2rhc-13/23 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- Dispozitiile judecatoresti care pot fi supuse revizuirii
2rhc-13/23 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2rhc-13/23 2-22165120-01-2rhc-26052023 Î N C H E I E R E 25 octombrie 2023 mun.
Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componență: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni examinând cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan, în cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan, cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Uzina de Echipament Tehnologic”, împotriva încheierii din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respinsă cererea depusă de reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată „Basconslux”, Vitalie Ciofu, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad, cauza de insolvabilitate, fiind remisă la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs, c o n s t a t ă : La 10 noiembrie 2022, SRL „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan, a depus cerere cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Uzina de Echipament Tehnologic” (f. d. 2-4 vol. I). Prin încheierea din 11 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost admisă spre examinare cererea înaintată de SRL „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan,
privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Uzina de Echipament Tehnologic”. A fost instituită perioada de observație în privința debitorului SRL „Uzina de Echipament Tehnologic”.
În scopul prevenirii modificării stării bunurilor debitorului SRL „Uzina de Echipament Tehnologic”, în perioada derulării procesului de insolvabilitate, a fost dispusă aplicarea următoarelor măsuri de asigurare: - s-a numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului SRL „Uzina de Echipament Tehnologic” administratorul autorizat Ion Lașcu; 1 - s-a dispus ca deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu; - s-a pus sub interdicție înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale; - s-a pus sechestru pe toate bunurile debitorului și corespondența lui comercială; - s-a suspendat urmăririle individuale ale creditorilor și executările silite asupra bunurilor debitorului, precum și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului.
A fost stabilită ședința de judecată pentru examinarea cererii privind intentarea procesului de insolvabilitate pentru data de 24 ianuarie 2023, ora 11:20, în sediul Judecătoriei Chișinău, sediul Central, mun. Chișinău, str. N. Zelinski 13, et. 2, sala de ședințe nr. 14 (f. d. 49-51, vol. II). La 16 decembrie 2022, prin intermediul poștei electronice, administratorul provizoriu al SRL „Uzina de Echipament Tehnologic”, Ion Lașcu a depus cerere cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare prin ridicarea dreptului de administrare al debitorului SRL „Uzina de Echipament Tehnologic” de către administratorul statutar Vladislav Melnic, cu transmiterea dreptului de administrare al debitorului SRL „Uzina de Echipament Tehnologic” către administratorul provizoriu Ion Lașcu, desemnat prin încheierea din 11 noiembrie 2022 (f. d. 77-80, vol. II).
Prin încheierea din 16 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost admisă cererea administratorului provizoriu al SRL „Uzina de Echipament Tehnologic”, Ion Lașcu privind aplicarea măsurii de asigurare, prin ridicarea dreptului de administrare al debitorului. A fost ridicat dreptul de administrare al debitorului SRL „Uzina de Echipament Tehnologic” de către administratorul statutar Vladislav Melnic, care constă în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile și de a dispune de acestea (f. d. 88-91, vol. II).
La 6 februarie 2023, SRL „Uzina de Echipament Tehnologic”, în persoana administratorului statutar Vladislav Melnic, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 16 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, solicitând admiterea acesteia, suspendarea executării încheierii recurate, precum și casarea integrală a acesteia, cu emiterea unei decizii de respingere a cererii depuse de administratorul provizoriu al SRL „Uzina de Echipament Tehnologic” (f. d. 98-103 verso, 109-113 verso, vol. II). Prin încheierea din 14 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea înaintată de către administratorul statutar al SRL „Uzina de Echipament Tehnologic”, Vladislav Melnic, privind suspendarea executării încheierii din 16 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f. d. 126-127, vol. II).
La 27 martie 2023, prin intermediul poștei electronice, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, reprezentantul SRL „Basconslux”, Vitalie Ciofu, a depus cerere de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad (f. d. 155, vol. II). 2 Prin încheierea din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă cererea depusă de reprezentantul SRL „Basconslux”, Vitalie Ciofu, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad, cauza de insolvabilitate, fiind remisă la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs (f. d. 186-189 vol. II).
La 26 mai 2023, SRL „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan, a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, cu rejudecarea cauzei (f. d. 195- 197 vol. II). Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Din materialele dosarului rezultă că cererea de revizuire este depusă de SRL „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan, împotriva încheierii din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respinsă cererea depusă de reprezentantul SRL „Basconslux”, Vitalie Ciofu, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad, cauza de insolvabilitate, fiind remisă la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs (f. d. 186-189, 195-197 vol. II). În conformitate cu prevederile art. 446 din Codul de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. În sensul normei enunțate este de înțeles că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești irevocabile, prin care instanța s-a expus asupra fondului cauzei.
Raportând la caz aceste prevederi legale, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că încheierea din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respinsă cererea depusă de reprezentantul SRL „Basconslux”, Vitalie Ciofu, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad, cauza de insolvabilitate, fiind remisă la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs, nu cade sub incidența dispozițiilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, deoarece este un act judecătoresc ce nu se supune niciunei căi de atac, respectiv nici revizuirii. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că încheierea din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, a cărei revizuire se solicită, nu 3 constituie act de dispoziție judecătoresc care poate fi supuse revizuirii în sensul art. 446 din Codul de procedură civilă.
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 270, 446, 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan, împotriva încheierii din 17 mai 2023 a Curții Supreme de Justiție, în cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă a Societății cu Răspundere Limitată „Basconslux”, în persoana administratorului Nicolae Madan, cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Uzina de Echipament Tehnologic”.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.