3ra-889/21 — anularea hotaririi CSP

3ra-889/21 — anularea hotaririi CSP (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-889/2021

2-20159729-01-3ra-17082021

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, E. Palanciuc, I. Muruianu)

D E C I Z I E

09 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil Comercial și de Contencios Administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Iurie Bejenaru

Victor Burduh

examinând recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Vitalie Roșior împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la

anularea actului administrativ individual defavorabil,

împotriva hotărârii din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 18 decembrie 2020, Vitalie Roșior a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea hotărârii

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, în partea

ce ține de casarea parțială a hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-85/19 din

10 iulie 2020, în privința procurorului Vitalie Roșior și în partea recunoașterii

procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, Vitalie Roșior vinovat de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de

art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 05 iulie 2019, în cancelaria Procuraturii

Generale a fost înregistrată scrisoarea Ministerului Afacerilor Interne cu

nr. 44/30-1584 din 04 iulie 2019, prin care a fost solicitat efectuarea investigațiilor

ample privind legalitatea temeiurilor ce au stat la baza interceptărilor, făcând

trimitere la publicația „www.rise.md” intitulată „Ministerul interceptărilor”.

La 16 iulie 2019, conform indicației Procurorului General - interimar, Secția

unificare a practicii în domeniul urmăririi penale din cadrul Direcției urmărire penală

și criminalistică a Procuraturii Generale, a inițiat verificarea materialelor cauzei

penale nr. xxxx, la acel moment aflată în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

1

Ca urmare a controlului efectuat, bazându-se pe prevederile art. 43 din Legea

cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, procurorul-șef al Direcției

urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, a expediat

în adresa Consiliului Superior al Procurorilor sesizarea nr. 11-19d/19-2315 din

14 august 2019, cu privire la faptele ce pot constitui abateri disciplinare, comise de

procurorii Dumitru Raileanu și Vitalie Roșior.

Prin scrisoarea nr. l-59s/19-786 din 14 august 2019, Consiliul Superior al

Procurorilor a expediat sesizarea respectivă Inspecției procurorilor, iar prin decizia

din 12 septembrie 2019, în temeiul sesizării procurorul-șef al Direcției urmărire

penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Inspecția procurorilor a decis

transmiterea materialelor procedurii disciplinare în privința procurorului în

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie

Roșior, Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor, constatând admiterea mai multor încălcări procesual-penale la

exercitarea urmăririi penale în cauza penală nr. xxxx, și anume la dispunerea și

efectuarea măsurilor speciale de investigații.

Prin decizia Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor, a fost dispusă conexarea la prezenta cauză disciplinară a cauzei

disciplinare pornite în temeiul sesizării procurorului-șef interimar al Procuraturii

pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din 20 ianuarie 2020.

Prin hotărârea nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, Colegiul de disciplină și etică de

pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor a decis încetarea procedurilor

disciplinare în privința procurorului Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Roșior.

La 15 iulie 2020, împotriva hotărârii nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020 a Colegiului

de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, a depus

contestație Inspecția procurorilor, doar în partea ce ține de verificarea materialelor

cauzelor penale nr. xxxx și nr. xxxx, iar la 09 octombrie 2020 împotriva aceleiași

hotărâri a depus contestație și procurorul-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, în partea ce ține de verificarea

materialelor cauzei penale nr. xxxx.

Prin hotărârea nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, Consiliul Superior al

Procurorilor a respins contestația Inspecției procurorilor împotriva hotărârii

Colegiului de disciplină nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, a fost admisă contestația

procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii

Generale, Adrian Mircos și a fost casată parțială hotărârea Colegiului de disciplină

nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, iar procurorul în Procuratura pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Roșior, a fost recunoscut vinovat

de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la

Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și a fost aplicată în privința acestuia

sancțiunea disciplinare sub formă de avertisment.

Reclamantul a invocat că, hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, în partea admiterii contestației este

neîntemeiată, adoptată cu încălcarea procedurii prevăzute de Legea cu privire la

Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 or, Consiliul Superior al Procurorilor

recunoaște că procedura de dispunere și autorizare a măsurilor speciale de

investigații a fost respectată.

2

Reclamantul a specificat că în tot cuprinsul actului administrativ contestat nu

există vreo mențiune cu privire la norma procesuală încălcată, iar temeiul constatării

abaterii disciplinare l-a constituit nu o încălcare procesuală, dar o simplă opinie

precum că măsura specială de investigații nu a fost justificată în raport cu

circumstanțele cauzei, ceea ce constituie un criteriu pur subiectiv și interpretabil,

mai ales în virtutea caracterului specific al infracțiunii cercetate.

În opinia reclamantului, reieșind din faptul că a fost constatată abaterea

disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016, nu este clar care obligații de serviciu au fost încălcate și în ce

mod, chiar și în încercarea de a individualiza acțiunea procesuală efectuată cu

încălcări, care a servit drept temei pentru tragerea la răspundere disciplinară, au fost

utilizate mai multe formulări, nefiind clar care anume din ele este definitivă.

Argumentele autorului sesizării și cele ale Consiliului Superior al Procurorilor

poartă un caracter arbitrar, deoarece prin încheiere judecătorească a fost confirmată

nu doar oportunitatea și legalitatea inițierii și prelungirii măsurilor, dar și legalitatea

efectuării lor, astfel încât este inadmisibilă orice altă catalogare a acestora drept

ilegale sau neîntemeiate de către persoane ce nu sunt părți ale procesului penal sau

nu au fost lezate în careva drepturi.

Având în vedere că în cadrul procedurii disciplinare, de către Consiliul Superior

al Procurorilor a fost confirmată respectarea procedurii de autorizare a măsurilor

speciale de investigații, fiind pusă la îndoială doar măsura în care acestea au fost

justificate în raport cu circumstanțele cauzei, în opinia reclamanului o astfel de

abordare este inacceptabilă din punctul de vedere al independenței decizionale a

procurorului și constituie o imixtiune directă în activitatea acestuia.

Reclamantul a notat că, actul de sesizare al procurorului-șef al Direcției

urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos și hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor, reprezintă o expunere asupra unor acte cu

caracter decizional irevocabil, emise de procuror în cadrul unui proces penal, care

au fost supuse și controlului judiciar în repetate rânduri la inițierea măsurii speciale

de investigații, la prelungirea și legalizarea rezultatelor acesteia.

Modul în care este formulată argumentarea actului administrativ contestat face

posibilă sancționarea oricărui procuror pentru întocmirea oricărui act procesual,

deoarece absolut toate constatările poartă un caracter vag și generalizat, care poate

fi adaptat cu ușurință la diferite situații.

Reclamantul a invocat că, verificarea legalității măsurilor speciale de

investigații este efectuată de multiple persoane care nu au atribuție la cauza penală,

însă nicidecum de persoanele care au dreptul să efectueze acest control potrivit

prevederilor Codului de procedură penală, cum ar fi procurorul ierarhic superior, în

cazul actelor emise de procuror, fie instanța de judecată (Curtea de Apel Chișinău),

în cazul contestării legalității încheierii prin care a fost autorizată măsura specială de

investigații de către persoanele care se consideră lezate în drepturi. O astfel de

abordare, atât din partea autorului sesizării, cât și din partea Consiliului Superior al

Procurorilor poartă un profund caracter discreționar, deoarece, fără a ține cont de

principiul independenței procesuale a procurorului, de faptul că actele adoptate de

acesta sunt în vigoare și au fost supuse controlului judiciar, există pericolul ca, la

orice etapă a urmăririi penale, în mod special în cazul în care cauza capătă rezonanță

publică, orice subdiviziune a Procuraturii Generale să formuleze propriile concluzii

3

subiective asupra legalității/oportunității acestor acțiuni, inclusiv cu survenirea

ulterioară a consecințelor prin inițierea unor proceduri disciplinare, după cum a avut

loc și în cazul de față.

Astfel, rezultă încălcarea flagrantă a principiului respectării independenței

decizionale a procurorului, de care urmează a se ține cont în mod obligatoriu la

inițierea și examinarea procedurilor disciplinare în privința procurorilor, ceea ce

contravine prevederilor art. 37 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 respectiv, decizia cu privire la sancționarea disciplinară adoptată

cu încălcarea principiului menționat este ilegală și urmează a fi anulată or, principiul

enunțat a fost prevăzut în actele normative ce reglementează activitatea procurorului

anume pentru a evita astfel de imixtiuni, iar în caz contrar devine extrem de

vulnerabil procurorul care eventual adoptă în cauzele penale decizii de clasare a

procesului penal, încetare a urmăririi penale, scoatere a persoanei de sub urmărire

penală, a cărui demersuri au fost respinse de instanța de judecată, fie în cauzele

penale unde măsurile speciale de investigații nu au fost rezultative (deși au fost

autorizate și legalizate de judecătorul de instrucție), fiind posibil de a fi sancționat

în orice moment cu aceeași formulare subiectivă care se regăsește în hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, în pofida

faptului că aceste acțiuni sunt legale.

Reclamantul a opinat că, activitățile de acumulare a materialelor, de efectuare

a copiilor de pe documente, de examinare a dosarelor etc., au fost efectuate doar de

către Direcția urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, ceea ce

rezultă din actele anexate la sesizarea procurorului-șef al Direcției urmărire penală

și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, după cum și din

corespondența acestei subdiviziuni a Procuraturii Generale cu Procuratura pentru

Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, pe când o astfel de

corespondență a Inspecției cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, lipsește.

Verificarea informației ce a servit drept temei pentru aplicarea sancțiunii

disciplinare, nu a fost efectuată în exclusivitate de Inspecția procurorilor, după cum

prescrie art. 46 alin. (3) lit. a), b), c) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire

la Procuratură, ci de o subdiviziune a Procuraturii Generale, care nu are asttel de

împuterniciri, atât conform Legii cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie

2016, cât și conform prevederilor Codului de procedură penală, potrivit acestor acte

normative nefiind posibilă delegarea unor astfel de împuterniciri prin indicația

Procurorului General interimar, astfel încât, la caz, sesizarea a fost înaintată de

procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale,

Adrian Mircos, care nu poate fi atribuit la vreuna dintre categoriile specificate la art.

43 alin. (1) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

Reclamantul a mai menționat că, Inspecția Procurorilor a contestat hotărârea

Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor cu

nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, doar în partea ce ține de verificarea materialelor

cauzelor penale nr. xxxx și nr. xxxx, fiind de acord cu hotărârea Colegiului în

privința abaterilor constatate la gestionarea cauzei penale

nr. xxxx, referitoare la măsurile speciale de investigații vizate în prezenta cerere de

chemare în judecată.

4

De asemenea a relevat că, hotărârea Colegiul de disciplină și etică de pe lângă

Consiliul Superior al Procurorilor cu nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, în partea ce ține

de pretinsele abateri la dispunerea măsurilor speciale de investigații în cauza penală

nr. xxxx, au fost contestate doar de către procurorul-șef al Direcției urmărire penală

și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, iar în consecință, de către

Consiliul Superior al Procurorilor a fost admisă contestația unei persoane care nu

este subiect al sesizării.

În sesizarea procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a

Procuraturii Generale, Adrian Mircos, nr. 11-19d/19-2315 din 14 august 2019, cu

referire la temeiul înaintării este indicat doar art. 43 din Legea cu privire la

Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, fără a se face referință la litera concretă,

astfel fiind neclar în care calitate acesta a înaintat sesizarea, iar ulterior această

chestiune nu a fost verificată de către Inspecția Procurorilor și nici de către Consiliul

Superior al Procurorilor.

Reclamantul susține că, în actele procedurii disciplinare nu există mențiune cu

privire la temeiul legal în baza căruia procurorul-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, i-a fost acceptată calitatea de

persoană care este în drept să înainteze sesizare privind atragerea la răspundere

disciplinară a unui procuror or, unica categorie la care acesta ar putea fi, cel puțin

teoretic, atribuit, este cea de persoană interesată, iar Legea cu privire la Procuratură

nu prevede noțiunea de persoană interesată, acest termen este utilizat, atât în

legislația procesual penală, cât și în cea procesual civilă, semnificând o persoană a

cărei drepturi sunt afectate, care urmărește tragerea unor foloase personale sau este

interesată personal în rezultatul cauzei.

În opinia reclamantului, procurorul-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, nefiind procuror ierarhic

superior pentru procurorii din procuratura specializată, în sensul prevederilor

art. 531 din Codul de procedură penală, nu avea atribuții în domeniul controlului

ierarhic al procurorilor care gestionau cauza penală nr. xxxx și nici calitatea de

persoană interesată.

Reclamantul a conchis că argumentul precum că informațiile ar fi obținute din

mijloacele mass-media nu poate fi acceptat, deoarece atât în scrisoarea Ministerului

Afacerilor Interne cu nr. 44/30-1584 din 04 iulie 2019, cât și în publicația

„www.rise.md” intitulată „Ministerul interceptărilor”, nu există vreo mențiune cu

privire la cauza penală nr. xxxx, fiind specificate alte cauze penale. Modelând

situația în care sesizarea ar fi înaintată cu respectarea cerințelor legale și principiilor

prevăzute de Legea cu privire la Procuratură, scrisoarea Ministerului Afacerilor

Interne cu nr. 44/30-1584 din 04 iulie 2019 sau eventual publicația „www.rise.md”

intitulată „Ministerul interceptărilor”, urma a fi direcționată din start pentru

verificare Inspecției Procurorilor, care poate avea calitatea de autor al sesizării.

Prin hotărârea din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea

de chemare în judecată depusă de Vitalie Roșior împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor privind anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, cu privire la contestarea hotărârii Colegiului

de disciplină și etică nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, în privința procurorului Vitalie

Roșior.

5

A fost anulată hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-99/2020 din

22 octombrie 2020, cu privire la contestarea hotărârii Colegiului de disciplină și etică

nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, în privința procurorului Vitalie Roșior (f.d. 92-148).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că la 14 august 2019,

procurorul-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale,

Mircos Adrian, a înaintat către Consiliul Superior al Procurorilor sesizarea

nr. 11-19d/19-2315 cu privire la faptele ce pot constitui abateri disciplinare, comise

de procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Cauze Speciale, Dumitru Railean și Roșior Vitalie în cadrul cauzei penale

nr. xxxx, în temeiul art. 38 lit. a) și e) din Legea cu privire la Procuratură

nr. 3 din 25 februarile 2016.

Procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Cauze Speciale, Vitalie Roșior a invocat că aspectele constatate în sesizarea

nr. 11-19d/19-2315 din 14 august 2019 nu pot servi drept temei pentru atragerea sa

la răspundere disciplinară.

Inspectorul din cadrul Inspecției Procurorilor a Procuraturii Generale, Natalia

Cernous, în urma analizării rezultatelor verificării sesizării a ajuns la concluzia că

procurorul Roșior Vitalie, activând în grupul de urmărire penală și în cadrul

efectuării de către el personal a unor măsuri special de investigații, și-a îndeplinit

necorespunzător obligațiile de serviciu, prevăzute în art. 6 alin. (3) lit. a), b) și c) din

Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, pct. 6.1.1., 6.1.2., 6.1.4.,

6.1.6 din Codul de etică al procurorilor, iar prin decizia din 12 septembrie 2019 a

decis transmiterea materialelor procedurii disciplinare Colegiul de disciplină și etică

pentru examinare.

Prin hotărârea nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, Colegiul de disciplină și etică de

pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor a dispus încetarea procedurilor

disciplinare în privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Roșior, pe motiv că nu a fost comisă o abatere

disciplinară.

Instanța de judecată a mai stabilit că prin hotărârea nr. 1-99/2020 din

22 octombrie 2020, Consiliul Superior al Procurorilor a decis respingerea

contestației Inspecției procurorilor împotriva hotărârii Colegiului de disciplină

nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, admiterea contestației procurorului-șef al Direcției

urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos și casarea

parțială a hotărârii Colegiului de disciplină nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020,

recunoașterea procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității

Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Roșior, vinovat de comiterea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură și aplicarea în privința acestuia a sancțiunii disciplinare sub

formă de avertisment.

Așadar, instanța de judecată a concluzionat că actele procesual-penale

întocmite de procurorul Vitalie Roșior și care îi sunt imputate ca abatere disciplinară,

au fost acceptate și autorizate de judecătorul de instrucție. În opinia instanței, este

indubitabil faptul că, ordonanțele procurorului Vitalie Roșior au fost supuse

controlului judecătoresc și au fost înțelese ca fiind legale și temeinice, adică au fost

acceptate ca fiind motivate, adecvate circumstanțelor cauzelor penale și necesare

pentru acumularea probelor.

6

Instanța de fond a relevat că, încheierile irevocabile a judecătorului de instrucție

înlătură orice pretins viciu al acțiunilor procedural-penale întreprinse de

procurorul/reclamant, combat alegațiile Consiliului Superior al Procurorilor privind

îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și exclud reținerea în

sarcina lui Vitalie Roșior a abaterii disciplinare descrise la art. 38 lit. a) din Legea

nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.

Instanța de judecată a menționat că o altă abordare a acestei situații juridice ar

fi contrară textului și spiritului art. 114 și art. 115, în coroborate cu art. 120 din

Constituție, care instituie principiul că justiția se înfăptuiește în numele legii numai

de instanțele judecătorești și proclamă caracterul obligatoriu al actelor judecătorești

definitive.

De asemenea, a subliniat caracterul contradictoriu al actului administrativ

contestat or, pe de o parte, Consiliul Superior al Procurorilor susține că nu a verificat

legalitatea actelor de procedură penală înfăptuite de procuror, dar totodată a afirmat

că Vitalie Roșior a admis acțiuni contrare normelor de drept material și procedural

penale la dispunerea și efectuare măsurilor speciale de investigații.

Instanța de judecată a subliniat că, îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor

de serviciu poate fi probată și imputată procurorului, doar în situația când acesta

încalcă anumite obligații de serviciu, care sunt expres prevăzute de norme juridice

or, în caz contrar sancționarea procurorului devine arbitrară, contrară art. 1 alin. (3)

din Constituție, care instituie principiul că Republica Moldova este un stat de drept,

iar Consiliul Superior al Procurorilor va avea posibilitate nelimitată de a interpreta

această abatere disciplinară în detrimentul independenței legale a procurorului.

Astfel, instanța de judecată a concluzionat că procurorul poate fi tras la

răspundere disciplinară doar dacă judecătorul de instrucție a respins demersurile

respective, sau dacă încheierile judecătorului de instrucție care, prin absurditate, ar

fi admis asemenea demersuri a procurorului, au fost, în prealabil, desființate prin căi

de atac extraordinare ca fiind vădit ilegale.

La 10 iunie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor, a depus recurs nemotivat

împotriva hotărârii din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, ulterior la 27 iulie

2021 a prezentat motivarea recursului, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei decizii noi de respingere a acțiunii

(f.d. 149, 153-162).

În motivarea recursului, recurentul și-a exprimat dezacordul cu hotărârea

primei instanțe, reținând că este lacunară și nu oferă răspuns la constatările și

concluziile privind încălcările disciplinare care au fost reproșate procurorului Vitalie

Roșior. Or, hotărârea contestată conține formulări generale, iar aprecierile făcute

sunt eronate, fiind evident omisă obligația de analiză atentă a cauzei deduse spre

examinare și de evaluare a probelor în spiritul tuturor normelor de drept incidente.

Recurentul a indicat că, instanța a invocat doar unele norme de drept și a

reflectat aspecte segmentare din acuzațiile disciplinare aduse procurorului Vitalie

Roșior, fapt care a avut ca rezultat aprecierea eronată a situației în ansamblu și a

afectat substanțial obiectivitatea raționamentelor formulate pentru motivarea soluției

adoptate. Astfel, omisiunea instanței de contencios administrativ de a analiza cauza

în ansamblul său, de a elucida substanța obligațiilor procurorului la

efectuarea/conducerea urmăririi penale și de a evalua în profunzime întreaga

7

conduită procesuală a procurorului Vitalie Roșior a generat consecința că hotărârea

criticată să poarte un caracter arbitrar.

Atitudinea subiectivă și superficială a instanței la aprecierea probelor și

motivarea hotărârii criticate a determinat soluționarea greșită a cauzei, lăscând fără

un răspuns obiecțiile privind modul necorespunzător de exercitare a atribuțiilor

funcționale de către procurorul Vitalie Roșior, precum și eronat a interpretat esența

corectă a principiului independenței și obiectivității procurorului, care prin întreaga

sa activitate este obligat să asigure respectarea, fără echivoc, a drepturilor omului.

De asemenea, a opinat că este incontestabil că principiul independenței

procesuale a procurorului reprezintă un pilon fundamental ce susține realizarea

dreptului la un proces echitabil. Totuși, acest principiu nu trebuie înțeles ca fiind

posibilitatea de a acționa după propria voință, deoarece independența procurorilor

nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu personal, aceasta reprezintă o garanție

acordată cetățenilor spre a le confirma că toate cazurile sunt examinate în mod

echitabil și conform legii, normă care este susținută de standardele internaționale și

se regăsește și în pct. 6.2.1 din Codul de etică al procurorilor, aprobat prin hotărârea

Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016.

La caz, conduita procesuală a procurorului Vitalie Roșior nu se aliniază

standardelor de profesionalism și rolului ce îi revine procurorului în cadrul urmăririi

penale. Este evident că efectuarea urmăririi penale este de competența procurorului,

care se exercită inclusiv în baza principiului independenței procesuale, respectiv

Consiliul Superior al Procurorilor nu s-a substituit unei instanțe de judecată și nu a

analizat temeinicia sau legalitatea depunerii demersurilor de autorizarea interceptării

și înregistrării convorbirilor telefonice. În hotărârea sa, Consiliul Superior al

Procurorilor nu a contestat principiul independenței procesuale a procurorului în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă independența în activitate nicidecum nu

înseamnă să se procedeze conform voinței arbitrare, ci să se procedeze așa cum

spune litera legii.

Recurentul a explicat că, Consiliul Superior al Procurorilor a analizat și

pozițiile din contestații, respectiv și-a expus motivat concluziile cu raportare la

standardele profesionale impuse procurorilor. De asemenea, Consiliul Superior al

Procurorilor și-a respectat competențele, nu a făcut concluzii pe partea de fond a

raționamentelor procurorului Vitalie Roșior la efectuarea urmăririi penale, dar a

făcut constatări doar ce țin de conduita procesuală a acestuia, la modul în care acesta

s-a raportat la atribuțiile funcționale, aspecte care nu interferează cu semnificația

intrisecă procesuală a atribuțiilor procesuale ale unui procuror, fundamentate pe

independența acestuia la efectuarea urmăririi penale.

Recurentul susține că, Curtea de Apel Chișinău a făcut aprecieri eronate și

superficiale, limitându-se la condițiile strict formale, fără să procedeze la analiza

complexă a modului cum a acționat procurorul Vitalie Roșior. Astfel, nu a fost luat

în considerare faptul că până la emiterea demersului de autorizare a interceptării

convorbirilor telefonice procurorul are obligația să analizeze exigent și să stabilească

întrunirea condițiilor prevăzute că asemenea măsuri speciale sunt necesare.

Efectuarea interceptărilor convorbirilor telefonice interferează substanțial cu dreptul

la viață privată și este de datoria procurorului să excludă orice dubii sau elemente,

care ar compromite acuratețea raționamentului său logico-juridic și ar afecta

procesele sale de analiză a utilizării acestor competențe oferite de lege.

8

În acest sens, Consiliul Superior al Procurorilor a constatat și absența motivării

ordonanțelor de dispunere a măsurilor speciale de investigații, care nu conțin

argumente de ce pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal

și/sau cum poate fi prejudiciată considerabil activitatea de administrare a probelor,

precum și nici nu dau o explicație rezonabilă că aceste acțiuni, în concret, sunt

necesare și proporționale cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Recurentul a conchis că din perspectiva obligațiilor pozitive conexe, ce însoțesc

procedurile de efectuare a acestor măsuri, procurorul Vitalie Roșior nu și-a îndeplinit

corespunzător atribuțiile de serviciu, deoarece dânsul neîntemeiat a făcut aprecieri

că doar obținerea autorizării judecătorești este suficientă pentru a asigura respectarea

garanțiilor pentru persoanele vizate.

Argumentele instanței ierarhic inferioare nu au relevanță și nu sunt de natură

de a justifica conduita acestuia. La caz, obiectul examinării procedurii disciplinare

l-a constituit acțiunea, adică conduita procurorului în contextul îndeplinirii atribuției

de efectuarea măsurilor speciale de investigații. Or, procurorii sunt autoritatea

publică care, în numele societății și în interes public, asigură aplicarea legii în cazul

în care încălcarea legii atrage răspunderea penală, luând în considerație atât

drepturile persoanei, cât și necesitatea eficienței sistemului justiției penale.

La fel, prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 1-99/20 din

22 octombrie 2020, nu s-a declarat ilegalitatea vreunui act emis de procuror, dar a

fost făcută apreciere acțiunilor procurorului întreprinse în cadrul unui dosar penal,

fără ca concluziile respective să producă efecte juridice în privința

demersurilor/ordonanțelor procurorului.

Recurentul a invocat că, prima instanță nu a ținut cont de faptul că, Consiliul

Superior al Procurorilor a efectuat analiza activității procurorului Vitalie Roșior în

cadrul unui dosar penal, inclusiv prin prisma cerințelor stabilite de CEDO.

În final, a notat că actul administrativ individual defavorabil contestat, a fost

emis cu respectarea dreptului discreționar al Consiliului Superior al Procurorilor,

fiind luate în considerare toate faptele relevante, fiind respectate limitele legale ale

dreptului discreționar, iar dreptul discreționar fiind exercitat conform scopului

acordat prin lege.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărîrile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Succesiv, cu referire la termenul de depunere a recursului depus de Consiliul

Superior al Procurorilor, completul de admisibilitate reține prevederile art. 245 din

Codul administrativ, care statuează că recursul se depune la instanța de apel în

termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții Supreme

de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de

zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea

de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție reține că hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 31 mai

9

2021, iar la 13 iulie 2021 Consiliul Superior al Procurorilor a recepționat hotărârea

motivată (f.d. 92, 150).

Astfel, se constată că Consiliul Superior al Procurorilor a respectat prevederile

art. 245 din Codul administrativ, depunând recursul nemotivat la 10 iunie 2021, iar

la 27 iulie 2021 prezentând motivarea recursului împotriva hotărârii din 31 mai 2021

a Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, recursul

depus de Consiliul Superior al Procurorilor a fost declarat admisibil și numit pentru

examinare în complet de cinci judecători (f.d.177).

Prin prisma art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărîrilor, deciziilor și încheierilor

curții de apel.

Iar potrivit art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră

necesar, Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.

La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție nu a considerat oportun de a cita participanții la proces

pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticele

recurentului Consiliul Superior al Procurorilor au fost expuse cu suficientă claritate.

Colegiul lărgit notează că în scopul asigurării unui proces echitabil în ordine de

recurs într-un termen rezonabil, la 18 august 2021, prin intermediul poștei

electronice, Curtea Supremă de Justiție a remis în adresa intimatului Vitalie Roșior

copia cererii de recurs depuse de Consiliul Superior al Procurorilor, cu înștiințarea

despre posibilitatea depunerii referinței (f.d.167).

Prin referința depusă la 21 octombrie 2021, Vitalie Roșior a solicitat

respingerea recursului declarat de Consiliul Superior al Procurorilor împotriva

hotărârii din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, deoarece nu corespunde

cerințelor de admisibilitate aplicate de Curtea Supremă de Justiție la aceste categorii

de cauze. Totodată, a menționat că recursul prezentat de Consiliul Superior al

Procurorilor conține argumente contradictorii referitoare la constatările hotărârii

Curții de Apel Chișinău, din care rezultă că intervenția Consiliului Superior al

Procurorilor reprezintă o substituire a competenței procurorului ierarhic-superior sau

a instanței de judecată, aceasta constituind o ingerință în activitatea procurorului. În

partea ce se referă la esența pretinsei abateri disciplinare, recursul poartă un caracter

formal, făcându-se uz de formulări generalizatoare, care pot fi utilizate în orice cauză

și cel mai important, fără a se face trimitere la careva prevederi legale încălcate. Mai

mult, Vitalie Roșior susține că, recurentul a făcut trimitere la acțiuni procesuale care

nu se referă la subiectul procedurii disciplinare (f.d.170-172).

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea

din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, și a emite o decizie nouă de respingere

integrală a acțiunii, din următoarele considerente.

10

Conform art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul,

Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează integral decizia instanței

de apel și emite o nouă decizie.

Potrivit art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a

cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în

privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

În temeiul art. 244 alin. (2) în coroborare cu art. 231 alin. (2) din Codul

administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile

cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

Pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia,

dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

La rândul său art. 219 alin. (1) - (2) din Codul administrativ, prevede că instanța

de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor

legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de

solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată depune eforturi

pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea

corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor

declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată

indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de

participanții la proces.

Conform art. 224 alin. (1) lit. f) din Codul administrativ, examinînd acțiunea în

contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă hotărîre de respingere

a acțiunii ca fiind neîntemeiată, dacă nu sînt îndeplinite condițiile de adoptare a unei

hotărîri prevăzute la lit. a)–e).

Autoritățile publice și instanțele de judecată competente, conform art. 21 din

Codul administrativ, trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte

normative. Exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care

acestea au fost reglementate. Autoritățile publice și instanțele de judecată

competente nu pot dispune limitarea exercitării drepturilor și a libertăților

persoanelor decît în cazurile și în condițiile expres stabilite de lege.

Colegiul lărgit notează că unul dintre principiile procedurii de contencios

administrativ potrivit art. 36 din Codul adiministrativ, constituie principiul

supremației dreptului, care prevede că instanța de judecată competentă să

soluționeze acțiunile în contencios administrativ este obligată să respecte principiul

supremației dreptului, în conformitate cu care demnitatea omului, drepturile și

libertățile lui sînt considerate valori supreme și sînt garantate de stat. Instanțele de

judecată competente aplică principiul supremației dreptului cu luarea în considerare

a jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului instanța de

judecată, potrivit regulilor unui proces echitabil pornind de la aprecierea rolului

determinant al concluziilor sale, are obligația să examineze efectiv problemele

esențiale care îi sunt supuse aprecierii (cauza Hirro Balani c. Spaniei, nr.18064/91

din 09.12.1994 §27).

Potrivit art. 220 din Codul administrativ, obținerea probelor în procedura

contenciosului administrativ are loc conform art. 87–93. O cerere de solicitare a

probei depusă în ședința de dezbateri judiciare se respinge printr-o încheiere care se

pronunță în aceeași ședință. Încheierea se motivează verbal. Argumentele esențiale

11

ale motivării se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Probele obținute cu

încălcarea legii nu au forță probantă și nu pot fi puse la baza hotărîrii judecătorești.

De asemenea art. 93 din Codul administrativ stipulează că fiecare participant

probează faptele pe care își întemeiază pretenția. Prin derogare de la prevederile

alin. (1), fiecare participant probează faptele atribuite exclusiv sferei sale.

Reglementări suplimentare sau derogatorii sînt admisibile doar în baza prevederilor

legale.

Conform art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ), pct. 2.1 lit. a) și

pct. 2.2 din Regulamentul privind conținutul și procedura de depunere a sesizării cu

privire la abaterea disciplinară comisă de procuror, aprobat prin Hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-240/16 din 29 septembrie 2016, și

pct. 7.1. lit. a) din Regulamentul cu privire la organizarea, competența și modul de

funcționare a Inspecției procurorilor, aprobat prin ordinul Procurorului General -

interimar nr. 19/35 din 29 iulie 2016, sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui

abatere disciplinară comisă de procuror poate fi înaintată de orice persoană

interesată.

Aderent, art. 43 alin. (2) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ), stipulează că

subiecții prevăzuți la alin. (1) pot înainta sesizarea cu privire la faptele ce le-au

devenit cunoscute fie în exercițiul drepturilor sau al atribuțiilor lor funcționale, fie

în baza informațiilor difuzate de mass-media sau de alte surse de informare.

Potrivit art. 44 alin. (1), art. 45 alin. (1) din Legea menționată, sesizarea cu

privire la fapta procurorului ce poate constitui abatere disciplinară se depune în scris.

Procedura de depunere și conținutul sesizării se reglementează prin regulament

aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară se depune la

secretariatul Consiliului Superior al Procurorilor. Sesizarea se înregistrează și se

transmite la Inspecția procurorilor în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepționare.

Totodată, conform pct. 5.1 din Regulamentul cu privire la organizarea,

competența și modul de funcționare a Inspecției procurorilor, aprobat prin ordinul

Procurorului General - interimar nr. 19/35 din 29 iulie 2016, sesizările cu privire la

abaterile disciplinare comise de procurori se depun la secretariatul Consiliului

Superior al Procurorilor sau, după caz, se expediază la adresa de e-mail a Consiliului

Superior al Procurorilor www.csp@procuratura.md, iar potrivit 5.2, secretariatul

Consiliului Superior al Procurorilor înregistrează sesizarea imediat sau în termen de

1 zile lucrătoare de la data recepționării într-un Registru special.

Procedura disciplinară conform art. 42 din Legea cu privire la Procuratură

nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ) începe

de drept în momentul sesizării și include următoarele etape: a) depunerea sesizării

cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară; b) verificarea sesizării de

către Inspecția procurorilor; c) examinarea cauzei disciplinare de către Colegiul de

disciplină și etică; d) adoptarea unei hotarîri pe cauza disciplinară.

Conform art. 37 din aceiași Lege, procedura disciplinară privind procurorii se

bazează pe principiile: a) legalității; b) respectării independenței decizionale a

procurorului; c) echității; d) proporționalității sancțiunii cu abaterea disciplinară

comisă; e) transparenței.

12

Din materialele copiei procedurii disciplinare nr. 35-29/11 intentate în privința

procurorului Vitalie Roșior, rezultă că, Adrian Mircos, procuror-șef al Direcției

urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale a depus la 14 august 2019,

la Consiliul Superior al Procurorilor, sesizare cu privire la faptele ce pot constitui

abateri disciplinare, comise de procurorii Dumitru Raileanu, Vitalie Roșior,

înregistrată sub nr. 1005-1-59s/19, prin care a solicitat întreprinderea măsurilor

legale pentru sancționarea disciplinară a acestora pentru comiterea abaterilor

disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a), e) din Legea cu privire la Procuratură

nr. 3 din 25 februarie 2016 (f.d.2-15).

Prin raportul din 12 septembrie 2019 și decizia din 12 septembrie 2019 a

inspectorului din cadrul Inspecției procurorilor a Procuraturii Generale, s-a transmis

pentru examinare Colegiului de disciplină și etică materialele procedurii disciplinare

în privința procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate

și Cauze Speciale, Vitalie Roșior (f.103-106).

Articolul 49 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în

redacția la data emiterii actului administrativ) prevede că după finalizarea verificării

sesizării cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, inspectorul emite

una din următoarele decizii motivate: a) de încetare a procedurii disciplinare, dacă

nu identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară; b) de transmitere a

materialelor la Colegiul de disciplină și etică, dacă identifică un temei de tragere la

răspundere disciplinară.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), decizia inspectorului, împreună cu raportul

întocmit de acesta în baza verificării și dosarul cauzei disciplinare, în termen

de 3 zile lucrătoare de la data emiterii, se prezintă la Colegiul de disciplină și etică

spre examinare și se aduce la cunoștința autorului sesizării în scris sau, la solicitare,

în format electronic.

Modelul raportului privind rezultatele verificării sesizării cu privire la fapta ce

poate constitui abatere disciplinară se aprobă de către Consiliul Superior al

Procurorilor, la propunerea Colegiului de disciplină și etică.

Decizia de încetare a procedurii disciplinare poate fi contestată de către autorul

sesizării la Colegiul de disciplină și etică în termen de 10 zile lucrătoare de la data

recepționării acesteia.

Prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior

al Procurorilor cu privire la examinarea cauzei disciplinare intentată în privința

procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze

Speciale, Vitalie Roșior nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020 au fost încetate procedurile

disciplinare, pe motiv că nu a fost comisă o abatere disciplinară (f.d.43-56).

Hotărîrile colegiului, conform art. 85 alin. (3) din Legea cu privire la

Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului

administrativ) se contestă la Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul

colegiului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data pronunțării acestora. Contestația

poate fi depusă de către persoana în privința căreia a fost adoptată hotărîrea

respectivă, iar în cazul procedurii disciplinare, și de către persoana care a depus

sesizarea, precum și de către Inspecția procurorilor.

Reglementări similare se regăsesc și în pct. 78 din Regulamentul privind

organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-228/16 din 14.09.2016 și modificat prin

13

hotărârile nr. 12-13/17 din 24.01.2017, nr. 1-40/2020 din 28.05.2020, nr.1 -132/2020

din 18.12.2020, care prevede că hotărârea Colegiului pe cauza disciplinară poate fi

contestată la Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul colegiului, de către

persoanele care au depus sesizarea, Inspecția procurorilor sau procurorul vizat în

hotărâre, în termen de 5 zile lucrătoare de la data pronunțării acesteia. Termenul de

5 zile este un termen de decădere. La expirarea acestui termen, hotărârile Colegiului

devin irevocabile.

Contestațiile împotriva hotărîrilor adoptate de colegii, conform art. 86 din

Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data

emiterii actului administrativ) se examinează în cel mult o lună de la data

înregistrării acestora la Consiliul Superior al Procurorilor.

Ziua, ora și locul examinării contestației se comunică, cu cel puțin 3 zile

lucrătoare înainte de data desfășurării ședinței, procurorului vizat în hotărîrea

contestată, candidatului la funcția de procuror care a depus plîngerea, inspectorului,

precum și altor persoane, în condițiile prezentei legi.

În urma examinării contestației, Consiliul Superior al Procurorilor decide:

a) menținerea hotărîrii contestate; b) casarea hotărîrii contestate și adoptarea unei

noi hotărîri prin care se soluționează cauza.

Nefiind de acord cu hotărârea Colegiului de disciplină și etică de pe lângă

Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, inspectorul din

cadrul Inspecției Procurorilor a Procuraturii Generale, Natalia Cernous, la 15 iulie

2020 a depus contestație solicitând admiterea contestației, casarea parțială a hotărârii

de încetare a procedurii disciplinare și adoptarea unei hotărâri noi.

De asemenea, manifestându-și dezacordul cu hotărârea Colegiului de disciplină

și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020,

Adrian Mircos, procuror-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a

Procuraturii Generale a depus la 09 octombrie 2020 contestație, solicitând

examinarea cazului pe fond, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie constată

abatere disciplinară și aplicată sancțiunea disciplinară corespunzătoare în privința

procurorului Vitalie Roșior (f.d.57-67).

Consiliul Superior al Procurorilor, conform art. 68 din Legea cu privire la

Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului

administrativ), este un organ independent, cu statut de persoană juridică, format în

vederea participării la procesul de constituire, funcționare și asigurare a

autoadministrării sistemului Procuraturii. Consiliul Superior al Procurorilor este

garantul independenței și imparțialității procurorilor.

În corespundere cu art. 70 alin. (1) lit. f) din Legea menționată mai sus,

Consiliul Superior al Procurorilor este competent să examineze contestațiile

împotriva hotărîrilor luate de colegiile sale.

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor conform art. 74 alin. (1) din Legea

enunțată, au dreptul: a) să ia cunoștință și să participe la examinarea materialelor

prezentate spre examinare Consiliului Superior al Procurorilor; b) să facă demersuri,

să expună argumente și să prezinte materiale suplimentare; c) să propună spre

examinare în ședința Consiliului probleme ce țin de competența acestuia; d) să

participe prin vot la adoptarea de hotărîri și să-și expună, în caz de necesitate, opinia

separată; e) să efectueze alte acțiuni în condițiile legii.

14

Consiliul Superior al Procurorilor, conform art. 77 alin. (1), (3) - (8) din Legea

nominalizată supra, se întrunește ori de cîte ori este necesar, dar nu mai rar decît o

dată în lună.

Ședințele Consiliului Superior al Procurorilor sînt publice, cu excepția cazurilor

în care, pentru respectarea regimului informațiilor specificate la art. 75

alin. (1) lit. c), consiliul decide, printr-o hotărîre, că ședința sau o parte a acesteia

urmează să fie închisă. Ședința Consiliului Superior al Procurorilor este deliberativă

dacă la ea participă cel puțin 2/3 din membri.

Agenda ședinței se plasează pe pagina web oficială a Consiliului Superior al

Procurorilor cu cel puțin 2 zile lucrătoare înainte de data desfășurării ședinței.

Hotărîrile se adoptă în ședință publică, cu votul deschis al majorității membrilor

prezenți ai Consiliului Superior al Procurorilor.

Hotărîrile Consiliului Superior al Procurorilor sînt motivate, sînt semnate de

toți membrii prezenți în ședință și se publică, în termen de 10 zile lucrătoare de la

data emiterii, pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Procurorilor.

Hotărîrile Consiliului Superior al Procurorilor sînt semnate olograf sau, după caz,

prin aplicarea semnăturii electronice.

Ședințele Consiliului Superior al Procurorilor sînt înregistrate prin mijloace

video/audio. Înregistrarea ședinței se anexează la procesul-verbal. Procesul-verbal

se întocmește în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care a avut loc ședința, fiind

semnat de președintele ședinței și de secretar, și se plasează pe pagina web oficială

a Consiliului Superior al Procurorilor.

Respectiv, reglementări analogice regăsim și în Regulamentul Consiliului

Superior al Procurorilor, aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 12-225/16 din 14 septembrie 2016 în corespundere cu Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, care stabilește modul de organizare,

funcționare și realizare a competențelor Consiliului Superior al Procurorilor.

Prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestatea

hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020 în privința

procurorului Vitalie Roșior nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, a fost respinsă

contestația Inspecției procurorilor împotriva hotărârii Colegiului de Disciplină

nr. 3-85/2019 din 10 iulie 2020.

A fost admisă contestația procurorului-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos.

A fost casată parțial hotărârea Colegiului de Disciplină nr. 3-85/2019 din

10 iulie 2020.

A fost recunoscut vinovat procurorul în Procuratura pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Roșior de comiterea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 și a fost aplicată în privința acestuia sancțiune disciplinară sub

formă de avertisment (f.d.69-77).

Procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Cauze Speciale, Vitalie Roșior a recepționat hotărârea nominalizată la 02 decembrie

2020, contrasemnătură (f.d.77).

Înaintând prezenta acțiune la 18 decembrie 2020, împotriva Consiliului

Superior al Procurorilor, Vitalie Roșior a solicitat anularea hotărârii Consiliului

Superior al Procurorilor cu privire la anularea hotărârii Colegiului de disciplină și

15

etică nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020 în privința procurorului Vitalie Roșior,

nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, în partea ce ține de casarea parțială a hotărârii

Colegiului de disciplină și etică nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, în privința

procurorului Vitalie Roșior și în partea recunoașterii procurorului în Procuratura

pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Roșior

vinovat de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea cu

privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016.

Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, Curtea de Apel Chișinău prin

hotărârea adoptată la 31 mai 2021 a admis acțiunea ca fiind întemeiată,

motivându-și soluția prin faptul că actele procesual-penale întocmite de procurorul

Vitalie Roșior și care îi sunt imputate ca abatere disciplinară, au fost acceptate și

autorizate de judecătorul de instrucție, iar încheierile irevocabile a judecătorului de

instrucție înlătură orice pretins viciu al acțiunilor procedural-penale întreprinse de

procuror, combat alegațiile Consiliului Superior al Procurorilor privind îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu și exclud reținerea în sarcina lui Vitalie

Roșior a abaterii disciplinare descrise la art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie

2016 cu privire la Procuratură.

De asemenea, instanța de judecată a menționat că o altă abordare a acestei

situații juridice ar fi contrară textului și spiritului art. 114 și art. 115, în coroborate

cu art. 120 din Constituție, care instituie principiul că justiția se înfăptuiește în

numele legii numai de instanțele judecătorești și proclamă caracterul obligatoriu al

actelor judecătorești definitive.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor

administrate și a dispozițiilor legale incidente, Colegiul lărgit reține că recursul

depus de Consiliul Superior al Procuraturii este întemeiat, iar concluzia instanței de

fond referitor la temeinicia acțiunii privind anularea hotărârii Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020 cu privire la contestarea

hotărârii Colegiului de disciplină și etică nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020, în privința

procurorului Vitalie Roșior, fiind rezultată din interpretarea eronată a normele de

drept material, fiind bazată pe concluzii contrare circumstanțelor cauzei, motiv din

care hotărîrea judecătorească contestată nu poate fi menținută.

Materialele cauzei atestă că, Vitalie Roșior activează în funcția de procuror în

cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Conform art. 36 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016

(în redacția la data emiterii actului administrativ), procedura disciplinară este

aplicabilă procurorilor în funcție și procurorilor care și-au încetat raporturile de

serviciu. Procurorii sînt sancționați disciplinar pentru comiterea abaterilor

disciplinare prevăzute la art. 38 doar în cazul în care au fost săvârșite cu intenție ori

cu neglijență gravă, conform prevederilor art. 381.

Conform art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ), constituie

abatere disciplinară îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu.

Potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea sus enunțată, în funcție de gravitatea

abaterilor și în condițiile legii, procurorului i se aplică, prin hotărîrea Colegiului de

disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, sancțiune

disciplinară sub formă de avertisment.

16

Avertismentul conform art. 39 alin. (2) din aceiași Lege, constă în atenționarea,

în formă scrisă, a procurorului asupra abaterii disciplinare comise și recomandarea

făcută acestuia de a respecta pe viitor dispozițiile legale.

Sancțiunile disciplinare conform art. 41 alin. (1) - (3) din Legea menționată

supra, se aplică procurorilor în funcție. Sancțiunea disciplinară se aplică

procurorului proporțional cu gravitatea abaterii disciplinare comise și în funcție de

circumstanțele personale ale acestuia. Gravitatea abaterii disciplinare este

determinată de natura faptei comise și de consecințele produse. Consecințele

produse sînt evaluate avînd în vedere atît efectele asupra persoanelor implicate în

activitățile în cadrul cărora s-a comis fapta, cît și efectele asupra imaginii și

prestigiului Procuraturii. Termenul de acțiune al sancțiunii disciplinare este de un an

de la data aplicării.

Prin emiterea unui act administrativ individual, conform art. 132 din Codul

administrativ, se înțelege atît emiterea lui de către prim-ministru și autoritățile

publice cu conducere unipersonală, cît și adoptarea lui de către Guvern și autoritățile

publice cu conducere colegială. Conducerea colegială a unei autorități publice

adoptă decizii prin vot.

Analizând normele legale enunțate care reglementează activitatea Consiliului

Superior al Procurorilor, Colegiul lărgit a stabilit că organul independent, cu statut

de persoană juridică, format în vederea participării la procesul de constituire,

funcționare și asigurare a autoadministrării sistemului Procuraturii, dispune de

dreptul discreționar la emiterea hotărârilor pe marginea subiectelor examinate,

întrucât pct. 9.12 din Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor stabilește

expres că, în cazul care Consiliul consideră că pentru adoptarea hotărârii sunt

necesare informații suplimentare, Consiliul poate amâna examinarea chestiunii și

solicita aceste informații de la subiecții menționați la art. 86 alin. (2) din Legea cu

privire la Procuratură sau de la colegiul care a adoptat hotărârea contestată.

Or, libertatea de a alege decizia optimă este generată de norma de drept, de

actul normativ pus în aplicare. În procesul de reglementare, prin intermediul

dispozițiilor juridice, legislatorul se ciocnește de necesitatea de a lăsa subiecților de

drept o anumită libertate în conduita lor. Realizarea acestei conduite libere

(împuterniciri oferite de lege), în mare parte, depinde de agentul de aplicare a legii.

În același timp, Colegiul lărgit menționează că decizia luată în mod

discreționar, trebuie să fie una optimă, să corespundă finalității actului normativ,

sensului legislației în vigoare, principiilor generale ale dreptului intern și

internațional, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, deci să corespundă

scopului urmărit, care alcătuiește esența „dreptului discreționar”, a cărui realizare se

efectuează cu respectarea principiilor legalității, oportunității, echității.

Colegiul lărgit statuează că Codul administrativ reglementează aplicarea

dreptului discreționar. Or, autoritatea publică posedă o marjă discreționară în măsura

în care nu afectează de o manieră nejustificată drepturile fundamentale ale persoanei.

Astfel, art. 137 din Codul administrativ, stabilește că în exercitarea dreptului

discreționar atribuit, autoritățile publice trebuie să acționeze cu bună-credință în

limitele legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul.

Dacă autoritatea publică poate decide discreționar și doar una din mai multe

consecințe juridice este legală, atunci dreptul discreționar al autorității publice se

reduce la alegerea consecinței juridice/soluției legale. Stările de fapt identice în

17

esență se tratează identic. O tratare neidentică a două stări de fapt identice se admite

numai dacă există un motiv obiectiv. Dacă într-un caz autoritatea publică și-a

exercitat dreptul discreționar într-un anumit mod, atunci în cazuri similare ea este

obligată să își exercite dreptul discreționar în același mod. Această regulă nu se

aplică dacă autoritatea publică intenționează să își schimbe în viitor practica de

exercitare a dreptului discreționar în cazuri similare.

În conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) și (2) din Codul administrativ,

instanța de judecată nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act

administrativ. Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului

discreționar se limitează la faptul dacă autoritatea publică: a) și-a exercitat dreptul

discreționar; b) a luat în considerare toate faptele relevante; c) a respectat limitele

legale ale dreptului discreționar; d) și-a exercitat dreptul discreționar conform

scopului acordat prin lege.

Așadar, în cadrul judecării cauzei în ordine de recurs s-a constatat că hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestatea hotărârii Colegiului de

disciplină și etică nr. 3-85/19 din 10 iulie 2020 în privința procurorului Vitalie Roșior

nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, prin care a fost respinsă contestația Inspecției

procurorilor, dar a fost admisă contestația procurorului-șef al Direcției urmărire

penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos și casată parțial

hotărârea Colegiului de Disciplină nr. 3-85/2019 din 10 iulie 2020, fiind recunoscut

vinovat procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și

Cauze Speciale, Vitalie Roșior de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de

art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 și a fost

aplicată în privința acestuia sancțiune disciplinară sub formă de avertisment,

corespunde cerințelor de legalitate, dreptul discreționar al autorității publice fiind

exercitat cu respectarea prevederilor art. 137 din Codul administrativ, actul

administrativ contestat fiind motivat, concluzia Plenului Consiliului Superior al

Procurorilor în privința procurorului Vitalie Roșior de a aplica constatarea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură și a aplica

sancțiune disciplinară – avertisment, fiind fortificată inclusiv de actele anexate la

materialele dosarului.

Referitor la criticile lui Vitalie Roșior invocate în cererea de chemare în

judecată și reiterate inclusiv în referință, precum că procedura disciplinară s-a

desfășurat cu încălcarea prevederilor ce țin de subdiviziunea Procuraturii Generale

care este împuternicită de a efectua verificarea sesizării, instanța de recurs le

apreciază ca nefondate și lipsite de suport juridic, având în vedere că procedura

disciplinară a fost intentată la sesizarea procurorului-șef al Direcției urmărire penală

și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire

la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului

administrativ), pct. 2.1 lit. a) și pct. 2.2 din Regulamentul privind conținutul și

procedura de depunere a sesizării cu privire la abaterea disciplinară comisă de

procuror, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-240/16

din 29 septembrie 2016, și pct. 7.1. lit. a) din Regulamentul cu privire la organizarea,

competența și modul de funcționare a Inspecției procurorilor, aprobat prin ordinul

Procurorului General - interimar nr. 19/35 din 29 iulie 2016, sesizarea cu privire la

18

fapta ce poate constitui abatere disciplinară comisă de procuror poate fi înaintată de

orice persoană interesată.

Totodată, ținând cont de atribuțiile Procurorului-șef al Direcției urmărire penală

și criminalistică, prevăzute în Capitolul V al Regulamentului Procuraturii, aprobat

prin Ordinul Procurorului General nr. 24/28 din 24 septembrie 2016, Colegiul lărgit

concluzionează că Adrian Mircos a avut dreptul de a depune sesizarea cu privire la

fapta ce poate constitui abatere disciplinară.

Conform art. 3 alin. (4), (5), (6), (7) din Legea cu privire la Procuratură

nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ),

procurorul își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității, imparțialității,

rezonabilității, integrității și independenței procesuale, care îi oferă posibilitatea de

a lua în mod independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează.

Independența procesuală a procurorului este asigurată prin garanții care exclud orice

influență politică, financiară, administrativă sau de altă natură asupra procurorului

legată de exercitarea atribuțiilor sale. În condițiile prevederilor art. 13 din prezenta

lege și ale Codului de procedură penală, activitatea procurorului poate fi supusă

controlului din partea procurorului ierarhic superior și a instanței judecătorești.

Procurorul este obligat, prin întreaga sa activitate, să asigure supremația legii, să

respecte drepturile și libertățile persoanelor, egalitatea lor în fața legii, să asigure un

tratament juridic nediscriminatoriu pentru toți participanții la procedurile judiciare

indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul de etică al procurorilor și să

participe la formarea profesională continuă.

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea cu

privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului

administrativ) - îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, instanța de

recurs constată că Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit că, procurorul Vitalie

Roșior, fiind membrul al grupului de urmărire penală pe cauza penală

nr. xxxx a acționat contrar prevederilor art. 1321, art. 1323, art. 1324 și

art. 1328 din Codul de procedură penală la dispunerea și prelungirea măsurilor

speciale de investigații în acest dosar, nu a verificat dacă este justificată ingerința în

viața privată a persoanelor și dacă nu se încalcă disproporționat drepturile și

interesele legitime ale persoanelor vizate de măsurile speciale de investigații.

Din materialele procedurii disciplinare nr. 35-29/11 intentate în privința lui

Vitalie Roșior, Colegiul lărgit constată că urmărirea penală a fost începută la

11 ianuarie 2018 de către organul de urmărire penală al DGUP a IGP, ofițerul de

urmărire penală Roman Moscalu, în temeiul bănuielii rezonabile că a fost săvârșită

infracțiunea prevăzută de art. 26, art. 285 alin. (1) din Codul penal. Cauzei penale i-

a fost atribuit nr. xxxx (f.d.65 din procedura disciplinară).

Potrivit ordonanței de începere a urmăririi penale din 11 ianuarie 2018, fiind

analizate sursele deschise de informare în masă, și anume rețeaua de socializare

www.facebook.com, pe parcusul ultimelor două luni, pe contul creat din numele

unei persoane cu numele Dogotar Iurii sunt difuzate mesaje video prin care este

cheamată diaspora din Federația Rusă la destabilizarea situației în Republica

Moldova, menționându-se că este necesar de ridicat poporul în vederea comiterii

violenței împotriva actualei guvernări precum și a dezordinilor în masă, făcând

trimitere la unele fapte care au avut loc pe teritoriul Ucrainei. Prin urmare, luând în

considerație că actul de sesizare și celelalte materiale ale procesului penal declanșat

19

denotă o bănuială rezonabilă că prin acțiunile presupus ilegale ale mai multor

persoane la moment neidentificate, sunt prezente elementele infracțiunii prevăzute

de art. 26, art. 285 alin. (1) din Codul penal, pregătirea de dezordine în masă.

Temei pentru pornirea urnării penale a servit procesul-verbal din 29 decembrie

2017 de consemnare a acțiunilor efectuate și circumstanțelor constatate, întocmit de

organul de constatare (Balan Sergiu) din cadrul Direcției nr. 5 a INI al IGP,

înregistrat în registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni al DGUP a

IGP la 03 ianuarie 2018, conform căruia se atestă că datele acumulate se rezumă la

o notă informativă (nu este indicată data întocmirii și autorul notei) în care este redat

conținutul discursului persoanei cu numele Dogotar Iurii, în limba rusă, din

06 decembrie 2017, ora 21:00, esența discursului este un îndemn, adresat

persoanelor din diasporă aflate în or. Moscova, Federația Rusă (care îl urmăresc pe

rețeaua de socializare), de a participa la o adunare, preconizată a fi petrecută în ziua

de duminică în or. Moscova, pentru a discuta chestiuni importante, ce țin de soarta

Moldovei și necesitatea schimbărilor în țară, reîntoarcerea în țară, menționând

despre discuțiile și întâlnirile cu numitul Renato Usatîi.

Conducerea urmăririi penale a fost dispusă procurorului în Procuratura pentru

Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Dumitru Raileanu,

conform rezoluției scrise a adjunctului procurorului-șef al Procuraturii pentru

Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Valeriu Bodean,

din 11 ianuarie 2018.

Prin ordonanța adjunctului procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea

Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Valeriu Bodean, din 09 februarie 2018,

a fost dispusă efectuarea urmăririi penale în cauza nr. xxxx de către un grup de

procurori și ofițeri de urmărire penală sub conducerea procurorului Dumitru

Raileanu (procurorii Vitalie Roșior, Vitalie Chișca, Ion Negurița, Roman Rusu,

Valeriu Sîrbu, Iulian Suhan, ofițerii de urmărire penală din cadrul DGUP Roman

Moscalu, Ghenadie Butuc, Eugeniu Semendin, Vadim Volnițchi, Valerii Țurcanu,

Serghei Luca, Igor Armanu, Mihai Arnăut).

Cu referire la acțiunile procurorului Vitalie Roșior care facea parte din grupul

de urmărire penală în cadrul cauzei penale nr. xxxx se rezumă următoarele.

2018 privind autorizarea efectuării măsurilor speciale, prelungirea interceptării și

înregistrării comunicărilor în privința posesorului cartelei SIM la data de

14 septembrie 2018 în privința posesorului cartelei SIM cu nr. xxxx Paicu Anatolie

pentru un termen de 30 zile (f.d.72-73 din procedura disciplinară).

2018 privind autorizarea efectuării măsurilor speciale, prelungirea interceptării și

înregistrării comunicărilor în privința posesorului cartelei SIM cu nr. xxxx și nr.

xxxx Barda Viorel pentru un termen de 30 zile (f.d.74-75 din procedura

disciplinară).

2018 privind autorizarea efectuării prelungirii măsurilor speciale de investigații

urmărirea vizuală cu documentare cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice,

localizarea și urmărirea prin sistemul de poziționare globală, prin utilizarea

mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea și fixarea acțiunilor lui Năstase Andrei

pentru un termen de 30 zile (f.d.80-81 din procedura disciplinară).

20

2018 privind autorizarea efectuării prelungirii măsurilor speciale de investigații

urmărirea vizuală cu documentare cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice,

localizarea și urmărirea prin sistemul de poziționare globală, prin utilizarea

mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea și fixarea acțiunilor lui Caraman Ion

pentru un termen de 30 zile (f.d. 78-79 din procedura disciplinară).

2018 privind autorizarea efectuării măsurilor speciale de investigații urmărirea

vizuală cu documentare cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice, localizarea și

urmărirea prin sistemul de poziționare globală, prin utilizarea mijloacelor tehnice ce

asigură înregistrarea și fixarea acțiunilor lui Barda Viorel, pentru un termen de 30

zile (f.d.76-77 din procedura disciplinară).

Mai mult, nici o persoană în privința căreia au fost efectuate măsuri speciale de

investigație nu deținea calitate procesuală în cauza penală respectivă. Urmărirea

penală în cauza penală nr. xxxx a durat 1 an și 3 luni, de la 01 ianuarie 2018 până la

dispunerea suspendării urmăririi penale în temeiul art. 2871 alin. (1) pct. 2) din Codul

de procedură penală, prin ordonanța din 19 aprilie 2019, pe motivul neidentificării

persoanei care poate fi pusă sub învinuire. Ulterior, din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii, cauza penală nr. xxxx a fost clasată prin ordonanța din 14

august 2019 (f.d.82-87, din procedura disciplinară).

Colegiul lărgit constată că, în susținerea poziției, Consiliul Superior al

Procurorilor a invocat că nu poate fi menținută hotărârea Colegiului de disciplină și

etică din 10 iulie 2020 privind încetarea procedurii disciplinare care a concluzionat

că acțiunile procurorului Vitalie Roșior, rezultate din solicitarea și efectuarea

măsurilor spciale de investigații nu pot fi apreciate ca elemente ale unei abateri

disciplinare deoarece toate demersurile aferente au fost autorizate de către

judecătorii de instrucție, fiind considerare legale.

În această ordine de idei, analizând conținutul actului administrativ contestat,

Colegiul lărgit constată că, Consiliul Superior al Procurorilor a notat că chiar dacă

pe caz măsurile speciale de investigații au fost autorizate de judecătorul de instrucție,

aceasta nu înseamnă că întreg comportamentul procesual al procurorului exprimat

în legătură cu dispunerea acestor măsuri poate fi calificat în mod automat ca legal.

În asemenea conjunctură, Colegiul lărgit apreciază ca fiind neîntemeiată

concluzia instanței de fond precum că, actele procesual-penale întocmite de

procurorul Vitalie Roșior și care îi sunt imputate ca abatere disciplinară, au fost

acceptate și autorizate de judecătorul de instrucție, iar în așa fel încheierile

irevocabile a judecătorului de instrucție înlătură orice pretins viciu al acțiunilor

procedural-penale întreprinse de procurorul-reclamant, combat alegațiile Consiliului

Superior al Procurorilor privind îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de

serviciu și exclud reținerea în sarcina lui Vitalie Roșior a abaterii disciplinare

descrise la art. 38 lit. a) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie

2016.

Sub acest aspect, Colegiul lărgit evocă faptul că este greșită concluzia instanței

de fond precum că actul administrativ contestat are un caracter contradictoriu

menționând că, Consiliul Superior al Procurorilor pe de o parte susține că nu a

verificat legalitatea actelor de procedură penală îndeplinite de procuror, dar totodată

a afirmat că Vitalie Roșior a admis acțiuni contrare normelor de drept material și

21

procedural penale la dispunerea și efectuare măsurilor speciale de investigații, din

considerentele ce urmează.

La acest capitol, Colegiul lărgit subscrie constatărilor Consiliului Superior al

Procurorilor că măsurile speciale de investigații efectuate în cadrul dosarului penal

nu au avut un caracter public, evident că au fost autorizare și efectuate în lipsa

persoanelor în privința cărora s-au dispus interceptări a convorbirilor telefonice, ceea

ce înseamnă că procurorul de caz trebuie să supravegheze cât mai atent toate

activitățile aferente, pentru a asigura că întinderea ingerinței a fost proporțională

scopurilor urmărite.

Argumentele procurorului Vitalie Roșior referitor la faptul că nu era competent

a verifica prezența bănuielii rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei

infracțiuni din categoriile celor enumerate de lege, până a accepta propunerile

ofițerilor de investigații de a dispune și prelungi măsurile speciale de investigații,

denotă că dânsul și-a îndeplinit defectuos obligațiile de serviciu, a acționat

necorespunzător în raport cu atribuțiile funcționale.

Or, art. 6 alin. (3) lit. a), b) și c) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

25 februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ), expres prevede

că procurorul este obligat să-și îndeplinească obligațiile de serviciu în conformitate

cu Constituția, legislația Republicii Moldova și cu tratatele internaționale la care

Republica Moldova este parte, să respecte prevederile actelor cu caracter normativ

adoptate în cadrul Procuraturii, să asigure respectarea drepturilor și a libertăților

fundamentale ale omului în exercitarea atribuțiilor sale.

Colegiul lărgit relevă că în același timp, procurorii își îndeplinesc atribuțiile în

cadrul principiului statului de drept, care necesită respectarea unui anumit număr de

valori fundamentale, cum ar fi imparțialitatea, transparența, onestitatea, prudența,

corectitudinea și contribuția la calitatea justiției. Pentru a spori încrederea publicului

în sistemul de justiție, procurorii trebuie să fie în permanență preocupați să se asigure

că aceste valori sunt respectate și că ele le ghidează activitatea.

Mai mult, potrivit principiului supremației legii reflectat în pct. pct. 6.1.1.,

6.1.2., 6.1.4., 6.1.6. din Codul de etică al procurorilor aprobat prin Hotărârea

Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016, procurorul trebuie să

respecte legislația națională și actele internaționale la care Republica Moldova este

parte, principiile judecății echitabile cum sunt prevăzute în articolul 6 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene pentru

Drepturile Omului, actele normative ale Procuraturii, și ale organelor de

autoadministrare a procurorilor; să acționeze în mod echitabil și onest; să se asigure

ca procedurile penale să opereze cât de rapid posibil, în concordanță cu interesele

justiției.

Colegiul lăgit notează că, regula de la pct. 6.1.1. din Codul de etică vine să

sublinieze nu doar obligația respectării principiului legalității așa cum este prevăzut

acesta în Lege, dar și al respectării laturii etice a legalității - supremația legii.

În context, în toate cazurile și în toate etapele procedurii judiciare procurorii

contribuie în a da asigurări că statul de drept și ordinea publică sunt garantate prin

înfăptuirea justiției în mod echitabil, imparțial și efectiv.

Regula de la pct. 6.1.2. pusă în discuție vine să sublinieze încă o dată, cât sunt

de importante în aplicarea legii nepărtinirea sau imparțialitatea și corectitudinea.

Mai mult, Standardele de responsabilitate profesională și declararea atribuțiilor

22

esențiale și drepturile procurorilor, adoptat de Asociația Internațională a Procurorilor

la data de 23 aprilie 1999 (The IAP Standards), în punctul 4.2 statuează că, atunci

când iau parte la investigarea unei infracțiuni sau exercită autoritate asupra poliției

sau asupra altor organe de cercetare penală aflate sub jurisdicția lor, procurorii

trebuie să acționeze obiectiv, imparțial și cu profesionalism, și să se asigure că aceste

organe de cercetare penală respectă principiile de drept și drepturile fundamentale

ale omului.

În Avizul nr. 13(2018) al CCPE privind „Independența, responsabilitatea și

etica procurorilor”, la paragraful 6, este stipulat că documentele internaționale când

vorbesc de rolul procurorului în procesul penal, subliniază că, în îndeplinirea

atribuțiilor lor, procurorii vor ține cont de opiniile și preocupările victimei atunci

când interesul personal al acesteia este afectat și se vor asigura de faptul că victimele

sunt informate de drepturile pe care le au potrivit Declarației asupra Principiilor de

Bază ale Justiției pentru Victimele Infracțiunilor și ale Abuzului de Putere.

De asemenea, obligația procurorului de a respecta drepturile și interesele

legitime ale părților și participanților la proces, persoanelor fizice și juridice, se

circumscrie valorilor anunțate în preambulul Codului de etică, cum ar fi respectarea

demnității umane, a drepturilor și libertăților omului. Regula își găsește

corespondent în Liniile Directoare Europene cu privire la Etica și Comportamentul

Procurorilor „Ghidul de la Budapesta”.

Așadar, împrejurările descrise determină Colegiul lărgit să conchidă că

Consiliului Superior al Procurorilor justificat a considerat că prestația profesională

a procurorului Vitalie Roșior la instrumentarea respectivei cauzei penale este

inacceptabilă, în așa mod corect a respins ca fiind lipsite de relevanță justificările

acestuia despre aflarea cauzei penale într-un timp scurt în procedura sa și că rolul

său a fost doar de a asigura continuitatea în dosar.

În condițiile relevate, Colegiul lărgit atestă că Consiliul Superior al Procurorilor

just a calificat acțiunile procurorului Vitalie Roșior în temeiul art. 38 lit. a) din Legea

cu privire la Procuratură, ca îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de

serviciu, fiind întrunite cumulativ elementele abaterii disciplinare.

Corespunzător, analizând argumentele invocate de Consiliul Superior al

Procurorilor în susținerea soluției de a constata abaterea disciplinară în acțiunile

procurorului Vitalie Roșior, prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea cu privire la

Procuratură, Colegiul lărgit consideră că autoritatea publică pârâtă exercitând

dreptul discreționar, a luat în considerare toate faptele relevante, a respectat limitele

legale ale dreptului discreționar, și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului

acordat prin lege.

Sunt neîntemeiate argumentele reclamantului, însușite de instanța de fond la

adotarea soluției pe caz, că actul administrativ contestat nu corespunde cerințelor de

conținut, în mod special în ceea ce privește motivarea soluției adoptate și caracterul

clar/cert al pretinsei abateri disciplinare constatate. Or, conform art. 51 alin. (8) din

Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016 (în redacția la data

emiterii actului administrativ), hotărîrea privind cauza disciplinară se constituie din

partea introductivă, partea descriptivă, partea motivatorie și partea dispozitivă.

Forma și conținutul hotărîrii se aprobă prin regulament aprobat de Consiliul Superior

al Procurorilor.

Iar, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) și (2) din Codul

23

administrativ, motivarea este operațiunea administrativă prin care se expun

considerentele care justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare

se indică temeiurile esențiale de drept și de fapt pe care le-a luat în considerare

autoritatea publică pentru decizia sa. Din motivarea deciziilor discreționare trebuie

să poată fi recunoscute și punctele de vedere din care autoritatea publică a reieșit la

exercitarea dreptului discreționar. Motivarea trebuie să se refere și la argumentele

expuse în cadrul audierii.

Motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde: a) motivarea

în drept – temeiul legal pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele

procedurale obligatorii pe care se bazează actul; b) motivarea în fapt – oportunitatea

emiterii actului administrativ, inclusiv modul de exercitare a dreptului discreționar,

dacă este cazul; c) în cazul actelor administrative defavorabile – o descriere succintă

a procedurii administrative care a stat la baza emiterii actului: investigații, probe,

audieri, opinii ale participanților contrare conținutului final al actului etc.

Coroborând normele legale enunțate la actul administrativ contestat, Colegiul

lărgit constată că argumentele lui Vitalie Roșior despre lipsa motivării actului

administrativ contestat, sunt declarative. Or, hotărârea Consiliului Superior al

Procurorilor nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020 corespunde normelor legale care

reglementează forma și conținutul unei astfel de hotărâri.

De asemenea, Colegiul lărgit apreciază critic concluziile instanței de fond, că

motivele invocate în actul administrativ contestat prin sine constată că Consiliul

Superior al Procurorilor și-a depășit competența funcțională declarând ilegalitatea

unui act procedural emis de procuror, atribuție exclusivă a procurorului ierarhic

superior, subsecvent a judecătorului de instrucție, în condițiile Codului de procedură

penală. Or, argumentul invocat al reclamantului ține de aprecierea greșită a actului

administrativ contestat, deoarece prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor

nr. 1-99/2020 din 22 octombrie 2020, nu s-a declarat ilegalitatea vreunui act emis de

procuror, dar Consiliul Superior al Procurorilor a dat apreciere acțiunilor

procurorului întreprinse în cadrul unui dosar penal, fără ca concluziile respective să

producă efecte juridice în privința ordonanțelor procurorului.

Mai mult, atât reclamantul cât și instanța de fond nu au ținut cont de faptul că,

Consiliul Superior al Procurorilor a efectuat analiza activității procurorului Vitalie

Roșior în cadrul dosarului penal nr. xxxx, inclusiv prin prisma cerințelor stabilite de

CEDO, unde necesitatea prezenței unor criterii de rezonabilitate a suspiciunilor

împotriva persoanei în scopul autorizării unei interceptări, potrivit Curții rezultă din

faptul că înregistrarea convorbirilor telefonice este o ingerință foarte serioasă în

drepturile individului și numai niște motive solide bazate pe o bănuială rezonabilă

că persona este implicată într-o activitate criminală gravă poate servi ca temei de

autorizare (cauza Iordachi și alții vs Moldova, pct. 51).

Nu poate fi reținut ca întemeiat raționamentul instanței de fond, că actul

administrativ contestat este adoptat cu încălcarea principiului respectării

independenței decizionale a procurorului. În acest sens, Colegiul lărgit reține ca fiind

justificată poziția Consiliului Superior al Procurorilor, în care autoritatea publică

face trimitere la Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor

Europeni (CCPE) privind normele și principiile europene referitoare la procurori, în

conformitate cu care independentă procurorilor nu este o prerogativă sau un

privilegiu acordat în interesul procurorilor, ci o garanție pentru o justiție echitabilă,

24

imparțială și eficientă, care protejează atât interesele publice, cât și cele private ale

persoanelor în cauză. Aceasta normă care se regăsește și în pct. 6.2.1 din Codul de

Etică al procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr. 4

din 27 mai 2016. Prin urmare, efectuarea controlului activității procurorului nu

reprezintă încălcarea principiului respectării independenței decizionale a

procurorului, dar urmărește scopul îmbunătățirii calității actului de justiție, a

eficienței activității Procuraturii, performanței organizatorice a procuraturilor și a

procurorilor.

Colegiul lărgit apreciază ca nefondate argumentele instanței de fond și ale

intimatului, că actul administrativ contestat nu corespunde cerințelor de conținut, în

mod special în ceea ce privește motivarea soluției adoptate privind îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, precum că măsura specială de

investigații nu a fost justificată în raport cu circumstanțele cauzei. Or, reclamantul

nu a ținut cont de faptul că obținerea autorizării judecătorești nu este suficientă

pentru a asigura respectarea garanțiilor pentru persoanele vizate și care de fapt, nu

echivalează cu îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de serviciu.

Mai mult, Consiliul Superior al Procurorilor în actul administrativ contestat,

menționează că substanța actului de justiție înseamnă mai mult decât simpla

întrunire a condițiilor de formă pentru realizarea procedurilor juridice or, subiecții

abilitați cu aplicarea în concret a legii au obligația de a examina cazurile într-o

manieră complexă, ținând cont de toate circumstanțele cauzei și, raportat la prezenta

procedură disciplinară, procurorul Vitalie Roșior, pe lângă condițiile stricte ale

autorizării măsurilor speciale de investigații, avea sarcina prescrisă de lege, de a

contribui la respectarea ordinii de drept, efectuarea justiției, apărarea drepturilor și

intereselor legitime ale persoanei și ale societății.

La acest capitol, Consiluil Superior al Procurorilor a statuat că deși dreptul la

respectarea vieții sale private prevăzut de art. 8 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului, este relativ, totuși conceptul de viață privată include mai multe

aspecte care intră în sfera sa de acțiune, motiv din care procurorul este obligat să

vegheze la respectarea garanțiilor necesare în legătură cu procedurile penale care

generează restrângerea acestuia, pentru a asigura, în sens generic, caracterul legal al

acțiunilor procesuale efectuate de autoritățile de investigație. Din aceste

considerente, nu este posibil să evalueze prestația profesională a procurorului Vitalie

Roșior exprimată la gestionarea măsurilor speciale de investigații în dosarul penal

nr. xxxx doar prin prisma existenței autorizării acordate de către judecătorii de

instrucție, deoarece administrarea actului de justiție nu este un concept pur formal,

iar în acest caz include și alte atribuții de serviciu ale procurorului, care îi reclamau

vigilență profesională sporită, condiție care nu a fost însă întrunită.

Prin urmare, nu și-au găsit confirmare argumentele intimatului precum că

acțiunile întreprinse de dânsul, în cadrul dosarului penal, nu pot fi apreciate ca

justificate, întrucât Consiliul Superior al Procurorilor a constatat absența motivării

ordonanțelor de dispunere a măsurilor speciale de investigații, care nu conțin

argumente de ce pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal

și/sau cum poate fi prejudiciată considerabil activitatea de administrare a probelor,

precum și nici nu dau o explicație rezonabilă că aceste acțiuni, în concret, sunt

necesare și proporționale cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

25

Aspectele constatate denotă că procurorul Vitalie Roșior activând în cadrul

grupului de urmărire penală și în cadrul efectuării de către dânsul a unor măsuri

speciale de investigație și-a îndeplinit necorespunzător obligațiile de serviciu,

prevăzute la art. 6 alin. (3) lit. a), b), c) din Legea cu privire la Procuratură, pct. pct.

6.1.1., 6.1.2., 6.1.4., 6.1.6. din Codul de etică al procurorilor aprobat prin Hotărârea

Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016, la fel a ignorat prevederile

de art. 1321, art. 1323, art. 1324, art. 1328 din Codul de procedură penală. În așa mod,

Consiliul Superior al Procurorilor întemeiat a conchis că fapta comisă de Vitalie

Roșior constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea cu privire

la Procuratură, fiind pasibil tragerii la răspundere disciplinară.

Circumstanțele descrise permit Colegiului lărgit să conchidă că, instanța de

fond, a interpretat eronat prevederile legii, iar concluziile acesteia sunt în

contradicție cu circumstanțele cauzei, motiv din care hotărârea pronunțată, nu pot fi

menținută ca întemeiată.

Din considerentele menționate supra, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea

din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei decizii noi prin care

să fie respinsă integral acțiunea depusă de Vitalie Roșior.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) în coroborare cu art. 224 alin. (1)

lit. f) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Se casează integral hotărârea din 31 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău și se

emite o decizie nouă, prin care:

Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Vitalie Roșior împotriva

Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea actului administrativ

individual defavorabil, ca fiind neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Iurie Bejenaru

Victor Burduh

26