3r-214/22 — adoptarea actului administrativ individual favorabil în vederea executarii hotărîrii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- adoptarea actului administrativ individual favorabil în vederea executarii hotărîrii
- Temei legal
- întrunirea conditiilor ridicării exceptiei de neconstitutionalitate, procedura de executare a hotărîrii judecatoresti
3r-214/22 — adoptarea actului administrativ individual favorabil în vederea executarii hotărîrii (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosar nr. 3r-214/22 2-21106567-01-3r-06072022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Clima) D E C I Z I E 09 noiembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron examinând recursul depus de avocatul Marin Domente, în interesele Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, la cererea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, reprezentat de avocatul Mariana Caliga, împotriva Consiliului municipal Orhei, persoană terță Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, cu privire la adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, împotriva încheierii din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: Prin hotărârea din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, adoptată în cauza civilă la acțiunea Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani” împotriva Consiliului orășenesc Orhei cu privire la contestarea actului juridic, instanța a obligat Consiliul orășenesc Orhei să vândă Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, la prețul normativ, terenul aferent construcției private din str. XXXXX, or.
XXXX, numărul cadastral XXXXX, cu suprafața de 0,4577 ha. La 10 decembrie 2014, prin încheierea privind primirea spre executare a documentului executoriu și intentarea procedurii de executare a hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a inițiat procedura de executare. La 16 iulie 2021, executorul judecătoresc Ciobanu Ruslan, invocând că autoritatea publică obligată nu-și îndeplinește obligația de emitere a actului administrativ individual conform hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere în ordinea art. 255 Codul administrativ, solicitând adoptarea de către Curtea de Apel Chișinău a actului administrativ individual favorabil cu următorul conținut: 1 „a.
Se aprobă suprafața de 0,4577 ha și hotarele terenului aferent, cu destinația pentru construcții, număr cadastral XXXXX, situat în or. XXXX, str. XXX conform planului cadastral al bunului imobil din 14 ianuarie 2014 aprobat de primar; b. Se declară proprietate publică din domeniul privat al unității administrativ teritoriale Orhei, terenul cu destinația pentru construcții, număr cadastral XXXXX, cu suprafața de 0,4577 ha, din str. XXXX; c. Se aprobă prețul de vânzare a terenului aferent conform borderoului de calcul pentru întreprinzătorul individual „Ruslan Nani” în mărime de 125343 lei, cu achitarea prețului la o plată unică la contul trezorerial a Primăriei or. Orhei; d. Se recunoaște dreptul de proprietate a întreprinzătorului individual „Ruslan Nani” asupra bunului imobil terenul aferent construcției private din str. XXXX, or.
XXX, număr cadastral XXXXX cu suprafața de 0,4577 ha, imediat după achitarea integrală a prețului de vânzare; e. Se supune înregistrării în Registrul bunurilor imobile ținut de Agenția Servicii Publice dreptul de proprietate al întreprinzătorului individual „Ruslan Nani” asupra bunului imobil terenul aferent construcției private din str. XXXX, or. XXXX, număr cadastral XXXXX cu suprafața de 0,4577 ha, imediat după achitarea integrală a prețului de vânzare, cu prezentarea actelor confirmative.” În motivarea cererii, executorul judecătoresc a susținut că, în baza hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, a intentat procedura de executare silită. Această procedură se află în gestiunea sa și chiar dacă a întreprins mai multe acțiuni de executare, autoritatea publică obligată să emită actul, nu execută obligația de emitere a actului administrativ individual conform hotărârii judecătorești.
Inclusiv au fost întocmite procese-verbale contravenționale consilierilor orășenești. A susținut că pârâtul ignoră unul din cele mai fundamentale principii de drept res judecata, care rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești. Unica soluție pentru reclamant în situația din speță este recurgerea la instituția emiterii de către instanța de apel a actului administrativ. Prin încheierea din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu împotriva Consiliului municipal Orhei, persoană terță Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, cu privire la adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei.
La 01 iulie 2022, avocatul Marin Domente, în interesele Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, a depus recurs împotriva încheierii din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.237-242, vol. I). În motivarea recursului, recurentul a reiterat circumstanțele de fapt și de drept, expuse în cererea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu. A specificat caracterul obligatoriu al hotărârii judecătorești, care se extinde asupra participanților la proces. Aceștia trebuie să-și conformeze conduita după cum autoritatea judecătorească s-a expus în hotărâre, însă pârâtul manifestă ignoranță față de hotărârea din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei. 2 Făcând trimitere la prevederile art. 16 alin. (1), 254, 255 din Codul de procedură civilă, art. art. 11 alin. (1) lit. a), 20,21,31,44 art.art.
163 lit. c), 189 alin. (2), 206 alin. (1) lit. b), 255 din Codul administrativ, a invocat că măsura de executare, amenda de constrângere nu poate fi aplicată, or impunerea ei necesită stabilirea unui nou termen de executare, iar mecanismul devine iluzoriu întrucât derogă de la hotărâre, conform căreia Consiliul orășenesc/municipal Orhei urma încă după pornirea, în 2014 a procedurii de executare să emită actul administrativ prescris. Prin urmare conchide necesitatea aplicării măsurii de executare prevăzută în art. 255 Codul administrativ - emiterea actului administrativ individual de către instanța de judecată. În conformitate cu art.249 alin.(3) Cod administrativ, executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării.
Deciziile în procedura de executare se emit prin încheiere, care poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 3 zile. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 15 noiembrie 2021, însă la materialele cauzei nu sunt anexate probe ce ar permite identificarea datei recepționării de către participanți a copiei actului judecătoresc contestat. Totodată, potrivit recipisei, rezultă că avocatul Marin Domente acționând în interesele Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, a făcut cunoștință cu materialele dosarului la 28 iunie 2022 (f.d. 236, vol. I) Recursul a fost depus la 01 iulie 2022 (f.d.237-242, vol. I). Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a respectat termenul instituit de legiuitor la articolul 249 alin. (3) din Codul administrativ, pentru demararea căii de atac în ordine de recurs.
La 06 iulie 2022, în adresa participanților a fost expediată cererea de recurs depusă de recurent (f.d.3, vol. II). Până la data examinării recursului, referințe de către aceștia nu au fost depuse. Studiind materialele cauzei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus avocatul Marin Domente, în interesele Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani” și a menține încheierea din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău din considerentele ce urmează. În corespundere cu articolul 241 alin.(1) din Codul administrativ încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.
Conform art.243 alin.(1) lit.b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Articolul 21 alin.(1) din Codul administrativ stipulează că, autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative. 3 Potrivit art.22 alin.(1) din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sânt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor. În corespundere cu prevederile art.194 alin.(1) din Codul administrativ, în procedura în prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept.
Din actele cauzei rezultă că, prin hotărârea din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, adoptată în cauza civilă la acțiunea Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani” împotriva Consiliului orășenesc Orhei cu privire la contestarea actului juridic, instanța a obligat Consiliul orășenesc Orhei să vândă Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, la prețul normativ, terenul aferent construcției private din str. XXXXX, or. XXXX, numărul cadastral XXXXX, cu suprafața de 0,4577 ha. La 10 decembrie 2014, prin încheierea privind primirea spre executare a documentului executoriu și intentarea procedurii de executare a hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a inițiat procedura de executare.
La 16 iulie 2021, executorul judecătoresc Ciobanu Ruslan, invocând că autoritatea publică obligată nu-și îndeplinește obligația de emitere a actului administrativ individual conform hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere în ordinea art.255 Codul administrativ, solicitând adoptarea de către Curtea de Apel Chișinău a actului administrativ individual favorabil. Temei pentru executarea silită a hotărârii judecătorești de către Curtea de Apel Chișinău, s-au invocat prevederile art. 249 și 253-256 din Codul administrativ.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu împotriva Consiliului municipal Orhei, persoană terță Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, cu privire la adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei. Conform art.250 alin.(1) din Codul administrativ, titluri executorii sunt: hotărârile judecătorești executorii. Potrivit art.249 alin.(2) din Codul administrativ, pentru executarea hotărârilor judecătorești și a tranzacțiilor judiciare de împăcare sunt competente instanțele de apel. Conform art.258 alin.(3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod.
Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru 4 procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, legiuitorul în dispoziții finale și tranzitorii ale Codului administrativ nu a prevăzut ca documentele executorii emise până la 01 aprilie 2019, să fie executate de instanțele de apel. Codul de executare la fel nu prevede transmiterea titlurilor executorii emise până la data de 01 aprilie 2019 împotriva unei autorități publice pentru executare instanțelor de apel conform competenței stabilite în Codul administrativ.
Conform art.258 alin.(1) din Codul administrativ, procedurile administrative și procedurile prealabile inițiate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, care nu au fost finalizate până la 01 aprilie 2019, se vor finaliza conform prevederilor legale valabile până la data intrării în vigoare a prezentului cod. Prin urmare, la caz sunt irelevante prevederile art.249 și 253 din Codul administrativ ce au fost invocate de către avocatul Marin Domente și Întreprinzătorul Individual „Ruslan Nani”. Conform art.10 alin.(1), (2) și (3) din Codul de executare, executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prevăzute de prezentul cod, prin care creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-și îndeplinește benevol obligațiile.
Executarea silită începe prin sesizarea executorului judecătoresc în condițiile legii și se efectuează prin orice formă prevăzută de prezentul cod, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin documentul executoriu, până la achitarea dobânzilor, a penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii, precum și a cheltuielilor de executare. Executarea silită se efectuează în baza unui titlu executoriu sau a unui alt document care, potrivit prezentului cod, este document executoriu. Conform art.11 lit. b) din Codul de executare, sunt documente executorii și se execută conform normelor stabilite de prezentul cod hotărârile date de instanțele de judecată în cauzele de contencios administrativ, încheierile, ordonanțele instanțelor de judecată, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art.21 alin.(1) din Codul de executare, executorul judecătoresc este unica persoană autorizată să efectueze executarea silită a documentelor executorii. Documentul executoriu a fost emis anterior datei de 01 aprilie 2019 și executarea acestuia nu ține de competența Curții de Apel Chișinău, deoarece titlurile executorii emise până la data intrării în vigoare a Codului administrativ urmează a fi executate de către executorii judecătorești. Instanțele de apel vor putea pune în executare hotărârile judecătorești emise în procedura contenciosului administrativ, adoptate după intrarea în vigoare a Codului administrativ, adică după data de 01 aprilie 2019. Cu referire la caz, hotărârea Judecătoriei Orhei prin care a fost obligat Consiliul 5 orășenesc Orhei să vândă Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, la prețul normativ terenul aferent construcției private din str. XXXXX, or.
XXXX, numărul cadastral XXXXX, cu suprafața de 0,4577 ha, a fost adoptată la 12 noiembrie 2013 adică până la intrarea în vigoare a Codului administrativ. Din aceste considerente, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată ca fiind corectă soluția Curții de Apel Chișinău de a respinge cererea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu împotriva Consiliului municipal Orhei, persoană terță Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, cu privire la adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei.
În conformitate cu prevederile 243 alin.(1) lit.b), art.258 alin.(3) Cod administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul depus de avocatul Marin Domente, în interesele Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani” și se menține încheierea din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii: Iurie Bejenaru Aliona Miron 6 Dosarul nr.3r-214/22 2-21106567-01-3r-06072022 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Clima) Î N C H E I E R E 09 noiembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron examinând cererea depusă de avocatul Marin Domente cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizare a Curții Constituționale, la cererea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, reprezentat de avocatul Mariana Caliga, împotriva Consiliului municipal Orhei, persoană terță Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani” cu privire la adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, c o n s t a t ă: Prin hotărârea din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, adoptată în cauza civilă la acțiunea Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani” împotriva Consiliului orășenesc Orhei cu privire la contestarea actului juridic, instanța a obligat Consiliul orășenesc Orhei să vândă Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, la prețul normativ, terenul aferent construcției private din str. XXXXX, or.
Orhei, numărul cadastral XXXXX, cu suprafața de 0,4577 ha. La 10 decembrie 2014, prin încheierea privind primirea spre executare a documentului executoriu și intentarea procedurii de executare a hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a inițiat procedura de executare. La 16 iulie 2021, executorul judecătoresc Ciobanu Ruslan invocând că autoritatea publică obligată nu-și îndeplinește obligația de emitere a actului administrativ individual conform hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei, a depus la Curtea de Apel Chișinău o cerere în ordinea art.255 Codul administrativ, solicitând adoptarea de către Curtea de Apel Chișinău a actului administrativ individual favorabil cu următorul conținut: 7 „a.
Se aprobă suprafața de 0,4577 ha și hotarele terenului aferent, cu destinația pentru construcții, număr cadastral XXXXX, situat în or. XXX, str. XXXX conform planului cadastral al bunului imobil din 14 ianuarie 2014 aprobat de primar; b. Se declară proprietate publică din domeniul privat al unității administrativ teritoriale Orhei, terenul cu destinația pentru construcții, număr cadastral XXXXX, cu suprafața de 0,4577 ha, din str. XXXXX; c. Se aprobă prețul de vânzare a terenului aferent conform borderoului de calcul pentru întreprinzătorul individual „Ruslan Nani” în mărime de 125343 lei, cu achitarea prețului la o plată unică la contul trezorerial a Primăriei or. Orhei; d. Se recunoaște dreptul de proprietate a întreprinzătorului individual „Ruslan Nani” asupra bunului imobil terenul aferent construcției private din str. XXXX, or.
XXXX, număr cadastral XXXXX cu suprafața de 0,4577 ha, imediat după achitarea integrală a prețului de vânzare; e. Se supune înregistrării în Registrul bunurilor imobile ținut de Agenția Servicii Publice dreptul de proprietate al întreprinzătorului individual „Ruslan Nani” asupra bunului imobil terenul aferent construcției private din str. XXXX, or. XXXX, număr cadastral XXXXX cu suprafața de 0,4577 ha, imediat după achitarea integrală a prețului de vânzare, cu prezentarea actelor confirmative.” Prin încheierea din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea depusă de executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu împotriva Consiliului municipal Orhei, persoană terță Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, cu privire la adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei.
La 01 iulie 2022, avocatul Marin Domente, în interesele Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, a depus recurs împotriva încheierii din 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău (f.d.237-242, vol. I). La 06 iulie 2022, în adresa participanților a fost expediată cererea de recurs depusă de recurent (f.d.3, vol. II). Până la data examinării recursului, referințe de către aceștia nu au fost depuse.
Distinct, se reține că, la 11 octombrie 2022, în temeiul art.121 din Codul de procedură civilă, avocatul Marin Domente, în interesele Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani”, a depus cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate, cu sesizarea în acest sens a Curții Constituționale în vederea exercitării controlului constituționalității a prevederilor art.249 alin.(3) expresia „(3) Executarea este inițiată printr-o cerere a creditorului executării”; art.258 alin.(1) din Codul administrativ al Republicii Moldova „(1) Procedurile administrative și procedurile prealabile inițiate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, care nu au fost finalizate până la 1 aprilie 2019, se vor finaliza conform prevederilor legale valabile până la data intrării în vigoare a prezentului cod.
Această dispoziție este valabilă și pentru procedurile prealabile inițiate după data intrării în vigoare a prezentului cod referitoare la o procedură administrativă inițiată până la data intrării în vigoare a acestuia”; art.258 alin.(3) din Codul administrativ al Republicii Moldova „(3) Procedurile de contencios 8 administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.
Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.” Studiind cererea înaintată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din motivele ce succed. Conform art.195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.
Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169– 171. În conformitate cu prevederile art.121 din Codul de procedură civilă, în cazul existenței incertitudinii privind constituționalitatea legilor, a hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului ce urmează a fi aplicate la soluționarea unei cauze, instanța de judecată, din oficiu sau la cererea unui participant la proces, sesizează Curtea Constituțională.
La ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, instanța nu este în drept să se pronunțe asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiții: a) obiectul excepției intră în categoria actelor prevăzute la art.135 alin.(1) lit.a) din Constituție; b) excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia ori este ridicată de către instanța de judecată din oficiu; c) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei; d) nu există o hotărâre anterioară a Curții Constituționale având ca obiect prevederile contestate.
Ridicarea excepției de neconstituționalitate se dispune printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac și care nu afectează examinarea în continuare a cauzei, însă până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate se amână pledoariile. Dacă nu sunt întrunite cumulativ condițiile specificate la alin.(2), instanța refuză ridicarea excepției de neconstituționalitate printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul cauzei. Instanța de judecată poate ridica excepția de neconstituționalitate doar dacă cererea de chemare în judecată sau cererea de apel a fost acceptată în modul prevăzut de lege ori dacă cererea de recurs împotriva hotărârii sau deciziei curții de apel a fost declarată admisibilă conform legii.
9 Potrivit art.135 alin.(1) lit.a) din Constituția Republicii Moldova, Curtea Constituțională exercită, la sesizare, controlul constituționalității legilor și hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte; rezolvă cazurile excepționale de neconstituționalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiție.
Distinct, se reține că la 09 februarie 2016 Curtea Constituțională a Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr.2 „Pentru interpretarea articolului 135 alin.(1) lit.a) și g) din Constituția Republicii Moldova (excepția de neconstituționalitate) (sesizarea nr.55b/2015)”, prin care s-a decis că în cazul existenței incertitudinii privind constituționalitatea legilor, hotărârilor Parlamentului, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, ce urmează a fi aplicate la soluționarea unei cauze aflate pe rolul său, instanța de judecată este obligată să sesizeze Curtea Constituțională. Totodată, s-a dispus că excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată în fața instanței de judecată de către oricare dintre părți sau reprezentantul acesteia, precum și de către instanța de judecată din oficiu.
Conform §79-80 din Hotărârea Curții Constituționale nr.2 din 09 februarie 2016, pentru interpretarea art.135 alin.(1) lit.a) și lit.g) din Constituție, controlul concret de constituționalitate pe cale de excepție constituie singurul instrument prin intermediul căruia cetățeanul are posibilitatea de a acționa pentru a se apăra împotriva legislatorului însuși, în cazul în care, prin lege, drepturile sale constituționale sunt încălcate. Curtea a mai menționat că dreptul de acces al cetățenilor prin intermediul excepției de neconstituționalitate la instanța constituțională reprezintă un aspect al dreptului la un proces echitabil.
Potrivit §82-83 din aceeași Hotărâre, Curtea a reținut că judecătorul ordinar nu se va pronunța asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția a normelor contestate, ci se va limita exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiții: (1) obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituție; (2) excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanța de judecată din oficiu. (3) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei; (4) nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate. Verificarea constituționalității normelor contestate constituie competența exclusivă a Curții Constituționale.
Judecătorii ordinari nu sunt în drept să refuze părților sesizarea Curții Constituționale, decât doar în condițiile menționate la paragraful 82. Excepția de neconstituționalitate care întrunește aceste condiții poate fi ridicată în fața oricărei instanțe. 10 Astfel, pentru ridicarea excepției de neconstituționalitate, cu sesizarea Curții Constituționale, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor imperative obligatorii prevăzute la art.121 din Codul de procedură civilă. În circumstanțele expuse, verificând întrunirea de către autorul cererii privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a exigenților evidențiate supra Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție atestă că, la caz, lipsesc temeiurile de admitere a cererii respective.
Or, reieșind din conținutul art.121 din Codul de procedură civilă, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată doar în cazurile când cererea de chemare în judecată sau cererea de apel a fost acceptată în modul prevăzut de lege ori dacă cererea de recurs împotriva hotărârii sau deciziei curții de apel a fost declarată admisibilă conform legii. Sub acest aspect, instanța de recurs reține ca fiind relevant că, la caz, executorul judecătoresc Ruslan Ciobanu a depus cererea în ordinea art.255 din Codul administrativ privind adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii judecătoriei Orhei din 12 noiembrie 2013 nr. 2-1162/2013, adoptate în cauza civilă la acțiunea întreprinzătorului individual „Ruslan Nani” împotriva Consiliului orășenesc Orhei cu privire la contestarea actului juridic.
În această ordine de idei, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de avocatul Marin Domente cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizare a Curții Constituționale.
Astfel, conform art.195 și art.230 din Codul administrativ, în coroborare cu art.121 din Codul de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de avocatul Marin Domente cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizare a Curții Constituționale, la cererea executorului judecătoresc Ruslan Ciobanu, reprezentat de avocatul Mariana Caliga, împotriva Consiliului municipal Orhei, persoană terță Întreprinzătorului Individual „Ruslan Nani” cu privire la adoptarea actului administrativ individual favorabil de către instanță, în vederea executării hotărârii din 12 noiembrie 2013 a Judecătoriei Orhei.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva 11 judecătorii Iurie Bejenaru Aliona Miron 12
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.