2ac-161/23 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- strămutarea cauzei
2ac-161/23 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2023)
Dosarul nr. 2ac-161/23 2- 19113499-01-2ac-11052023 ÎNCHEIERE 24 mai 2023 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători Ion Malanciuc Oxana Parfeni examinând cererea depusă de către lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean, cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza de insolvabilitate, la cererea SA „Avicola – Bucovăț” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, constată: La 08 octombrie 2014, SA „Avicola – Bucovăț”, în persoana directorului Vladimir Postuvit, a depus cerere cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (f.d.
1- 3). Prin încheierea din 15 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă spre examinare cererea înaintată de SA „Avicola – Bucovăț” privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (f.d. 4 – 5). Prin hotărârea din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea introductivă depusă de creditorul SA „Avicola – Bucovăț”, fiind intentată procedura de insolvabilitate în privința debitorului SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău” (f.d. 6 – 8). Prin încheierea din 15 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cauza de insolvabilitate în privința SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, a fost transmisă pentru judecare în instanța competentă – Judecoria Chișinău (f.d.
24). Prin încheierea din 27 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a respins contestația înaintată de lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta” în procedura falimentului, Oleg Muntean, împotriva acțiunilor lichidatorului SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, Diana Palii, prin care s-a solicitat constatarea faptului că creanța GȚ „Istrati Elizaveta” în procedura falimentului, în mărime de 83 330, 92 lei, apărută în temeiul deciziei Curții de Apel Chișinău nr. 2ri-214/21 din 09 decembrie 2021, reprezintă creanță a masei 1 debitoare față de debitorul SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, în procedura falimentului, care urmează a fi acoperită în mod prioritar (f.d.
65 – 74). La 27 decembrie 2022, prin intermediul poștei electronice GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, reprezentată de către avocatul Dumitru Barbăscumpă, a depus recurs nemotivat (f.d. 77) împotriva încheierii din 27 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, iar la 13 aprilie 2023, a fost depus recursul motivat (f.d. 83 – 85), prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii Judecătoriei Chișinău sediul Central din 27 decembrie 2022, soluționarea prin decizie a problemei în fond prin admiterea contestației înaintată de lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean.
La 02 mai 2023, prin intermediul poștei electronice, lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean, invocând dispozițiile art. 43 alin. (2) lit.f) din Codul de procedură civilă, a depus cerere cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău, indicând că există bănuieli rezonabile privind nepărtinirea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău. Argumentele detaliate ale cererii de strămutare vor fi expuse suplimentar instanței superioare competente să examineze cererea de strămutare, după examinarea tuturor informațiilor detaliate ce vizează temeiul de strămutare (f.d. 96). Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează respingerea cererii despre strămutarea dosarului civil la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău, prezentând următoarele argumente.
Cauza de insolvabilitate se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, pentru examinarea cererii de recurs depusă de GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, împotriva încheierii din 27 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central. Lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean, în textul cererii de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău, a invocat doar circumstanțele de drept, prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, fără a prezenta argumente plauzibile care să se încadreze în temeiul de drept invocat și să justifice necesitatea strămutării cauzei. Potrivit art. 43 alin. (2) lit. f) CPC, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.
În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, prevederile legale citate supra sunt clare în ceea ce privește temeiurile de strămutare a cauzei spre o altă instanță de același grad pentru examinare. Lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean, în cerere, nu a indicat argumentele ce ar impune aplicarea circumstanțelor de drept invocate, cu referire la împrejurările despre existența bănuielilor că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces, limitându-se doar la indicarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă.
Alegațiile invocate în cerere precum că, există bănuieli rezonabile privind nepărtinirea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Chișinău, nu constituie temei 2 de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad și nici nu se încadrează în art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. De altfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean, a indicat în cerere că, argumentele detaliate ale cererii de strămutare vor fi expuse suplimentar instanței superioare competente să examineze cererea de strămutare, însă acestea n-au fost depuse până la ședința de examinare a cererii de strămutare, deși mențiunea despre ședința de judecată fixată pentru data de 24 mai 2023 a fost publicată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție la 15 mai 2023 (http://agenda.csj.md/civil.php).
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție va respinge cererea de strămutare a cauzei depusă de lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean, cu remiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs. În conformitate cu art. 43 alin. (4), 269-270 CPC, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge cererea depusă de lichidatorul GȚ „Istrati Elizaveta”, în procedura falimentului, Oleg Muntean cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de același grad. Cauza de insolvabilitate, la cererea SA „Avicola – Bucovăț”, în persoana directorului Vladimir Postuvit, cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de SA „Combinatul de Produse Cerealiere din Chișinău”, se remite la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de recurs.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Viorica Puica Judecători: Ion Malanciuc Oxana Parfeni 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.