Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 24.01.2024
admis

3r-284/23 — constatarea incalcarii drepturilor, constatarea ilegalitatii actiunilor, inactiunilor si obligarea inlaturarii incalcarilor drepturilor legale si constitutionale

HOTĂRÂRE
24.01.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea incalcarii drepturilor, constatarea ilegalitatii actiunilor, inactiunilor si obligarea inlaturarii incalcarilor drepturilor legale si constitutionale
Temei legal
neexaminarea cererii de repunere in termen a apelului
Citează această cauză
3r-284/23 — constatarea incalcarii drepturilor, constatarea ilegalitatii actiunilor, inactiunilor si obligarea inlaturarii incalcarilor drepturilor legale si constitutionale (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 3r-284/23 2-19152935-01-3r-28102023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (G. Manoli) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca) D E C I Z I E 24 ianuarie 2024 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc examinând recursul depus de Marian Matcovschi, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale, împotriva încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a declarat inadmisibil apelul declarat de Marian Matcovschi, din motiv că motivarea apelului a fost depusă peste termenul stabilit de art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, c o n s t a t ă: La 24 noiembrie 2016, Marian Matcovschi s-a adresat cu acțiune împotriva Serviciului de Informații și Securitate, solicitând constatarea în acțiunile organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate, în procesul verificării judecătorului Judecătoriei Leova, Marian Matcovschi, în baza Legii nr. 271 din 18 decembrie 2008 privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice, încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, prin încălcarea inviolabilității personale,

cu lezarea dreptului la viața privată în urma accesului în afara limitelor legii la datele cu caracter personal în perioada integrată suspendării din funcția de judecător, începând cu 03 iunie 2016 și până la 26 iunie 2016, cu continuarea acțiunilor abuzive ale organului de verificare în procesul prelungirii verificării, finalizată la 05 august 2016 și constatarea încălcării legislației, sub aspect material și procedural, cu obligarea organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate la înlăturarea acestora, comise în procesul efectuării prelungirii verificării judecătorului Judecătoriei Leova, Matcovschi Marian, în baza Legii nr. 271 din 18 decembrie 2008 – acțiuni premergătoare întocmirii Avizului consultativ nr. 5/1684, înregistrat la 05 august 2016 și Avizului 1 consultativ suplimentar nr. 5/2136, înregistrat la 17 octombrie 2016, cu restabilirea situației anterioare încălcării drepturilor (f.d.

2-17, vol.I). Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 22 mai 2017, s-a introdus în proces Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, în calitate de autoritate publică, în vederea depunerii concluziilor (f.d.70-71, vol.1).

La 08 februarie 2018, reclamantul Marian Matcovschi a depus o cerere de chemare în judecată suplimentară, prin care a completat temeiul și circumstanțele acțiunii, solicitând declararea ilegalității acțiunilor organului de verificare Serviciul Informații și Securitate, în cadrul procedurii de verificare în temeiul Legii nr. 271/2008 a judecătorului Marian Matcovschi, ca fiind exercitate cu depășirea atribuțiilor, având ca consecință lezarea drepturilor și libertăților judecătorului Matcovschi Marian în calitate de persoană supusă verificării, cu anularea acestora, constatarea în acțiunile organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate, în procesul verificării lui Matcovschi Marian în baza Legii nr. 271/2008 a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale, prin lezarea inviolabilității personale, a dreptului la viață privată și a secretului corespondenței, la prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv în perioada suspendării din funcția de judecător și obligarea pârâtului de a înlătura încălcările enunțate, cu restabilirea situației anterioare încălcării drepturilor (f.d.

1-28, vol.II). La 23 februarie 2018, reclamantul Marian Matcovschi a înaintat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani în procedura contenciosului administrativ, cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului de Informații și Securitate privind accesul la informație, solicitând prezentarea materialelor verificării și verificării suplimentare, care includ toate informațiile, înscrisurile, documentele, extrasele registrelor, altele decât cele prezentate de judecătorul Marian Matcovschi la verificare, obținute de către SIS în temeiul Legii privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice și repararea prejudiciului moral cauzat. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 02 mai 2018, cauza civilă nr. 3-82/18, a fost transmisă pentru soluționarea posibilității de conexare cu cauza civilă nr. 3-2551/19.

În ședința din 28 martie 2018, reclamantul Marian Matcovschi a prezentat cererea de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat constatarea în acțiunile organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate, în procesul verificării lui Matcovschi Marian în baza Legii nr. 271/2008 a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale, prin lezarea dreptului la viață privată, secretul corespondenței, la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și inviolabilității personale a judecătorului Marian Matcovschi, inclusiv în perioada suspendării din funcție, în lipsa asigurării garanțiilor necesare respectării drepturilor constituționale, declararea ilegalității acțiunilor organului de verificare Serviciul Informații și Securitate, în cadrul procedurii de verificare în temeiul Legii nr. 271/2008 a judecătorului Marian Matcovschi, ca fiind exercitate cu depășirea atribuțiilor, având ca consecință lezarea drepturilor și libertăților judecătorului Matcovschi Marian în calitate de persoană supusă verificării, cu anularea acestora și obligarea organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate la înlăturarea acestora, prin ingerințele aduse statului de drept, principiului legalității, separației puterilor și independența justiției, cu restabilirea situației anterioare încălcării drepturilor,

prin suprimarea acțiunilor Serviciului Informații și Securitate 2 întreprinse până la și pentru întocmirea avizelor consultative, ca fiind neconstituționale (f.d. 155-159, vol. II).

La data de 10 octombrie 2018, reclamantul Marian Matcovschi a depus cerere de completare a temeiului acțiunii și circumstanțelor, prin care a reiterat poziția expusă prin cererile precedente de completare a acțiunii, indicând în calitate de intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând constatarea în acțiunile organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate, în procesul verificării lui Matcovschi Marian în baza Legii nr. 271/2008 a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale, prin lezarea dreptului la viață privată, secretul corespondenței, la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și inviolabilității personale a judecătorului Matcovschi Marian, inclusiv în perioada suspendării din funcție, în lipsa asigurării garanțiilor necesare respectării drepturilor constituționale, declararea ilegalității acțiunilor organului de verificare Serviciul Informații și Securitate, în cadrul procedurii de verificare în temeiul Legii nr. 271/2008 a judecătorului Matcovschi Marian, ca fiind exercitate cu depășirea atribuțiilor, având ca consecință lezarea drepturilor și libertăților judecătorului Matcovschi Marian în calitate de persoană supusă verificării, cu anularea acestora și obligarea organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate la înlăturarea acestora, prin ingerințele aduse statului de drept, principiului legalității,

separației puterilor și independența justiției, cu restabilirea situației anterioare încălcării drepturilor, prin suprimarea acțiunilor Serviciului Informații și Securitate întreprinse până la și pentru întocmirea avizelor consultative, ca fiind neconstituționale (f.d. 46-77, vol.III). Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 23 mai 2019, s-a dispus conexarea cauzei de contencios administrativ nr. 3-82/18, pentru examinare concomitentă cu cauza civilă nr. 3-2551/19.

La data de 26 iulie 2019, reclamantul Marian Matcovschi a depus o altă cerere de concretizare a pretențiilor acțiunii împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii prin care a formulat următoarele pretenții: constatarea în acțiunile organului de verificare – Serviciul Informații și Securitate, în procesul verificării lui Matcovschi Marian în baza Legii nr. 271/2008 a încălcării acestuia a drepturilor și libertăților fundamentale, prin lezarea dreptului la viața intimă, familială și privată, secretul corespondenței la prelucrarea datelor cu caracter personal, lezarea inviolabilității personale la verificarea judecătorului în perioada suspendării din funcție, prin aducerea ingerințelor de către o entitate, Serviciul de Informații și Securitate, care nu îndeplinește condițiile cu privire la garanțiile necesare respectării acestor drepturi constituționale în privința judecătorilor, constatarea ilegalității cu anularea acțiunilor organului de verificare în procesul verificării gradului de îndeplinire de către persoana supusă verificării a cerințelor de încadrare și a gradului de respectare a restricțiilor stabilite de lege, cu depășirea atribuțiilor care exced domeniului securității naționale inerent Serviciului Informații și Securitate,

prin arogarea atribuțiilor improprii SIS în raport cu principiul separației puterilor în stat; constatarea ilegalității, cu anularea acțiunilor organului de verificare Serviciul de Informații și Securitate în cadrul procedurii de verificare a judecătorului Matcovschi Marian, ca ne fiind exercitate în condițiile legii, contrar autorizării și în afara limitelor consimțământului acordat prin Declarațiile de verificare din 31 3 mai 2016 și 01 septembrie 2016, cu prezentarea discreționară, selectivă și arbitrară a rezultatelor verificării, fără a ține cont de toate informațiile obținute în cadrul verificării, fără identificarea și încadrarea juridică a factorilor de risc expres stabiliți de lege, acțiuni ca fiind contrare condițiilor și procedurilor stabilite în ordinea Legii privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice, cu depășirea limitelor constituționale; constatarea ilegalității inacțiunilor organului de verificare – Serviciul de Informații și Securitate în cadrul procedurii de verificare a judecătorului Matcovschi Marian, ca fiind omise și neexercitate în afara scopurilor de verificare strict determinate de lege, cu încălcarea principiilor de legalitate și al respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, în temeiul Legii privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice; declararea nulității acțiunilor,

actelor defavorabile și a celorlalte măsuri oficiale întreprinse de autoritatea publică Serviciul de Informații și Securitate, care afectează drepturile și interesele legitime ale lui Matcovschi Marian în calitate de persoană supusă verificării în temeiul Legii nr. 271 din 18 decembrie 2008 privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice, efectuate până la întocmirea avizelor consultative în privința judecătorului, ca fiind ilegale și obligarea pârâtului să înlăture încălcarea drepturilor legale și constituționale ale persoanei supuse verificării, Matcovschi Marian, prin ingerințele aduse acestuia în raport cu principiile statului de drept, principiul legalității, al respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, separației puterilor și independenței justiției, cu restabilirea situației anterioare încălcării drepturilor, prin suprimarea acțiunilor și inacțiunilor Serviciului de Informații și Securitate, întreprinse până la întocmirea și în scopul întocmirii avizelor consultative ca fiind ilegale și neconstituționale (f.d.

61-74, vol. IV).

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 10 septembrie 2019, s-a separat într-un proces aparte, pretenția reclamantului Matcovschi Marian privind obligarea eliberării materialelor verificării și privind repararea prejudiciului moral, fiind reținută spre examinare acțiunea în contencios administrativ înaintată de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate cu privire la obligarea eliberării materialelor verificării și repararea prejudiciului moral, fiind declinată competența judecătorului competent pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani la examinarea cererii de chemare în judecată depuse de Matcovschi Marian împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea publică Centrul Național pentru Protecția datelor cu Caracter Personal privind constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor, obligarea înlăturării încălcărilor, obligarea eliberării materialelor verificării și încasarea prejudiciului moral, în favoarea judecătorului specializat în materie de drept civil din cadrul Judecătoriei Chișinău, cauza fiind remisă pentru redistribuire aleatorie, cu remiterea cauzei la cererea de chemare în judecată depusă de Matcovschi Marian împotriva Serviciului de Informații și Securitate,

intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea publică Centrul Național pentru Protecția datelor cu Caracter Personal privind constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor, obligarea înlăturării încălcărilor, obligarea eliberării materialelor verificării și încasarea prejudiciului moral președintelui Judecătoriei Chișinău spre redistribuire aleatorie judecătorului 4 specializat în materie civilă (f.d.91-93, vol. IV).

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 16 aprilie 2021, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea publică Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea din 18 mai 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru au fost înlăturate greșelile din întreg conținutul hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin înlocuirea calității procesuale a Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal indicată greșit ca fiind „intervenient accesoriu”, cu calitatea procesuală corectă „autoritate publică”, fiind corectată din oficiu eroarea materială din conținutul hotărârii (f.d.

141-142, vol. V). Manifestând dezacordul cu soluția primei instanțe, la 14 mai 2021 Marian Matcovschi a depus apelul nemotivat, iar la 27 septembrie 2021 a depus apelul motivat, solicitând casarea integrală a hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu admiterea integrală a cerințelor formulate în acțiunea de contencios administrativ, concretizate prin cererea nr. 23329 din 26 iulie 2019, după intrarea în vigoare a Codului administrativ la 01 aprilie 2019. Prin încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a declarat inadmisibil apelul declarat de Marian Matcovschi împotriva hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pe motiv că motivarea apelului a fost depusă peste termenul stabilit de art. 232 alin. (2) din Codul administrativ (f.d.

190- 198, vol. VIII). La 16 octombrie 2023, Marian Matcovschi a depus recurs împotriva încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii recurate ca fiind neîntemeiată, viciată și ilegală, instanța de apel neexpunându-se asupra cererii apelantului privind repunerea în terenul de motivare a apelului prin acordarea unui termen rezonabil în ordinea prevăzută de lege, prin prisma art. 65, art. 232-234, art. 237 din Codul administrativ (f.d. 202-240, vol. VIII).

În motivarea recursului a invocat că, prin încheierea din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău cauza a fost suspendată, cu sesizarea Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea cererii apelantului privind conflictul de competență între Completul specializat în materie civilă și Completul specializat în materie de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău la examinarea apelului declarat de Marian Matcovschi împotriva hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Prin încheierea din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție s-a constatat competența completului de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău la judecarea cauzei în ordine de apel. Astfel la examinarea admisibilității apelului, prin încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, instanța nu a ținut cont pe deplin de interpretările, considerentele și constatările date în partea motivată din încheierea Curții Supreme de Justiție.

Conform art. 114 din Codul de procedură civilă, curgerea termenului de procedură se suspendă o dată cu suspendarea procesului. Din ziua redeschiderii 5 procesului, termenul de procedură suspendat continuă să curgă. Menționează recurentul că nu a fost înștiințat despre soluționarea conflictului negativ de competență și despre reluarea cauzei, abia la 21 septembrie 2021 a primit pe poșta electronică referințele reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și Serviciului de Informații și Securitate din 06 august 2021. La 27 septembrie 2021 a înaintat Curții de Apel Chișinău cerere de anexare la dosar a informației de la Poșta Moldovei, care proba faptul că dânsul nu a fost notificat până la 27 septembrie 2021 asupra conținutului încheierii din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău privind pregătirea cauzei de dezbaterile judiciare în ordine de apel în procedura contenciosului administrativ.

Reiterează recurentul că încheierea de reluare a examinării cauzei în ordine de apel din 08 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa sa electronică la 23 septembrie 2021, dată de la care continuă să curgă pentru apelant termenul rămas din termenul legal de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate la data de 17 mai 2021, scurs până la suspendarea cauzei din 08 iunie 2021 (anterior constituind 22 de zile).

Aceste circumstanțe au fost neglijate de către instanța de apel, adoptând încheierea din 27 septembrie 2023, or în perioada 17 mai 2021 – 08 iunie 2021, termenul constituie 22 de zile, iar în perioada 23 septembrie 2021–27 septembrie 2021, de la data notificării încheierii de reluare a cauzei, după suspendare, până la depunerea cererii de apel cu concretizarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, constituie încă 4 zile, în total, termenul integral constituie în cumul 26 de zile, din cele 30 de zile prevăzute de lege. Invocă recurentul, că instanța de apel la calcularea termenului urma a reține că actele procedurale efectuate în timpul suspendării procesului nu au efect juridic, iar curgerea termenului de procedură se suspendă odată cu suspendarea procesului (art. 114, 260 alin. (3) din Codul de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 195 din Codul administrativ).

Specifică recurentul că, în prima instanță cauza a fost examinată în procedură contencioasă generală, în baza prevederilor Codului de procedură civilă, iar pentru faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit și eronat pricina spre judecare, în lipsa competenței jurisdicționale, nu poate fi pusă în seama apelantului care la momentul introducerii acțiunii în justiție la 24 noiembrie 2016 a respectat toate rigorile și procedurile prevăzute de legislație la momentul adresării în instanță. Prin urmare la momentul depunerii apelului s-a conformat corespunzător regulilor procedurii civile în temeiul cărora a fost examinată cauza și pronunțată hotărârea judecătorească a primei instanțe.

Totodată nu poate fi prejudiciat în dreptul său de acces la justiție prin necesitatea examinării cauzei anume de către instanța competentă prevăzută de lege, având în vedere că anume instanța de fond a încălcat procedura legală de examinare a cauzei, fapt care poate fi corectat doar de către instanțele ierarhic superioare, în limitele cererii de apel. A invocat recurentul că instanța de apel, contrar prevederilor art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 237 alin. (1) din Codul administrativ, a omis să se expună asupra solicitării exprese a apelantului privind repunerea în termenul de declarare a apelului, în cazul întrunirii condițiilor de nedepunere a apelului motivat în termen sau eventualei constatări că cererea de apel este nemotivată sau depusă peste termenul de declarare a apelului, fapt ce determină încheierea contestată a fi absolut neîntemeiată și ilegală.

6 A menționat că conținutul încheierii conține norme juridice inexistente, cât și faptul că partea motivată a încheierii, nu corespunde cu partea dispozitivă a încheierii, fapt expus în pct. 36 din încheiere. În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 27 septembrie 2023, fiind notificată recurentului, prin intermediul poștei electronice, la 02 octombrie 2023, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică, anexat la materialele cauzei (f.d.199, vol. VIII).

Astfel, recursul depus de Marian Matcovschi, la 16 octombrie 2023, este depus în termenul stabilit de lege. La 30 octombrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a notificat intimaților copia recursului, cu posibilitatea depunerii referinței, însă acesta nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referință la recurs. În conformitate cu art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a admite recursul depus de către Marian Matcovschi, cu anularea încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău din considerentele ce urmează În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere.

Din conținutul recursului, rezultă că recurentul nu este de acord cu încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Marian Matcovschi, pe motiv că, motivarea apelului a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 232 alin. (1) din Codul administrativ. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că hotărârea motivată a fost remisă în adresa lui Marian Matcovschi la 17 mai 2021, motivarea apelului urmând a fi prezentată de către apelant în interiorul termenului legal de 30 de zile, de la data notificării hotărârii motivate, până la data de 16 iunie 2021, inclusiv, însă apelantul a depus motivarea apelului la 27 septembrie 2021, astfel fiind omis termenul de depunere a apelului motivat.

Instanța de recurs efectuând controlul judiciar al încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a ajuns la concluzia privind necesitatea casării încheierii instanței de apel din următoarele considerente. Așadar, din actele cauzei rezultă că, prin hotărârea din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea publică Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale ca fiind neîntemeiată (f.d.

95, 113-131, vol. V). 7 Conform art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis hotărârea contestată transmite neîntârziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărârii, instanței de apel. La caz, din actele anexate la recurs se atestă cu certitudine că, la data de 14 mai 2021, Marian Matcovschi a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru cererea de apel nemotivată împotriva hotărârii din 16 aprilie 2021, cu respectarea termenului prevăzut de art. 232 alin. (1) din Codul administrativ (f.d.

145, 146-147, 148-149, vol. V). Conform art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărîrea contestată. Materialele cauzei atestă că copia hotărârii motivate a fost notificată lui Marian Matcovschi prin intermediul poștei electronice la 17 mai 2021 (f.d. 134, vol.V). La data de 23 mai 2021 dosarul civil la cererea de chemare în judecată a lui Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale a fost înregistrat la Curtea de Apel Chișinău, fiind repartizat aleatoriu pentru examinare (f.d.

151, vol.V). Prin încheierea din 27 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a declinat competența completului specializat în materie de drept comun al Curții de Apel Chișinău, la examinarea cauzei civile în ordine de apel, în favoarea judecătorilor completelor specializate în materie civilă de contencios administrativ ale Curții de Apel Chișinău (f.d. 153-155, vol. V). La 02 iunie 2021 Marian Matcovschi a depus cerere în instanța de apel privind declinarea competenței la examinarea cauzei civile în ordine de apel, soluționarea conflictului de competență jurisdicțională (f.d. 159, 160-165, 166-171, vol.V).

Prin încheierea din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a suspendat, cauza, în ordine de apel intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale și a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea cererii apelantului privind conflictul de competență între Completul specializat în materie de drept comun al Curții de Apel Chișinău și Completul specializat în materie de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău la examinarea apelului declarat de Marian Matcovschi (f.d.

173-180, vol.V). Conform art. 200 alin. (1), (3) din Codul administrativ, instanța de judecată în fața căreia a apărut conflictul de competență de natura celui definit la art. 58 alin.(2) suspendă din oficiu procesul și prezintă dosarul instanței competente să soluționeze conflictul de competență. Conflictul de competență dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie și o curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție. 8 Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169– 171. Prevederile art. 114 din Codul de procedură civilă, prescrie că curgerea termenului de procedură se suspendă o dată cu suspendarea procesului.

Din ziua redeschiderii procesului, termenul de procedură suspendat continuă să curgă.

Prin încheierea din 23 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție s-a constatat competența completului de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău la judecarea în ordine de apel a cauzei intentate la acțiunea (plângerea) depusă de către Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea publică Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale, iar cauza a fost remisă conform competenței spre examinare în ordine de apel completului de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău (f.d.

184-187, vol.V). Conform art. 264 din Codul de procedură civilă, după decăderea circumstanțelor care au dus la suspendarea procesului, instanța judecătorească dispune, la cererea participanților la proces sau din oficiu, reluarea procesului. În acest caz, instanța citează participanții la proces conform regulilor generale. Prin încheierea din 08 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost reluată examinarea, în ordine de apel a procesului civil la acțiunea în contencios administrativ înaintată de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale (f.d.

191-194, vol. V). Ca rezultat instanța de apel în temeiul art. 216 din Codul administrativ, în vederea pregătirii pentru dezbaterile judiciare a emis încheierea din 12 iulie 2021 (f.d. 195, vol. V), stabilind ședința de judecată pentru data de 28 septembrie 2021, ora 11.00 (f. d. 196, vol.V). Fiind expediate în adresa apelantului Marian Matcovschi încheierea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău și citația pentru ședința judiciară, scrisoarea a revenit cu mențiunea „nereclamat” (f.d. 207, vol.V). La 20 septembrie 2021, conform extrasului din poșta electronică, se confirmă faptul că în adresa apelantului Marian Matcovschi au fost expediate pentru informare referințele la cererea de apel depuse de intimați (f.d.

203, vol.V), iar ca rezultat apelantul a expediat în adresa instanței de apel mai multe solicitări privind remiterea actelor procesuale emise pe caz, după depunerea cererii de declinare a competenței instanței de apel, cât și după reluarea cauzei în instanța de apel. La 27 septembrie 2021 apelantul Marian Matcovschi a depus cerere de apel cu concretizarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul împotriva 9 hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 8-51, vol. VI). Tot în cererea de apel, Marian Matcovschi a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, explicând circumstanțele care stau la baza acestei solicitări (f.d. 11, vol.VI).

Prin încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a declarat inadmisibil apelul declarat de Marian Matcovschi împotriva hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pe motiv că motivarea apelului a fost depusă peste termenul stabilit de art. 232 alin. (2) din Codul administrativ (f.d. 190- 198, vol. VIII). Efectuând controlul judiciar al încheierii din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, instanța de recurs constată că instanța inferioară a cercetat superficial starea de fapt a speței, iar drept consecință pripit și eronat a constatat inadmisibilitatea apelului declarat de Marian Matcovschi, fără a pune în discuție și a se expune referitor la solicitarea acestuia privind repunerea în termenul de motivare a apelului.

Aici, instanța de recurs menționează că prin încheierea din 08 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, cauza în ordine de apel a fost suspendată, iar reieșind din prevederile art. 114 alin. (1) din Codul de procedură civilă, curgerea termenului de procedură se suspendă o dată cu suspendarea procesului. Prin încheierea din 08 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost reluată examinarea în ordine de apel a cererii de chemare în judecată înaintată de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale.

Reieșind din materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, reține că încheierea din 08 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu a fost notificată apelantului Marian Matcovschi. La fel apelantului Marian Matcovschi nu i-a fost notificată nici încheierea de pregătire de dezbaterile judiciare din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău și nici citația pentru ședința preconizată pentru 28 septembrie 2021, ora 11.00, or, aceste acte au fost remise instanței de apel cu mențiunea „nereclamat”. Marian Matcovschi a depus motivarea apelului la 27 septembrie 2021, inclusiv și solicitând repunerea în termen dacă instanța va considera că acesta a fost omis. În asemenea circumstanțe, pornind de la faptul că Marian Matcovschi a depus apelul motivat, solicitând repunerea în termenul de motivare a apelului în cadrul procedurii de contencios administrativ (f.d.

11, vol.VI), iar faptul că instanța de apel nu a examinat această cerere prin prisma temeiniciei sau netemeiniciei acesteia, denotă o examinare superficială a cauzei la această etapă, or, instanța de apel avea obligația de a se expune asupra temeiniciei sau netemeiniciei solicitării lui Marian Matcovschi prin prisma normelor de drept pertinente speței.

Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, învederează că declararea ca inadmisibilă a cererii de apel depusă de Marian Matcovschi, pe motiv că apelul motivat a fost depus peste termenul stabilit la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, nefiind examinată cererea de repunere în termenul de motivare a apelului, nu corespunde rigorilor instituite de Codul administrativ, iar încheierea 10 adoptată nu poate fi menținută, or, menținerea acesteia în condițiile sus-enunțate, nu ar constitui pentru Marian Matcovschi decât o îngrădire a posibilității de a-și valorifica drepturile procedurale conform normelor în vigoare, care sunt garantate și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și îngrădirea accesului la justiție.

În circumstanțele expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, relevă că soluția adoptată de către Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 27 septembrie 2023 nu este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 CEDO, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Astfel, reieșind din considerentele menționate și având în vedere că încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a admite recursul depus de către Marian Matcovschi, a anula încheierea, cu remiterea cauzei în instanța de apel, la faza primirii cererii de apel.

În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul depus de către Marian Matcovschi. Se anulează încheierea din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza de contencios administrativ, la acțiunea înaintată de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, intervenient accesoriu Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale, și se restituie cauza la Curtea de Apel Chișinău, la faza primirii cererii de apel.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Aliona Miron judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 11

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

4 cauze
CSJ 2024-05-15
0,98
3r-69/24 — Anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-69/24 2-19152935-01-3r-14032024 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. G. Manoli) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: V. Sîrbu, A. Braga, V. Negru) D E C I Z I E 15 mai 2024 mun. Chișinău Curte
CSJ 2024-06-26
0,96
2ac-244/24 — constatarea incalcarii drepturilor, constatarea ilegalitatii actiunilor, inactiunilor si obligarea inlaturarii incalcarilor drepturilor legale si constitutionale
Dosarul nr. 2ac-244/24 2-19152935-01-2ac-14062024 Î N C H E I E R E 26 iunie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă e
CSJ 2021-12-29
0,95
2ac-211/21 — constatarea incalcarii drepturilor
Dosarul nr. 2ac-211/21 2-19152935-01-2ac-01122021 Î N C H E I E R E 29 decembrie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tam
CSJ 2021-06-23
0,95
2ac-110/21 — cu privire la constatarea incalcarii drepturilor, constatarea ilegalitatii actiunilor, obligarea inlaturarii incalcarilor
Dosarul nr. 2ac-110/21 ÎNCHEIERE 23 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă