3ra-1189/21 — contestarea actului administrativ

3ra-1189/21 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.3ra-1189/21

2-21064977-01-3ra-05112021

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Clima, E. Palanciuc)

D E C I Z I E

19 ianuarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Iurie Bejenaru

Victor Burduh

Aliona Miron

Nina Vascan

examinând recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

contestarea actului administrativ,

împotriva hotărârii din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Vladislav Bobrov,

c o n s t a t ă :

La 29 aprilie 2021 Vladislav Bobrov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliul Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a relatat că, prin

hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020 s-a constatat că acțiunile

procurorului Vladislav Bobrov, care a condus urmărirea penală pe cauza penală

XXXXXX, constituie abatere disciplinară și i s-a aplicatat sancțiunea disciplinară -

mustrare.

Reclamantul a susținut că la 01 aprilie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor,

în ședință închisă, a examinat contestația sa împotriva hotărârii Colegiului de

disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr.3-48/20 din

23 decembrie 2020.

Prin hotărârea nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021, Consiliul Superior al

Procurorilor a respins contestația sa și a menținut hotărârea Colegiului de disciplină

și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din

1

23 decembrie 2020, emisă în privința procurorului în Procuratura Anticorupție,

Vladislav Bobrov.

În opinia reclamantului, hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din

01 aprilie 2021, prin care a fost respinsă contestația sa asupra hotărârii Colegiului de

disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din

23 decembrie 2020 este ilegală și pasibilă anulării, deoarece a fost adoptată cu

încălcarea legislației materiale, care reglementează aplicarea sancțiunilor

disciplinare procurorilor, precum și a normelor ce reglementează procedura

examinării și aplicării sancțiunilor disciplinare.

La acest capitol, Vladislav Bobrov a indicat că cauza disciplinară în privința

sa a fost intentată în baza sesizării procurorului-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, deși potrivit art. 43 alin. (1)

din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, acesta nu este subiect

de sesizare. Subiecți de sesizare conform normei enunțate fiind: orice persoană

interesată; membrii Consiliului Superior al Procurorilor; Colegiul de evaluare a

performanțelor procurorilor, în condițiile art.31 alin.(5); Inspecția procurorilor, în

urma controalelor efectuate, aceasta fiind o listă exhaustivă.

De altfel, conform Regulamentului Procuraturii, adoptat prin ordinul

Procurorului General - interimar nr. 24/28 din 24 septembrie 2016, în atribuțiile

Procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică, nu intră atribuția de

sesizare a autorităților competente cu privire la inițierea procedurii disciplinare

pentru încălcările de lege, comise de către procuror.

Astfel, temeiul indicat de procurorul-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, precum că motivul sesizării

este dispoziția Procurorului General nr. 75/33 din 09 decembrie 2019, cu privire la

controlul activității Procuraturii Anticorupție, este unul abstract și interpretat eronat.

Or, potrivit pct. 5 al acestei dispoziții, rezultatele controlului vor fi raportate direct

Procurorului General de către responsabilii grupului printr-o notă informativă, adică

de către domnul Ruslan Popov, adjunct al Procurorului General, lucru ce a avut loc

în luna mai 2020.

Prin urmare, Adrian Mircos, putea doar să informeze prin raport responsabilii

Grupului de control, iar ultimii să raporteze printr-o notă informativă Procurorului

General, care fiind subiect de sesizare conform Legii cu privire la Procuratură nr. 3

din 25 februarie 2016, era în drept să sesizeze (informeze) Inspecția Procurorilor și

ultima în baza notei să se autosesizeze, fapt ce rezultă din nota privind verificarea

activității Procuraturii Anticorupție, unde la capitolul VII „Concluzii, reacții și

măsuri întreprinse” este expres indicat „încălcările menționate, admise de un șir de

procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, pot constitui abateri disciplinare și

urmează a fi verificate în cadrul procedurilor disciplinare”.

Făcând referire la dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. d) din Legea cu privire la

procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, reclamantul a indicat că Legea cu privire la

procuratură și actele cu caracter normativ, adoptate în cadrul Procuraturii, nu prevăd

posibilitatea ca Inspecția procurorilor să facă anumite controale. Iar prevederile

normei de drept enunțate urmează a fi interpretate în sensul că, Inspecția procurorilor

se poate autosesiza în rezultatul controalelor dispuse de către Procurorul General,

situație care se aplică prezentei spețe.

Invocând prevederile art. 83 alin.(6) din Legea cu privire la procuratură nr. 3

din 25 februarie 2016, Vladislav Bobrov a menționat că la momentul examinării

2

cauzei disciplinare în privința sa, Colegiului de disciplină și etică de pe lângă

Consiliul Superior al Procurorilor nu avea legitimitate și își desfășoară activitatea în

continuare, mandatul membrilor fiind expirat de drept.

Totodată, potrivit pct. 14 din Regulamentul privind organizarea și activitatea

Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 12-228/16 din 14 septembrie 2016 și modificat prin hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr.12-13/17 din 24 ianuarie 2017, mandatul

membrilor Colegiului de disciplină și etică aleși din rândul procurorilor expiră la

împlinirea a 4 ani de la data alegerii lor de către Adunarea Generală a Procurorilor.

Astfel, rezultatele alegerilor membrilor procurorilor în cadrul Colegiului de

selecție și carieră a procurorilor, a Colegiului de evaluare a performanțelor

procurorilor și Colegiului de etică și disciplină, au fost validate prin Hotărârea nr. 6

a Adunării Generale din 27 mai 2016. Prin urmare, termenul de 4 ani indicat în Legea

cu privire la procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și în Regulamentul nominalizat

a expirat la 27 mai 2020.

Aici, Vladislav Bobrov a subliniat că modificările efectuate la 16 iulie 2020,

prin care la art. 83 alin.(6) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016, a fost introdusă sintagma „Membrii aleși își exercită mandatul

până la alegerea noilor membri”, urmează a fi aplicată noilor membri ai Colegiului

de etică și disciplină, care urmau a fi aleși la Adunarea Generală a Procurorilor

programată pentru 01 iulie 2020, or, în Legea nr. 145 din 16 iulie 2020 pentru

modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură nu este stipulat că modificările

efectuate au efect retroactiv.

În opinia reclamantului, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 145 din

16 iulie 2020 pentru modificarea Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

procuratură, membrii aleși deja aveau mandatul expirat, și nu mai aveau dreptul de

a participa la ședințele Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul

Superior al Procurorilor, iar legea nu se referă la membrii aleși cu mandat expirat,

dar la cei care urmau a fi aleși, or, pentru ca prevederea nominalizată să fie aplicată

acestora, urma să sune în felul următor: „membrii aleși, inclusiv cu mandatul expirat,

își exercită mandatul până la alegerea noilor membri”.

Conform art. 83 alin.(7) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016, calitatea de membru al colegiului încetează în condițiile art. 76,

în caz de încetare a mandatului de membru al colegiului înainte de expirarea

termenului de 4 ani, un membru supleant va continua exercitarea mandatului.

Astfel, reclamantul a susținut că începând cu 25 martie 2020 și până la

23 decembrie 2020, perioadă în care a fost examinată procedura disciplinară în

privința sa, Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor nu a întreprins acțiuni în vederea continuării exercitării mandatului de

către membri supleanți Alexandru Lozan și Elena Cazacov, după eliberarea din

funcția de procuror a foștilor membri Nicolae Chitoroagă și Ștefan Șaptefați.

Ca urmare, Colegiul de disciplină și etică, examinează cauzele disciplinare în

componență de 5 membri, deși potrivit art. 83 alin.(1) din Legea cu privire la

Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, fiecare colegiu din subordinea Consiliului

Superior al Procurorilor este constituit din 7 membri, fapt care a dus la amânarea

mai multor ședințe din lipsa de cvorum.

Potrivit pct. 14 din Regulamentul privind organizarea și activitatea Colegiului

de disciplină și etică, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

3

nr. 12-228/16 din 14 septembrie 2016 și modificat prin Hotărârea Consiliului

Superior al Procurorilor nr.12-13/17 din 24 ianuarie 2017, mandatul membrilor

Colegiului din rândul reprezentanților societății civile expiră la împlinirea a 4 ani de

la data hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor privind selectarea în calitate de

membru al Colegiului.

Prin hotărârea nr. 12-236/16 din 29 septembrie 2016, din rîndul societății civile,

au fost desemnați în calitate de membri în Colegiul de disciplină și etică din

subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, Pavel Țurcanu și Oleg Televca.

Deci și în acest caz termenul de 4 ani indicat în Legea și Regulamentul

sus-menționate a expirat la 29 septembrie 2020.

În partea ce ține de suspendarea concursului public, anunțat prin Hotărârea

nr. 1-35/2020 din 07 mai 2020 pentru selectarea membrilor în colegiile din

subordinea Consiliului Superior al Procurorilor din rândul reprezentanților societății

civile, pe motivul „situației epidemiologice privind infecția COVID-19”,

reclamantul a opinat că acesta este neîntemeiat, deoarece după data de 25 iunie 2020

și până la acest moment au avut loc 10 ședințe ale Consiliului Superior al

Procurorilor, și anume la 03 iulie 2020, 09 iulie 2020, 14 august 2020,

04 septembrie 2020, 10 septembrie 2020, 01 octombrie 2020, 15 octombrie 2020,

29 octombrie 2020, ședințe în care puteau fi selectați membrii în Colegiul de

disciplină și etică din rândul reprezentanților societății civile.

Mai mult, reclamantul a susținut că în cadrul acestor ședințe au fost demarate

concursuri între candidații la funcția de procuror pentru suplinirea unor funcții

vacante, precum și desemnați învingătorii acestor concursuri, or, procedurile de

concurs pentru membrii în Colegiul de disciplină și etică din rândul reprezentanților

societății civile și concursurile între candidații la funcția de procuror, practic sunt

asemănătoare.

În continuare, referitor la temeinicia hotărârii Colegiului de disciplină și etică

de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020,

Vladislav Bobrov a punctat că conținutul acesteia reprezintă o copiere a sesizării

procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii

Generale, Adrian Mircos, nefiiind respinse contraargumentele reclamantului

înaintate în referință.

Reclamantul consideră neîntemeiată, abstractă și generală concluzia Colegiului

de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, precum că

volumul de lucru efectuat de procurorul Vladislav Bobrov în perioada de referință,

nu a fost mai mare decât volumului efectuat de alți procurori în Procuratura

Anticorupție. Or, volumul de lucru al procurorului în Procuratura Anticorupție

Vladislav Bobrov nu a fost în niciun fel verificat, analizat sau comparat de către

Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor,

Inspecția procurorulor, sau autorul sesizării.

În context, Vladislav Bobrov a invocat că Colegiul de disciplină și etică de pe

lângă Consiliul Superior al Procurorilor a folosit o sintagmă standart, fără a intra în

esența situației de fapt, folosită pentru toți cei care reclamă volumul mare de lucru.

Totodată, a enunțat că la pretinsele abateri disciplinare trasate în sesizarea

procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii

Generale, Adrian Mircos, au fost formulate obiecții în explicația prezentată

Inspecției procurorilor și referința depusă la Colegiul de disciplină și etică de pe

4

lângă Consiliul Superior al Procurorilor, care nu au fost luate în considerare și nici

combătute.

Așadar, Vladislav Bobrov a precizat că urmărirea penală pe respectiva cauză

penală nu a fost pornită de el, dar de organul de urmărire penală al Centrului Național

Anticorupție, iar opinia lui Adrian Mircos că nu erau administrate acte și informații,

care ar fi confirmat într-o măsură suficientă că există temeiuri și bănuială rezonabilă

de comitere a unei infracțiuni, este opinia acestuia. Or, stabilirea celor enunțate este

o prerogativă a organului de urmărire penală.

Mai mult, potrivit Hotărârii Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova

cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de

instrucție în procesul urmăririi penale nr.7 din 04 iulie 2005 pct.5.3. „Nu sunt

pasibile de atacare, de regulă, nici hotărârile privind pornirea urmăririi penale;

ordonanța de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit, învinuit; ordonanța prin

care s-a dispus efectuarea expertizei etc. Aceste acte procedurale sunt niște procedee

legate de desfășurarea normală a urmăririi penale și, prin sine însăși, pornirea

urmăririi penale, recunoașterea persoanei în calitate de bănuit, punerea persoanei sub

învinuire, dispunerea efectuării unei expertize nu afectează drepturi sau libertăți

constituționale. Acestea sunt niște măsuri procesuale prevăzute de lege, necesare

într-o societate democratică, au un scop legitim de a asigura măsuri eficiente de luptă

cu criminalitatea, și acest scop este proporțional anumitor restricții care pot avea loc

în cadrul desfășurării acțiunilor menționate. Hotărârile organului de urmărire penală

privind declanșarea procesului penal, de regulă, nu poate fi atacată în instanță de

judecată pe acest temei juridic, datorită faptului că această hotărâre nu este definitivă

și constituie doar începutul urmăririi penale, care, în continuare, duce la punerea sub

învinuire a unor persoane și care se finalizează cu terminarea urmăririi penale și cu

întocmirea rechizitoriului, fie cu încetarea urmăririi penale în temeiul prevăzut de

Codul de procedură penală. După terminarea urmăririi penale cu întocmirea

rechizitoriului, materialele cauzei se înaintează în judecată”.

Constatarea lui Adrian Mircos precum că, deși perchezițiilor au fost supuse și

domiciliile cet. V. Rudenco, G. Bîrlădeanu, V. Miron și Ig. Cîrlan, care nu au calitate

procesuală în această cauză, Vladislav Bobrov a catalogat-o ca fiind tendențioasă și

contrară legii, deoarece legea procesuală nu prevede că perchezițiile se pot efectua

doar la persoanele care au statut procesual pe cauza penală. Condițiile efectuării

percheziției sunt expres stipulate la art. 125 Cod de procedură penală. Efectuarea

perchezițiilor a fost autorizată de către judecătorul de instrucție, care a verificat

legalitatea acestor acțiuni, iar încheierile nu au fost anulate de către instanța de

judecată împuternicită cu asemenea atribuții.

De altfel, în opinia reclamantului constatarea privind pretinsa nerespectare a

condițiilor prevăzute de art. 1321 Cod de procedură penală la dispunerea și

efectuarea măsurilor speciale de investigații, precum și cerințelor privind informarea

persoanelor despre măsurile speciale este subiectivă și tendențioasă, deoarece

conform art. 1325 alin.(7) Cod de procedură penală, dacă prin ordonanță/încheiere

se constată legalitatea efectuării măsurii speciale de investigații, procurorul sau

judecătorul de instrucție, în cazul când acesta a autorizat măsura, informează

persoanele care au fost supuse măsurii speciale de investigații.

În context, Vladislav Bobrov a relevat că în cazul respectiv, măsurile speciale

de investigații au fost autorizate de către judecătorul de instrucție, prin urmare

obligația de a informa persoanele despre măsurile speciale îi revenea judecătorului

5

de instrucție. Asupra respectării condițiilor prevăzute de art. 1321 Cod de procedură

penală la dispunerea și efectuarea măsurilor speciale de investigații s-a expus

judecătorul de instrucție prin încheiere de autorizare a acestora. Iar, informarea

persoanelor interesate despre emiterea ordonanței de clasare a fost pusă în sarcina

organului de urmărire penală al Centrului Național Anticurupție, care a efectuat

urmărirea penală pe respectiva cauză penală.

Cu privire la pretinsa punere neîntemeiată sub învinuire a cet. Ivan Lupașciuc

și Silvia Kirilov, reclamantul a menționat că, la momentul aducerii la cunoștință lui

Ivan Lupașciuc a ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit, deja expira

termenul de ținere a acestuia în calitate de bănuit, iar în aceiași zi urma să fie reținut

sau a fost reținut de către Procuratura pentru Combatarea Criminalității și Organizate

și Cauze Speciale ( în continuare PCCOCS), pe o altă cauză penală despre care aflase

tot atunci, legată de activitatea de serviciu a acestuia. Timp nu mai era pentru

obținerea informației oficiale de la PCCOCS în legătură cu ce este învinuit cet. Ivan

Lupașciuc, dacă este legătură între faptele de care era bănuit pe cauza penală

instrumentată de Centrul Național Anticorupție și cea de la PCCOCS, dacă sunt

aceleași fapte. Astfel, a luat decizia să-i înainteze o învinuire preventivă, pentru a nu

decădea din termenul legal, să nu prejudicieze ancheta efectuată la PCCOCS. Iar, o

situație similară era și în cazul Silviei Kirilov.

În context, a menționat că expira termenul de bănuit, nu era clar, fără echivoc

dacă a săvârșit aceste acțiuni ilegale sau nu, deoarece nu a dorit să dea declarații,

respectiv a luat decizia de a înainta învinuirea preventivă, pentru a nu decădea din

acest termen.

Vladislav Bobrov a susținut că prin înaintarea învinuirii nu a fost adusă vreo

atingere a drepturilor și libertăților persoanelor vizate și nimeni din persoanele puse

sub învinuire nu a deplâns acțiunile procurorului.

De asemenea, reclamantul a indicat că nici sesizarea, nici raportul, nici decizia

Inspecției procurorilor și nici hotărârea contestată, nu indică clar încălcarea imputată

referitor la neorganizarea activității grupurilor de urmărire penală, care au fost

dispuse de procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție și nu de procurorul de caz,

care au fost emise în conformitate cu prevederile art. 270 alin.(8) din Codul de

procedură penală, potrivit cărora în cauzele complicate și de mari proporții,

procurorul ierarhic superior celui de a cărui competență este urmărirea penală poate

dispune, prin ordonanță motivată, exercitarea urmăririi penale de către un grup de

procurori și ofițeri de urmărire penală, indicând procurorul care conduce grupul.

De altfel, nu este clar ce încălcare a comis legată de întocmirea ordonanței de

punere sub învinuire pe acel caz, or, Colegiul de disciplină și etică de pe lângă

Consiliul Superior al Procurorilor s-a limitat la invocarea în scris a prevederilor

art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, neindicând care anume sunt

încălcările sau omisiunile admise, în contextul în care îi impută întocmirea

ordonanței de punere sub învinuire care nu ar fi clară.

Aici, reclamantul a susținut că anume complexitatea cauzelor penale a

determinat desemnarea grupurilor de urmărire penală, unul din criteriile în baza

cărora urmează a fi stabilit termenul rezonabil.

La fel, reclamantul a notat că nu a fost indicat care lege a încălcat-o, sau ce

obligații de serviciu au fost îndeplinite necorespunzător, precum și în baza căror

aprecieri a fost stabilită gravitatea acestei încălcări.

6

De altfel, în hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul

Superior al Procurorilor se indică comiterea abaterii disciplinare prevăzută la art. 38

lit.(a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, însă din

constatările Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor, se conturează mai multe abateri, nefiind individualizate care anume,

ori încălcarea gravă a legii este o altă abatere disciplinară prevăzută la art. 38 lit.(e)

din aceiași Lege. Prin urmare, în hotărâre se face o confuzie între aceste două forme

de abatere disciplinară, motiv pentru care nu este clar, care anume abatere a fost

comisă.

Totodată, reclamantul a indicat că din constatările descrise în hotărâre, nu este

clar cum anume prin abaterea disciplinară a fost afectat actul de justiție și imaginea

Procuraturii, nu este clar cum a fost probată comiterea abaterii disciplinare prin

ordonanțele de pornire a urmăririi penale, clasare a cauzei penale și de formare a

grupurilor de urmărire penală, ultima fiind emisă de către procurorul ierarhic

superior.

Vladislav Bobrov a enunțat că dispozițiile art. 6 alin.(3) lit. a), b) și d) din Legea

cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și hotărârea contestată se referă

la obligațiile procurorului în mod general, însă în cazul său nu a fost concretizată

expres sintagma din articolul legii sau actul normativ adoptat în cadrul Procuraturii,

care ar fi fost încălcat de el.

Subsecvent, reclamantul a notat că în hotărârea Colegiului de disciplină și etică

de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, latura subiectivă nu este probată,

nefiind demonstrată reaua-credință, or, aceasta presupune distorsionarea conștientă

a dreptului, fiind o eroare evidentă. De altfel, chiar și în situația existenței unor

asemenea fapte, nu orice eroare, fie ea gravă, poate face obiectul unei sancțiuni

disciplinare.

Potrivit Listei de verificare a statului de drept, adoptată de Comisia de la

Veneția la 106-a sesiune plenară desfășurată în perioada 11-12 martie 2016, I.a) iii.

în motivele măsurilor disciplinare sunt clar definite și sancțiunile sunt limitate la

abateri săvârșite cu intenție și gravă neglijență. Abaterile care conduc la sancțiuni

disciplinare și consecințele lor legale ar trebui să fie stabilite clar în lege.

Mai mult, nu este echitabil ca orice încălcare, deci și cea care nu are un rezultat

negativ procesual, să genereze răspunderea disciplinară a procurorului.

Având în vedere cele enunțate, reclamantul a precizat că pentru aceleași

încălcări similare, au fost aplicate sancțiuni disciplinare diferite, într-o situație fiind

aplicată sancțiunea - avertisment, iar în privința sa - mustrare.

Un alt argument, care ar demonstra ilegalitatea hotărârii Colegiului de

disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din

23 decembrie 2020, în opinia reclamantului este lipsa independenței și imparțialității

Consiliului Superior al Procurorilor la examinarea contestației depuse.

În susținerea argumentului invocat, reclamantul a menționat că Procurorul

General a fost recuzat de către autorul contestației, pe motiv că înainte de examinarea

cauzei disciplinare și a contestației, avea o părere preconcepută despre vinovăția

procurorului Vladislav Bobrov, asupra căreia s-a expus, solicitându-i să-și dea

demisia din organele procuraturii.

La acest capitol, reclamantul a adăugat că în afară de probele prezentate în

susținerea cererii de recuzare, Procurorul General în ședința Consiliului Superior al

Procurorilor din 11 martie 2021, însăși a recunoscut că își menține aceiași opinie,

7

prin care consideră că procurorul Vladislav Bobrov este vinovat de săvârșirea

abaterii disciplinare și că și-a format această opinie din rapoartele subalternilor.

În context, reclamantul a atenționat că deși Procurorul General a avut o părere

preconcepută și o prejudecată personală în acest caz, și nu a putut trece testul

imparțialității, Consiliul Superior al Procurorilor a respins cererea de recuzare

împotriva acestuia, ceea ce trezește un dubiu rezonabil că acest tribunal poate fi

considerat independent.

Aceiași situație se atestă și în cazul recuzării de către autorul contestației a altui

membru al Consiliului Superior al Procurorilor, Emanuil Ploșniță, care la fel a

recunoscut că este de părerea că a fost persecutat de către Procuratura Anticorupție

cu dosare penale, însă necătând la aceasta Consiliul Superior al Procurorilor a

respins cererea de recuzare.

În opinia reclamantului, este indubitabil că un observator independent ar

considera că Procurorul General și membrul Consiliului Superior al Procurorilor,

Emanuil Ploșniță au avut de la bun început o atitudine preconcepută și anumite

convingeri personale cu privire la persoana sa și la pretinsele acțiuni comise de către

acesta.

Vladislav Bobrov a solicitat anularea hotărârii din 01 aprilie 2021 a Consiliului

Superior al Procurorilor privind admiterea contestațiilor și casarea hotărârii

Colegiului de disciplină și etică nr.3-48/20 din 23 decembrie 2020, emisă în privința

procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, privind încetarea procedurii disciplinare, din motiv că nu a fost comisă o

abatere disciplinară.

Prin hotărârea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis acțiunea

înaintată de Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu

privire la anularea actului administrativ și s-a anulat hotărârea Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021 cu privire la examinarea contestației

și hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, emisă în privința procurorului în

Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, cu încetarea procedurii disciplinare față

de acesta (f.d.108-123).

Curtea de Apel Chișinău și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile Codului

administrativ, Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și a

Regulamentului privind organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică,

aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.12 - 228/16 din

14 septembrie 2016, modificat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-13/17 din 24 ianuarie 2017, constatând că Consiliul Superior al Procurorilor,

exercitându-și dreptul discreționar, nu a respectat normele legale de adoptare a

actului administrativ, întrucât nu a respectat limitele legale ale dreptului discreționar,

expunându-se asupra unor fapte și circumstanțe, verificarea legalității cărora, intră

în competența altor organe, instituții.

Iar din considerentele enunțate, prima instanță a anulat hotărârea Consiliului

Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021 și hotărârea Colegiului de

disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din

23 decembrie 2020, și a încetat procedura disciplinară față de Vladislav Bobrov.

La 29 iulie 2021 Consiliul Superior al Procurorilor a depus recurs, iar la

02 noiembrie 2021 a prezentat motivarea recursului împotriva hotărârii din

12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu emiterea unei

8

noi decizii de respingere a cererii de chemare în judecată depusă de Vladislav

Bobrov.

Recurentul a notat că termenul de 30 de zile, pentru contestarea hotărârii, este

respectat, având în vedere că hotărârea motivată a Curții de Apel Chișinău din

12 iulie 2021 nu i-a fost notificată, însă aceasta a fost publicată pe portalul

instanțelor judecătorești la 05 octombrie 2021.

În opinia Consiliului Superior al Procurorilor, hotărârea din 12 iulie 2021 a

Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, deoarece instanța

de fond a examinat eronat acțiunea, bazându-se pe analiza incompletă a probelor din

cauza disciplinară și invocând concluzii viciate, care exclud caracterul obiectiv al

soluției emise.

Mai mult, hotărârea primei instanțe nu oferă răspuns la constatările și

concluziile privind încălcările disciplinare care au fost imputate procurorului

Vladislav Bobrov. Aceasta conține formulări generale, iar aprecierile făcute sunt

profund eronate, fiind evident omisă obligația de analiză atentă a cauzei deduse spre

examinare și de evaluare a probelor în spiritul tuturor normelor de drept incidente.

Recurentul a susținut că în hotărârea contestată, Curtea de Apel Chișinău a

invocat unilteral doar unele norme de drept și a reflectat aspecte segmentare din

acuzațiile disciplinare aduse procurorului Vladislav Bobrov, fapt ce a rezultat cu

aprecierea eronată a situației în ansamblu și a afectat substanțial obiectivitatea

raționamentelor formulate pentru motivarea soluției adoptate.

Prin urmare, omisiunea instanței de fond de a analiza cauza în ansamblul său,

de a elucida substanța obligațiilor procurorului la efectuarea/conducerea urmăririi

penale și de a evalua în profunzime întreaga conduită procesuală a procurorului

Vladislav Bobrov denotă caracterul arbitrar al hotărârii contestate.

De altfel, recurentul a menționat că atitudinea subiectivă și superficială a Curții

de Apel Chișinău la aprecierea probelor și motivarea hotărârii emise, a determinat

soluționarea greșită a cauzei și a lăsat fără un răspuns adecvat obiecțiile privind

modul necorespunzător de exercitare a atribuțiilor funcționale de către procurorul

Vladislav Bobrov, precum și a denaturat esența interpretării corecte a principiului

independenței și obiectivității procurorului, care prin întreaga sa activitate este

obligat să asigure respectarea, fără echivoc, a drepturilor omului.

Mai mult, la adoptarea hotărârii contestate, instanța de fond s-a limitat să

transcrie unele norme de drept, care reglementează atribuțiile procesuale ale

procurorului, a făcut aprecieri sumare și deficiente privind acțiunile procesuale

efectuate de procurorul Vladislav Bobrov în cauza penală, pe care a condus

urmărirea penală vizată în procedura disciplinară. Totodată, prima instanță nu a făcut

raportarea normelor de drept la situația de fapt reținută în cauza disciplinară și nu

s-a expus referitor la toate circumstanțele incidente acestui caz disciplinar.

În susținerea celor relatate, recurentul a subliniat că Curtea de Apel Chișinău în

partea motivată a hotărârii din 12 iulie 2021, a omis să se expună asupra tuturor

circumstanțelor abaterilor disciplinare prevăzute de art.38 lit.a) și e) din Legea nr. 3

din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, incriminate procurorului Vladislav

Bobrov, privind îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și

încălcarea gravă a legii în cadrul exercitării urmăririi penale.

De asemenea, instanța de judecată nu a dat răspuns la argumentele ce țin de

conduita procesuală pasivă a procurorului Vladislav Bobrov pe dosarul penal

nr.XXXXXX, nu a analizat argumentele Consiliului Superior al Procurorilor și a

9

Colegiului de disciplină și etică că acceptarea fară analiză de către procurorul

Vladislav Bobrov a rapoartelor ofițerilor de poliție deja constituie în sine, viciu de

procedură, deoarece afectează raționamentul său logico-juridic în baza căruia a

rezultat soluția de a întocmi demersul către instanța de judecată, iar astfel hotărârea

respectivă nu corespunde criteriilor de calitate din perspectiva motivării adecvate.

Totodată, în opinia recurentului, Curtea de Apel Chișinău și-a depășit

competențele pronunțând hotărârea cu încetarea procedurii disciplinare față de

Vladislav Bobrov.

Or, potrivit doctrinei și jurisprudenței în materia răspunderii disciplinare s-a

stabilit cu valoare de principiu că abaterea disciplinară reprezintă încălcarea cu

vinovăție de către persoană a îndatoririlor corespunzătoare funcției pe care o deține

sau a normelor de conduită profesională prevăzute de lege (hotărârea Curții

Constituționale nr.24 din 14 septembrie 2016).

Astfel, la argumentele din hotărârea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău

privind principiul independenței procesuale a procurorului, care îi oferă posibilitatea

de a lua în mod independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează,

precum și la concluziile despre lipsa de competență a Consiliului Superior al

Procurorilor pe segmentul evaluării actelor procesuale emise de procurori,

recurentul a opinat că acestea sunt eronate și nu pot fi reținute.

Este incontestabil faptul că principiul independenței procesuale a procurorului

reprezintă un pilon fundamental ce susține realizarea dreptului la un proces echitabil.

În context, Consiliul Superior al Procurorilor a notat că acest principiu nu

trebuie înțeles ca fiind posibilitatea de a acționa după propria voință, deoarece

independența procurorilor nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu

personal, aceasta fiind o garanție acordată cetățenilor pentru a le confirma că

toate cazurile sunt examinate în mod echitabil și conform legii, normă care

este susținută de standardele internaționale și se regăsește în pct.6.2.1 din Codul de

Etică al procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr.4

din 27 mai 2016.

Făcând referire la dispozițiile pct. 6.1.1, 6.1.2, 6.1.4 și 6.2.1 din Codul de etică

al procurorilor, Consiliul Superior al Procurorilor a enunțat că Curtea de Apel

Chișinău nu a ținut cont de faptul că constatarea disciplinară, în cazul dedus analizei,

a vizat conduita procesuală a procurorului Vladislav Bobrov, care nu s-a aliniat

standardelor de profesionalism și rolului ce îi revine procurorului în cadrul urmăririi

penale.

Or, efectuarea urmăririi penale reprezintă o competență a procurorului, care se

exercită inclusiv în baza principiului independenței procesuale și Consiliul Superior

al Procurorilor nu s-a substituit unei instanțe de judecată și nu a analizat temeinicia

sau legalitatea depunerii demersurilor de autorizare a interceptării și înregistrării

convorbirilor telefonice. În hotărârea sa, Consiliul Superior al Procurorilor nu a

contestat principiul independenței procesuale a procurorului în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, însă manifestarea independenței în activitate nicidecum nu

înseamnă să se procedeze conform voinței arbitrare, dar așa cum spune norma de

drept.

În acest sens, recurentul a notat că potrivit constatărilor din jurisprudența Curții

Constituționale, procesul de analiză, ca element al formulării propriei convingeri, nu

poate fi o simplă operațiune tehnică, dar urmează să respecte condițile și temeiurile

de substanță.

10

Astfel, potrivit concluziilor exprimate în Hotărârea Curții Constituționale nr.12

din 28 martie 2017, care sunt incidente și pentru atribuțiile procurorilor, s-a estimat

că „deși există un anumit element de discreție la interpretarea legilor, stabilirea

faptelor și aprecierea probelor, intima convingere a judecătorului urmează să

opereze în limita cadrului legal. Intima convingere a judecătorului în luarea unei

decizii nu are sensul unei simple opinii subiective a judecătorului, ci acelea al

certitudinii dobândite de acesta în mod obiectiv, pe bază de probe indubitabile.

Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău a omis să analizeze că raportat la

prezenta procedură disciplinară, procurorul Vladislav Bobrov, pe lângă rigorile

autorizării măsurilor speciale de investigații, obiectivul lui era stabilirea adevărului,

care este doar unul dintre elementele din conduita procesuală pe caz, avea sarcina

prescrisă de lege de a contribui la respectarea ordinii de drept, efectuarea justiției,

apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei și ale societății.

Mai mult, recurentul a relevat că Curtea de Apel Chișinău nu doar a omis să se

expună asupra tuturor argumentelor din hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-38/21 din 01 aprilie 2021 și a hotărârii Colegiului de disciplină și

etică din 23 decembrie 2020, dar a evitat să cerceteze în ansamblu toate

circumstanțele importante cauzei.

De altfel, Consiliul Superior al Procurorilor în hotărârea sa nu a pus în discuție

procedura desfășurată în fața judecătorului de instrucție la examinarea demersurilor

de interceptare a convorbirilor telefonice. Criticile din hotărârea Consiliului

Superior al Procurorilor au fost formulate în raport cu acțiunile pe care le-a realizat

procurorul Vladislav Bobrov, până la emiterea demersului de autosesizare a

măsurilor speciale de interceptare a convorbirilor telefonice.

Astfel, procurorului Vladislav Bobrov i-au fost prezentate rapoarte ale ofițerilor

de poliție, în care era indicată expres necesitatea autorizării măsurilor speciale deja

efectuate, însă acesta nu a supus aprecierii faptul că asemenea măsuri speciale deja

efectuate, în realitate nu existau.

Conform art.1321 alin.(l) din Codul de procedură penală, măsurile speciale se

efectuează numai în cadrul unui dosar penal.

Respectiv, procurorul Vladislav Bobrov urma să verifice dacă măsurile speciale

la care se refereau ofițerii de poliție au fost efectuate în cadrul altor dosare, deoarece

în dosarul penal de referință alte măsuri speciale la acel moment încă nu fusese

efectuate.

Astfel, odată ce alte măsuri speciale de investigații pe caz nu erau încă

efectuate, rezultă că rapoartele ofițerilor de poliție erau fără conținut factologic și nu

corespundeau prevederilor legii procesuale, însă procurorul Vladislav Bobrov nu a

analizat aceste aspecte.

Totodată, recurentul a menționat că Consiliul Superior al Procurorilor și

Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, în

hotărârile emise, au subliniat că sancționează conduita procesuală a

procurorului Vladislav Bobrov, care a fost lipsită de o analiză atentă a rapoartelor

ofițerilor de poliție, dar nu depunerea, în sine, a demersurilor de interceptare a

convorbirilor telefonice.

Drept consecință omisiunea Curții de Apel Chișinău de a analiza această

distincție a dus la concluzii abstracte, care viciază hotărârea contestată.

Mai mult, Curtea de Apel Chișinău, a efectuat analiza privind caracterul

echitabil al întregii proceduri, începând cu etapa prealabilă elaborării și depunerii

11

demersului de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice, pe care era

obligat să îl asigure procurorul Vladislav Bobrov.

Aceste constatări fundamentează concluziile Consiliului Superior al

Procurorilor expuse în hotărârea disciplinară, emisă în privința procurorului

Vladislav Bobrov că conduita procesuală a acestuia, de până la întocmirea

demersului de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice nu trebuia să fie

pur mecanică, dar să se conformeze cerințelor de calitate și analiză, de altfel,

circumstanțe neglijate de Curtea de Apel Chișinău.

Subsecvent, recurentul a precizat că concluziile Consiliului Superior al

Procurorilor s-au bazat pe probele administrate în cauza disciplinară, din care rezultă

că procurorul Vladislav Bobrov, nu a asigurat efectuarea unei investigații pe

prezentul proces penal și, efectiv, nu a asigurat verificarea informațiilor prezentate,

precum și, fără a efectua vreo acțiune procesuală, în lipsa bănuielii rezonabile, și în

lipsa mijloacelor de probă, neîntemeiat a dispus pornirea urmăririi penale în baza

art.324 alin.(2) lit.b) din Codul penal.

Așadar, urmare a aplicării prevederilor contestate, ar putea surveni situații în

care probele care sunt, de fapt, pertinente pentru apărare au fost distruse la etapa

urmăririi penale, iar persoana vizată este privată de dreptul de a lua cunoștință de

probele respective și de a le utiliza în apărarea sa la judecarea cauzei penale. Mai

mult, se poate întâmpla ca unele înregistrări să nu fie pertinente la etapa urmăririi

penale, însă ulterior să capete o altă pondere. Instanța de judecată ar putea fi în

situația de a corobora înregistrările efectuate cu unele probe noi, apărute mai târziu.

Nimicirea înregistrărilor conform articolului 1329 alin.( 15) din Codul de procedură

penală împiedică instanța de judecată, cea care judecă în mod nemijlocit cazul penal

să evalueze toate probele și să poată constata relevanța acestora pentru situația

apărării, fapt care îl poate priva pe acuzat de dreptul său la un proces echitabil.

Consiliul Superior al Procurorilor a susținut că a analizat opinia din contestație

și a expus motivat concluziile cu raportare la standardele profesionale impuse

procurorilor. De asemenea, și-a respectat competențele, nu a făcut concluzii pe

substanța raționamentelor procurorului Vladislav Bobrov la efectuarea urmăririi

penale, dar a constatat doar conduita procesuală a acestuia, la modul în care s-a

raportat la atribuțiile funcționale, aspecte care nu interferează cu semnificația

intrisecă procesuală a atribuțiilor procesuale ale unui procuror, fundamentate pe

independența acestuia la efectuarea urmăririi penale. Astfel, Consiliul Superior al

Procurorilor a concluzionat că tocmai conduita procurorului Vladislav Bobrov a

generat riscul ingerinței ilegale în drepturile și libertățile persoanelor implicate, ceea

ce constituie o încălcare flagrantă a principiilor prezumției nevinovăției, legalității,

respectării drepturilor și libertăților omului, secretului corespondenței,

inviolabilității vieții private, consfințite la art.7, 8, 10, 14 și 15 din Codul de

procedură penală.

Recurentul a enunțat că existența normei procesual-penale și emiterea

încheierii judecătorești de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice nu

sunt condiții exclusive, care în mod direct ar califica ca fiind legală întreaga conduită

procesuală a procurorului aferentă atribuțiilor sale în acest sens.

Iar, Curtea de Apel Chișinău a făcut aprecieri eronate și superficiale, limitându-

se la condițiile strict formale, fără a analiza complex modul cum a acționat

procurorul Vladislav Bobrov.

12

Astfel, nu a fost luat în considerare faptul că până la emiterea demersului de

autorizare a interceptării convorbirilor telefonice, procurorul are obligația să

analizeze exigent și să stabilească întrunirea condițiilor prevăzute că asemenea

măsuri speciale sunt necesare.

Efectuarea interceptărilor convorbirilor telefonice interferează substanțial cu

dreptul la viață privată și este de datoria procurorului să excludă orice dubii sau

elemente, care ar compromite acuratețea raționamentului său logico-juridic și ar

afecta procesele sale de analiză a utilizării acestor competențe oferite de lege.

În acest sens, Consiliul Superior al Procurorilor a menționat, că nu poate fi

justificată absența motivării ordonanțelor de dispunere a măsurilor speciale de

investigații, care nu conțin argumente de ce pe altă cale este imposibilă realizarea

scopului procesului penal și/sau cum poate fi prejudiciată considerabil activitatea de

administrare a probelor, precum și nici nu dau o explicație rezonabilă că aceste

acțiuni, în concret, sunt necesare și proporționale cu restrângerea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Iar, analizând sistemic cadrul normativ aferent realizării măsurilor speciale de

investigații, recurentul a concluzionat că din perspectiva obligațiilor pozitive

conexe, ce însoțesc procedurile de efectuare a acestor măsuri, procurorul Vladislav

Bobrov nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, deoarece dânsul

neîntemeiat a făcut aprecieri că doar obținerea autorizării judecătorești este

suficientă pentru a asigura respectarea garanțiilor pentru persoanele vizate.

Această omisiune a Curții de Apel Chișinău, de a declanșa analiza autentică și

diligentă a întinderii depline a obligațiilor ce reveneau procurorului Vladislav

Bobrov în cazul vizat de procedura disciplinară și de a efectua raportarea corectă a

situației de fapt la exigențele normelor de drept, viciază substanțial caracterul

obiectiv și onest al soluției emise și legalitatea acesteia.

În opinia Consiliului Superior al Procurorilor, prin soluția adoptată de Curtea

de Apel Chișinău s-a neglijat că este inacceptabilă prestația profesională a

procurorului Vladislav Bobrov cu referire la rolul său privind derularea urmăririi

penale în această speță, nefiind posibilă invocarea justificării că în așa fel a fost

exteriorizat raționamentul logico-juridic, bazat pe independența procesuală

garantată de lege.

Astfel, recurentul a menționat că regimul juridic al activității procurorilor

include și problema răspunderii acestora, a cărei menire trebuie să se bazeze pe

reprimarea greșelilor comise de ei, iar prin intermediul răspunderii, se realizează atât

scopul preventiv cât și cel sancționator.

Consiliul Superior al Procurorilor a punctat că argumentele Curții de Apel

Chișinău au o expresie lacunară și nu sunt de natură să justifice conduita

procurorului Vladislav Bobrov. Or, obiectul examinării procedurii disciplinare l-a

constituit acțiunea, adică conduita procurorului în contextul atribuției de efectuare

cu diligență a acțiunilor procesuale ce îi reveneau la gestionarea dosarului penal

nr.XXXXXX.

Prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior

al Procurorilor, menținută prin hotărârea Consiliul Superior al Procurorilor s-a

constatat abaterea disciplinară a procurorului Vladislav Bobrov pentru neglijarea

acurateței profesionale și compromiterea cerinței de onestitate a raționamentului

logico-juridic, care au afectat conduita procesuală și au creat premisele pentru

demararea investigațiilor procesual-penale într-un cadru de aparență a respectării

13

normelor de drept penal material și procesual, dar nu pentru hotărârile procesual-

penale adoptate.

Curtea de Apel Chișinău a omis să analizeze această diferență a părților

componente din conduita procesuală a procurorului Vladislav Bobrov și în mod

subiectiv s-a limitat numai la invocarea competențelor extrinseci ale situației

examinate, adică a celor reglementate de la momentul adoptării ordonanței de

pornire a urmăririi penale, demersurilor, fără să țină cont de toate procesele de

analiză, apreciere și descriere a materialelor acumulate, implicate la momentul

redactării de către procurorul Vladislav Bobrov a raportului de autosesizare, care au

fost viciate prin lipsa de onestitate și prin eludarea regulilor de corectitudine

profesională.

Iar, pentru că instanța de fond a omis să analizeze aspectele enunțate și nu a dat

răspuns la aceste argumente din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor,

soluția emisă nu întrunește condițiile obiectivității și conține o abordare unilaterală,

ceea ce a dus la rezolvarea eronată a acestui caz disciplinar, urmând a fi anulată pe

baza viciului admis.

De altfel, recurentul a subliniat că analiza minuțioasă a registrului de obligații

ale procurorului ce însoțesc efectuarea acțiunilor procesuale, este în măsură să

schimbe soluția adoptată de Curtea de Apel Chișinău și să excludă riscurile ce

afectează echilibrul ordinii juridice de îndeplinire corespunzătoare de către procurori

a atribuțiilor de serviciu.

În opinia Consiliului Superior al Procurorilor este inacceptabilă prestația

profesională a procurorului Vladislav Bobrov, cu referire la rolul său privind

derularea urmăririi penale în această speță, nefiind posibilă invocarea justificării că

în așa fel a fost exteriorizat raționamentul logico-juridic, bazat pe independența

procesuală garantată de lege.

Astfel, recurentul a apreciat critic argumentele Curții de Apel Chișinău, că prin

motivele invocate în actul administrativ contestat, Consiliul Superior al Procurorilor

și-a depășit competența funcțională, expunându-se asupra unor fapte și circumstanțe,

verificarea legalității cărora, intră în competența altor organe, instituții. Or,

argumentul invocat ține de aprecierea greșită a actului administrativ contestat,

deoarece prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/21 din

01 aprilie 2021 și în Hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul

Superior al Procurorilor din 23 decembrie 2020 nu s-a declarat ilegalitatea vreunui

act emis de procuror, dar s-au apreciat acțiunile procurorului întreprinse în

cadrul unui dosar penal, fără ca concluziile respective să producă efecte

juridice în privința demersurilor, ordonanțelor procurorului.

Consiliul Superior al Procurorilor a opinat că argumentele Curții de Apel

Chișinău că la dosar nu a fost anexată nicio probă, care ar confirma examinarea de

către judecătorul de instrucție a unei plângeri privind tergiversarea nejustificată a

urmării penale, în cauza la care se face referire și a admis o asemenea plângere, iar

recurentul nu era îndreptățit de a efectua constatări ce țin de durata procedurilor, or,

asemenea constatări nu intră în competența Consiliul Superior al Procurorilor, se

bazează pe o analiză lacunară și evaluări selective.

Consiliul Superior al Procurorilor a indicat că Curtea de Apel Chișinău

nefondat și-a întemeiat concluziile din hotărârea contestată în baza Legii nr.87 din

21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea

dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea

14

în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești, or, aceasta nu este incidentă la caz,

deoarece se referă la cadrul procesual al respectării termenului rezonabil, pe când

cazul dedus analizei se circumscrie perspectivei disciplinare de evaluare a rolului

procurorului în soluționarea sarcinilor încredințate.

Un alt argument invocat de Consiliul Superior al Procurorilor în susținerea

cereri de recurs este că prima instanță a admis o eroare de apreciere a elementelor

componenței disciplinare.

În argumentarea opiniei enunțate, recurentul a relevat că Curtea de Apel

Chișinău nu a ținut cont de faptul că în contextul abaterii disciplinare imputate

intimatului, conduita ilicită a procurorului Vladislav Bobrov a lezat relațiile sociale

protejate de norma juridică referitoare la îndeplinirea de către procuror a dispozițiilor

legale, implicit termenul rezonabil al urmăririi penale, stabilit la art.20 alin.(4) din

Codul de procedură penală.

Or, obligația procurorului de a asigura termenul rezonabil al urmăririi penale,

așa cum este stabilit de art.20 alin.(4) din Codul de procedură penală se referă nu

doar la drepturile și libertățile persoanei (de care procurorul trebuia să țină cont în

special pentru că persoanele nu aveau nici un statut procesual și nu cunoșteau despre

acțiunile procesuale), dar și la autoritatea funcției de procuror, la încrederea

publicului în realizarea legală a procedurilor penale și la calitatea actului de justiție.

Astfel, relațiile sociale protejate de acest principiu exced viziunea sumară la

care a recurs Curtea de Apel Chișinău în hotărârea recurată și se impune anularea

acesteia, pentru a restabili valoarea normei juridice.

De altfel, Curtea de Apel Chișinău nu a ținut cont de faptul că Colegiul de

disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor și Consiliul Superior

al Procurorilor a efectuat analiza modului în care procurorul Vladislav Bobrov și-a

exercitat atribuțiile în cadrul unui dosar penal, inclusiv prin prisma cerințelor

stabilite de CEDO, unde nu sunt acceptate „lungi perioade de stagnare”, pentru care

nu există nici o explicație (cauza Beaumartin c. Franței).

Or, raportând prevederile standardelor internaționale și ale cerințelor naționale

la circumstanțele individuale ale procedurii disciplinare examinate, se deduce clar

că procurorul Vladislav Bobrov a admis încălcări ale normelor procesual-penale și

nu a asigurat respectarea termenului rezonabil la efectuarea urmăririi penale pe

dosarul vizat, iar modul în care a gestionat aceste sarcini este expresia elocventă a

îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, recurentul a conchis că în speță nu se regăsesc temeiuri legale

pentru a anula hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul

Superior al Procurorilor din 23 decembrie 2020 și hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-3 8/21 din 0l aprilie 2021, emisă în privința procurorului Vladislav

Bobrov cu respectarea competenței, de către autoritatea publică emitentă, a normelor

legale, care reglementează procedura soluționării cauzei disciplinare și aplicarea

corectă a normelor materiale.

La 08 noiembrie 2021 la adresa de e-mail a lui Vladislav Bobrov a fost

expediată copia recursului depus de Consiliul Superior al Procurorilor, cu

înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței.

Deși Vladislav Bobrov a confirmat recepționarea copiei recursului, acesta nu

și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință la recursul depus

de Consiliul Superior al Procurorilor.

În conformitate cu art. 244 alin.(1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

15

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Iar, conform art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de

apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune

la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că Consiliul Superior al Procurorilor s-a conformat dispozițiilor

art.245 Cod administrativ și a depus recursul și motivarea recursului în termen. Or,

hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 12 iulie 2021 și recepționată

de către Consiliul Superior al Procurorilor la 01 noiembrie 2021, fapt confirmat prin

extrasul din poșta electronică anexat la materialele cauzei (f.d.149).

Prin încheierea din 22 decembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, recursul

depus de Consiliul Superior al Procurorilor a fost numit pentru examinare în complet

din 5 judecători.

În conformitate cu art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră

necesar, Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.

În speță, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție nu a considerat oportun de a cita participanții la proces

pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele

recurentului, au fost expuse cu suficientă claritate.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, examinând

recursul, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele decizii: casează

integral decizia instanței de apel și restituie cauza instanței de apel dacă, în baza

limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție finală

în acest caz.

Conform art. 194 alin. (2) coroborat cu art. 21 și art. 36 din Codul administrativ,

în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se

examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte

a dreptului material.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, hotărârea din

12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău urmează a fi casată cu restituirea cauzei

primei instanțe spre rejudecare, în alt complet de judecată din următoarele motive.

Din materialele cauzei rezultă că, la 17 ianuarie 2020 Procurorul-șef al

Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale Adrian Mircos a

depus la Consiliului Superior al Procurorilor sesizarea nr. 71-1-165/20-17, în care a

indicat că în rezultatul verificărilor efectuate, pe cauza penală nr.XXXXXX, s-a

acționat prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și cu

admiterea încălcărilor grave de lege. Iar, în temeiul prevederilor art.43 din Legea

nr.3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură, încălcările menționate, admise

de procurorul în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, pot constitui abateri

disciplinare. Astfel, a propus verificarea abaterilor depistate în cadrul unei proceduri

16

disciplinare (f.d.3-12, dosar de control).

Prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior

al Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020 s-a constatat că acțiunile

procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, constituie abatere

disciplinară, fiindu-i aplicată sancțiunea disciplinară – mustrare (f.d.18-24).

Prin hotărârea nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021 „Cu privire la examinarea

contestației procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov împotriva

hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020”, Consiliul Superior al

Procurorilor a respins contestația și a menținut hotărârea Colegiului de disciplină și

etică nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, emisă în privința procurorului în

Procuratura Anticorupție, Vladislav Bobrov (f.d.56-64).

La 26 aprilie 2021 Vladislav Bobrov a depus la Consiliul Superior al

Procurorilor cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 1-38/2021

din 01 aprilie 2021 „Cu privire la examinarea contestației procurorului în

Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov împotriva hotărârii Colegiului de

disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/2020 din

23 decembrie 2020” cu adoptarea unei noi hotărâri privind constatarea lipsei abaterii

disciplinare în acțiunile procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov

și sistarea procedurii disciplinare (f.d.15-17).

Iar, la 29 aprilie 2021 Vladislav Bobrov a depus la Curtea de Apel Chișinău

prezenta cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor.

Fiind învestită cu judecarea cauzei în fond, Curtea de Apel Chișinău, prin

hotărârea din 12 iulie 2021 a admis acțiunea înaintată de Vladislav Bobrov și a anulat

hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021 cu

privire la examinarea contestației și hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe

lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/20 din 23 decembrie 2020, emisă

în privința procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov, cu încetarea

procedurii disciplinare față de acesta (f.d.108-123).

Judecând cauza în ordine de recurs completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție a constatat că prima instanță a

judecat cauza și a ajuns la o concluzie pripită, fapt ce rezultă din nedeterminarea

exactă a naturii juridice a litigiului, criteriul, care presupune prin sine lămurirea

completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele.

În susținerea concluziei enunțate instanța de recurs indică următoarele.

Astfel, având în vedere că obiectul prezentului litigiu ține de activitatea

Consiliului Superior al Procurorilor, la caz sunt aplicabile prevederile Codului

administrativ în coroborare cu dispozițiile Legii nr.3 din 25 februaire 2016 cu privire

la Procuratură.

Conform art.2 alin. (2) Cod administrativ, anumite aspecte ce țin de activitatea

administrativă privind domenii specifice de activitate pot fi reglementate prin norme

legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această

reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor prezentului cod.

În conformitate cu art. 3 Cod administrativ, legislația administrativă are drept

scop reglementarea procedurii de înfăptuire a activității administrative și a

controlului judecătoresc asupra acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor

17

și a libertăților prevăzute de lege ale persoanelor fizice și juridice, ținîndu-se cont de

interesul public și de regulile statului de drept.

Potrivit art. 5 Cod administrativ, activitatea administrativă reprezintă totalitatea

actelor administrative individuale și normative, a contractelor administrative, a

actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de autoritățile publice

în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii și se aplică

nemijlocit legea.

În sensul art. 10 alin. (1) Cod administrativ, actul administrativ individual este

orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială întreprinsă de autoritatea publică

pentru reglementarea unui caz individual în domeniul dreptului public, cu scopul de

a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea, modificarea sau stingerea

raporturilor juridice de drept public.

În corespundere cu art. 11 alin. (1) lit. a) Cod administrativ, actele

administrative individuale pot fi: acte defavorabile – actele care impun destinatarilor

lor obligații, sancțiuni, sarcini sau afectează drepturile/interesele legitime ale

persoanelor ori care resping, în tot sau în parte, acordarea avantajului solicitat.

Conform art. 17 Cod administrativ, drept vătămat este orice drept sau libertate

stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate

administrativă.

Articolul 20 Cod administrativ stipulează că dacă printr-o activitate

administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest

drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la

care decid instanțele de judecată competente pentru examinarea procedurii de

contencios administrativ, conform prezentului cod.

Iar, conform art.39 alin. (1) și (2) Cod administrativ, controlul judecătoresc al

activității administrative este garantat și nu poate fi îngrădit.

Orice persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în

sensul art.17 sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa

instanței de judecată competente.

În corespundere cu art. 189 alin. (1) Cod administrativ, orice persoană care

revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități

publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.

Conform art. 191 alin. (3) Cod administrativ, Curtea de apel Chișinău

soluționează în primă instanță acțiunile în contencios administrativ împotriva

hotărîrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale Consiliului Superior al

Procurorilor, precum și acțiunile în contencios administrativ atribuite în competența

sa prin Codul electoral.

Astfel, potrivit articolului 219 alin. (1) din Codul administrativ, instanța de

judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor

legal admisibile.

În conformitate cu art. 194 alin.(1) și (2) Cod administrativ, în procedura în

prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor

împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de

drept. În procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile

contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și

aplicării corecte a dreptului material.

De asemenea, instanța de recurs invederează și dispozițiile art. 3 alin. (4) și (5)

al Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură, conform cărora

18

procurorul își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității, imparțialității,

rezonabilității, integrității și independenței procesuale, care îi oferă posibilitatea de

a lua în mod independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează.

Independența procesuală a procurorului este asigurată prin garanții care exclud

orice influență politică, financiară, administrativă sau de altă natură asupra

procurorului legată de exercitarea atribuțiilor sale.

Potrivit art. 6 alin. (3) lit. a)-e) al Legii enunțate, procurorul este obligat: să-și

îndeplinească obligațiile de serviciu în conformitate cu Constituția, legislația

Republicii Moldova și cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este

parte; să respecte prevederile actelor cu caracter normativ adoptate în cadrul

Procuraturii; să asigure respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale

omului în exercitarea atribuțiilor sale; să respecte regulile deontologice ale

procurorilor și să se abțină de la fapte care ar discredita imaginea Procuraturii sau ar

afecta prestigiul profesiei de procuror; să își perfecționeze în mod continuu abilitățile

profesionale.

În conformitate cu art. 36 alin. (1) și (2) al Legii menționate, procedura

disciplinară este aplicabilă procurorilor în funcție și procurorilor care și-au încetat

raporturile de serviciu.

Procurorii sînt sancționați disciplinar pentru comiterea abaterilor disciplinare

prevăzute la art.38 doar în cazul în care au fost săvârșite cu intenție ori cu neglijență

gravă, conform prevederilor art.381.

În corespundere cu art. 37 al Legii indicate, procedura disciplinară privind

procurorii se bazează pe principiile: legalității; respectării independenței decizionale

a procurorului; echității; proporționalității sancțiunii cu abaterea disciplinară

comisă; transparenței.

În sernsul art. 38 lit. a) și e) al Legii nominalizate, constituie abatere

disciplinară: îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu; încălcarea

gravă a legii.

Conform art. 43 alin. (1) lit. a)-d) al Legii invocate, sesizarea cu privire la fapta

ce poate constitui abatere disciplinară comisă de procuror poate fi înaintată de: orice

persoană interesată; membrii Consiliului Superior al Procurorilor; Colegiul de

evaluare a performanțelor procurorilor, în condițiile art.31 alin.(5); Inspecția

procurorilor, în urma controalelor efectuate.

În conformitate cu art. 45 alin. (1) al Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire

la Procuratură sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară se

depune la secretariatul Consiliului Superior al Procurorilor. Sesizarea se

înregistrează și se transmite la Inspecția procurorilor în cel mult 3 zile lucrătoare de

la recepționare.

Potrivit art. 49 alin. (1) lit. a)-b) al Legii enunțate, după finalizarea verificării

sesizării cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, inspectorul emite

una din următoarele decizii motivate: de încetare a procedurii disciplinare, dacă nu

identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară; de transmitere a

materialelor la Colegiul de disciplină și etică, dacă identifică un temei de tragere la

răspundere disciplinară.

În corespundere cu art. 50 alin. (1) și (7) al Legii citate, cauza disciplinară se

examinează la Colegiul de disciplină și etică cu citarea obligatorie a procurorului

vizat în sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, a

reprezentantului Inspecției procurorilor și a persoanei care a depus sesizarea.

19

Procedura de examinare a cauzei disciplinare la Colegiul de disciplină și etică

este reglementată prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Conform art. 51 alin. (1) lit. a)-d) al Legii nominalizate, după examinarea

cauzei disciplinare, Colegiul de disciplină și etică adoptă una din următoarele

hotărîri: privind constatarea abaterii disciplinare și aplicarea unei sancțiuni

disciplinare; privind constatarea abaterii disciplinare și sistarea procedurii

disciplinare, în cazul în care au expirat termenele de tragere la răspundere

disciplinară; privind constatarea abaterii disciplinare și sistarea procedurii

disciplinare, în cazul în care procurorul și-a încetat raporturile de serviciu înainte de

emiterea hotărîrii cu privire la cauza disciplinară; privind încetarea procedurii

disciplinare, în cazul în care nu a fost comisă o abatere disciplinară.

Iar, conform art. 86 alin. (3) lit. a)-b) al Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu

privire la Procuratură în urma examinării contestației, Consiliul Superior al

Procurorilor decide: menținerea hotărîrii contestate; casarea hotărîrii contestate și

adoptarea unei noi hotărîri prin care se soluționează cauza.

La fel, instanța de recurs consideră imperioase speței și prevederile pct. 6, 6.1,

6.1.1, 6.1.2, 6.1.4, 6.2, 6.2.1 din Codul de etică a procurorilor, conform cărora

procurorii se află în serviciul societății, sunt responsabili de conduita lor și au datoria

ca prin fiecare acțiune și decizie să onoreze jurământul depus, respectând cele mai

înalte standarde de etică și conduită potrivit următoarelor principii: supremației legii;

independenței; integrității; imparțialității; profesionalismului; colegialității;

transparenței; confidențialității; corectitudinii.

Potrivit principiului supremației legii, procurorul trebuie: să respecte legislația

națională și actele internaționale la care Republica Moldova este parte, principiile

judecății echitabile cum sunt prevăzute în articolul 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a jurisprudenței Curții

Europene pentru Drepturile Omului, actele normative ale Procuraturii, și ale

organelor de autoadministrare a procurorilor; să acționeze în mod echitabil și onest;

să respecte drepturile și interesele legitime ale părților și participanților la proces,

persoanelor fizice și juridice.

Iar, potrivit principiului independenței, procurorul trebuie: să-și exercite

atribuțiile în mod independent, imparțial, onest, ireproșabil, dînd dovadă de o înaltă

ținută morală și maximă corectitudine și să contribuie la realizarea eficientă și

efectivă a actului de justiție. Independența nu este un privilegiu sau o prerogativă

conferită procurorilor în interes personal, ci o garanție a unei justiții echitabile,

imparțiale și efective, care protejează interesul public și privat în societate.

Conform art. 219 alin.(1)-(3) Cod administrativ, instanța de judecată este

obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal

admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a

probelor înaintate de participanți.

Instanța de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă,

explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor

incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii

stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale

litigiului care nu au fost discutate de participanții la proces.

Instanța de judecată nu are dreptul să depășească limitele pretențiilor din

acțiune, însă, totodată, nu este legată de textul cererilor formulate de participanții la

proces.

20

Astfel, efectuând controlul judiciar al hotărârii din 12 iulie 2021 a Curții de

Apel Chișinău, instanța de recurs ridică o problemă de drept procedural în ceea ce

privește soluționarea de către prima instanță a litigiului, care nu a elucidat toate

circumstanțele importante speței, s-a abținut de a răspunde la toate întrebările

(argumentele) ridicate în fața sa, fapt prin ce a încălcat normele de drept procedural

și a emis o hotărâre nemotivată.

Așadar, pentru început, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție, reiterând dispozițiile art. 45, 49, 50, 51 și 86 ale

Legii nr. 3 din 25 februaire 2016 cu privire la Procuratură, relevă că că unicul organ

competent în constatarea, aplicarea și încetarea sancțiunilor disciplinare este

Inspectorul din cadrul Inspecției procurorilor, Colegiul de disciplină și etică,

Consiliul Superior al Procurorilor.

Prin urmare, din coroborarea prevederilor articolelor enunțate rezultă cu

certitudine competența organelor sus-menționate aferentă procedurilor disciplinare

în privința procurorilor.

Din considerentele enunțate, instanța de recurs apreciază ca fiind nefondate

argumentele Curții de Apel Chișinău că Consiliul Superior al Procurorilor și-a

depășit competența funcțională, expunându-se asupra unor fapte și circumstanțe,

verificarea legalității cărora, intră în competența altor organe, instituții.

Aici, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție, notează că argumentul invocat ține de aprecierea greșită

a actului administrativ contestat, deoarece prin hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-38/21 din 01 aprilie 2021 și Hotărârea Colegiului de disciplină și

etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor din 23 decembrie 2020, nu s-a

declarat ilegalitatea vreunui act emis de procuror, dar s-au apreciat acțiunile

procurorului întreprinse în cadrul unui dosar penal, fără ca concluziile

respective să producă efecte juridice în privința demersurilor, ordonanțelor

procurorului.

Instanța de recurs relevă că instanța judecătorească apreciază probele după

intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare

și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor,

călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanța judecătorească o

forță probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanță

privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu,

privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea cauzei. Ca rezultat

al aprecierii probelor, instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărîre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele. Proba este declarată ca

fiind veridică dacă instanța constată prin cercetare și comparare cu alte probe că

datele pe care le conține corespund realității.

În aceeași ordine de idei, potrivit jurisprudenței stabilite, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a învederat că unul din principiile legate de administrarea

corectă a justiției se referă la hotărârile instanțelor de judecată, care ar trebui să

explice în mod adecvat raționamentele pe care se bazează. Măsura în care se aplică

această obligație de motivare poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie

21

determinată în funcție de circumstanțele cauzei (a se vedea Moreira Ferreira, ibidem,

parag. 84; Orlen Lietuva LTD. vs Lituania, 29 ianuarie 2019, parag. 82).

Cu titlu de principiu, o decizie judiciară nu poate fi calificată ca fiind arbitrară

până la constatarea unui prejudiciu efectiv adus corectitudinii generale a procedurii

judiciare, cu excepția cazului în care nu sunt prezentate motive pentru adoptarea

acesteia sau motivele date se bazează pe o eroare de fapt sau de drept evidentă

manifestată de instanța internă, rezultând în o „negare a justiției” (a se vedea

Andelkovic vs Serbia, 9 aprilie 2013, parag. 27; Bochan vs Ucraina (nr. 2), Marea

Cameră, 5 februarie 2015, parag. 61 – 63; Gelenidze vs Georgia, 7 noiembrie 2019,

parag. 28). Logica aflată la baza noțiunii de „eroare evidentă de apreciere”, astfel

cum este utilizată în contextul art. 6 § 1 din Convenție, este fără îndoială aceea că,

având în vedere că eroarea de fapt sau de drept comisă de instanța națională este atât

de vădită încât este calificată drept „evidentă” – în sensul că nu ar fi putut fi comisă

de niciun magistrat rezonabil – este posibil ca aceasta să fi adus atingere echității

procesului (a se vedea Dulaurans vs Franța, 21 martie 2000, parag. 33 – 34).

Totodată, o hotărâre judecătorească care nu are niciun temei legal în dreptul intern

și nu permite realizarea unei legături între faptele stabilite, dreptul aplicabil și

rezultatul procesului, avea, în plus, un caracter arbitrar și trebuia interpretată drept o

„denegare de justiție” (a se vedea Andelkovic, pre-citat, parag. 27).

Procedând la examinarea fondului recursului, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție învederează că exigența

motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii

și împotriva arbitrariului instanței de judecată. În acest caz, instanța de judecată are

obligația de a indica motivele raționamentelor sale și să facă referire la legea

guvernantă a speței. Pe baza acestei analize juridice, instanța de judecată trebuie să

tragă concluziile de rigoare în urma examinării cererii de chemare în judecată.

Etapele menționate trebuie să fie consecutive și să se afle într-o strânsă legătură

logică, ceea ce consolidează ipoteza că soluția finală a instanței de judecată urmează

să rezulte din partea motivată a hotărârii judecătorești.

Aici, instanța de recurs notează că în jurisprudența sa consecventă, Curtea

Europeană a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 parag. 1 din

Convenție, în special, în cauzele care ridicau probleme cu privire la motivarea

hotărârilor judecătorești (a se vedea Fomin vs Moldova, 11 octombrie 2011,

parag. 31 și 34; Mitrofan vs Moldova, 15 ianuarie 2013, parag. 54; Lebedinschi vs

Moldova, 16 iunie 2015, parag. 31, 36; Nichifor vs Moldova, 20 septembrie 2016,

parag. 30). Astfel, constatările de mai sus în sine ar putea fi o bază temeinică pentru

stabilirea încălcării articolului 6 din CEDO.

La acest capitol, instanța de recurs urmează să verifice dacă instanța de judecată

ierarhic inferioară s-a expus asupra tuturor pretențiilor invocate, asupra tuturor

argumentelor înaintate și dacă au stabilit toate circumstanțele care au importanță

pentru justa soluționare a litigiului.

La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție reține că Vladislav Bobrov a solicitat anularea hotărârii

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021 „Cu privire la

examinarea contestației procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov

22

împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior

al Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020”.

Prin urmare, instanța de recurs relevă că, în partea constatatoare a hotărârii

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021 „Cu privire la

examinarea contestației procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov

împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior

al Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020”, au fost expuse temeiurile

constatate de Inspeția procurorilor în urma verificărilor efectuate, în baza cărora

procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav Bobrov i-a fost aplicată

sanțiunea disciplinară – mustrare (f.d.56-64).

Reieșind din cele expuse supra, instanța de recurs constată că instanța ierarhic

inferioară n-a analizat în detaliu temeiurile invocate de către Consiliul Superior al

Procurorilor, lăsându-le fără apreciere. Or, la acest capitol, Curtea de Apel Chișinău

s-a expus doar asupra aspectului privind competența Consiliului Superior al

Procurorilor în exercitarea dreptului discreționar la examinarea operațiunilor

procesual penale întreprinse de procurorul în Procuratura Anticorupție Vladislav

Bobrov pe marginea cauzei penale.

Deși, în conformitate cu art. 194 alin. (1) Cod administrativ, în procedura în

prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor

împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de

drept.

În consecință, instanța de recurs apreciază drept superficiale și expuse sub un

aspect general concluziile primei instanțe privind admiterea acțiunii lui Vladislav

Bobrov, din motiv că aceasta nu s-a expus asupra temeiurilor constatate de Inspeția

procurorilor în urma verificărilor efectuate, indicate în partea constatatoare a

hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din 01 aprilie 2021 „Cu

privire la examinarea contestației procurorului în Procuratura Anticorupție Vladislav

Bobrov împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul

Superior al Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020” și nu a elucidat toate

circumstanțele importante speței.

La acest capitol, instanța de recurs notează că Curtea de Apel Chișinău, nu a

răspuns la argumentele ce țin de conduita procesuală pasivă a procurorului Vladislav

Bobrov pe dosarul penal nr.XXXXXX, nu a analizat argumentele Consiliului

Superior al Procurorilor și a Colegiului de disciplină și etică că acceptarea fară

analiză de către procurorul Vladislav Bobrov a rapoartelor ofițerilor de poliție deja

constituie în sine, viciu de procedură, deoarece afectează raționamentul său logico-

juridic în baza căruia a rezultat soluția de a întocmi demersul către instanța de

judecată. Iar, astfel hotărârea respectivă nu corespunde criteriilor de calitate din

perspectiva motivării adecvate.

De asemenea, Curtea de Apel Chișinău a omis să stabilească, prin prizma

dispozițiilor pct. 6.1.1, 6.1.2, 6.1.4 și 6.2.1 din Codul de etică al procurorilor, dacă

constatarea disciplinară, în cazul dedus analizei, a vizat conduita procesuală a

procurorului Vladislav Bobrov, și dacă acesta s-a aliniat standardelor de

profesionalism și rolului ce îi revine procurorului în cadrul urmăririi penale.

Or, manifestarea independenței în activitate nicidecum nu înseamnă să se

procedeze conform voinței arbitrare, dar urma să acționeze conform normelor legale.

Altfel spus, raportat la prezenta procedură disciplinară, procurorul Vladislav

Bobrov, pe lângă rigorile autorizării măsurilor speciale de investigații, obiectivul lui

23

era stabilirea adevărului, care este doar unul dintre elementele din conduita

procesuală pe caz, avea sarcina prescrisă de lege de a contribui la respectarea ordinii

de drept, efectuarea justiției, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei

și ale societății.

Prin urmare, instanța de recurs apreciază ca fiind întemeiat argumentul

recurentulului că Curtea de Apel Chișinău nu doar a omis să se expună asupra tuturor

argumentelor din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/21 din

01 aprilie 2021 și a hotărârii Colegiului de disciplină și etică din 23 decembrie 2020,

dar a evitat să cerceteze în ansamblu toate circumstanțele importante cauzei.

De altfel, instanța de recurs menționează că Consiliul Superior al Procurorilor

în hotărârea sa nu a pus în discuție procedura desfășurată în fața judecătorului de

instrucție la examinarea demersurilor de interceptare a convorbirilor telefonice.

Criticile din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor au fost formulate în raport

cu acțiunile pe care le-a realizat procurorul Vladislav Bobrov, până la emiterea

demersului de autosesizare a măsurilor speciale de interceptare a convorbirilor

telefonice.

Astfel, din materialele cauzei rezultă că procurorului Vladislav Bobrov i-au fost

prezentate rapoarte ale ofițerilor de poliție, în care era indicată expres necesitatea

autorizării măsurilor speciale deja efectuate.

Consiliul Superior al Procurorilor și Colegiul de disciplină și etică de pe lângă

Consiliul Superior al Procurorilor, în hotărârile emise, au subliniat că sancționează

conduita procesuală a procurorului Vladislav Bobrov, care a fost lipsită de o

analiză atentă a rapoartelor ofițerilor de poliție, dar nu depunerea, în sine, a

demersurilor de interceptare a convorbirilor telefonice.

Curtea de Apel Chișinău a omis să analizeze această distincție, motiv din care

a ajuns la concluzii abstracte, care viciază hotărârea contestată.

Mai mult, Consiliului Superior al Procurorilor a precizat că concluziile sale

s-au bazat pe probele administrate în cauza disciplinară, din care rezultă că

procurorul Vladislav Bobrov, nu a asigurat efectuarea unei investigații pe prezentul

proces penal și, efectiv, nu a asigurat verificarea informațiilor prezentate, precum și,

fără a efectua vreo acțiune procesuală, în lipsa bănuielii rezonabile, și în lipsa

mijloacelor de probă, neîntemeiat a dispus pornirea urmăririi penale în baza art.324

alin.(2) lit.b) din Codul penal.

De asemenea, Consiliul Superior al Procurorilor a susținut că a analizat opinia

din contestație și a expus motivat concluziile cu raportare la standardele profesionale

impuse procurorilor. Totodată, și-a respectat competențele, nu a făcut concluzii pe

substanța raționamentelor procurorului Vladislav Bobrov la efectuarea urmăririi

penale, dar a constatat doar conduita procesuală a acestuia, la modul în care s-a

raportat la atribuțiile funcționale, aspecte care nu interferează cu semnificația

intrisecă procesuală a atribuțiilor procesuale ale unui procuror, fundamentate pe

independența acestuia la efectuarea urmăririi penale. Astfel, conduita procurorului

Vladislav Bobrov a generat riscul ingerinței ilegale în drepturile și libertățile

persoanelor implicate, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a principiilor

prezumției nevinovăției, legalității, respectării drepturilor și libertăților omului,

secretului corespondenței, inviolabilității vieții private, consfințite la art.7, 8, 10, 14

și 15 din Codul de procedură penală.

Prin urmare, omisiunea instanței de fond de a analiza cauza în ansamblul său,

de a elucida substanța obligațiilor procurorului la efectuarea/conducerea urmăririi

24

penale și de a evalua în profunzime întreaga conduită procesuală a procurorului

Vladislav Bobrov denotă caracterul arbitrar al hotărârii contestate.

Or, emiterea încheierilor judecătorești de autorizare a interceptărilor

convorbirilor telefonice nu sunt condiții exclusive, care în mod direct ar califica ca

fiind legală întreaga conduită procesuală a procurorului aferentă atribuțiilor sale în

acest sens.

Așadar, cele enunțate atestă incontestabil că Curtea de Apel Chișinău a făcut

aprecieri eronate și superficiale, limitându-se la condițiile strict formale, fără a

analiza complex modul cum a acționat procurorul Vladislav Bobrov.

Altfel spus, Curtea de Apel Chișinău nu a luat în considerare faptul că până la

emiterea demersului de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice, procurorul

are obligația să analizeze exigent și să stabilească întrunirea condițiilor prevăzute că

asemenea măsuri speciale sunt necesare.

Efectuarea interceptărilor convorbirilor telefonice interferează substanțial cu

dreptul la viață privată și este de datoria procurorului să excludă orice dubii sau

elemente, care ar compromite acuratețea raționamentului său logico-juridic și ar

afecta procesele sale de analiză a utilizării acestor competențe oferite de lege.

Această omisiune a Curții de Apel Chișinău, de a declanșa analiza autentică și

diligentă a întinderii depline a obligațiilor ce reveneau procurorului Vladislav

Bobrov în cazul vizat de procedura disciplinară și de a efectua raportarea corectă a

situației de fapt la exigențele normelor de drept, viciază substanțial caracterul

obiectiv și onest al soluției emise și legalitatea acesteia.

Instanța de recurs subliniază că regimul juridic al activității procurorilor include

și problema răspunderii acestora, a cărei menire trebuie să se bazeze pe reprimarea

greșelilor comise de ei, iar prin intermediul răspunderii, se realizează atât scopul

preventiv cât și cel sancționator.

Argumentele Curții de Apel Chișinău la acest capitol, nu justifică conduita

procurorului Vladislav Bobrov. Or, obiectul examinării procedurii disciplinare l-a

constituit acțiunea, adică conduita procurorului în contextul atribuției de efectuare

cu diligență a acțiunilor procesuale ce îi reveneau la gestionarea dosarului penal

nr.XXXXXX.

Prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior

al Procurorilor, menținută prin hotărârea Consiliul Superior al Procurorilor s-a

constatat abaterea disciplinară a procurorului Vladislav Bobrov pentru neglijarea

acurateței profesionale și compromiterea cerinței de onestitate a raționamentului

logico-juridic, care au afectat conduita procesuală și au creat premisele pentru

demararea investigațiilor procesual-penale într-un cadru de aparență a respectării

normelor de drept penal material și procesual, dar nu pentru hotărârile procesual-

penale adoptate.

Curtea de Apel Chișinău a omis să analizeze această diferență a părților

componente din conduita procesuală a procurorului Vladislav Bobrov și în mod

subiectiv s-a limitat numai la invocarea competențelor extrinseci ale situației

examinate, adică a celor reglementate de la momentul adoptării ordonanței de

pornire a urmărire penală, demersurilor, fără să țină cont de toate procesele de

analiză, apreciere și descriere a materialelor acumulate, implicate la momentul

redactării raportului de autosesizare.

Iar, pentru că instanța de fond a omis să analizeze aspectele enunțate și nu a dat

răspuns la aceste argumente din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor,

25

soluția emisă nu întrunește condițiile obiectivității și conține o abordare unilaterală,

ceea ce a dus la rezolvarea eronată a acestui caz disciplinar.

Astfel, la argumentele din hotărârea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău

privind principiul independenței procesuale a procurorului, care îi oferă posibilitatea

de a lua în mod independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează,

precum și la concluziile despre lipsa de competență a Consiliului Superior al

Procurorilor pe segmentul evaluării actelor procesuale emise de procurori, instanța

de recurs le cataloghează ca fiind eronate.

Or, principiul independenței procesuale a procurorului reprezintă un pilon

fundamental ce susține realizarea dreptului la un proces echitabil. Acest principiu nu

trebuie înțeles ca fiind posibilitatea procurorului de a acționa după propria voință,

deoarece independența procurorilor nicidecum nu poate fi văzută ca un

privilegiu personal, aceasta fiind o garanție acordată cetățenilor pentru a le

confirma că toate cazurile sunt examinate în mod echitabil și conform legii,

normă care este susținută de standardele internaționale și se regăsește în pct.6.2.1

din Codul de Etică al procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a

Procurorilor nr.4 din 27 mai 2016.

De asemenea, Curtea de Apel Chișinău urma să stabilească dacă în contextul

abaterii disciplinare imputate intimatului, conduita ilicită a procurorului Vladislav

Bobrov a lezat relațiile sociale protejate de norma juridică referitoare la îndeplinirea

de către procuror a dispozițiilor legale, implicit termenul rezonabil al urmăririi

penale, stabilit la art.20 alin.(4) din Codul de procedură penală.

Or, obligația procurorului de a asigura termenul rezonabil al urmăririi penale,

așa cum este stabilit de art.20 alin.(4) din Codul de procedură penală se referă nu

doar la drepturile și libertățile persoanei (de care procurorul trebuia să țină cont în

special pentru că persoanele nu aveau nici un statut procesual și nu cunoșteau despre

acțiunile procesuale), dar și la autoritatea funcției de procuror, la încrederea

publicului în realizarea legală a procedurilor penale și la calitatea actului de justiție.

Consiliul Superior al Procurorilor la aplicarea sancțiunii disciplinare în privința

reclamantului a invocat că, prin ordonanța procurorului Vladislav Bobrov din

26 aprilie 2018, s-au scos de sub urmărire penală învinuiții Ivan Lupașciuc și Silvia

Kirillov, cu clasarea procesului penal pe motivul lipsei elementelor infracțiunii. Însă

la materialele cauzei penale se regăsesc acțiuni de urmările penală, efectuate după

clasarea procesului penal și anume: procesul-verbal de cercetare a documentelor,

întocmit la 17 august 2018, de către ofițerul de urmărire penală Teodor Codreanu și

ordonanța de recunoaștere și anexare a documentelor la cauza penală emisă la

01 august 2018 de către ofițerul de urmărire penală Teodor Codreanu.

Totodată, după emiterea ordonanței de încetare a urmăririi penale în cauza

nr.XXXXXX, procurorul Vladislav Bobrov a ignorat încheierile instanței de

judecată și dispozițiile art. 1325 alin. (7) Cod de procedură penală, încălcând

drepturile persoanelor enunțate, prevăzute de art. 1325 alin. (8) Cod de procedură

penală, prin neinformarea despre efecuarea în privința lor a măsurilor speciale de

investigații.

Curtea de Apel Chișinău a omis să se expună asupra legalității acțiunilor de

urmările penală, efectuate de către procurorul Vladislav Bobrov după încetarea

procesului penal.

Mai mult, instanța de recurs precizează că la materialele cauzei nu se regăsește

ordonanța procurorului Vladislav Bobrov din 26 aprilie 2018, privind scoaterea de

26

sub urmărire penală a învinuiților Ivan Lupașciuc și Silvia Kirillov și clasarea

procesului penal pe motivul lipsei elementelor infracțiunii, procesul-verbal de

cercetare a documentelor, întocmit la 17 august 2018, de către ofițerul de urmărire

penală Teodor Codreanu și ordonanța de recunoaștere și anexare a documentelor la

cauza penală, emisă la 01 august 2018 de către ofițerul de urmărire penală Teodor

Codreanu, de altfel, acte esențiale, examinarea cărora de către instanța de judecată

este inevitabilă, întru constatarea circumstanțelor și soluționarea justă a cauzei.

Subsecvent, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție indicat că Curtea de Apel Chișinău nefondat și-a întemeiat

concluziile din hotărârea contestată în baza Legii nr.87 din 21 aprilie 2011 privind

repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

judecătorești, or, aceasta nu este incidentă la caz, deoarece se referă la cadrul

procesual al respectării termenului rezonabil, pe cînd cazul dedus analizei se

circumscrie perspectivei disciplinare de evaluare a rolului procurorului în

soluționarea sarcinilor încredințate.

Concomitent, instanța de recurs învederează că hotărârea contestată a instanței

de fond nu conține nicio analiză cu privire la argumentele Consiliului Superior al

Procurorilor invocate în susținerea hotărârii adoptate și netemeiniciei acțiunii depuse

de Vladislav Bobrov.

Prin urmare, instanța de recurs constată că, Curtea de Apel Chișinău s-a abținut

de a da răspunsuri convingătoare și explicite la alegațiile Consiliului Superior al

Procurorilor, iar conjunctura dată atestă examinarea unilaterală a cauzei, ce

constituie o încălcare a dreptului recurentului de a se bucura de drepturile sale

procedurale în condițiile normelor în vigoare, precum și a principiului egalității

armelor în proces.

Astfel, ipotezele relevate supra profilează incertitudinea concluziei primei

instanțe, or, aceasta a judecat formal cauza, fapt ce constituie o violare a articolului

6 §1 CEDO și a dreptului litiganților la un proces echitabil.

La fel, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție notează că, neexaminarea detaliată a temeiurilor

constatate de Inspeția procurorilor în urma verificărilor efectuate, indicate în partea

constatatoare a hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-38/2021 din

01 aprilie 2021 „Cu privire la examinarea contestației procurorului în Procuratura

Anticorupție Vladislav Bobrov împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică

de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-48/2020 din 23 decembrie 2020”

de către Curtea de Apel Chișinău, pune instanța de recurs în dificultate de a exercita

controlul judiciar și de a verifica temeinicia și legalitatea în fond a soluției emise de

instanța inferioară.

La aspectul dat este imperioasă jurisprudența CtEDO în cauza Hiro Balani

c. Spaniei, unde Înalta Curte a notat că în cazul în care instanța de judecată se abține

de a da un răspuns special și explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda

părții care a formulat-o posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost

neglijat sau respins, acest fapt se va considera o încălcare a articolului 6 §1 din

CEDO.

27

Având în vedere cele enunțate, instanța de recurs consideră întemeiate

argumentele recurentului că instanța de fond nu a dat o apreciere multiaspectuală,

completă, nepărtinitoare tuturor probelor din dosar în ansamblu și interconexiunea

lor, iar hotărârea a fost emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și

procedural.

Per ansamblu, ținând cont de natura litigiului și de marja de apreciere a instanței

de judecată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție opinează că a examinat principalele întrebări juridice

stabilite și că nu este în drept să se pronunțe separat în privința motivelor cu privire

la fondul cauzei. De fapt, acestea poartă un caracter secundar și nu au forță juridică

de a influența decisiv considerentele de mai sus (a se vedea, printre alte autorități,

Kamil Uzun vs Turcia, 10 mai 2007, parag. 64 din 10 mai 2007; Centrul pentru

Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu vs România (Marea Cameră),

17 iulie 2014, parag. 156).

Așadar, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție notează că cele menționate mai sus nu pot fi corectate în

ordine de recurs, din cauza specificului acestora. De altfel, atât Vladislav Bobrov cât

și Consiliul Superior al Procurorilor, trebuie să aibă posibilitatea reală să-și prezinte

apărarea și să fie audiați de o instanță de judecată, care va fi competentă de a examina

toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea A. Menarini

Diagnostics S.R.L. vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili,

2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe și alții vs Franța,

3 iulie 2018, parag. 41 - 43).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că corectarea erorii

instanței de fond la judecarea cauzei în ordine de recurs nu este posibilă, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia de a admite recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor,

de a casa hotărârea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău și de a restitui cauza

pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Astfel,

ținând cont de rolul specific al instanței de recurs și de preeminența dreptului, este

imperios, ca la reexaminarea cauzei, să fie remediate neajunsurile procedurii inițiale

(a se vedea cauzele Baka vs Ungaria (Marea Cameră), 23 iunie 2016, parag. 117;

Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 123 – 125).

Pe această cale, cauza de contencios administrativ urmează a fi judecată în

întregime în cadrul unor proceduri noi, în cadrul căreia instanța de fond va avea

sarcina de a stabili o legătură clară între faptele speței, dispozițiile legale aplicabile

și concluziile la care a ajuns. În funcție de rezultatul aprecierii juridice, instanța de

fond va trebui să constate temeinicia sau lipsa unui temei legal a cererii de chemare

în judecată formulată de către Vladislav Bobrov (a se vedea, spre exemplu,

importanța rejudecării cauzei de către instanțele ierarhic inferioare în baza

considerentelor unei instanțe de recurs, Victor Harovschi vs Moldova,

18 noiembrie 2008; Dimitar Yordanov vs Bulgaria, 6 septembrie 2018,

parag. 52 – 53).

Altfel spus, la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Chișinău urmează să țină cont

de cele menționate și reexaminând cauza, să emită o decizie legală și întemeiată,

28

bazată pe cercetarea suplimentară minuțioasă a probelor și argumentelor prezentate

de Vladislav Bobrov și Consiliul Superior al Procurorilor.

În conformitate cu art. 248, alin. (1), lit. d) și alin. (2) din Codul administrativ,

completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Se casează integral hotărârea din 12 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, emisă

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

Vladislav Bobrov împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

contestarea actului administrativ, cu restituirea cauzei la rejudecare la Curtea de

Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, Ala Cobăneanu

judecătorul

judecătorii Iurie Bejenaru

Victor Burduh

Aliona Miron

Nina Vascan

29