3ra-1128/23 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- pierderea calitatii de concurent electoral, subiectul procedurii administrative electorale, drept vatamat
3ra-1128/23 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 3ra-1128/23 2-23161089-01-3ra-18112023 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (E. Balan, S. Ghercavii, N. Costaș) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) D E C I Z I E 19 noiembrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Diana Stănilă Mariana Pitic examinând admisibilitatea recursului depus de Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Sîngerei nr. 28, terț Comisia Electorală Centrală cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ privind infirmarea rezultatelor alegerilor generale locale cu solicitarea Comisiei Electorale Centrale de a aplica prevederile art.176 din Codul electoral, împotriva deciziei din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a respins apelul depus de Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, prin intermediul președintelui acestuia, Alexei Lungu, împotriva hotărârii din 14 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, c o n s t a t ă : La 13 noiembrie 2023, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Sîngerei nr. 28,
terț Comisia Electorală Centrală cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ privind infirmarea rezultatelor alegerilor generale locale cu solicitarea Comisiei Electorale Centrale de a aplica prevederilor art.176 din Codul electoral (f.d. 3-23).
În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1108 din 04 iulie 2023 a fost stabilită data alegerilor locale generale pentru data de 5 noiembrie 2023. Astfel, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1165 din 09 august 2023 a fost aprobată lista partidelor politice, înregistrate la ASP care au dreptul să participe în alegerile locale generale din 05 noiembrie 2023, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” fiind inclus în listă la poziția nr. 52. 1 A menționat că, la 06 octombrie 2023 prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1411 a fost confirmată persoana responsabilă de finanțe (trezorier) din partea Partidul Politic ,,ȘANSĂ” pentru perioada campaniei electorale a alegerilor locale generale din 05 noiembrie 2023. Astfel, a indicat că, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” în calitate de concurent electoral și-a înregistrat candidați la funcția de primari de localități și candidați la funcția de consilier locali/raionali/municipali practic în toate circumscripțiile electorale, pe toată țara fiind înregistrați 9236 candidați la funcția de consilieri locali/raionali si 659 de candidați la funcția de primari.
Totodată a indicat faptul că, în Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Sîngerei nr.28, din partea Partidul Politic ,,ȘANSĂ” au fost înregistrați 322 candidați la funcția de consilieri și 25 candidați la funcția de primari, fiind demarată campania electorală. La fel a menționat că, prin Dispoziția Comisei pentru Situații Excepționale nr.92 din 03 noiembrie 2023, a fost anulată înregistrarea tuturor candidaților Partidul Politic ,,ȘANSĂ” din toate circumscripțiile cu obligarea organelor electorale de a aplica în dreptul fiecărui candidat exclus ștampila „Retras”, respectiva dispoziție fiind contestată de reclamant. A susținut că, prin demersul din 04 noiembrie 2023 Partidul Politic ,,ȘANSĂ” a atenționat toate consiliile electorale de circumscripție raionale și municipale despre contestarea dispoziției și despre inadmisibilitatea punerii în aplicare a deciziei de retragere a candidaților Partidul Politic ,,ȘANSĂ”.
A relevat că, potrivit ultimelor sondaje de opinie publicate, încrederea cetățenilor în Partidul Politic ,,ȘANSĂ” era în creștere constantă și a ajuns la cifra de circa 18% la nivel național. La fel, a menționat că, la 05 noiembrie 2023 s-au desfășurat alegeri locale generale în fiecare circumscripție electorală de nivelul II și I. Astfel, consideră că, mii de alegători au votat în dreptul candidaților Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, iar în multe circumscripții în genere s-a desfășurat un boicot masiv din partea alegătorilor care refuza să participe la vot, fapt care ar dovedi că alegătorii au fost privați de dreptul la alegeri libere și de a vota, iar candidații au fost lipsiți de dreptul de a fi aleși.
Mai mult, la 05 noiembrie 2023, după închiderea secțiilor de vot, contestatarul a înaintat o contestație în adresa Circumscripției electorale raionale Sîngerei nr. 28 cu privire la infirmarea alegerilor pe circumscripția corespunzătoare, iar la 10 noiembrie 2023 Circumscripția electorală Sîngerei nr.28 a expediat în adresa contestatarului Hotărârea nr. 72 din 08 noiembrie 2023 prin care contestația depusă de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” a fost declarată inadmisibilă. Tot la data de 10 noiembrie 2023 hotărârea CECE menționată supra a fost contestată, prin cerere prealabilă la organul ierarhic superior – Comisia Electorală Centrală. Concomitent a reliefat că, Comisia Electorală Centrală, prin hotărârea din 12 noiembrie 2023, a comasat cererile prealabile într-o singură procedură și au fost declarate inadmisibile.
2 A susținut că, prin hotărârea contestată, a fost refuzată examinarea cererii anume a concurentului electoral Partidul Politic ,,ȘANSĂ” cu referire la o problemă care vizează anume Partidul Politic ,,ȘANSĂ” care, fiind eliminat din alegeri, i s-ar fi încălcat toate drepturile fundamentale, în special la alegeri libere și dreptul de a fi ales. Astfel, consideră că, confirmarea rezultatelor alegerilor fără participarea unui concurent electoral eliminat afectează direct Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, care la caz solicită repararea dreptului vătămat în instanța de contencios administrativ. Reclamantul a susținut că, nu a fost invitat la examinarea procedurii administrative să fie audiat efectiv, din care motiv consideră că, acest fapt reprezintă o gravă încălcare a procedurii și elucidare a normelor imperative ale codului administrativ cu privire la efectuarea unei proceduri administrative.
Totodată, reclamantul a menționat despre încălcarea procedurii administrative de către pârât prin prisma art.32 alin. (2), art. 83, art. 88 și art. 94 din Codul administrativ. Totodată, reclamantul a remarcat faptul că, organul electoral, nu a examinat fondul contestației, circumstanțele de fapt și nu a verificat temeinicia argumentelor expuse, motiv din care consideră că, actul administrativ contestat, contrar prevederilor art.118 din Codul administrativ, nu este motivat, prin care fapt consideră că, a fost îngrădit dreptul reclamantului la un proces echitabil, acces la justiție și recurs efectiv.
Or, potrivit actului administrativ contestat, contestația reclamantului a fost declarată inadmisibilă, pe motiv că, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” nu este subiect de depunere a contestației în temeiul art.94 din Codul electoral, având în vedere că, în baza Dispoziției Comisiei Situații Excepționale nr.92 din 03 noiembrie 2023, tuturor candidaților Partidul Politic ,,ȘANSĂ” li s-a anulat înregistrarea, fiind pierdută calitatea de concurent electoral. La fel, a indicat că, Comisia Electorală Centrală, a repetat argumentele din actele contestate, a interpretat și aplicat eronat și abuziv prevederile legale, în contradicție cu circumstanțele de fapt și de drept.
La fel a indicat reclamantul că, în baza Hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr.1165 din 09 august 2023, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” a fost inclus în lista partidelor politice care au dreptul să participe la alegerile locale generale din 05 noiembrie 2023, la poziția 52, hotărârea dată nefiind abrogată, iar Partidul Politic ,,ȘANSĂ” nefiind exclus din listă, motiv din care consideră că, organele electorale nu aveau nici un drept să considere Partidul Politic ,,ȘANSĂ” ca subiect care nu are dreptul să depună contestații și să declare contestațiile inadmisibile.
A considerat că, argumentul Comisiei Electorale Centrale precum că, acest act pentru Partidul Politic ,,ȘANSĂ” este cu efect consumat și nu se mai aplică pentru reclamant este unul neîntemeiat, deoarece atât timp cât nu există o hotărâre subsecventă a Comisiei Electorale Centrale de modificare a hotărârii nr. 1165 din 09 august 2023 de eliminare a poziției Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, nimeni nu poate constata efectul inaplicabil al acestui act față de reclamant. Totodată, a indicat că, Dispoziția Comisiei Situații Excepționale nr. 92 din 03 noiembrie 2023 a fost contestată în ordine de contencios administrativ, care la moment, se află în examinare în cadrul Curții de Apel Chișinău, nefiind o decizie definitivă și 3 executorie cu privire la excluderea candidaților Partidul Politic ,,ȘANSĂ” din alegeri sau anulat statutul de subiect electoral.
Mai mult ca atât, la ultimele ședințe ale Comisiei Electorale Centrale, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” a fost subiectul mai multor examinări, cu aplicarea diferitor sancțiuni în calitatea sa de subiect electoral, fapt reflectat prin actele Comisiei Electorale Centrale. La fel, a indicat că, în hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.1550 din 08 noiembrie 2023, după adoptarea Dispoziției Comisiei Situații Excepționale, Comisia Electorală Centrală recunoaște explicit că, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” mai deține calitatea de concurent electoral. A considerat că, eliminarea abuzivă din buletinul de vot al candidaților Partidului Politic ,,ȘANSĂ”, în raport cu rezultatele alegerilor din 05 noiembrie 2023 în circumscripția corespunzătoare sunt grav afectate și influențate, deoarece consideră că, în cazul în care candidații Partidul Politic ,,ȘANSĂ” rămâneau în buletinele de vot, atunci rezultatele alegerilor erau să fie total diferite.
Reclamantul a susținut că, organele electorale, la eliminarea unui concurent electoral din buletine s-au bazat pe un act administrativ abuziv și ilegal, act care nu are nimic cu procedurile electorale, emis de un organ care nu are astfel de competențe, deoarece comisia nu a fost abilitată cu careva competențe în materie electorală sau gestionare a proceselor electorate. Mai mult ca atât, indică că, conform hotărârii nr. 274/2023 de prelungire a stării de urgență, Parlamentul expres a indicat în art. 6 că prezenta stare de urgență nu afectează organizarea și desfășurarea alegerilor pe teritoriul Republicii Moldova, motiv pentru care reclamantul consideră că, unicele organe competente rămân a fi doar Comisia Electorală Centrală și organele electorate inferioare, care sunt funcționale să administreze procesul.
A indicat faptul că, după cum reiese din textul dispoziției, aceasta a fost adoptată în baza scrisorii nr. E/11772 din 03 noiembrie 2023 a Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Totodată, a menționat că, din textul dispoziției reiese că, se pretinde că au fost identificate acțiuni ale „unor concurenți electorali, care atentează grav și într-o manieră ireversibilă asupra desfășurării neviciate a exercițiului electoral, prin alterarea masivă, la nivel național, a voinței libere a cetățenilor și utilizarea, în acest scop, a unor metode interzise de lege care nu corespund conceptului de desfășurare corectă a campaniei electorale”.
La fel, a indicat că, Comisia a invocat următoarele: „Serviciul de Informații și Securitate a identificat activități de influențare a proceselor electorale pe tot teritoriul țării în scopul promovării intereselor statului străin-Federația Rusă-prin intermediul unui grup criminal organizat conchis de cetățeanul Ilan Șor”, la fel, fiind invocat că, „...Serviciul de Informații și Securitate de comun cu Inspectoratul General de Poliție, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție a depistat și a documentat oferirea către Partidul Politic „ȘANSĂ”, care participă la alegerile locale generale din 05 noiembrie 2023 și este controlat de Ilan Șor, a fondurilor financiare în proporții deosebit de mari, de proveniența externă și utilizarea acestora de către concurentul electoral contrar procedurilor stabilite de legislație, prin subminarea proceselor democratice, implicit cele electorale (fonduri care au fost utilizate de către concurentul electoral pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale pe 4 coordonatele de corupere politică a candidaților, coruperea alegătorilor și manipularea opiniei publice)”.
Astfel, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” a relevat că, respinge categoric cele menționate de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova și cele ale Serviciului de Informații și Securitate, ca fiind false, deoarece ele se bazează pe informații care nu corespund atât circumstanțelor faptice ale cazului, cât și prevederilor legii. La fel, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” consideră că, anume Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova și Serviciul de Informații și Securitate au viciat iremediabil procesele democratice din Republica Moldova, transformând alegerile din 05 noiembrie 2023 într-o farsă, care grav afectează negativ exprimarea liberă a voinței poporului. A subliniat că, Partidul Politic „ȘANSĂ” este oficial înregistrat de organele competente ale Republicii Moldova, având propriul Președinte și propriile organe de conducere, care adoptă deciziile din numele Partidului, iar domnul Șor nu intră în numărul conducătorilor Partidului.
Astfel, Partidul Politic „ȘANSĂ” neagă primirea finanțării din străinătate, fie din partea lui Ilan Șor, fie din partea oricărei alte persoane. A considerat că, organele competente ale Republicii Moldova nu au demonstrat cine, când, de la cine, unde, ce sume pretinse a primit Partidul Politic „ȘANSĂ”, la fel nefiind demonstrat acțiunile ipotetice ce au fost efectuate de către partid sau precum că fusese autorizate de către partid. Totodată, a menționat că, organele competente ale statului nu au adus la cunoștința partidului sau conducerii acestuia probe pertinente, concludente, utile și veridice, care ar fi demonstrat că acceptarea ipotetică a finanțării ilegale este imputabilă întregului Partid Politic „ȘANSĂ” sau că cineva dintre candidații partidului a fost implicat în acte de corupție, Partidului Politic „ȘANSĂ” nefiindu-i dată posibilitatea să se folosească de serviciile avocatului și să-și pregătească poziția de apărare.
A notat că, Codul Electoral nu prevede dreptul Serviciului de Informații și Securitate sau Comisiei Situații Excepționale să inițieze procedura de anulare a înregistrării concurenților electorali, competența asupra pronunțării referitor la anularea înregistrării concurenților electorali aparținând instanțelor de judecată.
Mai mult, în cazul în care prin actul administrativ unde se manifestă puterea discreționară se referă la aspectele care, într-un cadru legal, conferă autorității publice (CSE/SIS) o anumită libertate de decizie, acest lucru nu presupune în nici un caz devierea de la litera legii, or, decizia luată în mod discreționar, trebuie să fie una optimă, să corespundă finalității actului, sensului legislației în vigoare, principiilor generale ale dreptului intern și internațional, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, deci să corespundă scopului urmărit, care alcătuiește esența „dreptului discreționar”, a cărui realizare se efectuează cu respectarea principiilor oportunității și a echității.
A considerat că, autoritatea pârâtă în cadrul puterii sale discreționare, având obligația de a explica de ce a adoptat o anumită conduită din mai multe posibile nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul legii, or, puterea discreționară nu 5 trebuie confundată cu posibilitatea de a acționa arbitrar sau fără control, cum se pare ca ar sugera-o utilizarea cuvântului „discreționar”. La fel, reclamantul a considerat că, sancționarea Partidului Politic „ȘANSĂ” și eliminarea candidaților din alegeri nu are suport factual, reprezentând o distorsionare deliberată a realității, orientată spre hărțuirea unui concurent electoral. Astfel, a indicat că, prin măsurile instituite de Comisia Situații Excepționale nu urmăresc realizarea scopului creării acesteia și nu sunt rezonabile, motiv pentru care, a considerat că, dispoziția Comisiei Situații Excepționale, dar și indicațiile ulterioare ale Comisiei Electorale Centrale nu puteau fi executate.
A susținut că, prin dispoziția Comisiei Situații Excepționale a fost un abuz de drept veritabil, când un grup (Comisia Situații Excepționale) a urmărit direct distrugerea mai multor drepturi fundamentale protejate de Convenție — dreptul la libera exprimare, dreptul de asociere si alegeri libere.
Astfel, a indicat că, analizând cele indicate, reieșind din atribuțiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, prevăzute la art. 22 al Legii nr. 212 — XV din 24 iunie 2004 și în Regulamentul Comisiei Situații Excepționale aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1340 din 04 decembrie 2001, a considerat reclamantul că, Comisia este creată pentru exercitarea unor măsuri menite să reducă riscul declanșării situației excepționale în cazul emiterii Dispoziției nr. 92 din 03 noiembrie 2023 fiind instituite restricții și îngrădiri inadmisibile a dreptului de a fi ales, libertatea de exprimare, libertatea de asociere și altele, motiv pentru care consideră că, dispoziția Comisiei Situații Excepționale dar și indicațiile ulterioare ale Comisiei Electorale Centrale nu puteau fi executate.
A solicitat anularea hotărârii CECE Bălți nr.28 nr.72 din 08 noiembrie 2023; obligarea CECE Sîngerei nr. 28 să examineze contestația în fond și să infirme rezultatele alegerilor generale locale în circumscripția electorală Sîngerei nr.28; obligarea CECE Sîngerei nr.28 să solicite Comisiei Electorale Centrale aplicarea prevederilor art.176 din Codul electoral și declararea alegerilor locale nule în această circumscripție electorală. Prin hotărârea din 14 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, cererea de chemare în judecată depusă de Partid Politic „ȘANSĂ” s-a respins (f.d. 100, 105-110).
La 14 noiembrie 2023, ora 15:49, Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, prin intermediul poștei electronice a instanței de fond, a depus apel nemotivat, iar la 15 noiembrie 2023, ora 15:51, a depus prin intermediul poștei electronice în adresa Curții de Apel Bălți apelul motivat împotriva hotărârii din 14 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți, sediul Centra, solicitând casarea integrală a acesteia, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere integrală a contestației formulate de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” (f.d.102-104, 120-142). Prin încheierea din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți s-a dispus atragerea pe cauza de contencios administrativ la acțiunea formulată de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale nr.28 Sîngerei, privind anularea actului administrativ, obligarea emiterii actului 6 administrativ, în calitate de terț Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (f.d.
118-119). Prin decizia din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți s-a respins apelul depus de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” împotriva hotărârii din 14 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți, sediul Central (f.d. 151-163).
În motivarea soluției adoptate, Curtea de Apel Bălți a reținut că, prima instanță corect a remarcat faptul că Partidul Politic „ȘANSĂ” a contestat dispoziția nr.92 din 03.11.2023 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova la Curtea de Apel Chișinău Instanța de apel a apreciat că prima instanță întemeiat a stabilit că Partidul Politic „ȘANSĂ” nu este subiect al contestației, fiind decăzut din acest drept electoral odată cu anularea înregistrării candidaților săi pentru participarea la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. De asemenea, instanța ierarhic inferioară a evidențiat că în afară de faptul că contestatarul nu are dreptul de a depune contestații, drept care a decăzut odată cu anularea înregistrării tuturor candidaților din partea contestatarului PP „ȘANSĂ”, subsecvent, se atestă și inexistența dreptului lezat electoral, or acesta nu deține în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023 drepturi electorale care ar putea fi atinse în cadrul scrutinului vizat.
În continuare, instanța de apel a evidențiat că odată cu pierderea calității de concurent, subiectul în cauză nu poate pretinde încălcarea drepturilor electorale vătămate, inclusiv revendecarea acestora în cadrul procedurii administrative electorale. Or, se atestă faptul că, PP ,,ȘANSĂ” nu este subiectul abilitat cu dreptul înaintării contestațiilor în materie electorală, ceea ce denotă caracterul inadmisibil al revendecărilor. Cu privire la obiecțiile apelantului că nu a fost invitat la examinarea procedurii administrative, instanța de apel a notat că admisibilitatea contestației s-a soluționat din oficiu, etapă care are loc fără participarea părților și dat fiind că s-a stabilit că contestația este inadmisibilă, organul electoral nu a purces la etapa următoare de examinare a fondului contestației, inclusiv cu audierea contestatarului.
Prin urmare, argumentul respectiv este neîntemeiat. Instanța ierarhic inferioară a apreciat ca fiind neîntemeiat și argumentul apelantului cu referire la faptul că Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Sîngerei nr. 28 nu a examinat contestația pe fond, or, autoritatea publică purcede la examinarea pe fond a contestației dacă aceasta întrunește condițiile de admisibilitate, situație care nu s-a atestat la caz. În final, Curtea de Apel Bălți a respins ca declarative și neîntemeiate alegațiile apelantului, care a invocat că instanța de fond i-a încălcat drepturile la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenția Europeană. Or, apelantului/reclamant în cadrul examinării contestației în prima instanță i-au fost aduse la cunoștință actele procedurale emise de instanță, oferindu-i posibilitatea să participe la dezbaterile judiciare în ședința de judecată, drept de care acesta nu a făcut uz, fapt care nu poate 7 fi imputat instanței de judecată.
Astfel, dreptul apelantului la acces la justiție și recurs efectiv a fost respectat. În consecință, examinând actul administrativ contestat, instanța de apel a concluzionat că organele electorale au reținut corect și întemeiat că autorul contestațiilor nu este subiect abilitat cu dreptul de a depune contestații în materie electorală, inclusiv prin prisma revendicărilor formulate și în mod subsecvent lipsa dreptului lezat. La 18 noiembrie 2023, Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, prin intermediul președintelui acestuia Alexei Lungu, a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, aplicarea directă a art. 6, 10 și art. 3 din Protocolul I al CEDO, casarea deciziei instanței de apel și emiterea unei decizii noi de admitere a contestației.
Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, prin intermediul președintelui acestuia Alexei Lungu, și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 6, 8, 10, 11, 3 protocolul 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art.1, 2, 32, 38 din Constituția Republicii Moldova, art.10 alin.(1), art.17, art.20-25, art. 231, art. 244 și art. 2451 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ și art.2, 18, 90-98, 102, 174-176 din Codul electoral, reiterând circumstanțele de fapt și de drept invocate în cererea de chemare în judecată și apel.
La 18 noiembrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Consiliului electoral al circumscripției electorale nr. 28 Sîngerei și Comisiei Electorale Centrale, copia recursului depus de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” (f.d.211- 212). La 19 noiembrie 2023, ora 19:31, Comisia Electorală Centrală a depus referință asupra recursului declarat de Partidul Politic „ȘANSĂ” împotriva deciziei instanței de apel, solicitând declararea recursului ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs. În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.
Conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen. Totodată, potrivit art. 2 alin. (2) din Codul administrativ, anumite aspect ce țin de activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor prezentului cod. În conformitate cu art. 95 alin. (1) din Codul electoral, în perioada electorală, termenul general de depunere a contestațiilor este de 3 zile, care se calculează 8 începând cu ziua următoare zilei în care a fost săvârșită acțiunea, a fost identificată inacțiunea sau a fost adoptată hotărârea.
Alineatul 8 al aceluiași articol stipulează că, înaintarea acțiunilor în contencios administrativ, precum și exercitarea căilor de atac împotriva actelor judecătorești se efectuează în termenul stabilit la alin. (1). Decizia Curții de Apel Bălți a fost pronunțată public la 16 noiembrie 2023, și conform extrasului din poșta electronică, dispozitivul deciziei a fost notificat recurentului la 16 noiembrie 2023, ora 17:33, iar copia deciziei motivate i-a fost notificată la data de 17 noiembrie 2023, ora 16:52 (f.d. 150, 164). Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal.
Studiind actele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de către Partidul Politic „ȘANSĂ” urmează a fi admis, cu casarea integrală a hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel și adoptă o decizie nouă, prin care acțiunea înaintată de Partidul Politic „ȘANSĂ” să fie declarată inadmisibilă, din considerentele ce urmează. Conform art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Potrivit art. 247 din Codul administrativ, recursul considerat admisibil se examinează fără înștiințarea și audierea participanților la proces, cu excepția recursului în care se invocă întemeiat art.2451 alin.(1) lit. b) și d). Completul poate decide și în alte cazuri invitarea participanților în ședință pentru a se pronunța cu privire la recursul considerat admisibil.
În conformitate cu art. 2451 alin. (1) din Codul administrativ, recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: admite recursul, casează integral sau parțial hotărârea și/sau decizia și adoptă o nouă decizie.
Totodată, conform art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material. În conformitate cu art. 1 alin. (1) din Codul administrativ, legislația administrativă reprezintă cadrul juridic principal prin care se asigură reglementarea 9 raporturilor administrative la înfăptuirea activității administrative și a controlului judecătoresc asupra acesteia. Articolul 3 din Codul administrativ prevede că, legislația administrativă are drept scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor și a libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice, ținîndu-se cont de interesul public și de regulile statului de drept.
Articolul 17 al Codului administrativ prevede că, drept vătămat este orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate administrativă. Ținând cont de faptul că, o dispoziție legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte și nu poate opera în mod izolat, ci trebuie interpretată 10 în coroborare cu celelalte dispoziții legale incidente care se completează una pe alta ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține la caz și prevederile art. 20 din Codul administrativ, potrivit cărora dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.
Conform art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sînt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor. În conformitate cu art. 39 alin. (2) din Codul administrativ, orice persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art.17 sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de judecată competente. Reieșind din prevederile art. 189 alin. (1) din Codul administrativ, orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.
Conform art. 207 alin. (1) din Codul administrativ, instanța verifică din oficiu dacă sînt întrunite condițiile pentru admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ. Dacă este inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească susceptibilă de recurs. Alin. (2) al art. 207 din Codul administrativ indică că, acțiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special cînd: (…). Astfel, sintagma din textul legal enunțat „în special” denotă caracterul neexhaustiv a temeiurilor de inadmisibilitate prevăzute de art.207 alin.(2) din Codul administrativ, fapt care obligă, în redacția art. 207 alin.(1) din Codul administrativ, ca instanța de judecată în procedurile de contencios administrativ să releve orice alt temei de inadmisibilitate reglementat expres sau implicit de legislația în vigoare.
În același 10 context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat că accesul la justiție poate fi limitat, în special prin instituirea condițiilor de admisibilitate, domeniu în care statul se bucură de o anumită marjă de apreciere. Aceste limitări trebuie să urmărească un scop legitim, asigurându-se o proporționalitate între interesul persoanei și scopul legitim urmărit (Guérin contra Franței, 29 iulie 1998, § 37). Totuși, limitările nu trebuie să reducă la zero esența acestui drept. Regulile de procedură au scopul de a asigura o bună administrare a justiției și, în special, a asigura securitatea raporturilor juridice, iar cei implicați în proceduri trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (Miragall Escolano ș.a.
contra Spaniei, 25 ianuarie 2000, § 33). Concomitent, este de remarcat că, prin instituirea admisibilității acțiunilor deferite judecății nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în condițiile legii, ci exclusiv instaurarea unui climat de ordine juridică, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional statuat de art. 20 din Constituția Republicii Moldova, prevenindu-se, astfel, abuzurile și asigurându-se protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.
Noțiunea de „act administrativ” este definită atât în legislația autohtonă, cât și în Rezoluția (77) Cu privire la protecția individului față de actele autorităților administrative, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997. În accepțiunea reglementărilor enunțate, actul administrativ este o manifestare juridică unilaterală de voință, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorități publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii, actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării autorității publice, susceptibile de a afecta direct drepturile, libertățile sau interesele persoanelor fizice sau juridice și care nu este un act îndeplinit în cadrul exercitării unei funcții judiciare.
Din materialele cauzei rezultă că, prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1108 din 4 iulie 2023 a fost stabilită data alegerilor locale generale pentru 5 noiembrie 2023. Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1165 din 9 august 2023 a fost aprobată lista partidelor politice, înregistrate la ASP care au dreptul să participe la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, iar Partidul Politic ,,ȘANSĂ” este inclus în listă în poziția nr. 52. Prin Hotărârea Parlamentului R. Moldova nr. 41 din 24.02.2022 s-a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile, care a fost prelungită prin hotărâri a Parlamentului R. Moldova (ultima nr. 274/2023).
Prin Hotărârea Parlamentului R. Moldova nr. 41 din 24.02.2022 privind declararea stării de urgență (art. 3) s-a instituit că Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova sunt obligatorii și executorii pentru 11 conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată la art. 4 s-a statuat că Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova intră în vigoare în momentul emiterii. Potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 212 din 24.06.2004 privind acțiunea actelor normative privind regimul stării de urgenta, de asediu și de război, în perioada stării de urgenta, de asediu sau de război, legile și alte acte normative adoptate până la instituirea stării respective acționează în măsura în care nu contravin prezentei legi.
Astfel, prin pct. 1.1 din Dispoziția nr. 92 din 3.11.2023 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova s-a dispus ”Prin derogare de la prevederile art. 72 alin. (4), art. 102 alin (2) și (5) din Codul electoral al R. Moldova nr. 325/2022, se anulează înregistrarea concurenților electorali desemnați de către partidul politic ”ȘANSĂ” în cadrul alegerilor locale generale din 5.11.2023 Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1543 din 3 noiembrie 2023 ,,Cu privire la dispoziția nr. 92 din 3 noiembrie 2023 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova”, s-a hotărât ca Consiliile electorale de Circumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare vor revoca hotărârile ce vizează confirmarea reprezentanților în cadrul acestora și a persoanelor de încredere ale concurenților electorali din partea Partidului Politic ,,ȘANSĂ”.
Birourile electorale ale secțiilor de votare sau, după caz, consiliile electorale care îndeplinesc atribuțiile biroului electoral al secției de votare vor aplica ștampila cu mențiunea ,,RETRAS” în toate buletinele de vot, în dreptul tuturor concurenților electorali din partea Partidului Politic ,,ȘANSĂ”. Se va aduce la cunoștința publică, informația privind anularea concurenților electorali înregistrați de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” și s-a dispus retragerea listelor de candidați făcute publice la sediul biroului electoral al secției de votare. Astfel, la 05 noiembrie 2023, Partidul Politic „ȘANSĂ” a înaintat în adresa Circumscripției electorale Sîngerei nr. 28 contestație cu privire la infirmarea alegerilor pe circumscripția corespunzătoare (f.d.
25-39), iar prin Hotărârea nr. 19/3 din 6 noiembrie 2023 prin care contestația depusă de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” a fost declarată inadmisibilă (f.d. 40). Prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1576 din 12 noiembrie 2023 ,,Cu privire la contestațiile Partidului Politic ,,ȘANSĂ” privind infirmarea rezultatelor alegerilor în circumscripțiile electorale de nivelul II”, s-a hotărât de a declara inadmisibile contestațiile depuse de Partidul Politic ,,ȘANSĂ”, indicându- se că hotărârile și inacțiunile consiliilor electorale pot fi contestate în instanța de judecată din raza organului electoral corespunzător în termen de 3 zile din data adoptării prezentei hotărâri după cum urmează: pct. 26) hotărârea nr. 72 din 08 noiembrie 2023 a Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Sîngerei 12 nr. 28 privind inadmisibilitatea solicitării de infirmare a alegerilor în circumscripția electorală raională Sîngerei (f.d.
59-61). Completul judiciar reține că, obiect al controlului judecătoresc în prezenta speță îl constituie hotărârea Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale raionale Sîngerei nr. 28 din 08 noiembrie 2023 cu privire la examinarea contestației depuse de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” privind infirmarea rezultatelor alegerilor în circumscripția electorală raională Sîngerei nr.28.
La caz, relevante sunt următoarele prevederi ale Codului Electoral nr. 325 din 08.12.2022: Conform art. 1 din Codul electoral nr. 325 din 08.12.2022, în sensul prezentului cod se definesc următoarele noțiuni generale: candidat – persoană care este desemnată pentru ocuparea unei funcții publice elective din partea partidelor politice sau a blocurilor electorale, înregistrată în modul corespunzător; candidat desemnat – persoană care își înaintează candidatura sau este propus de partidele politice, blocurile electorale sau grupurile de inițiativă în vederea înregistrării în calitate de concurent electoral sau candidat pe listă; concurent electoral: a) partid politic, bloc electoral și persoană care candidează pentru funcția de deputat în Parlament și sunt înregistrate de Comisia Electorală Centrală – în cazul alegerilor parlamentare; b) candidatul pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, precum și partidul politic sau blocul electoral care l-a desemnat, înregistrate de Comisia Electorală Centrală – în cazul alegerilor prezidențiale; c) partid politic, bloc electoral și persoană care candidează pentru funcția de primar sau de consilier în consiliul local și sunt înregistrate de consiliile electorale de circumscripție respective – în cazul alegerilor locale; d) partid politic,
bloc electoral și persoană care candidează pentru funcția de Guvernator (Bașcan) al Găgăuziei sau de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și sunt înregistrate de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei – în cazul alegerilor regionale. Conform art. 93 alin. (1) și (2) lit. a), e) din Codul electoral nr. 325 din 08.12.2022, organele electorale verifică din oficiu dacă sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea contestației. Dacă este inadmisibilă, contestația se declară ca atare prin hotărâre a organului electoral.
Contestația se declară inadmisibilă, în special, când: a) a fost depusă de un alt subiect decât cel stabilit la art.94 alin.(1) și (2) sau de o persoană fără împuterniciri în acest sens; e) contestatarul nu poate revendica încălcarea drepturilor sale electorale, cu excepția contestațiilor depuse în condițiile art.91 alin.(1) lit.d) și alin.(6). Conform art. 94 alin. (1) – (3) din Codul electoral nr. 325 din 08.12.2022, în calitate de subiect al contestației poate fi alegătorul, candidatul desemnat, grupul de inițiativă, blocul electoral, concurentul electoral sau participantul la referendum care revendică încălcarea drepturilor sale legitime prevăzute de prezentul cod și de alte 13 acte normative în domeniul electoral.
Pot depune contestații și partidele politice care au dreptul de a participa la scrutin în condițiile stabilite de art.27 lit.g). Funcționarii electorali, observatorii, precum și asociațiile obștești care au solicitat acreditarea observatorilor pot depune contestații împotriva organului electoral care le-a aplicat sancțiunile prevăzute de art.102 alin.(6) și alin.(8). În aceste cazuri, legalitatea hotărârii se contestă la organul electoral ierarhic superior. Contestatarii depun cererea și/sau participă la procedura de examinare a contestațiilor personal sau prin intermediul reprezentanților împuterniciți în condițiile Codului administrativ sau, după caz, ale Codului de procedură civilă. În cadrul organelor electorale, depunerea cererii și/sau participarea la procedura de examinare a contestațiilor se stabilește în baza hotărârilor aprobate de Comisia Electorală Centrală.
Conform art. 27 lit. g) din Codul electoral, în perioada electorală, Comisia Electorală Centrală are următoarele atribuții: în baza datelor prezentate de Agenția Servicii Publice, publică lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegeri. Instanța de recurs reiterează că, la data de 03 noiembrie 2023, în vederea respectării Dispoziției nr. 92 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republici Moldova, Comisia Electorală Centrală a emis hotărârea nr. 1543 ,,Cu privire la dispoziția nr. 92 din 3 noiembrie 2023 a CSE a Republicii Moldova”, prin care s-a hotărât: Consiliile electorale de Circumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare vor revoca hotărârile ce vizează confirmarea reprezentanților în cadrul acestora și a persoanelor de încredere ale concurenților electorali din partea Partidului Politic ,,ȘANSĂ”.
Birourile electorale ale secțiilor de votare sau, după caz, consiliile electorale care îndeplinesc atribuțiile biroului electoral al secției de votare vor aplica ștampila cu mențiunea ,,RETRAS” în toate buletinele de vot, în dreptul tuturor concurenților electorali din partea Partidului Politic ,,ȘANSĂ”. Se va aduce la cunoștința publică, informația privind anularea concurenților electorali înregistrați de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” și s-a dispus retragerea listelor de candidați făcute publice la sediul biroului electoral al secției de votare.
Prin contestația depusă, prin cererea prealabilă adresată Comisiei Electorale Centrale, contestația depusă la Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale raionale Sîngerei nr. 28, precum și prin prezenta acțiune Partidul Politic ,,ȘANSĂ” își exprimă dezacordul cu Dispoziția nr. 92 din 3 noiembrie 2023 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova și își întemeiază pretențiile pe faptul că apreciază Dispoziția CSE ca fiind ilegală. În continuare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, aprecierea legalității actului enunțat supra nu ține de competența instanței de contencios administrativ care examinează prezenta acțiune.
Prin urmare, anularea concurenților electorali înregistrați de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” și retragerea listelor de candidați, are drept consecință excluderea 14 statutului Partidului Politic ,,ȘANSĂ” de concurent electoral, statut pe care nu-l mai poate obține în cadrul scrutinului menționat, din motiv că termenul legal stabilit pentru înregistrarea candidaților a expirat, respectiv partidul politic vizat nu mai poate desemna candidați la alegerile locale generale din 2023. La acest capitol, instanța de recurs reține că, afirmația Partidului Politic ,,ȘANSĂ” precum că, nu a fost invitat la ședința organului electoral, nu poate constitui temei de anulare a actului administrativ contestat, dat fiind faptul că potrivit art. 93 din Codul electoral, organele electorale verifică din oficiu dacă sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea contestației.
Dacă este inadmisibilă, contestația se declară ca atare prin hotărâre a organului electoral. Astfel, odată cu pierderea calității de concurent Partidul Politic ,,ȘANSĂ” nu este subiectul abilitat cu dreptul înaintării contestațiilor în materie electorală, ceea ce denotă caracterul inadmisibil al revindecărilor sale. Așadar, în circumstanțele în care acțiunea în contencios administrativ nu întrunește condițiile procedurale pentru a fi apreciată ca fiind admisibilă, instanțele inferioare de judecată greșit au purces la examinarea și soluționarea fondului cauzei, deoarece chestiunile de procedură preced fondul acțiunii în contencios administrativ. Așa fiind, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că odată cu pierderea calității de concurent electoral, subiectul în cauză nu poate pretinde încălcarea drepturilor electorale vătămate, inclusiv revindecarea acestora în cadrul procedurii administrative electorale.
Or, Partidul Politic ,,ȘANSĂ” nu este subiect abilitat cu dreptul înaintării contestațiilor în materie electorală, ceea ce denotă caracterul inadmisibil al revindecărilor din acțiune. La acest capitol, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, evidențiază că, prin neexaminarea prezentei cauze în fond nu se încalcă dreptul reclamantului de acces la justiție. Or, potrivit practicii CtEDO (cauza Malahov vs Moldova, hotărârea din 7 iunie 2007), restricția impusă accesului la o instanță judecătorească nu va fi compatibilă cu art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, decât dacă aceasta nu urmărește un scop legitim și nu există o legătură proporțională dintre mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit.
Ținând cont de cele stabilite supra și a prevederilor legale citate mai sus, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că atât prima instanță, cât și instanța de apel au interpretat eronat prevederile legii, nu au cercetat sub toate aspectele probele anexate la materialele cauzei și nu au dat apreciere tuturor circumstanțelor care condiționează admisibilitatea unei acțiuni în contencios administrativ, motiv din care actele judecătorești de dispoziție emise de acestea nu pot fi menținute.
Finalmente, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție învederează că soluția la care a ajuns instanța de recurs, este compatibilă cu prevederile articolului 6 § 1 CEDO, fiind prevăzută de art. 248 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, potrivit căruia în urma examinării recursului, Curtea Supremă de Justiție adoptă una 15 dintre următoarele decizii: admite recursul, casează integral sau parțial hotărârea și/sau decizia și adoptă o nouă decizie. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, a casa decizia din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți și hotărârea din 14 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, cu adoptarea unei noi decizii privind declararea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul depus de Partidul Politic „ȘANSĂ”.
Se casează integral decizia din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Bălți și hotărârea din 14 noiembrie 2023 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Sîngerei nr. 28, terț Comisia Electorală Centrală cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ privind infirmarea rezultatelor alegerilor generale locale cu solicitarea Comisiei Electorale Centrale de a aplica prevederile art.176 din Codul electoral, și se emite o decizie nouă, prin care: Se declară inadmisibilă cererea de chemare în judecată depusă de Partidul Politic ,,ȘANSĂ” împotriva Consiliului electoral al circumscripției electorale raionale Sîngerei nr. 28, terț Comisia Electorală Centrală cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii actului administrativ privind infirmarea rezultatelor alegerilor generale locale cu solicitarea Comisiei Electorale Centrale de a aplica prevederile art.176 din Codul electoral.
Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Aliona Miron Judecători Diana Stănilă Mariana Pitic 16
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.