenta a notat că, instanța de apel în motivarea deciziei cât și

instanța de fond, concluzionează că, la caz nu sunt aplicabile prevederile art. 150

Cod administrativ, din considerentul că decizia CTAS Edineț nr. 61094 din

07.12.2018 privind acordarea indemnizației de invaliditate, cauza accidente de

muncă, stabilită conform Legii nr.756/1999, în cazul unei erori evidente nu a fost

rectificată, retrasă, revocată sau anulată prin emiterea unui act administrativ de

revocare, adițional consemnează că, în situația din speță sunt aplicabile art. 144 alin.

(2) din Codul administrativ. Apreciază critic și nemotivat argumentul enunțat supra,

or, la materialele dosarului administrativ este anexat actul administrativ individual

(Decizia CTAS Edineț nr.2020/08/1/42966 din 10.06.2020 privind suspendarea

indemnizației de invaliditate, cauza accidente de muncă) prin care s-a revocat decizia

CTAS Edineț nr. 61094 din 07.12.2018 privind acordarea indemnizației de

invaliditate, cauza accidente de muncă, stabilită conform Legii nr.756/1999.

La acest capitol a menționat că, urmare a verificării și constatării unei erori

evidente la emiterea actului administrativ individual ce ține de stabilirea

indemnizației invaliditate, cauza accidente de muncă, organul abilitat în stabilirea și

achitarea drepturilor sociale în cauză a purces la revocarea actului administrativ

ilegal favorabil în privința intimatului prin emiterea Decizia CTAS Edineț

nr.2020/08/1/42966 din 10.06.2020 privind suspendarea indemnizației de

invaliditate, cauza accidente de muncă, urmând și cu întreprinderea acțiunilor legale

de recuperare a sumelor încasate necuvenit din contul beneficiarului, respectiv, se

constată netemeinicia soluției instanței de apel în raport cu norma de drept aplicabilă

speței în cauză.

Suplimentar a comunicat că, în cadrul examinării cauzei, întru susținerea

temeiniciei actelor administrative emise, Casa Națională de Asigurări Sociale în

apărarea sa a invocat drept temei de aplicabilitate normele speciale în raport cu

normele generale și anume: art. 38 alin. (1) din Legea nr. 156/1998 privind sistemul

public de pensii, pct. 52 din Regulamentul privind modul de plată a pensiilor stabilite

în sistemul public de pensii, alocațiilor sociale de stat, alocațiilor lunare de stat,

indemnizațiilor, plăților periodice capitalizate și suportului financiar de stat aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 929/2006, art. 56 alin. (1) din Legea nr. 489/1999

privind sistemul public de asigurări sociale. Instanța de apel a invocat prevederile

art. 2 alin. (2) din Codul administrativ și a reiterat poziția că, anumite aspecte ce țin

de activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi

reglementate prin norme legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului

cod numai dacă această reglementare este absolut necesară și nu contravine

principiilor prezentului cod. Prin urmare instanța de apel a reținut că normele

speciale la care face trimitere Casa Națională de Asigurări Sociale nu întrunesc

standardul art. 2 alin. (2) din Codul administrativ.

În opinia recurentei, poziția instanței de apel în acest sens este neîntemeiată, or,

prin aprecierea dată de instanță se încalcă grav prevederilor Legii nr. 100/2017 cu

privire la actele normative, care reglementează categoriile și ierarhia actelor

normative, principiile și etapele legiferării, etapele și regulile elaborării proiectelor

actelor normative, cerințele de bază față de structura și conținutul actului normativ,

reguli privind intrarea în vigoare și abrogarea actului normativ, privind evidența și

sistematizarea actelor normative, procedeele tehnice aplicabile actelor normative,

precum și reguli privind interpretarea, monitorizarea implementării prevederilor și

4

reexaminarea actului normativ.

În final, recurenta a concluzionat că, instanța de apel nu a elucidat pe deplin

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei și a aplicat eronat

normele de drept material.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, prin Legea nr.246

din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a fost modificat cadrul

normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea a III a

„Procedura contenciosului administrativ”, Capitolul V „Procedura de recurs” din

Codul administrativ, în special ce vizează prevederile cu privire la depunerea cererii

de recurs, termenul depunerii, temeiurile recursului și procedura examinării acestuia.

Totuși, art. XI alin. (3) din Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01

septembrie 2023), prevede că recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până

la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în

vigoare la data depunerii recursului.

Aceleași considerente se deduc și din interpretarea art.195 din Codul

administrativ în coroborare cu prevederile art.3 alin.(3) din Codul de procedură

civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se

desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

În conformitate cu art.244 alin.(1) din Codul administrativ (în redacția legii în

vigoare până la operarea modificărilor prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în

vigoare din 01 septembrie 2023), hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum

și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Conform art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ (în redacția legii în

vigoare până la operarea modificărilor prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în

vigoare din 01 septembrie 2023), recursul se depune la instanța de apel în termen de

30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un

termen mai mic.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de

zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea

de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei contestate la 21

februarie 2023 în ședință publică.

Din materialele dosarului rezultă că, la 10 martie 2023 copia dispozitivului

deciziei instanței de apel a fost expediată prin intermediul poștei electronice

participanților la proces, iar la 07 iulie 2023 copia deciziei integrale a fost expediată

prin intermediul poștei electronice participanților la proces (f.d. 114, 119).

Astfel, recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale la 21 martie

2023 (recurs nemotivat), iar la 20 iulie 2023 (recurs motivat), este depus cu

respectarea prevederilor art.245 din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare

până la operarea modificărilor prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din

01 septembrie 2023).

La 24 iulie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului

copia recursului, cu înștiințarea despre necesitarea prezentării referinței.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul

inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art.246 alin.(1) din Codul administrativ (în redacția legii în

vigoare până la operarea modificărilor prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în

5

vigoare din 01 septembrie 2023), Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu

admisibilitatea cererii de recurs.

Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în

acord cu alin.(2) din art.246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil

în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în

special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același

timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care

nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul de judecată remarcă că, Codul

administrativ dezvoltă nu doar caracterul ne devolutiv al recursului dar și cerința de

seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de

drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel

contestate sau, după caz, hotărârile Curții de apel ca primă instanță într-o eventuală

examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul de judecată notează că, pentru a trece testul de admisibilitate, cererea

de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării

recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de

la art. 245 alin.(2) din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare până la

operarea modificărilor prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01

septembrie 2023).

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se

referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării

testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează

că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a

instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea

uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal

fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut.

Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct.38;

Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor

de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare

din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere

(Luordo împotriva Italiei, pct.85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un

apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.45).

6

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (cauza Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39). 7 La fel,

conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac

și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991,

În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul declarat de Casa

Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale, se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Aliona Miron

judecători Diana Stănilă

Ion Malanciuc

7