ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.02.2023

2r-50/23 — incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
22.02.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile restituirii cererii de recurs termenul de declarare a arecursului
Citează această cauză
2r-50/23 — incasarea datoriei si cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2r-50/23

2-22011188-01-2r-24012022

Prima instanță, Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: T. Andronic)

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Anton , V. Mihaila, O. Cojocaru)

22 februarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de Carolin Munteanu, reprezentat de avocatul

Serghei Mocanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Gonciar

împotriva lui Carolin Munteanu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva încheierii din 08 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respinsă cererea depusă de Carolin Munteanu, reprezentat de avocatul Serghei

Mocanu, cu privire la repunerea apelului în termen și a fost restituit apelul declarat

de Munteanu Carolin, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, împotriva hotărârii

din 14 iulie 2022 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central ca fiind depus în afara

termenului legal,

c o n s t a t ă:

La 25 ianuarie 2022, Vitalie Gonciar a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Carolin Munteanu cu privire la încasarea datoriei contractuale și a

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 14 iulie 2022 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central a fost

admisă acțiunea depusă de Vitalie Gonciar. A fost încasat din contul lui Carolin

Munteanu în beneficiul lui Vitalie Gonciar suma de 14800 euro, cu titlu de datorie și

suma de 5505 lei cu titlu de cheltuieli de juridică.

La 16 septembrie 2022, Carolin Munteanu, reprezentat de avocatul Serghei

Mocanu, a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând

repunerea apelului în termen, admiterea apelului, casarea hotărârii din 14 iulie 2022

a Judecătoriei Strășeni, sediul Central.

Prin încheierea din 08 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul

art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă a fost respinsă cererea depusă

de Carolin Munteanu, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, privind repunerea în

termen a apelului și a fost restituit apelul declarat de Carolin Munteanu, reprezentat

de avocatul Serghei Mocanu, ca fiind depus în afara termenului legal, iar instanța de

apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

1

La 09 ianuarie 2023, Carolin Munteanu, reprezentat de avocatul Serghei

Mocanu, a depus cerere de recurs împotriva încheierii instanței de apel solicitând

admiterea acesteia și casarea încheierii din 08 decembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

În motivarea cererii de recurs, a invocat că consideră neîntemeiată soluția

instanței de apel cu privire la respingerea cererii de repunere în termen a cererii de

apel și restituirea acesteia, deoarece i-a fost îngrădit apelantei accesul la justiție, or,

cauza a fost examinată în lipsa apelantului, care nu a fost legal citat fiind lipsit de

posibilitatea de a prezenta probe și de a-și argumenta obiecțiile sale.

Totodată, a invocat că din a.2021 până în prezent recurentul nu s-a aflat pe

teritoriul Republicii Moldova și nu a cunoscut de existența prezentului litigiu.

La 24 ianuarie 2023, în adresa intimatului Vitalie Gonciar a fost expediată copia

recursului declarat de Carolin Munteanu, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, cu

înștiințarea despre posibilitatea depunerii referințelor.

Intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință

în termenul stabilit.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Cod de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3

judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și

a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Studiind materiale cauzei în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră

necesar de a restitui recursul ca fiind depus în afara termenului legal.

În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de

recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a

fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen

sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen.

În conformitate cu art. 4261 alin. (2) din Codul de procedură civilă, recursul

împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile

prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.

După cum denotă actele cauzei, nefiind de acord cu hotărârea din 14 iulie 2022 a

Judecătoriei Strășeni, sediul Central, la 16 septembrie 2022 Carolin Munteanu,

reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, a contestat-o cu apel.

Prin încheierea din 08 decembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul

art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă a fost respinsă cererea depusă

de Carolin Munteanu, reprezentat de avocatul Serghei Mocanu, privind repunerea în

termen a apelului și a fost restituit apelul declarat de Carolin Munteanu, reprezentat

de avocatul Serghei Mocanu, ca fiind depus în afara termenului legal, iar instanța de

apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

La caz, instanța de recurs reține că la 14 decembrie 2022, Curtea de Apel

Chișinău a expediat participanților la proces copia încheierii din 08 decembrie 2022,

inclusiv avocatului Serghei Mocanu, în interesele lui Carolin Munteanu la adresa de

e-mail serghei.mocanu76@mail.ru (f.d. 48), indicată în mandatul avocațional (f.d.37).

Conform art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este

intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța

(judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței

trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de

acte.

2

Potrivit art. 111 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, actele de procedură

se efectuează în termenul prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua

actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori

stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea

din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Colegiul reține că termenul de declarare a recursului este un termen de

procedură imperativ, astfel încât nerespectarea acestuia atrage decăderea din dreptul

de a mai exercita calea de atac, fără a iniția o abordare a recursului în fond.

Impunerea unui termen de valorificare a căii de atac are ca scop disciplinarea

justițiabililor și garantarea securității raporturilor juridice.

Decăderea din dreptul de acces la jurisdicția Curții Supreme de Justiție

constituie de asemenea un factor de securitate juridică, conținută în regula de 15 zile,

care curge de la data comunicării încheierii (contestate) recurentului și împiedică o

permanentă repunere în discuție a soluțiilor irevocabile pronunțate de instanțele de

judecată.

Totodată, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la

proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei

împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin

intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în

cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat

de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului

cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.

Conform art. 102 alin. (6) din Codul de procedură civilă, citația sau înștiințarea

se trimite la adresa menționată de parte sau de un alt participant la proces.

Potrivit at. 105 alin. (1) și (5) din Codul de procedură civilă, citația și înștiințarea

se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana

împuternicită de judecată. Data înmânării citației sau înștiințării se înscrie pe citație

sau înștiințare în partea care se înmânează destinatarului, precum și pe cotor, care se

restituie instanței. Citația sau înștiințarea adresată persoanei fizice se înmânează

personal contra semnătură pe cotor.

Prin urmare, termenul de declarare a recursului a început să curgă la 15

decembrie 2022, ziua imediat următoare zilei în care a recepționat încheierea

contestată, și a expirat la 29 decembrie 2022 (joi).

Astfel, recursul împotriva încheierii din 08 decembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, înregistrat la 09 ianuarie 2023, a fost declarat cu omiterea termenului.

În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă,

persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de

procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen

se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie

efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea,

să fie prezentate documentele respective etc.).

Colegiul reține că recursul declarat împotriva încheierii din 08 decembrie 2022 a

Curții de Apel Chișinău, înregistrat la 09 ianuarie 2023, este declarat cu omiterea

termenului. Reieșind din cerințele inserate în respectiva cerere de recurs, avocatul

3

Serghei Mocanu, în interesele lui Carolin Munteanu nu a solicitat repunerea în termen

și nu a motivat omiterea acestuia.

Prin prisma prevederilor citate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție notează că, termenul de declarare a

recursului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite solicită acest lucru și

prezintă probe veridice ce confirmă imposibilitatea de a depune recursul în termen.

La caz, avocatul Serghei Mocanu, în interesele lui Carolin Munteanu nu a

solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, nu a prezentat probe și nu a

făcut dovada faptului că motivele pentru care a omis termenul de atac a încheierii,

sunt întemeiate.

În acest context, instanța de recurs notează că în conformitate cu art. 56 alin. (3)

din Codul de procedură civilă, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu

bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al

nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația

procedurală civilă.

Conform art. 75 alin. (4) Cod de procedură civilă, actele procedurale efectuate

de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sânt obligatorii pentru persoana

reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa

reprezentantului este echivalentă culpei părții.

De altfel, instanța de recurs reiterează că exercitarea unui drept de către titularul

său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu

respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene,

după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, or,

prevederile art. 15 din Codul de procedură civilă, stipulează expres că participanții la

proces și alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăți ori interese legitime au

fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia în

condițiile legii.

Față de cele expuse, instanța de recurs consemnează că art. 6 § 1 din Convenția

Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o

instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter

civil. Instanța europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o

instanță” nu este absolut. În această privință, Curtea Europeană în mai multe cauze de

acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiției

pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac (cauza Bacev

contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz

Ochoa contra Spaniei) în carte înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă

este o restricție ce guvernează accesul la justiție.

Relevantă în acest sens este și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în

speța Panomaryov vs Ucraina (hotărârea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29

septembrie 2008), în conținutul căreia Curtea a notat că, reînnoirea termenului pentru

introducerea unei căi ordinare de atac din motive neconvingătoare, reprezintă o

decizie care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-un mod

similar cu o cale extraordinară de atac.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recursul a fost depus

cu omiterea termenului de declarare și în lipsa cererii de repunere în termen, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la

concluzia de a restitui recursul declarat de avocatul Serghei Mocanu, în interesele lui

4

Carolin Munteanu împotriva încheierii din 08 decembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, ca fiind depus în afara termenului legal.

În conformitate cu art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 428 din

Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se restituie recursul declarate de avocatul Serghei Mocanu, în interesele lui

Carolin Munteanu, împotriva încheierii din 08 decembrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Gonciar

împotriva lui Carolin Munteanu cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată, ca fiind depus în afara termenului legal.

Încheierea nu se supune niciunei că de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2023-06-21
0,97
2r-211/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-211/23 2-21151861-01-2r-17052023 Prima instanţă: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău ( jud.: A. Pahopol, R. Pulbere, A. Malîi) D E C I Z I E 21 iunie 2023 mun. Ch
CSJ 2023-03-22
0,97
2r-82/23 — cu privire la încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-82/23 2-21126694-01-2r-21022023 Instanţa de fond: Judecătoria Străşeni, sediul central – V. Neguriţa Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – V. Sîrbu, V. Buhnaci, M. Guzun DECIZIE 22 martie 2023 mun. Chişinău Colegiul civ
CSJ 2022-09-14
0,95
2r-407/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-407/22 2-21136201-01-2r-03082022 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) Al. Sandu Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) L. Pruteanu, I. Țurcan, Iu. Cotruță D E C I Z I E 14 septembrie 2022 mun. Chişinău C
CSJ 2022-07-06
0,95
2r-325/22 — cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr.2r-325/22 2-20061801-01-2r-23062022 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru – M. Frunze Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – V. Sîrbu, V. Buhnaci, M. Guzun DECIZIE 06 iulie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2022-04-13
0,95
2rh-36/22 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rh-36/22 2-21139642-01-2ds-17022022 Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. : V. Clima, A. Malîi, V. Cotorobai) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie ( jud.: D. Mardari, M. Pitic, V. Burduh) Î N C H E I E R E 1
Sursă