2ds-31/22 — cu privire la repararea prejudiciului materil și moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la repararea prejudiciului materil şi moral
- Temei legal
- Hotărîrea suplimentară
2ds-31/22 — cu privire la repararea prejudiciului materil și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ds-31/22 2-20142422-01-2ds-07072022 prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul central – M. Hanganu instanța de apel: Curtea de Apel Comrat – G. Colev, A. Curdov, Ș. Straciuc instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție – S. Filincova, G. Stratulat, D. Mardari, V. Burduh, M. Ghervas ÎNCHEIERE 28 septembrie 2022 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari Victor Burduh Maria Ghervas examinând cererea depusă de Vladimir Arabadji privind emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Arabadji împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului General al Poliției, Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, intervenienți accesorii Inspectoratul Național de Securitate Publică, agentul constatator Radu Vivat cu privire la repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă: La 12 noiembrie 2020 Vladimir Arabadji a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului General al Poliției, Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, intervenienți accesorii Inspectoratul Național de Securitate Publică, agentul constatator Radu Vivat cu privire la repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilor de judecată.
În temeiul Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în ansamblu cu art. 384 alin. (2) lit. u) din Codul contravențional, art. 2027, 2036, 2037, 2038 alin. (1) din Codul civil, reclamantul a solicitat încasarea de la pârâți în beneficiul său a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică acordată în cadrul procesului contravențional conform contractului nr. 761 din 20 septembrie 2019, a sumei de 2000 de lei cu titlu de asistență juridică acordată în cadrul procesului 1 contravențional conform contractului nr. 767 din 04 noiembrie 2019, a sumei de 543,20 de lei – cheltuieli pentru procurarea de carburanți și lubrifianți, a sumei de 24,50 – cheltuieli pentru procurarea discurilor DVD pentru înregistrarea discuției agentului constatator din 19 septembrie 2019, a sumei de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin atragerea ilegală la răspundere contravențională, precum și a sumei de 5000 de lei cu titlu de asistență juridică acordată în prezenta cauză civilă conform contractului nr. 832 din 11 septembrie 2020. Prin hotărârea din 14 mai 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul central, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea din 14 mai 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul central, la 01 iunie 2021, în termenul stabilit de art. 362 din Codul de procedură civilă, Vladimir Arabadji a contestat-o cu apel (f.d. 166-167 vol. I). Prin decizia din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Comrat s-a respins apelul declarat de Vladimir Arabadji și s-a menținut hotărârea din 14 mai 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul central. La 26 ianuarie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Vladimir Arabadji a declarat recurs împotriva deciziei din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Comrat, solicitând casarea deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi decizii de admitere a acțiunii, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin decizia din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul declarat de Vladimir Arabadji. S-a casat decizia din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Comrat și hotărârea din 14 mai 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul central și s-a emis o hotărâre nouă prin care acțiunea s-a admis parțial. S-a încasat din contul Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui Vladimir Arabadji suma de 3000 de lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 1000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în prezenta cauză. În rest acțiunea, a fost respinsă.
La data de 07 iulie 2022 Vladimir Arabadji a depus cerere, prin care a solicitat emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, prin care a încasa în beneficiul său suma de 543,20 lei ce constituie cheltuieli pentru procurarea combustibilului destinat pentru deplasarea la Judecătoria Cimișlia, care a examinat cauza cu privire la contravenție, suma de 24,50 – cheltuieli pentru procurarea discurilor DVD pentru înregistrarea discuției agentului constatator din 19 septembrie 2019, suma de 5000 de lei cu titlu de asistență juridică acordată conform contractului nr. 832 din 11 septembrie 2020 și bonului de plată OL nr. 500322 din 11 septembrie 2020, suma de 75 de lei achitați ca taxă de stat la depunerea apelului și suma de 3000 de lei - cu titlu de asistență juridică acordată conform contractului nr. 61/2021 din 14 octombrie 2021 și bonului nr. QL 500160. Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea lui Vladimir Arabadji cu privire la emiterea unei decizii suplimentare din următoarele considerente.
În conformitate cu art.251 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța care a pronunțat hotărîrea emite, din oficiu sau la cererea participanților la proces, o hotărîre suplimentară dacă: 2 a) nu s-a pronunțat asupra unei pretenții formulate de către părți sau de către intervenientul principal; b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acțiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească; c) nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
Raportând la caz dispozițiile legale enunțate, Colegiul menționează că prin decizia din 01 iunie 2022 Curtea Supremă de Justiție, admițând recursul declarat de Vladimir Arabadji, a casat decizia din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Comrat și hotărârea din 14 mai 2021 a Judecătoriei Comrat, sediul central și a emis o hotărâre nouă prin care acțiunea s-a admis parțial. S-a încasat din contul Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui Vladimir Arabadji suma de 3000 de lei cu titlu de prejudiciu material, suma de 1000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în prezenta cauză. În rest acțiunea, a fost respinsă.
Referitor la solicitarea lui Vladimir Arabadji de emitere a unei decizii suplimentare privind încasarea sumei de 543,20 lei ce constituie cheltuieli pentru procurarea combustibilului destinat pentru deplasarea la Judecătoria Cimișlia, care a examinat cauza cu privire la contravenție, a sumei de 24,50 cu titlu de cheltuieli pentru procurarea discurilor DVD pentru înregistrarea discuției agentului constatator din 19 septembrie 2019, a sumei de 5000 de lei cu titlu de asistență juridică acordată conform contractului nr. 832 din 11 septembrie 2020 și bonului de plată OL nr. 500322 din 11 septembrie 2020, a sumei de 75 de lei achitați ca taxă de stat la depunerea apelului și a sumei de 3000 de lei cu titlu de asistență juridică acordată conform contractului nr. 61/2021 din 14 octombrie 2021 și bonului nr. QL 500160, instanța de recurs menționează că toate pretențiile au fost examinate, dar au fost admise parțial.
Instanța de recurs a menționat expres în dispozitiv că în rest acțiunea se respinge. Astfel, nu este necesară emiterea unei decizii suplimentare în această parte. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Vladimir Arabadji cu privire la emiterea deciziei suplimentare la decizia din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție.
În conformitate cu art. 250, 270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge cererea depusă de Vladimir Arabadji privind emiterea unei decizii suplimentare la decizia din 01 iunie 2022 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Vladimir Arabadji împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului General al Poliției, Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, intervenienți accesorii Inspectoratul Național de Securitate Publică, agentul constatator Radu Vivat cu 3 privire la repararea prejudiciului material și moral și încasarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari Victor Burduh Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.