Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.02.2024
respins

2r-541/23 — cu privire la obligarea înlăturării obstacolelor, demolarea construcțiilor neautorizate, compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
21.02.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la obligarea înlăturării obstacolelor, demolarea construcţiilor neautorizate, compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, restituirea cererii de apel
Citează această cauză
2r-541/23 — cu privire la obligarea înlăturării obstacolelor, demolarea construcțiilor neautorizate, compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr.2r-541/23 2-22023303-01-2r-30112023 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – A. Ojoga Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, I. Cotruță, I. Țurcan D E C I Z I E 21 februarie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă examinând recursul declarat de către Gheorghe Florean, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Gheorghe Florean împotriva lui Pavel Vacari și Galinei Vacari, intervenienți accesorii Svetlana Florean, Elena Guzun, Primăria mun.

Chișinău privind obligarea înlăturării obstacolelor, demolarea construcțiilor neautorizate, compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de către Gheorghe Florean, din motiv că apelantul nu a îndeplinit integral indicațiile instanței de apel, constată: La 16 februarie 2022 Gheorghe Florean a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Pavel Vacari și Galinei Vacari, intervenienți accesorii Svetlana Florean, Elena Guzun, Primăria mun. Chișinău privind obligarea înlăturării obstacolelor, demolarea construcțiilor neautorizate, compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 22 februarie 2023 s-a încetat procesul intentat de către Gheorghe Florean în partea demolării construcțiilor neautorizate.(f.d.95) Judecătoria Chișinău, sediul Centru prin hotărârea din 22 februarie 2023 a respins cererea de chemare în judecată intentată de către Gheorghe Florean împotriva lui Pavel Vacari și Galinei Vacari, intervenienți accesorii Svetlana Florean, Elena Guzun, Primăria mun. Chișinău privind obligarea înlăturării obstacolelor și compensarea cheltuielilor de judecată. (f.d. 96,102-106) La 23 februarie 2023, Gheorghe Florean a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

(f.d.100-101) Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 iulie 2023 nu s-a dat curs cererii de apel și s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate întocmită în conformitate cu exigențele Legii și a taxei de stat în mărime de 75 lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri. (f.d 112-113) La 05 septembrie 2023 Gheorghe Florean a prezentat instanței de apel dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 75 lei. (f.d. 116) 1 Prin încheierea din data de 21 septembrie 2023 Curtea de Apel Chișinău a restituit apelul depus de către Gheorghe Florean din motiv că apelantul nu a îndeplinit întocmai indicațiile instanței de apel.

(f.d.118-120) Împotriva încheierii instanței de apel a depus recurs Gheorghe Florean, prin care a solicitat casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri, repunerea în termenul de prezentare a apelului motivat și remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău la etapa primirii cererii de apel. (f.d. 129-130) În motivarea recursului Gheorghe Florean a menționat că în termenul stabilit a achitat taxa de stat la depunerea apelului și a prezentat dovada de plată împreună cu apelul motivat în cancelaria Curții de Apel Chișinău, însă, colaboratorii instanței i-au restituit apelul motivat și au primit doar dovada de plată a taxei de stat. Recurentul a subliniat că în legătură că nu cunoaște procedura și faptul că colaboratorii instanței de apel a recepționat doar dovada de plată a taxei de stat, a crezut că apelul motivat nu mai este necesar de a fi prezentat.

Conform articolului 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din conținutul normei de drept menționate se desprinde faptul că termenul de declarare a recursului împotriva încheierii instanței de apel începe a curge de la data comunicării actului de procedură. Din materialele dosarului rezultă că încheierea recurată a fost pronunțată la 21 septembrie 2023. La 10 octombrie 2023 Gheorghe Florean a depus cerere prin care a solicitat expedierea încheierii instanței de apel de restituire a apelului. (f.d.123) La 16 octombrie 2023 Curtea de Apel Chișinău a expediat, prin intermediul oficiului poștal, în adresa participanților la proces copia încheierii din 21 septembrie 2023. (f.d.

124). Confirmarea privind recepționarea acesteia, la materialele dosarului lipsește. Totodată, potrivit înscrierii făcute de avocatul Raisa Ciugureanu, care în prezenta acțiune apără interesele lui Gheorghe Florean, fapt confirmat prin mandatul seria MA nr. 1685932 din 02 februarie 2022, a luat cunoștință cu materialele cauzei, inclusiv cu încheierea din 21 septembrie 2023, la data de 31 octombrie 2023. (f.d.127) În circumstanțele relatate Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recurentul și-a exercitat dreptul de a contesta încheierea instanței de apel în termen, la 10 noiembrie 2023. În corespundere cu art. 426, alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Examinând recursul declarat, prin prisma argumentelor invocate de recurent și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept pertinente speței, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii din 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427, lit. a) din Codul de procedură civilă instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Instanța de recurs a constatat că prezenta acțiune a fost inițiată de Gheorghe Florean fiind îndreptată împotriva lui Pavel Vacari și Galinei Vacari, privind obligarea 2 înlăturării obstacolelor, demolarea construcțiilor neautorizate, compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 22 februarie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a încetat procesul intentat de către Gheorghe Florean în partea demolării construcțiilor neautorizate. Prin hotărârea din 10 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-au respins ca neîntemeiate pretențiile privind înlăturării obstacolelor și compensarea cheltuielilor de judecată. În conformitate cu art. 365, alin. (1), lit. d) și alin. (4) din Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. La cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă.

Conform art. 368, alin. (1) din Codul de procedură civilă dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Curtea de Apel Chișinău, constatând că apelul depus de către Gheorghe Florean nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 din Codul de procedură civilă și anume nu este motivat, prin încheierea din 13 iulie 2023 nu a dat curs cererii de apel și a comunicat apelantului că necesită să prezente cererea de apel motivată întocmită în conformitate cu exigențele Legii și taxa de stat în mărime de 75 lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri.

(f.d.112- 113) La 05 septembrie 2023 Gheorghe Florean, în termen, a prezentat instanței de apel dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 75 lei. (f.d.116) Dat fiind faptul că, în termenul acordat de instanța de apel Gheorghe Florean nu a înlăturat integral neajunsurile indicate prin încheierea din data de 13 iulie 2023 Curtea de Apel Chișinău, în baza art. 369, alin. (1), lit. a) din Codul de procedură civilă, a restituit apelul declarat de către Gheorghe Florean. (f.d.118-120) Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că potrivit art. 110 din Codul de procedură civilă termenul de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Prin prisma art. 113 din Codul de procedură civilă dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege, ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. La caz, se atestă că instanța de apel, prin încheierea din data de 13 iulie 2023 nu a dat curs cererii de apel depusă de către Gheorghe Florean și i-a acordat un termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii pentru prezentarea apelului motivat și dovada achitării taxei de stat la depunerea apelului.

Instanța de apel la 21 iulie 2023 a expediat, prin intermediul oficiului poștal, copia încheierii din 13 iulie 2023 la adresa lui Gheorghe Florean, care a fost recepționată de către destinatar la 01 septembrie 2023. (f.d.114,115) La 05 septembrie 2023 Gheorghe Florean, recepționând copia încheierii instanței de apel prin care nu s-a dat curs cererii de apel și i s-a acordat un termen pentru 3 prezentarea apelului motivat și dovada de plată a taxei de stat, a prezentat instanței de apel doar dovada de achitare a taxei de stat în mărime de 75 lei. (f.d.116) În aceste circumstanțe, instanța de recurs apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de apel precum că apelantul nu s-a conformat întocmai încheierii din data de 13 iulie 2023 și nu a prezentat apelul motivat în termen de 10 zile de la data comunicării încheierii.

Gheorghe Florean prin recursul înaintat a criticat soluția instanței de apel, menționând că în termen a prezentat în cancelaria Curții de Apel Chișinău, atât apelul motivat, cât și dovada de plată a taxei de stat, însă colaboratorii instanței i-au restituit apelul. Acest argument a lui Gheorghe Florean este respins de către instanța de recurs, ca fiind declarativ, deoarece din materialele dosarului rezultă că apelantul, în scopul executării încheierii instanței de apel din data de 13 iulie 2023 a prezentat doar dovada de plată a taxei de stat. Faptul dat rezultă și din cererea depusă ce către apelant la 05 septembrie 2023 prin care a menționat numai faptul că a achitat taxa de stat pentru a da curs cererii de apel, însă nu a menționat nimic despre apelul motivat și nu l-a prezentat instanței de apel.

În aceste circumstanțe Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține ca fiind întemeiată concluzia instanței de apel, care corect a restituit apelul, deoarece Gheorghe Florean, recepționând încheierea instanței de apel și cunoscând despre necesitatea lichidării neajunsurilor cererii de apel, nu a depus diligență și nu s-a conformat întocmai indicațiilor date de instanța de apel de a lichida neajunsurile prin depunerea apelul motivat în termen de 10 zile din momentul recepționării copiei încheierii și respinge argumentele recurentului invocate în susținerea poziției sale ca neîntemeiate și pur declarative. Totodată, instanța de recurs reamintește recurentului despre caracterul obligatoriu al actelor judecătorești de dispoziție, ori Gheorghe Florean urma să-și ajusteze conduita la indicațiile reflectate în încheierea din data de 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău și să înlăture toate neajunsurile cererii de apel indicate de către instanța de apel.

Nedepunerea de către partea în proces a diligențelor necesare pentru înlăturarea tuturor neajunsurilor nu poate constitui o circumstanță favorabilă recurentului în anularea încheierii contestate, cât timp nu a indicat ce a împiedicat să înlăture neajunsurile pe deplin a cererii de apel La caz, apelantul, cunoscând că a depus apelul nemotivat, la fel și despre încheierea instanței de apel din data de 13 iulie 2023 prin care nu s-a dat curs apelului și s-a acordat termen pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel, nu a luat măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a-și proteja drepturile de acces la instanță, în speță îndeplinirea integrală a indicațiilor instanței de apel, care i-a acordat termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor apelului.

Conform jurisprudenței CEDO participanții procesului de judecată, inițiind proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. Dispoziții similare sunt prevăzute și în art. 56, alin. (3) din Codul de procedură civilă potrivit cărora participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună- credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. În această ordine de idei, este cert, că neprezentând apelul motivat în termenul 4 stabilit de instanța de apel, Gheorghe Florean a demonstrat o neglijență a drepturilor procedurale stipulate în legislația națională.

Ținând cont de cele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea din data de 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău. Reieșind din cele expuse, în baza art. 427, lit. a) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul declarat de către Gheorghe Florean. Se menține încheierea din data de 21 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Gheorghe Florean împotriva lui Pavel Vacari și Galinei Vacari, intervenienți accesorii Svetlana Florean, Elena Guzun, Primăria mun.

Chișinău privind obligarea înlăturării obstacolelor, demolarea construcțiilor neautorizate, compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-12-22
0,96
2rh-135/21 — demolarea constructiei
Dosarul nr. 2rh-135/2021 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. R. Berdilo) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud. A. Cobă
CSJ 2021-06-11
0,95
2ra-881/21 — demolarea constructiei
Dosarul nr. 2ra-881/21 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. R. Berdilo) Instanţa de apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Pahopol, O. Cojocaru, R. Pulbere) ÎNCHEIERE 11 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2021-12-01
0,94
2ra-1754/21 — înlăturarea obstacolelor
Dosarul nr. 2ra-1754/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. R. Pascari) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. V. Cotorobai, I. Secrieru, M. Anton) ÎNCHEIERE 01 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, com
CSJ 2025-11-26
0,94
2ra-431/24 — inlaturarea obstacolelor
Î N C H E I E R E privind inadmisibilitatea recursului în cauza civilă Vadim Lozovan și Mariana Lozovan împotriva lui Alexandru Lupașcu și Angela Madan (înlăturarea obstacolelor) împotriva deciziei din 29 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chi
CSJ 2024-07-03
0,94
3ra-204/23 — obligarea demolării construcTiei neautorizate
Dosarul nr.3ra-204/23 2-13111384-01-3ra-20022023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (jud.: S. Papuha) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: G. Mîra, V. Mihaila, E. Palanciuc) Î N C H E I E R E 03 iulie 2024 mun.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă