2ac-453/23 — anularea deciziei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea deciziei
- Temei legal
- stramutare
2ac-453/23 — anularea deciziei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ac-453/23 2-21175830-01-2ac-17112023 ÎNCHEIERE 06 decembrie 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
în componență: Președintele ședinței, judecătorul Aliona Miron judecătorii Diana Stănilă Ion Malanciuc examinând demersul Președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, privind examinarea declarațiilor de abținere a judecătorilor Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev, de la examinarea cauzei de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei, constată: La 29 noiembrie 2021, colhozul „Pobeda” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei nr. 14/8 din 01 ianuarie 2021 a Consiliului sătesc Copceac „privind formarea comisiei în vederea transformării cotelor părți valorice din proprietate comună în procente”.
Prin hotărârea din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac și s-a anulat decizia nr. 14/8 din 01 ianuarie 2021 a Consiliului sătesc Copceac „privind formarea comisiei în vederea transformării cotelor părți valorice din proprietate comună în procente”. La 27 septembrie 2022, Consiliului sătesc Copceac a depus cerere de apel nemotivată, iar la 05 ianuarie 2023 Consiliul sătesc Copceac, reprezentat de avocatul Andrei Coadă, a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, prin care a solicitat casarea hotărârii cu pronunțarea unei decizii noi de respingere a cererii de chemare în judecată.
La 30 ianuarie 2023, Curții de Apel Comrat, conform competenței, i-a parvenit spre examinare cererea de apel depusă de Consiliul sătesc Copceac, reprezentat de avocatul Andrei Coadă împotriva hotărârii din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central. Potrivit fișei de repartizare repetate a dosarului, cauza a fost repartizată judecătorului-raportor Dmitrii Fujenco, care face parte din completul de judecată în următoarea componență: Andrei Mironov – președintele completului, Grigori Colev și Dmitrii Fujenco.
Prin decizia din 04 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat, a fost admisă cererea de apel depusă de Consiliul sătesc Copceac, reprezentat de avocatul Andrei Coadă, s-a casat hotărârea din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul 1 Central și s-a transmis cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei, Curții de Apel Comrat, pentru examinare conform competenței.
Judecătorii Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev, au declarat abținere de la judecată, în temeiului art. 50, 51 din Codul administrativ, invocând că au participat la examinarea prezentei cauze și prin decizia din 04 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat, au admis cererea de apel depusă de Consiliul sătesc Copceac, reprezentat de avocatul Andrei Coadă, au casat hotărârea din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central și au transmis cauza la o nouă reexaminare conform competenței, Curții de Apel Comrat. Judecătorii Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev, au menționat că sunt în imposibilitate de a participa la examinarea cererii de chemare în judecată depusă de colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei, deoarece anterior au participat la examinarea prezentei cauzei în ordine de apel.
La 15 noiembrie 2023, Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, a expediat cauza Curții Supreme de Justiție în vederea examinării declarației de abținere a judecătorilor Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev, de la examinarea cererii de apel depusă de Consiliul sătesc Copceac, reprezentat de avocatul Andrei Coadă, împotriva hotărârii din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, invocând imposibilitatea formării în cadrul Curții de Apel Comrat a unui complet de judecată pentru examinarea acesteia (f.d. 135). Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele expuse în declarația de abținere, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite declarația de abținere a judecătorilor Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev și a transmite cauza la Curtea de Apel Cahul.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a remarca faptul că, potrivit informației privind judecătorii în funcție din cadrul sistemului judiciar al Republici Moldova, publicată pe portalul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul Curții de Apel Comrat activează 4 judecători: Dmitrii Fujenco, Grigori Colev, Andrei Mironov (președinte interimar) și Ștefan Starciuc, iar trei funcții fiind vacante. Astfel, faptul că, în prezent, la Curtea de Apel Comrat activează doar 4 judecători constituie un impediment pentru formarea unui complet de judecată în vederea examinării declarației de abținere a judecătorilor Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev.
Prin urmare, în temeiul art. 53 alin. (3) din Codul de procedură civilă, prezenta declarație de abținere urmează a fi soluționată de Curtea Supremă de Justiție. Conform art. 202 alin. (1) din Codul administrativ, judecătorul care examinează acțiunea în contencios administrativ trebuie să se abțină sau poate fi recuzat în baza temeiurilor prevăzute la art. 49 și 50. Conform art. 50 din Codul administrativ, pentru o autoritate publică într-o procedură administrativă nu pot acționa, de asemenea, persoanele în privința cărora 2 există un motiv de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției.
Motivul indicat la alin. (1) poate exista, în special, atunci când persoana care acționează pentru autoritatea publică: a) întreține relații personale strânse cu un participant la procedura administrativă ori cu reprezentantul legal sau împuternicit al acestuia; b) și-a expus părerea în public în mod depreciativ sau într-un alt mod ce poate fi contestat în privința unui participant la această procedură; c) și-a expus părerea în public cu privire la finalitatea procedurii sau la aprecierea probelor până la încheierea procedurii; d) are un interes economic sau personal față de rezultatul procedurii administrative.
Completul reține că legiuitorul prin expresia „în special” din conținutul normei art. 50 alin. (2) din Codul administrativ a indicat că motivele de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției de judecător în procedura contenciosului administrativ nu poartă un caracter exhaustiv, respectiv pot fi reglementate și alte astfel de motive. În continuare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că potrivit art. 202 alin. (4) din Codul administrativ, recuzarea sau abținerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 52 alin. (2), (4) din Codul de procedură civilă, propunerea de abținere de la judecată trebuie să fie motivată și prezentată până la începerea dezbaterii cauzei în fond.
Procedura soluționării cererii de abținere de la judecată și efectele admiterii ei se determină conform prevederilor art. 53 și 54. Art. 53 alin. (5) din Codul de procedură civilă, statuează că instanța decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune niciunei căi de atac decât o dată cu fondul hotărârii sau al deciziei. Potrivit prevederilor art. 49 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanță de apel nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanță, repetat, în instanță de apel și nici în instanță de recurs. Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanță de recurs nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanță și nici în instanță de apel sau în cea de recurs.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui. În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă există temeiurile specificate la art. 50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sânt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță. Din materialele cauzei rezultă că judecătorii Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev și-au declarat abținere de la judecarea prezentei cauze.
3 Drept temei de abținere judecătorii Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev au invocat imposibilitatea participării la examinarea prezentei cauze în fond pe motiv că anterior au participat în ordine de apel la examinarea cererii de apel depusă de Consiliul sătesc Copceac, reprezentat de avocatul Andrei Coadă împotriva hotărârii din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei.
Astfel, prin decizia din 04 octombrie 2023 a Curții de Apel Comrat, a fost admisă cererea de apel depusă de Consiliul sătesc Copceac, reprezentat de avocatul Andrei Coadă, a fost casată hotărârea din 05 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Central și transmisă cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei, Curții de Apel Comrat, pentru examinare conform competenței. Drept temei, a fost invocat faptul că decizia a cărei anulare se solicită, este act administrativ normativ, dar nu act administrativ individual. În circumstanțele expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că judecătorii Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev au participat anterior la examinarea cauzei.
În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că imparțialitatea personală a unui magistrat se prezumă până la proba contrară (cauza Hauschildt v. Danemarca), iar prezumția imparțialității ar putea fi răsturnată dacă circumstanțele abordate în cursul celei de-a doua proceduri sunt analoage celor cu referire la care judecătorul s-a pronunțat anterior (cauza Mancel și Branquart vs Franța). Completul menționează că pentru a evita orice îndoială de imparțialitate și profesionalism al judecătorului semnatar al declarației de abținere, rezultând din faptul că magistratul s-a pronunțat asupra cauzei, declarația de abținere este întemeiată și constituie un motiv obiectiv și suficient de justificat pentru a o admite.
Or, raportând cele constatate la prevederile legale relevante prezentei cauze, în vederea excluderii oricărei îndoieli în privința imparțialității magistraților, Completul ajunge la concluzia de a admite declarația de abținere a judecătorilor Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev, de la judecarea prezentei cauze. Astfel, având în vedere că, în rezultatul admiterii declarației de abținere a judecătorilor Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev, de la examinarea prezentei cauze, a devenit imposibilă substituirea acestor judecători, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că prezenta cauză urmează a fi strămutată la Curtea de Apel Cahul.
În conformitate cu art. art. 202 alin. (4), 230 din Codul administrativ, art. art. 50-53, 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție dispune: Se admite declarația de abținere a judecătorilor Curții de Apel Comrat, Andrei Mironov, Dmitrii Fujenco și Grigori Colev, de la de la examinarea cauzei de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de 4 colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei. Se trimite Curții de Apel Cahul cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de colhozul „Pobeda” împotriva Consiliului sătesc Copceac cu privire la anularea deciziei.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Aliona Miron judecătorii Diana Stănilă Ion Malanciuc 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.