3r-335/22 — contestarea actului administrativ si incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ si incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- termenul de prezentare a motivarii apelului
3r-335/22 — contestarea actului administrativ si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosar nr. 3r-335/22 2-21120514-01-3r-24102022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud: I. Barbacaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 09 noiembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nicolae Craiu Nina Vascan examinând recursul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ghennadii Maliovanîi împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, terț Artur Cociug cu privire la anularea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, c o n s t a t ă : La data de 11 august 2021 Ghennadii Maliovanîi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la anularea ordinului nr. 1031ef din 12 iulie 2021 „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare dlui Ghennadii Maliovanîi” (f.d.
2-5). Prin încheierea din 01 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost atras în proces în calitate de terț Artur Cociug (f.d. 35). Prin hotărârea din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Ghennadii Maliovanîi împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, terț Artur Cociug cu privire la 1 anularea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată. S-a anulat ordinul Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 1031ef din 12 iulie 2021 „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare dlui Ghennadii Maliovanîi” (f.d. 44, 52-59).
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanței, la data de 04 mai 2022 Administrația Națională a Penitenciarelor a depus apel împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a cererii de chemare în judecată depuse de Ghennadii Maliovanîi (f.d. 50). Prin încheierea din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat inadmisibil apelul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, pe motiv că apelanta nu a prezentat motivarea apelului în termenul prevăzut de lege (f.d.
67-68). La data de 07 octombrie 2022 Administrația Națională a Penitenciarelor a depus recurs împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat casarea încheierii instanței de apel, restituirea cauzei instanței de apel pentru examinarea apelului conform procedurii (f.d. 71-73). În motivarea recursului, recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat dezacordul cu încheierea instanței de apel, întrucât concluziile instanței de judecată, sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. La fel, cu referire la netemeinicia încheierii contestate, recurenta a susținut că a respectat toate termenele cu privire la depunerea cererii de apel împotriva hotărârii contestate.
Recurenta a accentuat că, la data de 04 mai 2022 Administrația Națională a Penitenciarelor a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin intermediul Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, conform termenului indicat în art. 232 alin. (1) din Codul administrativ. Acest fapt se confirmă prin ștampila umedă a judecătoriei, aplicată pe exemplarul cererii de apel restituit apelantei Administrației Naționale a Penitenciarelor și atribuirea apelului a numărului de înregistrare – 10243 din 04 mai 2022, conform registrului de evidență a corespondenței de intrare a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Recurenta a indicat că, după recepționarea hotărârii motivate, expediate de către prima instanță prin intermediul oficiului poștal, Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat motivarea apelului împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.
Astfel, apelul motivat a fost depus la Secția monitorizare și relații publice a Curții de Apel Chișinău, personal de către reprezentantul instituției, la data de 19 iulie 2022. Acest fapt se confirmă prin aplicarea ștampilei de intrare a corespondenței cu inscripția – Consiliul Superior al Magistraturii/Curtea de Apel Chișinău și atribuirea numărului de înregistrare – 8610 conform registrului de evidență, de către angajatul Secției menționate. La data de 28 octombrie 2022 Administrația Națională a Penitenciarelor a depus la Curtea Supremă de Justiție cerere privind anexarea probelor suplimentare. 2 La cererea nominalizată au fost anexate răspunsul Curții de Apel Chișinău și cererea de apel în original cu anexele respective (f.d.
88-122). Conform art. 241 alin. (1) din Codul administrativ, încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi. În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 14 septembrie 2022, fiind notificată Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin intermediul poștei electronice, la data de 26 septembrie 2022, fapt ce se confirmă prin extrasul din poștă electronică, anexat la actele cauzei (f.d.
69). La data de 07 octombrie 2022 Administrația Națională a Penitenciarelor a depus recurs împotriva încheierii din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 71-73). Astfel, instanța de recurs consideră că Administrația Națională a Penitenciarelor s-a conformat prevederilor legale și a respectat termenul instituit de legiuitor la articolul 242 din Codul administrativ, pentru demararea căii de atac în ordine de recurs. Prin prisma art. 191 alin. (5) din Codul administrativ, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, deciziilor și încheierilor curților de apel. Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.
Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. La data de 25 octombrie 2022 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa lui Ghennadii Maliovanîi și Artur Cociug copia recursului depus de Administrația Națională a Penitenciarelor (f.d. 87). Examinând recursul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor, prin prisma argumentelor invocate și a actelor din dosar, coroborate cu normele de drept pertinente speței, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a-l admite, cu anularea încheierii din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru examinarea apelului, din motivele ce succed.
Conform art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă decizie prin care anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere. Articolul 21 alin. (1) din Codul administrativ stipulează că, autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în conformitate cu legea și alte acte normative. Potrivit art. 22 alin. (1) din Codul administrativ, autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt din oficiu. Acestea 3 stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sânt legate nici de expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor. În corespundere cu prevederile art. 194 alin. (1) din Codul administrativ, în procedura în prima instanță, în procedura de apel și în procedura de examinare a recursurilor împotriva încheierilor judecătorești se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept.
Din actele cauzei rezultă că, prin hotărârea din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Ghennadii Maliovanîi împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, terț Artur Cociug cu privire la anularea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată. S-a anulat ordinul Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 1031ef din 12 iulie 2021 „Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare dlui Ghennadii Maliovanîi” (f.d. 44, 52-59). La data de 04 mai 2022 Administrația Națională a Penitenciarelor a depus apel împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a cererii de chemare în judecată depuse de Ghennadii Maliovanîi (f.d.
50). Totodată, în cererea nominalizată Administrația Națională a Penitenciarelor a menționat că motivarea apelului va fi prezentată imediat după aducerea la cunoștință a hotărârii motivate a primei instanțe. Prin încheierea din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat inadmisibil apelul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, pe motiv că apelantul nu a prezentat motivarea apelului în termenul prevăzut de lege (f.d. 67-68). Pentru a dispune astfel, instanța de apel a indicat că, la data de 14 iunie 2022, participanților la proces le-a fost expediată copia hotărârii motivate a instanței de fond, care a fost recepționată de Administrația Națională a Penitenciarelor la data de 28 iunie 2022, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d.
61). De asemenea, instanța de apel a menționat că, termenul de 30 de zile acordat de lege pentru depunerea apelului motivat de către parte a expirat la data de 28 iulie 2022, zi de joi, însă până în prezent apelanta Administrația Națională a Penitenciarelor nu a depus apelul motivat, din care motiv apelul urmează a fi declarat inadmisibil, or, acesta este un temei separat de inadmisibilitate a cererii de apel. Din actele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că potrivit scrisorii de expediere a actului judecătoresc nr. 9878-9879 din 14 iunie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani a remis, prin intermediul oficiului poștal, la adresa reclamantului Ghennadii Maliovanîi și pârâtei Administrației Naționale a Penitenciarelor copia hotărârii motivate din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d.
60). Iar, la data de 28 iunie 2022 pârâtei Administrației Naționale a Penitenciarelor i-a fost notificată copia hotărârii motivate din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, 4 fapt confirmat prin avizul de recepție DS8006595492AS, anexat la actele cauzei (f.d. 61). Astfel, termenul de prezentare a motivării apelului împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în baza art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, fiind de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate, a început să curgă pentru apelanta Administrația Națională a Penitenciarelor de la data de 29 iunie 2022 și a expirat la data de 28 iulie 2022, zi de joi.
Instanța de recurs menționează că, din înscrisurile anexate la cererea de recurs depusă de către Administrația Națională a Penitenciarelor rezultă cu certitudine că, la data de 19 iulie 2022, ora 14:55, cu numărul de înregistrare 8610, apelanta a prezentat la Direcția de evidență și documentare procesuală, Secția civilă și de contențios administrativ a Curții de Apel Chișinău motivarea apelului împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani (f.d. 74-81). Instanța de recurs constată că, la actele cauzei nu se regăsesc înscrisurile prezentate, și anume motivarea apelului împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, semnată olograf de către directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, comisar-șef de justiție, Anatolie Falcă și depusă la Curtea de Apel Chișinău la data de 19 iulie 2022, ora 14:55, cu numărul de înregistrare 8610 de către Administrația Națională a Penitenciarelor.
Actele cauzei atestă că, dosarul a fost expediat la Curtea de Apel Chișinău la data de 12 august 2022 (f.d. 64). Conform prevederilor art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Astfel, Legea expres prevede că, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate, anume la instanța de apel.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție învederează că probele anexate la cererea de recurs de către Administrația Națională a Penitenciarelor, și anume, copia motivării apelului, denotă faptul că, la data de 19 iulie 2022, ora 14:55 de către Curtea de Apel Chișinău a fost recepționată și înregistrată sub numărul 8610, motivarea apelului depus de către Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, fapt confirmat inclusiv de ștampila umedă a Curții de Apel Chișinău, aplicată pe copia cererii de apel motivate menționate (f.d.
74-81). În acest sens, instanța de recurs menționează că potrivit răspunsului Curții de Apel Chișinău nr. 4-35/6-2240 din 19 octombrie 2022 în procedura instanței (judecător Veronica Negru) s-a aflat spre examinare în ordine de apel cauza civilă nr. 3a-1346/22 (2-21120514-02-3a-15082022) la acțiunea de contencios administrativ înaintată de Ghennadii Maliovanîi împotriva Administrației Naționale a 5 Penitenciarelor, terț Artur Cociug cu privire la anularea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată. La 14 septembrie 2022 cauza a fost examinată. Totodată, s-a menționat că apelul motivat depus de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani nr. 3-2237/21 din 19 aprilie 2022 a fost înregistrat în Curtea de Apel Chișinău la data de 19 iulie 2022 sub nr. 8610 (f.d.
89). După înregistrare apelul motivat trebuia transmis judecătorului raportor Veronica Negru. Însă, din greșeală apelul a fost transmis altui judecător (Ecaterina Palanciuc) în procedura căruia se afla o altă cauză civilă cu participarea Administrației Naționale a Penitenciarelor și Ghennadii Maliovanîi. Ca urmare, cererea de apel motivată a fost transmisă judecătorului raportor după emiterea încheierii din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Prin urmare, instanța de recurs relevă că prin răspunsul Curții de Apel Chișinău nr. 4-35/6-2240 din 19 octombrie 2022 se confirmă cu certitudine că din motive tehnice, care nu au depins de apelantă, motivarea apelului depus de Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani nu a fost anexată la actele cauzei.
Instanța de recurs menționează că, din coroborarea prevederilor legale precitate cu circumstanțele de fapt constatate, rezultă indubitabil că Administrația Națională a Penitenciarelor s-a conformat prevederilor art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, a întreprins toate măsurile necesare de a proteja dreptul său de acces la instanță și a depus în termen la data de 19 iulie 2022 motivarea apelului împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Totodată, instanța de recurs punctează că recurenta Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat probe pertinente și admisibile în vederea argumentării temeiurilor invocate în cererea de recurs.
Astfel, declararea ca inadmisibilă a cererii de apel depusă de Administrația Națională a Penitenciarelor, pe motiv că apelantul nu a depus în termenul prevăzut de lege motivarea apelului, nu corespunde rigorilor instituite de Codul administrativ, iar încheierea adoptată nu poate fi menținută, ca fiind întemeiată și legală.
Așadar, în circumstanțele expuse, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea din 14 septembrie 2022, nu este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 CEDO, care statuează că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Conjunctura ipotezelor descrise supra, în coroborare cu normele legale precitate, denotă netemeinicia concluziei instanței de apel, care, greșit a conchis că Administrației Naționale a Penitenciarelor nu a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 19 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în termenul 6 prevăzut la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, iar drept consecință neîntemeiat a declarat inadmisibil apelul depus de către Administrația Națională a Penitenciarelor.
Reieșind din considerentele menționate și având în vedere că încheierea din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul depus de către Administrația Națională a Penitenciarelor, a anula încheierea din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și de a adopta o nouă încheiere de remitere a cauzei pentru examinarea apelului, în instanța de apel. Conform prevederilor art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se admite recursul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Se anulează încheierea din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ghennadii Maliovanîi împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, terț Artur Cociug cu privire la anularea actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată, și se restituie cauza la Curtea de Apel Chișinău, pentru examinarea apelului. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nicolae Craiu Nina Vascan 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.