2ac-212/23 — privind intentarea procedului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- privind intentarea procedului de insolvabilitate
- Temei legal
- strămutarea cauzei la o altă instantă egală în grad
2ac-212/23 — privind intentarea procedului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ac-212/23 2-21037065-01-2ac-07062023 Î N C H E I E R E 21 iunie 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos examinând cererea depusă de Banca Comercială ,,Moldindconbank” Societate pe Acțiunii privind strămutarea examinării cererii de strămutare de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad, în cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă depusă de Banca Comercială „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Arlon Grup”, și la cererea depusă de petiționara Caraseni Varvara, persoane interesate Societatea cu Răspundere Limitată ,,Arlon Grup” și Banca Comercială ,,Moldindconbank” Societate pe Acțiunii privind separarea bunului imobil din masa debitoare a debitorului Societatea cu Răspundere Limitată ,,Arlon Grup”, c o n s t a t ă: La 18 septembrie 2020, B.C.
„Moldindconbank” S.A. a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de S.R.L. „Arlon Grup”, invocând incapacitatea de plată a debitorului și acumularea restanțelor la credit. Totodată, solicitantul a invocat dreptul de garanție asupra bunurilor imobile, proprietate a debitorului, fiind instituit drept de ipotecă asupra spațiilor locative și comerciale din blocul locativ din or. XXXX, str. XXXX, nr. XXX. Prin încheierea din 21 septembrie 2020 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr- Lunga, a fost admisă spre examinare cererea introductivă și s-a pus sub observație S.R.L. „Arlon Grup”, iar în calitate de administrator provizoriu a fost desemnat Marcel Lungu, deținătorul autorizației nr. 29 din 14 ianuarie 2015, eliberată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova.
Prin hotărârea din 29 decembrie 2020 a Judecătoriei Comrat, sediul Ceadîr-Lunga, a fost intentat procesul de insolvabilitate în privința S.R.L. „Arlon Grup”, iar în calitate de administrator al insolvabilității a fost desemnat Marcel Lungu. La 08 februarie 2021 prin intermediul oficiului poștal, în adresa administratorului insolvabilității a parvenit cererea înaintată de Varvara Caraseni prin care a solicitat separarea ap. XX cu suprafața de 70,6 m.p. (nr.cad: XXXXXXXXXX) situat în locul locativ din or. XXXX, str. XXXX, nr. XXX din masa debitoare a SRL ,,Arlon Grup”, cu întocmirea actului de predare-primire a apartamentului nominalizat. 1 Prin dispoziția nr. 029-27/ins/2i-10/20/21 din 01 martie 2021 emisă de administratorul insolvabilității S.R.L.
„Arlon Grup”, Lungu Marcel, s-a dispus respingerea cererii înaintate de Caraseni Varvara, prin care s-a solicitat separarea bunului imobil nr. cadastral XXXXXXXXX, cu suprafața de 70,6 mp., din blocul locativ situat în or. XXXX, str. XXXX, nr. XXX, și întocmirea actului de predare- primire a bunului imobil nominalizat. S-a explicat lui Caraseni Varvara că are dreptul să înainteze creanțele spre validare în instanța de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilității. La 11 martie 2021, petiționara Caraseni Varvara a depus cerere privind separarea din masa debitoare S.R.L „Arlon Grup”, a bunului imobil, apartamentul nr.XX cu nr. cadastral XXXXXXXXXX, situat în or. XXXX, str. XXXX, nr. XXX, și transmiterea bunului imobil în proprietatea petiționarei Caraseni Varvara, în temeiul art. 481 din Legea insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012, persoane interesate S.R.L.
,,Arlon Grup” și B.C. ,,Moldindconbank” S.A. Prin încheierea din 13 februarie 2023 a Președintelui Judecătoriei Comrat, Igor Botezatu, s-a dispus redistribuirea cauzei aflată în procedura judecătorului Nadejda Lazareva, în temeiul hotărârii Consiliului Superior al Magistraturi nr.168/13 din 09 septembrie 2022 cu privire la cererea de demisie a judecătoarei de la Judecătoria Comrat, sediul Ceadîr-Lunga (f.d.124). Potrivit fișei de repartizare repetată a dosarului din 25 aprilie 2017, cauza a fost repartizată în mod automat-aleatoriu prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, judecătorului Judecătoriei Comrat, sediul Centru, Denis Guțu (f.d.125). La 10 mai 2023 B.C. ,,Moldindconbank” S.A., în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, a depus cerere prin care a solicitat strămutarea cauzei de la Judecătoria Comrat, sediul Central, la o altă instanță egală în grad.
La 18 mai 2023, a fost transmisă cauza Curții de Apel Comrat, în vederea examinării cererii de strămutare a cauzei de la Judecătoria Comrat, sediul Central, la o altă instanță egală în grad, depuse de B.C. „Moldinconbank” S.A. (f. d. 163). La 22 mai 2023, dosarul înregistrat la Curtea de Apel Comrat, a fost repartizat în mod automat-aleatoriu, judecătorului-raportor Andrei Mironov, care face parte din completul de judecată, în componența: Andrei Mironov (președinte), Ludmila Caraianu și Dmitrii Fujenco (judecători) (f. d.165). La 29 mai 2023, prin intermediul poștei electronice (f.d.169), B.C. ,,Moldindconbank” S.A., în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, a depus cerere privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Comrat la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru examinarea cererii de strămutare de la Judecătoria Comrat, sediul Central, la o altă instanță egală în grad (f. d. 170-171).
În motivarea cererii a indicat că pe rolul Judecătoriei Comrat, sediul Central se află spre examinare mai multe cauze de insolvabilitate, inițiate cu privire la separarea bunurilor din masa debitoare a SRL „Arlon Grup”, care au ca obiect de examinare drepturile asupra bunurilor gajate în beneficiul băncii. A susținut că, în cadrul examinării unei cauze similare de separare a bunului din masa debitoare, s-a dispus suspendarea procesului, având în vedere că pe rolul Judecătoriei Comrat se află spre examinare cauza conexă privind nulitatea actului juridic, însă încheierea nominalizată a fost ulterior casată de către Curtea de Apel Comrat, ca fiind neîntemeiată. 2 Astfel, a relevat că decizia Curții de Apel Comrat, prin care a fost casată încheierea privind suspendarea procesului în cadrul unei cauze conexe, a constituit temeiul respingerii tuturor cererilor formulate de către B.C.
„Moldindconbank” S.A. și lichidatorul Marcel Lungu privind suspendarea proceselor de separare a bunurilor din masa debitoare, care se află în examinarea judecătorului Judecătoriei Comrat, sediul Central, Denis Guțu. Prin urmare, a obiectat că situația respectivă îndreptățește B.C. „Moldinconbank” S.A. să își formeze convingerea, precum că și judecătorii din cadrul Curții de Apel Comrat vor manifesta subiectivism și o lipsă de imparțialitate la examinarea cererii de strămutare a cauzei. În opinia B.C. „Moldindconbank” S.A., judecătorii Curții de Apel Comrat, care exercită controlul judiciar al actelor emise de către instanța inferioară, unde își desfășoară activitatea mai mulți angajați ce locuiesc în blocul locativ în care este situat bunul imobil care se solicită a fi separat din masa debitoare, pot fi influențați să-și formeze o opinie defavorabilă în raport cu B.C.
„Moldindconbank” S.A. Prin încheierea protocolară din 29 mai 2023 a Curții de Apel Comrat, cauza a fost transmisă Secției evidență și documentare procesuală din cadrul Curții de Apel Comrat, în vederea remiterii Curții Supreme de Justiție pentru examinarea cererii privind strămutarea examinării cererii de strămutare de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad (f. d. 176). Potrivit scrisorii de însoțire din 31 mai 2023, a fost transmisă cauza Curții Supreme de Justiție, în vederea examinării cererii privind strămutarea examinării cererii de strămutare de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad, depusă de B.C. „Moldinconbank” S.A. (f. d.170/171). Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea depusă de B.C.
„Moldindconbank” S.A., Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea privind strămutarea examinării cererii de strămutare de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad, este neîntemeiată, din motivele ce succed. În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. În conformitate cu art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că temeiul de strămutare a cauzei reglementat de art. 43 alin.(2) lit. f) din Codul de procedură civilă, constituie un mijloc de asigurare a imparțialității judecătorilor la soluționarea unei cauze civile. Circumstanțele cauzei ar putea servi drept temei pentru a fi considerate că poate fi știrbită nepărtinirea judecătorilor, dacă acestea se referă la instanța de judecată ca instituție publică. În ceea ce vizează calitatea participanților la proces, strămutarea cauzei ar putea avea loc dacă participanții la proces au fost sau se află în anumite legături comune cu toți judecătorii. La caz, Completul de judecată reține că B.C. „Moldindconbank” S.A.
a solicitat strămutarea examinării cererii de strămutare de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad, motivând că o decizie a Curții de Apel Comrat din cadrul unei 3 cauze conexe a servit drept temei pentru respingerea tuturor cererilor formulate de către B.C. „Moldindconbank” S.A. și lichidatorul Marcel Lungu privind suspendarea proceselor de separare a bunurilor din masa debitoare și, astfel, ar exista bănuieli că nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Comrat ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. Completul de judecată menționează că prevederile legale citate supra sunt clare în ceea ce vizează cazurile de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad pentru examinare, iar cele invocate de către B.C.
„Moldindconbank” S.A. în cererea de strămutare, nu cad sub incidența prevederilor art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. Cu referire la argumentul invocat de către B.C. „Moldindconbank” S.A. precum că judecătorii Curții de Apel Comrat pot fi influențați să-și formeze o opinie defavorabilă în raport cu B.C. „Moldindconbank” S.A., prin urmare, această circumstanță ar trezi suspiciuni față de obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor din cadrul aceleiași instanțe de judecată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție îl apreciază ca fiind declarativ și neîntemeiat. Or, circumstanțele invocate sunt contrare și dispoziției art. 20 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform căruia, la înfăptuirea justiției în cauze civile, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă și atrage răspunderea prevăzută de lege. În acest sens, articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cere instanței să fie imparțială. Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză și o abordare obiectivă, determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens.
În situația în care într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv. Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată. Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide de a respinge cererea depusă de B.C. ,,Moldindconbank” S.A. privind strămutarea examinării cererii de strămutare de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Comrat, pentru examinarea cererii de strămutare a cauzei de la Judecătoria Comrat, sediul Central, la o altă instanță egală în grad.
În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Banca Comercială ,,Moldindconbank” Societate pe Acțiunii privind strămutarea examinării cererii de strămutare de la Curtea de Apel Comrat, la o altă instanță egală în grad.
4 Cauza de insolvabilitate, la cererea introductivă depusă de Banca Comercială „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Arlon Grup” și la cererea depusă de petiționara Caraseni Varvara, persoane interesate Societatea cu Răspundere Limitată ,,Arlon Grup” și Banca Comercială ,,Moldindconbank” Societate pe Acțiunii privind separarea bunului imobil din masa debitoare a debitorului Societatea cu Răspundere Limitată ,,Arlon Grup”, se remite la Curtea de Apel Comrat, pentru examinarea cererii de strămutare a cauzei de la Judecătoria Comrat, sediul Central, la o altă instanță egală în grad. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Oxana Parfeni Aliona Donos 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.