Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.01.2023
respins

3r-382/22 — initierea procedurii de executare

HOTĂRÂRE
11.01.2023
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
initierea procedurii de executare
Temei legal
amenda de constringere
Citează această cauză
3r-382/22 — initierea procedurii de executare (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 3r-382/22 2-20104550-01-3r-13122022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V.Negru, E.Palanciuc) D E C I Z I E 11 ianuarie 2023 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Aliona Miron examinând recursul depus de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, în procedura de executare a hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale cu privire la anularea actului administrativ defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ favorabil, împotriva încheierii din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s- a aplicat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale amendă în mărime de 100 unități convenționale, ceea ce constituie 5000 de lei, pentru neexecutarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani, c o n s t a t ă : La data de 12 iunie 2022, prin intermediul poștei electronice, Societatea cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” (în continuare SRL „Lismedfarm”) a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere cu privire la inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,

prin care s-a anulat decizia Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nr. RC-170 din 22 iulie 2020 privind respingerea cererii de reperfectare a licenței SRL „Lismedfarm” și s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să reperfecteze licența SRL „Lismedfarm” pentru activitate farmaceutică, cu includerea subdiviziunii în anexa licenței și eliberarea copiilor autorizate de pe licență, pentru subdiviziunea teritorială amplasată în xxxxx (f.d.2). 1 La 17 iunie 2022, în temeiul art.253 Cod administrativ, Curtea de Apel Chișinău a notificat debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, prin intermediul poștei electronice, despre cererea creditorului SRL „Lismedfarm” depusă, fiindu-i stabilit un termen de 10 zile de la recepționarea notificării pentru prezentarea opiniei referitor la executarea/neexecutarea hotărârii judecătorești (f.d.12-13).

La data de 23 iunie 2022, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a înaintat cerere cu privire la respingerea cererii cu privire la inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, invocând că, la data de 17 mai 2022, prin scrisoarea nr. 20-78-4837 a Cancelariei de Stat, i-a fost adusă la cunoștință petiția nr. 28 din 10 mai 2022, înaintată de administratorul SRL „Lismedfarm”, Ecaterina Chitic, prin care i s-a comunicat că, la adresa: xxxxx, deja este reperfectată licența privind activitatea farmaceutică pentru SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” (f.d.14-16).

Astfel, prin încheierea din 13 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să emită un act administrativ provizoriu de reperfectare a licenței, pentru genul de activitate farmaceutic, desfășurat de SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” la anumite adrese, inclusiv și la adresa: xxxxx. Iar, prin hotărârea din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să reperfecteze licența, pentru genul de activitate farmaceutic, desfășurat de SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică”, cu indicarea subdiviziunilor teritoriale la anumite adrese, inclusiv și la adresa: xxxxx.

Respectiv la data de 14 ianuarie 2022 s-a emis decizia R-4 cu privire la reperfectarea licenței ce vizează extinderea rețelei farmaceutice SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” în temeiul ordonanței judecătorești, la cererea depusă de către ultima la data de 13 ianuarie 2022 (f.d.33-36). Ulterior, locatorul bunului imobil SRL,,Opti-Grup”, conform cererii remise la data de 10 ianuarie 2022, a adus la cunoștință că, din data de 01 decembrie 2021 a fost reziliat contractul unilateral, din motivul neîndeplinirii timp de 1 an și 7 luni a prevederilor contractuale (f.d.22). De asemenea, administratorul SRL ,,Lismedfarm” a fost informat de către locator că, nu deține dreptul de proprietate asupra imobilului din xxxxx.

Prin opinia depusă la data de 19 iulie 2022, debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a explicat că, este în imposibilitatea executării actului judecătoresc pentru reperfectarea licenței privind activitatea farmaceutică a SRL „Lismedfarm pe adresa: xxxxx. Or, la data de 01 iunie 2022, prin răspunsul nr. Rg02002495, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a solicitat repetat SRL „Lismedfarm” prezentarea contractului de locațiune cu termen valabil, pentru filiala farmaceutică situată pe adresa: xxxxx, pentru a fi posibilă executarea actului judecătoresc. Însă, până la momentul actual, SRL „Lismedfarm” nu a prezentat actul de proprietate sau contractul de locațiune asupra imobilului, unde urmează să-și desfășoare activitatea (f.d.51-53).

Fiind notificată despre cererea debitorului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale cu privire la respingerea cererii privind inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, la data de 26 iunie 2022 creditorul SRL „Lismedfarm” a depus obiecții pe marginea 2 acesteia, prin care a comunicat că, prin hotărârea din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani nu a fost condiționată eliberarea licenței prin alte circumstanțe sau obligațiuni urmate a fi executate de către reclamanta SRL „Lismedfarm”, iar, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a fost obligată de a elibera licența. La momentul depunerii declarației privind reperfectarea licenței de activitate farmaceutică, a fost prezentat contractul de locațiune, având obiectul imobil din xxxxx, care până în prezent nu a fost reziliat oficial în modul stabilit prin contract sau de legislația națională.

Cerința debitorului de a fi prezentat contractul de locațiune contravine dispoziției hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Or, acest contract a fost prezentat la data de 09 iulie 2020 și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu a prezentat obiecții. De asemenea, creditorul SRL „Lismedfarm” a menționat că, contractul de sublocațiune nr. xxxxx, invocat de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale ca dovadă a imposibilității executării hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, nu este semnat din numele locatarului, dar este semnat și ștampilat de către locator. A mai menționat că, autorizația sanitară de funcționare nr. xxxxx, eliberată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică la data de 07 decembrie 2020 agentului economic SRL,,Lismedfarm”, nu a fost anulată.

Iar, faptul că autorizația este valabilă la data de azi, poate fi verificat prin accesarea web-situl Ghișeului Unic pentru gestionarea actelor permisive emise de instituțiile publice din Republica Moldova, care este susținut de Guvernul Republicii Moldova-https://actpermisiv.gov.md/#/issued-permit/b5607c98- ccc6-4efb-93al - af4e4e578cbf (arhiva din 31 mai 2022 - https://archive.ph/cBeGf).

În afară de aceasta, creditorul SRL „Lismedfarm” a relevat că, din data depunerii declarației, care este obligatorie pentru debitor – 09 iulie 2020, hotărârea din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani are efect retroactiv și aceasta urmează a fi executată Astfel, creditorul SRL „Lismedfarm” consideră că, debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale continuă favorizarea unui alt agent economic, având scopul de a-i limita activitatea comercială, creându-i situația invocată supra prin cererea privind respingerea în pornirea procedurii de executare nr. Rg02002850 din 22 iunie 2022. Or, conform art. 228 alin. (1) Cod administrativ, actul administrativ individual anulat în tot sau parte de către instanța de judecată nu produce efecte juridice, în totalitate sau în partea anulată, din momentul emiterii lui (f.d.40-41).

La data de 12 iulie 2022, Curtea de Apel Chișinău a notificat debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, prin intermediul poștei electronice, despre opinia creditorului SRL „Lismedfarm” cu privire la cererea debitorului, privind respingerea cererii cu privire la inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, fiindu-i stabilit un termen de 10 zile de la recepționarea notificării, pentru prezentarea opiniei referitor la obiecțiile creditorului (f.d.49-50). Prin opinia depusă la data de 19 iulie 2022, debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale s-a expus asupra obiecțiilor depuse de către creditorul SRL ,,Lismedfarm” la data 26 iunie 2022 și a solicitat respingerea obiecțiilor și a cererii 3 depuse de SRL ,,Lismedfarm” privind inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a invocat că, subiectul ce vizează obiecțiile sunt acuzațiile aduse Agenției de către creditorul SRL ,,Lismedfarm”. De asemenea, debitorul a relevat că creditorul a sesizat Consiliul Concurenței, dar și Centrul Național Anticorupție. Or, creditorul SRL ,,Lismedfarm”, neobținând rezultatele dorite din partea instituțiilor sesizate, nu a respecat prevederile actului legislativ și nu a prezentat contractul de locațiune valabil pentru spațiul amplasat pe adresa: xxxxx, pentru ca Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să poată reperfecta licența privind activitatea farmaceutică a SRL ,,Lismedfarm”. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a menționat că, SRL ,,Lismedfarm” acuză instituțiile de stat pentru acțiunile sau inacțiunile sale față de alte persoane juridice, împiedicând astfel executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani ( f.d.51-53).

Prin notificarea din 16 septembrie 2022, creditorului SRL ,,Lismedfarm” i-a fost expediată opinia debitorului Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din 19 iulie 2022 și i s-a acordat un termen de 10 zile de la recepționarea acesteia, pentru depunerea explicației în acest sens (f.d.54). La data de 19 septembrie 2022, prin intermediul poștei electronice, creditorul SRL ,,Lismedfarm” a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău explicația referitor la opinia debitorului Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din 19 iulie 2022 (f.d.56-58).

Astfel, creditorul a comunicat că, în conformitate cu art. 14 alin.(2) din Legea nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică, pentru obținerea licenței solicitantul depune contractul de locațiune a imobilului unde se va desfășura activitatea licențiată, însă la cererea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, înregistrată la Curtea de Apel la data de 23 iunie 2022, era anexat contractul de sublocațiune nr. xxxxx, care are neconcordanțe cu legea. Or, instanța de judecată nu poate să se expună asupra unor momente și circumstanțe, care nu au constituit obiect al litigiului și anume, presupusa reziliere a contractului, care este о carență a organului eminent, pentru care răspunde doar Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și la caz, nu sunt impedimente pentru a fi executată hotărârea din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Prin notificarea din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, debitorului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale i-a fost expediată, prin intermediul poștei electronice, explicația creditorului SRL ,,Lismedfarm” din 19 septembrie 2022, fiindu-i stabilit un termen de 10 zile de la recepționarea notificării, pentru prezentarea opiniei referitor la obiecțiile creditorului (f.d.62-63). În același timp, instanța a comunicat, că în temeiul art.254 al Codului administrativ, dacă o persoană juridică de drept public nu își îndeplinește obligația din titlul executoriu, instanța de apel poate stabili și încasa în privința ei sau a conducătorului ei o amendă de constrângere în mărime de la 100 la 20000 de unități convenționale.

Stabilirea și încasarea amenzii de constrângere pot fi repetate. La data de 31 octombrie 2022, debitorul, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a expediat în adresa instanței de judecată opinia referitor la obiecțiile depuse de către SRL ,,Lismedfarm”, prin care a solicitat respingerea cererii 4 depuse de SRL ,,Lismedfarm” privind inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, menționând cele invocate în opinia din 19 iulie 2022, prezentată Curții de Apel Chișinău.

Suplimentar, debitorul a relevat că, la data de 20 septembrie 2022 Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a emis încheierea, prin care a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către SRL „Lismedfarm” la hotărârea din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, emisă în cauza de contencios administrativ, la acțiunea înaintată de către SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale cu privire la anularea actului administrativ defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ favorabil, menționându-se că, SRL „Lismedfarm” nu a prezentat instanței de judecată probe, care ar confirma că, prin hotărârea judecătorească adoptată în litigiul dedus judecării i-au fost lezate careva drepturi prevăzute la art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă (f.d.64- 66). Prin încheierea din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a aplicat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale amendă în mărime de 100 unități convenționale, ceea ce constituie 5000 de lei, pentru neexecutarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

S-a explicat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale că, aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. S-a acordat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale un termen de 10 zile de la recepționarea prezentei încheieri, pentru executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea în secretariatul Curții de Apel Chișinău (f.d.71-76). La data de 02 decembrie 2022, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a depus recurs împotriva încheierii din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d.77-81). În susținerea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând- o ilegală și neîntemeiată, nefiind adoptată în conformitate cu normele de drept material și procedural și fiind bazată pe aprecierea eronată și incompletă a tuturor probelor și circumstanțelor cauzei.

Recurenta a menționat că, instanța de apel eronat a invocat că, notificările privind executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani au fost expediate de catre Curtea de Apel Chișinău la 17 iunie 2022, 12 iulie 2022 si 21 octombrie 2022, în adresa debitorului, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, însă, până în prezent în adresa instanței n-a parvenit informația privind executarea hotărârii nominalizate, prin care s-a anulat decizia Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nr. RC-170 din 22 iulie 2020 privind respingerea cererii de reperfectare a licenței a Societății cu Răspundere Limitata „Lismedfarm” și s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale sa reperfecteze licența SRL „Lismedfarm” pentru activitate farmaceutică, cu includerea subdiviziunii în anexa licenței, pentru eliberarea copiilor autorizate de pe licența pentru subdiviziunea teritorială amplasată în xxxxx.

Recurenta a relevat că, prin notificările la care face referire Curtea de Apel Chișinău, s-a solicitat opinia Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale 5 privind inițierea procedurii de executare, însă nu s-a dispus obligarea executării actului judecatoresc. Recurenta a menționat că a prezentat în termenul stabilit de instanța de judecată informația solicitată, prin depunerea acesteia în cancelaria Curții de Apel Chișinău.

Or, sunt neîntemeiate argumentele Curții de Apel Chișinău precum că, la data de 13 octombrie 2021, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să emită un act administrativ provizoriu de reperfectare a licenței, pentru genul de activitate farmaceutic, desfășurat de SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” pe anumite adrese, inclusiv si la adresa: xxxxx, iar la 22 noiembrie 2021 prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să reperfecteze licența pentru genul de activitate farmaceutic, desfasurat de SRL „ Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică”, cu indicarea subdiviziunilor teritoriale pe anumite adrese, inclusiv la adresa: xxxxx.

Recurenta a menționat că sunt neîntemeiate și argumentele Curții de Apel Chișinău precum că, la 14 ianuarie 2022 s-a emis decizia R-4 cu privire la reperfectarea licenței ce vizează extinderea rețelei farmaceutice SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică ”, în temeiul ordonanței judecătorești la cererea depusă de către ultima, la data de 13 ianuarie 2022 și la caz, urma să întreprindă măsuri de executare a hotărârii emise la 14 iunie 2021. Totodată, recurenta a invocat că, agentului econimic SRL „Lismedfarm”, dar și SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” le-a fost refuzată reperfectarea licenței pe adresele solicitate, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică.

Iar, prin actul judecătoresc, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a fost obligată să reperfecteze licența privind activitatea farmaceutică pe aceiași adresă: xxxxx. Suplimentar, recurenta a mentionat că, la depunerea cererilor la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, privind reperfectarea licenței, au fost prezentate toate actele conform prevederilor Legii nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică și a Legii nr. 160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător.

Iar, la depunerea cererilor, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale verifică documentele prezentate de catre solicitant să fie conforme, iar în ce privește verificarea adreselor la care se face solicitare, atribuția cu deplasare la fața locului о are Inspectoratul Farmaceutic din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, care verifică condițiile sanitare pentru desfășurarea activității farmaceutice. Respectiv, Agenția Națională pentru Sănătate Publică informeaza Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale despre necoformitățile depistate la fața locului. Recurenta a relevat că, la caz, din partea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică nu a fost oferită informația precum că la adresa nominalizată supra este deja emisă autorizație sanitară unui alt agent economic.

În afară de aceasta, recurenta a menționat că, SRL „Lismedfarm” a solicitat executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, însă a omis să precizeze că de fapt, prin voința părților, a reziliat contractul de locațiune asupra bunului imobil de pe adresa: xxxxx, din motivul neîndeplinirii condițiilor contractuale timp de 1 an și 7 luni. 6 De asemenea, recurenta a invocat că, până la momentul prezentării actului obligatoriu solicitat, contract de locațiune sau titlul de proprietate pentru filiala de pe adresa: xxxxx, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale este în imposibilitatea executării actului judecătoresc pentru reperfectarea licenței privind activitatea farmaceutică a SRL „Lismedfarm”.

Recurenta a relevat că, la data de 01 iunie 2022, prin răspunsul nr. Rg02002495, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a solicitat repetat SRL „Lismedfarm” prezentarea contractului de locațiune, cu termen valabil, pentru filiala farmaceutică situată pe adresa: xxxxx, pentru a fi în posibilitatea executării actului judecatoresc. Totodata, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a informat despre faptul că, dosarul referitor la reperfectarea licenței privind activitatea farmaceutică pe adresa: xxxxx, la moment este suspendat și nu refuzat. Recurenta a menționat că, până la momentul actual, SRL „Lismedfarm” nu a prezentat actul de proprietate sau contractul de locațiune asupra imobilului unde urmeaza să se desfașoare activitatea licențiată și conform adresei menționate în cerere.

Astfel, întru executarea actului instanței de judecată emis la 14 iunie 2021, SRL „Lismedfarm” urmează să prezinte contractul de locațiune valabil și autorizația sanitară. Insa, la moment, SRL „Lismedfarm” nu dispune de acestea, iar pe adresa: xxxxx, prin hotararea emisă de Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a fost reperfectată licența pentru activitate farmaceutică altui agent economic, care la momentul solicitării reperfectării licenței a prezentat toate documentele valabile, inclusiv contractul de locațiune și autorizația sanitară. În conformitate cu art.241 alin.(1) din Codul administrativ, încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.

Conform art.249 alin.(3) din Codul administrativ, executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării. Deciziile în procedura de executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 3 zile. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 14 noiembrie 2022, fiind notificată recurentei, prin intermediul poștei electronice, la 01 decembrie 2022 (f.d.77). Astfel, instanța de recurs constată că recursul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din 02 decembrie 2022 este depus cu respectarea termenului prevăzut de art.249 alin.(3) Cod administrativ. La 13 decembrie 2022 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei SRL „Lismedfarm” copia recursului depus de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, cu înștiințarea despre posibilitatea depunerii referinței (f.d.125).

Prin referința depus la data de 06 ianuarie 2023 intimata SRL „Lismedfarm” a solicitat respingerea recursului, cu menținerea încheierii din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d.127-131). În conformitate cu art.243 alin.(2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. 7 Examinând recursul depus de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art.20 din Constituția Republicii Moldova, orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție. În conformitate cu art.243 alin.(1) lit.b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ menționează că în speță, obiectul recursului vizează legalitatea încheierii din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a aplicat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale amendă în mărime de 100 unități convenționale, ceea ce constituie 5000 de lei, pentru neexecutarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

S-a explicat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale că, aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. S-a acordat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale un termen de 10 zile de la recepționarea prezentei încheieri, pentru executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea în secretariatul Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu prevederile art.254 Cod administrativ, dacă o persoană juridică de drept public nu își îndeplinește obligația din titlul executoriu, instanța de apel poate stabili și încasa în privința ei sau a conducătorului ei o amendă de constrângere în mărime de la 100 la 20000 de unități convenționale.

Stabilirea și încasarea amenzii de constrângere pot fi repetate. Examinând materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, la data de 12 iunie 2022, SRL „Lismedfarm” a depus la Curtea de Apel Chișinău cerere cu privire la inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care s-a anulat decizia Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nr. RC-170 din 22 iulie 2020 privind respingerea cererii de reperfectare a licenței SRL „Lismedfarm” și s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să reperfecteze licența SRL „Lismedfarm” pentru activitate farmaceutică, cu includerea subdiviziunii în anexa licenței și eliberarea copiilor autorizate de pe licență, pentru subdiviziunea teritorială amplasată xxxxx (f.d.2).

La 17 iunie 2022, în temeiul art.253 Cod administrativ, Curtea de Apel Chișinău a notificat debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, prin intermediul poștei electronice, despre cererea creditorului SRL „Lismedfarm” depusă, fiindu-i stabilit un termen de 10 zile de la recepționarea notificării pentru prezentarea opiniei referitor la executarea/neexecutarea hotărârii judecătorești (f.d.12-13).

La data de 23 iunie 2022, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a înaintat cerere cu privire la respingerea cererii cu privire la inițierea procedurii de 8 executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, invocând că, la data de 17 mai 2022, prin scrisoarea nr. 20-78-4837 a Cancelariei de Stat, i-a fost adusă la cunoștință petiția nr. 28 din 10 mai 2022, înaintată de administratorul SRL „Lismedfarm”, Ecaterina Chitic, prin care i s-a comunicat că, la adresa: xxxxx, deja este reperfectată licența privind activitatea farmaceutică pentru SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” (f.d.14-16).

Astfel, prin încheierea din 13 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să emită un act administrativ provizoriu de reperfectare a licenței, pentru genul de activitate farmaceutic, desfășurat de SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” la anumite adrese, inclusiv și la adresa: xxxxx. Iar, prin hotărârea din 22 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să reperfecteze licența, pentru genul de activitate farmaceutic, desfășurat de SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică”, cu indicarea subdiviziunilor teritoriale la anumite adrese, inclusiv și la adresa xxxxx.

Respectiv la data de 14 ianuarie 2022 s-a emis decizia R-4 cu privire la reperfectarea licenței ce vizează extinderea rețelei farmaceutice SRL „Gedeon Richter-Rețea Farmaceutică” în temeiul ordonanței judecătorești, la cererea depusă de către ultima la data de 13 ianuarie 2022 (f.d.33-36). Ulterior, locatorul bunului imobil SRL,,Opti-Grup”, conform cererii remise la data de 10 ianuarie 2022, a adus la cunoștință că, din data de 01 decembrie 2021 a fost reziliat contractul unilateral, din motivul neîndeplinirii timp de 1 an și 7 luni a prevederilor contractuale (f.d.22). De asemenea, administratorul SRL ,,Lismedfarm” a fost informat de către locator că, nu deține dreptul de proprietate asupra imobilului xxxxx.

Prin opinia depusă la data de 19 iulie 2022, debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a explicat că, este în imposibilitatea executării actului judecătoresc pentru reperfectarea licenței privind activitatea farmaceutică a SRL „Lismedfarm pe adresa: xxxxx. Or, la data de 01 iunie 2022, prin răspunsul nr. Rg02002495, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a solicitat repetat SRL „Lismedfarm” prezentarea contractului de locațiune cu termen valabil, pentru filiala farmaceutică situată pe adresa: xxxxx, pentru a fi posibilă executarea actului judecătoresc. Însă, până la momentul actual, SRL „Lismedfarm” nu a prezentat actul de proprietate sau contractul de locațiune asupra imobilului, unde urmează să-și desfășoare activitatea (f.d.51-53).

Fiind notificată despre cererea debitorului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale cu privire la respingerea cererii privind inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, la data de 26 iunie 2022 creditorul SRL „Lismedfarm” a depus obiecții pe marginea acesteia, prin care a comunicat că, prin hotărârea din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani nu a fost condiționată eliberarea licenței prin alte circumstanțe sau obligațiuni urmate a fi executate de către reclamanta SRL „Lismedfarm”, iar, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a fost obligată de a elibera licența. La momentul depunerii declarației privind reperfectarea licenței de activitate farmaceutică, a fost prezentat contractul de locațiune, având obiectul imobil din xxxxx, care până în prezent nu a fost reziliat oficial în modul stabilit prin contract sau de 9 legislația națională.

Cerința debitorului de a fi prezentat contractul de locațiune contravine dispoziției hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Or, acest contract a fost prezentat la data de 09 iulie 2020 și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu a prezentat obiecții. De asemenea, creditorul SRL „Lismedfarm” a menționat că, contractul de sublocațiune nr.xxxxx, invocat de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale ca dovadă a imposibilității executării hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, nu este semnat din numele locatarului, dar este semnat și ștampilat de către locator. A mai menționat că, autorizația sanitară de funcționare nr. xxxxx, eliberată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică la data de 07 decembrie 2020 agentului economic SRL,,Lismedfarm”, nu a fost anulată.

Astfel, creditorul SRL „Lismedfarm” consideră că, debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale continuă favorizarea unui alt agent economic, având scopul de a-i limita activitatea comercială, creându-i situația invocată supra prin cererea privind respingerea în pornirea procedurii de executare nr. Rg02002850 din 22 iunie 2022. Or, conform art. 228 alin. (1) Cod administrativ, actul administrativ individual anulat în tot sau parte de către instanța de judecată nu produce efecte juridice, în totalitate sau în partea anulată, din momentul emiterii lui (f.d.40-41).

La data de 12 iulie 2022, Curtea de Apel Chișinău a notificat debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, prin intermediul poștei electronice, despre opinia creditorului SRL „Lismedfarm” cu privire la cererea debitorului, privind respingerea cererii cu privire la inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, fiindu-i stabilit un termen de 10 zile de la recepționarea notificării, pentru prezentarea opiniei referitor la obiecțiile creditorului (f.d.49-50). Prin opinia depusă la data de 19 iulie 2022, debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale s-a expus asupra obiecțiilor depuse de către creditorul SRL ,,Lismedfarm” la data 26 iunie 2022 și a solicitat respingerea obiecțiilor și a cererii depuse de SRL ,,Lismedfarm” privind inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Prin notificarea din 16 septembrie 2022, creditorului SRL ,,Lismedfarm” i-a fost expediată opinia debitorului Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din 19 iulie 2022 și i s-a acordat un termen de 10 zile de la recepționarea acesteia, pentru depunerea explicației în acest sens (f.d.54). La data de 19 septembrie 2022, prin intermediul poștei electronice, creditorul SRL ,,Lismedfarm” a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău explicația referitor la opinia debitorului Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din 19 iulie 2022 (f.d.56-58).

Astfel, creditorul a comunicat că, în conformitate cu art. 14 alin.(2) din Legea nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică, pentru obținerea licenței solicitantul depune contractul de locațiune a imobilului unde se va desfășura activitatea licențiată, însă la cererea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, înregistrată la Curtea de Apel la data de 23 iunie 2022, era anexat contractul de sublocațiune nr. xxxxx, care are neconcordanțe cu legea. Or, instanța de judecată nu 10 poate să se expună asupra unor momente și circumstanțe, care nu au constituit obiect al litigiului și anume, presupusa reziliere a contractului, care este о carență organului eminent, pentru care răspunde doar Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și la caz, nu sunt impedimente pentru a fi executată hotărârea din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Prin notificarea din 21 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, debitorului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale i-a fost expediată, prin intermediul poștei electronice, explicația creditorului SRL ,,Lismedfarm” din 19 septembrie 2022, fiindu-i stabilit un termen de 10 zile de la recepționarea notificării, pentru prezentarea opiniei referitor la obiecțiile creditorului (f.d.62-63). În același timp, instanța a comunicat, că în temeiul art.254 al Codului administrativ, dacă o persoană juridică de drept public nu își îndeplinește obligația din titlul executoriu, instanța de apel poate stabili și încasa în privința ei sau a conducătorului ei o amendă de constrîngere în mărime de la 100 la 20000 de unități convenționale.

Stabilirea și încasarea amenzii de constrângere pot fi repetate. La data de 31 octombrie 2022, debitorul, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a expediat în adresa instanței de judecată opinia referitor la obiecțiile depuse de către SRL ,,Lismedfarm”, prin care a solicitat respingerea cererii depuse de SRL ,,Lismedfarm” privind inițierea procedurii de executare în temeiul hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, menționând cele invocate în opinia din 19 iulie 2022, prezentată Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a aplicat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale amendă în mărime de 100 unități convenționale, ceea ce constituie 5000 de lei, pentru neexecutarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

S-a explicat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale că, aplicarea amenzii nu scutește debitorul de la executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. S-a acordat Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale un termen de 10 zile de la recepționarea prezentei încheieri, pentru executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cu prezentarea probelor în acest sens, prin depunerea în secretariatul Curții de Apel Chișinău (f.d.71-76).

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, prin înaintarea cererii din 12 iunie 2022 cu privire la intentarea procedurii de executare, creditorul solicită executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care s-a anulat decizia Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nr. RC-170 din 22 iulie 2020 privind respingerea cererii de reperfectare a licenței SRL „Lismedfarm” și s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să reperfecteze licența SRL „Lismedfarm” pentru activitate farmaceutică, cu includerea subdiviziunii în anexa licenței și eliberarea copiilor autorizate de pe licență, pentru subdiviziunea teritorială amplasată în xxxxx.

În conformitate cu prevederile art.249 din Codul administrativ, hotărârile judecătorești și alte titluri executorii se execută conform prevederilor prezentului capitol. Pentru executarea hotărârilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare sunt competente instanțele de apel. Executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării. Prevederile art.174 se aplică corespunzător. 11 Conform art.250 din Codul administrativ, titluri executorii sunt hotărârile judecătorești executorii, încheierile judecătorești executorii conform art.214 și 215 și tranzacțiile de împăcare conform art.217. Articolul 251 din Codul administrativ prevede că, hotărârile judecătorești sunt executorii după expirarea termenului de apel.

Deciziile instanțelor de apel sunt executorii de la emiterea lor. Încheierile judecătoriilor și ale instanțelor de apel sunt executorii după expirarea termenului de recurs împotriva acestora. Deciziile Curții Supreme de Justiție sunt executorii din momentul emiterii lor. Totodată, în conformitate cu art.120 din Constituția Republicii Moldova, este obligatorie respectarea sentințelor și a altor hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, precum și colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentințelor și a altor hotărâri judecătorești definitive.

Materialele cauzei atestă că, în scopul executării hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, completul specializat pentru executarea hotărârilor judecătorești emise în contenciosul administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a informat în repetate rânduri debitorul Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale despre intenția și insistența creditorului SRL „Lismedfarm” de a executa hotărârea din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Astfel, instanța de recurs relevă că, notificările privind executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani au fost expediate de către Curtea de Apel Chișinău la 17 iunie 2022, 12 iulie 2022 și 21 octombrie 2022, în adresa debitorului, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, însă până în prezent în adresa instanței n-a parvenit informația privind executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care s-a anulat decizia Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nr. RC-170 din 22 iulie 2020 privind respingerea cererii de reperfectare a licenței a Societății cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” și s-a obligat Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale să reperfecteze licența Societății cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” pentru activitate farmaceutică cu includerea subdiviziunii în anexa licenței și eliberarea copiilor autorizate de pe licență pentru subdiviziunea teritorială amplasată în xxxxx(f.d.

12-13, 49-50, 62-63). Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că deși debitorului, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor, i-au fost aduse la cunoștință notificările Curții de Apel Chișinău din 17 iunie 2022, 12 iulie 2022 și 21 octombrie 2022, aceasta până la moment n-a executat hotărârea instanței de judecată.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că nu pot fi reținute argumentele recurentei precum că, este în imposibilitate de a executa hotărârea din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din motivul neprezentării contractului de locațiune de către creditor, or, executarea hotărârii judecătorești din 14 iunie 2021 nu condiționează prezentarea acestui contract.

12 Raportând la caz cadrul legal enunțat și reieșind din constatările susmenționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, Curtea de Apel Chișinău întemeiat a ajuns la concluzia de aplicare în privința recurentei a amenzii în mărime de 100 de unități convenționale, ceea ce constituie 5000 de lei, pentru neîndeplinirea obligației dispuse prin documentul executoriu. Or, recurenta nu a întreprins suficiente măsuri pentru executarea benevolă a hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Având în vedere cele constatate, instanța de recurs apreciază ca fiind justă concluzia instanța de apel precum că Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu a demonstrat existența impedimentelor obiective în executarea hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, iar argumentele recurentei urmează a fi reținute sub aspect declarativ, fiind lipsite de suport probatoriu.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție punctează imperios că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se reține cu titlu de principiu, că dreptul la un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul unei părți a procesului (Immobiliare Saffi v. Italia, 28 iulie 1999, §63; Șandor v. România, 24 martie 2005, § 23). De asemenea, dreptul la executarea unei hotărâri, face parte integrantă din „dreptul la o instanță” (Hornsby împotriva Greciei, pct.40; Scordino împotriva Italiei (nr.1) (MC), pct.196).

În caz contrar, garanțiile art.6§1 din Convenție ar fi lipsite de orice efect util (Bourdov împotriva Rusiei, pct.34 și 37). Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea contestată este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține încheierea din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art.243 alin.(1) lit.b) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul depus de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Se menține încheierea din 14 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în procedura de executare a hotărârii din 14 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale cu privire la anularea actului administrativ defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ favorabil. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, 13 judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Nicolae Craiu Aliona Miron 14

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-01-17
0,97
3r-273/23 — cererea privind intentarea procedurii de executare
Dosarul nr. 3r-273/23 2-22066745-01-3r-16102023 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca) Î N C H E I E R E 17 ianuarie 2024 mun. Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Pre
CSJ 2024-12-11
0,96
3r-247/24 — initierea procedurii de executare a hotaririi judecatoreti
D E C I Z I E cu privire la respingerea recursului depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Lismedfarm”, în cauza de contencios administrativ la cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Lismedfarm” privind intentarea procedur
CSJ 2021-02-17
0,96
3r-11/21 — contestarea actului administrativ
Dosar nr. 3r-11/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (O. Țurcan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău ( M. Guzun, G. Dașchevici, A. Bostan) D E C I Z I E 17 februarie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2023-01-18
0,96
3r-367/22 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3r – 367/22 2-20158925-01-3r-29112022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani ( jud.: A. Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( jud.: A. Minciuna, C. Vladislav, E. Palanciuc) Instanța de recurs: Curtea S
CSJ 2024-11-27
0,96
3ra-13/24 — anularea actului administrativ
9. Prin hotărârea din 11 mai 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de SRL „Lismedfarm” împotriva Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, persoane terțe Serviciul Vamal al Repub
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă