2rac-249/22 — cu privire la incasarea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la incasarea sumei
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursulu
2rac-249/22 — cu privire la incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rac-249/22
2-18160634-01-2rac-10102022
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – G. Manole
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, D. Băbălău, I. Dutca
ÎNCHEIERE
21 decembrie 2022 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Maria Ghervas
examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu
Răspundere Limitată „Iava-Vas” și avocatul Igor Gargaun, în interesele Societății
cu Răspundere Limitată „Iava-Vas”,
în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către
Societatea cu Răspundere Limitată „AGT-Construct” împotriva Societății cu
Răspundere Limitată „Iava-Vas” cu privire la încasarea sumei în urma neonorării
obligațiilor contractuale stabilite și compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 02 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a
respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iava-Vas” și s-
a menținut hotărârea din 12 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
constată:
La 10 mai 2017 SRL „AGT-Construct” a depus cerere de chemare în judecată
împotriva SRL „Iava-Vas”, prin care a solicitat încasarea sumei în urma neonorării
obligațiilor contractuale stabilite și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că în conformitate cu contractul de
antrepriză din 22 octombrie 2014, încheiat între SRL „AGT-Construct” în calitate
de beneficiar și SRL „Iava-Vas” în calitate de antreprenor, ultima s-a obligat să
efectueze lucrări de construcție a fundațiilor la frigiderul - depozit din sat. Chipeșca,
r-l Șoldănești.
Conform pct. 1.4 al contractului de antrepriză din 22 octombrie 2014, părțile
au convenit că costul lucrărilor de construcție constituie suma de 1 055 000 lei, iar
prin pct. 1.3 al aceluiași contract s-a convenit ca pârâta să înceapă lucrările doar după
virarea în cont a sumei avansului, care conform pct. 2.3 al contractului, constituia
50% din suma prevăzută în contract.
Reclamanta a menționat că în vederea executării obligațiilor contractuale, prin
ordinele de plată nr. 151 din 23 octombrie 2014, nr. 155 din 27 octombrie 2014, nr.
1
186 din 26 noiembrie 2014 și nr. 54 din 25 februarie 2015, a transferat sumele cu
titlu de avans în mărime totală de 700 000 lei, însă pârâta nu și-a onorat obligațiile
contractuale stabilite la pct.1.1 al contractului de antrepriză, fiind transportate doar
elementele de fundație prefabricate în sumă totală de 384 621,33 lei, care include și
cheltuielile de transport.
Astfel, prin neexecutarea obligațiilor contractuale asumate privind construcția
fundațiilor la frigiderul-depozit din sat. Chipeșca, r-l Șoldănești, SRL „Iava-Vas” i-
a cauzat un prejudiciu în mărime de 315 378,67 lei, care constituie diferența dintre
avansul achitat și suma lucrărilor executate.
Prin urmare, întru soluționarea amiabilă a litigiului SRL „AGT-Construct” a
expediat în adresa SRL „Iava-Vas” reclamația din 23 martie 2017, solicitându-i plata
în termen de 7 zile a sumei de 315 378,67 lei, pentru neexecutarea prevederilor
contractului de antrepriză, însă aceasta nu s-a soldat cu careva rezultat.
Reclamanta SRL „AGT-Construct” a solicitat încasarea din contul SRL
„Iava-Vas” SRL în beneficiul său a sumei de 315 378,67 lei cu titlu de prejudiciu și
compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 05 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central
s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de către SRL „AGT-Construct”.
S-a încasat de la SRL „Iava-Vas” în beneficiul SRL „AGT-Construct” SRL
suma de 315 378,67 lei cu titlu de prejudiciu material și suma de 9472,95 lei cu titlu
de cheltuieli de judecată. (f.d. 42, 47-51, vol. I)
Prin decizia din 20 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul
declarat de către SRL „Iava-Vas”, s-a casat hotărârea din 05 octombrie 2017 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Central, cu remiterea cauzei spre rejudecare în aceiași
instanță în alt complet de judecată din motivul necitării corespunzătoare a pârâtei.
(f.d. 105, 106-110, vol. I)
Prin hotărârea din 12 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a
admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către SRL „AGT-Construct”.
S-a încasat din contul SRL „Iava-Vas” în beneficiul SRL „AGT-Construct”
suma de 150 000 lei cu titlu de diferență dintre suma avansului transferat și suma
lucrărilor efectuate și taxa de stat în mărime de 4500 lei. (f.d. 190, 193-197, vol. I)
SRL „Iava-Vas”, în termen, a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 12
iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
Prin decizia din 02 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul
declarat de către SRL „Iava-Vas” și s-a menținut hotărârea din 12 iunie 2020 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. (f.d. 40, 41-50, vol. II)
În susținerea concluziei sale instanța de apel a reținut că între SRL „AGT-
Construct” în calitate de beneficiar și SRL „Iava-Vas” în calitate de antreprenor au
avut loc raporturi juridice obligaționale, pe care SRL „Iava-Vas” nu le-a respectat
și nu și-a onorat integral obligațiile contractuale stabilite prin pct. 1.1 al contractului
de antrepriză în construcție din 22 octombrie 2014 privind efectuarea lucrărilor de
construcție a fundațiilor la frigiderul-depozit din sat. Chipeșca, r-l Șoldănești.
De asemenea instanța de apel a menționat că, potrivit facturii fiscale seria nr.
DV 7539525 din 30 decembrie 2014 SRL „Iava-Vas” a executat lucrări de
confecționare a fundațiilor în sumă de 550 000 lei, care au fost recepționate de SRL
2
„AGT-Construct”, fapt confirmat prin aplicarea semnăturilor și ștampilelor pe
factura fiscală.
În opinia instanței de apel, prima instanță corect a conchis asupra necesității
încasării din contul SRL „Iava-Vas” a diferenței sumei de 150 000 lei, calculată din
suma totală transferată în avans, în valoare de 700 000 lei și suma lucrărilor de
confecționare a fundațiilor, care constituie 550 000 lei, ori careva acte care ar
confirma că, SRL „Iava-Vas” în calitate de antreprenor a efectuat lucrări de
construcție ce ar acoperi întreaga sumă transferată în avans de către beneficiarul SRL
„AGT-Construct”, la actele cauzei nu au fost prezentate și prin urmare, această
diferență urmând a fi încasată din contul SRL „Iava-Vas”.
Deoarece pretențiile înaintate de către SRL „AGT-Construct” au fost admise
parțial, instanțele ierarhic inferioare au considerat că urmează a fi încasată sumă de
4 500 lei cu titlu de taxă de stat.
La data de 14 septembrie 2022 Societatea cu Răspundere Limitată „Iava-Vas”
și avocatul Igor Gargaun, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Iava-
Vas”, au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 02
iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău și parțial hotărârea din 12 iunie 2020 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea în care s-a dispus încasarea din contul
SRL „Iava-Vas” în beneficiul SRL „AGT-Construct” suma de 150 000 lei cu titlu
de diferență dintre suma avansului transferat și suma lucrărilor efectuate, cu
pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea formulată de SRL „AGT-
Construct” să fie respinsă integral ca fiind neîntemeiată. (f.d. 54-62, vol. II)
În motivarea recursului s-a invocat că prima instanță nu a aplicat legea care
trebuia să fie aplicată și care prevede că în cazul lucrărilor de construcție actul de
bază ce dovedește recepționarea lucrărilor este procesul-verbal în care sunt inserate
și descrise minuțios tipul lucrărilor, materialelor folosite, calitatea etc., fără de care
beneficiarul nu va putea da construcția în exploatare. Nici instanța de apel nu a luat
în considerație argumentele apelantei și a ignorat probele pe care a fost întemeiat
apelul.
Recurenții consideră că instanța de fond și instanța de apel la examinarea
prezentei cauzei, au emis o hotărâre ilegală, nu au aplicat legea care trebuia să fie
aplicată, și anume, art. 668 alin. (1), art. 957 din Codul civil (în redacția până la 01
martie 2019) , pct. 8.1, 8.2 din Instrucțiunea privind întocmirea devizelor pentru
lucrările de construcții-montaj prin metoda de resurse nr. CP L.01.01-2012, aprobată
prin Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor nr. 6 din 23
ianuarie 2013.
Consideră că instanța de apel avea obligația de a da răspuns la toate întrebările
ridicate în fața instanței, ori este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor
invocate în apel, cât și în acțiune, nu doar să preia argumentele primei instanțe.
În conformitate cu articolul 433 lit. a), b), c) și d) din Codul de procedură
civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi atacat cu
recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă
aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.
Completul constată că, în speță, cererea de recurs este îndreptată împotriva
deciziei din 02 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte
specificate în articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă. De asemenea,
3
aceasta este depusa de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iava-Vas” și
avocatul Igor Gargaun, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Iava-Vas”,
care au calitatea procesuală de pârâtă și reprezentantul pârâtei și sunt îndreptățiți să
o conteste, nefiind depusă repetat.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se
declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale,
dacă legea nu prevede altfel.
Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 02 iunie
2022.
Materialele cauzei atestă că decizia motivată a fost expediată în adresa
Societății pe acțiuni „Iava-Vas” și avocatului Igor Gargaun la 18 iulie 2022 prin
poșta electronică. (f.d. 52, vol. II)
Recursul, declarat la 14 septembrie 2022 de către Societatea cu Răspundere
Limitată „Iava-Vas” și avocatul Igor Gargaun, în interesele Societății cu Răspundere
Limitată „Iava-Vas”, este în termen.
La data de 11 octombrie 2022, Curtea Supremă de Justiție a notificat intimatei
copia recursului motivat, explicându-i dreptul de a depune referință asupra criticilor
formulate în recurs.
Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces,
în acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de către Societatea cu
Răspundere Limitată „Iava-Vas” și avocatul Igor Gargaun, în interesele Societății
cu Răspundere Limitată „Iava-Vas”, este inadmisibilă, pentru motivele ce succed.
Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă
că acestea nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din
Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția
pronunțata de către instanța de apel, însă, nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea
eronată a normelor de drept material sau procedural, respectiv nu constituie temei
de casare a deciziei recurate.
Totodată, completul de admisibilitate reține că recursurile exercitate conform
Secțiunii a II-a au caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și
procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
Urmează a fi reiterat că procedura admisibilității constă în verificarea faptului,
dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2),
(3) și (4) din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu prevederilor art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă
părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se
invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procesual.
Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau
aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate
la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în
care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul
în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța
4
judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).
Potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie
capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să
posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul
declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iava-Vas” și avocatul Igor
Gargaun, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Iava-Vas”, asemenea
aspecte nu se regăsesc.
În speță, completul Colegiului menționează că recursul în cauză conține
obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de
apel, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la
soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în
care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Drept urmare, se reține că argumentele invocate de către recurenți nu pot
constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială
sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa
cum formal invocă Societatea cu Răspundere Limitată „Iava-Vas” și avocatul Igor
Gargaun, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Iava-Vas”, nu constituie
temei de casare a deciziei recurate.
În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iava-Vas”
și avocatul Igor Gargaun, în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Iava-
Vas”, ca fiind inadmisibil.
Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440,
alin. (1) și (11) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial
și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
dispune:
Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea cu Răspundere
Limitată „Iava-Vas” și avocatul Igor Gargaun, în interesele Societății cu Răspundere
Limitată „Iava-Vas”, împotriva deciziei din 02 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Maria Ghervas
5