3ra-539/23 — Anularea actului administrativ

3ra-539/23 — Anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosar nr. 3ra-539/23 (2-20085775-01-3ra-27052023)

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător – G. Ciobanu

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru

Î N C H E I E R E

21 februarie 2024 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Aliona Miron

Judecători Ion Malanciuc

Diana Stănilă

examinând admisibilitatea recursului declarat de Bilal Sariusta, prin intermediul

avocatului Bolocan Ludmila,

în cauza civilă la acțiunea în contencios administrativ înaintată de Bilal Sariusta

împotriva Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne cu privire la

anularea deciziei nr. 54/20 din 19 iunie 2020 și obligarea acordării statutului de

refugiat,

împotriva deciziei din 15 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă cererea de apel depusă de Bilal Sariusta, prin intermediul avocatului

Bolocan Ludmila, fiind menținută hotărârea din 23 februarie 2022 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 22 iulie 2020, avocatul Bolocan Ludmila, acționând în interesele

reclamantului Bilal Sariusta, a depus acțiune în contencios administrativ împotriva

Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne privind anularea deciziei

nr. 54/20 DAI din 19 iunie 2020 și obligarea acordării statutului de refugiat.

În motivarea acțiunii înaintate a indicat că, la 19 iunie 2020, prin decizia nr.

54/20 DAI a șefului Direcției azil și integrare, Iulian Popov, a fost respinsă cererea

reclamantului de acordare a statutului de refugiat.

Consideră decizia dată ca fiind neîntemeiată și pasibilă anulării, cu emiterea unei

noi decizii prin care cetățeanului Turciei Bilal Sariusta să-i fie acordat statutul de

refugiat.

Bilal Sariusta s-a născut la 01 februarie 1978 în Turcia, orașul Samsun, fiind de

religie musulman.

Reclamantul a declarat că acum 4 ani, lucrând în Istanbul, a făcut cunoștință cu

câteva persoane cu care a jucat în cărți. Odată pierzând banii în cărți, a fost nevoit

1

să împrumute o sumă de bani, pe care a restituit-o peste 2 zile. Bilal Sariusta susține

că juca periodic în cărți. Ultima data când a pierdut banii în cărți, de asemenea a

împrumutat o sumă de bani (20 mii lire turcești), care urma să-i restituie peste 3 luni.

În acest sens, Bilal a declarat că o parte din sumă a întors-o peste o săptămână. Pentru

a restitui suma restantă a discutat cu un prieten de al său care se afla în Republica

Moldova pentru a se încadra în câmpul muncii.

În Republica Moldova a venit în august 2017 cu scopul de a se angaja în câmpul

muncii în baza condițiilor discutate cu prietenul său. În acest context, Bilal Sariusta

a comunicat că urma să fie remunerat cu 1500 dolari pe lună, însă nu i s-a oferit

salariul promis. Totodată, acesta a menționat că a fost înșelat cu privire la perfectarea

permisului de ședere în scop de muncă în Republica Moldova. Cu referire la acest

fapt, reclamantul nu a depus nicio plângere la organele de poliție.

În continuare, Bilal Sariusta a declarat că periodic era contactat de persoanele

cărora le datora bani, fiind amenințat cu moartea. Ultima convorbire cu persoanele

în cauză a avut loc la începutul anului 2018.

Referitor la motivul solicitării azilului în Republica Moldova, reclamantul a

comunicat că a solicitat azil la recomandarea prietenei sale, care este îngrijorată de

soarta sa, iar motivul pentru care nu s-a întors în țara de origine este împrumutul.

Bilal Sariusta nu a fost niciodată deținut, arestat, judecat sau condamnat și nu a

avut probleme cu autoritățile din Turcia, nu este membru al niciunui partid politic,

formațiune socială, religioasă sau militară.

În susținerea identității acesta a prezentat pașaportul seria U nr. 0888888, eliberat

de autoritățile turcești la 06 martie 2014 și valabil până la 05 martie 2024, document

de identitate temporar de solicitant de azil valabil până la 26 iulie 2020, eliberat de

Ministerul Afacerilor Interne, Biroul Migrație și Azil, Direcția Refugiați, la 26 mai

2020.

Reclamantul susține că întoarcerea sa în țara de origine, Turcia, este imposibilă

din motivul existenței pericolului pentru viață din partea unui grup mafiot de la care

a împrumutat bani. Referitor la aceste circumstanțe, reclamantul nu s-a adresat cu

vreo plângere către poliție, deoarece consideră că nu poate avea încredere în poliția

existentă care se supune regimului totalitar a lui Erdogan. Această situație tensionată

persistă de câțiva ani, deoarece periodic este apelat de aceste persoane și amenințat

cu moartea. În astfel de situație, este evident că statul nu este dispus să-i acorde

protecție solicitantului.

Bilal Sariusta nu poate solicita protecția propriului guvern tocmai pentru că este

victimă a acestuia, sau a agenților acestuia. Reclamantul comunică că, agenții de

persecuție sunt reprezentați de actori nonstatali, rebeli, insurgenți etc. Includerea

acestora între agenții persecutorii nu reprezintă o interpretare neadecvată a

dispozițiilor Convenției din 1951.

Este de remarcat că și textul Convenției Internaționale cu privire la Drepturile

Economice, Sociale și Culturale impune statelor pe lângă obligația negativă de a se

abține de la orice activități care ar aduce atingere drepturilor persoanelor care se află

în jurisdicția lor, inclusiv obligația pozitivă de a adopta măsuri prin care să protejeze

aceste drepturi de la încălcarea produsă de agenții non-statali. Persecuția poate fi,

evident, și consecința inacțiunii statului care nu ia măsuri pentru a împiedica agenții

non-statali să exercite persecuția.

2

Convenția O.N.U. din 1951 reprezintă un ansamblu de norme umanitare cu

adevărat universale care le oferă anumite garanții în temeiul cărora drepturile și

libertățile lor fundamentale vor fi protejate. Articolul 1A se referă la dreptul la

protecție din cauza temerii bine întemeiate de persecuție pusă în legătură cu cinci

motive. Printre acestea, categoria „membri ai unui anumit grup social” a fost

alăturată condițiilor privind rasa, religia, naționalitatea și opiniile politice. Cele cinci

cerințe sunt doar enunțate, fără a fi definite, în Convenția O.N.U. din 1951.

Conform reglementărilor internaționale, statutul de refugiat poate fi acordat

acelor persoane care, având temeri întemeiate de a fi persecutate pe motiv de rasă,

religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, nu pot

sau nu doresc protecția țării ale căror cetățeni sau rezidenți sunt. Refugiatul este o

persoană care este lipsită de protecția statului din care provine și, ca urmare, este

nevoit să caute această protecție în altă parte. Se consideră că singura situație în care

s-ar refuza acordarea protecției pe teritoriul altui stat ar fi aceea în care

circumstanțele obiective ar asigura protecția alternativă efectivă a solicitantului pe

teritoriul statului de origine (cf. UNHCR, Handbook... ed. cit., parag. 91).

Reclamantul consideră că, în cazul în speță, cerințele legale prevăzute de art. 17

alin. (1) al Legii privind azilul, sunt întrunite, adică reclamantul se află în afara țării

de origine, este prezentă și noțiunea de temere bine întemeiată de a fi persecutat de

către persoane care îl urmăresc pentru o datorie, insurgenți de persecuție care i-au

cerut să restituie datoria, în caz contrar își riscă viața, astfel Bilal Sariusta în orice

moment poate deveni victima unui atac.

Cu toate că protecția umanitară nu e aplicabilă în cazul reclamantului, deoarece

nu exisă un risc serios la care va fi supus la întoarcerea în țara de origine, mai curând

există certitudinea că va fi persecutat, ceea ce îi pune în pericol nu doar integritatea

corporală, ci și viața.

Potrivit cererii de chemare în judecată, surse credibile

http://www.refworld.org.r/docid/59088aal4.html relevă faptul că oricine poate fi

ținta unui atac pe teritoriul Europei. Reieșind din frecvența atacurilor, se vede că

acest risc este mai mare în Turcia. Cele mai profunde schimbări care au afectat

Turcia în ultimii zece ani au afectat efectiv societatea. Recep Tayyip Erdogan,

președintele Turciei, a sfâșiat sistemul secularist impus de Mustafa Kemal Ataturk

în anii 20, alimentând frustrările islamiștilor din zonele sărace ale țării.

Ministerul Afacerilor Externe al României, pe site-ul oficial:

https://www.mae.ro/travel-alerts/15977 , informează propriii cetățeni despre situația

periculoasă care la momentul actual persistă în Turcia. Ministerul Afacerilor Externe

informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în

Turcia că, începând cu 18 iulie 2020, starea de urgență a fost ridicată. În acest context

și având în vedere că situația de securitate din Turcia se menține problematică, din

cauza unor confruntări armate la granițele Turciei și riscurilor de natură teroristă

asociate, MAE reiterează avertismentul adresat cetățenilor români care se află sau

care intenționează să călătorească în această țară de a rămâne precauți și vigilenți,

evitând implicarea în orice tip de manifestații sau alte evenimente publice, care ar

putea degenera în violențe. MAE recomandă cetățenilor români care se deplasează

în orașul Istanbul să manifeste prudență sporită și să evite zonele aglomerate, în

special cele frecventate de cetățeni străini. În mod particular, se recomandă

cetățenilor români care călătoresc în Republica Turcia să evite orice deplasare în

3

zona sud și sud-est a țării și zona situată la frontiera cu Siria și Irak, din cauza

riscurilor ridicate generate de operațiunile miliare de la frontiera turco-siriană,

acțiuni teroriste și de apariția unor situații imprevizibile. Deplasarea în localitățile

din proximitatea frontierelor menționate, implică, în consecință, pericol major de

securitate. Cetățenii români sunt avertizați că există riscul ca anumite căi de

comunicație sau puncte de trecere a frontierei să fie temporar închise, iar zonele

respective să fie supuse unor restricții neprevăzute, de natură militară. La frontiera

turco-siriană, cele două puncte funcționează în regim restrictiv, respectiv

Cilvegozu/Bab Al Hava în Hatay și Oncupmar/Bab Al Selame în Kilis. Aceste

puncte pot fi utilizate pentru tranzit de către cetățeni, ajutor umanitar și bunuri

comerciale, însă trecerea nu este garantată. O comisie specială analizează fiecare

solicitare de trecere a frontierei. Suplimentar, punctul de frontieră Nusaybin/Kamișli

în Mardin este deschis doar pentru ajutor umanitar venit din partea Națiunilor Unite.

La 4 frontiera turco-irakiană, punctul de frontieră Ibrahim Khalil (Habur) rămâne

închis pe perioadă nedeterminată, ca urmare a operațiunilor militare/de securitate

turce în zonă și nu există alte rute alternative. Se recomandă evitarea deplasărilor în

zonele de conflict, de la frontiera Turciei cu Siria, grupate în special în provinciile

și, după caz, localitățile Diyarbakîr, Sylvan, Șimak, Nusaybin, Gaziantep, Van,

Hakkari, Kilis, Șanlîurfa, Tunceli, Erzincan, Mardin, Șiirt, Hatay, Adana,

Adîyaman, Igdîr, Muș, Agri, Batman, Kars.

Majoritatea frontierelor terestre cu Siria sunt închise. Astfel, Biroul Migrație și

Azil, Direcția integrare refugiați a ajuns la concluzia că reclamantul nu îndeplinește

condițiile necesare pentru acordarea protecției umanitare conform art. 19 din Legea

privind azilul nr. 270 din 18 decembrie 2008.

Reclamantul consideră că Direcția nu a elucidat pe deplin circumstanțele cazului

și nu a ținut cont de reglementările speciale care există și care se referă la specificul

recunoașterii calității de refugiați. Circumstanțele expuse de reclamant relevă faptul

că Biroul Migrație și Azil nu a aplicat prevederile relevante și necesare, examinând

cererea acestuia de azil în raport cu articolul 1A al Convenției din 1951, pe când ar

fi trebuit să aplice paragraful 2 al articolului 1D și să-i acorde statutul de refugiat.

Reieșind din cele expuse, reclamantul a solicitat anularea deciziei Biroului

Migrațiune și Azil nr. 54/20 din 19 iunie 2020 și obligarea acordării statutului de

refugiat.

Prin hotărârea din 23 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

respins acțiunea înaintată de Bilal Sariusta împotriva Biroului Migrație și Azil al

Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea deciziei nr. 54/20 din 19 iunie

2020 și obligarea acordării statutului de refugiat.

Prin decizia din 15 februarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de Bilal Sariusta, prin intermediul avocatului Bolocan

Ludmila, fiind menținută hotărârea din 23 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, decizia contestată a fost emisă

cu respectarea procedurii prevăzută de lege, Or, în acțiune reclamantul/apelant nici

nu a invocat careva încălcări de procedură la emiterea deciziei contestate.

Bilal Sariusta nu a prezentat probe, care ar confirma faptul solicitării azilului în

Republica Moldova, cu o perioadă de peste 3 ani, de când a trecut frontiera de stat a

Republicii Moldova. Or, inacțiunea apelantului denotă lipsa unei diligențe

4

corespunzătoare în vederea obținerii protecției de stat și recunoașterea sa în calitate

de refugiat, nefiind clare motivele pentru care dânsul a înaintat cererea de azil abia

la 26 mai 2020. Astfel, Bilal Sariusta nu a solicitat azil la data când a trecut frontiera

de stat, sau cât mai curând posibil, dar la o dată ulterioară, ceea ce demonstrează că

intenția sa reală nu a fost de a obține azil în RM pe temerea invocată de acesta, dar

alta. Prin urmare, colegiul a conchis că instanța de fond întemeiat a ajuns la concluzia

că, Bilal Sariusta abuzează de instituția azilului reglementată de legislația națională

a RM, pe de altă parte, încearcă să inducă în eroare autoritățile statului, cu privire la

scopul și destinația finală.

Concomitent, reclamantul/apelant nu a probat faptul că, în privința sa au fost

aplicate careva acte de persecuție, în sensul art. 17 din Legea nr. 270 din 18

decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova, care ar fi suficient de grave

prin natura sau prin repetarea lor pentru a putea constitui o violare gravă a drepturilor

fundamentale ale omului; să reprezinte o multitudine de măsuri, inclusiv violări ale

drepturilor omului, care sunt suficient de grave pentru a afecta o persoană în măsura

prevăzută, după cum ar fi: acte de violență fizică și psihică, inclusiv a celor de

violență sexuală; măsurilor legale, administrative, polițienești și/sau judiciare care

sunt discriminatorii sau care sunt aplicate într-o manieră discriminatorie; acuzări sau

pedepsei discriminatorii sau disproporționați; acuzări sau pedepsiri ca urmare a

refuzului de îndeplinire a serviciului militar în caz de conflict, atunci când

îndeplinirea serviciului militar ar presupune săvârșirea de infracțiuni sau de acte care

cad sub incidența clauzelor de excludere prevăzute la art. 17 al Legii specificate

supra; abuzuri și acte discriminatorii împotriva unor persoane din motive de gen sau

abuzurilor și actelor discriminatorii împotriva minorilor.

La 22 februarie 2023, Bilal Sariusta, prin intermediul avocatului Bolocan

Ludmila, a depus recurs nemotivat împotriva deciziei din 15 februarie 2023 a Curții

de Apel Chișinău, iar la 12 mai 2023, a înregistrat recursul motivat, solicitând

admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei

noi decizii de admitere integral a acțiunii. În motivarea cererii de recurs au fost

invocate argumente similare celor din cererea de chemare în judecată și cererea de

apel.

La 07 iunie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat copia cererii de recurs

intimatului Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne al RM, însă

acesta nu și-a realizat dreptul de a se expune asupra recursului printr-o referință.

Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a fost

modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea

a treia ”Procedura contenciosului administrativ” din Codul administrativ, în special

prevederile cu privire la temeiurile recursului.

Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse la

Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi

examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Aceleași considerente se deduc și din interpretarea art. 195 din Codul

administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură

civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se

desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică

corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171.

Legea procedurală civilă care impune obligații noi anulează sau reduce drepturile

5

procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori

stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.

În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, la examinarea

admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului administrativ în redacția în

vigoare la data declarării recursului.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se

depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă

Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței

de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se

depune la instanța de apel.

Instanța de recurs constată că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 15 februarie 2023, dispozitivul fiind notificat participanților la proces prin

intermediul poștei electronice la 21 februarie 2023 (f.d. 144), iar decizia motivată la

10 mai 2023 (f.d. 146).

Astfel, depunerea recursului nemotivat la 22 februarie 2023 (f.d. 145) și a

motivării recursului la 12 mai 2023 (f.d. 147-152), sunt în termen.

Examinând admisibilitatea recursului înaintat de Bilal Sariusta, prin intermediul

avocatului Bolocan Ludmila, completul de judecată îl consideră drept inadmisibil.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2)

din art. 246 din același cod, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate, ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată reține că sintagma „în special” denotă caracterul

neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept

exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare

suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes

rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că, Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne decizia instanței de apel contestată într-

o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de

recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

6

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă

la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului

și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul de judecată accentuează că admisibilitatea recursului

trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești

supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la

examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri

de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes,

de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu

privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată ajunge la concluzia de a

declara inadmisibil recursul înaintat de Bilal Sariusta, prin intermediul avocatului

Bolocan Ludmila.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul de

judecată

d i s p u n e:

Recursul înaintat de Bilal Sariusta, prin intermediul avocatului Bolocan Ludmila,

se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Aliona Miron

Judecători Ion Malanciuc

Diana Stănilă

7