ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.10.2022

2ra-1238/22 — restituirea avansului

HOTĂRÂRE
26.10.2022
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
restituirea avansului
Temei legal
temeiurile declarării recursului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2ra-1238/22 — restituirea avansului (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr.2ra-1238/22

2-19186967-01-2ra-19082022

Prima instanță - Judecătoria Orhei, sediul Central ( jud.: M. Proca )

Instanța de Apel - Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Guzun, V. Buhnaci, V. Sîrbu)

26 octombrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Gîlcă Vitalie, reprezentat de

avocatul Dariev Boris,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Roibu Igor

împotriva lui Gîlcă Vitalie cu privire la restituirea avansului și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2022, prin care s-

a respins apelul declarat de Gîlcă Vitalie și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Orhei, sediul Central din 13 octombrie 2021,

c o n s t a t ă :

La 03 noiembrie 2020, Roibu Igor a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Gîlcă Vitalie cu privire la restituirea avansului și compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că la 04 februarie 2020 Gîlcă

Vitalie a semnat recipisa prin care specificat că a primit de la Roibu Igor suma de

1000 euro, pentru apartamentul amplasat în or. Chișinău, str. Anatol Corobceanu,

XXX, care aparține cu drept de proprietate lui Safarmatov Arslan.

Prin recipisa întocmită, Gîlcă Vitalie s-a obligat până la 25 februarie 2020, să

obțină procura de la proprietar pentru vânzarea apartamentului. În recipisă a

indicat că în cazul neîndeplinirii condițiilor recipisei arvuna în valoare de 1000

euro va fi restituită.

Reclamantul a indicat, că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a

avut loc între părți, și respectiv, pârâtul urmează să restituie suma de 1000 euro.

Roibu Igor a solicitat încasarea de la Gîlcă Vitalie a sumei de 1000 euro cu

titlu de restituire a avansului achitat și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Orhei, sediul Central din 13 octombrie 2021,

cererea de chemare în judecată înaintată de Roibu Igor, s-a admis.

1

S-a încasat de la Gîlcă Vitalie Dumitru în beneficiul lui Roibu Igor Iurie,

suma de 1000 euro cu titlu de avans achitat, echivalentul în lei moldovenești

conform cursului stabilit de Banca Națională a Moldovei la momentul executării

hotărârii, și cheltuielile de judecată sub forma taxei de stat în mărime de 586 lei și

cheltuieli de asistență juridică în sumă de 1500 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin procura din 12 februarie 2020,

Safarmatov Arslan i-a încredințat lui Gîlcă Vitalie din numele său să-i reprezinte

interesele cu privire la înstrăinarea bunurilor imobile, de a legaliza toate

documentele necesare să vândă cu prețul și condițiile stabilite încăperea –

apartamentul nr.XXX, situat în mun. Chișinău, sect. Buiucani, str. A. Coropceanu

XXX.

Potrivit recipisei din 04 februarie 2020, Roibu Igor a transmis lui Gîlcă

Vitalie, cu titlu de arvună suma de 1000 euro, pentru procurarea apartamentului

nr.XXX, amplasat în or. Chișinău, str. A. Coropceanu XXX, ce aparținea cu drept

de proprietate lui Safarmatov Arslan.

Din conținutul recipisei Gîlcă Vitalie se obligă până la 25 februarie 2020, să

perfecteze procura de la stăpânul Safarmatov Arslan, cu dreptul de vânzare a

apartamentului, în cazul neîndeplinirii condițiilor recipisei arvuna în valoare de

1000 euro va fi întoarsă lui Roibu Igor.

Conform procurilor din 12 februarie 2020 și 11 martie 2020, Safarmatov

Arslan i-a încredințat lui Gîlcă Vitalie să-i reprezinte interesele, să dispună și să

administreze toate bunurile mobiliare și imobiliare ce-i aparțin, să vândă cu prețul

și condițiile stabilite încăperea – apartamentul nr.XXX, situat în mun. Chișinău,

sect. Buiucani, str. A. Coropceanu XXX.

Tranzacția de vânzare – cumpărare a apartamentului nu s-a realizat, iar

ulterior, potrivit contractului de vânzare - cumpărare din 27 octombrie 2020,

Safarmatov Arslan a vândut apartamentul nr.XXX, amplasat în or. Chișinău, str.

Instanța de apel a reținut că suma plătită ca arvună în valoare de 1 000 euro,

este un avans și potrivit art.955 din Codul civil, urmează a fi restituită lui Roibu

Igor, cu încasarea acesteia din contul lui Gîlcă Vitalie.

Nefiind de acord cu soluția instanței de fond, la 20 octombrie 2021, Gîlcă

Vitalie a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Orhei, sediul Central din 13

octombrie 2021, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu

emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2022, s-a respins apelul

declarat de Gîlcă Vitalie și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Orhei, sediul

Central din 13 octombrie 2021.

La 17 august 2022, Gîlcă Vitalie, reprezentat de avocatul Dariev Boris a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2022,

solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanței, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivare a invocat că instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 370

alin. (1) din Codul civil. Nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, concluziile instanței fiind în contradicție cu

circumstanțele pricinii.

2

Decizia instanței de apel nu conține nici o apreciere, ce ar determina definitiv

și incontestabil certitudinea adoptării soluției.

Decizia instanței de apel este una nemotivată, iar concluziile sunt expuse într-

o formă evazivă, incertă, neavând putere de convingere, fără a fi dată o apreciere

cuvenită pretențiilor formulate în prezentul litigiu.

Din materialele dosarului se denotă că Safarmatov Arslan a recunoscut că

Gîlcă Vitalie a acționat la încheierea actului juridic în concordanță cu

împuternicirile acordate de Safarmatov Arslan, astfel instanța eronat greșit a

concluzionat că Gîlcă Vitalie trebuie să poarte răspundere și să-i restitui suma de

1000 euro.

Astfel, Gîlcă Vitalie nu poate fi subiectul litigiului dat, el doar acționând în

interesele lui Safarmatov Arslan, proprietarul apartamentului litigios, căruia i-a și

transmis banii vizați, fapt recunoscut de către ultimul

Examinând cauza instanțele inferioare nu au aplicat legea care trebuia să fie

aplicată, nu au constatat corect natura raporturilor juridice aferente situației de

caz.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs reține că

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 23 februarie 2022.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Instanța de apel a comunicat reprezentantului recurentului decizia motivată

27 iunie 2022, prin intermediul poștei electronice (f.d.129).

Respectiv, cererea de recurs a fost declarată la 17 august 2022, se încadrează

în termenul prevăzut de art.434 Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

La 05 septembrie 2022, Curtea Supremă de Justiție a comunicat intimatului

recursul, informând despre necesitatea depunerii referinței în termen de o lună de

la data primirii scrisorii, însă corespondența s-a returnat instanței cu mențiunea

nereclamant (f.d.151).

Până la data examinării referinței, intimatul nu a manifestat opțiunea de a

depune referință.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

3

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică

modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită

unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile

făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

4

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Gîlcă Vitalie,

reprezentat de avocatul Dariev Boris, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Gîlcă Vitalie, reprezentat de

avocatul Dariev Boris.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecători

Galina Stratulat

Victor Burduh

5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-04-14
0,94
2ra-637/21 — declararea recipisei ca fiind nulă, obligarea restituirii sumei
Dosarul nr. 2ra-637/21 Prima instanţă: (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) A. Miron Instanţa de apel: (Curtea de Apel Chișinău) V. Mihaila, V. Sîrbu, V. Buhnaci Î N C H E I E R E 14 aprilie 2021 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi
CSJ 2022-12-21
0,94
2ra-1634/22 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra–1634/22 2-19179194-01-2ra-16112022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. S. Dimitriu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Pahapol, R. Pulbere, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 21 decembrie 2
CSJ 2023-08-16
0,94
2ra-230/23 — incasarea datoriei si a penalitatii
Dosarul nr. 2ra-230/23 2-20105461-01-2ra-08022023 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (S. Dimitriu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (M. Guzun, V. Sîrbu, V. Buhnaci) Î N C H E I E R E 16 august 2023 mun. Chişinău Cu
CSJ 2023-03-15
0,93
2r-65/23 — încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-65/23 2-20120927-01-2r-15022023 Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.: L. Pruteanu, I. Țurcan, I. Cotruță) Î N C H E I E R E 15 martie 2023 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al C
CSJ 2021-05-19
0,93
2ra-302/21 — incasarea sumei
Dosarul nr. 2ra-302/2021 prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (jud: Sv.Ghercavii) instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: Iu.Grosu, A.Garbuz, A.Ciobanu) Î N C H E I E R E 19 mai 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
Sursă