2ra-1497/22 — declararea nulității actelor juridice

2ra-1497/22 — declararea nulității actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1497/2022

2-21021957-01-2ra-13102022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: N. Mămăligă)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Iu. Cotruță, V. Cotorobai, I. Țurcan)

D E C I Z I E

25 ianuarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Ana Coșciug, Pavel Coșciug și Olesea

Coșciug,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olesea Coșciug,

Ana Coșciug și Pavel Coșciug împotriva Organizației de Creditare Nebancară

„Zoom Credit” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la declararea nulității

absolute a clauzelor contractuale, compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 07 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 11 februarie 2021, Olesea Coșciug, Ana Coșciug și Pavel Coșciug s-au

adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva OCN „Zoom Credit” SRL, prin

care au solicitat declararea nulității absolute a clauzelor contractuale prevăzute la

pct. 1.3. și 1.5. a contractului de credit nr. 0555-D/C din 08 mai 2019, în partea în

care dobânda rezonabilă depășește 20,04 % anual; constatarea nulității absolute a

pct. 2.4. și 5.5. a contractului de credit nr. 0555-D/C din 08 mai 2019;

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii au indicat că la data de 08 mai 2019, Ana Coșciug și

OCN „Zoom Credit” SRL au încheiat contractul de credit nr. 0555-D/C, conform

căruia OCN „Zoom Credit” SRL a acordat Anei Coșciug un împrumut în mărime

de 30 000 de euro, care la data încheierii contractului constituia 601 134 de lei,

conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei, scadent la 08 mai 2024.

La 08 mai 2019, între Olesea Coșciug și OCN „Zoom Credit” SRL a fost

încheiat contractul de fidejusiune nr. 0555-D/C, prin care Olesea Coșciug s-a

obligat să răspundă total și solidar cu Ana Coșciug pentru onorarea obligațiilor

asumate de ultima prin contractul de credit nr. 0555-D/C.

Totodată, la 08 mai 2019, între Pavel Coșciug și OCN „Zoom Credit” SRL a

fost încheiat contractul de fidejusiune nr. 0555-D/C, prin care Pavel Coșciug s-a

1

obligat să răspundă total și solidar cu Ana Coșciug pentru onorarea obligațiilor

asumate de ultima prin contractul de credit nr. 0555- D/C.

Tot, la 08 mai 2019, Olesea Coșciug, Ana Coșciug, Pavel Coșciug, Igor

Coșciug și OCN ,,Zoom Credit” SRL au încheiat contract de ipotecă prin care a

fost asigurată executarea obligațiilor asumate de Ana Coșciug, cu bunul imobil.

Reclamanții au menționat că contractul de credit nr. 0555-D/C reprezintă un

contract de adeziune, tipizat, clauzele căruia nu au fost și nici nu pot fi negociate,

având în vedere că activitatea de bază a OCN „Zoom Credit” SRL este acordarea

împrumuturilor către consumatori.

Au susținut că contractul de credit conține un șir de clauze abuzive și ilegale,

care sunt pasibile de a fi anulate, indiferent de faptul că Ana Coșciug a semnat

acest contract, deoarece generează o îmbogățire nejustificată a creditorului,

specificând că acesteia nu i-au fost clar comunicate clauzele contractuale pentru a

constata dacă sunt sau nu abuzive, fiind astfel încălcate drepturile consumatorului.

Au relatat că conform pct. 1.3 și 1.5 a contractului de credit nr. 0555-D/C din

08 mai 2019, dobânda anuală efectivă (DAE) constituie 54,32 %, dobânda aferentă

3 % anual.

Astfel, au afirmat că OCN „Zoom Credit” SRL nu poate impune orice

dobândă, iar caracterul acesteia trebuie să fie rezonabil pentru a asigura un

echilibru just în drepturi și obligații a părților.

De altfel, au notat că dobânda de 30 % este o clauză abuzivă, deoarece nu este

rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naționale a Moldovei și rata de referință

interbancară (CHIBOR) și urmează a fi declarată parțial nulă, cu reducerea acesteia

până la rata rezonabilă.

Au menționat că conform informației oficiale plasată pe pagina web a Băncii

Naționale a Moldovei, la data de 08 mai 2019 rata (CHIBOR), pentru contractele

mai mari de 12 luni, constituia 10,03 %, prin urmare, dobânda rezonabilă

constituie 20,04 % anual.

Reclamanții au mai precizat că clauza privind dobânda nu a fost negociată

individual reieșind din caracterul specific de activitate a pârâtului, iar Ana Coșciug

nu a avut posibilitatea să negocieze sau să influențeze această clauză, derivată din

poziția de inferioritate economică, juridică și tehnică a consumatorului în raport cu

pârâtul, inferioritate în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de

informare, iar această situație îl pune pe consumator în postura de a adera la

condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea putere de a

influența conținutul lor.

Totodată, au indicat că conform pct. 2.4. al contractului de credit pentru

nerespectarea graficului de rambursare a împrumutului, consumatorului i s-a impus

o penalitate de 1,00 % din soldul creditului neachitat în termen, pentru fiecare zi de

întârziere, ceea ce constituie 365 % anual.

Au considerat că clauza respectivă are un caracter vădit excesiv și

disproporționat cu prejudiciul pe care pârâtul l-a prevăzut, iar prin stabilirea unei

penalități excesive la acordarea creditului din start a plasat reclamanții în situație

dezavantajoasă din punct de vedere al echilibrului contractual.

Prin hotărârea din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

acțiunea înaintată de Olesea Coșciug, Ana Coșciug și Pavel Coșciug împotriva

OCN „Zoom Credit” SRL cu privire la declararea nulității absolute a clauzelor

2

contractuale, compensarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată.

Invocând netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 02 august 2021, Ana

Coșciug și Pavel Coșciug au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe,

solicitând casarea acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

La 02 august 2021, avocatul Alexandru Savva, în interesele Olesei Coșciug a

declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia cu

emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 07 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-au respins apelurile

declarate de Ana Coșciug, Pavel Coșciug și avocatul Alexandru Savva, în

interesele apelantei Coșciug Olesea, și s-a menținut hotărârea din 29 iulie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă la cererea de chemare în

judecată depusă de Olesea Coșciug, Ana Coșciug și Pavel Coșciug împotriva OCN

„Zoom Credit” SRL cu privire la declararea nulității absolute a clauzelor

contractuale.

Pentru a decide astfel, prin prisma art. 9 alin. (1) și (2), 10 alin. (1) și (2), 11

alin. (1) și(2), 16 alin. (1), 308, 1763 alin. (1), 1628 alin. (2), 775 alin. (1), 947

alin. (1) din Cod civil, Colegiul a indicat că, în sensul normelor legale citate este de

înțeles că clauza penală constituie o evaluare convențională și prealabilă a

eventualelor prejudicii pe care debitorul va fi obligat să le plătească în cazul

neexecutării prestației la care s-a îndatorat.

Astfel, părțile, stipulând o penalitate pentru eventuala neexecutare a

obligațiilor contractuale și semnând această înțelegere, au dat o evaluare

consecințelor neexecutării acestor obligații, luând în calcul circumstanțele concrete

și specificul raporturilor contractuale, capacitatea de plată, mărimea despăgubirii și

alte circumstanțe relevante.

Colegiul a reținut că aplicarea clauzei penale presupune doar neexecutarea

unei obligații principale din partea debitorului, iar existența cât și întinderea

prejudiciului nu necesită a fi dovedite, creditorul urmând să dovedească numai

existența obligației contractuale și faptul că aceasta nu a fost executată.

Reținând prevederile art. 1073 alin. (1), 1076 alin. (1), 1077 alin. (1) pct. 6),

1081 alin .(4) din Codul civil, în coroborare cu condițiile contractuale, raportând

dispozițiile normelor citate la circumstanțele cauzei, evaluând soluția primei

instanțe prin prisma pretențiilor înaintate în raport cu circumstanțele de fapt și de

drept invocate, Colegiul a considerat concluzia instanței de fond una corectă.

În acest sens, Colegiul a relevat că o clauză poate fi calificată abuzivă dacă

clauza contractuală în litigiu nu a fost negociată; prin ea însăși creează un

dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibrul creat

este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.

Totodată, o clauză, pentru a fi abuzivă, trebuie să producă un dezechilibru

între prestațiile părților, analizarea acestei condiții implicând o comparație între

interesele celor două părți ale contractului, pentru a se verifica, dacă interesul

consumatorului a fost neglijat, în raport cu cel al contractantului său.

Pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între

drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul

consumatorului, trebuie să se țină seama, în special, de normele aplicabile în

dreptul național, în lipsa unui acord între părți, în acest sens.

3

Prin intermediul unei asemenea analize comparative, se va ține cont în ce

măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin

favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.

De asemenea, este relevant în acest scop, să se procedeze la o examinare a

situației juridice, în care se găsește consumatorul menționat, având în vedere

mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să

înceteze utilizarea clauzelor abuzive.

La aprecierea bunei-credințe trebuie acordată o atenție deosebită forței

pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost

încurajat să-și dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au

fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului, întrucât condiția de

bună-credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor atunci când acesta

acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese

legitime trebuie să țină seama.

La caz, reieșind din conținutul contractelor de împrumut încheiate cu

consumatorii Colegiul a observat că clauzele contractuale a cărei nulitate se

pretinde sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, caz în care instanța de fond

corect a reținut că nu este în drept să aprecieze caracterul abuziv al acestora.

În acest context, instanța a menționat că până la semnarea contractului de

credit, Ana Coșciug a semnat la data de 08 mai 2019 o declarație conform căreia a

declarat că își exprimă explicit acceptarea tuturor clauzelor contractuale aferente

contractului de credit nr. 0555/c din 08 mai 2019 și le consideră valabil încorporate

în contract, deoarece i-au fost aduse la cunoștință în mod expres și a avut

posibilitatea reală de a lua cunoștință și negocia conținutul lor (f.d. 28).

Prin urmare, corect a fost dedus că la momentul semnării contractului cu

organizația de creditare nebancară, Anei Coșciug i-a fost explicată esența clauzelor

contractuale, cu acordarea posibilității negocierii contractului, fiind informată

inclusiv și despre achitarea plăților aferente care urmează a fi încasate din contul

acesteia, în cazul în care contractul de credit nu va fi executat corespunzător.

Iar, în condițiile în care a acceptat și semnat contractul, cunoscând cu

certitudine consecințele încheierii unui asemenea act juridic este nejustificată legal

declararea nulității absolute a pct. 1.3. și 1.5. în partea în care dobânda rezonabilă

depășește 20,04% anual și a pct.2.4. și 5.5. ale contractului de credit nr. 0555/C din

08 mai 2019.

Or, semnarea de către apelantă a contractului de credit, denotă exteriorizarea

de către aceasta a voinței și al consimțământului de acceptare a acestuia, accept ce

nu poate fi interpretat în detrimentul OCN „Zoom Credit” SRL, în condițiile în

care aceasta nu a impus semnarea de către apelantă a contractului de credit,

consimțământul acesteia în acest sens fiind indubitabil.

La 30 septembrie 2022, Ana Coșciug, Pavel Coșciug și Olesea Coșciug, au

declarat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii

primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii în

sensul declarat.

În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată la examinarea

cauzei au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept procedural și

material, ceea ce a dus la adoptarea unei soluții neîntemeiate.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au

fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare.

4

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 07 iunie 2022 și a

expediat-o participanților la proces la 18 august 2022, fapt confirmat prin

scrisoarea de expediere, astfel, recursul declarat la data de 30 septembrie 2022, este

în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 13 octombrie

2022 instanța de recurs a comunicat intimatei recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței, or, până la data examinării cauzei careva referințe

în adresa instanței nu au parvenit.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Prin încheierea din 21 decembrie 2022 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în

fond de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia instanței de apel și a restitui cauza spre rejudecare în

instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument al recurenților, ci va analiza doar motivele

decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs

Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs

Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurenții nu

au prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

5

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Art. 239 Cod de procedură civilă, statuează că hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În sensul art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În debut, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa că instanța de apel

adoptând soluția pe caz, nu a verificat circumstanțele și raporturile juridice stabilite

în hotărârea primei instanțe, nu a elucidat toate circumstanțele esențiale ale cauzei,

ceea ce a dus la adoptarea unei soluții premature, prin ce se impune casarea

deciziei cu trimiterea acesteia spre rejudecare în instanța de apel.

Din recursul declarat rezultă că recurenții își exprimă dezacordul cu soluția

adoptată de către instanța de apel, invocând că concluziile instanței sunt în

contradicție cu materialele cauzei, precum și contradictorii, mai mult fără a se

expune asupra tuturor argumentelor din apel.

Astfel, Colegiul învederează că înaintând acțiune în instanță împotriva OCN

„Zoom Credit” SRL, Olesea Coșciug, Ana Coșciug și Pavel Coșciug au solicitat

declararea nulității absolute a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 1.3. și 1.5. a

contractului de credit nr. 0555-D/C din 08 mai 2019, în partea în care dobânda

rezonabilă depășește 20,04 % anual; constatarea nulității absolute a pct. 2.4. și 5.5.

6

a contractului de credit nr. 0555-D/C din 08 mai 2019; compensarea cheltuielilor

de judecată.

Fiind investită cu examinarea prezentei cauze, prima instanță prin hotărârea

din 29 iulie 2021 a respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de Olesea Coșciug,

Ana Coșciug și Pavel Coșciug împotriva OCN „Zoom Credit” SRL cu privire la

declararea nulității absolute a clauzelor contractuale, compensarea cheltuielilor de

judecată.

Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Chișinău prin

decizia din 07 iunie 2022 a respins apelurile declarate de Ana Coșciug, Pavel

Coșciug și avocatul Alexandru Savva, în interesele apelantei Coșciug Olesea, și a

menținut hotărârea din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Olesea Coșciug, Ana

Coșciug și Pavel Coșciug împotriva OCN „Zoom Credit” SRL cu privire la

declararea nulității absolute a clauzelor contractuale.

Așadar, Colegiul menționează că la examinarea cauzei instanța de apel a dat

apreciere defectuoasă în cumul a probelor prezentate, mai mult nu s-a expus asupra

tuturor argumentelor apelanților.

În speță, se reține că conform părții motivate a hotărârii judecătorești din 28

iulie 2021, instanța a aplicat Legea privind clauzele abuzive în contractele

încheiate cu consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011, care de fapt a fost

abrogată la 01 martie 2019 și nu mai era în vigoare la dată încheierii contractului

contestat, adică la 08 mai 2019.

Astfel, este cert și incontestabil faptul că la 14 decembrie 2018 a fost publicat

în Monitorul Oficial Legea nr. 133 din 15 noiembrie 2018 privind modernizarea

Codului civil și modificarea unor acte legislative.

Conform art. XVII alin. (1) a Legii nr. 133 din 15 noiembrie 2018, la 1 martie

2019 se abrogă: - Legea nr. 256/2011 privind clauzele abuzive în contractele

încheiate cu consumatorii.

În atare circumstanțe, instanța de fond a încălcat legea și dreptul reclamanților

la un proces echitabil prin aplicarea unei legi materiale abrogate.

Or, necătînd la faptul că în cererea de apel, apelanții au invocat acest

argument, instanța de apel nu a examinat acest aspect a cererii de apel, nici nu a

indicat că un asemenea argument a fost invocat, lăsându-l fără examinare, contrar

prevederilor art. 386 alin. (1) lit. d) Cod de procedură civilă, care statuează că

hotărârea primei instanțe se casează sau se modifică de instanța de apel dacă

normele de drept material sau normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat.

Reieșind din cele relatate, în speță, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție învederează că instanța de apel a

adoptat decizia prematur, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate atât

de partea apelantă cât și de partea intimată în coroborare cu cumul de probe

prezent la dosar, iar faptul dat indică incontestabil la încălcarea de către instanța de

apel a normelor de drept procedural, precum și la examinarea superficială și

evazivă atât a apelului, cât și a cauzei deduse judecării, fără a fi verificată, în

condițiile legii, legalitatea hotărârii contestate.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a verifica circumstanțele

și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu

7

au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei. Mai mult,

instanța de apel era obligată de a da un răspuns cert referitor la pertinența unui

înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte în hotărâre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura

hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro

Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar

se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de

judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă, decizia

instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

În sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că „... o funcție a

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca

atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și

posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea

unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei,

Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea adoptată.

Dreptul de a fi auzit, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu doar

posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

8

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de

instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel,

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării cauzei pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe și fără a indica motivele pentru care anumite

argumente invocate de părți nu au fost reținute, nefiind nici supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă

la judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța

de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral

decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Ana Coșciug, Pavel Coșciug și Olesea

Coșciug.

9

Se casează decizia din 07 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olesea Coșciug, Ana Coșciug și

Pavel Coșciug împotriva Organizației de Creditare Nebancară „Zoom Credit”

Societate cu Răspundere Limitată cu privire la declararea nulității absolute a

clauzelor contractuale, compensarea cheltuielilor de judecată, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

10