Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 17.01.2024
admis

2ac-434/23 — anularea încheierii executorului judecătoresc

HOTĂRÂRE
17.01.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea încheierii executorului judecătoresc
Temei legal
Strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-434/23 — anularea încheierii executorului judecătoresc (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ac-434/23 2-22079477-01-2ac-13112023 Î N C H E I E R E 17 ianuarie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă examinând demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Aladov Vitalii împotriva lui Vlah Vladimir și SRL ,,Agrometalic”, intervenienți accesorii executorul judecătoresc Cîlicic Nicolai și Aladov Vasilii cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc, c o n s t a t ă : La 06 iunie 2022 Aladov Vitalii a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vlah Vladimir și SRL ,,Agrometalic”, intervenienți accesorii executorul judecătoresc Cîlicic Nicolai și Aladov Vasilii cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc.

Prin încheierea din 27 iunie 2023 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Aladov Vitalii. La 11 august 2023, Aladov Vitalii și Aladov Vasilii au declarat recurs împotriva încheierii din 27 iunie 2023 a Judecătoriei Comrat, sediul Central. La 11 octombrie 2023, judecătorul Curții de Apel Comrat, Ștefan Starciuc a declarat abținere de la examinarea cauzei în ordine de recurs. Prin încheierea din 12 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat, s-a admis declarația de abținere a judecătorului Curții de Apel Comrat, Ștefan Starciuc de la examinarea cauzei în ordine de recurs. La 01 noiembrie 2023, judecătorul Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov a declarat abținere de la examinarea cauzei în ordine de recurs.

Prin încheierea din 02 noiembrie 2023 a Curții de Apel Comrat, s-a admis declarația de abținere a judecătorului Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov de la examinarea cauzei în ordine de recurs. La 07 noiembrie 2023, Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov a înaintat Curții Supreme de Justiție un demers, prin care a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, pentru examinare în ordine de recurs, din motiv că la Curtea de Apel Comrat nu este posibil de a forma completul de judecată pentru examinarea cauzei nominalizate în ordine de recurs, deoarece în 1 Curtea de Apel Comrat activează patru judecători, iar judecătorii Ștefan Starciuc și Andrei Mironov au declarat abținere de la examinarea cauzei, fiind admise declarațiile de abținere prin încheierile din 12 octombrie 2023 și 02 noiembrie 2023 a Curții de Apel Comrat, fiind indicați în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor ca „judecători incompatibili”.

Examinând demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite demersul din următoarele considerente. Din materialele cauzei se constată că, cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Aladov Vitalii împotriva lui Vlah Vladimir și SRL ,,Agrometalic”, intervenienți accesorii executorul judecătoresc Cîlicic Nicolai și Aladov Vasilii cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc, se află pe rolul Curții de Apel Comrat, pentru judecare în ordine de recurs. Conform informației privind judecătorii în funcție din cadrul Curții de Apel Comrat, publicată pe portalul oficial al Curții de Apel Comrat, în cadrul Curții de Apel Comrat activează patru judecători: Grigori Colev, Dmitrii Fujenco, Ștefan Starciuc și Andrei Mironov.

Actele cauzei atestă că la 11 octombrie 2023 și 01 noiembrie 2023, judecătorii Ștefan Starciuc și Andrei Mironov au declarat abținere de la examinarea cauzei în ordine de recurs, iar prin încheierile din 12 octombrie 2023 și 02 noiembrie 2023 a Curții de Apel Comrat, declarațiile de abținere au fost admise. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă. Potrivit art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.

Prin prisma acestor prevederi legale, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, în Curtea de Apel Comrat activează patru judecători, iar conform datelor din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor, a fost constatată incompatibilitatea judecătorilor Ștefan Starciuc și Andrei Mironov din motivul admiterii declarațiilor de abținere a judecătorilor Ștefan Starciuc și Andrei Mironov de la examinarea cauzei în ordine de recurs. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate în demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad, sunt întemeiate și cad sub incidența art. 43 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă.

Distinct de aceste considerente, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va remite cauza pentru judecare în recurs de recurs la Curtea de Apel Cahul, ca fiind instanță de același grad și care este situată în imediata apropiere a razei de activitate a Curții de Comrat. Conform celor expuse, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. d) și alin. (4), art. 269- 270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, 2 d i s p u n e : Se admite demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Aladov Vitalii împotriva lui Vlah Vladimir și SRL ,,Agrometalic”, intervenienți accesorii executorul judecătoresc Cîlicic Nicolai și Aladov Vasilii cu privire la anularea încheierii executorului judecătoresc, se strămută la Curtea de Apel Cahul, pentru judecare în ordine de recurs.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Aliona Donos Diana Stănilă 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-08-07
0,97
2ac-282/24 — masurari de asigurare a actiunii
Dosarul nr. 2ac-282/24 2-22079477-01-2ac-09072024 Î N C H E I E R E 07 august 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Mariana Ursach
CSJ 2023-07-05
0,95
2ac-246/23 — anularea incheierii si obligarea intentarii procedurii de executare
Dosarul nr.2ac-246/23 2-22055861-01-2ac-21062023 Î N C H E I E R E 05 iulie 2023 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţa: Preşedinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examin
CSJ 2024-03-06
0,95
2ac-54/24 — actiunile executorului judecatoresc
Dosarul nr. 2ac-54/23 2-23139887-01-2ac-15022023 Î N C H E I E R E 06 martie 2024 mun. Chişinău Curtea Supremă de Justiţie Completul de judecată, în componenţă: Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Mariana Ursachi
CSJ 2023-02-01
0,95
2ac-18/23 — contestarea actelor executorului judecătoresc
strate ce aparțin lui Vasili Vlah. Invocând netemeinicia încheierii primei instanţe, la 18 iulie 2022, Ella Vlah a depus recurs, solicitând casarea încheierii din 14 iulie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central cu adoptarea unei noi hot
CSJ 2022-05-18
0,95
1cs-139/22 — art.76/1 al.1 CC
Dosarul nr. 1cs-139/22 4-21030455-01-1cs-13052022 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 18 mai 2022 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Cobzac Elena, Judecători – Plămădeală Ghenadie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă