2r-280/23 — incasarea pensiei de intretinere
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea pensiei de intretinere
- Temei legal
- restituirea cererii de apel, semnătura electronica
2r-280/23 — incasarea pensiei de intretinere (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2r-280/2023
2-22054169-01-2r-29062023
Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (S. Caraman)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (I. Secreieru, M. Anton, V. Cotorobai)
D E C I Z I E
06 septembrie 2023 mun. Chișinău
Curtea Supremă de Justiție
Completul de judecată, în componența:
Președinte, judecător Aliona Miron
judecători Oxana Parfeni
Ion Malanciuc
examinând recursul declarat de Ilca Daniel, reprezentat de avocatul Igor Otgon,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Ilca
Daniel împotriva lui Ilca Valentina, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială
și Protecție a Familiei Criuleni, cu privire la încasarea pensiei de întreținere a
copilului minor,
împotriva încheierii din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu
s-a dat curs cererii de apel declarate de avocatul Igor Otgon, în interesele lui Ilca
Daniel, împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul
Central
și a încheierii din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit
cererea de apel declarată de avocatul Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel,
împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central,
c o n s t a t ă :
La 14 aprilie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Ilca Daniel, reprezentat de
avocatul Igor Otgon, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ilca
Valentina, intervenient accesoriu, Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei
Criuleni, cu privire la încasarea pensiei de întreținere a copilului minor (f.d. 7-30).
Prin hotărârea din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, s-a
respins cererea de chemare în judecată a lui Ilca Daniel către Ilca Valentina,
intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Criuleni, cu
privire la încasarea pensiei de întreținere a copilului minor, ca fiind neîntemeiată
(f.d. 158).
La 28 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice, avocatul Igor Otgon,
în interesele lui Ilca Daniel, a declarat apel împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2023
a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, solicitând admiterea cererii de apel, casarea
1
hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii de
chemare în judecată (f.d. 163-164).
Prin încheierea din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs
cererii de apel declarate de către avocatul Otgon Igor în interesele lui Ilca Daniel,
împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central.
S-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării, prin intermediul
cancelariei Curții de Apel Chișinău (mun. Chișinău, Teilor, 4), a certificatului pentru
semnătură electronică pentru confirmarea autenticității semnăturii electronice a
cererii de apel de către avocatul Otgon Igor, precum și a cererii de apel motivate pe
suport de hârtie cu atâtea copii câți participanți la proces sânt, plus câte o copie
pentru instanța de apel, și a originalului dovezii de plată a taxei de stat în mărime de
789,75 lei, acordându-i pentru aceasta un termen de 15 zile din momentul
recepționării prezentei încheieri.
S-a indicat că, în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va
fi restituită conform art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă.
S-a explicat părților că, asupra chestiunii primirii sau restituirii cererii de apel,
va decide un complet din 3 judecători, fără citarea participanților la proces.
La 26 mai 2023 Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, a depus cererea de
apel motivată, dovada de plată a taxei de stat în original, dovada recepționării
încheierii instanței de apel și răspunsul oferit de IM „Orange Moldova” SA, privind
valabilitatea certificatului cheii publice pentru numărul de telefon aflat la balanța
CA „Otgon Igor” (f.d. 182-193).
Prin încheierea din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea
de apel declarată de avocatul Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, împotriva
hotărârii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central (f.d.194-197).
La 23 iunie 2022, Ilca Daniel, reprezentat de avocatul Igor Otgon, a depus
cerere de recurs împotriva încheierilor din 25 aprilie 2023 și din 05 iunie 2023 a
Curții de Apel Chișinău, iar la 04 septembrie 2023 a depus cerere de recurs
suplimentar, prin care nu s-a dat curs cererii de apel și, respectiv, s-a restituit cererea
de apel, solicitând admiterea recursului, casarea parțială a încheierii din 25 aprilie
2023, în partea cerinței de a prezenta certificatul pentru semnătură electronică pentru
confirmarea autenticității și casarea integrală a încheierii din 05 iunie 2023, cu
dispunerea admiterii cereri de apel spre examinare de către Curtea de Apel Chișinău,
conform competenței legale (f.d. 200-204).
În motivarea recursului s-a invocat că, la 28 ianuarie 2023 avocatul Igor Otgon,
în interesele lui Ilca Daniel, a depus cerere de apel nemotivată, cu aplicarea
semnăturii electronice mobile, fiind expediată la adresa poștală electronică a
Judecătoriei Criuleni, sed. Central - jcr@iustice.md.
La 05 iunie 2023, Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea prin care a dispus
restituirea cererii de apel, cu care a luat cunoștință la 14 iunie 2023, când a
recepționat încheierea propriu-zisă, restituirea cererii de apel a avut loc prin
invocarea neexecutării de către avocatul Igor Otgon, a cerințelor expuse în
conținutul încheierii din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, și anume prin
neprezentarea certificatului pentru semnătură electronică pentru confirmarea
autenticității semnăturii electronice a cererii de apel de către avocatul Otgon Igor.
Recurentul a notat că în vederea conformării cerințelor expuse prin încheierea
din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, avocatul Igor Otgon s-a adresat printr-
2
un demers unic către ÎM „Orange Moldova” SA și Agenției de Guvernare
Electronică.
Ținând cont de necesitatea respectării termenului de 15 zile oferit pentru
înlăturarea neajunsurilor, la 26 mai 2023, avocatul Igor Otgon, a depus cererea de
apel motivată cu anexarea dovezilor de executare respective. Astfel, ÎM „Orange
Moldova” SA prin scrisoarea nr. 4265 din 25 mai 2023 a comunicat că semnăturile
electronice create și aplicate de avocatul Igor Otgon, activate la nr. de tel.
069979989, sînt semnături electronice calificate, având aceiași valoare juridică ca și
semnătura olografa pe suport de hîrtie; verificarea autenticității semnăturii
electronice se efectuează prin intermediul dispozitivului de verificare a semnăturilor
electronice, prin utilizarea serviciului guvernamental integrat de semnătură
electronică (Msign) - msign.gov.md; certificatul cheii publice pentru nr. tel.
069979989, aflat la balanța CA „Otgon Igor”, are valabilitate neîntreruptă pentru
perioada 09 martie 2021 – 08 martie 2025.
Recurentul a comunicat că, ulterior depunerii cererii motivate de apel, a
recepționat și răspunsul Agenției de Guvernare Electronică, conform căruia,
documentul electronic atașat la demers, cu denumirea „Cerere de apel motivat —
Ilca Daniel.semnat.pdf”, este semnat electronic și conține o semnătură electronică
validă, aplicată de Otgon Igor, IDNP 0980503162727, la 28 ianuarie 2023, ora
20:36:47.
Recurentul consideră ca fiind eronate si ilegale aprecierile Curții de Apel
Chișinău, precum că cererea de apel depusă de avocatul Igor Otgon, prin intermediul
poștei electronice, nu corespunde exigențelor prevăzute de Legea nr.124 din 19 mai
2022, iar cerința de a prezenta certificatul pentru semnătură electronică, este
excesivă și nu ține de competența avocatului, ci doar de competența Judecătoriei
Criuleni, sediul Central. Or, atestarea electronică respectivă urma a fi vizualizată pe
pagina msign.gov.md de către persoana responsabilă a cancelariei Judecătoriei
Criuleni, sediul Central, care a recepționat cererea de apel nemotivată semnată
electronic de avocatul Igor Otgon la 28 ianuarie 2023, ora 20:36:47 și expediată în
adresa numitei instanțe de fond în aceiași zi, la ora 20:49. Astfel, prima instanță urma
să expedieze instanței de apel și documentul electronic ce reprezintă cererea de apel
nemotivată, semnată electronic de avocatul Igor Otgon, care la necesitate ar fi fost
posibilă de verificat suplimentar pe pagina msign.gov.md.
Recurentul a invocat că, printre cerințele art. 364 și art. 365 ale Codului de
procedură civilă nu se regăsește obligația apelantului de a anexa/prezenta la cererea
de apel și certificatul pentru semnătură electronică.
Copia recursului declarat de Ilca Daniel, reprezentat de avocatul Igor Otgon, a
fost expediată în adresa participanților la proces la 29 iunie 2023, fapt confirmat prin
scrisoarea de însoțire și extrasul din poșta electronică, anexate la dosar (f.d. 232-
235).
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare
a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Instanța de apel a adoptat încheierea contestată la 25 aprilie 2023 și 05 iunie
2023, respectiv.
Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că
încheierea din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău se contestă odată cu fondul
cauzei, iar încheierea din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată
3
prin intermediul poștei electronice participanților la proces, la data de 14 iunie 2023
(f.d.199).
Astfel, cererea de recurs, înregistrată la 23 iunie 2023, a fost depusă cu
respectarea termenului prevăzut de lege (f.d. 200).
Verificând legalitatea încheierilor contestate prin prisma argumentelor invocate
și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept, Completul de judecată
al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de
Ilca Daniel, reprezentat de avocatul Igor Otgon, cu casarea parțială a încheierii din
25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău și casarea integrală a încheierii din 05 iunie
2023 a Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei instanței de apel spre rejudecare
la etapa primirii cererii de apel, din următoarele motive.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3
judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului
și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
În temeiul art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după
ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să
caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată
prin încheierea casată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că prin hotărârea din
16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, s-a respins cererea de
chemare în judecată înaintată de Ilca Daniel (f.d. 158).
Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 28 ianuarie 2023, prin
intermediul poștei electronice, avocatul Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, a
declarat apel împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul
Central (f.d. 163-164).
Prin încheierea din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs
cererii de apel declarate de către avocatul Otgon Igor în interesele lui Ilca Daniel și
s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării prin intermediul cancelariei
Curții de Apel Chișinău (mun. Chișinău, Teilor, 4) a certificatului pentru semnătură
electronică pentru confirmarea autenticității semnăturii electronice a cererii de apel
de către avocatul Otgon Igor, precum și a cererii de apel motivate pe suport de hârtie
cu atâtea copii câți participanți la proces sânt, plus câte o copie pentru instanța de
apel, și a originalului dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 789,75 lei,
acordându-i pentru aceasta un termen de 15 zile din momentul recepționării
prezentei încheieri.
La 26 mai 2023 Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, a depus cererea de
apel motivată, dovada de plată a taxei de sta în original, dovada recepționării
încheierii instanței de apel și răspunsul oferit de IM „Orange Moldova” SA, privind
valabilitatea certificatului cheii publice pentru numărul de telefon aflat la balanța
CA „Otgon Igor” (f.d. 182-193).
Prin încheierea din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit cererea
de apel declarată de avocatul Igor Otgon în interesele lui Ilca Daniel, împotriva
hotărârii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central (f.d. 194-197).
În motivarea soluției sale instanța de apel a invocat că, deși avocatul Otgon Igor
a prezentat instanței de apel, răspunsul de la ÎM „Orange Moldova” SA, acest înscris
nu confirmă faptul aplicării semnăturii electronice pe cererea de apel nemotivată
4
declarată la 28 ianuarie 2023, ora 20:49. Or, instanța de apel a explicat în încheierea
din 25 aprilie 2023 că cererea de apel a fost depusă prin intermediul poștei
electronice a instanței de fond, fiind astfel în imposibilitate să verifice autenticitatea
semnăturii electronice, prin intermediul platformei guvernamentale: msign.gov.md.
Efectuând controlul judiciar al încheierii din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel
Chișinău, în partea necesității prezentării certificatului pentru semnătură electronică
pentru confirmarea autenticității semnăturii electronice a cererii de apel depuse de
către avocatul Otgon Igor și a încheierii din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău,
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel
prematur a ajuns la concluzia că cererea de apel depusă electronic la 28 ianuarie
2023 nu corespunde cerințelor față de documentul electronic, iar în consecință
neîntemeiat a dispus restituirea apelului declarat de avocatul Igor Otgon în interesele
lui Ilca Daniel, fapt prin ce a încălcat normele de drept procedural.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, nefiind de acord
cu soluția primei instanțe, la 28 ianuarie 2023, prin intermediul poștei electronice, la
adresa jcr@justice.md, avocatul Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, a depus
cerere de apel împotriva hotărârii din 16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul
Central (f.d. 163).
La capitolul dat, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că
la materialele cauzei lipsește extrasul din Msign care ar confirma că cererea de apel
depusă electronic la 28 ianuarie de către Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, a
fost verificată prin intermediul Msign în vederea stabilirii existenței, valabilității și
autenticității semnăturii electronice.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, conform
prevederilor pct. 42 al Instrucțiunii cu privire la activitatea de evidență și
documentare procesuală în judecătorii și curțile de apel, aprobată prin hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din 04 februarie 2014, cererile de
chemare în judecată, cererile de apel, de recurs, de revizuire, de eliberare a
ordonanțelor judecătorești și oricare alte cereri sau acte procedurale pot fi depuse în
instanța judecătorească prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a
Dosarelor. Specialiștii din direcția/secția/serviciul evidență și documentare
procesuală vor verifica dovada semnăturii electronice aplicate pe cererile și actele
anexate la acestea, depuse prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a
Dosarelor.
Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că,
la primirea cererii de apel electronice, responsabilii de gestionare a e-mail-ului
Judecătoriei Criuleni, sediul Central, aveau obligația să verifice în MSign dacă acest
document conține sau nu aplicată o semnătură electronică, iar în urma verificării să
extragă certificatul eliberat de Serviciul electronic guvernamental de semnătură
electronică și să-l anexeze la cererea de apel, ca ulterior să fie anexat la materialele
dosarului și instanța de apel să-i dea apreciere la examinarea chestiunii cu privire la
primirea pe rol a cererii de apel și intentarea procedurii în apel.
În circumstanțele enunțate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție relevă că instanța de apel pripit a stabilit că apelul a fost depus de către
avocatul Igor Otgon în interesele lui Ilca Daniel în lipsa unei semnături electronice
valabile și, manifestând un formalism excesiv, a solicitat prin încheierea din 25
aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău prezentarea certificatului pentru semnătură
5
electronică pentru confirmarea autenticității semnăturii electronice a cererii de apel
de către avocatul Otgon Igor. Or, aceasta ține de obligația primei instanțe care a
recepționat cererea de apel electronică.
Mai mult, din înscrisurile anexate la cererea de apel motivată depusă avocatul
Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, la indicațiile instanței de apel menționate în
încheierea din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, și anume din scrisoarea nr.
4265 din 25 mai 2023 emisă de ÎM „Orange Moldova” SA, rezultă că semnăturile
electronice create și aplicate de avocatul Igor Otgon, activate la nr. de tel. xxx, sunt
semnături electronice calificate, având aceiași valoare juridică ca și semnătura
olografa pe suport de hârtie; verificarea autenticității semnăturii electronice se
efectuează prin intermediul dispozitivului de verificare a semnăturilor electronice,
prin utilizarea serviciului guvernamental integrat de semnătură electronică (Msign)
- msign.gov.md; iar certificatul cheii publice pentru nr. tel. xxx, aflat la balanța CA
„Otgon Igor” are valabilitate neîntreruptă pentru perioada 09 martie 2021 – 08 martie
2025.
Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că,
la momentul emiterii încheierii din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, la
materialele cauzei a fost anexat un document care confirmă autenticitatea semnăturii
electronice a avocatului Otgon Igor aplicate la depunerea prin poșta electronică a
cererii de apel.
Mai mult decât atât, la depunerea prezentei cererii de recurs a fost anexat
răspunsul nr. 3004-289 din 26 mai 2023 eliberat de Agenția de Guvernare
Electronică, conform căruia: - documentul electronic atașat la demers, cu denumirea
„Cerere de apel motivat — Ilca Daniel.semnat.pdf”, este semnat electronic și conține
o semnătură electronică validă, aplicată de Otgon Igor xxx la 28 ianuarie 2023, ora
20:36:47 (f.d. 209).
Din considerentele menționate supra, Completul de judecată al Curții Supreme
de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa parțial încheierea din
25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în partea necesității prezentării
certificatului pentru semnătură electronică pentru confirmarea autenticității
semnăturii electronice a cererii de apel de către avocatul Otgon Igor și integral
încheierea din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău și a restitui cauza la Curtea
de Apel Chișinău spre rejudecarea chestiunii cu privire la punerea pe rol a apelului
declarat de avocatul Igor Otgon, în interesele lui Ilca Daniel, împotriva hotărârii din
16 ianuarie 2023 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central.
În conformitate cu prevederile art. 424 alin. (2), art. 427 lit. b), art. 428 din
Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se admite recursul declarat de Ilca Daniel, reprezentat de avocatul Igor Otgon.
Se casează parțial încheierea din 25 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în
partea necesității prezentării certificatului pentru semnătură electronică pentru
confirmarea autenticității semnăturii electronice a cererii de apel de către avocatul
Otgon Igor.
Se casează integral încheierea din 05 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în
cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Ilca Daniel
6
împotriva lui Ilca Valentina, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și
Protecție a Familiei Criuleni, cu privire la încasarea pensiei de întreținere a copilului
minor, cu restituirea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, la etapa
primirii cererii de apel.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac.
Președinte, judecător Aliona Miron
judecători Oxana Parfeni
Ion Malanciuc
7