ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.06.2023

2ra-37/23 — cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
14.06.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei şi compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
2ra-37/23 — cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-37/23

2-21174221-01-2ra-09012023

Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei (jud. Iu. Malcoci)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. I. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)

14 iunie 2023 mun. Chișinău

Completul de judecată, în componență:

Președinte, judecător Viorica Puica

Judecători Ion Malanciuc

Oxana Parfeni

examinând admisibilitatea recursului declarat de Banca Comercială

„Moldindconbank” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Întreprinderea Municipală Direcția de Producție „Apă-Canal” Sîngerei împotriva

Svetlanei Ceresău, lui Vasile Ceresău și Băncii Comerciale „Moldindconbank”

Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor

de judecată,

împotriva deciziei din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care

a fost respins apelul declarat de Banca Comercială „Moldindconbank” Societate

pe Acțiuni și menținută hotărârea din 19 ianuarie 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul

Sîngerei, prin care a fost admisă acțiunea parțial,

c o n s t a t ă :

La 24 noiembrie 2021, ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei a depus cerere de

chemare în judecată împotriva Svetlanei Ceresău, lui Vasile Ceresău și BC

„Moldindconbank” SA cu privire la încasarea datoriei și compensarea

cheltuielilor de judecată (f. d. 4-6).

În susținerea acțiunii, a indicat că potrivit contractului nr. 352 din 24

ianuarie 2001 privind prestarea serviciului public de alimentare cu apă, ÎM DP

„Apă-Canal” Sîngerei prestează servicii consumatorului Haralampie Cibotaru, și

anume la locul de consum situat în or. XXXXX, str. XXXXX.

Ulterior, la 07 iunie 2013, casa de locuit situată pe adresa or. XXXXX, str.

XXXXX, a trecut în proprietatea lui Vasile Ceresău și Svetlanei Ceresău, nefiind

perfectat un contract de prestare a serviciilor.

1

A indicat că, în aceeași perioadă, în scopul contractării unui contract de

credit, bunul imobil a fost pus în gaj la BC ,,Moldindconbank” SA, iar proprietarii

au continuat să locuiască în imobil pînă la data de 09 septembrie 2020, cînd acesta

a trecut în posesia băncii, urmare a neexecutării obligațiilor contractuale, fiind

efectuată evacuarea de către executorul judecătoresc.

Astfel, a relevat că BC ,,Moldindconbank” SA a devenit posesor al bunului

gajat situat pe adresa or. XXXXX, str. XXXXX și, respectiv, în perioada

septembrie 2020-15 aprilie 2021, reprezentantul ÎMDP „Apă Canal” nu a avut

acces la contorul instalat în bunul imobil pentru verificare și citire a datelor de pe

contor, precum și nu a fost efectuată vreo solicitare în vederea deconectării de la

rețeaua de apă.

Potrivit informației deținute de către SA „Apă Canal”, foștii proprietari

Vasile Ceresău și Svetlana Ceresău au efectuat ultima achitare către furnizor în

luna august 2020 în sumă de 163 lei, astfel încât, la acel moment, nu au fost

atestate datorii la serviciile de apă.

La 15 aprilie 2021, SA „Apă Canal” a întocmit actul privind scurgerea de

apă pe str. XXXXX, or. XXXXX, în prezența reprezentantului băncii, prin care a

fost verificat contorul și citite datele de pe acesta, stabilindu-se că în perioada

septembrie 2020 pînă la 15 aprilie 2021, au fost consumați 804 m3 de apă, fiind

acumulată datoria în sumă de 8 844 de lei. Totodată, actul respectiv nu a fost

contestat de către BC ,,Moldindconbank” SA.

La 13 mai 2021, ÎM DP „Apă Canal” Sîngerei a expediat în adresa BC

,,Moldindconbank” SA somația de avertizare cu aviz de recepție, fiind

recepționată la 14 mai 2021 și, respectiv, reclamația din 21 mai 2021, recepționată

la 28 mai 2021.

La 07 iunie 2021, în adresa ÎM DP „Apă Canal” Sîngerei a parvenit o

scrisoare, prin care BC ,,Moldindconbank” SA nu recunoaște datoria acumulată

și își exprimă dezacordul cu actul privind scurgerea apei pe str. XXXXX, or.

XXXXX, considerând că factura pentru achitarea serviciilor de apă urmează a fi

emisă pe numele proprietarilor Vasile Ceresău și Svetlana Ceresău.

În vederea respectării procedurii de soluționare amiabilă a litigiului, la data

de 24 iunie 2021, în adresa foștilor proprietari Vasile Ceresău și Svetlana Ceresău

a fost expediată o reclamație, pe care ultimii au recepționat-o la 02 iulie 2021 și,

respectiv, la 29 iunie 2021, nefiind furnizat vreun răspuns în acest sens.

În drept, reclamanta ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei și-a întemeiat pretențiile

în baza Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare

cu apă și de canalizare, Regulamentului cu privire la serviciul public de

alimentare cu apă și de canalizare, dispozițiilor art. 774-776, 786 din Codul civil,

art. 166-168 din Codul de procedură civilă.

Reclamanta ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei a solicitat admiterea acțiunii,

încasarea de la Svetlana Ceresău, Vasile Ceresău și BC „Moldindconbank” SA,

în mod solidar, în beneficiul ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei, a datoriei în mărime

de 8 844 de lei, taxei de stat în mărime de 270 de lei și cheltuielilor de judecată

în sumă de 46 de lei, iar în total – suma de 9 160 de lei.

2

Prin hotărârea din 19 ianuarie 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, a

fost admisă parțial acțiunea. S-a încasat de la BC „Moldindconbank” SA, în

beneficiul ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei, datoria în mărime de 8 844 de lei și

suma taxei de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată, în mărime

de 270 de lei. S-a respins ca neîntemeiată pretenția ce se referă la încasarea

cheltuielilor de judecată în sumă de 46 de lei. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea

înaintată împotriva Svetlanei Ceresău și lui Vasile Ceresău (f. d. 56, 62-67).

La 18 februarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, BC

„Moldindconbank” SA a declarat apel motivat împotriva hotărârii din 19

februarie 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, prin care a solicitat admiterea

acestuia, casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

respingere a acțiunii, în partea încasării din contul BC „Moldindconbank” SA în

beneficiul ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei a datoriei în mărime de 8 844 de lei, cu

dispunerea încasării de la Vasile Ceresău și Svetlana Ceresău a datoriei în mărime

de 8 844 de lei, în beneficiul ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei (f. d. 68-70).

Prin decizia din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, a fost respins

apelul declarat de BC „Moldindconbank” SA și menținută hotărârea din 19

ianuarie 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei (f. d. 98, 99-102).

În consolidarea soluției adoptate, instanțele de judecată ierarhic inferioare

au stabilit că, deși proprietarii casei de locuit situate pe adresa or. XXXXX, str.

XXXXX, sunt Ceresău Vasile și Ceresău Svetlana, potrivit procesului-verbal de

evacuare a bunurilor și tuturor persoanelor nr. procedurii 094-901R/20 din 09

septembrie 2020, executorul judecătoresc Vera Mighic, în prezența

reprezentantului BC „Moldindconbank” SA, Dumitru Rotaru, a debitorilor

ipotecari Vasile Ceresău și Svetlana Ceresău, în baza cererii reprezentantului BC

„Moldindconbank” SA, a efectuat evacuarea silită a debitorilor Vasile Ceresău și

Svetlana Ceresău, precum și a bunurilor lor din bunurile imobile ipotecate situate

or. XXXXX, str. XXXXX. Totodată, conform mențiunii din procesul-verbal de

evacuare, au fost schimbate lacătele de la intrare și cheile, care se vor păstra la

creditor.

Astfel fiind, instanțele de judecată inferioare au relevat că achitarea datoriei

pentru apa scursă în mărime de 804 m3, stabilită prin actul de scurgere a apei din

data de 15 aprilie 2021, de pe adresa or. XXXXX str. XXXXX, urmează a fi

achitată de către BC ,,Moldindconbank” SA, or, începînd cu 09 septembrie 2020,

imobilul dat a fost transmis în posesia băncii, iar proprietarii imobilului nu au mai

avut acces la acest imobil, inclusiv la instalațiile de aprovizionare cu apă și de

canalizare.

Prin urmare, dânșii au fost în imposibilitate să exploateze și să întrețină în

stare bună instalațiile interne de apă și de canalizare, să remedieze la timp avariile

și scurgerile de apă de la rețelele, aceste obligații revenindu-i posesorului bunului,

care a avut acces la aceste instalații.

Instanțele inferioare au notat că, potrivit prevederilor art. 757 alin. (6) din

Codul civil, creditorul gajist avansează cheltuielile legate de transmiterea silită în

posesie și își asumă riscul pieirii sau deteriorării bunurilor gajate preluate în

posesie.

3

În acest sens, dat fiind faptul că pârâții Vasile Ceresău și Svetlana Ceresău

au fost evacuați forțat la 09 septembrie 2020 din bunul imobil situat pe str.

XXXXX, or. XXXXX și nu au avut nici un acces la casa de locuit, construcțiile

accesorii și instalațiile de aprovizionare cu apă și de canalizare, instanțele de

judecată inferioare au concluzionat de a respinge acțiunea în partea încasării

datoriei de la pârâții Ceresău.

La 15 decembrie 2022, prin intermediul Secției documentare procesuală a

cauzelor civile din cadrul Curții Supreme de Justiție și, ulterior, la 16 decembrie

2022, prin intermediul poștei electronice, BC „Moldindconbank” SA a declarat

recurs împotriva deciziei din 22 septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți, prin care

a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii,

în partea încasării din contul BC „Moldindconbank” SA în beneficiul ÎM DP

„Apă-Canal” Sîngerei a datoriei în mărime de 8 844 de lei, cu dispunerea încasării

de la Vasile Ceresău și Svetlana Ceresău a datoriei în mărime de 8 844 de lei, în

beneficiul ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei (f. d. 108-111, 113-116).

În motivarea recursului, a invocat că instanța de apel a emis decizia sa, fără

a fi luate în considerare argumentele aduse de către BC „Moldindconbank” SA,

fiind astfel încălcate normele prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. a), b), c) din Codul

de procedură civilă.

A obiectat că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe normele de drept

prevăzute de Legea cu privire la serviciul public de alimentare cu apă și de

canalizare nr. 303 din 13 decembrie 2013, neținând cont de părțile ce beneficiază

de efectele legii respective.

În opinia recurentei, în conformitate cu prevederile contractului nr. 353 din

24 ianuarie 2001, precum și având în vedere textul dispozițiilor art. 4 și art. 30

alin. (1) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare

nr. 303 din 13 decembrie 2013, efectele legii menționate nu pot fi aplicate față de

BC „Moldindconbank” SA, deoarece banca nu are un contract încheiat cu ÎM DP

„Apă-Canal” Sîngerei, prin urmare, nu este consumator în sensul prezentei legi.

În acest context, a punctat că instanța de apel nu a elucidat circumstanța

dată și a calificat greșit BC „Moldindconbank” SA ca pe un consumator în raport

cu ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei, fiind astfel aplicate și interpretate eronat

normele Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public

de alimentare cu apă și de canalizare și ale Legii privind serviciul public de

alimentare cu apă și de canalizare nr. 303 din 13 decembrie 2013.

A reliefat că datoria formată în legătură cu prestarea serviciilor de apă

urmează a fi achitată de către consumatorii/proprietarii Vasile Ceresău și Svetlana

Ceresău, or, prin prima pct. 118 și pct. 123 lit. a) din Hotărârea cu privire la

aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public

de alimentare cu apă și de canalizare, plățile pentru serviciile de alimentare cu

apă urmează a fi efectuate de către consumatori în baza contractelor încheiate.

Mai mult, transmiterea în posesia băncii a bunurilor gajate pentru a fi

administrate până la vânzarea acestora nu încetează raporturile juridice încheiate

4

între furnizor și consumatorul final, acestea fiind valabile până la schimbarea

proprietarului.

A subliniat că, potrivit art. 754 alin. (3) din Codul civil, acoperirea

cheltuielilor aferente serviciilor de utilități publice constituie un drept al băncii în

calitate de posesor și nu o obligație, prin urmare, banca nu poate fi obligată,

contrar voinței sale, să acopere datoriile aferente serviciilor de utilități publice.

În concluzie, a conchis că instanța de apel a examinat cauza cu încălcarea

normelor procesuale civile, inclusiv cele prevăzute la art. 130 din Codul de

procedură civilă, fără o examinare bazată pe cercetarea multiaspectuală,

completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar, în ansamblul

și interconexiunea lor.

La 09 ianuarie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa lui

Vasile Ceresău, Svetlanei Ceresău și ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei copia

recursului depus de BC „Moldindconbank” SA, fiindu-le explicat dreptul de a

depune referință la recursul declarat, corespondența fiind recepționată de către

ÎM DP „Apă-Canal” Sîngerei și Vasile Ceresău la 12 ianuarie 2023, iar de către

Svetlana Ceresău – la 13 ianuarie 2023, fapt atestat prin avizele de recepție

anexate la materialele cauză (f. d. 124-126).

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, în adresa

Curții Supreme de Justiție referințe nu au parvenit.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei motivate din 22

septembrie 2022 a Curții de Apel Bălți a fost expediată la adresa electronică a

reprezentantului BC „Moldindconbank” SA, la 25 noiembrie 2022, circumstanță

ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 103

verso).

Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 15 ianuarie 2023, în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, Completul de judecată al Curții Supreme

de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că

argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de

norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or,

motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra

căror instanța de apel s-a pronunțat.

5

Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că,

potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de

către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în

afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de

recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume

dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în

mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de

procedură civilă.

Din recursul declarat, nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate

a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere

(Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot

fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, p. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul

de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se

vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141,

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A,

nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul

din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă,

asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.

270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de BC

„Moldindconbank” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

6

În conformitate cu art. art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Banca Comercială

„Moldindconbank” Societate pe Acțiuni.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Viorica Puica

Judecători Ion Malanciuc

Oxana Parfeni

7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-01-20
0,94
2rc-7/21 — incasarea datoriei
Dosarul nr.2rc-171/2020 nr.2rc-7/2021 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.Z.Talpalaru) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A.Malîi, O.Cojocaru, I.Dutca) D E C I Z I E 20 ianuarie 2021 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2021-08-04
0,94
2rh-71/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rh-71/20 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. C. Guzun) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, I. Țurcan, V. Cotorobai) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: T.Chişca-Done
CSJ 2018-12-12
0,94
2r-929/18 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-929/18 Prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul Central (jud: A. Donos) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: A. Albu, A. Toderaş, E. Bejenaru) ÎNCHEIERE 12 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
CSJ 2021-02-03
0,94
2rhc-3/21 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rhc-37/2020 2rhc-3/2021 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: I. Dutca) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Anton, V. Cotorobai, I. Ţurcan) instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (Sv.
CSJ 2021-06-23
0,94
2r-244/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-244/21 Instanța de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – V. Gîrleanu Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru D E C I Z I E 23 iunie 2021 mun. Chişinău Coleg
Sursă