2r-211/23 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-211/23 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2r-211/23 2-21151861-01-2r-17052023 Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud.: A. Pahopol, R. Pulbere, A. Malîi) D E C I Z I E 21 iunie 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTȚIE
Complet de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc examinând recursul declarat de Grădinaru Carolin, reprezentat de avocatul Mocanu Serghei, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gonciar Vitalie împotriva lui Grădinaru Carolin privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2023, prin care s-a restituit cererea de apel declarată de Grădinaru Carolin, reprezentat de avocatul Mocanu Serghei, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, c o n s t a t ă: La 12 octombrie 2021, Gonciar Vitalie a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Grădinaru Carolin privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul central, din 06 decembrie 2021, cererea de chemare în judecată depusă de Gonciar Vitalie, s-a admis. S-a încasat de la Munteanu Carolin în beneficiul lui Gonciar Vitalie datoria contractuală în sumă totală de 49000 lei și cheltuielile cu titlu de plata taxei în sumă de 1470 lei. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 19 septembrie 2022, avocatul Mocanu Serghei, acționând în interesele lui Grădinaru Carolin, a depus cerere de apel nemotivată, solicitând repunerea cererii de apel în termen, casarea hotărârii instanței de fond, și emiterea unei noi decizii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2022, s-a admis cererea avocatului Mocanu Serghei, în interesele lui Grădinaru Carolin și s-a repus în termen cererea de apel.
S-a respins cererea avocatului Mocanu Serghei, în interesele lui Grădinaru Carolin, privind scutirea de la plata taxei de stat. 1 Nu s-a dat curs cererii de apel declarate de avocatul Mocanu Serghei, în interesele lui Grădinaru Carolin, acordând apelantului termen de 10 zile de la data publicării hotărârii motivate pe portalul instanței, pentru prezentarea certificatului de schimbare a numelui apelantului, depunerea cererii de apel în conformitate cu prevederile art. 364-365 din Codul de procedură civilă, inclusiv în limba de stat și într- un număr egal cu participanți la proces și prezentarea dovezii achitării taxei de stat în mărime de 1102,50 (una mie una sută doi lei, 50 bani) și s-a ridicat de la examinare în ordine de apel cauza civilă și se expediază în instanța de fond, Judecătoria Strășeni, sediul central, pentru redactarea hotărârii motivate.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2023 s-a restituit apelul declarat de avocatului Mocanu Serghei, în interesele lui Grădinaru Carolin, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel. La 26 aprilie 2023, avocatului Mocanu Serghei, acționând în interesele lui Grădinaru Carolin, a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2023, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În motivare a indicat că încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2023 este lipsită de temei legal și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural.
Instanța de apel neîntemeiat a respins cererea privind scutirea de la plata taxei de stat. Concluziile instanței de apel sunt eronate și vin în contradicție cu circumstanțele privind respectarea termenului pentru înlăturarea neajunsurilor, deoarece hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Central, din 06 decembrie 2021, nu a fost adusă la cunoștință și respectiv, nu a putut întocmi și prezenta apelul motivat. Astfel, prin restituirea apelului, instanța de apel a încălcat dreptului apelantului la instanță, ceea reprezintă o încălcare a art.6 din Convenție. Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs constată că Curtea de Apel Chișinău a emis încheierea la 24 ianuarie 2023. Potrivit art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Recurentul a indicat că despre încheierea din 03 aprilie 2023 a aflat la 13 aprilie 2023, accesând portalul instanței. Respectiv, recursul declarat la 26 aprilie 2023, este depus în termenul legal. În corespundere cu art.426 alin. (2) și (3) din Codul de procedura civilă, recursul se depune la instanța a cărei încheiere se atacă. Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Examinând recursul, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii din următoarele considerente.
Curtea constată că instanța de apel corect a restituit cererea de apel depusă de avocatul Mocanu Serghei, în interesele lui Grădinaru Carolin, dat fiind faptul că din 2 materialele dosarului nu se face dovada că ultimul a îndeplinit indicațiile date de instanță prin încheierea din 10 octombrie 2022. În condițiile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În conformitate cu art.110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.
În conformitate cu art. 111 alin. (3) Cod de procedură civilă, termenul de procedură stabilit în ani luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui, iar în conformitate cu art. 112 alin. (2) Cod de procedură civilă, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare. Conform art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
Instanța de recurs consideră neîntemeiat dezacordul recurentului cu încheierea din 03 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul declarat de Grădinaru Carolin, reprezentat de avocatul Mocanu Serghei, din motiv că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, În susținerea opiniei Completul de judecată reține că, după emiterea încheierea de a nu da curs apelului, Curtea de Apel a expediat cauza civilă, Judecătoriei Strășeni, sediul Central pentru redactarea hotărârii motivate. La 23 decembrie 2022, Judecătoria Strășeni, sediul Central a întocmit hotărârea motivată, iar la 26 decembrie 2022 a fost plasată pe portalul instanței de judecată (vezi https://jst.instante.justice.md/ro/court-decisions?dossier_number=2-21151861-48-2- 13102021&type=Any&apply_filter=1).
La 27 decembrie 2022, cauza civilă a fost expediată Curții de Apel Chișinău. La 12 ianuarie 2023, instanța de apel a expediat reprezentantului apelantului, avocatului Mocanu Serghei încheierea din 10 octombrie 2022, fiind recepționată la 27 februarie 2023 (f.d.42). Completul de judecată respinge ca neîntemeiat argumentul recurentului precum că, hotărârea motivată a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, nu a fost comunicată apelantului. Or, potrivit scrisorii de expediere a actului judecătoresc de la fila dosarului 34, Judecătoria Strășeni, sediul Central a expediat părților hotărârea motivată la 23 decembrie 2022. Respectiv, susținerile invocate în recurs sunt neîntemeiate, având în vedere că instanța a respectat legislația procesual civilă, și a comunicat reprezentantului apelantului încheierea de a nu da curs apelului, iar instanța de fond a expediat hotărârea motivată.
3 De asemenea, hotărâre Judecătoriei Strășeni, sediul Central a fost redactată la 23 decembrie 2022, iar la 26 decembrie 2022 a fost plasată pe portalul instanței de judecată. În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră neîntemeiat argumentul recurentului, precum că nu i-a fost comunicată hotărârea motivată a instanței de fond. Apelantul Grădinaru Carolin, fiind partea cea mai interesată de soluționarea prezentei cauze în ordine de apel și fiind conștient că încă la data de 19 septembrie 2022 a depus apelul nemotivat și netimbrat, trebuia să depună diligență și să se intereseze la intervale de timp rezonabile de soarta dosarului respectiv, or, din momentul depunerii apelului nemotivat și până la momentul restituirii, au trecut aproximativ 7 luni.
La caz, Completul de judecată reține că instanța de apel a acordat suficient termen de lichidare a neajunsurilor cererii de apel. Or, prin încheierea din 10 decembrie 2022, instanța de apel a menționat că apelantul urmează să depună cerere de apel motivată și dovada achitării plății taxei de stat, în termen de 10 zile din momentul publicării hotărârii motivate pe portalul instanței. Însă, ținând cont că, Curtea de Apel Chișinău a comunicat reprezentantului apelantului încheierea din 10 octombrie 2022, abia la 12 ianuarie 2023, fiind recepționată la 27 februarie 2023, termenul limită legal până la care apelantul putea înlătura neajunsurile a fost 09 martie 2023, inclusiv. Completul de judecată reține că cererea de apel motivată și dovada achitării plății taxei de stat, nu au fost depuse în termenul limită în care apelantul avea obligația de a efectua acțiunile procesuale, dar peste termen.
În conformitate cu art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Astfel, prin restituirea cererii de apel recurentului nu i s-au îngrădit accesul liber la justiție protejat de art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și Libertăților Fundamentale, deoarece ultimul nu a manifestat un interes activ în examinarea acțiunii sale. În concluzie, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că instanța de apel corect a aplicat dispozițiile art.369 alin.1) din Codul de procedură civilă.
Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea din Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2023. În conformitate cu art. 427 lit. a) art. 428 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Grădinaru Carolin, reprezentat de avocatul Mocanu Serghei. 4 Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2023, adoptată în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Gonciar Vitalie împotriva lui Grădinaru Carolin privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă.
Președinte, judecător Viorica Puica judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.