2rac-247/22 — încasarea datoriei, dobânzii si compensarea cheltuielilor de judecata

2rac-247/22 — încasarea datoriei, dobânzii si compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2rac-247/22

2-20108227-01-2rac-10102022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – N. Mazur

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Pahopol, V. Mihaila, R. Pulbere

ÎNCHEIERE

08 februarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Instituția Publică Compania

„Teleradio-Moldova”,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Instituția Publică Compania „Teleradio-Moldova” împotriva societății cu

răspundere limitată „Fluctus” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de

întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 17 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

admis apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Fluctus”, s-a casat

integral hotărârea din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și

s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea

depusă de Instituția Publică Compania „Teleradio-Moldova” și s-a admis cererea

societății cu răspundere limitată „Fluctus” cu privire la compensarea cheltuielilor

de judecată,

constată:

La 04 septembrie 2020, Instituția Publică Compania „Teleradio-Moldova”

(în continuare IP Compania „Teleradio-Moldova”) a depus cerere de chemare în

judecată împotriva societății cu răspundere limitată „Fluctus” (în continuare

SRL „Fluctus”) cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 02 septembrie 2014, între IP Compania

„Teleradio-Moldova” și SRL „Fluctus” a fost încheiat contractul de locațiune

nr. 287, obiectul căruia constituie transmiterea în locațiune a încăperii cu

suprafața de 39,2 m.p., situată în blocul „Casa Radio” și 2 m.p. a acoperișului

„Casei Radio” din str. Miorița, 1, mun. Chișinău.

Conform clauzelor contractuale, SRL „Fluctus” avea obligația de a achita

lunar chiria în avans până la data de 10 a lunii premergătoare. Totodată,

contractul stipulează că plata pentru chirie nu include costurile pentru serviciile

1

comunale, energia electrică, pază, care se achită separat până la data de 20 a lunii

premergătoare.

Reclamanta a notat că, prin actul de predare-primire din 02 septembrie 2014,

anexa nr. 2 la contractul de locațiune, IP Compania „Teleradio-Moldova” și-a

onorat obligațiile contractuale asumate și a transmis bunurile în locațiune

SRL „Fluctus”, acesta beneficiind și de servicii comunale.

Astfel, în baza contractului de locațiune și a actului de predare-primire, IP

Compania „Teleradio-Moldova” a eliberat SRL „Fluctus” lunar facturi fiscale

pentru serviciile prestate de locațiune și servicii comunale. Însă, deși,

SRL „Fluctus” a recepționat facturile înaintate, a refuzat să le semneze

restituindu-le IP Compania „Teleradio-Moldova”.

Reclamanta a relevat că, în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă

extrajudiciară, a înaintat SRL „Fluctus” reclamațiile nr. 01-14/1295 din 26

noiembrie 2014 și nr. 01-14/145 din 24 februarie 2015, prin care a solicitat

stingerea datoriilor acumulate și penalităților de întârziere, însă, somațiile au

rămas fără răspuns.

Astfel, prin demersul nr. 01-14/213 din 25 martie 2015, în temeiul

prevederilor contractuale, IP Compania „Teleradio-Moldova” a denunțat

contractul de locațiune nr. 287 din 02 septembrie 2014, solicitând SRL „Fluctus”

eliberarea spațiilor ocupate, dar locatarul a ignorat aceste solicitări.

La 15 iunie 2015, IP Compania „Teleradio-Moldova” a acționat în instanța

de judecată SRL „Fluctus”, solicitând încasarea datoriei pentru locațiune,

penalității de întârziere, dobânzii de întârziere și cheltuielile de executare.

Așa, în rezultatul acțiunilor întreprinse, la 30 noiembrie 2017,

SRL „Fluctus” a stins parțial datoria pentru locațiune, achitând în casieria IP

Compania „Teleradio-Moldova” suma de 20 000 lei, fapt confirmat prin

dispoziția de încasare nr. 366 din 30 noiembrie 2017.

Reclamanta a evocat că suma de 20 000 de lei nu era suficientă pentru

stingerea tuturor obligațiilor, iar SRL „Fluctus” nu a indicat care datorie se stinge

la data efectuării plății. Respectiv, în conformitate cu prevederile art. 586 alin. (1)

din Codul civil (în redacția de până la 01 martie 2019), din această sumă au fost

stinse datoriile care primele au devenit scadente. Însă, SRL „Fluctus” oricum are

restanțe la plata locațiunii din anul 2014.

Mai mult ca atât, SRL „Fluctus” nu a restituit IP Compania „Teleradio-

Moldova” spațiile primite în locațiune prin contractul nr. 287 din 02 septembrie

redacția de până la 01 martie 2019), anexelor la Legile bugetului de stat pentru

anii 2017, 2018, 2019 și 2020 și utilizând coeficienții de plată stabiliți în

contractul de locațiune nr. 287 din 02 septembrie 2014, pentru perioada 01 iunie

2017 – 31 mai 2020, SRL „Fluctus” i-a fost calculată plata pentru locațiune în

sumă de 157 629 de lei și serviciile comunale în sumă de 31 480,71 de lei, total

suma 189 109,71 de lei.

Totodată, reclamanta a indicat că, în temeiul prevederilor art. 619 și art. 942

din Codul civil (în redacția de până la 01 martie 2019), pentru neachitarea

locațiunii în termenul stabilit, pentru perioada 11 mai 2017 – 30 iunie 2020,

SRL „Fluctus” i-a fost calculată dobânda de întârziere în sumă 43 341,24 de lei.

2

Astfel, pentru perioada 01 mai 2017 – 30 iunie 2020, datoria totală a

SRL „Fluctus” față de IP Compania „Teleradio-Moldova”, inclusiv dobânda de

întârziere calculată pentru perioada 11 mai 2017 – 30 iunie 2020, constituie

232 450,95 de lei.

Reclamanta a relevat că, în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă

extrajudiciară, a adresat SRL „Fluctus” reclamația nr. 02-14/225 din 29 iunie

prezent acesta nu a întreprins careva acțiuni în vederea remedierii litigiului.

Reclamanta IP Compania „Teleradio-Moldova” a solicitat prin cererea de

chemare în judecată încasarea de la SRL „Fluctus” în beneficiul său a datoriei

pentru locațiune în sumă de 157 629 de lei și pentru serviciile comunale (energie

electrică, pază) în sumă de 31 480,71 de lei pentru perioada 01 iunie 2017 – 31

mai 2020, a dobânzii de întârziere în sumă de 43 341,24 de lei, calculate pentru

perioada 11 mai 2017 – 30 iunie 2020, precum și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Prin hotărârea din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a admis acțiunea depusă de IP Compania „Teleradio-Moldova”.

S-a încasat de la SRL „Fluctus” în beneficiul IP Compania „Teleradio-

Moldova” datoria pentru locațiune în sumă de 157 629 de lei, datoria pentru

serviciile comunale (energie electrică, pază) în sumă de 31 480,71 de lei, dobânda

de întârziere în sumă de 43 341,24 de lei, formate și calculate pentru perioada 01

iunie 2017 – 31 mai 2020, precum și suma de 6 973,53 de lei cu titlu de

compensare a taxei de stat achitate, în total suma de 239 424,48 de lei (vol. I,

f.d. 174, 182-186).

În consolidarea soluției, prima instanță a reținut că SRL „Fluctus” nu a

demonstrat prin probe pertinente și concludente că a achitat integral sau parțial

datoria pretinsă de IP Compania „Teleradio-Moldova”.

La 14 decembrie 2021, în interiorul termenului prevăzut la art. 362 din

Codul de procedură civilă, SRL „Fluctus” a declarat apel împotriva hotărârii din

22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (vol. I, f.d. 181 recto-

verso).

Prin decizia din 17 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de SRL „Fluctus”.

S-a casat integral hotărârea din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru și s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a respins acțiunea depusă de

IP Compania „Teleradio-Moldova”, ca fiind neîntemeiată.

S-a admis cererea SRL „Fluctus” cu privire la compensarea cheltuielilor de

judecată și s-a încasat din contul IP Compania „Teleradio-Moldova” în beneficiul

SRL „Fluctus” suma de 5 230,14 lei cu titlu de compensare a taxei de stat plătită

în apel și suma de 5 000 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de asistență

juridică (vol. II, f.d. 8, 9-21).

În consolidarea soluției instanța de apel a reținut că, anterior, la 15 iunie

2015, IP Compania „Teleradio-Moldova” s-a mai adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva SRL „Fluctus” în legătură cu neexecutarea de către ultima a

obligației de plată a chiriei pentru încăperile transmise în locațiune în baza

contractului de locațiune nr. 287 încheiat la 02 septembrie 2014, solicitând

încasarea datoriei pentru locațiune în valoare de 101 220,82 de lei, penalității în

3

mărime de 81 858 de lei, dobânzii de întârziere în mărime de 30 966,29 de lei,

constatarea faptului rezilierii contractului de locațiune nr. 287 încheiat la 02

septembrie 2014 și evacuarea forțată a SRL „Fluctus” din încăperile transmise în

locațiune.

Prin hotărârea din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

menținută prin decizia din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis

parțial acțiunea IP Compania „Teleradio-Moldova” și s-a încasat din contul

SRL „Fluctus” în beneficiul IP Compania „Teleradio-Moldova” datoria în

mărime de 16 764,35 de lei, penalitatea în mărime de 7 404 lei, taxa de stat în

cuantum de 725,05 lei, precum și s-a încetat procesul în partea pretenției cu

privire la constatarea rezilierii contractului. În rest, acțiunea a fost respinsă.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție s-a

considerat inadmisibil recursul declarat de IP Compania „Teleradio-Moldova”

împotriva deciziei din 25 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Curtea de Apel Chișinău a învederat că hotărârea din 18 decembrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, menținută prin decizia din 25 mai 2021 a

Curții de Apel Chișinău și devenită irevocabilă în baza încheierii din 17

noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție se bucură de autoritatea lucrului

judecat, iar circumstanțele constate sunt degrevate de probațiune într-un litigiu

între aceleași părți și asupra aceluiași obiect.

Așa, instanța de apel a observat că, potrivit constatărilor din hotărârea în

litigiul precedent, în urma depunerii de către locatorul IP Compania „Teleradio-

Moldova” a declarației de reziliere scrisă și recepționării acesteia de locatarul

SRL „Fluctus”, ultimul a predat cheile la pază, fiindu-i restricționat în continuare

accesul în imobil. Astfel, contractul de locațiune nr. 287 încheiat la 02 septembrie

2014 între IP Compania „Teleradio-Moldova” și SRL „Fluctus” a fost desființat

începând cu 10 martie 2015.

Totodată, prin hotărârea din litigiul precedent s-a constatat că IP Compania

„Teleradio-Moldova” nu a probat faptul că SRL „Fluctus” nu a eliberat spațiile

date în locațiune, iar argumentele invocate de către IP Compania „Teleradio-

Moldova”, inclusiv și cu privire la depunerea cererii la Consiliul de observatori la

19 octombrie 2017, fiind apreciate de către instanță ca având drept scop doar

crearea unor aparențe pentru instanța de judecată, în vederea justificării

continuării raporturilor contractuale și încasării sumelor pretinse ulterior rezilierii

contractului.

În hotărârea din 18 decembrie 2018 instanța de judecată a notat că, în

măsura în care facturile fiscale și actele de verificare întocmite de IP Compania

„Teleradio-Moldova” nu sunt contrasemnate de ambele părți, acestea nu

constituie probe în sensul art. 121 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanța de judecată a constatat că rezilierea contractului de locațiune

nr. 287 din 02 septembrie 2014 încheiat între IP Compania „Teleradio-Moldova”

și SRL „Fluctus” presupune atât încetarea producerii efectelor juridice pe viitor,

cât și oferă creditorului IP Compania „Teleradio-Moldova” posibilitatea de a

pretinde de la debitorul SRL „Fluctus” datoria formată doar până la momentul

rezilierii contractului, or, efectele rezilierii constau în încetarea drepturilor și

obligațiilor părților contractului pentru viitor, iar obligațiile neexecutate până la

momentul dispunerii rezilierii se mențin în vigoare.

4

Tot prin hotărârea menționată, instanța de judecată a învederat că rezilierea

contractului presupune încetarea raporturilor contractuale între părți și, implicit, a

drepturilor și obligațiilor reciproce instituite în baza contractului, iar continuarea

unei obligații contractuale după denunțarea acesteia de către o parte contractantă,

ar submina principiul forței obligatorii a actului juridic, desconsiderând efectele

juridice ale declarației de reziliere.

Referitor la pretenția din litigiul precedent cu privire la evacuarea forțată a

SRL „Fluctus” din încăperile transmise în locațiune, instanța de judecată a stabilit

că SRL „Fluctus” nu deține în posesie spațiul închiriat, fapt ce nu justifică

calitatea de titular al dreptului prezumat a fi încălcat.

Astfel, prin prisma principiului autorității de lucru judecat, instanța de apel a

constatat în prezenta speță că contractul de locațiune nr. 287 din 02 septembrie

2014 încheiat între IP Compania „Teleradio-Moldova” și SRL „Fluctus” a fost

desființat începând cu 10 martie 2015 și a încetat să mai producă efecte juridice

pe viitor, fapt ce presupune că IP Compania „Teleradio-Moldova” nu poate

pretinde achitarea unei datorii presupus formate după rezilierea contractului de

locațiune, cu atât mai mult că, după rezilierea contractului, SRL „Fluctus” nu

deține în posesie spațiul închiriat.

În această ordine de idei, Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzia că

pretențiile IP Compania „Teleradio-Moldova” față de SRL „Fluctus” cu privire la

încasarea datoriei pentru locațiune în valoare de 157 629 de lei, a datoriei pentru

serviciile comunale (energie electrică, pază) în sumă de 31 480,71 de lei pentru

perioada 01 iunie 2017 – 31 mai 2020, încasarea dobânzii de întârziere de

43 341,24 lei calculate pentru perioada 11 mai 2017 – 30 iunie 2020, sunt

neîntemeiate, or, au fost calculate ulterior momentului rezilierii contractului.

La 02 septembrie 2022, IP Compania „Teleradio-Moldova” a declarat recurs

împotriva deciziei din 17 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

deciziei recurate și menținerea hotărârii din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru (vol. II, f.d. 25-30).

În motivarea recursului a reiterat temeiurile de fapt și de drept ale speței,

similare celor cuprinse în cererea de chemare în judecată.

Suplimentar, recurenta a invocat că instanța de apel eronat a ajuns la

concluzia că, după rezilierea contractului de locațiune, SRL „Fluctus” nu deține

în posesie și folosință spațiile închiriate de la IP Compania „Teleradio-Moldova”,

iar în consecință IP Compania „Teleradio-Moldova” nu poate pretinde de la

SRL „Fluctus” încasarea datoriei pentru locațiune, a datoriei pentru serviciile

comunale (energie electrică, pază) pentru perioada 01 iunie 2017 – 31 mai 2020,

încasarea dobânzii de întârziere calculate pentru perioada 11 mai 2017 – 30 iunie

2020, din motiv că acestea au fost calculate ulterior momentului rezilierii

contractului. Or, de facto, SRL „Fluctus” până în prezent nu a restituit spațiile

închiriate de la IP Compania „Teleradio-Moldova”, iar acest fapt se confirmă prin

lipsa actului de primire-predare, care ar demonstra că locatarul a restituit

locatorului spațiile închiriate.

Astfel, recurenta a considerat că este îndreptățită să pretindă de la

SRL „Fluctus” plata pentru locațiune, pentru serviciile comunale și încasarea

dobânzii de întârziere pentru perioada ulterioară rezilierii contractului, deoarece

locatarul SRL „Fluctus” nu i-a restituit spațiile închiriate.

5

Prin referința depusă electronic la 03 noiembrie 2022, intimata

SRL „Fluctus”, reprezentată de avocatul Dumitru Barbăscumpă, a solicitat

declararea recursului depus de IP Compania „Teleradio-Moldova” împotriva

deciziei din 17 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău ca fiind inadmisibil, în

temeiul art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 17 mai 2022 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

6

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 17 mai

„eugen.patrascu@justice.md”, decizia motivată a instanței de apel a fost

notificată participanților la proces în mod electronic la 25 iulie 2022 (vol. II,

f.d. 22).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece cererea

de recurs a fost depusă la 02 septembrie 2022.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

7

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de IP Compania „Teleradio-Moldova” rezultă că aceasta

nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

8

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece IP Compania „Teleradio-Moldova” nu a invocat

niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de

apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit

de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de

instanța inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de IP Compania „Teleradio-

Moldova” nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind

lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din

decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce IP Compania „Teleradio-Moldova” a avut

posibilitatea de a fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare

dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages

Prestations Services” v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996,

§§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de IP Compania „Teleradio-Moldova” împotriva deciziei din 17

mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

9

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Instituția Publică Compania

„Teleradio-Moldova” împotriva deciziei din 17 mai 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Maria Ghervas

10