3ra-826/22 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-826/22 2-21064977-01-3ra-11082022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (Gh. Mâra. A. Bostan, Gr. Daşchevici) DECIZIE 1 februarie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele ședinței, judecătorul Tamara Chişca-Doneva judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas Galina Stratulat Nicolae Craiu examinând recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva hotărârii din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Chișinău, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov, c o n s t a t ă : La 29 aprilie 2021 Vladislav Bobrov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliul Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a relatat că, prin hotărârea nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, s-a constatat că acțiunile procurorului Vladislav Bobrov, care a condus urmărirea penală pe cauza penală 2017970077, constituie abatere disciplinară, și i s-a aplicatat sancțiunea disciplinară - mustrare.

Reclamantul a susținut că, la 1 aprilie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor, în ședință închisă, a examinat contestația sa împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020. Prin hotărârea nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a respins contestația sa și a menținut hotărârea nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, emisă în privința procurorului în Procuratura Anticorupție, Vladislav Bobrov.

1 În opinia reclamantului, hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din 1 aprilie 2021, prin care a fost respinsă contestația sa asupra hotărârii nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor este ilegală și pasibilă anulării, deoarece a fost adoptată cu încălcarea legislației materiale care reglementează aplicarea sancțiunilor disciplinare procurorilor, precum și a normelor ce reglementează procedura examinării și aplicării sancțiunilor disciplinare. La acest capitol, Vladislav Bobrov a indicat că cauza disciplinară în privința sa a fost intentată în baza sesizării procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, deși potrivit art. 43 alin. (1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, acesta nu este subiect de sesizare.

Subiecți de sesizare conform normei enunțate sunt: orice persoană interesată; membrii Consiliului Superior al Procurorilor; Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor, în condițiile art. 31 alin. (5); Inspecția procurorilor, în urma controalelor efectuate, aceasta fiind o listă exhaustivă. De altfel, conform Regulamentului Procuraturii, adoptat prin ordinul Procurorului General - interimar nr. 24/28 din 24 septembrie 2016, în atribuțiile Procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică, nu intră atribuția de sesizare a autorităților competente cu privire la inițierea procedurii disciplinare pentru încălcările de lege, comise de către procuror.

Astfel, temeiul indicat de procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică al Procuraturii Generale, Adrian Mircos, precum că motivul sesizării este dispoziția Procurorului General nr. 75/33 din 9 decembrie 2019 cu privire la controlul activității Procuraturii Anticorupție, este unul abstract și interpretat eronat.

Or, potrivit pct. 5 al acestei dispoziții, rezultatele controlului vor fi raportate direct Procurorului General de către responsabilii grupului printr- o notă informativă, adică de către domnul Ruslan Popov, adjunct al Procurorului General, lucru ce a avut loc în luna mai 2020. Prin urmare, Adrian Mircos putea doar să informeze prin raport responsabilii Grupului de control, iar ultimii să raporteze printr-o notă informativă Procurorului General, care, fiind subiect de sesizare conform Legii cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, era în drept să sesizeze (informeze) Inspecția Procurorilor și ultima în baza notei să se autosesizeze, fapt ce rezultă din nota privind verificarea activității Procuraturii Anticorupție, unde, la capitolul VII „Concluzii, reacții și măsuri întreprinse”, este expres indicat „încălcările menționate, admise de un șir de procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, pot constitui abateri disciplinare și urmează a fi verificate în cadrul procedurilor disciplinare”.

Făcând referire la dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. d) din Legea cu privire la procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, reclamantul a indicat că Legea cu privire la procuratură și actele cu caracter normativ, adoptate în cadrul Procuraturii, nu prevăd posibilitatea ca Inspecția procurorilor să facă anumite controale. Iar prevederile normei de drept enunțate urmează a fi interpretate în sensul că Inspecția procurorilor se poate autosesiza în rezultatul controalelor dispuse de către Procurorul General, situație care se aplică prezentei spețe. Invocând prevederile art. 83 alin. (6) din Legea cu privire la procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, Vladislav Bobrov a menționat că, la momentul examinării cauzei disciplinare în privința sa, Colegiul de disciplină și etică de pe lângă 2 Consiliul Superior al Procurorilor nu avea legitimitate și își desfășura activitatea în continuare, mandatul membrilor fiind expirat de drept.

Totodată, potrivit pct. 14 din Regulamentul privind organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-228/16 din 14 septembrie 2016 și modificat prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-13/17 din 24 ianuarie 2017, mandatul membrilor Colegiului de disciplină și etică aleși din rândul procurorilor expiră la împlinirea a 4 ani de la data alegerii lor de către Adunarea Generală a Procurorilor.

Astfel, rezultatele alegerilor membrilor procurorilor în cadrul Colegiului de selecție și carieră a procurorilor, a Colegiului de evaluare a performanțelor procurorilor și Colegiului de etică și disciplină, au fost validate prin Hotărârea nr. 6 a Adunării Generale din 27 mai 2016. Prin urmare, termenul de 4 ani indicat în Legea cu privire la procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și în Regulamentul nominalizat a expirat la 27 mai 2020. Aici, Vladislav Bobrov a subliniat că modificările efectuate la 16 iulie 2020, prin care la art. 83 alin. (6) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, a fost introdusă sintagma „Membrii aleși își exercită mandatul până la alegerea noilor membri”, urmează a fi aplicată noilor membri ai Colegiului de etică și disciplină, care urmau a fi aleși la Adunarea Generală a Procurorilor programată pentru 1 iulie 2020, or, în Legea nr. 145 din 16 iulie 2020 pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură nu este stipulat că modificările efectuate au efect retroactiv.

În opinia reclamantului, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 145 din 16 iulie 2020 pentru modificarea Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la procuratură, membrii aleși deja aveau mandatul expirat, și nu mai aveau dreptul de a participa la ședințele Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, iar legea nu se referă la membrii aleși cu mandat expirat, dar la cei care urmau a fi aleși, or, pentru ca prevederea nominalizată să fie aplicată acestora, urma să sune în felul următor: „membrii aleși, inclusiv cu mandatul expirat, își exercită mandatul până la alegerea noilor membri”. Conform art. 83 alin. (7) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, calitatea de membru al colegiului încetează în condițiile art. 76, în caz de încetare a mandatului de membru al colegiului înainte de expirarea termenului de 4 ani, un membru supleant va continua exercitarea mandatului.

Astfel, reclamantul a susținut că începând cu 25 martie 2020 și până la 23 decembrie 2020, perioadă în care a fost examinată procedura disciplinară în privința sa, Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nu a întreprins acțiuni în vederea continuării exercitării mandatului de către membri supleanți Alexandru Lozan și Elena Cazacov, după eliberarea din funcția de procuror a foștilor membri Nicolae Chitoroagă și Ștefan Șaptefați. Ca urmare, Colegiul de disciplină și etică, examinează cauzele disciplinare în componență de 5 membri, deși potrivit art. 83 alin.(1) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, fiecare colegiu din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor este constituit din 7 membri, fapt care a dus la amânarea mai multor ședințe din lipsa de cvorum.

Potrivit pct. 14 din Regulamentul privind organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al 3 Procurorilor nr. 12-228/16 din 14 septembrie 2016 și modificat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.12-13/17 din 24 ianuarie 2017, mandatul membrilor Colegiului din rândul reprezentanților societății civile expiră la împlinirea a 4 ani de la data hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor privind selectarea în calitate de membru al Colegiului. Prin hotărârea nr. 12-236/16 din 29 septembrie 2016, din rândul societății civile, au fost desemnați în calitate de membri în Colegiul de disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, Pavel Țurcanu și Oleg Televca.

Deci și în acest caz termenul de 4 ani indicat în Legea și Regulamentul sus-menționate a expirat la 29 septembrie 2020. În partea ce ține de suspendarea concursului public, anunțat prin Hotărârea nr. 1-35/2020 din 7 mai 2020 pentru selectarea membrilor în colegiile din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor din rândul reprezentanților societății civile, pe motivul „situației epidemiologice privind infecția COVID- 19”, reclamantul a opinat că acesta este neîntemeiat, deoarece după data de 25 iunie 2020 și până la acest moment au avut loc 10 ședințe ale Consiliului Superior al Procurorilor, și anume la 3 iulie 2020, 9 iulie 2020, 14 august 2020, 4 septembrie 2020, 10 septembrie 2020, 1 octombrie 2020, 15 octombrie 2020, 29 octombrie 2020, ședințe în care puteau fi selectați membrii în Colegiul de disciplină și etică din rândul reprezentanților societății civile.

Mai mult, reclamantul a susținut că în cadrul acestor ședințe au fost demarate concursuri între candidații la funcția de procuror pentru suplinirea unor funcții vacante, precum și desemnați învingătorii acestor concursuri, or, procedurile de concurs pentru membrii în Colegiul de disciplină și etică din rândul reprezentanților societății civile și concursurile între candidații la funcția de procuror, practic sunt asemănătoare. În continuare, referitor la temeinicia hotărârii nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, Vladislav Bobrov a punctat că conținutul acesteia reprezintă o copiere a sesizării procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, nefiiind respinse contraargumentele reclamantului înaintate în referință.

Reclamantul consideră neîntemeiată, abstractă și generală concluzia Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, precum că volumul de lucru efectuat de procurorul Vladislav Bobrov în perioada de referință, nu a fost mai mare decât volumul efectuat de alți procurori în Procuratura Anticorupție. Or, volumul de lucru al procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov nu a fost în niciun fel verificat, analizat sau comparat de către Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, Inspecția procurorulor, sau autorul sesizării. În context, Vladislav Bobrov a invocat că Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor a folosit o sintagmă standart, fără a intra în esența situației de fapt, folosită pentru toți cei care reclamă volumul mare de lucru.

Totodată, a enunțat că la pretinsele abateri disciplinare trasate în sesizarea procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, au fost formulate obiecții în explicația prezentată 4 Inspecției procurorilor și referința depusă la Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, care nu au fost luate în considerare și nici combătute. Așadar, Vladislav Bobrov a precizat că urmărirea penală pe respectiva cauză penală nu a fost pornită de el, dar de organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, iar opinia lui Adrian Mircos că nu erau administrate acte și informații care ar fi confirmat într-o măsură suficientă că există temeiuri și bănuială rezonabilă de comitere a unei infracțiuni, este opinia acestuia.

Or, stabilirea celor enunțate este o prerogativă a organului de urmărire penală. Mai mult, potrivit Hotărârii Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucție în procesul urmăririi penale nr. 7 din 4 iulie 2005, pct. 5.3. „Nu sunt pasibile de atacare, de regulă, nici hotărârile privind pornirea urmăririi penale; ordonanța de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit, învinuit; ordonanța prin care s-a dispus efectuarea expertizei etc. Aceste acte procedurale sunt niște procedee legate de desfășurarea normală a urmăririi penale și, prin sine însăși, pornirea urmăririi penale, recunoașterea persoanei în calitate de bănuit, punerea persoanei sub învinuire, dispunerea efectuării unei expertize nu afectează drepturi sau libertăți constituționale.

Acestea sunt niște măsuri procesuale prevăzute de lege, necesare într-o societate democratică, au un scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă cu criminalitatea, și acest scop este proporțional anumitor restricții care pot avea loc în cadrul desfășurării acțiunilor menționate. Hotărârile organului de urmărire penală privind declanșarea procesului penal, de regulă, nu poate fi atacată în instanță de judecată pe acest temei juridic, datorită faptului că această hotărâre nu este definitivă și constituie doar începutul urmăririi penale, care, în continuare, duce la punerea sub învinuire a unor persoane și care se finalizează cu terminarea urmăririi penale și cu întocmirea rechizitoriului, fie cu încetarea urmăririi penale în temeiul prevăzut de Codul de procedură penală.

După terminarea urmăririi penale cu întocmirea rechizitoriului, materialele cauzei se înaintează în judecată”. Constatarea lui Adrian Mircos precum că perchezițiilor au fost supuse și domiciliile cet. Xxxxxxxxxxxx, Xxxxxxxxxxxx, Xxxxxxxxxxxx și Xxxxxxxxx, care nu au calitate procesuală în această cauză, Vladislav Bobrov a catalogat-o ca fiind tendențioasă și contrară legii, deoarece legea procesuală nu prevede că perchezițiile se pot efectua doar la persoanele care au statut procesual pe cauza penală. Condițiile efectuării percheziției sunt expres stipulate la art. 125 Cod de procedură penală. Efectuarea perchezițiilor a fost autorizată de către judecătorul de instrucție, care a verificat legalitatea acestor acțiuni, iar încheierile nu au fost anulate de către instanța de judecată împuternicită cu asemenea atribuții.

De altfel, în opinia reclamantului constatarea privind pretinsa nerespectare a condițiilor prevăzute de art. 1321 Cod de procedură penală la dispunerea și efectuarea măsurilor speciale de investigații, precum și cerințelor privind informarea persoanelor despre măsurile speciale este subiectivă și tendențioasă, deoarece conform art. 1325 alin.(7) Cod de procedură penală, dacă prin ordonanță/încheiere se constată legalitatea efectuării măsurii speciale de investigații, procurorul sau judecătorul de instrucție, în cazul când acesta a 5 autorizat măsura, informează persoanele care au fost supuse măsurii speciale de investigații. În context, Vladislav Bobrov a relevat că în cazul respectiv, măsurile speciale de investigații au fost autorizate de către judecătorul de instrucție, prin urmare obligația de a informa persoanele despre măsurile speciale îi revenea judecătorului de instrucție.

Asupra respectării condițiilor prevăzute de art. 1321 Cod de procedură penală la dispunerea și efectuarea măsurilor speciale de investigații s-a expus judecătorul de instrucție prin încheiere de autorizare a acestora. Iar, informarea persoanelor interesate despre emiterea ordonanței de clasare a fost pusă în sarcina organului de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, care a efectuat urmărirea penală pe respectiva cauză penală. Cu privire la pretinsa punere neîntemeiată sub învinuire a cet.

Xxxxxxxxxxxxxx și Silvia Kirilov, reclamantul a menționat că, la momentul aducerii la cunoștință lui Xxxxxxxxxxxxxxa ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit, deja expira termenul de ținere a acestuia în calitate de bănuit, iar în aceeași zi urma să fie reținut sau a fost reținut de către Procuratura pentru Combatarea Criminalității și Organizate și Cauze Speciale ( în continuare PCCOCS), pe o altă cauză penală despre care aflase tot atunci, legată de activitatea de serviciu a acestuia. Timp nu mai era pentru obținerea informației oficiale de la PCCOCS privind învinuirea cet. Xxxxxxxxxxxxxx sau legătură între faptele de care era bănuit pe cauza penală instrumentată de Centrul Național Anticorupție și cea de la PCCOCS.

Astfel, a luat decizia să-i înainteze o învinuire preventivă, pentru a nu decădea din termenul legal, să nu prejudicieze ancheta efectuată la PCCOCS. Iar, o situație similară era și în cazul Xxxxxxxxxxxx. În context, a menționat că expira termenul de bănuit, nu era clar, fără echivoc dacă a săvârșit aceste acțiuni ilegale sau nu, deoarece nu a dorit să dea declarații, respectiv a luat decizia de a înainta învinuirea preventivă, pentru a nu decădea din acest termen. Vladislav Bobrov a susținut că, prin înaintarea învinuirii, nu a fost adusă vreo atingere a drepturilor și libertăților persoanelor vizate și nimeni din persoanele puse sub învinuire nu a deplâns acțiunile procurorului.

De asemenea, reclamantul a indicat că nici sesizarea, nici raportul, nici decizia Inspecției procurorilor și nici hotărârea contestată, nu indică clar încălcarea imputată referitor la neorganizarea activității grupurilor de urmărire penală, care au fost dispuse de procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție și nu de procurorul de caz, care au fost emise în conformitate cu prevederile art. 270 alin.(8) din Codul de procedură penală, potrivit cărora în cauzele complicate și de mari proporții, procurorul ierarhic superior celui de a cărui competență este urmărirea penală poate dispune, prin ordonanță motivată, exercitarea urmăririi penale de către un grup de procurori și ofițeri de urmărire penală, indicând procurorul care conduce grupul.

De altfel, nu este clar ce încălcare a comis legată de întocmirea ordonanței de punere sub învinuire pe acel caz, or Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor s-a limitat la invocarea în scris a prevederilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, neindicând care anume sunt încălcările sau omisiunile admise, în contextul în care îi impută întocmirea ordonanței de punere sub învinuire care nu ar fi clară. 6 Aici, reclamantul a susținut că anume complexitatea cauzelor penale a determinat desemnarea grupurilor de urmărire penală, unul din criteriile în baza cărora urmează a fi stabilit termenul rezonabil. La fel, reclamantul a notat că nu a fost indicat care lege a încălcat-o, sau ce obligații de serviciu au fost îndeplinite necorespunzător, precum și în baza căror aprecieri a fost stabilită gravitatea acestei încălcări.

De altfel, în hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor se indică comiterea abaterii disciplinare prevăzută la art. 38 lit. (a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, însă din constatările Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, se conturează mai multe abateri, nefiind individualizate care anume, ori încălcarea gravă a legii este o altă abatere disciplinară prevăzută la art. 38 lit.(e) din aceeași Lege. Prin urmare, în hotărâre se face o confuzie între aceste două forme de abatere disciplinară, motiv pentru care nu este clar, care anume abatere a fost comisă.

Totodată, reclamantul a indicat că din constatările descrise în hotărâre, nu este clar cum anume prin abaterea disciplinară au fost afectate actul de justiție și imaginea Procuraturii, nu este clar cum a fost probată comiterea abaterii disciplinare prin ordonanțele de pornire a urmăririi penale, clasare a cauzei penale și de formare a grupurilor de urmărire penală, ultima fiind emisă de către procurorul ierarhic superior. Vladislav Bobrov a enunțat că dispozițiile art. 6 alin. (3) lit. a), b) și d) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și hotărârea contestată se referă la obligațiile procurorului în mod general, însă în cazul său nu a fost concretizată expres sintagma din articolul legii sau actul normativ adoptat în cadrul Procuraturii, care ar fi fost încălcat de el.

Subsecvent, reclamantul a notat că, în hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, latura subiectivă nu este probată, nefiind demonstrată reaua-credință, or, aceasta presupune distorsionarea conștientă a dreptului, fiind o eroare evidentă. De altfel, chiar și în situația existenței unor asemenea fapte, nu orice eroare, fie ea gravă, poate face obiectul unei sancțiuni disciplinare. Potrivit Listei de verificare a statului de drept, adoptată de Comisia de la Veneția la 106-a sesiune plenară desfășurată în perioada 11-12 martie 2016, I.a) iii. în motivele măsurilor disciplinare sunt clar definite și sancțiunile sunt limitate la abateri săvârșite cu intenție și gravă neglijență.

Abaterile care conduc la sancțiuni disciplinare și consecințele lor legale ar trebui să fie stabilite clar în lege. Mai mult, nu este echitabil ca orice încălcare, deci și cea care nu are un rezultat negativ procesual, să genereze răspunderea disciplinară a procurorului. Având în vedere cele enunțate, reclamantul a precizat că pentru încălcări similare, au fost aplicate sancțiuni disciplinare diferite, într-o situație fiind aplicată sancțiunea - avertisment, iar în privința sa - mustrare. Un alt argument, care ar demonstra ilegalitatea hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, în opinia reclamantului este lipsa independenței și imparțialității Consiliului Superior al Procurorilor la examinarea contestației depuse.

7 În susținerea argumentului invocat, reclamantul a menționat că Procurorul General a fost recuzat de către autorul contestației, pe motiv că înainte de examinarea cauzei disciplinare și a contestației, avea o părere preconcepută despre vinovăția procurorului Vladislav Bobrov, asupra căreia s-a expus, solicitându-i să-și dea demisia din organele procuraturii. La acest capitol, reclamantul a adăugat că în afară de probele prezentate în susținerea cererii de recuzare, Procurorul General în ședința Consiliului Superior al Procurorilor din 11 martie 2021, însuși a recunoscut că își menține aceeași opinie, prin care consideră că procurorul Vladislav Bobrov este vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare și că și-a format această opinie din rapoartele subalternilor.

În context, reclamantul a atenționat că, deși Procurorul General a avut o părere preconcepută și o prejudecată personală în acest caz, și nu a putut trece testul imparțialității, Consiliul Superior al Procurorilor a respins cererea de recuzare împotriva acestuia, ceea ce trezește un dubiu rezonabil că acest tribunal poate fi considerat independent. Aceeași situație se atestă și în cazul recuzării de către autorul contestației a altui membru al Consiliului Superior al Procurorilor, Emanuil Ploșniță, care la fel a recunoscut că este de părerea că a fost persecutat de către Procuratura Anticorupție cu dosare penale, însă, în pofida acestui fapt, Consiliul Superior al Procurorilor a respins cererea de recuzare.

În opinia reclamantului, este indubitabil că un observator independent ar considera că Procurorul General și membrul Consiliului Superior al Procurorilor, Emanuil Ploșniță au avut de la bun început o atitudine preconcepută și anumite convingeri personale cu privire la persoana sa și la pretinsele acțiuni comise de către acesta. Vladislav Bobrov a solicitat anularea hotărârii din 1 aprilie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor privind admiterea contestațiilor și casarea hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, emisă în privința procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, cu pronunțarea unei noi hotărâri, privind încetarea procedurii disciplinare, din motiv că nu a fost comisă o abatere disciplinară.

Prin hotărârea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis acțiunea înaintată de Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea actului administrativ și s-a anulat hotărârea nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la examinarea contestației și hotărârea nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, emisă în privința procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, cu încetarea procedurii disciplinare față de acesta (f.d.108-123). La 29 iulie 2021 Consiliul Superior al Procurorilor a depus recurs, iar la 2 noiembrie 2021 a prezentat motivarea recursului împotriva hotărârii din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi decizii de respingere a cererii de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov.

Prin decizia din 19 ianuarie 2022 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost admis recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor. 8 S-a casat integral hotărârea din 12 iulie 2021 a Curţii de Apel Chișinău, emisă în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a statuat că omisiunea Curţii de Apel Chişinău de a declanşa analiza autentică şi diligentă a întinderii depline a obligaţiilor ce reveneau procurorului Vladislav Bobrov în cazul vizat de procedura disciplinară şi de a efectua raportarea corectă a situaţiei de fapt la exigenţele normelor de drept viciază substanţial caracterul obiectiv şi onest al soluţiei emise și legalitatea acesteia.

Prin hotărârea din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Chişinău, s-a admis acțiunea înaintată de Bobrov Vladislav. S-a anulat hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021 „Cu privire la examinarea contestației împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, adoptată în privința procurorului Vladislav Bobrov”, și hotărârea Colegiului de disciplină și etică nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, adoptată în privința procurorului Bobrov Vladislav.

Curtea de Apel Chișinău și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile Codului administrativ, Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și a Regulamentului privind organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.12 - 228/16 din 14 septembrie 2016, modificat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-13/17 din 24 ianuarie 2017, constatând că Consiliul Superior al Procurorilor, exercitându-și dreptul discreționar, nu a respectat normele legale de adoptare a actului administrativ, întrucât nu a respectat limitele legale ale dreptului discreționar, expunându-se asupra unor fapte și circumstanțe, verificarea legalității cărora intră în competența altor organe, instituții.

Iar din considerentele enunțate, prima instanță a anulat hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021 și hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, și a încetat procedura disciplinară față de Vladislav Bobrov. La 26 aprilie 2022, Consiliul Superior al Procurorilor a depus recurs, iar la 19 august 2022 a prezentat motivarea recursului împotriva hotărârii din 21 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi decizii de respingere integrală a cererii de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov.

Recurentul a notat că termenul de 30 de zile, pentru contestarea hotărârii este respectat, având în vedere că hotărârea motivată a Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2022 i-a fost notificată la 10 august 2021. În opinia Consiliului Superior al Procurorilor, hotărârea din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Chişinău este neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată, deoarece instanţa de fond a examinat eronat acțiunea, bazându-se pe analiza incompletă a probelor din cauza disciplinară şi invocând concluzii viciate, care exclud caracterul obiectiv al soluţiei emise. Mai mult, hotărârea primei instanțe nu oferă răspuns la constatările şi concluziile privind încălcările disciplinare care au fost imputate procurorului 9 Vladislav Bobrov.

Aceasta conţine formulări generale, iar aprecierile făcute sunt profund eronate, fiind evident omisă obligaţia de analiză atentă a cauzei deduse spre examinare şi de evaluare a probelor în spiritul tuturor normelor de drept incidente. Recurentul a susținut că în hotărârea contestată, Curtea de Apel Chişinău a invocat unilateral doar unele norme de drept şi a reflectat aspecte segmentare din acuzaţiile disciplinare aduse procurorului Vladislav Bobrov, fapt ce a rezultat în aprecierea eronată a situaţiei în ansamblu şi a afectat substanţial obiectivitatea raţionamentelor formulate pentru motivarea soluţiei adoptate. Prin urmare, omisiunea instanţei de fond de a analiza cauza în ansamblul său, de a elucida substanţa obligaţiilor procurorului la efectuarea/conducerea urmăririi penale şi de a evalua în profunzime întreaga conduită procesuală a procurorului Vladislav Bobrov denotă caracterul arbitrar al hotărârii contestate.

De altfel, recurentul a menționat că atitudinea subiectivă şi superficială a Curții de Apel Chișinău la aprecierea probelor şi motivarea hotărârii emise a determinat soluţionarea greşită a cauzei şi a lăsat fără un răspuns adecvat obiecţiile privind modul necorespunzător de exercitare a atribuţiilor funcţionale de către procurorul Vladislav Bobrov, precum şi a denaturat esenţa interpretării corecte a principiului independenţei şi obiectivităţii procurorului, care prin întreaga sa activitate este obligat să asigure respectarea, fără echivoc, a drepturilor omului. Mai mult, la adoptarea hotărârii contestate, instanţa de fond s-a limitat să transcrie unele norme de drept, care reglementează atribuţiile procesuale ale procurorului, a făcut aprecieri sumare şi deficiente privind acţiunile procesuale efectuate de procurorul Vladislav Bobrov în cauza penală, pe care a condus urmărirea penală vizată în procedura disciplinară.

Totodată, prima instanță nu a făcut raportarea normelor de drept la situaţia de fapt reţinută în cauza disciplinară şi nu s-a expus referitor la toate circumstanţele incidente acestui caz disciplinar. În susținerea celor relatate, recurentul a subliniat că Curtea de Apel Chişinău în partea motivată a hotărârii din 21 aprilie 2021, a omis să se expună asupra tuturor circumstanţelor abaterilor disciplinare prevăzute de art. 38 lit.a) şi e) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, incriminate procurorului Vladislav Bobrov, privind îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu şi încălcarea gravă a legii în cadrul exercitării urmăririi penale.

Curtea de Apel Chişinău, în hotărârea contestată, nu a analizat raţionamentele Consiliului Superior al Procurorilor şi ale Colegiului de disciplină şi etică că acceptarea fără analiză de către procurorul Vladislav Bobrov a rapoartelor ofiţerilor de poliţie deja constituie, în sinie, viciu de procedură, deoarece afectează raţionamentul său logico-juridic în baza căruia a rezultat soluţia de a întocmi demersul către instanţa de judecată. În aceste condiţii, în hotărârea contestată, Curtea de Apel Chişinău nu a dat răspuns argumentelor descrise de Consiliul Superior al Procurorilor şi Colegiul de disciplină şi etică şi, astfel, hotărârea respectivă nu corespunde criteriilor de calitate din perspectiva motivării adecvate.

Raportat la argumentele din hotărârea Curţii de Apel Chişinău că la dosar nu a fost anexată nicio probă care ar confirma faptul că judecătorul de instrucţie ar fi 10 examinat o plângere privind tergiversarea nejustificată a urmării penale, în cauza la care se face referire şi a admis o asemenea plângere, iar Consiliul nu era îndreptăţit de a efectua constatări ce ţin de durata procedurilor, or, asemenea constatări nu intră în competenţa Consiliului, menţionează recurentul că aprecierile vizate se bazează pe o analiză lacunară şi evaluări selective. Curtea de Apel Chişinău a făcut referire, în hotărârea criticată, că în baza Legii nr.87/2011, la nivel naţional s-a creat mecanismul care are ca scop asigurarea respectării termenului rezonabil în procesele judiciare, circumstanţe ce, în opinia recurentului, nu sunt incidente prezentului caz.

Iar dacă acest mecanism nu a fost pus în aplicare de către părţile pe dosar, atunci nu poate fi invocată tergiversarea urmăririi penale, ceea ce reprezintă o apreciere necorespunzătoare şi irelevantă, fiind expresia unei abordări nejustificate.

Invocă de asemenea şi faptul că Curtea de Apel Chişinău, dupa rejudecare, nu a luat în consideraţie argumentele expuse în decizia din 19 ianuarie 2022 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care ultima a accentuat că ,,Curtea de Apel Chişinău nefondat şi-a întemeiat concluziile din hotărârea contestată în baza Legii nr.87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, or, aceasta nu este incidenţă ta caz, deoarece se referă la cadrul procesual al respectării termenului rezonabil, pe când cazul dedus analizei se circumscrie perspectivei disciplinare de evaluare a rolului procurorului în soluţionarea sarcinilor încredinţate.

În opinia recurentului, Curtea de Apel Chişinău nu a ţinut cont de faptul că Colegiul de Disciplină şi etică şi Consiliul Superior al Procurorilor a efectuat analiza modului în care procurorul Vladislav Bobrov şi-a exercitat atribuţiile în cadrul unui dosar penal, inclusiv prin prisma cerinţelor stabilite de CEDO, unde nu sunt acceptate „lungi perioade de stagnare”, pentru care nu există nici o explicaţie (Beaumartin c. Franţei). Potrivit prevederilor art. 259, coroborate cu art. 20 din Codul de procedură penală, urmărirea penală se efectuează în termen rezonabil, care se stabileşte de către procuror prin ordonanţă, în conformitate cu criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale şi, totodată, procurorului îi revine obligaţia de a asigura respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală.

Raportat la argumentele din hotărârea Curţii de Apel Chişinău privind principiul independenţei procesuale a procurorului, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent şi unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează, menţionează că acestea sunt eronate şi nu pot fî reţinute. Este incontestabil că principiul independenţei procesuale a procurorului reprezintă un pilon fundamental ce susţine realizarea dreptului la un proces echitabil.

Totuşi, Consiliul Superior al Procurorilor reţine că acest principiu nu trebuije înţeles ca fiind posibilitatea de a acţiona după propria voinţă, deoarece independenţa procurorilor nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu personal, aceasta fiind o garanţie acordată cetăţenilor spre a Ie confirma că toate cazurile sunt examinate în mod echitabil şi conform legii, normă care este susţinută de standardele internaţionale1 şi se regăseşte în pct. 6.2.1 din Codul de Etică al procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 11 din 27 mai 2016. Potrivit pct. 6.1.1, 6.1.2, 6.1.4 şi 6.2.1 din Codul de etică al procurorilor, conform cărora procurorul trebuie: ”să respecte legislaţia naţională şi actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, principiile judecăţii echitabile cum sunt prevăzute în articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, actele normative ale Procuraturii, şi ale organelor de auto administrare a procurorilor, să respecte drepturile şi interesele legitime ale părţilor şi participanţilor la proces, persoanelor fizice şi juridice, să- şi exercite atribuţiile în mod independent, imparţial, onest, ireproşabil,

dînd dovadă de o îraltă ţinută morală şi maximă corectitudine şi să contribuie la realizarea eficientă şi efectivă a actului de justiţie. Independenţa nu este un privilegiu sau o prerogativă conferită procurorilor în interes personal, ci o garanţie a unei justiţii echitabile, imparţiale şi efective, care protejează interesul public şi privat în societate.” În conformitate cu art. 244 alin.(1) Cod administrativ, hotărârile curţii de apel ca instanţa de fond, precum şi deciziile instanţei de apel pot fi contestate cu recurs. Iar, conform art. 245 alin. (1) şi (2) Cod administrativ, recursul se depune la instanţa de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic.

Motivarea recursului se prezintă Curţii Supreme de Justiţie în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanţa de apel. Completul specializat pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reține că Consiliul Superior al Procurorilor s-a conformat dispozițiilor art. 245 Cod administrativ și a depus recursul și motivarea recursului în termen.

Or, hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 21 aprilie 2022 și recepționată de către Consiliul Superior al Procurorilor la 9 august 2022 (motivată), fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică anexat la materialele cauzei (f. d. 217, vol. I). Prin încheierea din 30 noiembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor a fost numit pentru examinare în complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiţie examinează şi soluţionează recursul fără şedinţă de judecată. Dacă consideră necesar, Curtea Supremă de Justiţie poate decide citarea participanţilor la proces.

În speță, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nu a considerat oportun de a cita participanții la proces pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele recurentului, au fost expuse cu suficientă claritate. Conform art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează integral decizia instanței de apel şi emite o nouă decizie. 12 Conform art. 194 alin. (2) coroborat cu art. 21 și art. 36 din Codul administrativ, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea din 21 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, și a emite o decizie nouă de respingere a acțiunii, din următoarele considerente. Din materialele cauzei rezultă că, la 17 ianuarie 2020 Procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale Adrian Mircos a depus la Consiliului Superior al Procurorilor sesizarea nr. 71-1-165/20-17, în care a indicat că în rezultatul verificărilor efectuate, pe cauza penală nr. 2017970077, s-a acţionat prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu şi cu admiterea încălcărilor grave de lege.

Iar, în temeiul prevederilor art. 43 din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, încălcările menționate, admise de procurorul în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, pot constitui abateri disciplinare. Astfel, a propus verificarea abaterilor depistate în cadrul unei proceduri disciplinare (f. d. 3-12, dosar de control).

Prin hotărârea nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, s-a constatat că acțiunile procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov constituie abatere disciplinară, fiindu-i aplicată sancțiunea disciplinară – mustrare (f. d. 18- 24). Prin hotărârea nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021 „Cu privire la examinarea contestației procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov împotriva hotărârii nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor”, Consiliul Superior al Procurorilor a respins contestația și a menținut hotărârea Colegiului de disciplină și etică nr. 3- 48/20 din 23 decembrie 2020, emisă în privința procurorului în Procuratura Anticorupție, Vladislav Bobrov (f. d. 56-64).

La 26 aprilie 2021 Vladislav Bobrov a depus la Consiliul Superior al Procurorilor cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021 „Cu privire la examinarea contestației procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020”, cu adoptarea unei noi hotărâri privind constatarea lipsei abaterii disciplinare în acțiunile procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov și sistarea procedurii disciplinare (f. d. 15-17). Iar, la 29 aprilie 2021, Vladislav Bobrov a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Procurorilor.

Fiind învestită cu judecarea cauzei în fond, Curtea de Apel Chișinău, prin hotărârea din 21 aprilie 2022 a admis acțiunea înaintată de Vladislav Bobrov și a anulat hotărârea nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la examinarea contestației și hotărârea nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul 13 Superior al Procurorilor, emisă în privința procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, cu încetarea procedurii disciplinare față de acesta (f. d. 108-123).

Judecând cauza în ordine de recurs completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie a constatat că prima instanță a judecat cauza și a ajuns la o concluzie pripită, fapt ce rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriului, care presupune prin sine lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele. În susținerea concluziei enunțate instanța de recurs indică următoarele. Având în vedere că obiectul prezentului litigiu ține de activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, la caz sunt aplicabile prevederile Codului administrativ în coroborare cu dispozițiile Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură.

Conform art. 2 alin. (2) Cod administrativ, anumite aspecte ce ţin de activitatea administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această reglementare este absolut necesară şi nu contravine principiilor prezentului cod. În conformitate cu art. 3 Cod administrativ, legislaţia administrativă are drept scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activităţii administrative şi a controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor şi a libertăţilor prevăzute de lege ale persoanelor fizice şi juridice, ţinîndu-se cont de interesul public şi de regulile statului de drept.

Potrivit art. 5 Cod administrativ, activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative individuale şi normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum şi a operaţiunilor administrative realizate de autorităţile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii şi se aplică nemijlocit legea. În sensul art. 10 alin. (1) Cod administrativ, actul administrativ individual este orice dispoziţie, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.

În corespundere cu art. 11 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, actele administrative individuale pot fi: acte defavorabile – actele care impun destinatarilor lor obligaţii, sancţiuni, sarcini sau afectează drepturile/interesele legitime ale persoanelor ori care resping, în tot sau în parte, acordarea avantajului solicitat. Conform art. 17 Cod administrativ, drept vătămat este orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate administrativă. Articolul 20 Cod administrativ stipulează că dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acţiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanţele de judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.

14 Iar, conform art. 39 alin. (1) și (2) Cod administrativ, controlul judecătoresc al activităţii administrative este garantat şi nu poate fi îngrădit. Orice persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art.17 sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de judecată competente. În corespundere cu art. 189 alin. (1) Cod administrativ, orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorităţi publice poate înainta o acţiune în contencios administrativ. Conform art. 191 alin. (3) Cod administrativ, Curtea de apel Chişinău soluţionează în primă instanţă acţiunile în contencios administrativ împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale Consiliului Superior al Procurorilor, precum şi acţiunile în contencios administrativ atribuite în competenţa sa prin Codul electoral.

Astfel, potrivit articolului 219 alin. (1) din Codul administrativ, instanţa de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile. În conformitate cu art. 194 alin.(1) și (2) Cod administrativ, în procedura în prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept. În procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

De asemenea, instanța de recurs învederează și dispozițiile art. 3 alin. (4) și (5) al Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură, conform cărora procurorul îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor legalităţii, imparţialităţii, rezonabilităţii, integrităţii şi independenţei procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent şi unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează. Independenţa procesuală a procurorului este asigurată prin garanţii care exclud orice influenţă politică, financiară, administrativă sau de altă natură asupra procurorului legată de exercitarea atribuţiilor sale.

Potrivit art. 6 alin. (3) lit. a)-e) al Legii enunțate, procurorul este obligat: să- şi îndeplinească obligaţiile de serviciu în conformitate cu Constituţia, legislaţia Republicii Moldova şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte; să respecte prevederile actelor cu caracter normativ adoptate în cadrul Procuraturii; să asigure respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului în exercitarea atribuţiilor sale; să respecte regulile deontologice ale procurorilor şi să se abţină de la fapte care ar discredita imaginea Procuraturii sau ar afecta prestigiul profesiei de procuror; să îşi perfecţioneze în mod continuu abilităţile profesionale. În conformitate cu art. 36 alin. (1) și (2) al Legii menționate, procedura disciplinară este aplicabilă procurorilor în funcţie şi procurorilor care şi-au încetat raporturile de serviciu.

Procurorii sunt sancţionaţi disciplinar pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute la art. 38 doar în cazul în care au fost săvârşite cu intenţie ori cu neglijenţă gravă, conform prevederilor art.381. 15 În corespundere cu art. 37 al Legii indicate, procedura disciplinară privind procurorii se bazează pe principiile: legalităţii; respectării independenţei decizionale a procurorului; echităţii; proporţionalităţii sancţiunii cu abaterea disciplinară comisă; transparenţei. În sernsul art. 38 lit. a) și e) al Legii nominalizate, constituie abatere disciplinară: îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu; încălcarea gravă a legii.

Conform art. 43 alin. (1) lit. a)-d) al Legii invocate, sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară comisă de procuror poate fi înaintată de: orice persoană interesată; membrii Consiliului Superior al Procurorilor; Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor, în condiţiile art. 31 alin. (5); Inspecţia procurorilor, în urma controalelor efectuate. În conformitate cu art. 45 alin. (1) al Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură, sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară se depune la secretariatul Consiliului Superior al Procurorilor. Sesizarea se înregistrează şi se transmite la Inspecţia procurorilor în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepţionare.

Potrivit art. 49 alin. (1) lit. a)-b) al Legii enunțate, după finalizarea verificării sesizării cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, inspectorul emite una din următoarele decizii motivate: de încetare a procedurii disciplinare, dacă nu identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară; de transmitere a materialelor la Colegiul de disciplină şi etică, dacă identifică un temei de tragere la răspundere disciplinară. În corespundere cu art. 50 alin. (1) și (7) al Legii citate, cauza disciplinară se examinează la Colegiul de disciplină şi etică cu citarea obligatorie a procurorului vizat în sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, a reprezentantului Inspecţiei procurorilor şi a persoanei care a depus sesizarea.

Procedura de examinare a cauzei disciplinare la Colegiul de disciplină şi etică este reglementată prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. Conform art. 51 alin. (1) lit. a)-d) al Legii nominalizate, după examinarea cauzei disciplinare, Colegiul de disciplină şi etică adoptă una din următoarele hotărîri: privind constatarea abaterii disciplinare şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare; privind constatarea abaterii disciplinare şi sistarea procedurii disciplinare, în cazul în care au expirat termenele de tragere la răspundere disciplinară; privind constatarea abaterii disciplinare şi sistarea procedurii disciplinare, în cazul în care procurorul şi-a încetat raporturile de serviciu înainte de emiterea hotărîrii cu privire la cauza disciplinară; privind încetarea procedurii disciplinare, în cazul în care nu a fost comisă o abatere disciplinară.

Iar, conform art. 86 alin. (3) lit. a)-b) al Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură în urma examinării contestaţiei, Consiliul Superior al Procurorilor decide: menţinerea hotărîrii contestate; casarea hotărîrii contestate şi adoptarea unei noi hotărîri prin care se soluţionează cauza. La fel, instanța de recurs consideră imperioase speței și prevederile pct. 6, 6.1, 6.1.1, 6.1.2, 6.1.4, 6.2, 6.2.1 din Codul de etică a procurorilor, conform cărora procurorii se află în serviciul societăţii, sunt responsabili de conduita lor și au datoria ca prin fiecare acţiune şi decizie să onoreze jurământul depus, respectând 16 cele mai înalte standarde de etică şi conduită potrivit următoarelor principii: supremaţiei legii; independenţei; integrităţii; imparţialităţii; profesionalismului; colegialităţii; transparenţei; confidenţialităţii; corectitudinii.

Potrivit principiului supremației legii, procurorul trebuie: să respecte legislaţia naţională şi actele internaţionale la care Republica Moldova este parte, principiile judecăţii echitabile cum sunt prevăzute în articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, actele normative ale Procuraturii, şi ale organelor de autoadministrare a procurorilor; să acţioneze în mod echitabil şi onest; să respecte drepturile şi interesele legitime ale părţilor şi participanţilor la proces, persoanelor fizice şi juridice. Iar, potrivit principiului independenţei, procurorul trebuie: să-şi exercite atribuţiile în mod independent, imparţial, onest, ireproşabil, dând dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine şi să contribuie la realizarea eficientă şi efectivă a actului de justiţie.

Independenţa nu este un privilegiu sau o prerogativă conferită procurorilor în interes personal, ci o garanţie a unei justiţii echitabile, imparţiale şi efective, care protejează interesul public şi privat în societate. Conform art. 219 alin. (1)-(3) Cod administrativ, instanţa de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declaraţiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanţi. Instanţa de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greşelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete şi pentru depunerea tuturor declaraţiilor necesare constatării şi aprecierii stării de fapt.

Instanţa de judecată indică asupra aspectelor de fapt şi de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanţii la proces. Instanţa de judecată nu are dreptul să depăşească limitele pretenţiilor din acţiune, însă, totodată, nu este legată de textul cererilor formulate de participanţii la proces. Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, completul specializat reține că recursul depus de Consiliul Superior al Procuraturii este întemeiat, iar concluzia instanței de fond referitoare la temeinicia acțiunii privind anularea hotărârii nr. 1- 26/2021 din 25 februarie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor în privința procurorului Vladislav Bobrov este rezultată din interpretarea eronată a normelor de drept material şi bazată pe concluzii contrare circumstanțelor cauzei, motiv pentru care hotărârea judecătorească contestată nu poate fi menținută.

Pe fond, cenzurând pretenţiile reclamantului privind lipsa abaterilor disciplinare imputate, instanţa de recurs relevă următoarele. Materialele cauzei atestă că Vladislav Bobrov a activat în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupţie. Prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, menţinută prin hotărârea Consiliul Superior al Procurorilor s-a constatat abaterea disciplinară a procurorului Vladislav Bobrov pentru neglijarea acurateţei profesionale şi compromiterea cerinţei de onestitate a raţionamentului logico-juridic, care au afectat conduita procesuală şi au creat premisele pentru 17 demararea investigaţiilor procesual-penale într-un cadru de aparenţă a respectării normelor de drept penal material şi procesual, dar nu pentru hotărârile procesual- penale adoptate.

Consiliul Superior al Procurorilor, la aplicarea sancțiunii disciplinare în privința reclamantului, a invocat că, prin ordonanța procurorului Vladislav Bobrov din 26 aprilie 2018, s-au scos de sub urmărire penală învinuiții Xxxxxxxxxxxxxxși Silvia Kirillov, cu clasarea procesului penal pe motivul lipsei elementelor infracțiunii. Însă la materialele cauzei penale se regăsesc acțiuni de urmările penală, efectuate după clasarea procesului penal și anume: procesul- verbal de cercetare a documentelor, întocmit la 17 august 2018, de către ofițerul de urmărire penală Teodor Codreanu și ordonanța de recunoaștere și anexare a documentelor la cauza penală emisă la 1 august 2018 de către ofițerul de urmărire penală Teodor Codreanu.

Totodată, după emiterea ordonanței de încetare a urmăririi penale în cauza nr. 2017970077, procurorul Vladislav Bobrov a ignorat încheierile instanței de judecată și dispozițiile art. 1325 alin. (7) Cod de procedură penală, încălcând drepturile persoanelor enunțate, prevăzute de art. 1325 alin. (8) Cod de procedură penală, prin neinformarea despre efecuarea în privința lor a măsurilor speciale de investigații.

Analizând normele legale enunțate care reglementează activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie a stabilit că organul independent, cu statut de persoană juridică, format în vederea participării la procesul de constituire, funcționare şi asigurare a autoadministrării sistemului Procuraturii, dispune de dreptul discreționar la emiterea hotărârilor pe marginea subiectelor examinate, întrucât pct. 9.12 din Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor stabilește expres că, în cazul care Consiliul consideră că pentru adoptarea hotărârii sunt necesare informații suplimentare, Consiliul poate amâna examinarea chestiunii și solicita aceste informații de la subiecții menționați la art. 86 alin. (2) din Legea cu privire la Procuratură sau de la colegiul care a adoptat hotărârea contestată.

Or, libertatea de a alege decizia optimă este generată de norma de drept, de actul normativ pus în aplicare. În procesul de reglementare, prin intermediul dispozițiilor juridice, legislatorul se ciocnește de necesitatea de a lăsa subiecților de drept o anumită libertate în conduita lor. Realizarea acestei conduite libere (împuterniciri oferite de lege), în mare parte, depinde de agentul de aplicare a legii. În același timp, completul specializat menționează că decizia luată în mod discreționar trebuie să fie una optimă, să corespundă finalității actului normativ, sensului legislației în vigoare, principiilor generale ale dreptului intern şi internațional, drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului, deci să corespundă scopului urmărit, care alcătuiește esența „dreptului discreționar”, a cărui realizare se efectuează cu respectarea principiilor legalității, oportunității, echității.

Instanţa de recurs statuează că Codul administrativ reglementează aplicarea dreptului discreționar. Or, autoritatea publică posedă o marjă discreționară în 18 măsura în care nu afectează de o manieră nejustificată drepturile fundamentale ale persoanei. Astfel, art. 137 din Codul administrativ stabilește că, în exercitarea dreptului discreționar atribuit, autoritățile publice trebuie să acționeze cu bună-credință în limitele legal stabilite şi cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul. Dacă autoritatea publică poate decide discreționar şi doar una din mai multe consecințe juridice este legală, atunci dreptul discreționar al autorității publice se reduce la alegerea consecinței juridice/soluției legale.

Stările de fapt identice în esență se tratează identic. O tratare neidentică a două stări de fapt identice se admite numai dacă există un motiv obiectiv. Dacă într-un caz autoritatea publică şi-a exercitat dreptul discreționar într-un anumit mod, atunci, în cazuri similare, ea este obligată să îşi exercite dreptul discreționar în același mod. Această regulă nu se aplică dacă autoritatea publică intenționează să îşi schimbe în viitor practica de exercitare a dreptului discreționar în cazuri similare. În conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, instanța de judecată nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act administrativ.

Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreționar se limitează la faptul dacă autoritatea publică: a) şi-a exercitat dreptul discreționar; b) a luat în considerare toate faptele relevante; c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar; d) şi-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege. Așadar, pentru început, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie, reiterând dispozițiile art. 45, 49, 50, 51 și 86 ale Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură, relevă că unicul organ competent în constatarea, aplicarea şi încetarea sancţiunilor disciplinare este Inspectorul din cadrul Inspecţiei procurorilor, Colegiul de disciplină şi etică, Consiliul Superior al Procurorilor.

Prin urmare, din coroborarea prevederilor articolelor enunțate rezultă cu certitudine competenţa organelor sus-menţionate aferentă procedurilor disciplinare în privinţa procurorilor. Din considerentele enunțate, instanța de recurs apreciază ca fiind nefondate argumentele Curții de Apel Chișinău că Consiliul Superior al Procurorilor şi-a depăşit competenţa funcţională, expunându-se asupra unor fapte şi circumstanţe, verificarea legalităţii cărora, intră în competenţa altor organe, instituţii.

Aici, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie, reiterează constatarea Curţii Supreme de Justiţie din decizia din 19 ianurie 2022, conform căreia argumentul invocat ţine de aprecierea greşită a actului administrativ contestat, deoarece prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/21 din 1 aprilie 2021 şi Hotărârea din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, nu s-a declarat ilegalitatea vreunui act emis de procuror, dar s-au apreciat acţiunile procurorului întreprinse în cadrul unui dosar penal, fără ca concluziile respective să producă efecte juridice în privinţa demersurilor, ordonanţelor procurorului.

19 Instanța de recurs relevă că instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Niciun fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanţă privitor la pertinenţa, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă şi suficienţa pentru soluţionarea cauzei. Ca rezultat al aprecierii probelor, instanţa judecătorească este obligată să reflecte în hotărîre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe şi respingerea altor probe, precum şi argumentarea preferinţei unor probe faţă de altele.

Proba este declarată ca fiind veridică dacă instanţa constată prin cercetare şi comparare cu alte probe că datele pe care le conţine corespund realităţii. În aceeași ordine de idei, potrivit jurisprudenței stabilite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a învederat că unul din principiile legate de administrarea corectă a justiției se referă la hotărârile instanțelor de judecată, care ar trebui să explice în mod adecvat raționamentele pe care se bazează. Măsura în care se aplică această obligație de motivare poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie determinată în funcție de circumstanțele cauzei (a se vedea Moreira Ferreira, ibidem, parag. 84; Orlen Lietuva LTD. vs Lituania, 29 ianuarie 2019, parag.

82). Cu titlu de principiu, o decizie judiciară nu poate fi calificată ca fiind arbitrară până la constatarea unui prejudiciu efectiv adus corectitudinii generale a procedurii judiciare, cu excepția cazului în care nu sunt prezentate motive pentru adoptarea acesteia sau motivele date se bazează pe o eroare de fapt sau de drept evidentă manifestată de instanța internă, rezultând în o „negare a justiției” (a se vedea Andelkovic vs Serbia, 9 aprilie 2013, parag. 27; Bochan vs Ucraina (nr. 2), Marea Cameră, 5 februarie 2015, parag. 61 – 63; Gelenidze vs Georgia, 7 noiembrie 2019, parag.

28). Logica aflată la baza noțiunii de „eroare evidentă de apreciere”, astfel cum este utilizată în contextul art. 6 § 1 din Convenţie, este fără îndoială aceea că, având în vedere că eroarea de fapt sau de drept comisă de instanţa naţională este atât de vădită încât este calificată drept „evidentă” – în sensul că nu ar fi putut fi comisă de niciun magistrat rezonabil – este posibil ca aceasta să fi adus atingere echității procesului (a se vedea Dulaurans vs Franța, 21 martie 2000, parag. 33 – 34). Totodată, o hotărâre judecătorească care nu are niciun temei legal în dreptul intern şi nu permite realizarea unei legături între faptele stabilite, dreptul aplicabil şi rezultatul procesului, avea, în plus, un caracter arbitrar şi trebuia interpretată drept o „denegare de justiţie” (a se vedea Andelkovic, pre-citat, parag.

27). Conform art. 3 alin. (4), (5), (6), (7) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), procurorul îşi desfășoară activitatea în baza principiilor legalității, imparțialității, rezonabilității, integrității şi independenței procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent şi unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează. Independența procesuală a procurorului este asigurată prin garanții care exclud orice influență politică, financiară, administrativă sau de altă natură asupra procurorului legată de exercitarea atribuțiilor sale. În condițiile prevederilor art. 13 din lege şi ale Codului de procedură penală, activitatea 20 procurorului poate fi supusă controlului din partea procurorului ierarhic superior şi a instanței judecătorești.

Procurorul este obligat, prin întreaga sa activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile şi libertățile persoanelor, egalitatea lor în fața legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu pentru toţi participanții la procedurile judiciare indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul de etică al procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă. Colegiul lărgit apreciază ca fiind neîntemeiată concluzia instanței de fond privitoare la faptul că procurorul își desfășoară activitatea în baza principiului independenţei procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent si unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează, astfel încât prelungirea formală a termenului de urmărire penală pe o perioadă de 2 ani și 10 luni nu constituie în sine temei pentru atragerea la răspundere disciplinară a procurorului.

Or, principiul independenţei procesuale a procurorului este, fără îndoială, un pilon fundamental ce susţine realizarea dreptului la un proces echitabil. Însă acest principiu nu trebuie înţeles ca fiind posibilitatea de a acţiona după propria voinţă, deoarece independenţa procuroriloi nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu personal, aceasta reprezintă o garanţie acordată cetăţenilor spre a le confirma că toate cazurile sunt examinate în mod echitabil şi conform legii. La acest capitol, completul specializat subscrie constatărilor Consiliului Superior al Procurorilor precum că este inacceptabilă prestaţia profesională a procurorului Vladislav Bobrov cu referire la rolul său privind derularea urmăririi penale în această speţă, nefiind posibilă invocarea justificării că în aşa fel a fost exteriorizat raţionamentul logico-juridic, bazat pe independenţa procesuală garantată de lege.

Respectiv, completul specializat subliniază că, în cazul dedus analizei, conduita procesuală a procurorului Vladislav Bobrov nu se aliniază standardelor de profesionalism şi rolului ce îi revine procurorului în cadrul urmăririi penale. Principiul "termenului rezonabil” este analizat cu atenţie de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care în jurisprudenţa sa apreciază că acesta este un element a dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenţia europeană pentru apărarec drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În această privinţă Curtea a statuat că, deşi un caz mai voluminos poate permite mai multă libertate autorităţilor pentru a justifica o întârziere mai mare, totuşi trebuie luate în consideraţie, pentru fiecare situaţie în parte, caracteristicile care arată caracterul complet al investigaţiilor, cum ar fi speţele care presupun un număr mare de acuzaţii ce urmează a fi demonstrate în cauzele penale şi care se interpătrund sau un număr mare de inculpaţi într-o cauză (Vaivada c. Lituaniei, Meilus c. Lituaniei). De asemenea, Curtea europeană a analizat şi situaţiile legate de existenţa unor întârzieri cauzate de volumul mare de activitate a autorităţilor, notând că acestea pot fi acceptate doar dacă nu sunt prelungite în timp, iar cei abilitaţi cu competenţa de a efectua investigaţiile întreprind măsuri rezonabile pentru a asigura finalitatea lor.

În acest sens s-a afirmat că este important ca justiţia să fie administrată fără întârzieri, care i-ar compromite eficacitatea şi credibilitatea (Scordino c.Italiei). 21 Potrivit raţionamentelor invocate de Curtea europeană rezultă că nu sunt acceptate "lungi perioade de stagnare”, pentru care să nu existe nici o explicaţie (Beaumartii c. Franţei). La fel irelevante sunt constatările instanţei de fond privitoare la lipsa din dosar a probelor care ar confirma faptul că judecătorul de instrucţie ar fi examinat o plângere privind tergiversarea nejustificată a urmării penale, în cauza la care se face referire şi a admis o asemenea plângere, iar Consiliul nu era îndreptăţit de a efectua constatări ce ţin de durata procedurilor, deoarece asemenea constatări nu intră în competenţa Consiliului.

Concluzia fondului privitoare la lipsa competenţei Consiliului de a efectua constatări ce ţin de durata procedurilor este lipsită de suport juridic, dat fiind faptul că art. 70 alin. (1), lit. f) al Legii cu privire la procuratură plasează examinarea contestațiilor împotriva hotărîrilor luate de colegiile sale în sarcina Consiliului Superior al Procurorilor, respectiv şi hotărârile Colegiului de disciplină şi etică, astfel încât Consiliului îi revine sarcina constatării existenţei sau inexistenţei tuturor abaterilor disciplinare săvâşite de procurori, inclusiv cele referitoare la încălcarea prevederilor legale. Iar în speţă, Consiliul a constatat încălcarea inclusiv a dispoziţiilor art. 20 şi art. 259 din Codul de procedură penală, referitoare la respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală, atribuţie ce intră, aşadar, în sfera competenţelor sale.

În continuarea logică firească a raţionamentelor juridice expuse supra, apare nejustificată trimiterea instanţei de fond la mecanismul instituit prin adoptarea Legii nr. 87/2011 pentru repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei, ce are drept scop asigurarea respectării termenului rezonabil în procesele judiciare. Or, respectarea termenului rezonabil la examinarea cauzei sau efectuarea acţiunilor de urmărire penală este la fel importantă şi chiar crucială pentru buna desfăşurare a justiţiei, contracararea şi sancţionarea promptă a faptelor prejudiciabile, iar Consiliul Superior al Procurorilor este prin definiţie garantul bunei administrări a autorităţii publice investite cu astfel de atribuţii, respectiv a sistemului Procuraturii.

Astfel, completul specializat apreciază critic argumentele Curţii de Apel Chişinău privitoare la depăşirea, de către Consiliul Superior al Procurorilor, a competenţei funcţionale, expunându-se asupra unor fapte şi circumstanţe, verificarea legalităţii cărora intră în competenţa altor organe, instituţii. Or, după cum corect a apreciat recurentul, argumentul invocat ţine de aprecierea greşită a actului administrativ contestat şi o analiză lacunară şi evaluări selective. Prima instanță a admis o eroare de apreciere a elementelor componenţei disciplinare şi nu a ţinut cont de faptul că în contextul abaterii disciplinare imputate intimatului, conduita ilicită a procurorului Vladislav Bobrov a lezat relaţiile sociale protejate de norma juridică referitoare la îndeplinirea de către procuror a dispoziţiilor legale, implicit termenul rezonabil al urmăririi penale, stabilit la art. 20 alin.(4) din Codul de procedură penală.

Obligaţia procurorului de a asigura termenul rezonabil al urmăririi penale, aşa cum este stabilit de art. 20 alin. (4) din Codul de procedură penală, se referă nu doar la drepturile şi libertăţile persoanei, dar şi la autoritatea funcţiei de procuror, la încrederea publicului în realizarea legală a procedurilor penale şi la calitatea actului de justiţie. 22 Astfel, relaţiile sociale protejate de acest principiu exced viziunea sumară la care a recurs Curtea de Apel Chişinău în hotărârea recurată.

Art. 6 alin. (3) lit. a), b) și c) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ) prevede expres că procurorul este obligat să-şi îndeplinească obligațiile de serviciu în conformitate cu Constituţia, legislaţia Republicii Moldova şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, să respecte prevederile actelor cu caracter normativ adoptate în cadrul Procuraturii, să asigure respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului în exercitarea atribuțiilor sale.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie relevă că în același timp, procurorii își îndeplinesc atribuțiile în cadrul principiului statului de drept, care necesită respectarea unui anumit număr de valori fundamentale, cum ar fi imparțialitatea, transparența, onestitatea, prudența, corectitudinea și contribuția la calitatea justiției. Pentru a spori încrederea publicului în sistemul de justiție, procurorii trebuie să fie în permanență preocupați să se asigure că aceste valori sunt respectate și că ele le ghidează activitatea. Mai mult, potrivit principiului supremației legii reflectat în pct. pct. 6.1.1., 6.1.2., 6.1.4., 6.1.6.

din Codul de etică al procurorilor aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016, procurorul trebuie să respecte legislația națională şi actele internaționale la care Republica Moldova este parte, principiile judecății echitabile cum sunt prevăzute în articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a jurisprudenței Curţii Europene pentru Drepturile Omului, actele normative ale Procuraturii, şi ale organelor de autoadministrare a procurorilor; să acționeze în mod echitabil şi onest; să se asigure ca procedurile penale să opereze cât de rapid posibil, în concordanță cu interesele justiției. Colegiul lărgit notează că regula de la pct. 6.1.1. din Codul de etică vine să sublinieze nu doar obligația respectării principiului legalității așa cum este prevăzut acesta în lege, dar și al respectării laturii etice a legalității - supremația legii.

În context, în toate cazurile și în toate etapele procedurii judiciare procurorii contribuie în a da asigurări că statul de drept și ordinea publică sunt garantate prin înfăptuirea justiției în mod echitabil, imparțial și efectiv. Regula de la pct. 6.1.4. din Codul de etică pusă în discuție vine să sublinieze că procurorul trebuie să respecte drepturile și interesele legitime ale părților şi participanților la proces, persoanelor fizice și juridice.

Mai mult, Standardele de responsabilitate profesională și declararea atribuțiilor esențiale și drepturile procurorilor, adoptat de Asociația Internațională a Procurorilor la data de 23 aprilie 1999 (The IAP Standards), în punctul 4.2 statuează că, atunci când iau parte la investigarea unei infracțiuni sau exercită autoritate asupra poliției sau asupra altor organe de cercetare penală aflate sub jurisdicția lor, procurorii trebuie să acționeze obiectiv, imparțial și cu profesionalism, și să se asigure că aceste organe de cercetare penală respectă principiile de drept și drepturile fundamentale ale omului. 23 Iar potrivit regulii de la pct. 6.2.1. din Codul de etică, procurorul trebuie să- și exercite atribuțiile în mod independent, imparțial, onest, ireproșabil, dând dovadă de o înaltă ținută morală și maximă corectitudine și să contribuie la realizarea eficientă și efectivă a actului de justiție.

Așadar, împrejurările descrise determină Colegiul lărgit să conchidă că Consiliul Superior al Procurorilor corect a considerat că prestația profesională a procurorului Vladislav Bobrov la instrumentarea respectivei cauze penale este inacceptabilă, în așa mod justificat a respins ca fiind lipsite de relevanță justificările acestuia. Conform art. 51 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), după examinarea cauzei disciplinare, Colegiul de disciplină şi etică adoptă hotărîre privind constatarea abaterii disciplinare și sistarea procedurii disciplinare, în cazul în care procurorul și-a încetat raporturile de serviciu înainte de emiterea hotărîrii cu privire la cauza disciplinară.

În condițiile relevate, instanţa de recurs atestă că Colegiul de disciplină şi etică de pe lîngă Consiliul Superior al Procurorilor just a calificat acțiunile procurorului Vladislav Bobrov în temeiul art. 38 lit. a) și e) din Legea cu privire la Procuratură, ca îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu şi încălcarea gravă a legii şi a aplicat sancţiune disciplinară sub formă de mustrare Prin emiterea unui act administrativ individual, conform art. 132 din Codul administrativ, se înțelege atât emiterea lui de către prim-ministru şi autoritățile publice cu conducere unipersonală, cât şi adoptarea lui de către Guvern şi autoritățile publice cu conducere colegială. Conducerea colegială a unei autorități publice adoptă decizii prin vot.

Corespunzător, analizând argumentele invocate de Consiliul Superior al Procurorilor în susținerea soluției de a constata abaterile disciplinare în acțiunile procurorului Vladislav Bobrov, prevăzute de art. 38 lit. a) şi lit. e) din Legea cu privire la Procuratură, completul specializat consideră că autoritatea publică pârâtă, exercitând dreptul discreționar, a luat în considerare toate faptele relevante, a respectat limitele legale ale dreptului discreționar, şi-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege. Sunt neîntemeiate argumentele reclamantului, însușite de instanța de fond la adoptarea soluției pe caz, precum că actul administrativ contestat nu corespunde cerințelor de conținut, în mod special în ceea ce privește motivarea soluției adoptate și caracterul clar/cert al pretinsei abateri disciplinare constatate.

Or, conform art. 51 alin. (8) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), hotărîrea privind cauza disciplinară se constituie din partea introductivă, partea descriptivă, partea motivatorie şi partea dispozitivă. Forma şi conținutul hotărârii se aprobă prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor. Iar, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, motivarea este operațiunea administrativă prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare se indică temeiurile esențiale de drept şi de fapt pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa.

Din motivarea deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute şi punctele de vedere din care 24 autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului discreţionar. Motivarea trebuie să se refere şi la argumentele expuse în cadrul audierii.

Motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde: a) motivarea în drept – temeiul legal pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii pe care se bazează actul; b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ, inclusiv modul de exercitare a dreptului discreționar, dacă este cazul; c) în cazul actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a procedurii administrative care a stat la baza emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale participanților contrare conținutului final al actului etc. Coroborând normele legale enunțate la actul administrativ contestat, Colegiul lărgit constată că argumentele lui Vladislav Bobrov despre lipsa motivării actului administrativ contestat sunt declarative.

Or, hotărârea nr. 1- 38/2021 din 1 aprilie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor corespunde normelor legale care reglementează forma și conținutul unei astfel de hotărâri, aceasta făcând trimitere în mod concret la nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 131/1 din Codul de procedură penală la dispunerea şi efectuarea măsurilor special de investigaţii, precum şi cerinţelor privind informarea persoanelor despre măsurile speciale, contrar obligaţiei exprese prevăzute de art. 290 alin. (1) din Codul de procedură penală, punerea neîntemeiată sub învinuire etc. La acest din urmă aspect, instanţa apreciază drept nefondate argumentele intimatului reclamant privind necesitatea punerii sub învinuire a persoanelor condiţionată exclusiv de respectarea termenului procesual, deoarece, din coroborarea prevederilor art. 280-281 Cod procedură penală, reiese că punerea sub învinuire a unei personae are loc exclusive în prezenţa indicilor şi probelor suficiente că infracţiunea a fost săvîrşită de o anumită persoană.

În opinia completului specializat pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ al Colegiului lărgit, comportamentul procurorului Vladislav Bobrov a fost contrar obligațiilor stabilite de normele penale, procesual-penale și etice, dânsul acționând în lipsa loialității adecvate, care trebuie să caracterizeze soluțiile pe care le dispune un procuror în legătură cu derularea urmăririi penale. Or, asemenea stare a lucrurilor este în afara oricărei justificări rezonabile, comportă vicii grave în conștientizarea rolului procurorului stabilit de lege și denotă o lipsă profundă de responsabilitate, ce contravine fundamental cu statutul profesional atribuit procurorului prin Constituție și prin lege.

Nu poate fi reținut ca întemeiat raționamentul instanței de fond precum că actul administrativ contestat este adoptat cu încălcarea principiului respectării independenței decizionale a procurorului. În acest sens, completul specializat reține ca fiind justificată poziția Consiliului Superior al Procurorilor, date fiind inclusive prevederile din Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) privind normele şi principiile europene referitoare la procurori, în conformitate cu care independenţa procurorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul procurorilor, ci o garanție pentru o justiție echitabilă, imparțială şi eficientă, care protejează atât interesele publice, cât şi cele private ale persoanelor în cauză.

Aceasta normă care se regăsește şi în pct. 6.2.1 din Codul de Etică al procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016. Prin urmare, efectuarea controlului activității procurorului nu reprezintă încălcarea principiului respectării 25 independenței decizionale a procurorului, dar urmărește scopul îmbunătățirii calității actului de justiție, a eficienței activității Procuraturii, performanței organizatorice a procuraturilor și a procurorilor.

Raportat la observaţiile instanţei de fond privind lipsa constatărilor cu referire la probele pe care se demonstrează forma vinovăţiei reclamantului, în actul administrativ contestat, sau lipsa motivelor de fapt şi de drept care ar justifica concluziile Consiliului Superior al Procurorilor etc., instanţa de recurs le apreciază ca fiind nefondate, date fiind circumstanţele cauzei descrise supra, precum şi toate încălcările admise de intimat în gestionarea dosarului penal 2017970077, prin prisma actelor normative incidente. Altfel spus, raportat la prezenta procedură disciplinară, procurorul Vladislav Bobrov, pe lângă rigorile autorizării măsurilor speciale de investigaţii, obiectivul lui era stabilirea adevărului, care este doar unul dintre elementele din conduita procesuală pe caz, avea sarcina prescrisă de lege de a contribui la respectarea ordinii de drept, efectuarea justiţiei, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei şi ale societăţii.

De altfel, instanța de recurs menționează că Consiliul Superior al Procurorilor în hotărârea sa nu a pus în discuţie procedura desfăşurată în faţa judecătorului de instrucţie la examinarea demersurilor de interceptare a convorbirilor telefonice. Criticile din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor au fost formulate în raport cu acţiunile pe care le-a realizat procurorul Vladislav Bobrov, până la emiterea demersului de autosesizare a măsurilor speciale de interceptare a convorbirilor telefonice. Astfel, din materialele cauzei rezultă că procurorului Vladislav Bobrov i-au fost prezentate rapoarte ale ofiţerilor de poliţie, în care era indicată expres necesitatea autorizării măsurilor speciale deja efectuate.

Consiliul Superior al Procurorilor şi Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, în hotărârile emise, au subliniat că sancţionează conduita procesuală a procurorului Vladislav Bobrov, care a fost lipsită de o analiză atentă a rapoartelor ofiţerilor de poliţie, dar nu depunerea, în sine, a demersurilor de interceptare a convorbirilor telefonice. Mai mult, Consiliului Superior al Procurorilor a precizat că concluziile sale s-au bazat pe probele administrate în cauza disciplinară, din care rezultă că procurorul Vladislav Bobrov, nu a asigurat efectuarea unei investigaţii pe prezentul proces penal şi, efectiv, nu a asigurat verificarea informaţiilor prezentate, precum şi, fără a efectua vreo acţiune procesuală, în lipsa bănuielii rezonabile, şi în lipsa mijloacelor de probă, neîntemeiat a dispus pornirea urmăririi penale în baza art.324 alin.(2) lit.b) din Codul penal.

De asemenea, Consiliul Superior al Procurorilor a analizat opinia din contestaţie şi a expus motivat concluziile cu raportare la standardele profesionale impuse procurorilor. Totodată, şi-a respectat competenţele, nu a făcut concluzii pe substanţa raţionamentelor procurorului Vladislav Bobrov la efectuarea urmăririi penale, dar a constatat doar conduita procesuală a acestuia, la modul în care s-a raportat la atribuţiile funcţionale, aspecte care nu interferează cu semnificaţia intrisecă procesuală a atribuţiilor procesuale ale unui procuror, fundamentate pe independenţa acestuia la efectuarea urmăririi penale.

Astfel, conduita procurorului Vladislav Bobrov a generat riscul ingerinţei ilegale în 26 drepturile şi libertăţile persoanelor implicate, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a principiilor prezumţiei nevinovăţiei, legalităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor omului, secretului corespondenţei, inviolabilităţii vieţii private, consfinţite la art.7, 8, 10, 14 şi 15 din Codul de procedură penală. Or, emiterea încheierilor judecătoreşti de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice nu sunt condiţii exclusive, care în mod direct ar califica ca fiind legală întreaga conduită procesuală a procurorului aferentă atribuţiilor sale în acest sens. Altfel spus, Curtea de Apel Chișinău nu a luat în considerare faptul că până la emiterea demersului de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice, procurorul are obligaţia să analizeze exigent şi să stabilească întrunirea condiţiilor prevăzute că asemenea măsuri speciale sunt necesare.

Efectuarea interceptărilor convorbirilor telefonice interferează substanţial cu dreptul la viaţă privată şi este de datoria procurorului să excludă orice dubii sau elemente, care ar compromite acurateţea raţionamentului său logico-juridic şi ar afecta procesele sale de analiză a utilizării acestor competenţe oferite de lege. Această omisiune a Curţii de Apel Chişinău, de a declanşa analiza autentică şi diligentă a întinderii depline a obligaţiilor ce reveneau procurorului Vladislav Bobrov în cazul vizat de procedura disciplinară şi de a efectua raportarea corectă a situaţiei de fapt la exigenţele normelor de drept, viciază substanţial caracterul obiectiv şi onest al soluţiei emise și legalitatea acesteia.

Instanța de recurs subliniază că regimul juridic al activităţii procurorilor include şi problema răspunderii acestora, a cărei menire trebuie să se bazeze pe reprimarea greşelilor comise de ei, iar prin intermediul răspunderii, se realizează atât scopul preventiv cât şi cel sancţionator. Argumentele Curţii de Apel Chişinău la acest capitol, nu justifică conduita procurorului Vladislav Bobrov. Or, obiectul examinării procedurii disciplinare l- a constituit acţiunea, adică conduita procurorului în contextul atribuţiei de efectuare cu diligenţă a acţiunilor procesuale ce îi reveneau la gestionarea dosarului penal nr.2017970077.

Subsecvent, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie indicat că Curtea de Apel Chișinău nefondat și-a întemeiat concluziile din hotărârea contestată în baza Legii nr.87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, or, aceasta nu este incidentă la caz, deoarece se referă la cadrul procesual al respectării termenului rezonabil, pe când cazul dedus analizei se circumscrie perspectivei disciplinare de evaluare a rolului procurorului în soluţionarea sarcinilor încredinţate.

Cu referire la argumentul intimatului/reclamant privind lipsa caracterului legitim al Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor şi expirarea mandatului membrilor acestuia, instanţa de recurs remarcă că expunerea cu privire la acest aspect excede competeneţele sale, dat fiind faptul că la dosar lipsesc careva hotărâri ale organelor abilitate ce ar constata această stare de fapt invocată. 27 Circumstanțele descrise permit completului specializat să conchidă că instanța de fond a interpretat eronat prevederile legii, iar concluziile acesteia sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei, motiv pentru care hotărârea pronunțată nu poate fi menținută ca întemeiată.

Din considerentele menționate supra, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea din 21 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei decizii noi prin care să fie respinsă acțiunea depusă de Vladislav Bobrov. În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) în coroborare cu art. 224 alin. (1) lit. f) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Se casează integral hotărârea din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Chișinău, emisă în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ, cu emiterea unei decizii noi, prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea hotărârii nr. 1-38/2021 din 1 aprilie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la examinarea contestației și hotărârii nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor.

Decizia este irevocabilă. Preşedintele ședinței, Tamara Chişca-Doneva judecătorul judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas Galina Stratulat Nicolae Craiu 28