2ra-608/22 — transmiterea bunurilor ipotecate, incasarea datoriei, dobinzii de intirziere, penalitatii, rezolutiunea contractului de imprumut
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- transmiterea bunurilor ipotecate, incasarea datoriei, dobinzii de intirziere, penalitatii, rezolutiunea contractului de imprumut
- Temei legal
- Temeiurile de recuzare a judecătorului
2ra-608/22 — transmiterea bunurilor ipotecate, incasarea datoriei, dobinzii de intirziere, penalitatii, rezolutiunea contractului de imprumut (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosar nr. 2ra-608/2021 2-17124158-01-2ra-26042022 Î N C H E I E R E 12 octombrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecători Nina Vascan Nicolae Craiu Aliona Miron Ala Cobăneanu examinând cererea de recuzare înaintată judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Svetlana Filincova, Maria Ghervas, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Victor Burduh, de către avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Victor Pașa împotriva Galinei Găină, Vladimir Găină și Gospodăria Țărănească „Vladimir Găină” cu privire la transmiterea bunurilor ipotecate, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și penalității și, acțiunea reconvențională depusă de Vladimir Găină împotriva lui Victor Pașa, intervenienți accesorii notarul public Vidrașcu Mihail, Găină Galina, Gospodăria Țărănească „Vladimir Găină” cu privire la rezoluțiunea contractului de împrumut, c o n s t a t ă : La 24 martie 2017, Victor Pașa a depus cerere de chemare în judecată, concretizată pe parcurs, împotriva Galinei Găină, lui Vladimir Găină și GȚ „Vladimir Găină” cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă, prin care a solicitat încasarea în mod solidar de la pârâții Găină Vladimir, Găină Galina, GȚ „Vladimir Găină” a datoriei în sumă de 83 000 dolari SUA,
a penalității contractuale în sumă de 14 940 dolari SUA și a dobânzii de întârziere în sumă de 42 707,79 dolari SUA, iar în total suma de 140 641,79 dolari; transmiterea în mod silit în posesie a bunurilor ipotecate: terenului agricol nr. cadastral xxxx cu suprafața de 5,0 ha și construcției - plantație perene cu nr. cadastral xxxx.01 cu suprafața de 50 000 m2; terenului agricol cu nr. cadastral xxxx cu suprafața de 43,1352 ha și construcției - plantație perene cu nr. cadastral xxxx cu suprafața de 431352,0 m2, situate în r-nul Xxxx, ce aparțin debitorilor ipotecari, în temeiul contractului de ipotecă nr. 403 din 26.01.2016, înregistrat la data de 26.01.2016 la Oficiul Cadastral Teritorial sub nr.9201/16/2171 și nr.9201/16/2172, cu dreptul comercializării ulterioare în scopul executării obligațiilor și stingerii datoriilor, stabilite conform contractului de împrumut nr. 402 din 26.01.2016 și compensarea cheltuielilor 1 de judecată, formate din taxa de stat achitată în sumă de 25 000 de lei, cheltuielile de transport și cheltuielile pentru asistență juridică.
La 13 aprilie 2018, Găină Vladimir a înaintat acțiune reconvențională împotriva lui Victor Pașa, intervenienți accesorii notarul public Mihail Vidrașcu, Galina Găină, GȚ „Vladimir Găină” privind declararea nulității actului juridic, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului de împrumut nr.402 din 26.01.2016 încheiat între Pașa Victor și Găină Vladimir, Găină Galina, autentificat de notarul public Vidrașcu Mihail și a contractului de ipotecă nr. 403 din 26.01.2016, încheiat între Pașa Victor și Găină Vladimir, Găină Galina, GȚ „Vladimir Găină”, autentificat de notarul public Vidrașcu Mihail, cu repunerea părților în poziția inițială. Prin hotărârea din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Ungheni, sediul Central, a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Victor Pașa împotriva Galinei Găină, Vladimir Găină, GȚ „Vladimir Găină” privind exercitarea dreptului de ipotecă.
S-a încasat în mod solidar de la Găină Vladimir, Găină Galina și GȚ „Vladimir Găină” în beneficiul lui Pașa Victor datoria acumulată în baza contractului de împrumut nr.402 din 26.01.2016, în sumă de 83 000 dolari SUA și penalitatea contractuală în sumă de 14 940 dolari SUA, în total suma de 97 940 dolari SUA conform cursului BNM la data executării hotărârii judecătorești. S-a respins acțiunea ca neîntemeiată în partea dobânzii de întârziere în sumă de 42 707,79 dolari SUA.
Au fost transmise în mod silit în posesia lui Pașa Victor, bunurile ipotecate: terenul agricol cu număr cadastral xxxx cu suprafața de 5,0 ha și construcția - plantație perene cu număr cadastral xxxx.01 cu suprafața de 50 000 m2; terenul agricol cu număr cadastral xxxx cu suprafața de 43,1352 ha și construcția - plantație perene cu număr cadastral xxxx.01, cu suprafața de 431 352 m2 , situate în r-nul Xxxx, ce aparțin debitorilor ipotecari Găină Vladimir, Găină Galina și GȚ „Vladimir Găină”, în temeiul contractului de ipotecă nr.403 din 26.01.2016, înregistrat la data de 26 ianuarie 2016 la Oficiul Cadastral Teritorial sub nr.9201/16/2171 și nr.9201/16/2172, cu dreptul comercializării ulterioare în scopul executării obligațiilor și stingerii datoriilor, stabilite conform Contractului de împrumut nr.402 din 26.01.2016.
S-a încasat în mod solidar de la pârâții Găină Vladimir, Găină Galina și GȚ „Vladimir Găină” în beneficiul lui Pașa Victor, cheltuielile de judecată cu titlu de taxă de stat în sumă de 25 000 de lei, iar acțiunea reconvențională înaintată de Găină Vladimir împotriva lui Pașa Victor, intervenienți accesorii notarul public Vidrașcu Mihail, Găină Galina, GȚ „Vladimir Găină” privind declararea nulității actului juridic a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse cererile de apel declarate de Victor Pașa, Vladimir Găină și GȚ „Găină Vladimir” și a fost menținută hotărârii din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Ungheni, sediul Central.
La 17 februarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Vladimir Găină a declarat recurs împotriva deciziei din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei contestate cu adoptarea unei hotărâri noi prin care cererea de chemare în judecată va fi respinsă, iar cerere reconvențională să fie admisă integral.
2 La 01 aprilie 2022, avocatul Sorin Corceac, acționând în interesele lui Victor Pașa, a declarat recurs împotriva deciziei din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea parțială a deciziei din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Ungheni, sediul Central, în partea prin care a fost respinsă pretenția recurentului de încasare a dobânzii de întârziere, inclusiv în ordine de apel, după pronunțarea hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea în această parte a unei hotărâri noi, prin care să fie admise pretențiile respective și încasată în mod solidar din contul intimaților dobânda de întârziere în sumă de 35 313,65 dolari SUA, calculată pentru perioadele 01.09.2016 – 06.01.2017 și 07.07.2017 – 22.10.2019 și în sumă de 18 547,09 dolari SUA, calculată pentru perioada 21.12.2019 – 22.09.2021, cu menținerea în rest a hotărârii instanței de fond.
Prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, prezenta cauză civilă a fost repartizată spre examinare în ordine de recurs în mod aleatoriu judecătorului raportor Victor Burduh. Prin încheierea din 13 iulie 2022 a Curții Supreme de Justiție au fost considerate admisibile recursurile declarate de Vladimir Găină și de avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa, împotriva deciziei din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, și transmise Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție pentru a fi examinate în fond. Pentru data de 12 octombrie 2022, ora 09:00 a fost stabilită examinarea recursurilor declarate de Vladimir Găină și de avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa, împotriva deciziei din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
Prin încheierea din 06 octombrie 2022 a Președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție, a fost constituit completul nr. 1, precum urmează: Svetlana Filincova (președinte), Maria Ghervas, Dumitru Mardari, Galina Stratulat, Victor Burduh (judecători), pentru examinarea recursurilor declarate împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel, în perioada 10 octombrie – 14 octombrie 2022. La 12 octombrie 2022, prin intermediul poștei electronice, avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa de a depus o cerere prin care a înaintat recuzare judecătorilor Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, Svetlana Filincova, Maria Ghervas, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Victor Burduh, în temeiul art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
În motivarea acesteia a invocat că solicită recuzarea judecătorilor Svetlana Filincova, Maria Ghervas, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Victor Burduh în vederea excluderii suspiciunilor cu privire la imparțialitatea acestora. Examinând cererea de recuzare depusă de avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui.
3 În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă există temeiurile specificate la art.50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sînt obligați să se abțină de la judecată. În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță. Coroborând motivele de recuzare la prevederile normelor juridice enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că temeiurile de recuzare invocate de avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa, sunt nejustificate și nu se încadrează în prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.
Or, simpla invocare a împrejurărilor, care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor recuzați, în lipsa probelor plauzibile în acest sens, nu poate constitui temei de admitere a cererii de recuzare. Conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului la acest subiect, Curtea a reținut că în sensul art. 6§1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța trebuie să fie imparțială.
Imparțialitatea se definește de regulă prin lipsa oricărei prejudecăți sau atitudini părtinitoare și poate fi analizată în diverse moduri (Wettstein c. Elveția, hotărârea din 21 decembrie 2000, definitivă din 21 martie 2001). Imparțialitatea trebuie evaluată (cauza Micallef c. Maltei (GC), pct. 93): potrivit unui demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea personală și comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale în cauză; potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.
Delimitarea între imparțialitatea subiectivă și imparțialitatea obiectivă nu este totuși ermetică, deoarece nu doar comportamentul unui judecător poate, din punctul de vedere al unui observator extern, să genereze îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparțialitatea sa (demers obiectiv), dar poate viza și chestiunea opiniei sale personale (demers subiectiv). Astfel, în cazurile în care poate fi dificil să se aducă dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului, cerința de imparțialitate obiectivă acordă o garanție mult mai importantă (cauza Micallef c. Maltei (MC), pct. 95 și 10). De asemenea, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudența sa reliefă că imparțialitatea obiectivă a judecătorilor ține de evaluarea aparențelor necesare excluderii unei bănuieli rezonabile privind imparțialitatea judecătorului în temeiul anumitor fapte verificabile.
Pornind de la criteriile enunțate de apreciere a imparțialității judecătorului, precum și circumstanțele invocate în cererea de recuzare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție conchide că acesta nu indică la existența unor împrejurări care pot pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție Svetlana Filincova, Maria Ghervas, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Victor Burduh la examinarea cererilor de recurs declarate împotriva deciziei din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
4 Din considerentele menționate, și având în vedere că la caz nu sunt prezente temeiurile prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de recuzare înaintată judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Svetlana Filincova, Maria Ghervas, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Victor Burduh, de către avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa.
În conformitate cu art. art. 50-53, 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea de recuzare înaintată judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Svetlana Filincova, Maria Ghervas, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Victor Burduh, de către avocatul Sorin Corceac în interesele lui Victor Pașa, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Victor Pașa împotriva Galinei Găină, Vladimir Găină și Gospodăria Țărănească „Vladimir Găină” cu privire la transmiterea bunurilor ipotecate, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și penalității și, acțiunea reconvențională depusă de Vladimir Găină împotriva lui Victor Pașa, intervenienți accesorii notarul public Vidrașcu Mihail, Găină Galina, Gospodăria Țărănească „Vladimir Găină” cu privire la rezoluțiunea contractului de împrumut.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecători Nina Vasan Nicolae Craiu Aliona Miron Ala Cobăneanu 5
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.