3ra-800/22 — contestarea actului administrativ

3ra-800/22 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 3ra-800/2022

2-20139588-01-3ra-05082022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. V. Dodon)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru)

ÎNCHEIERE

12 octombrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Aliona Miron

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Sergiu Hîncu,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

Sergiu Hîncu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, persoană terță

Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la constatarea nulității actului

administrativ,

împotriva deciziei din 25 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respinsă cererea de apel depusă de Sergiu Hîncu și a fost menținută hotărârea din 29

iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 06 noiembrie 2020, Sergiu Hîncu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea nulității actului administrativ

(f.d. 2-15).

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, începînd cu 31 ianuarie 2008 până la

data de 07 mai 2013 a fost angajat în cadrul sistemului penitenciar al Ministerului

Justiției. Din data de 08 mai 2013 până la data de 05 mai 2016 a activat în cadrul

Ministerului Afacerilor Interne. La data de 06 mai 2016 a fost reangajat în cadrul

Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției, Direcția securitate și

investigații operative.

În baza ordinului Ministrului Justiției nr. 219ef din 13 iunie 2017 i-a fost acordat

concediu suplimentar neplătit începând cu data de 03 iulie 2017 până la 11 iunie 2018.

Prin raportul depus la data de 28 mai 2018 a indicat faptul disponibilității de a fi

reîncadrat din nou în exercițiul funcției. Tot la data de 28 mai 2018 șefa Direcției

resurse umane a Administrației Naționale a Penitenciarelor i-a comunicat că

1

Departamentul Instituțiilor Penitenciare a fost reorganizat în Administrația Națională a

Penitenciarelor. La fel, a fost informat referitor la faptul că funcția deținută anterior a

fost lichidată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 300 din 16 mai 2018 cu privire la

sistemul administrației penitenciare, totodată indicându-se că este obligat la semnarea

unui „preaviz”, fiindu-i propusă o funcție în Direcția siguranță și regim penitenciar a

Administrației Naționale a Penitenciarelor. Din motive personale și sub influența

psihologică a conducerii subdiviziunii nou create, a refuzat să își continue activitatea în

Administrația Națională a Penitenciarelor, refuzând și funcția propusă, semnând în acest

sens actul.

Ulterior, la data de 02 iulie 2018, prin ordinul Ministrului Justiției nr. 475, a fost

concediat în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii, pentru absența nemotivată de

la serviciu mai mult de 4 ore consecutiv. Acest act administrativ individual defavorabil

conține un viciu deosebit de grav, cu aprecierea și indicarea incorectă, cu rea-credință a

temeiului concedierii.

Solicitând constatarea nulității actului administrativ individual cu conținut viciat,

acțiunea se înaintează direct în instanța de judecată, fiind omisă procedura revendicării

dreptului prin alte acțiuni prevăzute de legislator.

A indicat reclamantul că, la data de 09 octombrie 2020 a înregistrat sub nr. 2971

cererea prealabilă în adresa Ministerului Justiției privind soluționarea situației expuse pe

cale amiabilă/extrajudiciară. Prin răspunsul primit sub nr. 103/2971 din 28 octombrie

2020, cererii prealabile nu i s-a dat curs, aceasta fiind lăsată fără examinare. În acest

sens, atrage atenția că obiectul și temeiul cererilor prealabile sunt diametral opuse. Prin

răspunsul nr. 103/2971 din 28 octombrie 2020 la cererea prealabilă, se demonstrează

repetat nedorința soluționării situației expuse, intrării în esența situației, cât și atitudinea

neglijentă din partea factorilor de decizie.

La fel, a remarcat un element destul de important care a fost neglijat la examinarea

cererilor prealabile din motivul necunoașterii legislației, cât și neaplicării ei corecte și

coerente, și anume, la răspunsul la care se face trimitere, se indică că la momentul

aprobării ordinului de concediere nr. 475 din 02 iulie 2018, acesta constituia obiectul de

reglementare a Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, astfel

încât solicitarea de anulare sau recunoașterea dreptului pretins urma a fi depusă în

termen de 30 de zile de la data comunicării.

A considerat reclamantul acest fapt ca fiind total eronat. Acțiunile solicitate prin

cereri prealabile cădeau sub incidența Codului administrativ, conform art. 257 alin. (1)

și art. 258 alin. (3) Cod administrativ.

A indicat că, cererile prealabile au fost depuse la 23 iulie 2019 și la 09 octombrie

2020, deja după intrarea în vigoare a Codului administrativ. Deci, procedurile urmau a fi

examinate sub imperiul Codului administrativ.

Referitor la conținutul ordinului Ministrului Justiției nr. 475 din 02 iulie 2018 a

unui viciu deosebit de grav, a indicat că potrivit art. 98 din Legea nr. 300 din 21

decembrie 2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare, Legea nr. 1036 din 17

decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar s-a abrogat.

2

Totodată, conform art. 96 din Legea nr. 300 din 21 decembrie 2017 cu privire la

sistemul administrației penitenciare, (1) sistemul penitenciar se reorganizează în

sistemul administrației penitenciare, ale cărui instituții sunt succesoare ale misiunii,

funcțiilor, atribuțiilor, drepturilor și obligațiilor instituțiilor din cadrul sistemului

penitenciar. (2) Departamentul Instituțiilor Penitenciare se reorganizează în

Administrația Națională a Penitenciarelor, iar subdiviziunile acestuia își continuă

activitatea sub forma organizatorică existentă la data intrării în vigoare a prezentei legi,

fiind operate modificări doar în statele de personal prin reducerea funcțiilor existente în

baza Legii nr. 1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar și

includerea celor de funcționar public cu statut special.

A conchis că, în cadrul reorganizării instituției, având la bază și reducerea

funcțiilor existente, dacă angajatorul este în imposibilitate de a numi angajatul în altă

funcție echivalentă, acesta urmează a fi concediat în baza art. 86 alin. (1) lit. c) Codul

muncii, însă, în cazul refuzului angajatului de-a continua munca într-o funcție nouă în

legătura cu reorganizarea instituției, temei al concedierii va servi art. 86 alin. (1) lit. v)

Codul muncii.

Un alt element în cadrul concedierii angajatului, urmare a reducerii numărului sau

a statelor de personal, este preavizul. Astfel, art. 88 alin. (1) lit. b) Codul muncii

stabilește că angajatorul va emite un ordin (dispoziție, decizie, hotărâre) cu privire la

preavizarea, sub semnătură, a salariaților cu 2 luni înainte de lichidarea unității ori de

reducere a numărului sau a statelor de personal.

Totodată, alin. (2) al articolului dat stipulează că în termenul de preavizare nu se

include perioada aflării salariatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii

și în concediul medical (nu este indicat concediul pentru îngrijirea copilului).

De exemplu, dacă angajatul este în concediu de odihnă anual, de studii sau

medical, iar în acest timp angajatorul începe procedura de preavizare, termenul de 2 luni

începe a curge din momentul revenirii angajatului. Logica faptului dat mai derivă și din

prima sintagmă a art. 88 alin. (2) Codul muncii, or, în cazul în care, după expirarea

termenului de preavizare de 2 luni, nu a fost emis ordinul (dispoziția, decizia, hotărârea)

de concediere a salariatului, această procedură nu poate fi repetată în cadrul aceluiași an

calendaristic. Deci, procedura de preavizare cu 2 luni înainte de reducere a numărului

sau a statelor de personal și respectarea termenului este obligatorie.

Faptul distinctiv este aplicarea preavizului exclusiv pentru angajații disponibili la

acel moment în cadrul instituției sau a celor reveniți doar din concediul anual de odihnă,

din concediul de studii sau din concediul medical. Astfel, legiuitorul a prevăzut acest

moment, deoarece termenul de aflare a angajaților în concediul anual de odihnă, în

concediul de studii și în concediul medical poate dura nu mai mult de câteva luni

(acțiunea perioadei de preavizare fiind de 2 luni).

La fel, a menționat că contractul individual de muncă nu se suspendă pe perioada

aflării angajatului în concediul anual de odihnă, în concediul de studii sau în concediul

medical (art. 76-78 Codul muncii). Cazul aparte evidențiat este că în perioada aflării

angajatului în concediul pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 4 ani, contractul

individual de muncă se suspendă (art. 78 alin. (1) lit. a) Codul muncii).

3

Ca urmare, dacă în această perioadă intervin reorganizări sau reduceri de

funcții/state de personal în instituție, la revenirea acestuia, asupra lui va fi aplicat doar

art. 126 alin. (1) Codul muncii. În lipsa locului de muncă anterior (funcției anterioare),

persoanelor menționate li se acordă un alt loc de muncă echivalent (funcție echivalentă).

Factorii de decizie din cadrul Ministerului Justiției cu rea-credință au elaborat actul

de concediere, indicând total eronat temeiul concedierii, și anume, art. 88 alin. (1) lit. h)

Codul muncii, prezentându-l Ministrului Justiției spre semnare.

Ca probă că s-a acționat cu rea-credință este faptul că la data de 28 mai 2018 s-a

prezentat la sediul Departamentului Instituțiilor Penitenciare și a semnat un raport ca să

fie reîncadrat în funcție. La data de 28 mai 2018 a refuzat din motivele indicate funcția

propusă. Tot la data de 28 mai 2018 a fost emis ordinul nr. 77ef., prin care a fost

reîncadrat în exercițiul funcției și s-a depus raportul factorilor de decizie ai

Administrației Naționale a Penitenciarelor că nu a fost prezent la serviciu, inițiindu-se

abuziv ancheta de serviciu. Astfel, actul de refuz semnat nu este altceva decât refuzul

său de a desfășura în continuare munca în legătură cu reorganizarea instituției, urmare la

ce, legea indică expres concedierea în baza art. 86 alin. (1) lit. v) Codul muncii.

Invocând art. 195 și 199 Cod civil, reclamantul a indicat că și-a exprimat voința și

consințământul prin refuzarea continuării muncii în legătură cu reorganizarea instituției,

însă faptele ulterioare ale angajatorului denotă că voința exprimată prin actul de refuz

nu a fost respectată, iar angajatorul a acționat fraudulos.

Cu referire la modificarea temeiului de concediere din ordinul nr. 475 din 02 iulie

2018 al Ministrului Justiției sau restabilirea/repunerea într-o funcție ehivalentă deținută

anterior în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a punctat că art. 3 din

Codul administrativ prevede că legislația administrativă are drept scop reglementarea

procedurii de înfăptuire a activității administrative și a controlului judecătoresc asupra

acesteia, în vederea asigurării respectării drepturilor și libertăților prevăzute de lege ale

persoanelor fizice și juridice, ținându-se cont de interesul public și de regulile statului de

drept.

A menționat că, prin ordinul de concediere, care conține un viciu deosebit de grav,

și anume, indicarea eronată și cu rea-credință a temeiului de concediere, i se îngrădește

dreptul de la muncă. Astfel, constatarea nulității acestuia și repunerea într-o funcție

echivalentă în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor va duce la respectarea

drepturilor fundamentale.

Astfel, a considerat reclamantul că circumstanțe obiective sunt nu altceva decât

voința la acel moment de a refuza continuarea muncii urmare a reorganizării instituției.

La fel, a menționat dorința și acceptul de a-și continua activitatea în cadrul

sistemului penitenciar, prin repunerea în funcție.

A susținut că art. 89 alin. (1) din Codul muncii, salariatul transferat nelegitim la o

altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin

negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de litigiu - prin hotărâre a instanței de

judecată. Cu privire la încasarea din contul pârâtului a prejudiciului moral cauzat

reclamantului în valoare de 20000 de lei, invocă art. 19 alin. (3), art. 206 alin. (1)- (2) și

2036 alin. (1)-(2) Cod civil.

4

Reieșind din circumstanțele de fapt și de drept enunțate, a considerat că a fost și

este prejudiciat prin acțiunile frauduloase ale angajatorului.

La 08 februarie 2021 reclamantul Sergiu Hâncu a depus, prin poștă electronică, un

supliment la acțiune, invocând noi circumstanțe de fapt și temeiuri de drept (f.d.38-44).

Astfel, a făcut trimitere la art. 29 alin. (3) și 90 Legea nr. 300 din 21 decembrie

2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare și la pct. 14 din Regulamentul cu

privire la organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 698 din 30 august 2017, considerând că atribuțiile Ministrului Justiției de

a interveni în raporturile de muncă ale angajaților Administrației Naționale a

Penitenciarelor nu se răsfrâng asupra personalului de execuție al acesteia.

A semnalat că, prin raportul din 28 mai 2018 a indicat opțiunea să fie încadrat în

exercițiul funcției, este inexplicabil de ce prin ordinul directorului Administrației

Naționale a Penitenciarelor nr. 77ef. din 28 mai 2018, a fost încadrat în funcția de

specialist principal al Secției investigații operative a Direcției securitate și investigații

operative, adică într-o funcție care de la data de 16 mai 2018 nu mai exista, cât și într-o

direcție deja lichidată.

A afirmat că, drept temei pentru emiterea ordinului nr. 475 din 02 iulie 2018 a

servit Legea nr. 1036 din 17 decembrie 1996 cu privire la sistemul penitenciar și

Regulamentul cu privire la satisfacerea serviciului de către colaboratorii sistemului

penitenciar al Ministerului Justiției, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 950 din 14

octombrie 1997, care erau deja abrogate.

A considerat că, la emiterea ordinului nr. 475 din 02 iulie 2018 urmau a fi aplicate

doar pct. 13 subpct. 7) și pct. 14 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea

Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 437

din 15 mai 2018.

Așadar, acest ordin este afectat de un viciu deosebit de grav, și anume, prin aceea

că a fost emis de un organ fără competența corespunzătoare și a fost semnat de o

persoană care nu avea acest drept.

A solicitat reclamantul Sergiu Hîncu constatarea conținerii unui viciu deosebit de

grav a actului administrativ individual defavorabil reclamantului, ordinul nr. 475 din 02

iulie 2018 al Ministrului Justiției, cu declararea nulității acestuia; modificarea temeiului

de concediere din Ordinul nr. 475 din 02 iulie 2018 al Ministrului Justiției sau

restabilirea/repunerea într-o funcție echivalentă deținută anterior în cadrul Autorității

Naționale a penitenciarelor, precum și încasarea din contul pârâtului a sumei de 20000

de lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin hotărârea din 29 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea depusă de Sergiu Hîncu împotriva Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, persoană terță Administrația Națională a Penitenciarelor

privind constatarea nulității ordinului nr. 475 din 02 iulie 2018 (f.d.139, 146-152).

Tot la 29 iulie 2021 Sergiu Hîncu a recepționat copia dispozitivului hotărîrii primei

instanțe și la 29 iulie 2021 reclamantul Sergiu Hîncu a depus cerere de apel nemotivată

(f.d. 140, 143-144, vol. I).

5

La 11 decembrie 2021 Sergiu Hîncu a recepționat hotărârea motivată a primei

instanțe, pe cînd la 30 noiembrie 2021 Sergiu Hîncu deja depuse-se motivarea apelului,

solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi

hotărâri de admitere a acțiunii (f.d.180, 154-168, vol. I).

Astfel, instanța de apel întemeiat a considerat ca fiind depus în termen, atât apelul

nemotivat, cât și cel motivat depus de Sergiu Hîncu împotriva hotărârii din 29 iulie

2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Prin decizia din 25 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea de

apel depusă de Sergiu Hîncu și a fost menținută hotărârea din 29 iulie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 220, 221-245).

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a stabilit că, apelantul/reclamant

a invocat temeiuri de nulitate a ordinului Ministrului Justiției nr.475 din 02 iulie 2018

precum că: 1) procedura de preavizare a fost încălcată; 2) ordinul de concediere nu

conține temeiurile de fapt, nu este indicat termenul și organul unde urmează a fi atacat;

3) temeiul concedierii este indicat incorect; 4) ordinul a fost emis cu încălcarea

competenței; 5) ordinul a fost emis cu încălcarea procedurii; 6) ordinul a fost emis prin

dol.

Aplicând prevederile art. 143 alin. (2) din Codul administrativ, art. 88, 186 Codul

muncii, instanța de apel a reținut că Sergiu Hîncu în legătură cu reorganizarea

sistemului penitenciar, a fost preavizat în conformitate cu prevederile legale.

Prin ordinul Ministrului Justiției nr. 505 din 10 mai 2016, Sergiu Hâncu, maior de

poliție, începând cu data de 06 mai 2016, a fost numit prin transfer din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, în funcția de specialist (temporar, pe perioada

concediului pentru îngrijirea copilului d-nei Lilia Vlaico) al Secției investigații

operative a Direcției securitate și investigații operative a Departamentului Instituțiilor

Penitenciare, fiindu-i atribuit gradul special de maior de justiție (f.d.86).

Prin ordinul directorului interimar al Departamentului Instituțiilor Penitenciare nr.

219ef. din 13 iunie 2017, lui Sergiu Hâncu, specialist principal al Secției investigații

operative a Direcției securitate și investigații operative a Departamentului Instituțiilor

Penitenciare, i s-a acordat concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în

vârstă de la 3 la 6 ani, în perioada de la 03 iulie 2017 până la 11 iunie 2018 (f.d.85).

A mai reținut instanța de apel că, la data de 16 mai 2018 a intrat în vigoare Legea

cu privire la sistemul administrației penitenciare nr.300 din 21 decembrie 2017,

publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 48-57 art. 124 din 16.02.2018, iar

potrivit art.98 alin.(3) din Legea menționată, a fost abrogată Legea nr.1036/1996 cu

privire la sistemul penitenciar (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

2008, nr.57– 60, art.187), cu modificările și completările ulterioare.

Iar, potrivit pct.7 și 11 a ordinului Ministerului Justiției nr.180 din 13 martie 2018

cu privire la măsurile organizatorice privind reducerea funcțiilor în cadrul sistemului

penitenciar și preavizarea personalului, colaboratorii sistemului penitenciar, în privința

cărora nu sunt create funcții echivalente și care refuză acceptarea unei funcții vacante în

cadrul sistemului administrației penitenciare, precum și cei încadrați pe durată

determinată, dacă nu li s-a propus o altă funcție vacantă la data expirării preavizării,

6

urmează a fi eliberați în legătură cu reducerea statelor de funcții în temeiul art.20 pct.4)

al Legii nr.1036/1996. (f.d.81-83).

La 28 mai 2018, Sergiu Hîncu a depus către directorul interimar al Administrației

Naționale a Penitenciarelor un raport prin care a solicitat reîncadrarea în exercitarea

atribuțiilor de serviciu la revenirea din concediul suplimentar plătit pentru îngrijirea

copilului, începînd cu 28 mai 2018 (f.d.87).

La data de 28 mai 2018, Sergiu Hîncu a fost preavizat referitor la reducerea

funcției de inspector principal al Secției investigații operative a Direcției securitate și

investigații operative a Departamentului Instituțiilor Penitenciare, fiindu-i propusă

funcția de specialist principal în cadrul Direcției Siguranță și Regim Penitenciar al

Direcției Generale Detenție, iar ca urmare Sergiu Hîncu nu a fost de acord propunerea

făcută de angajator (f.d.18).

Completul specializat al instanței de apel a conchis că, reclamantul/apelant a

indicat expres în preaviz că nu este de acord cu funcția propusă de specialist principal al

Direcției siguranță și regim penitenciar a Direcției generale detenție în cadrul

Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Prin urmare, argumentul invocat de apelant că a fost dus în eroare de Administrația

Națională a Penitenciarilor, este unul neîntemeiat, or careva probe în acest sens nu au

fost prezentate.

La caz, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al instanței de apel a constatat că, instanța de fond întemeiat a ajuns la

concluzia că, deoarece reclamantul/apelant nu a contestat ordinul directorului interimar

al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 77ef. din 28 mai 2018, acesta urma să

activeze în funcția respectivă și să respecte disciplina muncii.

Mai mult, însăși apelantul în cererea prealabilă a invocat că, la 31 mai 2018 a

înregistrat un raport prin care a solicitat acordarea unui concediu neplătit pe un termen

de 120 zile, în temeiul art.120 din Codul muncii, care a fost refuzată de angajator, iar ca

urmare, raporturile de muncă între Sergiu Hîncu și angajator au continuat.

Referitor la alt temei invocat de apelant, instanța de apel a reținut prevederile art.

201, 202, 206 alin. (1), (2) și (5), 207 alin. (1) și (3), 208 alin. (1) și (2), 209 alin. (1) și

(2), 210 din Codul muncii și a stabilit că procedura desfășurării anchetei de serviciu și

modul de aplicare a sancțiunii disciplinarea a fost efectuată și aplicată în mod legal, or,

după constatarea abaterii, s-a dispus inițierea anchetei de serviciu, în cadrul căreia, prin

scrisoarea nr.4/3-324 din 06 iunie 2018 expediată în adresa lui Sergiu Hîncu, iar în baza

materialelor anchetei de serviciu, în termenul prevăzut de lege, s-a dispus sancționarea

apelantului cu ”concedierea în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii”.

În cadrul anchetei de serviciu s-a constatat că, în perioada de la 28 mai până la 27

iunie 2018 Sergiu Hâncu nu s-a prezentat la serviciu și nu a adus la cunoștința

angajatorului motivele care să justifice absența sa de la serviciu.

Argumentul apelantului potrivit căruia, în pricină, sarcina probațiunii era pusă pe

seama pîrîtului, care în proces nu a prezentat careva probe care ar demonstra legalitatea

actelor contestate, Completul judiciar al instanței de apel l-a considerat neîntemeiat, or

potrivit prevederilor art.24 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ, care

7

produceau efecte juridice și aveau aplicabilitate la momentul examinării cauzei în

instanța de fond, sarcina probațiunii într-adevăr era plasată pe seama autorității publice

la examinarea cererii în anulare, iar în cazul dezacordului reclamantului cu probele

prezentate de către autoritatea publică, acesta urmează să exercite sarcina probațiunii

conform prevederilor art.118 alin.(1) CPC, or, instanța a concluzionat legalitatea

ordinului emis asupra cazului de încălcare a disciplinei muncii anume din ansamblul

probelor prezente la dosar.

Instanța de apel a respins ca neîntemeiat și argumentul apelantului precum că

procedura de examinarea a încălcării disciplinare a fost viciată, or în argumentarea

poziției sale apelantul face referire la Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public, pe cînd raporturile de muncă ale lui Sergiu Hîncu erau

reglementate de prevederile Legii nr.1036/1996 cu privire la sistemul penitenciar, ca

urmare a refuzării funcției nouă propusă ca urmare a reorganizării sistemului penitenciar

în temeiul Legii nr. 300/2017 cu privire la sistemul administrației penitenciare.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, la data de 28 noiembrie 2018 Ministerul

Justiției a emis ordinul nr.593 cu privire la aprobarea Regulamentului de activitate a

comisiilor de disciplină pentru personalul din cadrul sistemului administrației

penitenciare, însă la data efectuării cercetării de serviciu, această obligație era pusă în

seama Direcției protecției internă a ANP.

Astfel, Completul de judecată al instanței de apel a reținut că, la data de 02 iulie

2018, Ministrul Justiției a emis ordinul nr.475, în baza încheierii la cercetarea de

serviciu cu privire la neprezentarea la serviciu a specialistului principal al secției

investigații operative a Direcției securitate și investigații operative a Departamentului

Instituțiilor Penitenciare, Sergiu Hîncu, și în temeiul lit. h) alin. (1) art.86 din Codul

muncii al Republicii Moldova, pct, 9 subpct.11) al Regulamentului privind organizarea

și funcționarea Ministerului Justiției aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.698 din 30

august 2017, s-a ordonat: 1. Domnul Sergiu Hîncu (R-504263), maior de justiție, se

concediază, pentru absența fără motive întemeiate de la lucru timp de 4 ore consecutive

(fără a ține cont de pauza de masă) în timpul zilei de muncă, din funcția de specialist

principal al secției investigații operative a Direcției securitate și investigații operative a

Departamentului Instituțiilor Penitenciare (840630).

Ce ține de argumentul invocat de apelant, precum că actul contestat a fost emis cu

încălcarea competenței, Completul de judecată îl consideră ca fiind neîntemeiat, or

potrivit materialelor cauzei s-a constatat cu certitudine că, prin ordinul Ministrului

Justiției nr. 505 din 10 mai 2016, Sergiu Hâncu, maior de poliție, începând cu data de 06

mai 2016, a fost numit prin transfer din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în funcția

de specialist (temporar, pe perioada concediului pentru îngrijirea copilului d-nei Lilia

Vlaico) al Secției investigații operative a Direcției securitate și investigații operative a

Departamentului Instituțiilor Penitenciare, fiindu-i atribuit gradul special de maior de

justiție (f.d.86).

În aceste condiții, concedierea apelantului a avut loc tot de către același conducător

competent, din funcția deținută de specialist principal al secției investigații operative a

Direcției securitate și investigații operative a Departamentului Instituțiilor Penitenciare.

8

Drept urmare, competențele cu privire la emiterea ordinului de concediere au fost

respectate, iar alegațiile apelantului sunt lipsite de suport. Or, nu pot fi încetate

raporturile de serviciu de către o altă persoană decât persoana care a numit funcționarul

în funcție.

Raportând circumstanțele de fapt statuate supra la normele de drept precitate,

instanța de apel a reținut că, prima instanță a ajuns la o concluzie corectă privind

legalitatea Ordinului nr.475 din 02 iulie 2018, or acesta a fost emis în cadrul unui scop

licit și în exercitarea cu bună-credință a dreptului discreționar al autorității publice, iar

careva temeiuri prevăzute la art.141 din Codul administrativ nu au fost constatate.

La 30 mai 2022 și la 28 iulie 2022, prin intermediul adresei electronice, Sergiu

Hîncu a expediat recursul nemotivat, respectiv motivat, solicitând admiterea acestuia,

anularea deciziei din 25 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău și emiterea unei noi decizii

de admitere a acțiunii (f.d.147-148, vol. I, 3-21, vol. II).

În susținerea recursului, recurentul a invocat dezacordul cu decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, deoarece nu au apreciat, elucidat și examinat

circumstanțele importante pentru justa soluționare a cauzei și totodată nu a aplicat legea

pertinentă speței.

În concret, a menționat că instanța nu a constat și elucidat pe deplin acel viciu

deosebit de grav invocat de recurent ce duce la nulitatea actului administrativ,

(încălcările legislației în vigoare la procedura de concediere a recurentului) invocate de

către recurent atât în cererea de apel cât și cererea de chemare în judecată.

A accentuat că ordinul de concediere a recurentului (actul administrativ contestat)

este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor imperative ale legii, fapt nereținut

de către instanța de fond și de către instanța de apel, deși reclamantul a specificat

aceasta inclusiv în acțiunea înaintată cât și în cadrul dezbaterilor judiciare în instanța de

apel.

În concret, instanța de apel a constatat că procedura de concediere a fost respectată.

Însă, instanța s-a eschivat de la examinarea ordinului prin prisma art. 210 și art. 86

alin. (1) lit. h) Codul muncii. Adică anume prin prisma acelor norme imperative (vicii

deosebit de grave) nerespectate de către autoritatea publică, acțiuni/inacțiuni care duc la

nulitatea actului administrativ contestat. În concret, a menționat că instanța nu a constat

și elucidat pe deplin acel viciu deosebit de grav invocat de recurent ce duce la nulitatea

actului administrativ, (încălcările legislației în vigoare la procedura de concediere a

recurentului) invocate de către recurent atât în cererea de apel cât și cererea de chemare

în judecată.

La fel, nu a fost respectat termenul de aducere la cunoștință recurentului acest

ordin.

În speță, atât ordinul contestat cât și ancheta de serviciu conțin vicii fundamentale,

(ordinul a fost emis cu încălcări de la procedură, în lipsa reclamantului, fără înștiințarea

acestuia, fără indicarea circumstanțelor de fapt concrete coroborate cu normele de drept

relevante care ar justifica și ar demonstra legalitatea actului administrativ contestat),

vicii care nu au fost apreciate și constatate de către instanța de apel, motiv din care

prezentul recurs necesită a fi admis.

9

Un alt viciu deosebit de grav ce duce la nulitatea actului administrativ contestat

servește faptul că, ordinul de concediere al recurentului a fost emis cu încălcarea

procedurii stabilite, fapte din nou nereținute de instanța de apel, or, ultima a specificat

că procedura a fost respectată.

Instanța de apel, eronat a menținut aici concluzia instanței de fond, or, nici instanța

de fond nici cea de apel nu au reținut și nu au apreciat faptul că, lipsa împuternicirilor/

încălcarea competenței de emitere și semnare a ordinului de concediere al recurentului

condiționează ilegalitatea acestuia, atrage nulitate absolută și reprezintă în special acel

viciu grav care a dus la încălcare drepturilor constituționale ale recurentului.

În continuare, un alt viciu grav ce duce la nulitatea actului administrativ contestat

servește ceea că ordinul de concediere al recurentului a fost emis cu încălcarea

competenței, fapt perceput și interpretat eronat de către instanța de apel.

Instanța de apel, eronat a menținut aici concluzia instanței de fond, or, nici instanța

de fond nici cea de apel nu au reținut și nu au apreciat faptul că, lipsa împuternicirilor/

încălcarea competenței de emitere și semnare a ordinului de concediere al recurentului

condiționează ilegalitatea acestuia, atrage nulitate absolută și reprezintă în special acel

viciu grav care a dus la încălcare drepturilor constituționale ale recurentului.

Ordinul de concediere al recurentului conține mai multe vicii deosebit de grave,

fiind raportate și probate supra, pe cale de consecință atrage nulitatea, temeiuri/ probe

care nu au fost reținute de către instanțele ce au examinat cauza.

Probele prezentate în acest sens au fost administrate superficial, ba chiar unele

lăsate fără apreciere, fapte inadmisibile și pune la mare îndoială legalitatea hotărârii

pronunțate.

În conformitate cu art.244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Conform art. 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme

de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de

apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 25 mai 2022 și la 30 mai

2022, prin intermediul adresei electronice, Sergiu Hîncu a depus cererea de recurs

nemotivată (f.d. 247-248, vol. I).

La 26 iulie 2022 a fost notificată lui Sergiu Hîncu decizia motivată a instanței de

apel și la 28 iulie 2022 Sergiu Hîncu prin intermediul poștei electronice, a depus cererea

de recurs motivată, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

emiterea unei noi decizii de admitere a acțiunii (f.d. 249 vol. I, 3-22, vol. II).

În condițiile enunțate, recursul nemotivat depus la 30 mai 2022 și cel motivat

depus la 28 iulie 2022 sunt în termen.

La 05 august 2022 Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa Ministerului

Justiției al Republicii Moldova și Administrației Naționale a Penitenciarelor copia

10

recursului motivat depus de Sergiu Hîncu cu înștiințarea despre necesitatea prezentării

referinței.

La 22 august 2022, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus referință,

prin care a solicitat respingerea recursului depus de Sergiu Hîncu împotriva deciziei din

25 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea

de recurs depusă de Sergiu Hîncu inadmisibilă, din următoarele motive.

În conformitate cu art.246 alin.(1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.(2) din art.246 din

Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)- f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de

inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra

cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de

consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul

de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării

unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne

deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de apel ca primă

instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ

notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o

motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument

rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul

administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art.245 alin.(2) din

Codul administrativ. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele

expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea

rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

11

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul

de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct.45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991,

În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de

Sergiu Hîncu.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul

specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Sergiu Hîncu se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Aliona Miron

Iurie Bejenaru

12