2r-478/22 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- Restituirea cererii de apel
2r-478/22 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2r-478/22
(2-20145216-01-2r-10102022)
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. N. Mazur).
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, I. Țurcan, O. Cojocaru).
D E C I Z I E
09 noiembrie 2022 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența: Svetlana Filincova
Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic
judecătorii Galina Stratulat
examinând recursul declarat de reprezentantul recurentei Alexandra Negru,
avocatul Cristin Chiriac,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea
Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 13 din Chișinău în procedura
falimentului împotriva Alexandrei și Efim Negru cu privire la încasarea datoriei
pentru serviciile locativ-comunale,
împotriva încheierii din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care
a fost restituită ca fiind depusă în afara termenului legal cererea de apel depusă de
reprezentantul apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac, iar apelanta nu
a solicitat repunerea în termen,
c o n s t a t ă:
La 11 noiembrie 2020, Î.M.G.F.L. nr. 13 din Chișinău în procedura
falimentului a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Alexandrei și Efim
Negru cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile locativ-comunale, formată
până la 01 septembrie 2020, pentru apartamentul nr. XXX din mun. XXXXX, str.
XXXXX, în mărime de 23 543 lei și 95 de bani.
Prin hotărârea din 22 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
acțiunea a fost admisă integral.
La 21 iulie 2022, reprezentantul apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin
Chiriac a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 22 februarie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, exprimându-și dezacordul cu aceasta,
solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, remiterea cauzei la
rejudecare în primă instanță cu dispunerea ulterioară a scoaterii cererii de pe rol.
Prin încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost
restituită ca fiind depusă în afara termenului legal cererea de apel depusă de
reprezentantul apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac, iar apelanta nu
a solicitat repunerea în termen.
La 28 septembrie 2022, reprezentantul recurentei Alexandra Negru, avocatul
Cristin Chiriac, a declarat recurs împotriva încheierii din 13 septembrie 2022 a Curții
1
de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea integrală
a încheierii recurate, precum și remiterea cauzei la rejudecare.
În motivarea recursului, reprezentantul recurentei Alexandra Negru, avocatul
Cristin Chiriac, a invocat ilegalitatea încheierii instanței de apel.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de
declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea
încheierii.
Așadar, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de
13 septembrie 2022, a fost expediată în adresa părților la data de 14 septembrie 2022
(f.d. 65, 66). Iar, potrivit materialelor dosarului (f.d. 68, 69) reprezentantul recurentei
Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac a făcut cunoștință cu materialele
dosarului inclusiv cu încheierea menționată la data de 26 septembrie 2022.
Astfel, recursul declarat la data de 28 septembrie 2022, este în termen.
În conformitate cu art. 426 al. (3) din Codul de procedură civilă, recursul
împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3
judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului
și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Până la examinarea cererii de recurs, nu a fost depusă nici o referință.
Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează
a fi respins din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de
recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă
recursul și să mențină încheierea.
Din actele cauzei s-a stabilit că, la 11 noiembrie 2020, Î.M.G.F.L. nr. 13 din
Chișinău în procedura falimentului a depus o cerere de chemare în judecată
împotriva Alexandrei și Efim Negru cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile
locativ-comunale, formată până la 01 septembrie 2020, pentru apartamentul nr.
XXX din mun. XXXXX, str. XXXXX, în mărime de 23 543 lei și 95 de bani.
Prin hotărârea din 22 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
acțiunea a fost admisă integral.
La 21 iulie 2022, reprezentantul apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin
Chiriac a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 22 februarie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, exprimându-și dezacordul cu aceasta,
solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, remiterea cauzei la
rejudecare în primă instanță cu dispunerea ulterioară a scoaterii cererii de pe rol.
Prin încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost
restituită ca fiind depusă în afara termenului legal cererea de apel depusă de
reprezentantul apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac, iar apelanta nu
a solicitat repunerea în termen.
În conformitate cu art. 113 din Codul de procedură civilă, dreptul de a efectua
actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori
stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea
din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit prevederilor art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul
de declarare a apelului curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.
2
Prin urmare, legislația nu prevede alte excepții privitor la termenul de
declarare a apelului.
Prin prisma normelor enunțate, se constată că, Judecătoria Chișinău, sediul
Centru a pronunțat dispozitivul hotărârii la data de 22 februarie 2021 (f.d. 32),
termenul-limită de depunere a apelului fiind 24 martie 2021, însă reprezentantul
apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac a depus cererea de apel numai
la data de 21 iulie 2022 (f.d. 43), respectiv, cu încălcarea termenului prevăzut de art.
362 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
În rezultat, reprezentantul apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac
a depus cererea de apel cu omiterea termenului de atac legal, fiind depășit cu
aproximativ 4 luni, peste termenul legal de depunere a apelului, iar apelanta nu a
solicitat repunerea termenului legal pentru depunerea cererii de apel.
Mai mult, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanțe,
reprezentantul apelantei Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac nu a prezentat
prin probe incontestabile, dovada imposibilității îndeplinirii actului procedural în
interiorul termenului prevăzut de lege și nici nu au solicitat repunerea în termenul
de declarare a apelului.
Or, în conformitate cu art. 116 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură
civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui
act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță.
Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care
efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată.
Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței.
Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în termen.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc
imposibilitatea îndeplinirii actului.
Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în
termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc).
Subsecvent, potrivit materialelor din dosar, la data de 22 februarie 2021,
apelantei Alexandra Negru, i-a fost expediată copia dispozitivului hotărârii
contestate (f.d. 33), la adresa indicată în cererile depuse pe parcursul examinării
cauzei (f.d. 10, 12, 43, 44, 45).
Mai mult, Colegiul a remarcat faptul că și în antetul cererii de recurs depuse
de recurenta Alexandra Negru, reprezentată de avocatul, Cristin Chiriac (f.d. 70) este
indicată aceeași adresă de domiciliu pe care a și fost expediată în termen proxim,
copia dispozitivului hotărârii contestate.
În atare condiții, Colegiul notează că, lipsa de corectitudine dintre avocat și
client, este imputabilă clientului, consecințele negative îi revin tot acestuia.
Or, potrivit art. 75, alin. (4) Cod de procedură civilă, culpa reprezentantului
este echivalentă culpei părții.
Aici, mai urmează a se menționa că potrivit jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului, participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol
activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință
de drepturile sale procedurale.
În conformitate cu art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă, participanții
la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor
procedurale.
3
În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor
procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
Prin urmare, ținând cont că cererea de apel împotriva hotărârii din 22 februarie
2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost depusă cu depășirea termenului
prevăzut de lege, iar apelanta Alexandra Negru nu a solicitat repunerea în termen și
nu a anexat probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului, Colegiul
consideră ca fiind corectă concluzia instanței de apel privind restituirea apelului
depus de către apelanta Alexandra Negru, reprezentată de avocatul, Cristin Chiriac,
din motivul depunerii în afara termenului legal.
În acest context, se va reține că soluția adoptată de Curtea de Apel Chișinău
prin încheierea din 13 septembrie 2022, este compatibilă și cu respectarea garanțiilor
unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere
că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica
rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii
judecătorești emise de instanța de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității
raporturilor juridice.
Or, admiterea spre examinare a unui apel tardiv, ar avea un efect incompatibil
cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de art. 6 § 1 din Convenția
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar
încălca dreptul intimatului la un proces echitabil, având în vedere obligația părților
de a exercita drepturile procedurale cu bună credință și în termen.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a
Drepturilor Omului în speța Melnic c. Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă
din 14 februarie 2007, precum și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în
cauza Ponomaryov c. Ucrainei, hotărârea din 03 aprilie 2008, definitivă din 29
septembrie 2008, unde se notează că deși în speță nu era vorba despre desființarea
unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi
extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de
redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi
ordinare de atac, totuși reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare,
reprezintă o soluție care ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice
într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul
declarat de reprezentantul recurentei Alexandra Negru, avocatul Cristin Chiriac și
de a menține încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă,
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se respinge recursul declarat de reprezentantul recurentei Alexandra Negru,
avocatul Cristin Chiriac.
Se menține încheierea din 13 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în
cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală
4
de Gestionare a Fondului Locativ nr. 13 din Chișinău în procedura falimentului
împotriva Alexandrei și Efim Negru cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile
locativ-comunale.
Decizia este irevocabilă.
Președintele ședinței,
judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Mariana Pitic
Galina Stratulat
5