2ac-211/21 — constatarea incalcarii drepturilor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea incalcarii drepturilor
- Temei legal
- stramutare a cauzei la o alta instanta egala in grad
2ac-211/21 — constatarea incalcarii drepturilor (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2ac-211/21 2-19152935-01-2ac-01122021 Î N C H E I E R E 29 decembrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Aliona Miron examinând cererea depusă de Marian Matcovschi cu privire la strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată a reclamantului Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, persoane terțe Consiliul Superior al Magistraturii, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale, c o n s t a t ă: La 24 noiembrie 2016, reclamantul Marian Matcovschi a înaintat la Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău spre examinare în procedură generală, cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului de Informații și Securitate privind constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale.
La 23 februarie 2018, reclamantul Marian Matcovschi a înaintat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani spre examinare în procedura contenciosului administrativ, cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului de Informații și Securitate, privind accesul la informație. Prin încheierea din 23 mai 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a dispus conexarea cauzelor respective. Prin hotărârea din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-au respins cerințele înaintate de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, persoane terțe Consiliul Superior al Magistraturii și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale, ca fiind neîntemeiate.
Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 14 mai 2021, Marian Matcovschi a depus cerere de apel. La 16 noiembrie 2021, apelantul a depus cerere de strămutare a cauzei la altă instanță egală în grad și recuzarea judecătorilor Curții de Apel Chișinău. În motivarea solicitării a indicat că, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.399 din 08 decembrie 2011, judecătorul Ludmila Ursu a fost numită pe un termen de 4 ani, în funcția de președinte al Judecătoriei Leova, iar prin Decretul 1 Președintelui Republicii Moldova nr. 348-VII din 31.10.2012, Marian Matcovschi a fost numit judecător la Judecătoria Leova, pe un termen de cinci ani. Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 63 din 20.02.2017, Ludmila Ursu a fost numită în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău.
A menționat că, în perioada activității judecătorului Marian Matcovschi în cadrul Judecătoriei Leova, în timpul mandatului președintelui instanței Ludmila Ursu, primul a sesizat în repetate rânduri organul de autoadministrare judecătorească Consiliul Superior al Magistraturii, de rând cu organele constituite pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (Inspecția Judiciară, Colegiul Disciplinar) asupra mai multor neconformități, încălcări, abuzuri și influențe nepotrivite, contrare legii, în cadrul instanței de fond din partea președintelui instanței Ludmila Ursu, în raport cu magistratul Marian Matcovschi, abateri rămase până în prezent fără soluționare din partea organelor competente. Drept răspuns judecătorul Ludmila Ursu a inițiat un contraatac (prin intermediul factorilor de decizie din interiorul și exteriorul sistemului judecătoresc) în scopul intimidării și supunerii obediente personale, denigrării imaginii profesionale a judecătorului reclamant.
Urmare a relațiilor de serviciu tensionate dintre judecătorul Marian Matcovschi și președintele Judecătoriei Leova Ludmila Ursu au fost acțiuni concertate din partea factorilor de decizie a organelor sistemului judecătoresc. A explicat că obiectul prezentei cauze civile este contestarea acțiunilor organului de verificare prin prisma art.17 din Legea nr.271 din 18.12.2008 privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice, acțiuni efectuate de către SIS, ce s-au manifestat prin colectarea informațiilor asupra judecătorului reclamant și invocarea acestora la verificare doar a procedurilor disciplinare, inițiate la plângerea președintelui instanței Ludmila Ursu.
Pe de altă parte, persoana cointeresată Ludmila Ursu, atrasă în calitate martor prin cererea reclamantului anexată anterior la materialele cauzei asupra cărei cereri urmează a se expune instanța de apel la examinarea fondului, anterior a activat în cadrul Curții de Apel Chișinău, respectiv, foștii săi colegi cu care este în relații personale strânse ar avea un interes personal față de rezultatul procedurii administrative, în a dezavantaja reclamantul-apelant prin respingerea acțiunii acestuia, fapt ce indubitabil ar aduce atingere dreptului său la judecarea cauzei de către o “instanță independentă”, principiu garantat de art.116 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova, fapt ce întrunește premisele violării art.6§1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
A solicitat remiterea cererii de strămutare spre examinare, conform competenței, către instanța ierarhic superioară Curtea Supremă de Justiție, în ordinea art.198 alin.(3) lit.a) Cod administrativ, și admiterea cererii de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, cu strămutarea cauzei apelantului Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, persoană terță Consiliul Superior al Magistraturii, autoritate publică Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, cu privire la contestarea acțiunilor organului de verificare în ordinea art.17 din Legea nr.271 din 18.12.2008, spre examinare la altă instanță de apel egală în grad.
La 23 noiembrie 2021, Marian Matcovschi a depus o cerere de concretizare a solicitării de strămutare, în care a reiterat circumstanțele expuse în cererea inițială și a completat prin a accentua că prin cererea înaintată în ședința de judecată din 16 noiembrie 2021 a formulat anume o cerere de strămutare a cauzei la altă instanță egală în grad, în temeiul recuzării tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău (inclusiv completului din care face parte judecătorul raportor Anatolie Minciuna) și nicidecum doar completului de judecători Angela Bostan, Grigore Dașchevici și Veronica Negru, 2 așa cum a calificat-o și reținut-o spre examinare judecătorul Anatolie Minciuna, cererea de strămutare în baza temeiului formulat, conform legii, fiind de competența exclusivă a Curții Supreme de Justiție, ca fiind instanța ierarhic superioară Curții de Apel Chișinău.
A solicitat ridicarea de la examinare și remiterea cererii de strămutare spre examinare, conform competenței, către instanța ierarhic superioară Curtea Supremă de Justiție, în ordinea art.198 alin.(3) lit.a) Cod administrativ. Admiterea cererii de recuzare de către Curtea Supremă de Justiție, înaintată tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău, cu strămutarea cauzei apelantului, spre examinare la altă instanță de apel egală în grad. Informarea apelantului asupra examinării strămutării, remiterea încheierii. Prin încheierea din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de apelantul Marian Matcovschi, judecătorilor Curții de Apel Chișinău - Angela Bostan, Grigore Dașchevici și Veronica Negru.
Studiind materialele dosarului, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea privind strămutarea cauzei spre examinare la o altă instanță de judecată egală în grad este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, din motivele ce succed. În conformitate cu art.189 alin.(1) din Codul administrativ, orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ. Conform art.191 alin.(1) din Codul administrativ, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.(2) și (3), judecătoriile soluționează în fond toate acțiunile în contencios administrativ.
Potrivit art.196 alin.(1) din Codul administrativ, acțiunea în contencios administrativ se depune la instanța de judecată în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea publică care a desfășurat activitatea administrativă contestată, daca legea nu prevede altfel. În conformitate cu art.198 alin.(1) din Codul administrativ, acțiunea în contencios administrativ reținută spre examinare de către o instanță de judecată cu respectarea normelor de competență se soluționează de către aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competența unei alte instanțe.
Totodată, potrivit art.198 alin.(3) din același cod, instanța ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată dacă instanța competentă nu poate adopta o hotărâre: a) când, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) când, din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate de Marian Matcovschi, cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată de același grad și anume, existența unei bănuieli rezonabile în privința faptului că prezenta cauză nu va fi judecată în mod obiectiv și imparțial de către Curtea de Apel Chișinău, nu pot fi reținute ca temeiuri de admitere a respectivei cereri, or, strămutarea acțiunii în contencios administrativ poate avea loc strict determinat în condițiile stabile în art.198 alin.(3) din Codul administrativ. 3 Totodată, se reiterează că, în conformitate cu art.1 alin.(3) al Legii nr. 544 din 20.07.1995 cu privire la statutul judecătorului, judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili și se supun numai legii.
Jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, indică că în fiecare caz concret va trebui de stabilit dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia. La caz, înalta Curte, în hotărârea Kyprianou v. Cyprus [GC], nr. 73797/01, ECHR 2005, a rezumat principiile care reies din jurisprudența sa cu privire la imparțialitatea instanței judecătorești indicând că urmează a se face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, și o abordare obiectivă, adică determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens (Piersack v. Belgium, Hotărâre din 1 octombrie 1982, Seria A nr. 53, § 30 și Grieves v. the United Kingdom [GC], nr. 57067/00, § 69, ECHR 2003-XII).
Atunci când se hotărăște dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată (Ferrantelli and Santangelo v. Italy, Hotărâre din 7 august 1996, Reports 1996-III, pp. 951-52, § 58, și Wettstein v. Switzerland, nr. 33958/96, § 44, ECHR 2000-XII). Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că nu există motive întemeiate, justificate prin probe concludente, pertinente, ce ar demonstra eventualele bănuieli de nepărtinire a judecătorilor prin prisma circumstanțelor cauzei sau de calitatea participanților la proces, la examinarea cauzei deduse judecății.
Deci, invocarea unor bănuieli în privința nepărtinirii judecătorilor desemnați pentru examinarea prezentei cauze în vederea obiectivității acestora și imparțialității de care urmează să dea dovadă la examinarea cauzei este declarativă. Cu referire la pretinsa recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău, se rețin și reflecțiile expuse în Recomandarea Curții Supreme de Justiție nr.28, potrivit cărora sunt abuzive cererile privind recuzarea tuturor judecătorilor unei instanțe de judecată, dacă aceștia nu sunt implicați în examinarea unei cauze civile. Cererile de recuzare se pot justifica doar în privința judecătorilor din același complet, și nicidecum asupra tuturor judecătorilor din instanța respectivă.
La 01 aprilie 2019 a intrat în vigoare Codul administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, și începând cu această dată se aplică imediat noile reglementări procedurale. Astfel, legiuitorul în art.198 alin.(3) lit.a) din Codul administrativ expres a prevăzut că strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată poate avea loc doar în situația când instanța competentă nu poate adopta o hotărâre din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă, pe când la cazul speței astfel de situație nu se atestă.
Pentru motivele expuse, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă că nu este în drept de a substitui voința imperativă a legislatorului, materializată în conținutul normelor procedurii contenciosului administrativ, în vederea satisfacerii unei cereri lipsite de temeinicie. 4 La acest capitol se rețin dispozițiile art.197 din Codul administrativ, care stipulează că nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competență este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege.
Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Marian Matcovschi cu privire la strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată egală în grad.
În conformitate cu art.198 alin.(3) și art.230 din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea de strămutare depusă de Marian Matcovschi, în cauza de contencios administrativ a reclamantului Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, persoane terțe Consiliul Superior al Magistraturii și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale.
Cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Marian Matcovschi împotriva Serviciului de Informații și Securitate, persoane terțe Consiliul Superior al Magistraturii și Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal cu privire la constatarea încălcării drepturilor, constatarea ilegalității acțiunilor/inacțiunilor și obligarea înlăturării încălcărilor drepturilor legale și constituționale, se restituie Curții de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel împotriva hotărârii din 16 aprilie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii: Nicolae Craiu Aliona Miron 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.