3ra-235/22 — contestarea actului administrativ

3ra-235/22 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-235/22

2-21061356-01-3ra-01032022

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, E. Palanciuc, I. Muruianu)

D E C I Z I E

15 iunie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil Comercial și de Contencios Administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Aliona Miron

Nicolae Craiu

examinând recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de Sergiu Moraru împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea

actului administrativ,

împotriva hotărârii din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 21 aprilie 2021, reclamantul a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea hotărârii nr. 1-26/2021 din

25 februarie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la examinarea

contestației împotriva hotărârii nr. 3-57/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de

disciplină și etică.

În motivarea acțiunii, reclamantul Moraru Sergiu a relatat că, prin hotărârea

nr.3- 57/20 din 23 decembrie 2020, Colegiul de disciplină și etică a dispus încetarea

cauzei disciplinare pornite de către Inspecția procurorilor în baza sesizării

procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale,

Adrian Mircos, în privința ex-procurorului în Procuratura Anticorupție Sergiu

Moraru, pentru comiterea în cadrul urmăririi penale pe cauza nr. xxxxxxxxxxxx a

abaterilor disciplinare prevăzute de art.38 lit. a), e) din Legea nr. 3/2016 cu privire la

Procuratură, deoarece nu a constatat aceste abateri disciplinare.

1

La 25 februarie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat, în ședință

închisă, contestația inspectorului din cadrul Inspecției Procurorilor, Mihail Căpătici și

contestația procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a

Procuraturii Generale, Adrian Mircos, împotriva hotărârii nr. 3-57/20 din 23

decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică.

Prin hotărârea nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021a Consiliului Superior al

Procurorilor, s-a decis admiterea contestațiilor, casarea hotărârii nr. 3-57/20 din 23

decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică emisă în privința ex-procurorului

în Procuratura Anticorupție, Sergiu Moraru. S-a adoptat o nouă hotărâre, prin care s-

a constatat comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) și e) din Legea

nr.3/2016 cu privire la Procuratură și sistarea procedurii disciplinare în legătură cu

încetarea raporturilor de serviciu a procurorului în Procuratura Anticorupție, Sergiu

Moraru, înainte de emiterea hotărârii cu privire la cauza disciplinară.

Sergiu Moraru a menționat că prevederile art. 36 alin. (2) și art. 381 din Legea

nr. 3/2016 cu privire la Procuratură stabilesc condițiile în care poate surveni

răspunderea disciplinară a procurorului pentru încălcările procesuale admise în

exercițiul funcției.

Respectiv a notat că, în cadrul ședințelor Colegiului de disciplină și etică, au

fost administrate probe ce au permis a constata lipsa atât a faptelor săvârșite cu

intenție, cât și a celor săvârșite cu neglijență gravă de către ex-procurorul în

Procuratura Anticorupție, Sergiu Moraru. Însă Consiliul Superior al Procurorilor, fără

o motivație plauzibilă, a admis contestațiile și a constatat admiterea abaterilor

disciplinare.

La emiterea actului administrativ, Consiliul Superior al Procurorilor nu a ținut

cont că volumul de lucru al ex-procurorului Sergiu Moraru depășea media pe

procuratură. Faptul dat impune necesitatea prioritizării investigațiilor pe acele cauze

penale în care existau bănuiți, învinuiți, părți vătămate sau părți civile, însă în cauza

penală nr. xxxxxxxxxxxx nu existau persoane care ar fi avut statut de bănuit sau

învinuit, precum și nu existau părți vătămate sau părți civile, cărora li s-ar fi adus

atingeri grave drepturilor și libertăților.

Totodată reclamantul a subliniat că la emiterea hotărârii nr. 1-26/2021 din 25

februarie 2021, Consiliului Superior al Procurorilor nu a luat în considerație unele

circumstanțe, cum ar fi faptul că dosarul penal nr. xxxxxxxxxxxx a fost în exercitarea

organului de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție și sub conducerea

Procuraturii Anticorupție, că nu existau suficiente probe pentru recunoașterea în

calitate de bănuit/învinuit și audierea în această calitate a persoanelor, inclusiv care

aveau statut de deputat, a fost pregătită cererea de comisie rogatorie suplimentară,

care a fost tradusă (existând înscrisuri care confirmă achitarea serviciilor de traducere,

plata efectuată de CNA), însă, din motive neimputabile ex-procurorului în Procuratura

Anticorupție Sergiu Moraru, nu a fost expediată, dar și faptul că în cauza penală nr.

xxxxxxxxxxxx erau vizați deputați în Parlamentul Republicii Moldova din partea

Partidului Socialiștilor, care au imunitate parlamentară și acest fapt exceda

competența procurorului de caz, care urma să coordoneze acțiunile sale cu

conducătorii.

2

Subsidiar, a notat că sesizarea privind atragerea la răspunderea disciplinară a

parvenit la o lună de la numirea în funcția de procuror general a lui Alexandr

Stoianoglo de la ex-președintele Partidului Socialiștilor, președintele Republicii

Moldova, Igor Dodon.

Reclamantul a comunicat că, din 28 septembrie 2016 pînă la 3 mai 2019, în

privința procurorului în Procuratura Anticorupție Sergiu Moraru nu a fost solicitată

pornirea procedurii disciplinare de către reprezentanții Partidului Socialiștilor, ci a

fost pornită după aproximativ 7 luni din momentul demisiei din funcția de procuror,

iar carențele imputate ex-procurorului Sergiu Moraru nu au fost redresate nici până în

prezent.

Suplimentar a mai invocat că Consiliul Superior al Procurorilor nu putea să

admită spre examinare contestația procurorului-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, deoarece a fost omis termenul

de 5 zile pentru contestarea hotărârii nr. 3-57/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului

de disciplină și etică.

Reclamantul a explicat că contestația urma să fie depusă, conform art. 85 alin.

(3) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, până la 31

decembrie 2020, însă procurorul Adrian Mircos a depus contestația la Colegiul de

disciplină și etică abia la 5 ianuarie 2021, fiind înregistrată sub nr. 2, care, la aceeași

dată, a fost înregistrată la Consiliul Superior al Procurorilor, sub nr. 30.

Totodată, reclamantul a susținut că pârâtul a interpretat distorsionat declarațiile

martorului Oleg Crîșmaru, ofițerul de urmărire penală care a avut în gestiune cauza

penală nr.xxxxxxxxxxxx, și nu a întreprins măsuri să fie audiat în ședința Consiliului.

În opinia reclamantului, Consiliul Superior al Procurorilor nu a întreprins

acțiuni pentru audierea în calitate de martori a lui Adrian Popenco, care în perioada

examinării faptelor descrise în sesizare activa în funcția de procuror, adjunct al

procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție, iar în prezent deține funcția de procuror,

adjunct al procurorului-șef al Procuraturii mun. Chișinău, a lui Andrei Grabovschi,

care activează în cadrul Centrului Național Anticorupție și era conducătorul ofițerului

de urmărire penală, dar și a coordonat pornirea urmăririi penale și planul acțiunilor ce

urmau a fi efectuate. Nu a fost audiat Fiodor Verlan, care activează în cadrul Centrului

Național Anticorupție și este ofițerul de urmărire penală care a început urmărirea

penală pe cauza enunțată supra, precum nici Adriana Bețișor, care la acel moment a

deținut funcția de procuror, adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție și

a dat indicații în această cauză penală.

La acest capitol, reclamantul a indicat că Consiliul Superior al Procurorilor nu

a întreprins măsuri pentru a verifica ce acțiuni de urmărire penală au fost întreprinse

de organul de urmărire penală și procurori după data de 3 mai 2019, când a fost

transmisă cauza penală altui procuror pentru a conduce urmărirea penală.

La 13 aprilie 2021, în adresa Consiliului Superior al Procurorilor a fost

expediată cererea prealabilă cu solicitarea anulării hotărârii nr. 1-26/2021 din 25

februarie 2021 și clasarea cazului disciplinar, însă răspuns nu a primit.

Reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021

a Consiliului Superior al Procurorilor privind admiterea contestațiilor și casarea

3

hotărârii nr. 3-57/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică, emisă

în privința ex-procurorului în Procuratura Anticorupție Sergiu Moraru, cu adoptarea

unei noi hotărâri prin care să se consta constatat comiterea abaterii disciplinare

prevăzute de art.38 lit. a) și e) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură și sistarea

procedurii disciplinare în legătură că procurorul și-a încetat raporturile de serviciu

înainte de emiterea hotărârii cu privire la cauza disciplinară, ca ilegală.

Prin hotărârea din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-a anulat

hotărârea nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor

cu privire la examinarea contestației împotriva hotărîrii nr. 3-57/20 din 23 decembrie

2020 a Colegiului de disciplină și etică, adoptată în privința ex-procurorului Sergiu

Moraru.

La 4 ianuarie 2022, Consiliul Superior al Procurorilor a depus cerere de recurs,

iar la 1 martie 2022, completată la 15 decembrie 2021 cu motivarea recursului,

împotriva hotărârii instanței de fond.

În motivarea cererii de recurs a subliniat că, raportat la argumentele din

hotărârea Curții de Apel Chișinău privind principiul independenței procesuale a

procurorului, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod independent și unipersonal

decizii în cauzele pe care le gestionează, precum și la concluziile despre lipsa de

competență a Consiliului Superior al Procurorilor pe segmentul evaluării actelor

procesuale emise de procurori, acestea sunt eronate și nu pot fi reținute.

Totodată, recurentul consideră că este incontestabil că principiul independenței

procesuale a procurorului reprezintă un pilon fundamental ce susține realizarea

dreptului la un proces echitabil. Însă a reținut că acest principiu nu trebuie înțeles ca

fiind posibilitatea de a acționa după propria voință, deoarece independența

procurorilor nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu personal, aceasta fiind o

garanție acordată cetățenilor spre a le confirma că toate cazurile sunt examinate în

mod echitabil și conform legii, normă care este susținută de standardele internaționale

și se regăsește în pct.6.2.1 din Codul de Etică al procurorilor, aprobat prin Hotărârea

nr.4 din 27 mai 2016 a Adunării Generale a Procurorilor.

În opinia recurentului, concluziile expuse în actul administrativ contestat de

către Consiliul Superior al Procurorilor s-au bazat pe probele administrate în cauza

disciplinară, care au arătat că ex-procurorul Sergiu Moraru, contrar prevederilor art.

254 și 255 din Codul de procedură penală, nu a asigurat efectuarea unei investigații

pe prezentul proces penal și, efectiv, nu a asigurat audierea persoanelor ce au figurat

în ordonanța de pornire a urmăririi penale din l iunie 2016, nu a fost executată cererea

de completare a cererii de comisie rogatorie în termenele stabilite de organele

competente al Elveției, nu a asigurat respectarea termenului rezonabil la urmărirea

penală, fiind formal prelungit termenul de urmărire penală pe o perioadă de 2 ani și

10 luni.

Recurentul a relevat că prima instanță nu a ținut cont de faptul că Consiliul

Superior al Procurorilor a efectuat analiza modului în care ex-procurorul Sergiu

Moraru și-a exercitat atribuțiile în cadrul unui dosar penal inclusiv prin prisma

cerințelor stabilite de CtEDO, conform cărora nu sunt acceptate ,,lungi perioade de

stagnare”, pentru care nu există nici o explicație (Beaumartin vs Franței).

4

Recurentul a subliniat că actul administrativ individual defavorabil contestat a

fost emis cu respectarea dreptului discreționar al Consiliului Superior al Procurorilor,

fiind luate în considerare toate faptele relevante, fiind respectate limitele legale ale

dreptului discreționar, dreptul discreționar fiind exercitat conform scopului acordat

prin lege.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs. Succesiv, cu referire la termenul de depunere a recursului depus de Consiliul

Superior al Procurorilor, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție reține prevederile art. 245 din Codul administrativ,

care statuează că recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la

notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.

Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu

dosarul judiciar.

Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de

zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea

de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.

Instanța de recurs reține că hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 15 decembrie 2021.

La materialele cauzei lipsește notificarea de către Curtea de Apel Chișinău

părților în proces a dispozitivului hotărârii contestate, însă se constată că la 10

februarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Consiliul Superior al Procurorilor a

recepționat hotărârea motivată (f.d.128).

Astfel, se constată că Consiliul Superior al Procurorilor a respectat prevederile

art. 245 din Codul administrativ, depunând recursul nemotivat la 4 ianuarie 2022, iar

la 1 martie 2022 prezentând motivarea recursului împotriva hotărârii din 15 decembrie

2021 a Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 18 aprilie 2022 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus

de Consiliul Superior al Procurorilor a fost numit pentru examinare în complet de

cinci judecători (f.d. 150).

Prin prisma art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și încheierilor curții de

apel.

Iar potrivit art. 247 din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție

examinează și soluționează recursul fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar,

Curtea Supremă de Justiție poate decide citarea participanților la proces.

La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție nu a considerat oportun de a cita participanții la proces

pentru a se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece criticile

recurentului au fost expuse cu suficientă claritate.

Colegiul lărgit notează că, în scopul asigurării unui proces echitabil în ordine de

recurs într-un termen rezonabil, la 1 martie 2022, Curtea Supremă de Justiție a remis

5

în adresa intimatului Sergiu Moraru copia cererii de recurs nemotivat (f.d. 131), iar la

16 martie 2022, copia motivării cererii de recurs depuse de Consiliul Superior al

Procurorilor, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d. 146).

Până la examinarea recursului, Sergiu Moraru nu a depus referință prin care să-

și expună opinia asupra recursului depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea din

15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, și a emite o decizie nouă de admitere

parțială a acțiunii, din următoarele considerente.

Conform art. 248 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul,

Curtea Supremă de Justiție adoptă decizie prin care casează integral decizia instanței

de apel și emite o nouă decizie.

Potrivit art. 194 alin. (2) din Codul administrativ, în procedura de examinare a

cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în

privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

În temeiul art. 244 alin. (2) în coroborare cu art. 231 alin. (2) din Codul

administrativ, pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III

din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru

procedura în apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă

din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.

La rândul său art. 219 alin. (1) - (2) din Codul administrativ, prevede că instanța

de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor

legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare

a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată depune eforturi pentru

înlăturarea greșelilor de formă, explicarea cererilor neclare, depunerea corectă a

cererilor, completarea datelor incomplete și pentru depunerea tuturor declarațiilor

necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată indică asupra

aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la

proces.

Conform art. 224 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, examinând acțiunea în

contencios administrativ în fond, instanța de judecată, în baza unei acțiuni în

contestare, anulează în tot sau în parte actul administrativ individual, precum și o

eventuală decizie de soluționare a cererii prealabile, dacă acestea sînt ilegale și prin

ele reclamantul este vătămat în drepturile sale.

Autoritățile publice și instanțele de judecată competente, potrivit art. 21 din

Codul administrativ, trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte

normative. Exercitarea atribuțiilor legale nu poate fi contrară scopului pentru care

acestea au fost reglementate. Autoritățile publice și instanțele de judecată competente

nu pot dispune limitarea exercitării drepturilor și a libertăților persoanelor decît în

cazurile și în condițiile expres stabilite de lege.

Colegiul lărgit notează că unul dintre principiile procedurii de contencios

administrativ potrivit art. 36 din Codul administrativ îl constituie principiul

6

supremației dreptului, care prevede că instanța de judecată competentă să soluționeze

acțiunile în contencios administrativ este obligată să respecte principiul supremației

dreptului, în conformitate cu care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui sunt

considerate valori supreme și sunt garantate de stat. Instanțele de judecată competente

aplică principiul supremației dreptului cu luarea în considerare a jurisprudenței Curții

Europene pentru Drepturile Omului.

Conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului instanța de

judecată, potrivit regulilor unui proces echitabil pornind de la aprecierea rolului

determinant al concluziilor sale, are obligația să examineze efectiv problemele

esențiale care îi sunt supuse aprecierii (cauza Hirro Balani c. Spaniei, nr.18064/91 din

09.12.1994 §27).

Potrivit art. 220 din Codul administrativ, obținerea probelor în procedura

contenciosului administrativ are loc conform art. 87–93. O cerere de solicitare a

probei depusă în ședința de dezbateri judiciare se respinge printr-o încheiere care se

pronunță în aceeași ședință. Încheierea se motivează verbal. Argumentele esențiale

ale motivării se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Probele obținute cu

încălcarea legii nu au forță probantă și nu pot fi puse la baza hotărîrii judecătorești.

De asemenea art. 93 din Codul administrativ stipulează că fiecare participant

probează faptele pe care își întemeiază pretenția. Prin derogare de la prevederile alin.

(1), fiecare participant probează faptele atribuite exclusiv sferei sale. Reglementări

suplimentare sau derogatorii sunt admisibile doar în baza prevederilor legale.

Conform art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), pct. 2.1 lit. a) și pct. 2.2

din Regulamentul privind conținutul și procedura de depunere a sesizării cu privire la

abaterea disciplinară comisă de procuror, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 12-240/16 din 29 septembrie 2016, și pct. 7.1. lit. a) din

Regulamentul cu privire la organizarea, competența și modul de funcționare a

Inspecției procurorilor, aprobat prin ordinul Procurorului General - interimar nr. 19/35

din 29 iulie 2016, sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară

comisă de procuror poate fi înaintată de orice persoană interesată.

Aderent, art. 43 alin. (2) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie

2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ), stipulează că subiecții

prevăzuți la alin. (1) pot înainta sesizarea cu privire la faptele ce le-au devenit

cunoscute fie în exercițiul drepturilor sau al atribuțiilor lor funcționale, fie în baza

informațiilor difuzate de mass-media sau de alte surse de informare.

Potrivit art. 44 alin. (1), art. 45 alin. (1) din Legea menționată, sesizarea cu privire

la fapta procurorului ce poate constitui abatere disciplinară se depune în scris.

Procedura de depunere și conținutul sesizării se reglementează prin regulament

aprobat de Consiliul Superior al Procurorilor.

Sesizarea cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară se depune la

secretariatul Consiliului Superior al Procurorilor. Sesizarea se înregistrează și se

transmite la Inspecția procurorilor în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepționare.

Totodată, conform pct. 5.1 din Regulamentul cu privire la organizarea,

competența și modul de funcționare a Inspecției procurorilor, aprobat prin ordinul

7

Procurorului General - interimar nr. 19/35 din 29 iulie 2016, sesizările cu privire la

abaterile disciplinare comise de procurori se depun la secretariatul Consiliului

Superior al Procurorilor sau, după caz, se expediază la adresa de e-mail a Consiliului

Superior al Procurorilor www.csp@procuratura.md, iar potrivit 5.2, secretariatul

Consiliului Superior al Procurorilor înregistrează sesizarea imediat sau în termen de

1 zile lucrătoare de la data recepționării într-un Registru special.

Procedura disciplinară, conform art. 42 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), începe de

drept în momentul sesizării și include următoarele etape: depunerea sesizării cu

privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară; verificarea sesizării de către

Inspecția procurorilor; examinarea cauzei disciplinare de către Colegiul de disciplină

și etică; adoptarea unei hotărâri pe cauza disciplinară.

Conform art. 37 din aceeași lege, procedura disciplinară privind procurorii se

bazează pe principiile: a) legalității; b) respectării independenței decizionale a

procurorului; c) echității; d) proporționalității sancțiunii cu abaterea disciplinară

comisă; e) transparenței.

Din materialele copiei procedurii disciplinare nr. 35-18/12 intentate în privința

procurorului Sergiu Moraru, rezultă că Adrian Mircos, procuror-șef al Direcției

urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale a depus la 3 februarie 2020,

la Consiliul Superior al Procurorilor, sesizare cu privire la faptele ce pot constitui

abateri disciplinare, comise de procurorul Sergiu Moraru, înregistrată sub nr. 11-

19d/20, prin care a solicitat întreprinderea măsurilor legale pentru verificarea, în

cadrul unei proceduri disciplinare,a încălcărilor admise de procurorul în Procuratura

Anticorupție Sergiu Moraru ce pot constitui abateri disciplinare în sensul art. 43 din

Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (f.d.3-7 din dosarul

administrativ).

Articolul 49 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în

redacția la data emiterii actului administrativ) prevede că după finalizarea verificării

sesizării cu privire la fapta ce poate constitui abatere disciplinară, inspectorul emite

una din următoarele decizii motivate: a) de încetare a procedurii disciplinare, dacă nu

identifică niciun temei de tragere la răspundere disciplinară; b) de transmitere a

materialelor la Colegiul de disciplină și etică, dacă identifică un temei de tragere la

răspundere disciplinară.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), decizia inspectorului, împreună cu raportul

întocmit de acesta în baza verificării și dosarul cauzei disciplinare, în termen de 3 zile

lucrătoare de la data emiterii, se prezintă la Colegiul de disciplină și etică spre

examinare și se aduce la cunoștința autorului sesizării în scris sau, la solicitare, în

format electronic. Modelul raportului privind rezultatele verificării sesizării cu privire

la fapta ce poate constitui abatere disciplinară se aprobă de către Consiliul Superior al

Procurorilor, la propunerea Colegiului de disciplină și etică. Decizia de încetare a

procedurii disciplinare poate fi contestată de către autorul sesizării la Colegiul de

disciplină și etică în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepționării acesteia.

Prin hotărârea nr.3- 57/20 din 23 decembrie 2020, Colegiul de disciplină și etică

a dispus încetarea cauzei disciplinare pornite de către Inspecția procurorilor în baza

8

sesizării procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii

Generale, Adrian Mircos în privința ex-procurorului în Procuratura Anticorupție

Sergiu Moraru, pentru comiterea în cadrul urmăririi penale pe cauza nr.

xxxxxxxxxxxx a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a), e) din Legea nr.

3/2016 cu privire la Procuratură, deoarece nu a constatat aceste abateri disciplinare.

Hotărârile colegiului, conform art. 85 alin. (3) din Legea nr. 3 din 25 februarie

2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ) se

contestă la Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul colegiului, în termen

de 5 zile lucrătoare de la data pronunțării acestora. Contestația poate fi depusă de către

persoana în privința căreia a fost adoptată hotărârea respectivă, iar în cazul procedurii

disciplinare, și de către persoana care a depus sesizarea, precum și de către Inspecția

procurorilor.

Reglementări similare se regăsesc și în pct. 78 din Regulamentul privind

organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică, aprobat prin hotărârea

Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-228/16 din 14.09.2016 și modificat prin

hotărârile nr. 12-13/17 din 24.01.2017, nr. 1-40/2020 din 28.05.2020, nr.1 -132/2020

din 18.12.2020, care prevede că hotărârea Colegiului pe cauza disciplinară poate fi

contestată la Consiliul Superior al Procurorilor, prin intermediul colegiului, de către

persoanele care au depus sesizarea, Inspecția procurorilor sau procurorul vizat în

hotărâre, în termen de 5 zile lucrătoare de la data pronunțării acesteia. Termenul de 5

zile este un termen de decădere. La expirarea acestui termen, hotărârile Colegiului

devin irevocabile.

Contestațiile împotriva hotărârilor adoptate de colegii, conform art. 86 din Legea

nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului

administrativ) se examinează în cel mult o lună de la data înregistrării acestora la

Consiliul Superior al Procurorilor.

Ziua, ora și locul examinării contestației se comunică, cu cel puțin 3 zile

lucrătoare înainte de data desfășurării ședinței, procurorului vizat în hotărârea

contestată, candidatului la funcția de procuror care a depus plîâgerea, inspectorului,

precum și altor persoane, în condițiile prezentei legi.

În urma examinării contestației, Consiliul Superior al Procurorilor decide: a)

menținerea hotărârii contestate; b) casarea hotărârii contestate și adoptarea unei noi

hotărîri prin care se soluționează cauza.

Nefiind de acord cu hotărârea nr. 3-57/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de

disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, inspectorul din cadrul

Inspecției Procurorilor, Mihail Căpătici, la 30 decembrie 2020 a depus contestație

împotriva acesteia, solicitând casarea hotărârii și adoptarea unei noi hotărâri, potrivit

prevederilor art. 86 alin. (3) lit. b) din Legea cu privire la procuratură (f.d. 99-104 din

dosarul de control).

De asemenea, manifestându-și dezacordul cu hotărârea nr. 3- 57/20 din 23

decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al

Procurorilor, Adrian Mircos, procuror-șef al Direcției urmărire penală și

criminalistică a Procuraturii Generale a depus la 5 ianuarie 2021 contestație, solicitând

9

examinarea cazului pe fond, cu emiterea unei hotărâri noi prin care să fie constată

abatere disciplinară în privința ex-procurorului Sergiu Moraru (f.d. 21-26).

Consiliul Superior al Procurorilor, conform art. 68 din Legea nr. 3 din 25

februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului

administrativ), este un organ independent, cu statut de persoană juridică, format în

vederea participării la procesul de constituire, funcționare și asigurare a

autoadministrării sistemului Procuraturii. Consiliul Superior al Procurorilor este

garantul independenței și imparțialității procurorilor.

În corespundere cu art. 70 alin. (1) lit. f) din legea citată, Consiliul Superior al

Procurorilor este competent să examineze contestațiile împotriva hotărârilor luate de

colegiile sale.

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor, conform art. 74 alin. (1) din Legea

enunțată, au dreptul: să ia cunoștință și să participe la examinarea materialelor

prezentate spre examinare Consiliului Superior al Procurorilor; să facă demersuri, să

expună argumente și să prezinte materiale suplimentare; să propună spre examinare

în ședința Consiliului probleme ce țin de competența acestuia; să participe prin vot la

adoptarea de hotărîri și să-și expună, în caz de necesitate, opinia separată; să efectueze

alte acțiuni în condițiile legii.

La 25 februarie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat, în ședință

închisă, contestația inspectorului din cadrul Inspecției Procurorilor, Mihail Căpătici,

și contestația procurorului-șef al Direcției urmărire penală și criminalistică a

Procuraturii Generale, Adrian Mircos, împotriva hotărârii nr. 3-57/20 din 23

decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică.

Prin hotărârea nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021 a Consiliului Superior al

Procurorilor, s-a decis admiterea contestațiilor, casarea hotărârii nr. 3-57/20 din 23

decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică emisă în privința ex-procurorului

în Procuratura Anticorupție, Sergiu Moraru. S-a adoptat o nouă hotărâre, prin care s-

a constatat comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) și e) din Legea

nr. 3/2016 cu privire la Procuratură și sistarea procedurii disciplinare în legătură cu

încetarea raporturilor de serviciu a procurorului în Procuratura Anticorupție, Sergiu

Moraru, înainte de emiterea hotărârii cu privire la cauza disciplinară.

Procurorul în Procuratura Anticorupție, Sergiu Moraru a recepționat hotărârea

nominalizată la 22 martie 2021, contra semnătură (f.d. 41).

Înaintând prezenta acțiune la 21 aprilie 2021 împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor, Sergiu Moraru a solicitat anularea hotărârii nr. 1-26/2021 din 25

februarie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor privind admiterea contestațiilor

și casarea hotărârii nr. 3-57/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și

etică, emisă în privința ex-procurorului în Procuratura Anticorupție Sergiu Moraru,

cu adoptarea unei noi hotărâri prin care s-a constatat comiterea abaterii disciplinare

prevăzute de art.38 lit. a) și e) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură și sistarea

procedurii disciplinare în legătură cu faptul că procurorul și-a încetat raporturile de

serviciu înainte de emiterea hotărârii cu privire la cauza disciplinară, ca ilegală.

10

Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, Curtea de Apel Chișinău, prin

hotărârea adoptată la 15 decembrie 2021, a admis acțiunea ca fiind întemeiată,

motivându-și soluția prin faptul că încălcările imputate reclamantului în activitatea sa

au fost formulate cu caracter general, fiind o opinie subiectivă asupra tergiversării

nejustificate a urmăririi penale pe cauza aflată în gestiunea sa, precum și pe faptul

încălcării grave a legii și, în special, a atribuțiilor și obligațiilor care revin procurorului

în raport cu asigurarea bunului mers al urmării penale și curmarea încălcărilor legii,

inclusiv în activitatea angajaților organului de urmărire penală.

În opinia primei instanțe, prin adoptarea Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind

repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, s-a creat un mecanism la nivel național care are drept scop asigurarea

respectării termenului rezonabil în procesele judiciare.

Astfel, instanța de fond a statuat că la materialele cauzei nu a fost anexată nici

o probă care să confirme că judecătorul de instrucție a examinat vreo plângere privind

tergiversarea nejustificată a urmării penale, în cauza la care se face referire și a admis

o asemenea plângere. Iar, în lipsa unei asemenea constatări din partea organului

investit în acest sens prin lege, Consiliul nu era îndreptățit de a efectua constatări ce

țin de durata procedurilor, or, asemenea constatări nu intră în competența Consiliului.

Curtea de Apel a conchis că Consiliul Superior al Procurorilor a constatat

săvârșirea abaterilor disciplinare imputate reclamantului într-un mod arbitrar,

stabilind în mod formal îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) și e) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor

administrate și a dispozițiilor legale incidente, completul specializat reține că recursul

depus de Consiliul Superior al Procuraturii este întemeiat, iar concluzia instanței de

fond referitoare la temeinicia acțiunii privind anularea hotărârii Consiliului Superior

al Procurorilor nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021 în privința procurorului Sergiu

Moraru este rezultată din interpretarea eronată a normele de drept material și bazată

pe concluzii contrare circumstanțelor cauzei, motiv pentru care hotărârea

judecătorească contestată nu poate fi menținută.

Materialele cauzei atestă că Sergiu Moraru a activat în funcția de procuror în

cadrul Procuraturii Anticorupție.

Conform art. 36 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură

(în redacția la data emiterii actului administrativ), procedura disciplinară este

aplicabilă procurorilor în funcție și procurorilor care și-au încetat raporturile de

serviciu. Procurorii sunt sancționați disciplinar pentru comiterea abaterilor

disciplinare prevăzute la art. 38 doar în cazul în care au fost săvârșite cu intenție ori

cu neglijență gravă, conform prevederilor art. 381.

Conform art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), constituie abatere

disciplinară îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu.

11

Analizând normele legale enunțate care reglementează activitatea Consiliului

Superior al Procurorilor, Colegiul lărgit a stabilit că organul independent, cu statut de

persoană juridică, format în vederea participării la procesul de constituire, funcționare

și asigurare a autoadministrării sistemului Procuraturii, dispune de dreptul

discreționar la emiterea hotărârilor pe marginea subiectelor examinate, întrucât pct.

9.12 din Regulamentul Consiliului Superior al Procurorilor stabilește expres că, în

cazul care Consiliul consideră că pentru adoptarea hotărârii sunt necesare informații

suplimentare, Consiliul poate amâna examinarea chestiunii și solicita aceste

informații de la subiecții menționați la art. 86 alin. (2) din Legea cu privire la

Procuratură sau de la colegiul care a adoptat hotărârea contestată.

Or, libertatea de a alege decizia optimă este generată de norma de drept, de actul

normativ pus în aplicare. În procesul de reglementare, prin intermediul dispozițiilor

juridice, legislatorul se ciocnește de necesitatea de a lăsa subiecților de drept o

anumită libertate în conduita lor. Realizarea acestei conduite libere (împuterniciri

oferite de lege), în mare parte, depinde de agentul de aplicare a legii.

În același timp, Colegiul lărgit menționează că decizia luată în mod discreționar,

trebuie să fie una optimă, să corespundă finalității actului normativ, sensului

legislației în vigoare, principiilor generale ale dreptului intern și internațional,

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, deci să corespundă scopului

urmărit, care alcătuiește esența „dreptului discreționar”, a cărui realizare se efectuează

cu respectarea principiilor legalității, oportunității, echității.

Colegiul lărgit statuează că Codul administrativ reglementează aplicarea

dreptului discreționar. Or, autoritatea publică posedă o marjă discreționară în măsura

în care nu afectează de o manieră nejustificată drepturile fundamentale ale persoanei.

Astfel, art. 137 din Codul administrativ stabilește că, în exercitarea dreptului

discreționar atribuit, autoritățile publice trebuie să acționeze cu bună-credință în

limitele legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit dreptul.

Dacă autoritatea publică poate decide discreționar și doar una din mai multe

consecințe juridice este legală, atunci dreptul discreționar al autorității publice se

reduce la alegerea consecinței juridice/soluției legale. Stările de fapt identice în esență

se tratează identic. O tratare neidentică a două stări de fapt identice se admite numai

dacă există un motiv obiectiv. Dacă într-un caz autoritatea publică și-a exercitat

dreptul discreționar într-un anumit mod, atunci în cazuri similare ea este obligată să

își exercite dreptul discreționar în același mod. Această regulă nu se aplică dacă

autoritatea publică intenționează să își schimbe în viitor practica de exercitare a

dreptului discreționar în cazuri similare.

În conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) și (2) din Codul administrativ,

instanța de judecată nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui act

administrativ. Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului

discreționar se limitează la faptul dacă autoritatea publică: a) și-a exercitat dreptul

discreționar; b) a luat în considerare toate faptele relevante; c) a respectat limitele

legale ale dreptului discreționar; d) și-a exercitat dreptul discreționar conform

scopului acordat prin lege.

12

Așadar, în cadrul judecării cauzei în ordine de recurs, s-a constatat că hotărârea

nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021 a Consiliului Superior al Procurorilor, prin care

a fost admisă contestația Inspecției procurorilor și contestația procurorului-șef al

Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos și

casată hotărârea nr. 3-57/2020 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de Disciplină, fiind

recunoscut vinovat procurorul în Procuratura Anticorupție, Sergiu Moraru, de

comiterea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) și e) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și a fost sistată procedura disciplinară în

legătură cu încetarea raporturilor de serviciu înainte de emiterea hotărârii cu privire

la cauza disciplinară, corespunde parțial cerințelor de legalitate, dreptul discreționar

al autorității publice fiind exercitat cu respectarea prevederilor art. 137 din Codul

administrativ, actul administrativ contestat fiind motivat, concluzia Plenului

Consiliului Superior al Procurorilor în privința procurorului Sergiu Moraru de a aplica

constatarea abaterii disciplinare prevăzute de art. 38 lit. a) și e) din Legea cu privire

la Procuratură cu sistarea procedurii disciplinare fiind fortificată inclusiv de actele

anexate la materialele dosarului.

Totuși, instanța de recurs apreciază ca fiind întemeiate criticile lui Sergiu Moraru

invocate în cererea de chemare în judecată, privitor la omiterea de către procurorul

Adrian Mircos a termenului de 5 zile pentru contestarea hotărârii nr. 3-57/20 din 23

decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică, având în vedere că termenul de 5

zile lucrătoare de la data pronunțării hotărîrii contestate, instituit de art. 85 alin. (3)

din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și pct. 78 din

Regulamentul privind organizarea și activitatea Colegiului de disciplină și etică,

aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-228/16 din

14.09.2016 și modificat prin hotărârile nr. 12-13/17 din 24.01.2017, nr. 1-40/2020 din

28.05.2020, nr.1 -132/2020 din 18.12.2020, a expirat, în speță, pe 30 decembrie 2020,

iar contestația procurorului Adrian Mircos a fost depusă la 5 ianuarie 2021, adică cu

șase zile peste termenul de decădere instituit de lege.

Astfel, hotărârea nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021 a Consiliului Superior al

Procurorilor apare drept ilegală în partea admiterii, la pct. 1, a contestației șefului

Direcției urmărire penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos.

Pe fond, cenzurând pretențiile reclamantului privind lipsa abaterilor disciplinare

imputate, instanța de recurs relevă următoarele.

Conform art. 3 alin. (4), (5), (6), (7) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), procurorul își

desfășoară activitatea în baza principiilor legalității, imparțialității, rezonabilității,

integrității și independenței procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod

independent și unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează. Independența

procesuală a procurorului este asigurată prin garanții care exclud orice influență

politică, financiară, administrativă sau de altă natură asupra procurorului legată de

exercitarea atribuțiilor sale. În condițiile prevederilor art. 13 din lege și ale Codului

de procedură penală, activitatea procurorului poate fi supusă controlului din partea

procurorului ierarhic superior și a instanței judecătorești. Procurorul este obligat, prin

întreaga sa activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile

persoanelor, egalitatea lor în fața legii, să asigure un tratament juridic

13

nediscriminatoriu pentru toți participanții la procedurile judiciare indiferent de

calitatea acestora, să respecte Codul de etică al procurorilor și să participe la formarea

profesională continuă.

Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la data emiterii actului

administrativ), îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, instanța de

recurs constată că Consiliul Superior al Procurorilor a stabilit că procurorul Sergiu

Moraru a avut prestație necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu manifestată prin

tergiversarea nejustificată a urmăririi penale pe cauza penală nr. xxxxxxxxxxxx, care

s-a aflat în gestiunea sa de la 1 iulie 2016 și până la 13 mai 2019, adică 2 ani și 10

luni.

Referitor la cauza penală nr. xxxxxxxxxxxx, Consiliul Superior al Procurorilor

a stabilit următoarele.

La 1 iulie 2016, șeful Direcției nr.3, ofițer de urmărire penală al Direcției

generale urmărire penală a Centrului National Anticorupție, Andrei Grabovschi, a

pornit urmărirea penală în cauza nr. xxxxxxxxxxxx, conform art. 243 alin. (3) lit. b)

din Codul penal, pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari.

Potrivit ordonanței de pornire a urmăririi penale, la 1 iulie 2016, a fost

înregistrat raportul de autosesizare privind activitatea dubioasă a întreprinderii

,,Xxxxxxxxxxxxxx” SRL. Conform materialelor procesului penal s-a stabilit că, la 18

februarie 2016 SC ,,Xxxxxxxxxxxxxx” SRL, a primit în conturile bancare deschise la

BC„ Xxxxxxxxxxxxxx” SA mijloace bănești în sumă de 1.499.884 euro (33.389.067

lei) de la compania off-shore „Westerby Limited”.

La momentul controlului, urmărirea penală durase peste 3 ani si 5 luni (1 iulie

2016-10 ianuarie 2020) și a fost condusă de:

- procurorul Sergiu Moraru-în perioada 1 iulie 2016-13 mai 2019 (2 ani și 10 luni);

- procurorul Irina Gheorghiștean - în perioada 3 mai 2019-7 octombrie 2019;

- un grup din 4 procurori - în perioada 7 octombrie 2019-20 noiembrie 2019;

- la 20 noiembrie 2019, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari a

emis ordonanța prin care a dispus efectuarea urmăririi penale în continuare în cauza

nr. xxxxxxxxxxxx de către un grup compus din 28 de procurori din Procuratura

Anticorupție și 38 de ofițeri de urmărire penală, detașați la Procuratura Anticorupție.

În timp ce urmărirea penală era condusă de către ex-procurorul în Procuratura

Anticorupție Sergiu Moraru, pe dosar au fost efectuate următoarele acțiuni de

urmărire penală: în anul 2016 a fost efectuată o acțiune de urmărire penală și anume,

la 26 octombrie 2016, prin ordonanță, organul de urmărire penală al Centrului

Național Anticorupție a propus procurorului să înainteze judecătorului de instrucție

un demers în vederea ridicării de la Filiala nr. ll a BC „Xxxxxxxxxxxxxx" SA a

documentelor în original, privind activitatea financiar-bancară și economică a SC

„Xxxxxxxxxxxxxx". Respectiv, la demersul procurorului, judecătorul de instrucție a

autorizat acțiunile de urmărire penală solicitate și la 4 noiembrie 2016 a fost realizată

acțiunea de ridicare a documentelor.

În anul 2017, a fost efectuată o acțiune de urmărire penală - pregătirea cererii

de asistență juridică internațională în materie penală și la 10 iulie 2017 expediată în

14

adresa Procuraturii Generale (Secția asistență juridică internațională). La 8 august

2017, partea elvețiană a remis răspunsul la cererea de asistență juridică, anexând la

acesta scrisoarea Procuraturii Cantonului Zurich, care a fost desemnată de autoritatea

însărcinată cu executarea cererii în cauză.

Din conținutul răspunsului din 8 august 2017 prezentat de Procuratura

Cantonului Zurich, rezultă faptul că cererea de asistență juridică nu poate fi executată,

pe motiv că aceasta nu a întrunit mai multe condiții și cerințe: este o traducere

necalitativă, nu poate fi reținută situația clară, nu este indicat concret împotriva cui

este îndreptată urmărirea penală în Moldova pe faptul spălării banilor, lipsesc date cu

privire la persoane concrete acuzate, nu este relatat care faptă infracțională concret

întrunește infracțiunea - spălarea de bani, investigată la moment de către autoritățile

moldovenești, perioada când a fost comisă infracțiunea.

Nu este argumentată legătura cauzală între documentele bancare solicitate pe

„Westerby Limited” și lipsește cercetarea admisibilă a probelor. La fel, în răspuns au

fost invocate un șir de cerințe, care nu sunt probate și argumentate. Despre

comunicarea adreselor IP solicitate, de unde au fost accesate conturile care aparțin

firmei „Westerby Limited" și ce persoane au deținut codul de acces, lipsește o legătură

cauzală cu Elveția.

Astfel, au fost solicitate completări la capitolele: traducere, acuzații, fapta

infracțională, legătura cauzală cu Banca Xxxxxxxxxxx și, ca urmare, a fost respinsă

preliminar examinarea cererii până la prezentarea completărilor, cu precizarea că dacă

acestea nu vor fi prezentate în termen de 90 zile de la data expedierii scrisorii, comisia

rogatorie va fi respinsă definitiv din motivele expuse mai sus.

În anii 2018-2019 nu a fost efectuată nici o acțiune de urmărire penală.

Alte acțiuni de cercetare pe cauza penală nr. xxxxxxxxxxxx nu s-au efectuat.

Urmare a verificărilor, Inspecția a subliniat caracterul nejustificat de îndelungat

al urmăririi penale, condiționat de lipsa acțiunilor adecvate din partea procurorului de

caz Sergiu Moraru, care a lăsat cauza în nelucrare, practic, pe parcursul a mai mult de

2 ani si 10 luni. Procurorul Sergiu Moraru a prelungit în repetate rânduri termenul de

urmărire penală, cu motivația formală „în cadrul urmăririi penale este necesar de

efectuat acțiuni procesuale pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și

obiectivă, a circumstanțelor cauzei, de evidențiat atât circumstanțele care dovedesc

vinovăția făptuitorilor, cât și cele care îi dezvinovățesc, precum și circumstanțele care

atentează sau agravează răspunderea" sau „luând în considerație faptul că, termenul

de urmărire penală expiră la 30 august 2017, iar pentru efectuarea acțiunilor

planificate este necesar un termen adăugător.”

Inspecția procurorilor a concluzionat că inacțiunile admise de procurorul

responsabil de caz, care nu a reacționat prompt la solicitările organelor de drept ale

Elveției, au condiționat pierderea posibilității administrării probelor importante pe

caz, în special pe astfel de categorii de infracțiuni ca spălarea banilor.

În această perioadă, ex-procurorul Sergiu Moraru a prelungit de 23 de ori

termenul de urmărire penală, utilizând motive formale.

Procurorul Sergiu Moraru a neglijat:

15

- prevederile art. 20 și art. 259 din Codul de procedură penală, nefiind asigurată

respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală, fiind prelungit formal termenul

de urmărire penală pe o perioadă de 2 ani și 10 luni;

- prevederile art. 19 și art. 254 din Codul de procedură penală, în conformitate cu care

organul de urmărire penală și procurorul numit urmau să ia toate măsurile prevăzute

de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor

cauzei pentru stabilirea adevărului;

- nu au fost audiate niciuna dintre persoanele care au figurat în ordonanța de pornire

a urmăririi penale din 1 iulie 2016, pentru a confirma sau infirma cele constatate în

cadrul investigațiilor efectuate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor,

- nu a fost executată cererea de completare a cererii de comisie rogatorie în termenele

stabilite de organele competente ale Elveției, pentru a administra probe concludente

și a prezenta un răspuns argumentat la bănuiala rezonabilă invocată în ordonanța de

pornire a urmăririi penale și a exclude orice dubii în privința acestora.

Din actul de sesizare, din constatările Inspecției procurorilor, precum și din

contestațiile depuse împotriva hotărârii Colegiului de disciplină și etică, Consiliul

Superior al Procurorilor a dedus două categorii de pretinse încălcări imputabile ex-

procurorului Sergiu Moraru.

Prima ține de îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și constă

în tergiversarea nejustificată a urmăririi penale. Cea de a doua ține de încălcarea gravă

a legii și, în special, a atribuțiilor și obligațiilor care revin procurorului în raport cu

asigurarea bunului mers al urmăririi penale și curmare a încălcărilor legii inclusiv în

activitatea angajaților organului de urmărire penală.

În această ordine de idei, Consiliul Superior al Procurorilor a apreciat că,

contrar standardelor de motivare a unei hotărâri, Colegiul de disciplină și etică nu a

dat răspuns la argumentele ce țin de conduita procesuală pasivă a procurorului Sergiu

Moraru, care timp îndelungat, mai mult de 2 ani și 10 luni, nu a efectuat nici o acțiune

procesuală, obligație ce reveneau procurorului în conformitate cu cerințele normative.

Deși analiza acestei atitudini defectuoase era importantă și constituia un aspect

fundamental al acuzațiilor disciplinare aduse procurorului Sergiu Moraru, Colegiul de

disciplină și etică a omis să se expună și nu a explicat dacă un asemenea mod de

exercitare a atribuțiilor de serviciu este compatibil cu cerințele prevăzute de lege sau

dacă acesta se aliniază statutului profesional al unui procuror.

Analizând procedura disciplinară în această parte, examinând materialele

administrate și audiind susținerile părților, Consiliul Superior al Procurorilor a

apreciat că argumentele Colegiului de disciplină și etică sunt eronate și nu se aliniază

situației constatate în cadrul investigațiilor disciplinare efectuate și confirmate în

ședință.

Astfel, s-a reținut că în hotărârea adoptată pe caz, Colegiul de disciplină și etică

a analizat selectiv faptele imputate procurorului Sergiu Moraru și a omis să se expună

asupra unor împrejurări importante, relevante acestei cauze disciplinare.

Respectiv, Colegiul de disciplină și etică, prin această abordare, a creat o

aparență de examinare a cazului și nu a evaluat, în substanță, conduita procesuală a

16

procurorului vizat, ceea ce este inadmisibil, deoarece nu a fost oferit un răspuns la

toate faptele imputate acestuia.

Raportat la acest caz, Consiliul Superior al Procurorilor a constatat că

procurorul Sergiu Moraru și-a îndeplinit necorespunzător toate aceste atribuții, care îi

reveneai conform legii, a manifestat lipsă accentuată de interes pentru desfășurarea în

termei rezonabil a urmăririi penale, a lăsat urmărirea penală să evolueze lent,

considerând eronat că prelungirea de 23 ori a urmăririi penale și așteptarea rezultatelor

cererii de asistență juridică internațională este în măsură să justifice o asemenea

conduită procesuală.

Drept urmare, Consiliul Superior al Procurorilor a concluzionat că procurorul

Sergiu Moraru a acționat necorespunzător și, prin conduita sa procesuală pasivă, a

desconsiderat standardele de referință și nu a ținut cont de faptul că acestea urmează

a fi respectate nu doar la formulare ordonanțelor de prelungire a urmăririi penale, dar

și raportat la urgența procedurilor ce urmează a fi asigurată.

Pe cale de consecință, s-a constatat lipsa de preocupare profesională a

procurorului Sergiu Moraru la planificarea măsurilor procesuale, care nu poate fi

justificată prin volumul mare de lucru și nu poate fi calificată drept o eroare mecanică,

iar după cum s-a analizat supra, asemenea cazuri cer vigilență funcțională sporită în

prestația unui procuror.

În opinia Consiliului Superior al Procurorilor, ținea de obligația și

responsabilitatea directă a procurorului Sergiu Moraru să confirme și să valideze

prezența tuturor părților vizate pentru desfășurarea acțiunilor procesuale preconizate.

Astfel, nu au fost întreprinse măsuri eficiente în vederea completării și

expedierii repetate a cererii de comisie rogatorie către organele de drept din Elveția.

Nu au fost formulate indicații scrise organului de urmărire penală privind efectuarea

sau urgentarea acțiunilor necesare, în cazul în care reprezentanții acestuia (în opinia

ex-procurorului Sergiu Moraru) ar fi tărăgănat intenționat aceste acțiuni.

Suplimentar, Consiliul a reținut că, potrivit principiilor eticii și conduitei

stabilite de pct. pct. 6.1.1, 6.1.6 și 6.2.1 din Codul de etică al procurorilor, procurorul

trebuie să respecte legislația națională și actele internaționale la care Republica

Moldova este parte, principiile judecății echitabile, prevăzute la art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și a jurisprudenței

Curții Europene pentru Drepturile Omului, actele normative ale Procuraturii și ale

organelor de autoadministrare a procurorilor. Din aceste dispoziții rezultă că

procurorii sunt datori să depună toate eforturile în vederea soluționării cauzelor

repartizate, cu respectarea termenului rezonabil, prevăzut de art. 20 din Codul de

procedură penală. Este incontestabil faptul că nerespectarea termenului rezonabil al

urmării penale afectează dreptul părților la cercetarea cauzei cu celeritate și într-un

termen rezonabil, prevăzut de articolul 6 § 1 din Convenția europeană a drepturilor

omului. Notăm că, potrivit prevederilor art. 259, coroborate cu art. 20 din Codul de

procedură penală, urmărirea penală se efectuează în termen rezonabil, care se

stabilește de către procuror prin ordonanță, în conformitate cu criteriile de apreciere a

termenului rezonabil de soluționare a cauzei penale și, totodată, procurorului îi revine

obligația de a asigura respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală. Pe aceeași

17

dimensiune, s-a notat că și pct. 6.1.6 din Codul de etică al procurorilor consemnează

obligația procurorului de a se asigura ca procedurile penale să opereze cât de rapid

posibil, în concordanță cu interesele justiției.

În asemenea conjunctură, Colegiul lărgit apreciază ca fiind neîntemeiată

concluzia instanței de fond privitoare la faptul că procurorul își desfășoară activitatea

în baza principiului independenței procesuale, care îi oferă posibilitatea de a lua în mod

independent si unipersonal decizii în cauzele pe care le gestionează, astfel încât

prelungirea formală a termenului de urmărire penală pe o perioadă de 2 ani și 10 luni, nu

constituie în sine temei pentru atragerea la răspundere disciplinară a procurorului. Or,

principiul independenței procesuale a procurorului este, fără îndoială, un pilon

fundamental ce susține realizarea dreptului la un proces echitabil. Însă acest principiu

nu trebuie înțeles ca fiind posibilitatea de a acționa după propria voință, deoarece

independența procuroriloi nicidecum nu poate fi văzută ca un privilegiu personal,

aceasta reprezintă o garanție acordată cetățenilor spre a le confirma că toate cazurile

sunt examinate în mod echitabil și conform legii.

La acest capitol, completul specializat subscrie constatărilor Consiliului

Superior al Procurorilor precum că este inacceptabilă prestația profesională a

procurorului Sergiu Moraru cu referire la rolul său privind derularea urmăririi penale

în această speță, nefiind posibilă invocarea justificării că în așa fel a fost exteriorizat

raționamentul logico-juridic, bazat pe independența procesuală garantată de lege.

Respectiv, completul specializat subliniază că, în cazul dedus analizei, conduita

procesuală a procurorului Sergiu Moraru nu se aliniază standardelor de

profesionalism și rolului ce îi revine procurorului în cadrul urmăririi penale.

Principiul "termenului rezonabil” este analizat cu atenție de Curtea Europeană

a Drepturilor Omului, care în jurisprudența sa apreciază că acesta este un element a

dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 din Convenția europeană pentru

apărarec drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În această privință Curtea a statuat că, deși un caz mai voluminos poate permite

mamultă libertate autorităților pentru a justifica o întârziere mai mare, totuși trebuie

luate în considerație, pentru fiecare situație în parte, caracteristicile care arată

caracterul complet al investigațiilor, cum ar fi spețele care presupun un număr mare

de acuzații ce urmează a fi demonstrate în cauzele penale și care se interpătrund sau

un număr mare de inculpați într-o cauză (Vaivada c. Lituaniei, Meilus c. Lituaniei).

De asemenea, Curtea europeană a analizat și situațiile legate de existența unor

întârzieri cauzate de volumul mare de activitate a autorităților, notând că acestea pot

fi acceptate doar dacă nu sunt prelungite în timp, iar cei abilitați cu competența de a

efectua investigațiile întreprind măsuri rezonabile pentru a asigura finalitatea lor. În

acest sens s-a afirmat că este important ca justiția să fie administrată fără întârzieri,

care i-ar compromite eficacitatea și credibilitatea (Scordino c.Italiei).

Potrivit raționamentelor invocate de Curtea europeană rezultă că nu sunt

acceptate "lungi perioade de stagnare”, pentru care să nu existe nici o explicație

(Beaumartii c. Franței).

La fel irelevante sunt constatările instanței de fond privitoare la lipsa din dosar a

probelor care ar confirma faptul că judecătorul de instrucție ar fi examinat o plângere

18

privind tergiversarea nejustificată a urmării penale, în cauza la care se face referire și a

admis o asemenea plângere. Iar concluzia fondului privitoare la lipsa competenței

Consiliului de a efectua constatări ce țin de durata procedurilor este lipsită de suport

juridic, dat fiind faptul că art. 70 alin. (1), lit. f) al Legii cu privire la procuratură plasează

examinarea contestațiilor împotriva hotărîrilor luate de colegiile sale în sarcina

Consiliului Superior al Procurorilor, respectiv și hotărârile Colegiului de disciplină și

etică, astfel încât Consiliului îi revine sarcina constatării existenței sau inexistenței

tuturor abaterilor disciplinare săvâșite de procurori, inclusiv cele referitoare la încălcarea

prevederilor legale. Iar în speță, Consiliul a constatat încălcarea inclusiv a dispozițiilor

art. 20 și art. 259 din Codul de procedură penală, referitoare la respectarea termenului

rezonabil la urmărirea penală, atribuție ce intră, așadar, în sfera competențelor sale.

În continuarea logică firească a raționamentelor juridice expuse supra, apare

nejustificată trimiterea instanței de fond la mecanismul instituit prin adoptarea Legii nr.

87/2011 pentru repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la

judecarea în termen rezonabil a cauzei, ce are drept scop asigurarea respectării termenului

rezonabil în procesele judiciare. Or, actul normativ respectiv este destinat reparării

prejudiciului cauzat persoanelor fizice și juridice, pe când, în speță, infracțiunea de

spălare a banilor prejudiciază, în esență, sistemul financiar-bancar al statului, fiind afectat

interesul național. În aceste condiții, respectarea termenului rezonabil la examinarea

cauzei sau efectuarea acțiunilor de urmărire penală este la fel importantă și chiar crucială

pentru buna desfășurare a justiției, contracararea și sancționarea promptă a faptelor

prejudiciabile, iar Consiliul Superior al Procurorilor este prin definiție garantul bunei

administrări a autorității publice investite cu astfel de atribuții, respectiv a sistemului

Procuraturii.

Astfel, Colegiul lărgit apreciază critic argumentele Curții de Apel Chișinău

privitoare la depășirea, de către Consiliul Superior al Procurorilor, a competenței

funcționale, expunându-se asupra unor fapte și circumstanțe, verificarea legalității cărora

intră în competența altor organe, instituții. Or, după cum corect a apreciat recurentul,

argumentul invocat ține de aprecierea greșită a actului administrativ contestat și o analiză

lacunară și evaluări selective. Prima instanță a admis o eroare de apreciere a elementelor

componenței disciplinare și nu a ținut cont de faptul că în contextul abaterii disciplinare

imputate intimatului, conduita ilicită a procurorului Sergiu Moraru a lezat relațiile sociale

protejate de norma juridică referitoare la îndeplinirea de către procuror a dispozițiilor

legale, implicit termenul rezonabil al urmăririi penale, stabilit la art. 20 alin.(4) din Codul

de procedură penală.

Obligația procurorului de a asigura termenul rezonabil al urmăririi penale, așa cum

este stabilit de art.20 alin.(4) din Codul de procedură penală, se referă nu doar la

drepturile și libertățile persoanei, dar și la autoritatea funcției de procuror, la încrederea

publicului în realizarea legală a procedurilor penale și la calitatea actului de justiție.

Astfel, relațiile sociale protejate de acest principiu exced viziunea sumară la care

a recurs Curtea de Apel Chișinău în hotărârea recurată și se impune anularea acesteia,

pentru a restabili valoarea normei juridice.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 19 și art. 254 din Codul de procedură

penală, art. 6 alin. (3) lit. a), b) și c) din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25

februarie 2016 (în redacția la data emiterii actului administrativ) expres prevede că

19

procurorul este obligat să-și îndeplinească obligațiile de serviciu în conformitate cu

Constituția, legislația Republicii Moldova și cu tratatele internaționale la care

Republica Moldova este parte, să respecte prevederile actelor cu caracter normativ

adoptate în cadrul Procuraturii, să asigure respectarea drepturilor și a libertăților

fundamentale ale omului în exercitarea atribuțiilor sale.

Colegiul lărgit relevă că în același timp, procurorii își îndeplinesc atribuțiile în

cadrul principiului statului de drept, care necesită respectarea unui anumit număr de

valori fundamentale, cum ar fi imparțialitatea, transparența, onestitatea, prudența,

corectitudinea și contribuția la calitatea justiției. Pentru a spori încrederea publicului

în sistemul de justiție, procurorii trebuie să fie în permanență preocupați să se asigure

că aceste valori sunt respectate și că ele le ghidează activitatea.

Mai mult, potrivit principiului supremației legii reflectat în pct. pct. 6.1.1., 6.1.2.,

6.1.4., 6.1.6. din Codul de etică al procurorilor aprobat prin Hotărârea Adunării

Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai 2016, procurorul trebuie să respecte legislația

națională și actele internaționale la care Republica Moldova este parte, principiile

judecății echitabile cum sunt prevăzute în articolul 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului,

actele normative ale Procuraturii, și ale organelor de autoadministrare a procurorilor;

să acționeze în mod echitabil și onest; să se asigure ca procedurile penale să opereze

cât de rapid posibil, în concordanță cu interesele justiției.

Colegiul lărgit notează că regula de la pct. 6.1.1. din Codul de etică vine să

sublinieze nu doar obligația respectării principiului legalității așa cum este prevăzut

acesta în lege, dar și al respectării laturii etice a legalității - supremația legii.

În context, în toate cazurile și în toate etapele procedurii judiciare procurorii

contribuie în a da asigurări că statul de drept și ordinea publică sunt garantate prin

înfăptuirea justiției în mod echitabil, imparțial și efectiv.

Regula de la pct. 6.1.4. din Codul de etică pusă în discuție vine să sublinieze că

procurorul trebuie să respecte drepturile și interesele legitime ale părților și

participanților la proces, persoanelor fizice și juridice.

Mai mult, Standardele de responsabilitate profesională și declararea atribuțiilor

esențiale și drepturile procurorilor, adoptat de Asociația Internațională a Procurorilor

la data de 23 aprilie 1999 (The IAP Standards), în punctul 4.2 statuează că, atunci

când iau parte la investigarea unei infracțiuni sau exercită autoritate asupra poliției

sau asupra altor organe de cercetare penală aflate sub jurisdicția lor, procurorii trebuie

să acționeze obiectiv, imparțial și cu profesionalism, și să se asigure că aceste organe

de cercetare penală respectă principiile de drept și drepturile fundamentale ale omului.

Iar potrivit regulii de la pct. 6.2.1. din Codul de etică, procurorul trebuie să-și

exercite atribuțiile în mod independent, imparțial, onest, ireproșabil, dând dovadă de

o înaltă ținută morală și maximă corectitudine și să contribuie la realizarea eficientă

și efectivă a actului de justiție.

Așadar, împrejurările descrise determină Colegiul lărgit să conchidă că Consiliul

Superior al Procurorilor corect a considerat că prestația profesională a procurorului

Sergiu Moraru la instrumentarea respectivei cauze penale este inacceptabilă, în așa

mod justificat a respins ca fiind lipsite de relevanță justificările acestuia.

20

Conform art. 51 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire

la Procuratură (în redacția la data emiterii actului administrativ), după examinarea

cauzei disciplinare, Colegiul de disciplină și etică adoptă hotărîre privind constatarea

abaterii disciplinare și sistarea procedurii disciplinare, în cazul în care procurorul și-a

încetat raporturile de serviciu înainte de emiterea hotărîrii cu privire la cauza

disciplinară.

În condițiile relevate, Colegiul lărgit atestă că Consiliul Superior al Procurorilor

just a calificat acțiunile procurorului Sergiu Moraru în temeiul art. 38 lit. a) și e) din

Legea cu privire la Procuratură, ca îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de

serviciu și încălcarea gravă a legii, însă ținând cont de prevederile art. 50 alin. (1), lit.

c) din legea enunțată, întemeiat a sistat procedura disciplinară, din motivul încetării

raporturilor de serviciu înainte de emiterea hotărîrii cu privire la cauza disciplinară.

Prin emiterea unui act administrativ individual, conform art. 132 din Codul

administrativ, se înțelege atât emiterea lui de către prim-ministru și autoritățile publice

cu conducere unipersonală, cît și adoptarea lui de către Guvern și autoritățile publice

cu conducere colegială. Conducerea colegială a unei autorități publice adoptă decizii

prin vot.

Corespunzător, analizând argumentele invocate de Consiliul Superior al

Procurorilor în susținerea soluției de a constata abaterile disciplinare în acțiunile

procurorului Sergiu Moraru, prevăzute de art. 38 lit. a) și lit. e) din Legea cu privire

la Procuratură, Colegiul lărgit consideră că autoritatea publică pârâtă, exercitând

dreptul discreționar, a luat în considerare toate faptele relevante, a respectat limitele

legale ale dreptului discreționar, și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului

acordat prin lege.

Sunt neîntemeiate argumentele reclamantului, însușite de instanța de fond la

adoptarea soluției pe caz, precum că actul administrativ contestat nu corespunde

cerințelor de conținut, în mod special în ceea ce privește motivarea soluției adoptate

și caracterul clar/cert al pretinsei abateri disciplinare constatate. Or, conform art. 51

alin. (8) din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură (în redacția la

data emiterii actului administrativ), hotărîrea privind cauza disciplinară se constituie

din partea introductivă, partea descriptivă, partea motivatorie și partea dispozitivă.

Forma și conținutul hotărîrii se aprobă prin regulament aprobat de Consiliul Superior

al Procurorilor.

Iar, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) și (2) din Codul administrativ,

motivarea este operațiunea administrativă prin care se expun considerentele care

justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare se indică temeiurile

esențiale de drept și de fapt pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru

decizia sa. Din motivarea deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute și

punctele de vedere din care autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului

discreționar. Motivarea trebuie să se refere și la argumentele expuse în cadrul audierii.

Motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde: a) motivarea în drept

– temeiul legal pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele procedurale

obligatorii pe care se bazează actul; b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii

actului administrativ, inclusiv modul de exercitare a dreptului discreționar, dacă este

21

cazul; c) în cazul actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a

procedurii administrative care a stat la baza emiterii actului: investigații, probe,

audieri, opinii ale participanților contrare conținutului final al actului etc.

Coroborând normele legale enunțate la actul administrativ contestat, Colegiul

lărgit constată că argumentele lui Sergiu Moraru despre lipsa motivării actului

administrativ contestat sunt declarative. Or, hotărârea nr. 1-26/2021 din 25 februarie

2021 a Consiliului Superior al Procurorilor corespunde normelor legale care

reglementează forma și conținutul unei astfel de hotărâri.

În opinia completului specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului lărgit, comportamentul procurorului Sergiu Moraru a fost

contrar obligațiilor stabilite de normele penale, procesual-penale și etice, dânsul

acționând în lipsa loialității adecvate, care trebuie să caracterizeze soluțiile pe care le

dispune un procuror în legătură cu derularea urmăririi penale. Or, asemenea stare a

lucrurilor este în afara oricărei justificări rezonabile, comportă vicii grave în

conștientizarea rolului procurorului stabilit de lege și denotă o lipsă profundă de

responsabilitate, ce contravine fundamental cu statutul profesional atribuit

procurorului prin Constituție și prin lege.

Nu poate fi reținut ca întemeiat raționamentul instanței de fond precum că actul

administrativ contestat este adoptat cu încălcarea principiului respectării

independenței decizionale a procurorului. În acest sens, Colegiul lărgit reține ca fiind

justificată poziția Consiliului Superior al Procurorilor, în care autoritatea publică face

trimitere la Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni

(CCPE) privind normele și principiile europene referitoare la procurori, în

conformitate cu care independența procurorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu

acordat în interesul procurorilor, ci o garanție pentru o justiție echitabilă, imparțială

și eficientă, care protejează atât interesele publice, cât și cele private ale persoanelor

în cauză. Aceasta normă care se regăsește și în pct. 6.2.1 din Codul de Etică al

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr. 4 din 27 mai

încălcarea principiului respectării independenței decizionale a procurorului, dar

urmărește scopul îmbunătățirii calității actului de justiție, a eficienței activității

Procuraturii, performanței organizatorice a procuraturilor și a procurorilor.

Raportat la observațiile instanței de fond privind lipsa constatărilor cu referire la

probele pe care se demonstrează forma vinovăției reclamantului, în actul administrativ

contestat, sau lipsa motivelor de fapt și de drept care ar justifica concluziile

Consiliului Superior al Procurorilor etc., instanța de recurs le apreciază ca fiind

nefondate, date fiind circumstanțele cauzei descrise supra, precum și faptul că dosarul

de control 35-18/12 abundă în copii de pe dosar și ordonanțe cu privire la prelungirea

termenului urmăririi penale, la care autoritatea pârâtă face trimitere inclusiv în textul

hotărârii contestate, precum și la toate încălcările admise de intimat în gestionarea

dosarului penal xxxxxxxxxxxx, prin prisma actelor normative incidente.

Circumstanțele descrise permit completului specializat să conchidă că instanța

de fond a interpretat eronat prevederile legii, iar concluziile acesteia sunt în

22

contradicție cu circumstanțele cauzei, motiv pentru care hotărârea pronunțată nu poate

fi menținută ca întemeiată.

Din considerentele menționate supra, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite

recursul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, de a casa integral hotărârea din

15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei decizii noi prin

care să fie admisă în parte acțiunea depusă de Sergiu Moraru.

În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. c) în coroborare cu art. 224 alin. (1) lit.

a) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul depus de Consiliul Superior al Procurorilor.

Se casează integral hotărârea din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău

și se emite o decizie nouă, prin care:

Se admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de Sergiu Moraru

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la anularea actului

administrativ individual defavorabil.

Se anulează pct. 1 din hotărârea nr. 1-26/2021 din 25 februarie 2021 a Consiliului

Superior al Procurorilor, în partea admiterii contestației șefului Direcției urmărire

penală și criminalistică a Procuraturii Generale, Adrian Mircos, împotriva hotărârii

nr. 3-57/20 din 23 decembrie 2020 a Colegiului de disciplină și etică.

În rest, pretențiile reclamantului Sergiu Moraru se resping drept neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecători Ala Cobăneanu

Nina Vascan

Aliona Miron

Nicolae Craiu

23