3ra-1175/22 — privind anularea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil

3ra-1175/22 — privind anularea actului administrativ individual defavorabil si obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3ra-1175/22

2-20125457-01-3ra-09112022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: Ig. Barbacaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc)

Î N C H E I E R E

18 ianuarie 2023 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componentă:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Aliona Miron

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de către Vitalie Moraraș și

reprezentantul acestuia avocatul Angela Procopciuc,

în cauza de contencios administrativ, inițiată la cererea de chemare în judecată

depusă de Vitalie Moraraș împotriva Inspectoratului General al Poliției, Ministerului

Afacerilor Interne, cu privire la anularea actului administrativ individual defavorabil,

obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil de restabilire în funcție,

încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu, precum

și a prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

casată integral hotărârea din 12 octombie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

și emisă o nouă decizie de respingere a acțiunii depuse de Vitalie Moraraș,

c o n s t a t ă :

La 01 octombrie 2020 Vitalie Moraraș a depus cerere de chemare în judecată, în

procedura contenciosului administrativ împotriva Ministerului Afacerilor Interne,

persoană terță Inspectoratul General al Poliției cu privire la anularea ordinului

Inspectoratului General al Politiei nr. 335 din 31 iulie 2020 ,,Cu privire la încetarea

raportului de serviciu” și a deciziei nr.34/3-M-139/20 din 03 septembrie 2020,-

anularea deciziei Ministerului Afacerilor Interne nr.44/22-3668 din 23 septembrie

2020, restabilirea în funcția deținută anterior în calitate de ofițer principal de

investigații al Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații,

încasarea salariului mediu pentru lipsa forțată de la serviciu, începând cu data

eliberării și până la data restabilirii în funcție, repararea prejudiciului moral în mărime

de 20000 de lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că, prin ordinul șefului

Inspectoratului General al Poliției nr.147 ef din 25 martie 2020, în temeiul art.38

alin.(4) din Legea nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, i-a fost prelungit raportul de serviciu până la 29 iunie

1

2020, în baza aceluiași temei sus indicat, i-a fost prelungit raportul de serviciu până la

31 iulie 2020.

În acest context, a comunicat reclamantul că, la 03 iulie 2020, a depus cerere

privind prelungirea raportului de serviciu în temeiul art.38 alin.(4) din Legea

nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, până la 29 decembrie 2020. Însă, la 31 iulie 2020 de către șeful

Inspectoratului General al Poliției, a fost emis ordinul nr.335 cu privire la încetarea

raportului de serviciu al comisarului principal, Vitalie Moraraș.

Astfel, a relatat reclamantul că, nefiind de acord cu actul administrativ cu privire

la încetarea raporturilor de serviciu, a depus cererea prealabilă către șeful

Inspectoratului General al Poliției, comisarului-șef, Sergiu Paiu, prin care a solicitat

anularea ordinului nr.335 cu privire la încetarea raportului de serviciu al comisarului

principal, Vitalie Moraraș.

A menționat reclamantul că la 03 septembrie 2020, Inspectoratul General de

Poliție a emis decizia nr.34/3-M-139/20, prin care a fost respinsă cererea prealabilă ca

fiind inadmisibilă, și s-a dispus transmiterea materialelor cauzei, către Ministerul

Afacerilor Interne, pentru a examina și a decide definitiv asupra cererii prealabile. Iar

prin urmare, la 23 septembrie 2020, de către Ministerul Afacerilor Interne, a fost

emisă decizia nr.44/22-3668 din 23 septembrie 2020 prin care s-a dispus respingerea

cererii prealabile ca fiind neîntemeiată.

Prin urmare, a invocat reclamantul că nu este de acord cu ordinul nr.335 din 31

iulie 2020, decizia Inspectoratului General de Poliție nr.34/3-M139/20 din 03

septembrie 2020, precum și cu decizia Ministerului Afacerilor Interne nr.44/22-3668

din 23 septembrie 2020, și le consideră ca fiind ilegale și neîntemeiate, emise cu

încălcarea directă a normelor de drept materiale și procedurale în raport cu adoptarea

acestora, fiind pasibile de a fi anulate, din considerentele că, conform art.38 al Legii

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

288/2016, raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special poate să

înceteze în condițiile prevăzute de norma indicată, însă norma nu obligă pe nici una

din părți să procedeze în mod obligatoriu la încetarea raportului de serviciu.

A mai menționat reclamantul că caracterul normei prevăzute la art.38 din legea

sus indicată, poartă un caracter dispozitiv (îngăduie săvârșirea unei acțiuni, lăsând

părților libertatea de a alege conduita pe care o înțeleg să o convină), aceasta rezultă

din prezența în textul legii a noțiunii de „poate să înceteze”. Or, astfel, legiuitorul

expres indică posibilitatea prelungirii raporturilor de serviciu, având în vedere și

faptul că același articol în alin.(1) lit.c) prevede că, după acumularea vechimii în

muncă ce permite dreptul la pensie, cu excepțiile stabilite de prezenta lege, iar alin.(4)

prevede că, în cazul acumulării premiselor ce determină aplicarea prevederilor alin.(1)

lit. c) raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special poate fi prelungit

prin acordul comun al părților pe o perioadă determinată.

În acest context, a invocat reclamantul că având posibilitatea legală, la 03 iulie

2020, a depus o cerere privind prelungirea raportului de serviciu în temeiul art.38

alin.(4) din Legea nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, până la 29 decembrie 2020. Iar având în vedere,

cererea sus indicată și lipsa în legislație a obligației angajatorului, de a acționa în

sensul eliberării salariatului, consideră că, ordinul nr.335 din 31 iulie 2020 nu este

suficient motivat, precum și că a fost lipsit de posibilitatea ca ulterior să-și apere

2

drepturile și interesele. Or, autoritățile publice, desfășurând activitatea administrativă

trebuie să urmărească realizarea interesului public, asigurând, în același timp,

respectarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor. Iar participanții la

procedura administrativă trebuie să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească

obligațiile cu bună credință.

Mai mult ca atât, a menționat reclamantul că nici o persoană nu poate beneficia

de privilegii, nu poate fi prejudiciată, lipsită de drepturi sau scutită de obligații pe

motiv de rasă, origini familiale, sex, limbă, cetățenie, apartenență etnică, religie,

convingeri politice sau ideologice, educație, situație economică sau condiție socială,

în cadrul procedurii administrative sau ca rezultat al acesteia.

Prin urmare, a considerat reclamantul că în lipsa unui răspuns a cererii sale din

03 iulie 2020, denotă faptul că însăși examinarea precum și rezultatul acesteia, s-a

realizat fără a ține cont de circumstanțele invocate de petiționar.

Totodată, a comunicat reclamantul că la 21 iulie 2020, ca urmare a recepționării

cererii privind prelungirea raporturilor de serviciu, de către Ruslan Donos, ofițer

principal al Secției administrarea personalului a Direcției managementul resurselor

umane, a fost întocmit un proces-verbal privind audierea lui Vitalie Moraraș. Însă,

întrebările adresate au fost superficiale, și nu aveau drept scop determinarea cauzei

principale pentru care a solicitat să-și continue activitatea.

A relatat reclamantul că ordinul cu privire la încetarea raporturilor de muncă,

contestat la caz, cel puțin trebuia să conțină careva argumente și motive care rezultă

din desfășurarea sau rezultatul procedurii administrative, demonstrând că petiționarul

sau salariatul a fost auzit.

Mai mult ca atât, reclamantul a menționat că și decizia Ministerului Afacerilor

Interne nr.44/22-3668 din 23 septembrie 2020, la fel este superficială, iar argumentele

invocate coroborate cu argumentele deciziei Inspectoratului General de Poliție

nr.34/3-M-139/20 din 03 septembrie 2020, se contrazic. Or, atât autoritatea publică

emitentă cât și autoritatea ierarhic superioară, pur și simplu au invocat toate

argumentele posibile, cu trimitere la legislația în vigoare, care nu au referire directă cu

circumstanțele cauzei, având în vedere că în decizia sa, Inspectoratul General de

Poliție menționează despre careva încălcări comise de către subsemnatul.

În aceeași ordine de idei, a invocat reclamantul că pe lângă faptul că nu au fost

demonstrate, în mod abuziv au fost indicate pentru a scoate în evidență incompetența

profesională lui Vitalie Moraraș, în scopul întemeierii refuzului. Or, în aceeași decizie

nr.34/3-M-139/20 din 03 septembrie 2020, Inspectoratul General de Poliție,

recunoaște că în raportul șefului Direcției investigații „Nord”, Vitalie Moraraș s-a

manifestat pozitiv dând dovadă de capacități profesionale înalte, manifestând

disciplină personală și de lucru impecabil la funcțiile deținute, a demonstrat iscusință,

profesionalism și simț de înaltă răspundere pentru lucru însărcinat.

Astfel, a considerat reclamantul că aceste contraziceri, au fost admise doar cu

scopul, de a formula cât mai frumos și întemeiat refuzul în a admiterea cererii, în

măsura în care Inspectoratul General de Poliție, fără a demonstra, a relatat anumite

circumstanțe defavorabile pentru petiționar, astfel dând dovadă de o examinare pur

formală. Or, în special Ministerul Afacerilor Interne, trebuia să se expună asupra

tuturor circumstanțelor invocate în cererea prealabilă, de altfel aceasta este scopul

unei astfel de proceduri. Iar conforma art. 118 alin. (1) din Codul administrativ,

motivarea este operațiunea administrativă prin care se expun considerentele care

3

justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare se indică temeiurile

esențiale de drept și de fapt pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru

decizia sa. Din motivarea deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute și

punctele de vedere din care autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului

discreționar. Motivarea trebuie să se refere și la argumentele expuse în cadrul audierii.

A mai menționat reclamantul că autoritățile publice trebuie să trateze în mod egal

persoanele aflate în situații similare. Orice diferență de tratament trebuie justificată în

mod obiectiv, nu să își întemeieze hotărârea numai pe circumstanțele constatate

nemijlocit de aceasta și pe probele cercetate în cadrul procedurii administrative. Or,

Vitalie Moraraș, din data desemnării și pe tot parcursul activității în funcția deținută, a

exercitat atribuțiile de serviciu în limitele competenței, în mod conștiincios și în

strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Prin urmare, a invocat reclamantul că în lipsa temeiul de încetare a raporturilor

de serviciu invocat în ordinul contestat, în situația în care a solicitat prelungirea

acestora, nu suferă nici o critică și este profund descalificat. Iar orice deviere de la

prevederile enunțate depășește limita de competență a angajatorului și plasează

ordinul nr.335 din 31 iulie 2020 în afara cadrului legal. Iar astfel, încetarea raportului

de serviciu a lui Vitalie Moraraș, în temeiul art.38 alin.(4) din Legea nr. 288/2016

privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,

ținând cont de desfășurarea ilegală a procedurii administrativ, contravine grav

normelor imperative ale Codul administrativ. Or, angajatorul nu poate dispune

eliberarea din funcție, deoarece nu a argumentat ordinul de încetare precum și n-a fost

întrunită nici una din prevederile legale enumerate mai sus.

A susținut reclamantul că ilegalitatea sau legalitatea ordinului nu a fost

determinată de autoritatea emitentă - Inspectoratul General de Poliție, nici de

autoritatea ierarhic superioară - Ministerul Afacerilor Interne, care s-au abținut de la

această examinare, și s-au expus doar asupra faptului că nu poate continua raportul de

serviciu.

Astfel, având în vedere că eliberarea din funcție a fost dispusă în mod ilegal, în

situația în care Vitalie Moraraș, a solicitat a continua raporturile de muncă,

considerent pentru care în ordinea contestării ordinului de eliberare, drept rezultat în

temeiul legii, a considerat reclamantul că urmează a fi încasat atât salariul pentru lipsa

forțată cât și prejudiciul moral pentru consecințele negative a unui act administrativ.

Or, conform art.90 alin. (1) și (2) din Codul muncii, în cazul restabilirii la locul de

muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este

obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia. Repararea de către angajator a

prejudiciului cauzat salariatului constă în plata obligatorie a unei despăgubiri pentru

întreaga perioadă de absență forțată de la muncă într-o mărime nu mai mică decât

salariul mediu al salariatului pentru această perioadă.

Prin urmare, a considerat reclamantul că la caz, a fost privat abuziv de

posibilitatea de a munci, ca urmare a concedierii ilegale, circumstanță în care este în

drept de a solicita compensarea salariului pentru toată perioada respectivă, în mărimea

cuantumului salariului lunar obținut până la concediere. Iar dat fiind că a fost

concediat ilegal, i s-a îngrădit dreptul de a munci, i s-a reținut salariul pentru perioadă

absenței forțate, consideră pretenția ca fiind absolut întemeiată fapt pentru care se

impune necesitatea încasării prejudiciului material pentru eliberarea ilegală din

serviciu și reținerea plăților salariale.

4

Totodată, ținând cont de faptul că autoritățile publice și-au îndeplinit în mod

abuziv obligațiile legale, prin care lui Vitalie Moraraș i-au fost încălcate drepturile

sale garantate, acesta fiindu-i cauzat un prejudiciu moral, manifestat prin lipsirea

forțată de la locul de muncă, indiferență manifestată de autoritățile publice față de cele

solicitate, lipsa transparenței și interesul personal a unor persoane de conducere, în

detrimentul său, considerent pentru care a conchis reclamantul că repararea acestui

prejudiciu moral poate fi realizat doar prin achitarea unei sume în mărime de 20000

de lei. Or, conform art.24 alin.(2) din Codul administrativ, participantul care își

exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile

procesuale cu bună-credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și

morale cauzate.

În acest context, a afirmat reclamantul că pentru reclamant salariul respectiv era

o sursă de venit vitală. Iar ce ține de încasarea prejudiciului moral înserează și

prevederile art.90 alin.(3) din Codul muncii, conform cărora mărimea reparării

prejudiciului moral se determină de către instanța de judecată, ținându-se cont de

aprecierea dată acțiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decât un salariu

mediu lunar al salariatului.

De asemenea, a menționat reclamantul că conform art.329 alin.(2) din Codul

muncii, prejudiciul moral se repară în formă bănească sau într-o altă formă materială

determinată de părți. Litigiile și conflictele apărute în legătură cu repararea

prejudiciului moral se soluționează de instanța de judecată, indiferent de mărimea

prejudiciului material ce urmează a fi reparat.

Astfel, a notat reclamantul că prin concedierea sa ilegală din funcția deținută, i-

au fost provocate suferințe psihice și morale ce justifică repararea prejudiciului moral,

pe care o apreciază de 20000 de lei. Or, autoritatea ierarhic superioară avea obligația

de a se expune și asupra formei și modului de adoptare a unor astfel de decizii, având

în vedere că legislația prevede expres condițiile emiterii unui act administrativ, mai

ales că acesta a fost adoptat ca urmare a unei solicitări a petiționarului de a prelungi

raportul de muncă.

Prin hotărârea din 12 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a

fost admisă parțial acțiunea depusă de Vitalie Moraraș. A fost anulat ordinul

Inspectoratului General al Poliției nr.335 ef din 31 iulie 2020 „Cu privire la încetarea

raportului de serviciu al comisarului principal Vitalie Moraraș”, precum și decizia nr.

34/3-M-139/20 din 03 septembrie 2020 emisă de către Inspectoratul General al

Poliției și respectiv decizia nr. 44/22-3668 din 23 septembrie 2020 emisă de către

Ministerul Afacerilor Interne, adoptate în procedura prealabilă. A fost obligat

Inspectoratul General al Poliției, să emită actul individual favorabil de restabilire a lui

Vitalie Moraraș, în funcție de comisar-principal, ofițer principal de investigații al

Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului național de investigații, pe termenul

solicitat de către Vitalie Moraraș în cererea sa din 03 iulie 2020, exceptând perioada

29 iunie 2020 – 31 iulie 2020. A fost încasat din contul Inspectoratului General al

Poliției în beneficiul lui Vitalie Moraraș salariul pentru întreaga perioadă de absență

forțată de la serviciu, începând cu data de 31 iulie 2020 până la 12 octombrie 2021,

precum și a prejudiciul moral în mărimea unui salariu de funcție lunar. În rest

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. (f.d.141, Vol.I)

Dispozitivul hotărârii din 12 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani, a fost notificat participanților la proces la data de 12 octombrie 2021, fapt

5

confirmat prin semnăturile olografe aplicate pe recipisa anexată la materialele cauzei.

(f.d.142, Vol.I)

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 13 octombrie 2021,

Inspectoratul General al Poliției al MAI al RM a depus apel nemotivat împotriva

hotărârii din 12 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând

admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care să fie respinsă acțiunea înaintată de Vitalie Moraraș. (f.d.143/144,

Vol.I)

La 12 noiembrie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani prin intermediul

poștei electronice a expediat pentru notificare Inspectoratului General al Poliției al

MAI al RM copia hotărârii motivate a primei instanțe (f.d.161, Vol.I), iar la 30

noiembrie 2021, prin intermediul Direcției de evidență și documentare procesuală a

Curții de Apel Chișinău, Inspectoratul General al Poliției al MAI al RM a depus

motivarea apelului (f.d. 167/176, Vol.I).

Astfel, instanța de apel întemeiat a considerat ca fiind în termen apelul depus de

Inspectoratul General al Poliției al MAI Al RM împotriva hotărârii din 12 octombrie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Ulterior, în instanța de apel, reclamantul/intimat, Vitalie Moraraș, a depus cerere

cu privire la concretizarea pretențiilor din acțiune (f.d. 230/237, Vol.I), invocînd că în

instanța de fond a înaintat pretenții împotriva Inspectoratului General al Poliției,

depunînd în acest sens și o cerere, ce a fost examinată, însă din omisiunea instanței de

fond, n-a fost acceptată cu emiterea în acest sens unei încheieri, prin care a modificat

calitatea procesuală a participanților la proces. Invocând în calitate de pârâți-

Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției, a solicitat anularea

ordinului Inspectoratului General al Politiei nr. 335 din 31 iulie 2020 ,,Cu privire la

încetarea raportului de serviciu”, anularea deciziei nr.34/3-M-139/20 din 03

septembrie 2020 și decizia nr. 44/22-3668 din 23 septembrie 2020, emisă în procedura

prealabilă; restabilirea în funcția deținută anterior în calitate de ofițer principal de

investigații al Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații,

și încasarea salariului mediu pentru lipsa forțată de la serviciu, începând cu data

eliberării și până la data restabilirii în funcție, cât și a prejudiciului moral în mărime

de 5 salarii de funcție lunar.

Prin decizia din 13 iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost casată integral

hotărârea din 12 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și emisă o

nouă decizie cu privire la respingerea acțiunii depuse de Vitalie Moraraș împotriva

Inspectoratului General al Poliției, Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la

anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului

administrativ individual favorabil de restabilire în funcție, încasarea salariului pentru

întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu, precum și a prejudiciului moral, ca

neîntemeiate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel analizînd concluziile instanței de fond

care au stat la baza adoptării soluției contestate în raport cu circumstanțele de fapt ale

speței și normele de drept material aplicabile speței, completul specializat constată că

soluția fondului este una neîntemeiată.

În acest context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor de

contencios administrativ, întru susținerea poziției enunțate, cu referire la prevederile

art. 2, art.31, art.38 alin. (1) lit. c) și d), alin. (3)-(4) al Legii privind funcționarul

6

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16

decembrie 2016, a conchis că prima instanță neîntemeiat a concluzionat temeinicia

pretenției privind anularea ordinul Inspectoratului General al Poliției nr.335 ef din 31

iulie 2020 „Cu privire la încetarea raportului de serviciu al comisarului principal-

Vitalie Moraraș”, precum și a deciziei nr. 34/3-M-139/20 din 03 septembrie 2020

emisă de către Inspectoratul General al Poliției și respectiv decizia nr. 44/22-3668 din

23 septembrie 2020 emisă de către Ministerul Afacerilor Interne, adoptate în

procedura prealabilă. Cu obligarea Inspectoratului General al Poliției, să emită actul

individual favorabil de restabilire a lui Vitalie Moraraș, în funcție de comisar-

principal, ofițer principal de investigații al Direcției investigații „Nord” a

Inspectoratului național de investigații, pe termenul solicitat de către Vitalie Moraraș

în cererea sa din 03 iulie 2020, exceptând perioada 29 iunie 2020 – 31 iulie 2020. Cu

încasarea din contul Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui Vitalie

Moraraș a salariului pentru întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu,

începând cu data de 31 iulie 2020 până la 12 octombrie 2021, precum și a prejudiciul

moral în mărimea unui salariu de funcție lunar.

La caz, Completul specializat al instanței de apel a relevat că prima instanță a

menționat că, angajatorul era obligat de a prelungi raporturile de serviciu cu Vitalie

Moraraș, întrucât, verbul „poate”, din dispoziția legală- art. 38 alin. (4) al Legii nr.288

din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, care prevede că, în cazul acumulării premiselor ce

determină aplicarea prevederilor alin.(1) lit.c), raportul de serviciu al funcționarului

public cu statut special poate fi prelungit prin acordul comun al părților pe o perioadă

determinată [...], nu oferă un drept discreționar, dar urmează a fi interpretat sistemic.

Întrucât, conceptul „poate” urmează a fi interpretat în conexietate cu norma generală

de la art. 58 alin. (3) din Codul muncii, care are o funcție disjunctivă, arătând că

dreptul și obligația de a prelungi raportul de serviciu pe o perioadă nedeterminată în

condițiile Codului muncii, subzistă.

În acest context, Completul specializat al instanței de apel a apreciat ca

neîntemeiată concluzia primei instanței, întrucât, Inspectoratul General al Poliție al

MAI al RM la emiterea actului administrativ contestat de către reclamant și anume

ordinului nr. 335 ef din 31 iulie 2020 ,,Cu privire la încetarea raportului de serviciu”,

a ținut cont de prevederile legale aplicabile și anume art.38 alin.(1), lit.c) și d) a Legii

nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, care stipulează în mod expres că, raportul de serviciu al

funcționarului public cu statut special poate să înceteze în următoarele situații: c) după

acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie, cu excepțiile stabilite de

prezenta lege; d) după expirarea perioadei determinate a raportului de serviciu sau în

cazul reîncadrării unui alt funcționar public cu statut special în locul său înainte de

expirarea perioadei pentru care a fost aprobată suspendarea sa din funcție. Or, reieșind

din analiza art. 38 alin. (3)-(4) al Legii nr.288/2016 privind funcționarul public cu

statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, urmează a se reține că,

încetarea raportului de serviciu al funcționarului public cu statut special în cazurile

prevăzute la alin.(1) lit.c) și d) are loc în circumstanțe ce nu depind de voința părților.

Iar în cazul acumulării premiselor ce determină aplicarea prevederilor alin.(1) lit.c),

raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special poate fi prelungit prin

acordul comun al părților pe o perioadă determinată. În cazul stabilirii pensiei

7

funcționarului de către Ministerul Afacerilor Interne, raportul de serviciu al acestuia

poate fi prelungit pe o perioadă determinată ce nu va depăși 5 ani, calculați cumulativ

din data reîncadrării ulterioare stabilirii pensiei.

Astfel, Completul specializat al instanței de apel a constatat că raporturile de

serviciu încetează la acumularea vechimii în muncă ce permite dreptul la pensie și la

expirarea perioadei determinate a raporturilor de serviciu, care în speța dedusă

judecății au fost stabilite până la 31 iulie 2020, cu acceptul acestuia. Perioada fiind

indicată în mod expres prin ordinul Inspectoratului General al Poliției nr.280ef. din 29

iunie 2020 prin care raporturile de serviciu ale lui Vitalie Moraraș au fost prelungite

până la 31 iulie 2020, ordin care nu a fost contestat în nici un mod de către ultimul la

acea dată, ceea ce rezultă că reclamantul a fost de acord cu perioada de prelungire a

raporturilor de serviciu. Or, legiuitorul în art.38 din legea menționate supra impune

existența unui acord comun al părților pentru a fi posibilă prelungirea raportului de

muncă pentru o perioadă determinată. Însă, în speță, acordul angajatorului - lipsește,

ceea ce face imposibilă continuarea raportului de serviciu a intimatului Vitalie

Moraraș.

Prin urmare, Completul specializat al instanței de apel a conchis că angajatorul

nu a depășit limitele dreptului său discreționar atunci când a emis ordinul cu privire la

încetarea raportului de serviciu, deoarece, circumstanțele faptice impuneau necesitatea

neprelungirii raportului de serviciu cu Vitalie Moraraș, iar prelungirea - ar însemna

exercitarea dreptului discreționar contrar scopului acordat de lege. Or, conform art. 16

din Codul administrativ, dreptul discreționar al autorității publice reprezintă

posibilitatea acesteia de a opta între mai multe soluții posibile corespunzătoare

scopului legii atunci când aplică o dispoziție legală. Exercitarea dreptului discreționar

nu permite desfășurarea unei activități administrative arbitrare.

În continuare cu referire la prevederile art. 137 alin. (1)-(2), art. 225 alin. (1) și

(2) din Codul administrativ, la continutul Avizului Consiliului pentru prevenirea și

eliminarea discriminării și asigurarea egalității din 16 ianuarie 2020 care s-ar fi expus

asupra compatibilității prevederilor art.38 alin.(1) lit.c) și alin.(4) a Legii nr.288/2016

cu standardele în vigoare privind nediscriminarea, invocat de către instanța de fond,

Completul judiciar atestă că, acest aviz nu dă naștere la drepturi și obligații și

respectiv nu este obligatoriu spre executare, fiind emis cu titlu de opinie asupra

aplicabilității în practică a prevederilor art.38 alin.(1) lit.c) și alin.(4) a Legii

nr.288/2016. Or, Curtea Constituțională prin decizia de inadmisibilitate a sesizării

nr.203a/2019 privind controlul constituționalității articolului 38 alin.(1) lit.c) și

alin.(4) din Legea nr.288 din 16 decembrie 2016 privind funcționarul public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a declarat ca fiind inadmisibilă

sesizarea depusă, menționând asupra faptului că, respectiva libertate nu poate fi una

absolută și nelimitată.

Mai mult ca atât, Completul specializat al instanței de apel a relevat că Curtea

Constituțională a reținut că exercitarea oricărei profesii solicită prezența anumitor

capacități profesionale. Noile cerințe existente pe piața muncii impun acordarea unei

atenții deosebite factorului uman pentru a asigura realizarea sa integrală și la

parametrii cei mai înalți. Stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activități

nu poate fi privită apriori ca o încălcare a dreptului constituțional la muncă sau ca o

discriminare în raport cu exercitarea altor activități sau în raport cu alți subiecți, iar,

stabilirea situațiilor în care pot să înceteze raporturile de serviciu ale funcționarului

8

public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este justificată de

natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică și urmărește realizarea

scopurilor legitime generale prevăzute de articolul 54 alin. (2) din Constituție. Or,

dreptul la muncă nu este un drept absolut și, prin urmare, poate fi restrâns prin lege.

Iar astfel, stabilirea limitei de vârstă ca temei de încetare a raporturilor de muncă

reprezintă o opțiune a legiuitorului și este o chestiune de oportunitate, și nu de

constituționalitate.

În acest context, Completul specializat al instanței de apel a conchis că prima

instanța incorect a ajuns la concluzia că autoritatea pârâtă nu a luat în considerare

toate faptele relevante, precum că au fost încălcate limitele legale ale dreptului

discreționar și nu a fost ținut cont de rezultatele obținute sau lipsa de sancțiuni,

deoarece, încetarea raportului de serviciu a avut loc în temeiul art.38 alin.(1) lit. c), d)

și alin.(3) din Legea nr.288/2016 privind funcționarul public cu statut special din

cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Or, art.38 din Legea prenotată reglementează

temeiurile de încetare a raportului de serviciu al funcționarului public cu statut special

din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al RM.

Sub acest aspect, Completul specializat al instanței de apel a reiterat că se

dovedește a fi una eronată concluzia reclamantului/intimat, precum că, actele

contestate la caz sunt nemotivate. Întrucât, analizând conținutul acestora se atestă a fi

motivate, legale și întemeiate, adoptate cu respectarea normelor de drept material și

procedural. Or, în sensul dat, prin prisma art. 31 din Codul administrativ, actele

administrative individuale și operațiunile administrative scrise trebuie să fie motivate.

Iar, în acord cu art. 118 din Codul administrativ, motivarea este operațiunea

administrativă prin care se expun considerentele care justifică emiterea unui act

administrativ individual. În motivare se indică temeiurile esențiale de drept și de fapt

pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru decizia sa. Din motivarea

deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute și punctele de vedere din care

autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului discreționar. Motivarea trebuie să

se refere și la argumentele expuse în cadrul audierii.

La fel, Completul specializat al instanței de apel a reiterat că motivarea completă

a unui act administrativ individual cuprinde: a) motivarea în drept – temeiul legal

pentru emiterea actului administrativ, inclusiv formele procedurale obligatorii pe care

se bazează actul; b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ,

inclusiv modul de exercitare a dreptului discreționar, dacă este cazul; c) în cazul

actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a procedurii administrative

care a stat la baza emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale participanților

contrare conținutului final al actului etc.

Astfel, Completul specializat al instanței de apel ținând cont de situația de fapt

raportată la textele de lege enunțate, a concluzionat că cerințele expuse de către

reclamantul Vitalie Moraraș, în textul acțiunii înaintate în judecată și susținute parțial

de către prima instanța, sunt neîntemeiate. Or, libertatea la muncă nu poate fi una

absolută și nelimitată.

Completul specializat al instanței de apel a notat că nu poate fi reținute la caz

declarațiile intimatului precum că lipsa unui răspuns la cererea sa din 03 iulie 2020,

denotă faptul că examinarea precum și rezultatul acesteia s-a realizat fără a ține cont

de circumstanțele invocate de petiționar, or, prin notificarea nr. 34/3-2839 din 31 iulie

2020, reclamantul Vitalie Moraraș a fost informat de către Inspectoratul General al

9

Poliției al MAI al RM despre rezultatele examinării cererii din 03 iulie 2020 și decizia

adoptată. (f.d. 96, Vol. I).

Totodată, Completul specializat al instanței de apel a mai notat că nu poate fi

reținut la caz nici pretenția reclamantului/intimat, privind încasarea salariului mediu

pentru lipsa forțată de la serviciu, începând cu data eliberării și până la data restabilirii

în funcție, precum și a prejudiciului moral cauzat. Întrucât, instanța de apel a ajuns la

concluzia privind respingerea pretenției principale privind anularea ordinului,

respectiv urmează a fi respinse și pretențiile subsecvente cu privire la încasarea

salariului mediu pentru lipsa forțată de la serviciu, începând cu data eliberării și până

la data restabilirii în funcție, precum și repararea prejudiciului moral.

Prin urmare, devreme ce acțiunea depusă de către Vitalie Moraraș, este una

neîntemeiată, Completul specializat al instanței de apel a conchis că nu poate fi

admisă nici pretenția privind compensarea cheltuielilor judiciare. Or, conform art. 94

alin. (1) din Codul de procedură civilă aplicabil prin prisma art. 195 din Codul

administrativ, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să

plătească, la cerere, părții care a avut câștig de cauză cheltuielile de judecată, iar în

cazul dat reclamantul/intimat a pierdut procesul.

Avînd în vedere cele menționate, Completul specializat al instanței de apel a

relevat că nu pot fi reține argumentele intimatului/reclamant, care interpretează eronat

normele de drept și situația de fapt, iar concluzia primei instanțe privind temeinicia

pretențiilor formulate de către reclamant, este una neîntemeiată și rezultă din

interpretarea eronată a normelor de drept. Or, simpla nemulțumire a părților de actele

administrative individuale defavorabile, nu poate constitui motiv de admiterea a

acțiunii înaintate în judecată, iar prin prisma art. 93 din Codul administrativ, fiecare

participant probează faptele pe care își întemeiază pretenția.

Astfel, Completul specializat al instanței de apel a constatat că prima instanță nu

a supus unei analize minuțioase și nu a verificat circumstanțele menționate, care, însă,

necesitau a fi examinate, prin prisma cadrului legal aplicabil la caz, întru clarificarea

tuturor aspectelor importante pentru soluționarea cazului dat.

Luând în considerare cele menționate mai sus și având în vedere faptul că, prima

instanță nu a constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru

soluționarea cauzei, dând o interpretare eronată a normelor de drept, Completul

specializat al instanței de apel a ajuns la concluzia de a casa integral hotărârea din 12

octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei decizii noi

cu privire la respingerea acțiunii înaintate de către Vitalie Moraraș împotriva

Inspectoratului General al Poliției, Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la

anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului

administrativ individual favorabil de restabilire în funcție, încasarea salariului pentru

întreaga perioadă de absență forțată de la serviciu, precum și a prejudiciului moral, ca

neîntemeiate.

La 29 iulie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Vitalie Moraraș și

reprezentantul acestuia avocatul Angela Procopciuc au depus recurs nemotivat, iar la

23 noiembrie 2022 motivarea recursului împotriva deciziei din 13 iulie 2022 a Curții

de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei

instanței de apel și emiterea unei noi decizii prin care să fie menținută hotărârea

primei instanțe fără modificări.

10

În susținerea recursului au reiterat argumentele expuse în cererea de chemare în

judecată, suplimentar invocând că decizia Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată și

ilegală, prin faptul că instanța de apel a interpretarea eronat normele legale și nu s-a

aplicat legea ce urma a fi aplicată, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar încălcări ale instanței de apel a prejudiciat fondul cauzei și a

dus la soluționarea greșită a litigiului.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Iar, conform art. 245 din Codul administrativ, recursul se depune la instanța de

apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de

apel.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 13 iulie 2022, în

ședință publică. (f.d.1, Vol.II)

Totodată, din actele dosarului se atestă că, dispozitivul deciziei din 13 iulie 2022

a Curții de Apel Chișinău a fost notificat avocatului Angela Procopciuc care

acționează în interesele lui Vitalie Moraraș prin intermediul poștei electronice la 14

iulie 2022, fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică anexat la materialele

cauzei. (f.d.27, Vol.II)

Decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din 13 iulie 2022, a fost notificată

avocatului Angela Procopciuc care acționează în interesele lui Vitalie Moraraș, prin

intermediul poștei electronice la 03 noie mbrie 2022, fapt confirmat prin extrasul din

poșta electronică anexat la materialele cauzei. (f.d.30, Vol.II)

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ menționează că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a depus

recursul nemotivat, cât și motivarea recursului în termenul prevăzut de art. 245 din

Codul administrativ.

La 24 octombrie 2022, Curtea Supremă de Justiție, în scopul asigurării unui

proces echitabil în ordine de recurs, a expediat pentru notificare în adresa

Inspectoratului General al Poliției al MAI al RM și Ministerului Afacerilor Interne al

RM, copia cererii de recurs depusă de către Vitalie Moraraș și reprezentantul acestuia

avocatul Angela Procopciuc, creând astfel participanților la proces condiții egale de a

cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea

respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea

de depunere a referinței. (f.d.46, Vol.II)

Prin referința depusă la 21 noiembrie 2022, Inspectoratului General al Poliției al

MAI al RM a solicitat respingerea recursului depus de către Vitalie Moraraș și de

reprezentantul acestuia avocatul Angela Procopciuc cu menținerea deciziei din 13

iulie 2022 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost casată integral hotărârea din 12

octombie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și emisă o nouă decizie de

respingere a acțiunii depuse de Vitalie Moraraș ca neîntemeiată. (f.d.49/58, Vol.II)

11

La 16 decembrie 2022, Ministerul Afacerilor Interne al RM a depus referință ala

cererea de recurs depusă de către Vitalie Moraraș și reprezentantul acestuia avocatul

Angela Procopciuc, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil cu

menținerea deciziei instanței de apel (f.d.62/71, Vol.II)

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de către Vitalie Moraraș și

reprezentantul acestuia avocatul Angela Procopciuc, în raport cu materialele cauzei,

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

îl consideră inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 Cod

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă

caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un

drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o

motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual

succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține, că Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării

unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să

răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel

ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor

de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o

motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest

argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul

administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din

Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele

expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea

rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ.

12

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel,

conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și

procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de către Vitalie Moraraș și reprezentantul acestuia avocatul

Angela Procopciuc.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, Completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de către Vitalie Moraraș și reprezentantul acestuia avocatul

Angela Procopciuc, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Aliona Miron

Iurie Bejenaru

13