2rci-77/23 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- temeiurile restituirii cererii de apel, neindeplinirea in termen a indicatiilor instantei de apel
2rci-77/23 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr.2rci-77/23 2-23055700-01-2rci-23102023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud. V. Guțan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. E. Clim, V. Sîrbu, O. Cojocaru) D E C I Z I E 24 ianuarie 2024 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Diana Stănilă Aliona Donos examinând recursul declarat de administratorul Societății cu Răspundere Limitată „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, în cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „VOLTA” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu Răspundere Limitată „GALANT STIL”, împotriva încheierii din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel, c o n s t a t ă: La 14 aprilie 2023, S.R.L. „VOLTA”, reprezentată de avocatul Tudor Buhnaci, a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de S.R.L.
„GALANT STIL”, solicitând admiterea spre examinare a cererii introductive, aplicarea măsurilor de asigurare, cu numirea administratorului autorizat Tatiana Bostan, în funcția de administrator provizoriu/administrator al insolvabilității/lichidator, intentarea procesului de insolvabilitate față de S.R.L.
„GALANT STIL”, validarea creanțelor în sumă totală de 24 234 de lei, după cum urmează: creanțe chirografare de rangul V, în mărime de 16 440,97 de lei, constituite din: suma de 9 924,15 lei, cu titlu de datorie, suma de 1 028 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru taxa de stat, suma de 110 de lei, cu titlu de cheltuieli pentru serviciile ASP, suma de 2 707, 45 de lei, cu titlu de cheltuieli de executare a actelor judiciare, suma de 2 161,37 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, suma de 400 de lei, cu titlu de taxă de stat pentru depunerea cererii introductive, suma de 110 de lei, cu titlu de taxă de stat pentru eliberarea extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice; creanțe chirografare de rangul VI, în mărime de 7 793,03 lei, constituite din: suma de 5 445,49 de lei, cu titlu de penalitate de întârziere, întemeiată pe titlul executoriu nr. 2-16379/20 din 26 mai 2022 și suma de 2 347,54 de lei, cu titlu de dobândă de întârziere, pentru neexecutarea titlului executoriu.
Prin încheierea din 20 aprilie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de S.R.L. „VOLTA”, reprezentată 1 de avocatul Tudor Buhnaci, și s-au aplicat măsuri de asigurare, inclusiv s-a desemnat Tatiana Bostan, în funcția de administrator provizoriu al S.R.L. „GALANT STIL”. Prin hotărârea din 13 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis cererea introductivă înaintată de creditorul S.R.L. „VOLTA”. S-a constatat insolvabilitatea debitorului S.R.L. „GALANT STIL”. S-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului și dizolvarea S.R.L. „GALANT STIL”. S-a ridicat dreptul Nataliei Guleryuz de administrare a S.R.L. „GALANT STIL”, și s-a propus adunării generale a asociaților debitorului să desemneze pe cheltuiala lor un reprezentant, persoană fizică, pentru a reprezenta interesele debitorului și ale asociaților acestuia pentru a participa la procedură din contul debitorului.
S-a obligat debitorul în cel mult 5 zile lucrătoare să predea gestiunea patrimoniului către lichidator împreună cu documentele indicate în art. 134 alin. (2) lit. c) din Legea insolvabilității. S-a desemnat, în calitate de lichidator al S.R.L. „GALANT STIL”, Tatiana Bostan. S-a obligat lichidatorul: a) să notifice creditorii despre înregistrarea cererilor de validare a creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv al creanțelor până la 28 iulie 2023, inclusiv; b) să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial; c) să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, nu mai târziu de data de 11 august 2023, tabelul definitiv al creanțelor, cu comunicarea imediată a debitorului și creditorilor ale căror creanțe sau drepturi de preferință au fost trecute parțial în tabelul definitiv sau respinse.
S-a stabilit ședința de validare a creanțelor pe data de 20 septembrie 2023, ora 09:10. S- a obligat lichidatorul să efectueze notificările prevăzute la art. 35 alin. (2) și (4) din Legea insolvabilității și să prezinte, în termen de 15 zile lucrătoare de la data consolidării tabelului definitiv, instanței de insolvabilitate spre aprobare un proiect al bilanțului de lichidare. Dispozitivul hotărârii se publică în Monitorul Oficial al RM în termen de 10 zile de la data adoptării. La data de 26 iunie 2023, administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, a depus apel împotriva hotărârii din 13 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate, trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceeași instanță de judecată.
Prin încheierea din 04 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, împotriva hotărârii din 13 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău, a originalului dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 300 de lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 15 zile din momentul recepționării încheierii. În caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită, în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. S-a explicat părților că asupra chestiunii primirii sau restituirii cererii de apel, va decide un complet din 3 judecători, fără citarea participanților la proces.
La data de 31 iulie 2023, administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, a prezentat originalul ordinului de încasare a numerarului, în mărime de 300 de lei, cu titlu de taxă de stat. Prin încheierea din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea de apel depusă de către administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, împotriva hotărârii din 13 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul 2 Central. S-a restituit administratorului S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, taxa de stat în cuantum de 300 de lei, achitată la buget la data de 31 iulie 2023, ora 10:44, în baza ordinului de încasare a numerarului nr. 9CTU-B200. La 11 octombrie 2023, administratorul S.R.L.
„GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate, remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în același complet de judecată, la etapa punerii pe rol a cererii de apel. În motivarea recursului, recurentul a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o neîntemeiată, deoarece administratorului Tatiana Bostan i-au fost transmise toate actele pe firmă, ștampila, etc. Nu cunoaște cine a recepționat scrisoarea instanței de apel, întâmplător, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău, a aflat despre încheierea din 04 iulie 2023, prin care nu s-a dat curs cererii de apel.
În aceeași zi, a achitat taxa de stat, considerând că a anticipat recepționarea. Totodată, a menționat că, administratorul Tatiana Bostan nu este la prima abatere, întreprinderea a fost sancționată, din motiv că nu a prezentat în termen darea de seamă Serviciului Fiscal de Stat. La nenumăratele apeluri către administratorul Tatiana Bostan, inclusiv prin email, nu a reacționat în niciun mod. Din cauza administratorului autorizat, întreprinderea are probleme cu oficiul poștal, serviciul fiscal, etc. Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatului la data de 23 octombrie 2023, prin intermediul poștei electronice (Vol.II, f.d.63). Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.
În sensul art. 8 alin. (2) din Legea insolvabilității nr. 149 din 12 iunie 2012, încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la data comunicării și numai în cazurile expres prevăzute de prezenta lege. Termenul de recurs, precum și recursul declarat nu suspendă executarea încheierilor instanței de insolvabilitate. Instanța de apel a adoptat încheierea de restituire a cererii de apel la data de 26 septembrie 2023, iar cererea de recurs a fost depusă la 11 octombrie 2023. Materialele cauzei atestă expedierea copiei încheierii instanței de apel către părți la data de 29 septembrie 2023, însă lipsesc date despre recepționarea acesteia de către recurent.
Astfel, recursul este declarat în termen. Examinând cererea de recurs, prin prisma argumentelor invocate de către recurentă și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept pertinente speței, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, împotriva încheierii din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, urmează a fi respins, cu menținerea încheierii instanței de apel, din motivele ce succed. În conformitate cu art. 426 alin.(3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
3 În temeiul art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, hotărârea din 13 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost contestată cu apel de către administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, depunând în acest sens cerere de apel la 26 iunie 2023 (Vol.I, f.d.102-104). În conformitate cu prevederile art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
În contextul normei de drept precitate, prin încheierea din 04 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de apelant și s-a acordat un termen de 15 zile de la recepționarea încheierii, pentru prezentarea originalului dovezii de plată a taxei de stat, în sumă de 300 de lei, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău (Vol.I. f.d.109-111). Copia încheierii instanței de apel din 04 iulie 2023 a fost expediată administratorului S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, la adresa din bd. xxxxx, nr.xxxxx, ap.xxxxx, mun.Chișinău, care este sediul societății. De altfel, este adresa reflectată de către administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, atât în cererea de apel (Vol.I, f.d.102-104), cât și în cererea de recurs (Vol.II, f.d.58-60).
Conform art. 183 alin. (4) din Codul civil, toate documentele și scrisorile intrate la sediu se consideră recepționate de către persoana juridică. La data de 31 iulie 2023, administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, a depus originalul dovezii de plată a taxei de stat, în mărime de 300 de lei (Vol.I, f.d. 114-115). Prin încheierea din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 369 alin.(1) lit. a) din Codul de procedură civilă, s-a restituit cererea de apel depusă de către administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, împotriva hotărârii din 13 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. S-a restituit administratorului S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, taxa de stat în cuantum de 300 de lei, achitată la buget la data de 31 iulie 2023, ora 10:44, în baza ordinului de încasare a numerarului nr. 9CTU-B200 (Vol.I, f.d.117-120).
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, prin prisma criticilor aduse actului judecătoresc contestat și argumentelor în favoarea casării acestuia, apreciază ca fiind corectă soluția instanței de apel privind restituirea cererii de apel, având în vedere neîndeplinirea în termen a indicațiilor instanței de apel. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că, în recursul declarat, recurentul a menționat că, despre încheierea instanței de apel din 04 iulie 2023, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, a aflat întâmplător, și imediat, în 4 aceeași zi a achitat taxa de stat, însă, de fapt, nu cunoaște cine a recepționat încheierea.
La acest capitol, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție învederează prevederile art. 100 alin.(1) din Codul de procedură civilă, care stipulează că, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.
Subsecvent, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție învederează că, de către instanța de apel, cu scrisoare recomandată a fost expediată, la sediul S.R.L. „GALANT STIL” (Vol.I, f.d.112), copia încheierii din 04 iulie 2023, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, fiind acordat un termen de 15 zile de la recepționarea încheierii, pentru prezentarea originalului dovezii de plată a taxei de stat, care a fost recepționată la 12 iulie 2023, contra semnătură (Vol.I, f.d.113). Cu referire la alegația recurentei precum că, nu cunoaște cine a recepționat încheierea din 04 iulie 2023, și că întâmplător a aflat despre aceasta, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție iterează că, încheierea emisă la 04 iulie 2023, în copie, a fost comunicată de către instanța de apel la sediul S.R.L.
„GALANT STIL”, care este de fapt și adresa reflectată de către administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, atât în cererea de apel (Vol.I, f.d.102-104), cât și în cererea de recurs (Vol.II, f.d.58-60). Totodată, la data de 06 iulie 2023, încheierea din 04 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost publicată pe portalul instanței de judecată. În atare circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, instanța de apel a întreprins măsurile prevăzute de legiuitor în vederea comunicării actului judecătoresc emis la 04 iulie 2023. Drept urmare, instanța de apel justificat a conchis că, deși, copia încheierii instanței de apel din 04 iulie 2023 a fost recepționată la 12 iulie 2023, având un termen de 15 zile pentru îndeplinirea indicațiilor din aceasta, însă dovada de plată a taxei de stat a fost prezentată doar la 31 iulie 2023, fiind datată cu aceeași dată (Vol.I, f.d.114-115), adică peste termenul acordat de instanța de apel.
În atare circumstanțe, sunt irelevante argumentele recurentului la acest aspect, în situația în care instanța de apel a întreprins măsurile necesare în respectarea prevederilor legale de a comunica actul de procedură apelantului la adresa indicată de însuși administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, care este și sediul societății, aspect detaliat anterior. În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră relevantă obligația părților de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale, în virtutea prevederilor art. 56 alin.(3), art. 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă. Inițiind procedura de apel, apelantul urmează să se intereseze periodic de soarta dosarului.
Părțile trebuie să ia măsuri în intervale rezonabile de timp pentru a afla despre progresul procedurilor judiciare despre care aceștia cunosc, în plus, pornită la cererea de apel depusă de administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz. 5 De altfel, deși, prevederile legii procedurale sunt exprese și certe în cazul declarării apelului, precum și obligația apelantului/recurentului de a se conforma prevederilor legale în acest sens, cuprinse în art.365 din Codul de procedură civilă, pentru a evita sancțiunile procedurale, apelantul înregistrând apelul împotriva hotărârii primei instanțe, a eludat de a se conforma normelor de drept și de a depune în termenul acordat de instanță dovada de plată a taxei de stat, având în vedere natura litigiului.
În atare circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, instanța de apel justificat a conchis că, în termenul pentru executarea indicațiilor, apelantul nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat. Alegațiile recurentului referitor la neînțelegerile cu administratorul autorizat Tatiana Bostan nu justifică neîndeplinirea în termen a indicațiilor din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în condițiile în care urmează a se folosi de pârghiile legale în raport cu dezacordul referitor la acțiunile/inacțiunile administratorului autorizat Tatiana Bostan. În temeiul art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată.
Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. În temeiul art.10 alin. (1), (3) din Codul de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.
Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea acestora și, în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte măsuri prevăzute de lege. În atare circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind întemeiată constatarea instanței de apel precum că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) din Codul de procedură civilă, ceea ce a determinat restituirea cererii de apel, și, în consecință, restituirea taxei de stat.
Prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil, inclusiv dreptul de acces liber la justiție, garantat de art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 20 din Constituția Republicii Moldova și art. 5 din Codul de procedură civilă, relevat în jurisprudența CtEDO, precum și dreptul la un recurs efectiv garantat de art.13 din Convenție, circumstanțele relatate denotă că, recurentul și-a neglijat posibilitatea de valorificare a drepturilor procedurale în termenul acordat de instanță. Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursul declarat de administratorul S.R.L. „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz, împotriva încheierii din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, cu menținerea încheierii contestate.
6 În conformitate cu prevederile art. 424 alin.(2), art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de administratorul Societății cu Răspundere Limitată „GALANT STIL”, Natalia Guleryuz. Se menține încheierea din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „VOLTA” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate în privința Societății cu Răspundere Limitată „GALANT STIL”. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Diana Stănilă Aliona Donos 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.