3r-207/23 — anularea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului
3r-207/23 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 3r-207/23 (2-20164397-01-3r-08082023) Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător – L. Holevițcaia Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – Gh. Mîra, Gr. Dașchevici, A. Bostan D E C I Z I E 06 decembrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă examinând recursul declarat de SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Cebotari Andrei, în cauza civilă de contencios administrativ înaintată de SRL „Ocnicianca” împotriva Serviciului Fiscal de Stat privind anularea actelor administrative, împotriva încheierii din 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul înaintat de SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Cebotari Andrei, împotriva hotărârii din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, c o n s t a t ă: La 28 decembrie 2020, SRL „Ocnicianca” s-a adresat în instanța de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat, prin care a solicitat anularea integrală a deciziei nr. 217/843 din 29 septembrie 2020, emisă de către Direcția Generală Administrare Fiscală Nord, anularea integrală a deciziei nr. 245 din 03 decembrie 2020, emisă de Serviciul Fiscal de Stat.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 01 iunie 2022, acțiunea în contencios administrativ a reclamantei SRL „Ocnicianca” împotriva Serviciului Fiscal de Stat privind anularea în parte a actului administrativ individual defavorabil - deciziei nr. 217/843 din 29 septembrie 2020 și a deciziei adoptate în procedura prealabilă nr.245 din 03 decembrie 2020, s-a respins ca fiind neîntemeiată. La 16 iunie 2022, SRL „Ocnicianca”, prin intermediul reprezentantului său, avocatul Cebotari Andrei, a declarat apel (nemotivat) asupra hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 01 iunie 2022, iar la 09 martie 2023, a depus la instanța de apel motivarea apelului.
1 Prin încheierea din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a declarat inadmisibil apelul declarat de SRL „Ocnicianca”, prin intermediul reprezentantului său, avocatul Cebotari Andrei, asupra hotărârii din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, deoarece motivarea apelului nu a fost depusă în termenul prevăzut la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ. La 06 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice, SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari, a depus recurs împotriva încheierii din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, anularea încheierii instanței de apel, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru rejudecare, în același complet de judecată.
Prin decizia din 22 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul depus de SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari, fiind anulată încheierea din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Ocnicianca” împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea actelor administrative și s-a restituit cauza la Curtea de Apel Chișinău. Prin încheierea din 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul înaintat de SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Cebotari Andrei, împotriva hotărârii din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
La 27 iulie 2023, SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Cebotari Andrei, a înregistrat cererea de recurs împotriva încheierii din 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului s-a indicat că soluția instanței de apel este una eronată, dat fiind faptul că aceasta a determinat incorect termenul în care apelanta urma să depună apelul motivat, or acest termen urma a fi calculat din momentul pronunțării deciziei din 22 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție. La 25 august 2023, Serviciul Fiscal de Stat a depus referință asupra cererii de recurs, solicitând respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată. Conform art. 241 alin. (1) din Codul administrativ, încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.
Potrivit art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată, care a emis încheierea contestată, transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Din materialele cauzei rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 13 iulie 2023, copia încheierii fiind notificată reprezentantului SRL „Ocnicianca”, avocatul Cebotari Andrei, la 17 iulie 2023 prin poșta electronică (f.d.
209). Astfel, instanța de recurs consideră că SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari, s-a conformat prevederilor legale și a respectat termenul instituit de legiuitor la art. 242 din Codul administrativ, pentru demararea căii de atac în ordine de recurs. Prin prisma art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și încheierilor 2 curților de apel. Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră inoportună invitarea părților la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea acesteia și participanții la proces nu au solicitat examinarea recursului în ședința de judecată. Examinând recursul depus de SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Cebotari Andrei, prin prisma argumentelor invocate și a actelor din dosar, coroborate cu normele de drept pertinente speței, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a-l admite, a anula încheierea din 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău și a restitui cauza la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel, din motivele ce succed.
Conform art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere. Articolul 21 alin. (1) din Codul administrativ, stipulează că autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative. Conform art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sânt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor. În conformitate cu prevederile art. 194 alin. (1) din Codul administrativ, în procedura în prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept.
Potrivit materialelor cauzei, prin hotărârea din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ depusă de SRL „Ocnicianca”, ca fiind neîntemeiată (f.d. 128, 132-147). La 16 iunie 2022, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii primei instanțe, cu adoptarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii (f.d. 130-131). Prin încheierea din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul depus de SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari împotriva hotărârii din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, pe motiv că motivarea apelului nu a fost depusă în termenul prevăzut la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ (f.d.
155-158). Prin decizia din 22 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul depus de SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari, fiind anulată încheierea din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a Societății cu 3 Răspundere Limitată „Ocnicianca” împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea actelor administrative și s-a restituit cauza la Curtea de Apel Chișinău. Prin încheierea din 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost declarat inadmisibil apelul înaintat de SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Cebotari Andrei, împotriva hotărârii din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Conform prevederilor art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Instanța de recurs reține că la examinarea admisibilității cererii de apel depuse de SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari, împotriva hotărârii din 01 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, instanța de apel nu a dat o apreciere corespunzătoare probelor anexate la dosar, eronat calculând termenul limită de prezentare a apelului de către SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari.
Astfel, instanța de apel a conchis că la data depunerii cererii de recurs (06 ianuarie 2023) asupra încheierii Curții de Apel Chișinău din 13 decembrie 2022, SRL „Ocnicianca” și reprezentantul său au cunoscut cu certitudine despre faptul existenței hotărârii motivate a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 01 iunie 2022. Or în cererea de recurs aceștia au invocat că hotărîrea integrală a fost expediată la o altă adresă.
Respectiv, Curtea de Apel Chișinău a menționat că termenul de depunere a motivării apelului a început a curge din data imediat următoare depunerii cererii de recurs asupra încheierii din 13 decembrie 2022, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de SRL „Ocnicianca”, și anume din 07 ianuarie 2023, și a expirat la 06 februarie 2023, pe când apelul motivat a fost înregistrat abia la 09 martie 2023. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție nu poate fi de acord cu acastă concluzie a instanței de apel, dat fiind faptul că recurenta nu a avut o normă sau o practică previzibilă în situația creată, precum și nu a avut o certitudine că instanța de recurs va casa încheierea din 13 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și o va restabili în dreptul de a depune apelul motivat în termen.
Din aceste considerente, instanța de recurs conchide că termenul stabilit în art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, urmează a fi calculat din momentul în care recurenta a fost restabilită în dreptul său procedural de către instanța superioară, și anume din ziua imediat următoare pronunțării deciziei din 22 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție. În atare circumstanțe, soluția de admitere a recursului depus de SRL „Ocnicianca”, reprezentată de avocatul Andrei Cebotari, este compatibilă cu respectarea prevederilor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere că recurentei i-a fost restabilit un drept procedural prin decizia din 22 februarie 2023 a Curții Supreme de Justiție, iar aceasta s-a conformat și a prezentat motivarea apelului în termenul prevăzut de lege, calculat din momentul restabilirii dreptului său.
Reieșind din considerentele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul depus de către SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Cebotari Andrei, de a anula încheierea din 4 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău cu remiterea cauzei în instanța de apel pentru examinarea apelului. Conform prevederilor art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul declarat de SRL „Ocnicianca”, prin intermediul avocatului Andrei Cebotari. Se anulează încheierea din 13 iulie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Ocnicianca” împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la anularea actelor administrative și se restituie cauza la Curtea de Apel Chișinău.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.