2ra-1751/22 — încasarea datoriei, dobânzii si compensarea cheltuielilor de judecata

2ra-1751/22 — încasarea datoriei, dobânzii si compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1751/22

2-20053932-01-2ra-14122022

prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni – V. Botnaraș

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca

ÎNCHEIERE

15 februarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Cristian Petrașco,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ruslan

Timotin împotriva lui Cristian Petrașco cu privire la încasarea datoriei, dobânzii

de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Cristian Petrașco și s-a menținut hotărârea din

02 martie 2022 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, prin care s-a admis

acțiunea depusă de Ruslan Timotin,

constată:

La 19 mai 2020, Ruslan Timotin, reprezentat de avocatul Mihail Eșanu, a

depus prin intermediul oficiului poștal cerere de chemare în judecată împotriva

lui Cristian Petrașco cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și

compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 5-6, 17 recto-verso).

În motivarea acțiunii a invocat că, potrivit recipisei din 21 februarie 2019,

scrisă autentic de către Cristian Petrașco, ultimul a luat cu titlu de împrumut de la

Ruslan Timotin suma de 900 de euro, pentru o perioadă de 6 luni, urmând să o

restituite până la 21 august 2019, iar în caz de nerestituire la timp, s-a obligat să

achite o dobândă de întârziere.

Reclamantul a indicat că, Cristian Petrașco nu și-a exercitat cu bună credință

obligațiile asumate de a restitui în termen suma împrumutată. Astfel, întru

soluționarea litigiului pe cale amiabilă extrajudiciară, a expediat la 06 martie

2020 somație prin care a solicitat executarea benevolă a obligației de restituire a

împrumutului, însă, cerințele sale nu au fost satisfăcute.

Astfel, reclamantul a considerat că este îndreptățit de a pretinde pe cale

judecătorească încasarea de la Cristian Petrașco a datoriei conform recipisei în

sumă de 900 de euro și a dobânzii de întârziere în sumă de 62,01 euro.

Reclamantul Ruslan Timotin a solicitat prin cererea de chemare în judecată

încasarea de la Cristian Petrașco în beneficiul său a datoriei în sumă de 900 de

1

euro, a dobânzii în sumă de 62,01 euro și compensarea cheltuielilor de judecată

formate din 3 900 de lei pentru asistență juridică și 581 de lei pentru taxa de stat.

Prin hotărârea din 02 martie 2022 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni,

s-a admis acțiunea depusă de Cristian Petrașco.

S-a încasat de la Cristian Petrașco în beneficiul lui Ruslan Timotin datoria în

sumă de 900 de euro și dobânda în sumă de 62,01 euro, convertiți în lei

moldovenești la data executării hotărârii judecătorești, taxa de stat în cuantum de

581 de lei achitată la depunerea cererii de chemare în judecată și suma de 3 900

de lei pentru asistența juridică (f.d. 38, 43-46).

La 16 martie 2022, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din Codul de

procedură civilă, Cristian Petrașco a declarat apel împotriva hotărârii din 02

martie 2022 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni (f.d. 41-42).

Prin decizia din 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Cristian Petrașco și s-a menținut hotărârea din 02 martie 2022 a

Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni (f.d. 66, 67-73).

În consolidarea soluțiilor instanțele ierarhic inferioare au reținut că, potrivit

recipisei din 21 februarie 2019, anexate la materialele cauzei în original, Ruslan

Timotin, în calitate de creditor (împrumutător), a transmis lui Cristian Petrașco,

în calitate de debitor (împrumutat), suma bănească de 900 de euro, care urma să

fie restituită până la 21 august 2019.

Instanțele inferioare au considerat că recipisa din 21 februarie 2019, scrisă

personal și semnată olograf de către Cristian Petrașco, confirmă că acesta a primit

de la Ruslan Timotin mijloace bănești în sumă de 900 de euro și s-a obligat să le

restituie în termenul convenit de părți. Însă, în cadrul examinării litigiului,

împrumutatul nu a demonstrat prin probe pertinente și concludente că și-a

executat obligația asumată de a restitui împrumutul în termen.

Astfel, având în vedere că Cristian Petrașco nu a stins datoria care o are față

de Ruslan Timotin, instanțele ierarhic inferioare au ajuns la concluzia că urmează

să încaseze forțat de la Cristian Petrașco datoria în sumă de 900 de euro, precum

și dobânda în mărime de 62,01 euro pentru neexecutarea în termen a obligației de

restituire a împrumutului.

Cu titlu subsecvent, instanța de apel a apreciat critic argumentele lui Cristian

Petrașco, precum că recipisa ar fi fost întocmită în condiții neclare, din motiv că

acestea sunt declarative și fără suport juridic.

La 27 octombrie 2022, Cristian Petrașco a declarat recurs împotriva deciziei

din 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei

recurate și a hotărârii din 02 martie 2022 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni,

cu pronunțarea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii depuse de Ruslan

Timotin (f.d. 78-79).

În motivarea recursului a invocat că prima instanță a examinat cauza în lipsa

sa, deși, în baza art. 205 și art. 206 din Codul de procedură civilă era obligată să

amâne ședința de judecată din data de 02 martie 2022, deoarece absența sa de la

acea ședință era motivată, fiind în concediu medical. Cu atât mai mult că, prin

referință a solicitat examinarea cauzei cu prezența sa și a reclamantului.

La fel, recurentul a indicat că prima instanță trebuia să aplice prevederile

art. 206 alin. (4) din Codul de procedură civilă și să scoată de pe rol cererea de

chemare în judecată, or, reclamantul neîntemeiat și în mod repetat nu s-a

prezentat la ședința de judecată din data de 02 martie 2022.

2

Cu referire la fondul cauzei, recurentul a notat că recipisa din 21 februarie

2019, potrivit căreia el a împrumutat de la Ruslan Timotin suma de 900 de euro, a

fost întocmită în condiții neclare, Ruslan Timotin având intenții de rea-credință,

atitudine necorectă, necinstită și vicleană față de dânsul, fapt ce contravine art. 91

din Codul civil.

Astfel, instanțele ierarhic inferioare nu au constatat și elucidat pe deplin

circumstanțele importante pentru soluționarea justă a cauzei, or, circumstanțele

invocate de reclamant nu sunt dovedite prin probe pertinente, veridice și

suficiente.

La 15 decembrie 2022, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatului Ruslan Timotin și reprezentantului acestuia pentru notificare copia

recursului declarat de Cristian Petrașco împotriva deciziei din 13 octombrie 2022

a Curții de Apel Chișinău, explicându-le dreptul de a depune referințe prin care

să-și expună poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs. Deși,

conform avizelor de recepție a trimiterilor poștale DS8007997032AS și

DS8007997005AS, intimatul Ruslan Timotin și reprezentantul acestuia, avocatul

Mihail Eșanu, au recepționat la 20 decembrie 2022 copia recursului declarat de

Cristian Petrașco, aceștia nu au făcut uz de dreptul lor procedural și nu depus

referințe.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

3

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 13 octombrie

2022 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 13

octombrie 2022. Conform scrisorii de expediere a actului judecătoresc cu numărul

de ieșire 9720, copia deciziei motivate din octombrie 2022 a Curții de Apel

Chișinău a fost expediată în adresa participanților la proces pentru notificare la 13

decembrie 2022 (f.d. 75), însă, din materialele cauzei nu poate fi stabilit momentul

când decizia instanței de apel a fost comunicată efectiv recurentului. Astfel,

completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în ordine de recurs

a fost demarată în interiorul termenului legal.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

4

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Cristian Petrașco rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

unor temeiuri similare celor expuse în cererea de apel.

5

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Cristian Petrașco nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziilor instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Cristian Petrașco nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Cristian Petrașco a avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

6

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarate de Cristian Petrașco împotriva deciziei din 13 octombrie 2022

a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Cristian Petrașco împotriva

deciziei din 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

7