Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 31.05.2023
inadmisibil

3r-47/23 — executarea hotararii

HOTĂRÂRE
31.05.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
executarea hotararii
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3r-47/23 — executarea hotararii (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3r-47/23 2-19192303-01-3r-02032023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 31 mai 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva Judecători Mariana Pitic Aliona Miron examinând recursul depus de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină și Victor Soloviov, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea depusă de Victor Soloviov cu privire la inițierea procedurii de executare a hotărârii judecătorești, împotriva încheierii din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a încetat procedura de executare, pornită la cererea depusă de Victor Soloviov, cu privire la executarea hotărârii din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, c o n s t a t ă : La data de 03 decembrie 2019, Victor Soloviov a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere cu privire la inițierea procedurii de executare a hotărârii din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d.

3, vol. I). Astfel, prin hotărârea din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată înaintată de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Gheorghe Dogaru, Maria Meșină și Victor Soloviov împotriva Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 cu privire la obligarea furnizării informației, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată s-a admis parțial. Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 a fost obligată să furnizeze reclamanților Ion Istrati, Valeriei Crutov, Octavian Dogaru, Gheorghe Dogaru, Mariei Meșină și Victor Soloviov informația solicitată prin cererea din 09 iunie 2018. S-a încasat de la Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 în beneficiul reclamanților Ion Istrati, Valeriei Crutov, Octavian Dogaru, Gheorghe Dogaru, Mariei Meșină și Victor Soloviov suma de 32,85 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pretențiile reclamanților Ion Istrati, Valeriei Crutov, Octavian Dogaru, Mariei Meșină și Victor Soloviov cu privire la repararea prejudiciului moral s-au respins ca nefondate (f. d. 4-8, vol. I). Prin încheierea din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea înaintată de către Victor Soloviov privind inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, ca fiind neîntemeiată (f. d. 16-17, vol. I). 1 Prin decizia din 20 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul declarat de Victor Soloviov împotriva încheierii din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, fiind casată încheierea menționată și remisă cauza la Curtea de Apel Chișinău, pentru inițierea procedurii de executare (f. d. 32-35, vol. I). Prin încheierea din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a încetat procedura de executare, pornită la cererea depusă de Victor Soloviov, cu privire la executarea hotărârii din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a obligat Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 să furnizeze lui Gheorghe Dogaru, Octavian Dogaru, Ion Istrati, Valeriei Crutov, Mariei Meșină și Victor Soloviov, informația solicitată prin cererea din 09 iunie 2018,

fiind încasat din contul Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 în beneficiul lui Gheorghe Dogaru, Octavian Dogaru, Ion Istrati, Valeriei Crutov, Mariei Meșină și Victor Soloviov suma de 32,85 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (f. d. 49-53, vol. II). La 16 februarie 2023, Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină și Victor Soloviov au depus recurs împotriva încheierii din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău (f.d.60 - 63, vol. II). În susținerea recursului au invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală și neîntemeiată, nefiind adoptată în conformitate cu normele de drept material și procedural și fiind bazată pe aprecierea eronată și incompletă a tuturor probelor și circumstanțelor cauzei.

Recurenții au menționat că, instanța de apel a conchis eronat precum că, administratorul Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 le-a furnizat toată informația solicitată prin cererea din 09 iunie 2018. Recurenții au notat că, instanța de apel nu a examinat minuțios informația prezentată de Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 și eronat a conchis că, hotărârea din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost executată. Au relatat că au primit încheierea contestată la 13 februarie 2023 și astfel, consideră că recursul a fost depus în termen. Au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău.

La 03 martie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14, copia recursului depus de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină și Victor Soloviov, cu posibilitatea depunerii referinței (f.d.66, vol.II), însă intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință până la data examinării recursului. Conform art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171. Potrivit art. 241 alin. (3) Cod administrativ, pentru contestarea cu recurs a încheierilor judecătorești se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. 2 Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a declara inadmisibil recursul depus de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină și Victor Soloviov. În ce privește recursul depus de Victor Soloviov, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține următoarele argumente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una din următoarele decizii: declară recursul inadmisibil.

După cum denotă actele cauzei, prin încheierea din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a încetat procedura de executare, pornită la cererea depusă de Victor Soloviov, cu privire la executarea hotărârii din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a obligat Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 să furnizeze lui Gheorghe Dogaru, Octavian Dogaru, Ion Istrati, Valeriei Crutov, Mariei Meșină și Victor Soloviov, informația solicitată prin cererea din 09 iunie 2018, fiind încasat din contul Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr. 50/14 în beneficiul lui Gheorghe Dogaru, Octavian Dogaru, Ion Istrati, Valeriei Crutov, Mariei Meșină și Victor Soloviov suma de 32,85 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Conform art. 249 alin. (1) - (3) Cod administrativ, hotărârile judecătorești și alte titluri executorii se execută conform prevederilor prezentului capitol. Pentru executarea hotărârilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare sunt competente instanțele de apel. Executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării. Deciziile în procedura de executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 3 zile. Din interpretarea corectă a prevederii legale enunțate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

La acest capitol, instanța de recurs reține și prevederile art. 110 Cod de procedură civilă, conform cărora termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 111 alin. (1) - (2) Cod de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și cert că se va produce.

În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade. În corespundere cu art. 112 alin. (1) și (2) al Codului de procedură civilă, termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art.111 alin.(3), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a survenit evenimentul sau momentul în timp respectiv, iar în cazul prevăzut la art.111 alin.(4), 3 acesta expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul. Dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare.

Iar, în conformitate cu art. 113 Cod de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege, ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Cu toate acestea, recursul împotriva încheierii din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, a fost depus de Victor Soloviov la 16 februarie 2023, adică după expirarea termenului stabilit de lege, mult prea târziu.

De altfel, instanța de recurs apreciază ca fiind neîntemeiat și pur declarativ argumentul recurentului Victor Soloviov, precum că recursul a fost depus în termenul legal instituit de legiuitor, întrucât a recepționat încheierea din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău la data de 13 februarie 2023. În susținerea concluziei enunțate, instanța de recurs relevă că, potrivit art. 223 din Codul administrativ, hotărârile și alte acte de dispoziție prin care se stabilesc termene, precum și numirea ședințelor și citațiile se notifică participanților la proces conform art. 96–114. Articolul 96 alin. (1) din Codul administrativ, prevede că notificările și comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor.

Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de participantul la procedură. Conform art. 97 alin. (1) și (3) lit. d) din Codul administrativ, notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: notificare prin poștă electronică sau prin mijloace electronice de comunicație dedicate. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că la 24 ianuarie 2023, Curtea de Apel Chișinău, în conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. (3) lit. d) din Codul administrativ, a expediat la adresele de e-mail ale recurentului Victor Soloviov, încheierea din 23 ianuarie 2023, ceea ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică, anexat la materialele cauzei (f.d.54).

De altfel, instanța de recurs notează că adresele de e-mail: techno-land57@mail.ru și avantaj-studio@mail.ru, au fost indicate de însăși recurentul Victor Soloviov în cererile adresate instanțelor de judecată și referința depusă către Curtea de Apel Chișinău (f.d.106, 117, 118, 126 vol.I, și f.d.3 vol.II). Suplimentar la cele expuse, având în vedere dovezile din dosar, instanța de recurs subliniază că, Curtea de Apel Chișinău a expediat în mod eficient încheierea din 23 ianuarie 2023, iar lipsa unor acțiuni concrete de a o ataca în termen demonstrează că recurentul Victor Soloviov, nu a depus suficientă diligență într-un timp rezonabil pentru a-și proteja drepturile (a se vedea cauza Karakutsya versus Ucraina, 16 februarie 2017, parag.

60, 61). De asemenea, încheierea din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău a fost publicată pe pagina web a instanței de judecată la data de 24 ianuarie 2023. 4 Respectiv, Victor Soloviov a avut posibilitatea reală de a verifica și de a lua cunoștință de încheierea contestată, inclusiv de pe portalului național al instanțelor de judecată www.instante.justice.md. În final, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că nerespectarea termenului de depunere a recursului a fost cauzat în întregime de comportamentul recurentului Victor Soloviov. În ce privește recursul depus de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție îl consideră inadmisibil din motivele ce succed.

În conformitatea cu art.203 din Codul administrativ participanți la proces sunt: a) părțile; b) peroanele atrase în proces de instanța de judecată; c) alți subiecți investiți de lege cu drept de sesizare. Instanța de recurs notează că în speța dedusă judecății, Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină nu dețin calitate de parte sau participant la proces, în virtutea căreia ar fi îndreptățiți să depună recurs împotriva încheierii instanței de apel. Prin încheierea din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a încetat procedura de executare, pornită la cererea depusă de Victor Soloviov, cu privire la executarea hotărârii din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău a examinat în ședință publică doar cererea depusă de Soloviov Victor și nicidecum a creditorilor Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină. Completul menționează că la data de 03 decembrie 2019, Victor Soloviov a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere cu privire la inițierea procedurii de executare a hotărârii din 10 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 3, vol. I) din numele creditorilor Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină. Instanța de recurs precizează că Victor Soloviov nu dispune de dreptul de a semna cererea și de a o depune în instanța de judecată în numele creditorilor Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină, fără a avea o asemenea împuternicire, or, la materialele cauzei nu sunt acte confirmative care ar atesta delagarea împuternicirilor de reprezentant din partea acestora.

În corespundere cu art. 212 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, la cererea de chemare în judecată se anexează: documentul care confirmă împuternicirile reprezentantului legal sau împuternicit. În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că recursul a fost depus de o persoană care nu este în drept să exercite această cale de atac, or, Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină nu dețin nici o calitate procesuală. La materialele dosarului nu se atestă nici o cerere semnată de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină privind inițierea procedurii de executare a actului judecătoresc, precum și nici o altă probă care ar demonstra reprezentarea acestora în cadrul litigiului dat.

Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină și Victor Soloviov împotriva încheierii din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău. 5 În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. a), alin. (2) Cod administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se declară inadmisibil recursul depus de Ion Istrati, Valeria Crutov, Octavian Dogaru, Maria Meșină și Victor Soloviov împotriva încheierii din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea depusă de Victor Soloviov cu privire la inițierea procedurii de executarea a hotărârii judecătorești.

Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva Judecători Mariana Pitic Aliona Miron 6

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2022-06-29
0,97
3r-174/22 — executarea hotaririi judecatoresti
Dosarul nr. 3r-174/22 2-19192303-01-3r-31052022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc V. Negru) D E C I Z I E 29 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții S
CSJ 2022-06-15
0,96
3r-174/22 — aplicarea repetata a amenzii
Dosarul nr. 3r-174/22 2-19192303-01-3r-31052022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc V. Negru) Î N C H E I E R E 15 iunie 2022 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curț
CSJ 2020-10-28
0,96
3r-267/20 — iinițierea procedurii de executare
Dosarul nr. 3r-267/20 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) D E C I Z I E 28 octombrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, î
CSJ 2020-05-20
0,96
3r-89/20 — initierea procedurii de executare
Dosarul nr.3r-89/20 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc) D E C I Z I E 20 mai 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componenț
CSJ 2021-06-30
0,96
3r-228/21 — cu privire la initierea procedurii de executare a hotaririi
Dosarul nr. 3r-228/21 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău – V. Negru, G. Dașchevici, A. Bostan DECIZIE 30 iunie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componența: Preș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă