3ra-1128/21 — anularea actului administrativ individual defavorabil

3ra-1128/21 — anularea actului administrativ individual defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-1128/2021

2-21005444-01-3ra-19102021

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, E. Palanciuc, I. Muruianu)

D E C I Z I E

16 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil Comercial și de Contencios Administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Iurie Bejenaru

Victor Burduh

examinând recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Roman Rusu împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

anularea actului administrativ individual defavorabil,

împotriva hotărârii din 21 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 15 ianuarie 2021, Roman Rusu a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Consiliului Superior al Procurorilor privind anularea hotărârii Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-124/20 din 17 decembrie 2020 cu privire la contestarea hotărârii

Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020 în privința

procurorului Rusu Roman prin care a fost constatată abatere disciplinară și sistată

procedura, din motivul expirării termenului de atragere la răspundere disciplinară,

menținerea hotărârii Colegiului de disciplină și etică de pe lângă al Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020, prin care a fost încetată procedura

în privința procurorului Roman Rusu, pe motiv că nu a fost comisă abatere disciplinară.

În motivarea acțiunii Roman Rusu a indicat că, prin decizia Inspecției procurorilor

din 12 septembrie 2019 s-a decis transmiterea materialelor procedurii disciplinare în

privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Cauze Speciale, Roman Rusu, Colegiului de disciplină și etică pentru examinarea

pretinselor fapte comise de subsemnat, ce constituie abatere disciplinară prevăzută de

art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și care este

1

pasibilă tragerii la răspundere disciplinară, la efectuarea urmăririi penale în cauzele

penale nr. xxxx și nr. xxxx.

Reclamantul susține că, potrivit deciziei Inspecției procurorilor din 12 septembrie

2019, s-a constatat că la efectuarea urmăririi penale în cauzele penale nr. xxxx și nr.

xxxx, au fost admise următoarele încălcări.

de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 26, art. 285 alin. (1) din Codul penal.

La acest aspect, reclamantul consideră că, constatarea dată constituie o părere

subiectivă și nefondată a Inspecției procurorilor or, în rezultatul comentariilor

utilizatorilor cu date de identitate false, referitor la publicația hotărârii nr. 14 din

27 decembrie 2016 a Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei

din Republica Moldova, privind organizarea acțiunilor de protest în perioada 17 - 20

ianuarie 2017 în Piața Marii Adunări Naționale, cât și în fața clădirii Guvernului și a

Parlamentului Republicii Moldova, și anume utilizatorii cu nickname-urile „Grigore

Fintina”, „Sabrina Guțu” și „Igor Doru” al căror text de pe rețele de socializare se

regăsește în materialele cauzei penale (vol. 1, pag. 21-23), s-au stabilit temeiuri

rezonabile de pornire a urmăririi penale în baza art. art. 26, 285 alin. (1) din Codul

penal. Prin urmare, putea fi dedusă cert îndemnarea la organizarea acțiunilor de protest

în perioada 17 - 20 ianuarie 2017 în Piața Marii Adunări Naționale, cât și în fața clădirii

Guvernului și a Parlamentului Republicii Moldova.

Referitor la pornirea urmăririi penale pe cauza penală nr. xxxx, reclamantul a

menționat că, aceasta a fost pornită fiind respectate prevederile

art. art. 52, 260, 274 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind întocmit procesul -

verbal privind consemnarea celor constatate la 14 iulie 2017, privitor la infracțiunea

depistată, și în rezultatul studierii materialelor acumulate de către Direcția nr. 5 a

Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al

Ministerului Afacerilor Interne, pe faptul că fiind analizate sursele deschise de

informare în masă, și anume, rețeaua de socializare www.facebook.com, au fost stabiliți

mai mulți utilizatori cu date de identitate eronate, care au făcut chemări pentru

organizarea acțiunilor de protest la 11 iunie 2017, cît și alte proteste în Piața Marii

Adunări Naționale, în fața clădirii Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova,

pentru a protesta față de modificarea sistemului electoral și solicitarea retragerii

proiectelor de Lege nr. 60/2017 și nr. 123/2017 privind modificarea sistemului

electoral, organizat de grupul de inițiativă creat de Vladislav Gribincea, comunitatea

„Whach Dog”, Centrul de politici și reforme, Institutul de politici publice și Alexei

Tulbure.

În același context, reclamantul a mai invocat că la 10 iulie 2017, ora 12:00, în

cadrul unei ședințe on-line, liderul Partidului politic „Platforma Demnitate și Adevăr”,

Andrei Năstase, a susținut o declarație cu tematica „Adevăratele priorități ale statului

trebuie să fie grijile și nevoile oamenilor”, în cadrul căreia a făcut declarații contra

modificării sistemului electoral, care la fel au avut tentă de chemare a populației la

pregătirea pentru acțiuni de dezordini în masă.

Reclamantul a relevat că, la pornirea urmăririi penale de către Direcția generală

urmărire penală a Inspectoratului General al Poliției, de către procuror nu au fost

stabilite circumstanțe care exclud pornirea urmăririi penale, iar bănuiala rezonabilă la

2

comiterea infracțiunii a fost verificată și de judecătorul de instrucție la autorizarea

ulterioară a măsurilor speciale de investigație.

prevederilor art. 19, art. 254 din Codul de procedură penală, a purces doar la efectuarea

măsurilor speciale de investigație cu autorizarea judecătorului de instrucție și a

procurorului. Mai mult, dispunerea și efectuarea măsurilor speciale de investigații au

avut loc cu încălcarea flagrantă a normelor procesual-penale, care reglementează

condițiile și modul efectuării acestora. Procurorul nu a reacționat la încălcările admise

de ofițerii de investigații, a emis ordonanțe de dispunere a măsurilor speciale de

investigații și a înaintat demersuri nemotivate și neargumentate judecătorului de

instrucție contrar prevederilor art. 1324 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Reclamantul a invocat că, constatările respective poartă un caracter declarativ și

neîntemeiat ori, la dispunerea măsurilor speciale de investigație au fost respectate

prevederile art. 1321 din Codul de procedură penală, și anume, s-a stabilit că specificul

infracțiunii investigate, cea de pregătire la comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 285 din Codul penal, pe altă cale decât prin dispunerea măsurilor speciale de

investigație este imposibilă realizarea scopului procesului penal (art. 1321 alin. (2) pct.

1) din Codul de procedură penală), existând în acest sens bănuială rezonabilă cu privire

la pregătirea sau săvârșirea infracțiunii (art. 1321 alin. (2) pct. 2) din Codul de procedură

penală). Prin urmare, necesitatea dispunerii măsurii speciale de investigație a fost

oficializată într-un raport care conținea informațiile menționate, în formă succintă.

Această informație a fost prezentată procurorului de caz, care evaluând necesitatea, a

înaintat judecătorului de instrucție specializat demersul cu materialele necesare

autorizării, în vederea soluționării chestiunii date și a autorizării sau nu a acestei măsuri.

Nu au existat motive întemeiate de a presupune netemeinicia acestor informații

prezentate de către ofițeri în rapoarte și nici nu puteau fi combătute pe cale legală,

deoarece erau obținute pe cale operativă, mai mult ca atât, în rezultatul rapoartelor

prezentate de către ofițeri procurorilor erau înaintate demersurile respective către

judecătorul de instrucție, iar ultimul, în temeiul prevederilor art. 305 alin. (7) din Codul

de procedură penală, după efectuarea controlului temeiniciei demersului, prin încheiere,

autoriza efectuarea măsurii speciale de investigații.

Reclamantul a menționat că, demersurile înaintate pe cauza dată au fost apreciate

de către judecătorul de instrucție ca fiind întemeiate și cu respectarea normelor

procesual penale, prin urmare consideră nefondată opinia Inspecției procurorilor

precum că la înaintarea demersurilor au fost încălcate prevederile art. 1324 alin. (4) din

Codul de procedură penală.

careva statut procesual.

Reclamantul a invocat că, potrivit art. 1328 alin. (3) din Codul de procedură penală,

este posibilă interceptarea comunicărilor nu doar în privința bănuitului sau învinuitului,

ci și a altor persoane, inclusiv neidentificate, cu condiția că datele ce urmează a fi

obținute sunt relevante pentru cauza penală. Respectiv, la acest aspect judecătorul de

instrucție nu a constatat încălcări ale normei legale, nefiind emise încheieri de

respingere a demersului procurorului din motivul neatribuirii statului procesual

persoanelor supuse măsurilor speciale de investigații.

3

depășit 6 luni (6 luni și 15 zile), nefiind constatate temeiuri pentru autorizarea repetată

a măsurii prevăzută la art. 1324 alin. (7) din Codul de procedură penală. La fel, a fost

depășit termenul efectuării măsurii în cazul urmăririi vizuale a cet. Chiril Moțpan.

Reclamantul a subliniat că, faptul dat nu corespunde adevărului, întrucât primele

autorizări ale măsurilor speciale de investigație privind interceptarea și înregistrarea

comunicărilor a fost dispusă la 13 ianuarie 2017, care urmau a fi finisate la 13 iulie

2017, deoarece potrivit art. 231 alin. (4) din Codul de procedură penală, termenele

calculate pe luni sau pe ani expiră la sfârșitul zilei respective a ultimei luni sau la

sfârșitul zilei și lunii respective din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună ce nu

are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acestei luni.

Prin urmare, pe parcursul prelungirii măsurii speciale de investigație au fost

depuse demersuri, astfel încât să fie timp suficient pentru examinarea acestora,

respectiv fiecare demers la prelungire se depunea cu câteva zile înainte de termenul de

expirare, iar următorul termen se calcula de fiecare dată cu 30 zile de prelungire a

măsurii speciale de investigație din momentul autorizării, prin urmare în fiecare lună

acest termen se diminua cu câteva zile, de la 2 la 4 zile, iar în total acestea au constituit

15 zile, or anume acest fapt a stat la baza continuării efectuării măsurii speciale de

investigație până la data de 28 iulie 2017 care a fost calculat exact, adică 13 iulie 2017

plus acele 15 zile în final care au constituit prelungirea măsurii doar până la 28 iulie

2017.

Reclamantul a notat că, lipsa intenției și/sau neglijenței în acest sens este dovedită

inclusiv prin faptul că, în caz contrar prelungirile ar fi durat până în luna august, însă

acest lucru a fost sub control și calculul a derivat doar din formula dispusă la caz.

Termenul procedural nu poate fi confundat cu termenul calendaristic calculat

matematic, or acest termen diferă, pentru că legiuitorul a indicat termen general pentru

acțiuni procesuale, în cazul dat 30 zile, și respectiv 6 luni or, art. 1324 alin. (7) din Codul

de procedură penală, indică expres că, măsura specială de investigații se dispune pe o

perioadă de 30 de zile cu posibilitatea de a fi prelungită întemeiat până la 6 luni, cu

excepțiile stabilite de prezentul cod. Fiecare prelungire a duratei măsurii speciale de

investigație nu poate depăși 30 de zile.

Reieșind din aceste rigori, termenul total a fost calculat pentru 6 luni, însă având

în vedere faptul că fiecare prelungire nu avea continuitate, din dată fixă în dată fixă, ci

era prelungită din momentul autorizării, în cumul s-a acumulat o perioadă de fix 15 zile

care a fost prelungită fiind calificată drept perioadă nefolosită.

Reclamantul a relatat că perioadele de aplicare și prelungire a măsurii au avut loc

astfel:

1.Inițiat la 13 ianuarie 2017 - 30 zile până la 12 februarie 2017, însă demersul de

prelungire a fost depus la 09 februarie 2017, respectiv următorul termen a fost calculat

anume din 09 februarie 2017 și nu din 12 februarie 2017, astfel din primele 30 zile

autorizate s-a scăzut - 3 zile, or din cele 30 de zile autorizate de fapt au fost aplicate

doar 27 zile.

februarie are 28 zile, însă demersul de prelungire a fost depus la 09 martie 2017,

respectiv următorul termen a fost calculat anume din 09 martie 2017 și nu din 11 martie

4

2017, astfel din 30 zile autorizate s-a scăzut încă 2 zile, or din cele 30 de zile autorizate

de fapt au fost aplicate doar 28 zile.

3.Prelungit termenul din 09 martie 2017 - 30 zile până la data de 08 aprilie 2017,

însă demersul de prelungire a fost depus la 06 aprilie 2017, respectiv următorul termen

a fost calculat anume din 06 aprilie 2017 și nu din 08 aprilie 2017, astfel din 30 zile

autorizate s-a scăzut încă 2 zile, or din cele 30 de zile autorizate de fapt au fost aplicate

doar 28 zile.

demersul de prelungire a fost depus la 04 mai 2017, respectiv următorul termen a fost

calculat anume din 04 mai 2017 și nu din 06 mai 2017, astfel din 30 zile autorizate

s-a scăzut încă 2 zile, or din cele 30 de zile autorizate de fapt au fost aplicate doar

28 zile.

demersul de prelungire a fost depus la 31 mai 2017, respectiv următorul termen a fost

calculat anume din 31 mai 2017 și nu din 04 iunie 2017, astfel din 30 zile autorizate

s-a scăzut - încă 4 zile, or din cele 30 de zile autorizate de fapt au fost aplicate doar

26 zile.

demersul de prelungire a fost depus la 28 iunie 2017, respectiv următorul termen a fost

calculat anume din 28 iunie 2017 și nu din 30 iunie 2017, astfel din 30 zile autorizate

s-a scăzut încă 2 zile, or din cele 30 de zile autorizate de fapt au fost aplicate doar

28 zile.

Astfel, reclamantul susține că suma zilelor pierdute la fiecare prelungire a

constituit 15 zile. La fel, a accentuat că după logica matematică termenul de autorizare

de 6 luni ar fi încheiat la 30 iunie 2017, însă de fapt termenul procedural urma să expire

abia la 13 iulie 2017, și la acest termen procedural au fost calculate inclusiv cele 15 zile

pierdute, iar termenul final de autorizare a devenit 28 iulie 2017. Formula de calcul în

cazul dat fiind următoarea: 13 ianuarie 2017 – 13 iulie 2017 = 6 luni + 15 zile pierdute

în fiecare lună = 28 iulie 2017. Ținând cont de cele menționate, termenul procedural a

fost respectat fiind interpretat după Codul de procedură penală în vigoare. Mai mult,

judecătorul de instrucție, a constatat prin încheiere respectarea cerințelor legale

prevăzute de Codul de procedură penală la efectuarea măsurilor speciale de investigații.

Referitor la faptul că, nu a fost prezentă ordonanța de prelungire a măsurii speciale

de investigație urmărirea vizuală în privința lui Moțpan Chiril, măsură dispusă la

12 mai 2017 și finisată la 20 iulie 2017, reclamantul a invocat că există ordonanța

procurorului Roman Rusu din 14 iunie 2017, prin care a fost legalizată măsura specială

de investigații urmărirea vizuală, dispusă cu amânarea înștiințării persoanei până la

finisarea urmăririi penale, iar la 19 iulie 2017 s-a constatat dispunerea prin ordonanța

procurorului Roman Rusu a urmăririi vizuale în privința persoanei nominalizate, care a

fost legalizată prin ordonanța din 27 iulie 2017. Totodată a indicat că, actele respective

au fost prezentate Inspecției Procurorilor.

procurorului Roman Rusu și în încheierile judecătorilor de instrucție privind

prelungirea termenului interceptării și înregistrarea comunicărilor, se conține un număr

5

nou de telefon, pe lângă cel autorizat inițial (convorbirile telefonice în privința cet. M.

Marcu și cet. M. Balagura).

Reclamantul a menționat că, în situațiile sus nominalizate, conform raportului

ofițerului de investigație prezent la cauza penală, după interceptarea autorizată a unui

număr de telefon inițial stabilit la persoanele menționate, s-a stabilit că persoana al cărei

număr supus măsurilor speciale de investigație mai folosește și alt număr de telefon pe

lângă numărul inițial și respectiv a fost solicitată prelungirea măsurii speciale de

investigații - interceptarea, pe lângă numărul inițial stabilit și al postului nou de

telefonie mobilă, demers verificat și admis de către judecătorul de instrucție.

Reclamantul susține că, interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice se

efectuează în privința persoanei și nu a postului de telefonie, ori numărul nou inclus la

prelungirea măsurii speciale de investigație s-a stabilit a fi folosit de aceiași persoană,

fapt ce nu constituie o încălcare, lucru verificat și autorizat de către judecătorul de

instrucție. Astfel, Inspecția procurorilor a considerat că procurorul Roman Rusu, și-a

îndeplinit necorespunzător obligațiile de serviciu, prin ce a comis o abatere disciplinară

prevăzută în art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

Reclamantul consideră că, acțiunile efectuate în cauzele penale

nr. xxxx și nr. xxxx, în ce privește dispunerea și autorizarea măsurilor speciale de

investigații, au fost efectuate în strictă conformitate cu prevederile Codului de

procedură penală or, dovada acestor argumente constituie hotărârile instanțelor de

judecată care au verificat oportunitatea și temeinicia înaintării demersurilor de către

procuror, adoptând încheieri prin care demersurile procurorului au fost admise, nefiind

stabilite încălcări, iar ulterior instanța a adoptat încheieri constatând respectarea

cerințelor prevăzute de Codul de procedură penală la efectuarea măsurilor speciale de

investigații.

Reclamantul a notat că, încheierile instanței de judecată menționate supra sunt în

vigoare și la momentul de față, prin urmare, constatările expuse, precum că dânsul a

comis fapte ce constituie abatere disciplinară prevăzută în Legea cu privire la

Procuratură și care este pasibilă tragerii la răspundere disciplinară, la efectuarea

urmăririi penale nu pot prevala asupra unor hotărâri în vigoare ale instanței de judecată,

care dovedesc legalitatea acțiunilor procurorului.

Reclamantul a specificat că, în baza probelor administrate, audiind reprezentantul

Inspecției procurorilor și procurorul Roman Rusu, Colegiul de disciplină și etică a

constatat lipsa elementelor abaterilor disciplinare, încetând în legătură cu aceasta

procedura disciplinară.

Reclamantul a invocat că, hotărârea nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2019 a

Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor adoptată

în privința procurorului Roman Rusu, a fost contestată de către inspectorul din cadrul

Inspecției procurorilor, Natalia Cernous, prin înregistrarea la 19 noiembrie 2020 cu

nr. de intrare 2182 a contestației la Consiliul Superior al Procurorilor, solicitând

constatarea abaterii disciplinare și sistarea procedurii în legătură cu expirarea

termenului de prescripție de atragere la răspundere disciplinară.

Reclamantul susține că, aceiași hotărâre a Colegiului de disciplină și etică, a fost

contestată și de procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a

Procuraturii Generale, Adrian Mircos, prin înregistrarea la 20 noiembrie 2020 cu nr. de

6

intrare 2195 a contestației la Consiliul Superior al Procurorilor, solicitând constatarea

abaterii disciplinare.

Reclamantul a notat că, ambele contestații înregistrate împotriva hotărârii

nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020, au fost depuse contrar prevederilor legale prevăzute

la art. 85 alin. (3) din Legea cu privire la Procuratură, care indică exhaustiv că hotărârile

colegiului se contestă la Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul colegiului,

în termen de 5 zile lucrătoare de la data pronunțării acestora.

Așadar, din motive necunoscute și contrar prevederilor legale ambele contestații

au fost depuse la Consiliul Superior al Procurorilor, pe când urmau a fi depuse prin

intermediul Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor.

Cu toate că hotărârea nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020 a Colegiului de disciplină

și etică a fost contestată cu încălcarea prevederilor legale, respectiv și conținutul

contestațiilor reprezentă de fapt poziția subiectivă a Inspecției procurorilor și a Direcției

urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, iar prin hotărârea Consiliului

Superior al Procurorilor adoptată la 17 decembrie 2020 în privința procurorului Roman

Rusu, contestațiile au fost admise integral.

La 13 ianuarie 2021, procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu, prin cererea adresată Consiliului Superior

al Procurorilor a solicitat să-i fie înmânată copia motivată a hotărârii Consiliul Superior

al Procurorilor cu privire la contestarea hotărârii Colegiului de disciplină și etică

nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020, a cărui dispozitiv a fost pronunțat public

la 17 decembrie 2020, însă până la moment nu a fost înmânată subsemnatului.

Reclamantul și-a manifestat dezacordul cu hotărârea emisă, deoarece faptele

constatate de către Direcția urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, și

Inspecția procurorilor, reținute de Consiliul Superior al Procurorilor drept abateri

disciplinare, nu au un suport probatoriu obiectiv și nici careva temei bazat pe actele

normative care ar permite tragerea la răspundere disciplinară.

Prin hotărârea din 21 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea

de chemare în judecată depusă de Roman Rusu împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor privind anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-124/20

din 17 decembrie 2020.

S-a anulat hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-124/20 din

17 decembrie 2020, cu privire la contestarea hotărârii Colegiului de disciplină și etică

nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020, în privința procurorului Roman Rusu (f.d.129,

130-189, vol. I).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin hotărârea nr. 3-86/19 din

14 noiembrie 2020, Colegiul de disciplină și etică a dispus încetarea procedurilor

disciplinare în privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Rusu Roman, în legătură cu lipsa abaterii disciplinare.

Prin hotărârea Consiliul Superior al Procurorilor nr. 1-124/20 din 17 decembrie

2020 cu privire la contestarea hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din

14 noiembrie 2020, a fost admisă contestația Inspecției procurorilor și contestația

Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale împotriva hotărârii

Colegiului de disciplină si etică nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020.

7

S-a casat hotărârea Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din 14 noiembrie

2020, emisă în privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu, cu adoptarea unei hotărâri noi, prin care

s-a constatat abaterea disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură în privința procurorului în Procuratura

pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu și a fost

sistată procedura disciplinară în legătură cu expirarea termenului de tragere la

răspundere disciplinară.

Cu privire la dreptul de sesizare, instanța de judecată a stabilit că, chiar dacă este

adevărat că autorul sesizării la Inspecția procurorilor, în persoana procurorului Adrian

Mircos, nu este procurorul ierarhic superior în raport cu procurorul Rusu Roman, așa

cum este definit în art. 531 din Codul de procedură penală, instanța de judecată a conchis

în privința netemeiniciei alegațiilor reclamantului precum că procedurile disciplinare

au fost pornite cu încălcarea normelor legale și anume că, procurorul–șef al Direcției

urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale nu avea competența de a sesiza

Inspecția procurorilor, or, aceste afirmații sunt contrare pct.pct. 42 și 78 din

Regulamentul privind modul de organizare și funcționare a Colegiului de disciplină și

etică, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-228/16 din

14 septembrie 2016, care oferă dreptul oricărei persoane să sesizeze inspecția

procurorilor.

Mai mult, referitor la procedura de depunere a contestației Inspecției procurorilor,

precum și a lui Adrian Mircos, instanța de fond a relevat că, a fost conformă

prevederilor art. 85 alin. (3) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură, care indică exhaustiv faptul că, hotărârile colegiului se contestă la

Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul colegiului, în termen de 5 zile

lucrătoare de la data pronunțării acestora, astfel încât, prin scrisoarea

nr. 3-2d/20-1839 din 19 noiembrie 2020, președintele Colegiului de disciplină și etică

al procurorilor, a expediat în adresa Consiliului Superior al Procurorilor hotărârile și

contestațiile Inspecției procurorilor, inclusiv contestația Inspecției procurorilor în

privința lui Roman Rusu.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de judecată a accentuat importanța

prevederilor art. 38 și art. 39 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură, care sunt menite să combată abuzurile, activitatea arbitrară,

comportamentul inadecvat ori de rea-credință a procurorilor în exercitarea activității

profesionale și care constituie o garanție în respectarea drepturilor și libertăților

persoanelor, și o asigurare a respectării principiilor generale ale procesului penal,

consfințite în art. 21 din Constituție și în art. 7, art. 8 din Codul de procedură penală,

privind prezumția de nevinovăție și legalitatea procesului penal.

Legiuitorul, prin aceste stipulări legale, sub nici o formă, nu a luat în calcul

posibilitatea organelor de autoadministrare a sistemului procuraturii de a interveni în

atribuțiile procurorilor, prin aprecierea proprie a criteriilor de legalitate și de

oportunitate a actelor ori acțiunilor/inacțiunilor procesual-penale, întreprinse de

procurori în cadrul cauzelor penale aflate în procedura acestora.

Instanța de judecată a notat că, Consiliul Superior al Procurorilor a reținut în

sarcina procurorului Rusu Roman abaterea disciplinară, stipulată la art. 38 lit. a) din

8

Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ce instituie răspundere

disciplinară pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, stabilind

că procurorul Rusu Roman, în cadrul instrumentării unor cauze penale într-un grup de

procurori, neîntemeiat a inițiat și a solicitat judecătorului de instrucție prelungirea

măsurilor speciale de investigație și urmare a examinării probelor administrate, prin

acțiunile sale procurorul a admis ingerința nejustificată în viața privată a persoanei care

are semnificația unui drept fundamental.

Aici, a reținut faptul că, actele procesual-penale, care au fost întocmite de

procurorul Rusu Roman și care îi sunt imputate ca abatere disciplinară, au fost acceptate

și autorizate de judecătorul de instrucție. Din această perspectivă, în viziunea instanței

de judecată, faptul că, ordonanțele procurorului Roman Rusu au fost supuse controlului

judecătoresc și au fost înțelese ca fiind legale și temeinice, adică au fost acceptate ca

fiind motivate, adecvate circumstanțelor cauzelor penale și necesare pentru acumularea

probelor.

Pornind de la aceste împrejurări, în opinia instanței de judecată, este indiscutabil

faptul că, la caz, încheierile irevocabile a judecătorului de instrucție înlătură orice

pretins viciu al acțiunilor procedural-penale întreprinse de procurorul reclamant,

combat alegațiile Consiliului Superior al Procurorilor privind îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și exclud reținerea în sarcina lui Roman

Rusu a abaterii disciplinare descrise la art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie

2016 cu privire la Procuratură.

Instanța de judecată a concluzionat că, o altă abordare a acestei situații juridice ar

fi contrară textului și spiritului art. 114, art. 115, în coroborate cu art. 120 din

Constituție, care instituie principiul că justiția se înfăptuiește în numele legii numai de

instanțele judecătorești și proclamă caracterul obligatoriu al actelor judecătorești

definitive.

Respectiv, instanța de judecată a reținut ca fiind întemeiate argumentele

reclamantului precum că, în cadrul procedurii disciplinare, de către Consiliul Superior

al Procurorilor a fost confirmată respectarea procedurii de autorizare a măsurilor

speciale de investigații, fiind pusă la îndoială doar măsura în care acestea au fost

justificate în raport cu circumstanțele cauzei, fapt ce identifică că un asemenea

tratament este inacceptabil din punctul de vedere al independenței decizionale a

procurorului și constituie o imixtiune directă în activitatea acestuia, or, aceasta nu

reprezintă altceva decât o încălcare flagrantă a principiului respectării independenței

decizionale a procurorului, de care urmează a se ține cont în mod obligatoriu la inițierea

și examinarea procedurilor disciplinare în privința procurorilor, ceea ce contravine

prevederilor art. 37 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

Instanța de judecată a apreciat ca fiind o evaluare camuflată (deghizată) a

legalității actelor de procedură penală, întreprinsă contrar competenței de Consiliul

Superior al Procurorilor, calificând acest exercițiu logico-juridic al Consiliului Superior

al Procurorilor, drept o ingerință certă, dar străină, din punct de vedere legal, în

activitatea procurorului.

Din aceste motive, instanța de judecată a respins argumentul Consiliului Superior

al Procurorilor în hotărârea contestată și susținut în ședința de judecată precum că,

Consiliul Superior al Procurorilor nu ar fi examinat legalitatea însăși a actelor emise de

9

procuror, dar a verificat și s-a expus asupra modului în care procurorul-reclamant a

decis să acționeze în cauzele penale ce au constituit obiectul sesizării, ceea ce ar

corespunde legilor și actelor normative în vigoare ce reglementează conduita

profesională a procurorului or, de principiu, la caz, nu pot fi privite separat actele de

procedură penală, care se bucură de prezumția de legalitate și modul în care procurorul

a acționat la întocmirea lor, acreditând ideea că procurorul ar fi acționat în mod

defectuos, superficial și fără diligență.

Mai mult, Consiliul Superior al Procurorilor, în mod declarativ a reținut că faptele

lui Roman Rusu, sub aspectul laturii obiective, ar fi fost manifestate în acțiuni contrare

normelor de drept material și de procedură penală la dispunerea și efectuare măsurilor

speciale de investigații, iar sub aspectul laturii subiective, a constatat pretinsa existență

a neglijenței grave din partea lui Roman Rusu, deoarece dânsul nu și-ar fi dat seama de

o eventuală urmare prejudiciabilă a acțiunilor sale, deși putea și trebuia să o prevadă.

La acest capitol, instanța de judecată a observat caracterul contradictoriu al actului

administrativ contestat or, pe de o parte, Consiliul Superior al Procurorilor susține că

nu a verificat legalitatea actelor de procedură penală înfăptuite de procuror, dar totodată

afirmă că Rusu Roman a admis acțiuni contrare normelor de drept material și de

procedură penală la dispunerea și efectuare măsurilor speciale de investigații.

În opinia instanței de judecată, din tot textul hotărârii Consiliului Superior al

Procurorilor contestate, de fapt, organul autoadministrării sistemului procuraturii, fără

o analiză proprie, a preluat integral afirmațiile domnului Adrian Mircos, procuror-șef

al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale referitoare la

tactica și la strategia de acumulare a probelor în cadrul anchetei penale și cu privire la

pretinsele aspecte de ilegalitate a acțiunilor procurorului Rusu Roman, situație ce este

contrară prevederilor art. 3 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură, iar în condițiile prevederilor art. 13 din prezenta lege și ale Codului de

procedură penală, activitatea procurorului poate fi supusă controlului doar din partea

procurorului ierarhic superior și a instanței judecătorești. Însă, și în aceste cazuri

procurorul poate fi tras la răspundere disciplinară doar dacă judecătorul de instrucție a

respins demersurile respective, sau dacă încheierile judecătorului de instrucție care, prin

absurditate, ar fi admis asemenea demersuri a procurorului, au fost, în prealabil,

desființate prin căi de atac extraordinare ca fiind vădit ilegale.

La 25 iunie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a depus cerere de recurs

nemotivată (f.d.190, vol. I), iar la 08 octombrie 2021 a prezentat Curții Supreme de

Justiție motivarea recursului împotriva hotărârii din 21 iunie 2021 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii contestate, cu

emiterea unei hotărâri noi de respingere integrală a acțiunii (f.d.194-210).

În motivarea recursului, Consiliul Superior al Procurorilor a menționat că

hotărârea din 21 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată și pasibilă de a

fi casată, dat fiind faptul că instanța a soluționat eronat cauza, bazându-se pe analiza

incompletă a probelor din cauza disciplinară și invocând concluzii viciate, care exclud

caracterul obiectiv al soluției criticate. Consiliul Superior al Procurorilor consideră că

hotărârea criticată nu oferă răspuns la constatările și concluziile privind încălcările

disciplinare care au fost reproșate procurorului Roman Rusu.

10

Recurentul a invocat că, în hotărârea sa, Curtea de Apel Chișinău a invocat

unilateral doar unele norme de drept și a reflectat aspecte segmentare din acuzațiile

disciplinare aduse procurorului Roman Rusu, fapt care a avut ca rezultat aprecierea

eronată a situației în ansamblu și a afectat substanțial obiectivitatea raționamentelor

formulate pentru motivarea soluției adoptate. Respectiv, omisiunea instanței de

contencios administrativ de a analiza cauza în ansamblul său, de a elucida substanța

obligațiilor procurorului la efectuarea/conducerea urmăririi penale și de a evalua în

profunzime întreaga conduită procesuală a procurorului Roman Rusu a generat

consecința că hotărârea criticată să poarte caracter arbitrar.

Recurentul a relevat că, atitudinea subiectivă și superficială a instanței la

aprecierea probelor și la motivarea hotărârii criticate a determinat soluționarea greșită

a pricinii la caz, și a lăsat fără un răspuns adecvat obiecțiile privind modul

necorespunzător de exercitare a atribuțiilor funcționale de către procurorul Roman

Rusu, precum și a alterat esența interpretării corecte a principiului independenței și

obiectivității procurorului, care prin întreaga sa activitate este obligat să asigure

respectarea, fără echivoc, a drepturilor omului.

Recurentul susține că concluzia instanței de fond precum că, organul de

autoadministrare a sistemului procuraturii, în esență, a stabilit că procurorul Roman

Rusu, în cadrul instrumentării unor cauze penale într-un grup de procurori, neîntemeiat

a inițiat și a solicitat judecătorului de instrucție prelungirea măsurilor speciale de

investigație și urmare a examinării probelor administrate, a decis că prin acțiunile sale

procurorul a admis ingerința nejustificată în viața privată a persoanei care are

semnificația unui drept fundamental, este eronată și nu corespunde situației reale

privind raționamentele Consiliului Superior al Procurorilor, circumstanțele care viciază

hotărârea Curții de Apel Chișinău, deoarece nu s-a dat răspuns la argumentele ce susțin

necesitatea aplicării sancțiunii disciplinare în privința procurorului Roman Rusu.

Aici a menționat recurentul că, prin hotărârea nr. 1-124/20 din 17 decembrie 2020,

Consiliul Superior al Procurorilor doar a constatat în acțiunile procurorului Roman

Rusu, de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură pentru îndeplinirea necorespunzătoare a

obligațiilor de serviciu la gestionarea măsurilor speciale de investigație și a sistat

procedura disciplinară, în legătură cu expirarea termenului de tragere la răspundere

disciplinară. Procedura disciplinară, în această parte a fost sistată, în legătură cu

expirarea termenului de tragere la răspundere disciplinară.

Curtea de Apel Chișinău prin hotărârea din 21 iunie 2021 s-a expus doar în parte

în privința legalității hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-124/20 din

17 decembrie 2020. În acest sens, Curtea de Apel Chișinău în partea motivată a hotărârii

din 21 iunie 2021, a omis să se expună asupra tuturor circumstanțelor abaterilor

disciplinare incriminate procurorului Roman Rusu, a abaterii disciplinare prevăzute de

art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, referitor la încălcările comise de către

procurorul Roman Rusu în cadrul exercitării urmăririi penale și nu a dat răspuns la

argumentele ce țin de conduita procesuală pasivă a procurorului Roman Rusu pe

cauzele penale nr. xxxx și nr. xxxx.

11

Recurentul a menționat că, Curtea de Apel Chișinău nu că doar a omis să se expună

asupra tuturor argumentelor din hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-124/20 din 17 decembrie 2020, dar a evitat să cerceteze în ansamblu toate

circumstanțele importante pricinii. Consiliul Superior al Procurorilor în hotărârea sa,

nu a pus în discuție procedura desfășurată în fața judecătorului de instrucție la

examinarea demersurilor de interceptare a convorbirilor telefonice. Criticile din

hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor au fost formulate în raport cu acțiunile

pe care le-a realizat procurorul Roman Rusu până la emiterea demersului de

autosesizare a măsurilor speciale de interceptare a convorbirilor telefonice. Astfel,

procurorului Roman Rusu i-au fost prezentate rapoarte ale ofițerilor de poliție, în care

era indicat expres că necesitatea interceptărilor convorbirilor telefonice rezultă din

măsurile speciale deja efectuate, însă dânsul nu a supus aprecierii faptul că asemenea

„măsuri speciale deja efectuate” în realitate nu existau.

În acest context, Consiliul Superior al Procurorilor a menționat că potrivit art. 1321

alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile speciale se efectuează numai în cadrul

unui dosar penal. Respectiv, procurorul Roman Rusu urma să verifice dacă măsurile

speciale la care se refereau ofițerii de poliție au fost efectuate în cadrul altor dosare (dar

preluarea rezultatelor reprezintă o altă procedură), deoarece în dosarul penal de

referință alte măsuri speciale la acel moment încă nu fusese efectuate. Astfel, odată ce

alte măsuri speciale de investigații pe caz nu erau încă efectuate, rezultă că rapoartele

ofițerilor de poliție erau fără conținut factologic și nu corespundeau prevederilor legii

procesuale, însă procurorul Roman Rusu nu a analizat aceste aspecte.

Consiliul Superior al Procurorilor în hotărârea sa, a subliniat că sancționează

conduita procesuală a procurorului Roman Rusu, care a fost lipsită de o analiză atentă

a rapoartelor ofițerilor de poliție, dar nu depunerea, în sine, a demersurilor de

interceptare a convorbirilor telefonice. De asemenea, Consiliul Superior al Procurorilor

în hotărârea sa, a remarcat că se impune distincția între aceste două aspecte și anume

din motivele în cauză a fost dedus că încheierile instanței de judecată confirmă

procedura de după depunerea demersului, iar sancțiunea disciplinară se aplică pentru

conduita procesuală a procurorului Roman Rusu de până la întocmirea demersului și

pentru lipsa de analiză a rapoartelor prezentate de către ofițerii de poliție.

Drept consecință omisiunea Curții de Apel Chișinău de a analiza această distincție

a dus la concluzii abstracte, care viciază hotărârea criticată.

Prin această omisiunea, Curtea de Apel Chișinău, a efectuat analiza privind

caracterul echitabil al întregii proceduri, începând cu etapa prealabilă elaborării și

depunerii demersului de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice, pe care era

obligat să îl asigure procurorul Roman Rusu.

Curtea de Apel Chișinău, în hotărârea contestată, nu a analizat raționamentele

Consiliului Superior al Procurorilor că acceptarea fără analiză de către procurorul

Roman Rusu a rapoartelor ofițerilor de poliție deja constitui, în sine, viciu de procedură,

deoarece afectează raționamentul său logico-juridic în baza căruia a rezultat soluția de

a întocmi demersul către instanța de judecată. În aceste condiții, în hotărârea contestată,

Curtea de Apel Chișinău nu a dat răspuns argumentelor descrise de Consiliul Superior

al Procurorilor și, astfel, hotărârea respectivă nu corespunde criteriilor de calitate din

perspectiva motivării adecvate.

12

Recurentul susține că, prin fraza că „în esență ” este vorba de interceptări, Curtea

de Apel Chișinău a trunchiat și a camuflat acuzația disciplinară care constă în mai multe

elemente, uitându-se de caracterul echitabil al întregii procedurii pe care l-a compromis

Roman Rusu. Or, acceptarea de către procuror a rapoartelor organului de urmărire

penală este deja viciu care afectează natura raționamentului său, când el știe că alte

măsuri nu sunt, că infracțiunile sunt inventate, dar asta îi oferă premisa să pună în

mișcare o procedură amplă care are competențe și o valoare prin autoritatea funcției

sale.

Raportat la argumentele din hotărârea Curții de Apel Chișinău privind principiul

independenței procesuale a procurorului, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod

independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează, precum și la

concluziile despre lipsa de competență a Consiliului Superior al Procurorilor pe

segmentul evaluării actelor procesuale emise de procurori, menționează recurentul că

acestea sunt eronate și nu pot fi reținute.

Recurentul a relevat că, incontestabil, principiul independenței procesuale a

procurorului reprezintă un pilon fundamental ce susține realizarea dreptului la un

proces echitabil. Totuși, Consiliul Superior al Procurorilor reține că acest principiu nu

trebuie înțeles ca fiind posibilitatea de a acționa după propria voință, deoarece

independență procurorilor nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu personal,

aceasta fiind o garanție acordată cetățenilor spre a le confirma că toate cazurile sunt

examinate în mod echitabil și conform legii, normă care este susținută de standardele

internaționale și se regăsește în pct. 6.2.1 din Codul de Etică al procurorilor, aprobat

prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016.

În opinia Consiliului Superior al Procurorilor, prin soluția adoptată de Curtea de

Apel Chișinău s-a neglijat că este inacceptabilă prestația profesională a procurorului

Roman Rusu cu referire la rolul său privind derularea urmăririi penale în acest caz,

nefiind posibilă invocarea justificării că în așa fel a fost exteriorizat raționamentul

logico-juridic, bazat pe independența procesuală garantată de lege.

Argumentele Curții de Apel Chișinău au o expresie lacunară și nu sunt de natură

de a justifica conduita procurorului Roman Rusu. Or, la caz, obiectul examinării

procedurii disciplinare l-a constituit acțiunea, adică conduita procurorului în contextul

atribuției de efectuare cu diligență a acțiunilor procesuale ce îi reveneau la gestionarea

dosarelor penale nr. xxxx și nr. xxxx.

Curtea de Apel Chișinău, în hotărârea criticată, nu a ținut cont de faptul că

constatarea disciplinară, în cazul dedus analizei, a vizat conduita procesuală a

procurorului Roman Rusu care nu s-a aliniat standardelor de profesionalism și rolului

ce îi revine procurorului în cadrul urmăririi penale. În hotărârea sa, Consiliul Superior

al Procurorilor nu a contestat principiul independenței procesuale a procurorului în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă a reiterat că manifestarea independenței în

activitate nicidecum nu înseamnă să se procedeze conform voinței arbitrare, ci să se

procedeze așa cum spune norma de drept.

Recurentul a specificat că, concluziile Consiliului Superior al Procurorilor s-au

bazat pe probele administrate în cauza disciplinară, care au arătat că procurorul Roman

Rusu, contrar prevederilor art. 274 din Codul de procedură penală, nu a asigurat

efectuarea unei investigații pe prezentul proces penal și, efectiv, nu a asigurat

13

verificarea informațiilor prezentate, precum și, fără a efectua vreo acțiune procesuală,

în lipsa bănuielii rezonabile, și în lipsa mijloacelor de probă, neîntemeiat a dispus

pornirea urmăririi penale în baza art. 26, art. 285 alin. (1) din Codul penal.

Recurentul a mai menționat că, în cadrul dosarului penal nr. xxxx începând cu 12

ianuarie 2017, ofițerii de investigație V. Bordian, S. Balan și A. Ținica (S. Balan și A.

Ținica nefiind incluși în grupul de efectuare a urmăririi penale) au înaintat multiple

rapoarte, prin care se aduce la cunoștința procurorului Roman Rusu că, în urma

măsurilor speciale de investigație întreprinse a fost posibil de stabilit că la pregătirea

acțiunilor de dezordini în masă din 17 - 20 ianuarie 2017 se vor implica activ și unii

dintre membrii și simpatizanții Platformei „Demnitate și Adevăr”, solicitând

autorizarea efectuării măsurilor speciale de investigații cum ar fi: urmărirea vizuală și

documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice, interceptarea și înregistrarea

comunicărilor.

Rapoartele întocmite de către ofițerii indicați, făceau trimitere la anumite fapte și

informații (deja existente) în urma măsurilor speciale de investigații, care însă nu

coroborează în nici un fel cu materialele cauzei penale, deoarece cauza nu conține nici

o măsură specială de investigație făcută anterior rapoartelor de inițiere a măsurilor care

au fost autorizate ulterior de judecătorul de instrucție. Pentru exemplificare s-au invocat

rapoartele din 12 ianuarie 2017 (nemijlocit data pornirii urmăririi penale) depuse de

către ofițerul de investigații V. Bordian, în care s-a indicat expres că „în urma măsurilor

speciale de investigații întreprinse a fost posibil de stabilit”, însă în realitate așa măsuri

nu existau și ele nici nu puteau fi făcute în afara urmăririi penale.

Examinarea rapoartelor de prelungire a interceptărilor a fost dispusă membrului

grupului de urmărire penală, procurorului Roman Rusu, care îndeplinindu-și

necorespunzător obligațiile de serviciu, contrar prevederilor art. 1321 alin. (6) și (7) din

Codul de procedură penală, nu a verificat motivele extinderii procesului de efectuare a

măsurilor speciale de investigații și nici posibilitatea încălcării drepturilor și intereselor

persoanelor prin măsurile dispuse. În cazul interceptării și înregistrării comunicărilor

cet. A. Năstase, Ch. Moțpan, C. Boeșteanu, I. Caraman, N. Gîrbu, V. Iacubov, R.

Verbițchi, A. Pisica, R. Safarmatov, S. Cebotari, N. Daniel, Iu. Scobioală, termenul de

autorizare a interceptării și înregistrării comunicărilor a depășit 6 luni, nefiind

constatate temeiuri pentru autorizarea repetată a măsurii, prevăzute de art. 1324 alin. (7)

din Codul de procedură penală.

La fel, Consiliul Superior al Procurorilor a constatat că a fost depășit termenul

efectuării măsurii în cazul urmăririi vizuale a cet. Chiril Moțpan. Măsura în cauză a fost

autorizată de procurorul Roman Rusu prin ordonanța din 12 mai 2017, însă acțiunile de

urmărire vizuală au continuat până la data de 20 iulie 2017 (fapt confirmat prin

procesul-verbal), deși lipsește o ordonanță de prelungire a termenului de efectuare a

măsurii.

Recurentul a notat că, Adrian Mircos a indicat că poate fi sesizată o legătură între

dosarele nr. xxxx și nr. xxxx, deoarece când s-a finalizat interceptarea mai mult decât

6 luni pe primul dosar, s-a dispus interceptarea acelorași persoane pe celălalt dosar.

La fel, s-a menționat că și în ordonanța de pornire a urmăririi penale pe dosarul nr.

xxxx s-au invocat pretinse acțiuni programate pentru 11 iunie 2017, însă careva

manifestații în ziua respectivă nici nu au avut loc. Respectiv, acest lucru trebuia să îi

14

fie clar procurorului Roman Rusu, care a pornit urmărirea penală pe data de 14 iulie

presupusul eveniment (care nu s-a realizat) procurorul Roman Rusu a pornit urmărire

penală și a demarat investigații penale pe circumstanțe inexistente. Astfel, pe dosarul

penal nr. xxxx s-au dispus și s-au efectuat 35 măsuri speciale de investigații practic în

privința acelorași persoane care au figurat și pe dosarul nr. xxxx, ceea ce este

inadmisibil.

În aceste circumstanțe, Consiliul Superior al Procurorilor a concluzionat că tocmai

conduita procurorului Roman Rusu a generat riscul ingerinței ilegale în drepturile și

libertățile persoanelor implicate, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a principiilor

prezumției nevinovăției, legalității, respectării drepturilor și libertăților umane,

secretului corespondenței, inviolabilității vieții private, consfințite la art. art. 7, 8, 10,

14 și 15 din Codul de procedură penală.

Consiliul Superior al Procurorilor a menționat, că nu poate fi justificată absența

motivării ordonanțelor de dispunere a măsurilor speciale de investigații, care nu conțin

argumente de ce pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal și/sau

cum poate fi prejudiciată considerabil activitatea de administrare a probelor, precum și

nici nu dau o explicație rezonabilă că aceste acțiuni, în concret, sunt necesare și

proporționale cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Toate

aceste aspecte nu au fost luate în considerație de procurorul Roman Rusu,

circumstanțele care au afectat obligația sa de îndeplinire corespunzătoare a atribuiților

prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Succesiv, cu referire la termenul de depunere a recursului depus de Consiliul

Superior al Procurorilor, completul de admisibilitate reține prevederile art. 245 din

Codul administrativ, care statuează că recursul se depune la instanța de apel în termen

de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un

termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții Supreme de Justiție

recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile

de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de

recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție reține că hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 21 iunie 2021.

Instanța de recurs constată că la materialele cauzei lipsește notificarea de către

Curtea de Apel Chișinău părților în proces a dispozitivului hotărârii contestate, însă se

constată că la 10 septembrie 2021, prin intermediul poștei electronice, Consiliul

Superior al Procurorilor a recepționat hotărârea motivată (f.d.191).

Astfel, se constată că Consiliul Superior al Procurorilor a respectat prevederile art.

245 din Codul administrativ, depunând recursul nemotivat la 25 iunie 2021, iar la

08 octombrie 2021 prezentând motivarea recursului împotriva hotărârii din 21 iunie

2021 a Curții de Apel Chișinău.

15

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus

de Consiliul Superior al Procurorilor a fost declarat admisibil și numit pentru examinare

în complet de cinci judecători (f.d.230).

Prin prisma art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

soluționează cererile de recurs împotriva hotărîrilor, deciziilor și încheierilor curții de

apel.

Iar potrivit art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar,

Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.

La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție nu a considerat oportun de a cita participanții la proces pentru a se

pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele recurentului

Consiliul Superior al Procurorilor au fost expuse cu suficientă claritate.

Colegiul lărgit notează că în scopul asigurării unui proces echitabil în ordine de

recurs într-un termen rezonabil, la 25 octombrie 2021, prin intermediul poștei

electronice, Curtea Supremă de Justiție a remis în adresa intimatului Roman Rusu copia

cererii de recurs depuse de Consiliul Superior al Procurorilor, cu înștiințarea despre

posibilitatea depunerii referinței (f.d.214, 216).

Fiind confirmată recepționarea recursului de destinatar la data de 26 octombrie

2021, pînă la examinarea recursului, Roman Rusu nu a depus referință, prin care să-și

expună opinia asupra recursului depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul declarat de

Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea din 21 iunie 2021 a Curții

de Apel Chișinău, și a emite o decizie nouă de respingere integrală a acțiunii, din

următoarele considerente.

Conform art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul,

Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează integral decizia instanței

de apel și emite o nouă decizie.

Potrivit art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a

cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința

existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

În temeiul art. 244 alin. (2) în coroborare cu art. 231 alin. (2) din Codul

administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile

cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia,

dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

La rândul său art. 219 alin. (1) - (2) din Codul administrativ, prevede că instanța

de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor

legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare

a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată depune eforturi pentru

înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a

cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor

16

necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra

aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la

proces.

Conform art. 224 alin. (1) lit. f) din Codul administrativ, examinând acțiunea în

contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă hotărîre de respingere a

acțiunii ca fiind neîntemeiată, dacă nu sînt îndeplinite condițiile de adoptare a unei

hotărîri prevăzute la lit. a)–e).

Autoritățile publice și instanțele de judecată competente, conform art. 21 din

Codul administrativ, trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative.

Exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care acestea au fost

reglementate. Autoritățile publice și instanțele de judecată competente nu pot dispune

limitarea exercitării drepturilor și a libertăților persoanelor decît în cazurile și în

condițiile expres stabilite de lege.

Colegiul lărgit notează că unul dintre principiile procedurii de contencios

administrativ potrivit art. 36 din Codul administrativ, constituie principiul supremației

dreptului, care prevede că instanța de judecată competentă să soluționeze acțiunile în

contencios administrativ este obligată să respecte principiul supremației dreptului, în

conformitate cu care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui sînt considerate

valori supreme și sînt garantate de stat. Instanțele de judecată competente aplică

principiul supremației dreptului cu luarea în considerare a jurisprudenței Curții

Europene pentru Drepturile Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului instanța de

judecată, potrivit regulilor unui proces echitabil pornind de la aprecierea rolului

determinant al concluziilor sale, are obligația să examineze efectiv problemele esențiale

care îi sunt supuse aprecierii (cauza Hirro Balani c. Spaniei, nr.18064/91 din 09.12.1994

Potrivit art. 220 din Codul administrativ, obținerea probelor în procedura

contenciosului administrativ are loc conform art. 87–93. O cerere de solicitare a probei

depusă în ședința de dezbateri judiciare se respinge printr-o încheiere care se pronunță

în aceeași ședință. Încheierea se motivează verbal. Argumentele esențiale ale motivării

se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Probele obținute cu încălcarea legii nu

au forță probantă și nu pot fi puse la baza hotărîrii judecătorești.

De asemenea art. 93 din Codul administrativ stipulează că fiecare participant

probează faptele pe care își întemeiază pretenția. Prin derogare de la prevederile

alin. (1), fiecare participant probează faptele atribuite exclusiv sferei sale. Reglementări

suplimentare sau derogatorii sînt admisibile doar în baza prevederilor legale.

Conform art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), pct. 2.1 lit. a) și pct. 2.2

din Regulamentul privind conținutul și procedura de depunere a sesizării cu privire la

abaterea disciplinară comisă de procuror, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 12-240/16 din 29 septembrie 2016, și pct. 7.1. lit. a) din

Regulamentul cu privire la organizarea, competența și modul de funcționare a Inspecției

procurorilor, aprobat prin ordinul Procurorului General - interimar nr. 19/35 din 29 iulie

2016, sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară comisă de

procuror poate fi înaintată de orice persoană interesată.

17

Aderent, art. 43 alin. (2) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ), stipulează că

subiecții prevăzuți la alin. (1) pot înainta sesizarea cu privire la faptele ce le-au devenit

cunoscute fie în exercițiul drepturilor sau al atribuțiilor lor funcționale, fie în baza

informațiilor difuzate de mass-media sau de alte surse de informare.

Potrivit art. 44 alin. (1), art. 45 alin. (1) din Legea menționată, sesizarea cu privire

la fapta procurorului ce poate constitui abatere disciplinară se depune în scris.

Procedura de depunere și conținutul sesizării se reglementează prin regulament aprobat

de Consiliul Superior al Procurorilor.

Sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară se depune la

secretariatul Consiliului Superior al Procurorilor. Sesizarea se înregistrează și se

transmite la Inspecția procurorilor în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepționare.

Totodată, conform pct. 5.1 din Regulamentul cu privire la organizarea, competența

și modul de funcționare a Inspecției procurorilor, aprobat prin ordinul Procurorului

General - interimar nr. 19/35 din 29 iulie 2016, sesizările cu privire la abaterile

disciplinare comise de procurori se depun la secretariatul Consiliului Superior al

Procurorilor sau, după caz, se expediază la adresa de e-mail a Consiliului Superior al

Procurorilor www.csp@procuratura.md, iar potrivit 5.2, secretariatul Consiliului

Superior al Procurorilor înregistrează sesizarea imediat sau în termen de 1 zile

lucrătoare de la data recepționării într-un Registru special.

Procedura disciplinară conform art. 42 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ) începe de drept

în momentul sesizării și include următoarele etape: a) depunerea sesizării cu privire la

fapta ce poate constitui abatere disciplinară; b) verificarea sesizării de către Inspecția

procurorilor; c) examinarea cauzei disciplinare de către Colegiul de disciplină și etică;

d) adoptarea unei hotărâri pe cauza disciplinară.

Conform art. 37 din aceiași Lege, procedura disciplinară privind procurorii se

bazează pe principiile: a) legalității; b) respectării independenței decizionale a

procurorului; c) echității; d) proporționalității sancțiunii cu abaterea disciplinară

comisă; e) transparenței.

Din materialele copiei procedurii disciplinare nr. 35-30/15 intentate în privința

procurorului Roman Rusu, rezultă că, Adrian Mircos, procuror-șef al Direcției urmărire

penală și criminalistică a Procuraturii Generale a depus la 06 august 2019, la Consiliul

Superior al Procurorilor, sesizare cu privire la faptele ce pot constitui abateri

disciplinare, comise de procurorii Roman Rusu, Valeriu Sîrbu, înregistrată sub

nr. 958-53s/19-73, prin care a solicitat întreprinderea măsurilor legale pentru

sancționarea disciplinară a acestora pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute

de art. 38 lit. a), e) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură

(f.d.3-10, vol. I din procedura disciplinară).

Tot din materialele copiei procedurii disciplinare intentate în privința procurorului

Roman Rusu, rezultă că, Adrian Mircos, procuror-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale a depus la 06 august 2019, la Consiliul Superior

al Procurorilor, sesizare cu privire la faptele ce pot constitui abateri disciplinare, comise

de procurorii Roman Rusu, Valeriu Sîrbu, Dumitru Railean înregistrată sub

nr. 962-55s/19-75, prin care a solicitat întreprinderea măsurilor legale pentru

18

sancționarea disciplinară a acestora pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute

de art. 38 lit. a), e) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură

(f.d.2-10, vol. III din procedura disciplinară).

În conformitate cu art. 65 din Regulamentul privind organizarea și activitatea

Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 12-228/16 din 14.09.2016 și modificat prin hotărârile nr. 12-13/17 din

24.01.2017, nr. 1-40/2020 din 28.05.2020, nr. 1-132/2020 din 18.12.2020, sesizările

procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale,

Adrian Mircos din 06 august 2019, au fost conexate într-o singură procedură, cu privire

la faptele ce pot constitui abatere disciplinară comisă de către Roman Rusu, procuror

în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Prin raportul din 12 septembrie 2019 și decizia din 12 septembrie 2019 a

inspectorului din cadrul Inspecției procurorilor a Procuraturii Generale, s-a transmis

pentru examinare Colegiului de disciplină și etică materialele procedurii disciplinare în

privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Cauze Speciale, Roman Rusu (f.d.281-285, 286-299, vol. II din procedura disciplinară).

Articolul 49 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în

redacția la data emiterii actului administrativ) prevede că după finalizarea verificării

sesizării cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, inspectorul emite una

din următoarele decizii motivate: a) de încetare a procedurii disciplinare, dacă nu

identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară; b) de transmitere a

materialelor la Colegiul de disciplină și etică, dacă identifică un temei de tragere la

răspundere disciplinară.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), decizia inspectorului, împreună cu raportul

întocmit de acesta în baza verificării și dosarul cauzei disciplinare, în termen

de 3 zile lucrătoare de la data emiterii, se prezintă la Colegiul de disciplină și etică spre

examinare și se aduce la cunoștința autorului sesizării în scris sau, la solicitare, în

format electronic. Modelul raportului privind rezultatele verificării sesizării cu privire

la fapta ce poate constitui abatere disciplinară se aprobă de către Consiliul Superior al

Procurorilor, la propunerea Colegiului de disciplină și etică. Decizia de încetare a

procedurii disciplinare poate fi contestată de către autorul sesizării la Colegiul de

disciplină și etică în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepționării acesteia.

Prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor cu privire la examinarea cauzei disciplinare intentată în privința

procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, Roman Rusu, nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020 a fost încetată procedura

disciplinară, în legătură cu lipsa abaterii disciplinare (f.d.12-22).

Hotărîrile colegiului, conform art. 85 alin. (3) din Legea nr. 3 din 25 februarie

2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ) se

contestă la Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul colegiului, în termen de

5 zile lucrătoare de la data pronunțării acestora. Contestația poate fi depusă de către

persoana în privința căreia a fost adoptată hotărârea respectivă, iar în cazul procedurii

disciplinare, și de către persoana care a depus sesizarea, precum și de către Inspecția

procurorilor.

19

Reglementări similare se regăsesc și în pct. 78 din Regulamentul privind

organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-228/16 din 14.09.2016 și modificat prin

hotărârile nr. 12-13/17 din 24.01.2017, nr. 1-40/2020 din 28.05.2020, nr.1 -132/2020

din 18.12.2020, care prevede că hotărârea Colegiului pe cauza disciplinară poate fi

contestată la Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul colegiului, de către

persoanele care au depus sesizarea, Inspecția procurorilor sau procurorul vizat în

hotărâre, în termen de 5 zile lucrătoare de la data pronunțării acesteia. Termenul de

5 zile este un termen de decădere. La expirarea acestui termen, hotărârile Colegiului

devin irevocabile.

Contestațiile împotriva hotărârilor adoptate de colegii, conform art. 86 din Legea

nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului

administrativ) se examinează în cel mult o lună de la data înregistrării acestora la

Consiliul Superior al Procurorilor.

Ziua, ora și locul examinării contestației se comunică, cu cel puțin 3 zile lucrătoare

înainte de data desfășurării ședinței, procurorului vizat în hotărîrea contestată,

candidatului la funcția de procuror care a depus plîngerea, inspectorului, precum și altor

persoane, în condițiile prezentei legi.

În urma examinării contestației, Consiliul Superior al Procurorilor decide:

a) menținerea hotărîrii contestate; b) casarea hotărîrii contestate și adoptarea unei noi

hotărîri prin care se soluționează cauza.

Nefiind de acord cu hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă

Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020, inspectorul din

cadrul Inspecției Procurorilor a Procuraturii Generale, Natalia Cernous, la 19 noiembrie

2020 a depus contestație solicitând admiterea contestației, casarea hotărârii de încetare

a procedurii disciplinare și adoptarea unei hotărâri noi prin care să se soluționeze cauza,

cu constatarea abaterii disciplinare și sistarea procedurii disciplinare, din motivul

expirării termenului de tragere la răspundere disciplinară (f.d.23-29).

De asemenea, manifestându-și dezacordul cu hotărârea Colegiului de disciplină și

etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020,

Adrian Mircos, procuror-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii

Generale a depus la 20 noiembrie 2020 contestație, solicitând examinarea cazului pe

fond, cu emiterea unei hotărâri noi prin care să fie constată abatere disciplinară și

aplicată sancțiunea disciplinară corespunzătoare în privința procurorului Roman Rusu

(f.d.30-45).

Consiliul Superior al Procurorilor, conform art. 68 din Legea nr. 3 din 25 februarie

2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), este

un organ independent, cu statut de persoană juridică, format în vederea participării la

procesul de constituire, funcționare și asigurare a autoadministrării sistemului

Procuraturii. Consiliul Superior al Procurorilor este garantul independenței și

imparțialității procurorilor.

În corespundere cu art. 70 alin. (1) lit. f) din Legea menționată mai sus, Consiliul

Superior al Procurorilor este competent să examineze contestațiile împotriva hotărârilor

luate de colegiile sale.

20

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor conform art. 74 alin. (1) din Legea

enunțată, au dreptul: a) să ia cunoștință și să participe la examinarea materialelor

prezentate spre examinare Consiliului Superior al Procurorilor; b) să facă demersuri, să

expună argumente și să prezinte materiale suplimentare; c) să propună spre examinare

în ședința Consiliului probleme ce țin de competența acestuia; d) să participe prin vot

la adoptarea de hotărîri și să-și expună, în caz de necesitate, opinia separată; e) să

efectueze alte acțiuni în condițiile legii.

Prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-124/20 din

17 decembrie 2020, a fost admisă contestația Inspecției procurorilor și contestația

procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale,

Adrian Mircos împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din

14 noiembrie 2020.

A fost casată hotărârea Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din

14 noiembrie 2020, cu adoptarea unei hotărâri noi prin care a fost constatată abaterea

disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire

la Procuratură, în privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu și a fost sistată procedura disciplinară în

legătură cu expirarea termenului de tragere la răspundere disciplinară (f.d. 75-109).

Procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, Roman Rusu a recepționat hotărârea nominalizată la 10 februarie 2021,

contrasemnătură (f.d.110).

Înaintând prezenta acțiune la 15 ianuarie 2021, împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor, Roman Rusu a solicitat anularea hotărârii Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-124/20 din 17 decembrie 2020 cu privire la contestarea hotărârii

Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020 în privința

procurorului Rusu Roman prin care a fost constatată abatere disciplinară și sistată

procedura, din motivul expirării termenului de atragere la răspundere disciplinară,

menținerea hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020,

prin care a fost încetată procedura în privința procurorului Roman Rusu, pe motiv că

nu a fost comisă abatere disciplinară.

Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, Curtea de Apel Chișinău prin hotărârea

adoptată la 21 iunie 2021 a admis acțiunea ca fiind întemeiată, motivându-și soluția

prin faptul că actele procesual-penale întocmite de procurorul Roman Rusu și care îi

sunt imputate ca abatere disciplinară, au fost acceptate și autorizate de judecătorul de

instrucție, iar încheierile irevocabile a judecătorului de instrucție înlătură orice pretins

viciu al acțiunilor procedural-penale întreprinse de procuror, combat alegațiile

Consiliului Superior al Procurorilor privind îndeplinirea necorespunzătoare a

obligațiilor de serviciu și exclud reținerea în sarcina lui Roman Rusu a abaterii

disciplinare descrise la art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură. De asemenea, instanța de judecată a menționat că o altă abordare a acestei

situații juridice ar fi contrară textului și spiritului art. 114 și art. 115, în coroborate cu

art. 120 din Constituție, care instituie principiul că justiția se înfăptuiește în numele

legii numai de instanțele judecătorești și proclamă caracterul obligatoriu al actelor

judecătorești definitive.

21

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor

administrate și a dispozițiilor legale incidente, Colegiul lărgit reține că recursul depus

de Consiliul Superior al Procuraturii este întemeiat, iar concluzia instanței de fond

referitor la temeinicia acțiunii privind anularea hotărârii Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-124/20 din 17 decembrie 2020 cu privire la contestarea hotărârii

Colegiului de disciplină și etică nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020, în privința

procurorului Roman Rusu, fiind rezultată din interpretarea eronată a normele de drept

material, fiind bazată pe concluzii contrare circumstanțelor cauzei, motiv din care

hotărârea judecătorească contestată nu poate fi menținută.

Materialele cauzei atestă că, Roman Rusu activează în funcția de procuror în

cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Conform art. 36 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în

redacția la data emiterii actului administrativ), procedura disciplinară este aplicabilă

procurorilor în funcție și procurorilor care și-au încetat raporturile de serviciu.

Procurorii sînt sancționați disciplinar pentru comiterea abaterilor disciplinare prevăzute

la art. 38 doar în cazul în care au fost săvârșite cu intenție ori cu neglijență gravă,

conform prevederilor art. 381.

Conform art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), constituie abatere

disciplinară îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea sus enunțată, în funcție de gravitatea

abaterilor și în condițiile legii, procurorului i se aplică, prin hotărîrea Colegiului de

disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, sancțiune

disciplinară sub formă de avertisment.

Avertismentul conform art. 39 alin. (2) din aceiași Lege, constă în atenționarea, în

formă scrisă, a procurorului asupra abaterii disciplinare comise și recomandarea făcută

acestuia de a respecta pe viitor dispozițiile legale.

Sancțiunile disciplinare conform art. 41 alin. (1) - (3) din Legea menționată supra,

se aplică procurorilor în funcție. Sancțiunea disciplinară se aplică procurorului

proporțional cu gravitatea abaterii disciplinare comise și în funcție de circumstanțele

personale ale acestuia. Gravitatea abaterii disciplinare este determinată de natura faptei

comise și de consecințele produse. Consecințele produse sînt evaluate avînd în vedere

atît efectele asupra persoanelor implicate în activitățile în cadrul cărora s-a comis fapta,

cît și efectele asupra imaginii și prestigiului Procuraturii. Termenul de acțiune al

sancțiunii disciplinare este de un an de la data aplicării.

Analizând normele legale enunțate care reglementează activitatea Consiliului

Superior al Procurorilor, Colegiul lărgit a stabilit că organul independent, cu statut de

persoană juridică, format în vederea participării la procesul de constituire, funcționare

și asigurare a autoadministrării sistemului Procuraturii, dispune de dreptul discreționar

la emiterea hotărârilor pe marginea subiectelor examinate, întrucât pct. 9.12 din

Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor stabilește expres că, în cazul care

Consiliul consideră că pentru adoptarea hotărârii sunt necesare informații suplimentare,

Consiliul poate amâna examinarea chestiunii și solicita aceste informații de la subiecții

menționați la art. 86 alin. (2) din Legea cu privire la Procuratură sau de la colegiul care

a adoptat hotărârea contestată.

22

Or, libertatea de a alege decizia optimă este generată de norma de drept, de actul

normativ pus în aplicare. În procesul de reglementare, prin intermediul dispozițiilor

juridice, legislatorul se ciocnește de necesitatea de a lăsa subiecților de drept o anumită

libertate în conduita lor. Realizarea acestei conduite libere (împuterniciri oferite de

lege), în mare parte, depinde de agentul de aplicare a legii.

În același timp, Colegiul lărgit menționează că decizia luată în mod discreționar,

trebuie să fie una optimă, să corespundă finalității actului normativ, sensului legislației

în vigoare, principiilor generale ale dreptului intern și internațional, drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, deci să corespundă scopului urmărit, care

alcătuiește esența „dreptului discreționar”, a cărui realizare se efectuează cu respectarea

principiilor legalității, oportunității, echității.

Colegiul lărgit statuează că Codul administrativ reglementează aplicarea dreptului

discreționar. Or, autoritatea publică posedă o marjă discreționară în măsura în care nu

afectează de o manieră nejustificată drepturile fundamentale ale persoanei.

Astfel, art. 137 din Codul administrativ, stabilește că în exercitarea dreptului

discreționar atribuit, autoritățile publice trebuie să acționeze cu bună-credință în

limitele legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul.

Dacă autoritatea publică poate decide discreționar și doar una din mai multe consecințe

juridice este legală, atunci dreptul discreționar al autorității publice se reduce la alegerea

consecinței juridice/soluției legale. Stările de fapt identice în esență se tratează identic.

O tratare neidentică a două stări de fapt identice se admite numai dacă există un motiv

obiectiv. Dacă într-un caz autoritatea publică și-a exercitat dreptul discreționar într-un

anumit mod, atunci în cazuri similare ea este obligată să își exercite dreptul discreționar

în același mod. Această regulă nu se aplică dacă autoritatea publică intenționează să își

schimbe în viitor practica de exercitare a dreptului discreționar în cazuri similare.

În conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) și (2) din Codul administrativ,

instanța de judecată nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act

administrativ. Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului discreționar

se limitează la faptul dacă autoritatea publică: a) și-a exercitat dreptul discreționar; b)

a luat în considerare toate faptele relevante; c) a respectat limitele legale ale dreptului

discreționar; d) și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege.

Așadar, în cadrul judecării cauzei în ordine de recurs s-a constatat că prin hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-124/20 din 17 decembrie 2020, prin care a

fost admisă contestația Inspecției procurorilor și contestația procurorului-șef al

Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos și

casată hotărârea Colegiului de Disciplină nr. 3-86/19 din 14 noiembrie 2020, fiind

recunoscut vinovat procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu de comiterea abaterii disciplinare prevăzute

de art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și a fost

sistată procedura disciplinară în legătură cu expirarea termenului de tragere la

răspundere disciplinară, corespunde cerințelor de legalitate, dreptul discreționar al

autorității publice fiind exercitat cu respectarea prevederilor art. 137 din Codul

administrativ, actul administrativ contestat fiind motivat, concluzia Plenului Consiliului

Superior al Procurorilor în privința procurorului Roman Rusu de a aplica constatarea

abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură cu

23

sistarea procedurii disciplinare în legătură cu expirarea termenului de tragere la

răspundere disciplinară, fiind fortificată inclusiv de actele anexate la materialele

dosarului.

Referitor la criticile lui Roman Rusu invocate în cererea de chemare în judecată,

precum că procedura disciplinară s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor ce țin de

subdiviziunea Procuraturii Generale care este împuternicită de a efectua verificarea

sesizării, instanța de recurs le apreciază ca nefondate și lipsite de suport juridic, având

în vedere că procedura disciplinară a fost intentată la sesizarea procurorului-șef al

Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului

administrativ), pct. 2.1 lit. a) și pct. 2.2 din Regulamentul privind conținutul și

procedura de depunere a sesizării cu privire la abaterea disciplinară comisă de procuror,

aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-240/16 din

29 septembrie 2016, și pct. 7.1. lit. a) din Regulamentul cu privire la organizarea,

competența și modul de funcționare a Inspecției procurorilor, aprobat prin ordinul

Procurorului General - interimar nr. 19/35 din 29 iulie 2016, sesizarea cu privire la fapta

ce poate constitui abatere disciplinară comisă de procuror poate fi înaintată de orice

persoană interesată.

Totodată, ținând cont de atribuțiile Procurorului-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică, prevăzute în Capitolul V al Regulamentului Procuraturii, aprobat prin

Ordinul Procurorului General nr. 24/28 din 24 septembrie 2016, Colegiul lărgit

concluzionează că Adrian Mircos a avut dreptul de a depune sesizarea cu privire la fapta

ce poate constitui abatere disciplinară.

Conform art. 3 alin. (4), (5), (6), (7) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), procurorul își

desfășoară activitatea în baza principiilor legalității, imparțialității, rezonabilității,

integrității și independenței procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod

independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează. Independența

procesuală a procurorului este asigurată prin garanții care exclud orice influență

politică, financiară, administrativă sau de altă natură asupra procurorului legată de

exercitarea atribuțiilor sale. În condițiile prevederilor art. 13 din prezenta lege și ale

Codului de procedură penală, activitatea procurorului poate fi supusă controlului din

partea procurorului ierarhic superior și a instanței judecătorești. Procurorul este obligat,

prin întreaga sa activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile

persoanelor, egalitatea lor în fața legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu

pentru toți participanții la procedurile judiciare indiferent de calitatea acestora, să

respecte Codul de etică al procurorilor și să participe la formarea profesională continuă.

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului

administrativ), îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, instanța de

recurs constată că Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit că, procurorul Roman

Rusu a avut prestație necorespunzătoare manifestată la conducerea/exercitarea urmării

penale pe cauzele penale nr. xxxx și nr. xxxx.

Referitor la cauza penală nr. xxxx, Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit

24

următoarele.

Urmărirea penală a fost pornită la 11 ianuarie 2017 de către organul de urmărire

penală al DGUP a IGP, ofițerul de urmărire penală pentru cazuri excepționale ai

Direcției generale urmărire penală a MAI, Vadim Volnițchii, în temeiul de art. 26,

art. 285 alin. (1) din Codul penal, pe faptul pregătirii dezordinii în masă. Cauzei penale

i-a fost atribuit nr. xxxx.

Conform ordonanței de începere a urmăririi penale, la 09 ianuarie 2017, fiind

analizate sursele deschise de informare în masă și anume rețeaua de socializare

www.facebook.com, au fost stabilite comentarii a mai multor utilizatori cu date de

identitate false, referitor la publicația hotărârii nr. 14 din 27 decembrie 2016 a

Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica

Moldova, privind organizarea acțiunilor de protest în perioada 17 - 20 ianuarie 2017 în

Piața Marii Adunări Naționale cît și în fața clădirilor Guvernului și Parlamentului

Republicii Moldova. Reieșind din comentariile publicate, ultimii cheamă populația la

violență împotriva guvernării și la dezordini în masă.

Temei pentru pornirea urmăririi penale a servit raportul ofițerului superior de

investigații, Vladimir Bordian, coordonat cu șeful Direcției nr. 5 a INI al IGP, Valeriu

Cojocaru din 10 ianuarie 2017, înregistrat în Registrul de evidență a sesizărilor cu

privire la infracțiuni al Direcției generale urmărire penală a MAI, la 11 ianuarie 2017

și fără efectuarea investigațiilor în cadrul procesului penal, în aceiași zi a fost pornită

urmărirea penală.

Potrivit rezoluției adjunctului procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Valeriu Bodean adresată lui Roman Rusu,

acesta urma să decidă temeinicia pornirii urmării penale, iar în cazul lipsei

circumstanțelor ce exclud urmărirea penală să conducă urmărirea penală pe caz.

Prin ordonanța adjunctului-interimar al procurorului-șef al Procuraturii pentru

Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Valeriu Bodean, din

01 februarie 2017, a fost dispusă efectuarea urmăririi penale în cauza nr. xxxx de către

un grup de procurori și ofițeri de urmărire penală, sub conducerea procurorului în

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Roman

Rusu (procurorii Roman Rusu, Valeriu Sîrbu, Iulian Suhan, ofițer superior de urmărire

penală pentru cauze excepționale al SUP IP a DEUP CE a DGIUP, Vadim Volnițchii

și ofițer de investigație al Direcției nr.5 a INI, Vladimir Bordian, aceștia din urmă

neavând atribuții de ofițer de urmărire penală).

Conform notei informative și a unui raport, ambele întocmite de ofițerul superior

de investigații, Vladimir Bordian, raportul de asemenea fiind coordonat cu șeful

Direcției nr. 5 a INI al IGP, Valeriu Cojocaru, utilizatorii rețelei de socializare care au

postat comentarii ce exprimau chemări la violență și dezordini în masă dețineau

nickname-uri: „Grigore Fintina”, „Sabrina Guțu” și „Igor Doru” însă fiind verificate în

baza de date WEB Acces, identitatea acestora nu a fost stabilită.

Alte acțiuni în vederea identificării acestor persoane, inclusiv prin contactarea în

modul corespunzător a companiei Facebook, nu au fost întreprinse, în pofida

indicațiilor procurorului Roman Rusu din 12 ianuarie 2017.

De asemenea, începând cu 12 ianuarie 2017, ofițerii de investigație V. Bordian,

S. Balan și A. Ținica, (S. Balan și A. Ținica nefiind incluși în grupul de efectuare a

25

urmăririi penale) au înaintat procurorului Roman Rusu multiple rapoarte, prin care se

aduce la cunoștință că în urma măsurilor speciale de investigație întreprinse a fost

posibil de stabilit că la pregătirea pentru acțiunile de dezordini în masă din 17 - 20

ianuarie 2017 se vor implica activ și unii dintre membrii și simpatizanții Platformei

„Demnitate și Adevăr”, solicitând autorizarea efectuării măsurilor speciale de

investigații, cum ar fi, urmărirea vizuală și documentarea cu ajutorul metodelor și

mijloacelor tehnice, interceptarea și înregistrarea comunicărilor.

Referitor la acțiunile procurorului Roman Rusu, în cadrul cauzei penale nr. xxxx,

Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit că pe parcursul urmăririi penale, au fost

efectuate 4 tipuri de măsuri speciale de investigații: colectarea informației de la

furnizorii de servicii de comunicații electronice (2 autorizări); urmărirea vizuală (7

autorizări); cercetarea domiciliului și instalarea în el a aparatelor ce asigură

supravegherea și înregistrarea audio și video a celor de fotografiat și de filma (1

autorizare); interceptarea și înregistrarea comunicărilor (28 de autorizări).

Măsurilor speciale de investigație au fost supuși cet. Alexei Golovatîi, Serghei

Cebotari, Serghei Tofilat, Chiril Moțpan, Andrei Năstase, Constantin Boeșteanu, Ion

Caraman, Nicolae Gîrbu, Vasile Iacubov, Tudor Ghemu, Andrei Ghirea, Ruslan

Virbițchi, Aureliu Pisica, Arslan Safarmatov, Anatol Petrici, Daniel Nogai, Victor

Mudrea, Iuri Scobioală, Mihai Tomacinschi, Aliona Mandatii, Vladimir Soloviov,

Valeriu Chicu, Vasile Vulpe, Marcel Balagura, Mihail Marcu, Andrei Donica și

Arcadie Barbăroșie, nici o persoană din cele nominalizate neavând careva statut

procesual.

Măsura specială de investigație cercetarea la domiciliu și instalarea în el a

aparatelor ce asigură supravegherea și înregistrarea audio și video, a celor de fotografiat

și de filmat a fost aplicată în cadrul Complexului turistic „Odiseu”, amplasată în mun.

xxxx, or. xxxx, str. xxxx, ce aparține SRL „Odiseu” administrată de Tatiana Resetnic.

Totodată, s-a constatat că la cauza penală a fost anexate două rapoarte de analiză

operațională întocmite de Inspectoratul Național de Investigații la 13 februarie 2017 și

din 02 martie 2017 pe cauza penală nr. xxxx, pe care este indicat faptul că a fost pornită

cauza în baza componenței de infracțiune prevăzute de art. 177 alin. (1) din Codul

penal, acest articol fiind indicat în solicitarea șefului adjunct al Direcției nr. 5 a INI al

IGP, Serghei Carpov, de efectuare a analizei convorbirilor telefonice, iar pe alt raport

este indicat faptul că cauza penală nr. xxxx a fost pornită în baza

art. art. 26, 285 alin. (1) și art. 341 alin. (2) lit. b) din Codul penal, acest fapt fiind

indicat și în solicitarea șefului adjunct al Direcției nr. 5 a INI al IGP, Vadim Mînzari.

Consiliul Superior al Procurorilor, urmare a verificării actelor procesuale de

dispunere, consemnare și constatare a legalității efectuării măsurilor speciale de

investigații au fost constatate încălcări referitor la nerespectarea condițiilor prevăzute

de art. 1321 din Codul de procedură penală, la dispunerea și efectuarea măsurilor

speciale de investigații, încălcarea termenului de autorizare a măsurilor speciale de

investigații (fiind depășit termenul de 6 luni), încălcarea cerințelor privind consemnarea

măsurilor speciale. Mai mult, atât în rapoartele ofițerilor de investigații cât și

demersurilor procurorului Roman Rusu privind prelungirea termenului interceptării și

înregistrării comunicărilor, se conține un număr nou de telefon, pe lângă cel autorizat

inițial (convorbirile telefonice în privința cet. M. Marcu și cet. M. Balagura).

26

Prin ordonanța procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu din 07 septembrie 2017, urmărirea penală

pe cauza penală nr. xxxx a fost suspendată, în conformitate cu art. 2871 alin. (1) pct. 2)

din Codul de procedură penală, pînă la identificarea persoanei care urmează a fi pusă

sub învinuire, iar prin ordonanța din 01 august 2019 a fost reluată urmărirea penală,

respectiv prin ordonanța din 23 august 2019 a fost clasat procesul penal în cauza penală

nr. xxxx, în temeiul art. 275 pct. 3) din Codul de procedură penală, pe motiv că fapta

nu întrunește elementele infracțiunii.

Referitor la cauza penală nr. xxxx, Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit

următoarele.

La 11 iulie 2017, în adresa procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au fost expediate rapoartele ofițerilor din

09 iunie 2017, 23 iunie 2017 și 10 iulie 2017 precum și o notă informativă pentru

adoptarea unei hotărâri în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură

penală. Careva acțiuni de constatare prevăzute de art. 273 alin. (2) din Codul de

procedură penală, de către reprezentantul INI al IGP nu au fost efectuate. Concomitent,

la momentul prelungirii termenului de examinare a materialului nr. 335, circumstanțele

expuse în raportul din 23 iunie 2017 au fost epuizate, pe motiv că acestea au avut loc la

10 iunie 2017.

Procurorul Roman Rusu, primind spre examinare materialele în cauză a solicitat

prin raportul din 13 iulie 2017, înregistrarea materialelor acumulate de către organele

poliției, în Registrul nr. 1 al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate

și Cauze Speciale, în vederea examinării cazului conform prevederilor art. 274 din

Codul de procedură penală, sub aspectul investigării comiterii infracțiunii prevăzute de

art. 26, art. 285 din Codul penal (examinarea fiind dispusă prin rezoluția procurorului

șef-adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, Vitalie Busuioc).

Examinând materialele procesului penal nr. xxxx, conducându-se de prevederile

art. 52, art. 260, art. 274 alin. (2) din Codul de procedură penală, la 14 iulie 2017,

procurorul Roman Rusu a întocmit procesul-verbal privind consemnarea celor

constatate privitor la infracțiunea depistată, din care rezultă prezența unei bănuieli

rezonabile că se pregătește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, art. 285 din

Codul penal (doar texte preluate din materialele poliției fără indicarea timpului

săvârșirii infracțiunii, locului comiterii, metodelor, precum și executorii, organizatorii,

instigatorii infracțiunii).

Prin ordonanța adjunctului procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Busuioc, din 14 iulie 2017, a fost

dispusă efectuarea urmăririi penale în cauza nr. xxxx de către un grup de procurori și

ofițeri de urmărire penală, sub conducerea procurorului în Procuratura pentru

Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu.

Urmărirea penală a fost pornită la 14 iulie 2017 de către procurorul Procuratura

pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu, în

temeiul bănuielii rezonabile că a fost săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 26, art. 285

alin. (1) din Codul penal, pe faptul pregătirii dezordinii în masă. Cauzei penale i-a fost

atribuit nr. xxxx.

27

Potrivit ordonanței de pornire a urmării penale, la Procuratura pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale au parvenit materialele acumulate de către

Direcția nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, pe faptul că fiind analizate

sursele deschise de informare în masă, și anume rețeaua de socializare

www.facebook.com au fost stabiliți mai mulți utilizatori cu date de identitate eronate,

care au făcut chemări pentru organizarea acțiunilor de protest la 11 iunie 2017, cât și

alte proteste în Piața Marii Adunări Naționale, în fața clădirilor Parlamentului și

Guvernului Republicii Moldova, pentru a protesta față de modificarea sistemului

electoral și solicitarea retragerii proiectelor de Lege nr. 60/2017 și nr. 123/2017,

organizat de grupul de inițiativă creat de Vladislav Gribincea, comunitatea „Whatch

Dog”, Centru de politică și reforme, Institutul de politici publice și Alexei Tulbure.

În același context, este de menționat că la 10 iulie 2017, ora 12:00, în cadrul unei

ședințe on-line, liderul partidului politic „Platforma Demnitate și Adevăr”, Andrei

Năstase a susținut o declarație cu tematica „Adevăratele priorități ale statului trebuie să

fie grijile și nevoile oamenilor”, în cadrul căruia a făcut careva declarații contra

modificării sistemului electoral, care are la fel tentă de chemare a populației la

pregătirea pentru acțiuni de dezordini în masă. Reieșind din comentariile publicate,

ultimii cheamă populația la violență împotriva actualei guvernări, precum și dezordini

în masă.

Consiliul Superior al Procurorilor a constatat că, în condițiile în care cauza penală

s-a aflat în procedura procurorului Roman Rusu, începând cu 19 iulie 2017, ofițerii

V. Papuc și S. Balan, în lipsa unei ordonanțe motivate emise de procurorul Roman Rusu

sau un procuror ierarhic superior, cu includerea eventuală într-un anumit grup de

urmărire penală sau de ofițeri de investigații, sau de dispunere la concret lor de efectuare

a unor măsuri speciale de investigații, au înaintat multiple rapoarte prin care informau

că, în urma măsurilor speciale de investigații, au stabilit că la pregătirea pentru acțiunile

de dezordine în masă se vor implica activ și unii dintre membrii și simpatizanții

Platformei „Demnitate și Adevăr”, solicitând autorizarea efectuării unor măsuri

speciale de investigații, cum ar fi: urmărirea vizuală, interceptarea și înregistrarea

comunicărilor, ridicarea informației de la instituțiile de telecomunicații privind

descifrările convorbirilor telefonice de intrare-ieșire, cu indicarea numărului

abonatului, zonei de aflare a abonatului, cercetarea domiciliului și instalarea în el a

aparatelor ce asigură supravegherea și înregistrarea audio.

În așa mod, pe parcursul urmăririi penale, în baza rapoartelor au fost autorizate 35

de măsuri speciale de investigații în privința a 29 persoane, și anume, cet. A. Năstase,

Ch. Moțpan, S. Cebotari, S. Tofilat, C. Boeșteanu, L. Lefter, E. Ignat, V. Gribincea, A.

Barbăroșie, D. Nogai, R. Verbițschi, M. Tomacinschi, C. Mandatii, N. Gîrbu, I.

Caraman, Iu. Scobioală, A. Safarmatov, A. Mandatii, V. Iacubov, V. Josan, N. Bularga,

D. Perciun, R. Josan, G. Periera, C. Jitari, D. Plîngău, A. Slusari, A. Prodan, Gh.

Chiselița, însă nici unul din cei enumerați pe parcursul urmăririi penale nu au avut nici

o calitate procesuală.

Procurorul Roman Rusu a exercitat urmărirea penală în perioada 14 iulie 2017 -

15 septembrie 2019, fiind admise mai multe încălcări la autorizarea măsurilor speciale

de investigații, și anume:

-ordonanțele de dispunere a măsurilor speciale de investigații, demersurile

28

înaintate sunt nemotivate, nu se argumentează că pe altă cale este imposibilă realizarea

scopului procesului penal și/sau poate fi prejudiciată considerabil activitatea de

administrare a probelor, fie că acțiunea este necesară și proporțională cu restrângerea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

-actele care stau la baza dispunerii și autorizării măsurilor speciale de investigații

nu sunt bazate pe elemente probatorii concrete, care să facă direct legătura cu

persoanele în privința cărora au fost dispuse și autorizate, dar de fapt sunt bazate pe

presupuneri fără suport confirmativ că la pregătirea pentru acțiunile de dezordine în

masă posibil se vor implica activ simpatizanții Platformei „Demnitate și Adevăr”,

precum și reprezentanții societății civile;

-nu au fost administrate probe despre faptul că persoanele vizate în măsurile

dispuse și autorizate contribuie, în orice mod, la pregătirea, comiterea, favorizarea sau

tăinuirea infracțiunii investigate, fie primesc sau transmit informații relevante și

importante pentru cauza penală;

-procurorul Roman Rusu, în câteva cazuri, nu s-a expus în privința legalității

efectuării măsurii speciale de investigații, urmărirea vizuală efectuată în privința cet.

A. Năstase, Ch. Moțpan, S. Cebotari, D. Perciun, ceea ce contravine cerințelor

art. 1325 din Codul de procedură penală;

-lipsa materialelor cu privire la efectuarea/neefectuarea măsurii speciale de

investigație, cercetarea domiciliului și instalarea în el a aparatelor ce asigură

supravegherea și înregistrarea audio și video, autorizată la 17 august 2017;

-procurorul Roman Rusu a autorizat urmărirea vizuală efectuată în privința cet. A.

Năstase, Ch. Moțpan, S. Cebotari, D. Perciun, invocând că aceștia vor efectua întâlniri

cu diferite persoane din lumea criminală, care au tangență cu circumstanțele comiterii

infracțiunii, în privința cărora există date ce pot conduce rezonabil la concluzia că vor

primi de la bănuiți ori vor transmite acestora informații relevante pe cauza penală.

Totuși, nici din conținut și nici din materialele care au stat la baza emiterii hotărârii de

autorizare a acestei măsuri speciale de investigație, nu este clar și probat care sunt

persoanele din lumea criminală sau cine sunt acei bănuiți, la care face referire

procurorul.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Dumitru Railean din 22 august 2019 a fost clasat procesul

penal în cauza penală nr. xxxx în temeiul art. 275 pct. 3) din Codul de procedură penală,

pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Colegiul lărgit constată că, în susținerea poziției sale Consiliul Superior al

Procurorilor a invocat că în cadrul instrumentării unor cauze penale într-un grup de

procurori, procurorul Roman Rusu neîntemeiat a inițiat și a solicitat judecătorului de

instrucție prelungirea măsurilor speciale de investigație și urmare a examinării probelor

administrate, a decis că prin acțiunile sale procurorul a admis ingerința nejustificată în

viața privată a persoanei care are semnificația unui drept fundamental.

Drept urmare, Consiliul Superior al Procurorilor a concluzionat că nu poate fi

menținută hotărârea Colegiului de disciplină și etică din 14 noiembrie 2020 privind

încetarea procedurii disciplinare, care a concluzionat că acțiunile procurorului Roman

Rusu, rezultate din solicitarea și efectuarea măsurilor speciale de investigații nu pot fi

apreciate ca elemente ale unei abateri disciplinare deoarece toate demersurile aferente

29

au fost autorizate de către judecătorii de instrucție, fiind considerare legale.

În opinia Consiliului Superior al Procurorilor, misiunea-cheie de concretizare a

aspectelor juridice revenea procurorului Roman Rusu atât pe dosarul în care a exercitat

nemijlocit urmărirea penală (xxxx), cât și pe cel care a condus urmărirea penală (xxxx),

dânsul urmând să întreprindă măsurile necesare pentru a nu admite declanșarea unor

proceduri neîntemeiate.

În această ordine de idei, analizând conținutul actului administrativ contestat,

Colegiul lărgit constată că, Consiliul Superior al Procurorilor a notat că chiar dacă pe

caz măsurile speciale de investigații au fost autorizate de judecătorul de instrucție,

aceasta nu înseamnă că întreg comportamentul procesual al procurorului exprimat în

legătură cu dispunerea acestor măsuri poate fi calificat în mod automat ca legal.

În asemenea conjunctură, Colegiul lărgit apreciază ca fiind neîntemeiată concluzia

instanței de fond precum că, actele procesual-penale întocmite de procurorul Roman

Rusu și care îi sunt imputate ca abatere disciplinară, au fost acceptate și autorizate de

judecătorul de instrucție, iar în așa fel încheierile irevocabile a judecătorului de

instrucție înlătură orice pretins viciu al acțiunilor procedural-penale întreprinse de

procurorul-reclamant, combat alegațiile Consiliului Superior al Procurorilor privind

îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și exclud reținerea în sarcina

lui Roman Rusu a abaterii disciplinare descrise la art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

Sub acest aspect, Colegiul lărgit evocă faptul că este greșită concluzia instanței de

fond precum că actul administrativ contestat are un caracter contradictoriu menționând

că, Consiliul Superior al Procurorilor pe de o parte susține că nu a verificat legalitatea

actelor de procedură penală îndeplinite de procuror, dar totodată a afirmat că Roman

Rusu a admis acțiuni contrare normelor de drept material și procedural penale la

dispunerea și efectuare măsurilor speciale de investigații, din considerentele ce

urmează.

La acest capitol, Colegiul lărgit subscrie constatărilor Consiliului Superior al

Procurorilor că măsurile speciale de investigații efectuate în cadrul dosarului penal nu

au avut un caracter public, evident că au fost autorizare și efectuate în lipsa persoanelor

în privința cărora s-au dispus interceptări a convorbirilor telefonice, ceea ce înseamnă

că procurorul de caz trebuie să supravegheze cât mai atent toate activitățile aferente,

pentru a asigura că întinderea ingerinței a fost proporțională scopurilor urmărite.

Argumentele procurorului Roman Rusu referitor la faptul că nu era competent a

verifica prezența bănuielii rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei

infracțiuni din categoriile celor enumerate de lege, până a accepta propunerile ofițerilor

de investigații de a dispune și prelungi măsurile speciale de investigații, denotă că

dânsul și-a îndeplinit defectuos obligațiile de serviciu, a acționat necorespunzător în

raport cu atribuțiile funcționale.

Or, art. 6 alin. (3) lit. a), b) și c) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ), expres prevede că

procurorul este obligat să-și îndeplinească obligațiile de serviciu în conformitate cu

Constituția, legislația Republicii Moldova și cu tratatele internaționale la care

Republica Moldova este parte, să respecte prevederile actelor cu caracter normativ

adoptate în cadrul Procuraturii, să asigure respectarea drepturilor și a libertăților

30

fundamentale ale omului în exercitarea atribuțiilor sale.

Colegiul lărgit relevă că în același timp, procurorii își îndeplinesc atribuțiile în

cadrul principiului statului de drept, care necesită respectarea unui anumit număr de

valori fundamentale, cum ar fi imparțialitatea, transparența, onestitatea, prudența,

corectitudinea și contribuția la calitatea justiției. Pentru a spori încrederea publicului în

sistemul de justiție, procurorii trebuie să fie în permanență preocupați să se asigure că

aceste valori sunt respectate și că ele le ghidează activitatea.

Mai mult, potrivit principiului supremației legii reflectat în pct. pct. 6.1.1., 6.1.2.,

6.1.4., 6.1.6. din Codul de etică al procurorilor aprobat prin Hotărârea Adunării

Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016, procurorul trebuie să respecte legislația

națională și actele internaționale la care Republica Moldova este parte, principiile

judecății echitabile cum sunt prevăzute în articolul 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, actele

normative ale Procuraturii, și ale organelor de autoadministrare a procurorilor; să

acționeze în mod echitabil și onest; să se asigure ca procedurile penale să opereze cât

de rapid posibil, în concordanță cu interesele justiției.

Colegiul lărgit notează că, regula de la pct. 6.1.1. din Codul de etică, vine să

sublinieze nu doar obligația respectării principiului legalității așa cum este prevăzut

acesta în Lege, dar și al respectării laturii etice a legalității - supremația legii.

În context, în toate cazurile și în toate etapele procedurii judiciare procurorii

contribuie în a da asigurări că statul de drept și ordinea publică sunt garantate prin

înfăptuirea justiției în mod echitabil, imparțial și efectiv.

Regula de la pct. 6.1.4. din Codul de etică pusă în discuție vine să sublinieze

procurorul trebuie să respecte drepturile și interesele legitime ale părților și

participanților la proces, persoanelor fizice și juridice.

Mai mult, Standardele de responsabilitate profesională și declararea atribuțiilor

esențiale și drepturile procurorilor, adoptat de Asociația Internațională a Procurorilor la

data de 23 aprilie 1999 (The IAP Standards), în punctul 4.2 statuează că, atunci când

iau parte la investigarea unei infracțiuni sau exercită autoritate asupra poliției sau asupra

altor organe de cercetare penală aflate sub jurisdicția lor, procurorii trebuie să acționeze

obiectiv, imparțial și cu profesionalism, și să se asigure că aceste organe de cercetare

penală respectă principiile de drept și drepturile fundamentale ale omului.

Procurorii ar trebui să acorde o atenție deosebită deciziei de a începe sau nu

urmărirea penală, să respecte drepturile victimelor, martorilor și suspecților și să

permită oricărei persoane afectate de deciziile lor să facă recurs.

De asemenea, obligația procurorului de a respecta drepturile și interesele legitime

ale părților și participanților la proces, persoanelor fizice și juridice, se circumscrie

valorilor anunțate în preambulul Codului de etică, cum ar fi respectarea demnității

umane, a drepturilor și libertăților omului. Regula își găsește corespondent în Liniile

Directoare Europene cu privire la Etica și Comportamentul Procurorilor „Ghidul de la

Budapesta”.

Iar potrivit regulii de la pct. 6.2.1. din Codul de etică, procurorul trebuie să-și

exercite atribuțiile în mod independent, imparțial, onest, ireproșabil, dând dovadă de o

înaltă ținută morală și maximă corectitudine și să contribuie la realizarea eficientă și

efectivă a actului de justiție.

31

Așadar, împrejurările descrise determină Colegiul lărgit să conchidă că Consiliului

Superior al Procurorilor corect a considerat că prestația profesională a procurorului

Roman Rusu la instrumentarea respectivelor cauze penale este inacceptabilă, în așa

mod justificat a respins ca fiind lipsite de relevanță justificările acestuia.

Conform art. 40 alin. (1), (2) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), procurorul poate fi tras

la răspundere disciplinară în termen de 1 an de la data comiterii abaterii disciplinare.

Prin excepție de la prevederile alin.(1), în cazul comiterii unei abateri disciplinare în

activitatea procesuală, termenul de tragere la răspundere disciplinară este de 3 ani de la

data comiterii abaterii respective.

În condițiile relevate, Colegiul lărgit atestă că Consiliul Superior al Procurorilor

just a calificat acțiunile procurorului Roman Rusu în temeiul art. 38 lit. a) din Legea cu

privire la Procuratură, ca îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, însă

ținând cont de prevederile art. 40 alin. (2) din Legea enunțată, întemeiat a fost sistată

procedura disciplinară, din motivul expirării termenului de 3 ani de la data comiterii

abaterii disciplinare pentru tragerea la răspundere disciplinară a procurorului în cazul

comiterii abaterii disciplinare în activitatea procesuală, ținând cont de faptul că pe

dosarul penal nr. xxxx acțiunile procesuale efectuate de procurorul Roman Rusu s-au

circumscris perioadei 14 iulie 2017 - 06 octombrie 2017, iar pe dosarul penal nr. xxxx

dânsul a dispus suspendarea urmăririi penale la data de 07 septembrie 2017, iar după

această dată nu a mai efectuat acțiuni pe anchetele penale de referință.

Prin emiterea unui act administrativ individual, conform art. 132 din Codul

administrativ, se înțelege atât emiterea lui de către prim-ministru și autoritățile publice

cu conducere unipersonală, cît și adoptarea lui de către Guvern și autoritățile publice

cu conducere colegială. Conducerea colegială a unei autorități publice adoptă decizii

prin vot.

Corespunzător, analizând argumentele invocate de Consiliul Superior al

Procurorilor în susținerea soluției de a constata abaterea disciplinară în acțiunile

procurorului Roman Rusu, prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la

Procuratură, Colegiul lărgit consideră că autoritatea publică pârâtă exercitând dreptul

discreționar, a luat în considerare toate faptele relevante, a respectat limitele legale ale

dreptului discreționar, și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin

lege.

Sunt neîntemeiate argumentele reclamantului, însușite de instanța de fond la

adoptarea soluției pe caz că, actul administrativ contestat nu corespunde cerințelor de

conținut, în mod special în ceea ce privește motivarea soluției adoptate și caracterul

clar/cert al pretinsei abateri disciplinare constatate. Or, conform art. 51 alin. (8) din

Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii

actului administrativ), hotărîrea privind cauza disciplinară se constituie din partea

introductivă, partea descriptivă, partea motivatorie și partea dispozitivă. Forma și

conținutul hotărîrii se aprobă prin regulament aprobat de Consiliul Superior al

Procurorilor.

Iar, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) și (2) din Codul administrativ,

motivarea este operațiunea administrativă prin care se expun considerentele care

justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare se indică temeiurile

32

esențiale de drept și de fapt pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru

decizia sa. Din motivarea deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute și

punctele de vedere din care autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului

discreționar. Motivarea trebuie să se refere și la argumentele expuse în cadrul audierii.

Motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde: a) motivarea în

drept – temeiul legal pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele

procedurale obligatorii pe care se bazează actul; b) motivarea în fapt – oportunitatea

emiterii actului administrativ, inclusiv modul de exercitare a dreptului discreționar,

dacă este cazul; c) în cazul actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a

procedurii administrative care a stat la baza emiterii actului: investigații, probe, audieri,

opinii ale participanților contrare conținutului final al actului etc.

Coroborând normele legale enunțate la actul administrativ contestat, Colegiul

lărgit constată că argumentele lui Roman Rusu despre lipsa motivării actului

administrativ contestat, sunt declarative. Or, hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-124/20 din 17 decembrie 2020 corespunde normelor legale care

reglementează forma și conținutul unei astfel de hotărâri.

De asemenea, Colegiul lărgit apreciază critic concluziile instanței de fond, că

motivele invocate în actul administrativ contestat prin sine constată că Consiliul

Superior al Procurorilor și-a depășit competența funcțională declarând ilegalitatea unui

act procedural emis de procuror, atribuție exclusivă a procurorului ierarhic superior,

subsecvent a judecătorului de instrucție, în condițiile Codului de procedură penală. Or,

argumentul reclamantului ține de aprecierea greșită a actului administrativ contestat,

deoarece prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-124/20 din

17 decembrie 2020, nu s-a declarat ilegalitatea vreunui act emis de procuror, dar

Consiliul Superior al Procurorilor a dat apreciere conduitei procesuale a procurorului,

manifestată la conducerea urmăririi penale pe dosarul penal nr. xxxx și la exercitarea

urmăririi penale pe dosarul penal nr. xxxx, stabilind că Roman Rusu și-a îndeplinit

necorespunzător obligațiile de serviciu, fără ca concluziile respective să producă efecte

juridice în privința ordonanțelor procurorului.

În opinia Consiliului Superior al Procurorilor, comportamentul procurorului

Roman Rusu a fost contrar obligațiilor stabilite de normele penale, procesual penale și

etice, dânsul acționând în lipsa loialității adecvate, care trebuie să caracterizeze soluțiile

pe care le dispune un procuror în legătură cu derularea urmăririi penale în general și în

legătură cu autorizarea măsurilor speciale de investigații în special. Or, asemenea stare

a lucrurilor este în afara oricărei justificări rezonabile, comportă vicii grave în

conștientizarea rolului procurorului stabilit de lege și denotă o lipsă profundă de

responsabilitate, ce contravine fundamental cu statutul profesional atribuit procurorului

prin Constituție și prin lege.

Mai mult, atât reclamantul cât și instanța de fond nu au ținut cont de faptul că,

Consiliul Superior al Procurorilor a efectuat analiza activității procurorului Roman

Rusu în cadrul cauzelor penale nr. xxxx și nr. xxxx, inclusiv prin prisma art. 8 din

Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care are drept scop protecția persoanei

împotriva unei imixtiuni arbitrare din partea autorităților publice, însă acesta nu

înseamnă că statul are doar obligații negative, de a se abține de la asemenea ingerințe.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudența sa a estimat că substanța

33

art. 8 produce și obligații pozitive inerente cu privire la respectarea efectivă a valorilor

protejate prin Convenție.

Nu poate fi reținut ca întemeiat raționamentul instanței de fond, că actul

administrativ contestat este adoptat cu încălcarea principiului respectării independenței

decizionale a procurorului. În acest sens, Colegiul lărgit reține ca fiind justificată poziția

Consiliului Superior al Procurorilor, în care autoritatea publică face trimitere la Avizul

nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) privind

normele și principiile europene referitoare la procurori, în conformitate cu care

independentă procurorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul

procurorilor, ci o garanție pentru o justiție echitabilă, imparțială și eficientă, care

protejează atât interesele publice, cât și cele private ale persoanelor în cauză. Aceasta

normă care se regăsește și în pct. 6.2.1 din Codul de Etică al procurorilor, aprobat prin

Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016. Prin urmare,

efectuarea controlului activității procurorului nu reprezintă încălcarea principiului

respectării independenței decizionale a procurorului, dar urmărește scopul îmbunătățirii

calității actului de justiție, a eficienței activității Procuraturii, performanței

organizatorice a procuraturilor și a procurorilor.

Colegiul lărgit apreciază ca nefondate argumentele instanței de fond și ale

intimatului, că actul administrativ contestat nu corespunde cerințelor de conținut, în

mod special în ceea ce privește motivarea soluției adoptate privind îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, precum că măsura specială de investigații

nu a fost justificată în raport cu circumstanțele cauzei. Or, reclamantul nu a ținut cont

de faptul că obținerea autorizării judecătorești nu este suficientă pentru a asigura

respectarea garanțiilor pentru persoanele vizate și care de fapt, nu echivalează cu

îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de serviciu.

Mai mult, Consiliul Superior al Procurorilor în actul administrativ contestat,

menționează că substanța actului de justiție înseamnă mai mult decât simpla întrunire a

condițiilor de formă pentru realizarea procedurilor juridice or, subiecții abilitați cu

aplicarea în concret a legii au obligația de a examina cazurile într-o manieră complexă,

ținând cont de toate circumstanțele cauzei și, raportat la prezenta procedură

disciplinară, procurorul Roman Rusu, pe lângă condițiile stricte ale autorizării

măsurilor speciale de investigații, avea sarcina prescrisă de lege, de a contribui la

respectarea ordinii de drept, efectuarea justiției, apărarea drepturilor și intereselor

legitime ale persoanei și ale societății.

Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit că procurorul Roman Rusu a procedat

necorespunzător atunci când a analizat relevanța solicitării/prelungirii interceptărilor

convorbirilor telefonice, precum și în contextul acestor măsuri

La acest capitol, Consiliul Superior al Procurorilor a statuat că procurorul Roman

Rusu nu a depus efort și nu a analizat situația pe care o investiga în lumina

coordonatelor dreptului la libera exprimare a persoanelor consfințit atât prin Convenția

Europeană pentru Drepturile Omului, cât și la nivel constituțional, dar în mod

tendențios a acceptat și a încurajat evoluția, timp îndelungat a investigațiilor procesual-

penale pe conținutul a câtorva mesaje de protest plasate pe o rețea de socializare. Mai

mult, a apreciat Consiliul Superior al Procurorilor drept inacceptabil și nejustificat

faptul că pe dosarul penal nr. xxxx nu s-au întreprins măsurile necesare pentru

34

identificarea utilizatorilor care au plasat acele mesajele de protest, care în opinia

organului de urmărire penală, validată de procurorul Roman Rusu, au stat la baza

bănuielii rezonabile că a fost comisă o infracțiune.

Mai mult, deși nu a efectuat aceste verificări și nu a orientat organul de urmărire

penală spre întreprinderea măsurilor care să ofere răspuns la necesitatea stabilirii

identității mesajelor de protest de pe „facebook”, precum și nu a analizat corect faptul

că pe parcursul unei perioade îndelungate interceptările efectuate nu ofereau careva

rezultate pertinente, totuși într-un mod tendențios și necorespunzător atribuțiilor de

serviciu, procurorul Roman Rusu a continuat procedurile referitoare la măsurile

speciale de investigații, înțelegând că prin așa comportament sunt diluate și

obstrucționate temeiurile de fapt și de drept ce au fundamentat ingerința în dreptul la

viață privată al persoanelor.

De altfel, situația este și mai dificilă referitor la analizele făcute de către procurorul

Roman Rusu la pornirea urmăririi penale pe dosarul penal nr. xxxx, unde dânsul a

invocat în ordonanțe fapte inexistențe, bazându-și soluția de începere a urmăririi penale

pe o bănuială rezonabilă lipsită de fundament și temeiuri în acest sens. Aici, Colegiul

lărgit punctează că argumentele lui Roman Rusu din cererea de chemare în judecată nu

reprezintă altceva decât o formă de apărare.

Din aceste considerente, nu este posibil să evalueze prestația profesională a

procurorului Roman Rusu exprimată la gestionarea măsurilor speciale de investigații în

dosarele penale menționate supra, doar prin prisma existenței autorizării acordate de

către judecătorii de instrucție, deoarece administrarea actului de justiție nu este un

concept pur formal, iar în acest caz include și alte atribuții de serviciu ale procurorului,

care îi reclamau vigilență profesională sporită, condiție care nu a fost însă întrunită.

Or, este inadmisibil rolul pasiv al procurorului în respectivele cauze penale, ținând

cont de faptul că dânsul și-a redus contribuția doar la o prestație tehnică de prezentare

către judecătorul de instrucție a rapoartelor depuse de către ofițerii de investigații, fără

să analizeze conținutul acestora și fără să le raporteze la circumstanțele particulare ale

cazurilor aflate în examinare. De fapt, procurorul nu a asigurat verificarea în modul

corespunzător a raportului de cauzalitate între persoanele indicate în ordonanțele de

pornire a urmăririi penale și persoanele supuse măsurilor speciale de investigații,

precum și între faptele invocate în ordonanțele de pornire a urmăririi penale și

evenimentele desfășurate în realitate.

La acest capitol, s-a stabilit că ordonanța de pornire a urmăririi penale pe dosarul

nr. xxxx a emisă la 14 iulie 2017, iar faptele la care se referea datau cu 11 iunie 2017,

adică se epuizase un eventual conflict care ar fi putut genera presupuneri despre anumite

dezordini în masă.

Consiliul Superior al Procurorilor a consemnat că, procurorul Roman Rusu a fost

tendențios în conduita sa procesuală, a apreciat disproporționat în dosarul

nr. xxxx că existența a doar 3 (trei) comentarii este un temei solid de a crede că se

preconizează dezordini masive.

Prin urmare, modul în care procurorul Roman Rusu s-a raportat la îndeplinirea

atribuțiilor sale funcționale viciază câmpul de legalitate în care au fost

autorizate/prelungite măsurile speciale de investigații pe aceste dosare precum și

geneza factologică a acestora deoarece dânsul a consimțit informații fără relevanță

35

pentru dosarele penale vizate și nu a analizat situațiile sub aspectul realităților

constatate (acțiunile de protest nu au avut loc ori s-au desfășurat în mod pașnic), dar,

prin folosirea frazelor generale, artificial a menținut atât aparența că pericolul social

persistă, cât și necesitatea de continuare a interceptărilor.

Colegiul lărgit remarcă faptul că procurorul Roman Rusu prin acțiunea înaintată

și explicațiile prezentate Consiliului Superior al Procurorilor, susține că nu a încălcat

termenul de 6 luni (6 luni + 15 zile), prevăzut de lege pentru efectuarea convorbirilor

telefonice, invocând că fiecare demers la prelungire se depunea cu cîteva zile înainte

de expirarea termenului de expirare, astfel în fiecare lună acest termen se diminua cu

cîteva zile și anume de la 2 la 4 zile.

În corespundere cu prevederile art. 231 alin. (4) din Codul de procedură penală,

termenele calculate pe luni sau pe ani expiră la sfârșitul zilei respective a ultimei luni

sau la sfârșitul zilei și lunii respective din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună

ce nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acestei luni.

Prin prisma normei de drept procesual penale precitate, Colegiul lărgit

menționează, caracterul imperativ al legii nu lasă loc de interpretări arbitrare, nu conține

condiționalități, iar depunerea demersurilor în avans cu cîteva zile nu are și nici nu

poate avea nici un impact asupra curgerii termenului.

În contextul dat, instanța de recurs reține că cele descrise incontestabil indică

asupra faptului că procurorul Roman Rusu greșit a ajuns la concluzia privind curgerea

termenului în acest caz, cu toate că legea prescrie clar cum se calculează termenul, iar

respectarea acestuia trebuie să fie o garanție asigurată de către procuror pentru

persoanele supuse măsurilor speciale de investigație.

Aspectele constatate denotă că procurorul Roman Rusu, conștientizând importanța

atribuțiilor ce îi reveneau în cadrul exercitării funcției, și-a îndeplinit necorespunzător

obligațiile de serviciu în contextul exercitării atribuțiilor de conducere a urmăririi

penale pe dosarul penal nr. xxxx și exercitării urmăririi penale pe dosarul nr. xxxx, prin

eludarea obligațiilor ce îi reveneau la autorizarea măsurilor speciale.

Consiliul Superior al Procurorilor a considerat că procurorul Roman Rusu nu a

ținut cont de prescripțiile art. 1 alin. (2), art.19 alin. (3), art. 20, art. 52, art. 1321-9,

art.254, art.2871 din Codul de procedură penală; art.6 alin. (1) din Convenția Europeană

pentru Drepturilor Omului, iar faptele comise de către procurorul Roman Rusu,

constituie, îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, adică abaterea

disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură, dat fiind

faptul că dânsul nu și-a exercitat atribuțiile de serviciu în corespundere cu prevederile

art. 6 alin. (3) lit. a), b), c) din Legea cu privire la Procuratură, pct. pct. 6.1.1., 6.1.4.,

6.2.1. din Codul de etică al procurorilor aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a

Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016.

Circumstanțele descrise permit Colegiului lărgit să conchidă că, instanța de fond,

a interpretat eronat prevederile legii, iar concluziile acesteia sunt în contradicție cu

circumstanțele cauzei, motiv din care hotărârea pronunțată, nu poate fi menținută ca

întemeiată.

Din considerentele menționate supra, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

36

recursul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea din

21 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei decizii noi prin care să fie

respinsă integral acțiunea depusă de Roman Rusu.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) în coroborare cu art. 224 alin. (1)

lit. f) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Se casează integral hotărârea din 21 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău și se

emite o decizie nouă, prin care:

Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Roman Rusu împotriva

Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea actului administrativ

individual defavorabil, ca fiind neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Iurie Bejenaru

Victor Burduh

37