2ra-945/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penale, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti

2ra-945/22 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organelor de urmarire penale, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-945/22

2-21000788-01-2ra-07072022

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. I. Pulbere)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V.Cotorobai, I. Țurcan, A. Malîi)

ÎNCHEIERE

28 septembrie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și de Procuratura Generală a Republicii Moldova,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Aurenia Tonu

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

moral și material cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La data de 30 decembrie 2020, prin intermediul poștei (f.d.17), Aurenia Tonu,

reprezentată de avocatul Ion Casian, a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura

Generală a Republicii Moldova, solicitând încasarea prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești în sumă de 30000 de lei, încasarea prejudiciului material cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești în valoare de 7400 de lei, constituit din 2000 lei cu titlu de venit ratat,

400 de lei cu titlu de cheltuieli de transport și 5000 de lei cu titlu de cheltuieli pentru

acordarea asistenței juridice calificate, încasarea cheltuielilor de asistență juridică în

mărime de 4000 de lei suportate în legătură cu examinarea cauzei date.

În motivarea acțiunii, reclamanta invocat că, în data de 10 septembrie 2014, de

către organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Ciocana al DP mun.

Chișinău a fost pornită cauza penală privind comiterea a infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. (2) lit. b) și d) Cod penal. La data de 04 august 2020 a fost reținută.

Ulterior, la data de 26 octombrie 2020, prin ordonanța procurorului delegat în

Procuratura mun. Chișinău, oficiul Ciocana, Augustin Nastas, a fost scoasă integral

de sub urmărirea penală din lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii

incriminate. Astfel, s-a demonstrat nevinovăția sa și s-a constatat tragerea ilegală la

răspundere penală.

1

Totodată, a menționat că, în cadrul urmăririi penale a fost ilegal reținută, iar în

urma tragerii la răspundere penală și a reținerii sale a suferit mult din punct de vedere

moral. În special, în momentul reținerii era cu copilul minor, fiind efectuată în

prezența lui. Astfel, s-a simțit umilită și stresată din cauza acestui nefericit episod

din viață.

Reclamanta a suținut că, prin acțiunile ilegale ale organului de urmărire penală

i s-a cauzat un prejudiciu material, având în vedere necesitatea de deplasare de patru

ori la Chișinău în timp de pandemie și a venitului ratat pentru zilele de deplasare,

precum și a apelat la asistență juridică calificată, achitând pentru serviciile

avocatului suma de 5000 de lei, conform bonurilor de plată. Astfel, prejudiciu

material total cauzat este de 7400 de lei, constituit din: cheltuieli de deplasare, pentru

patru deplasări în sumă de 400 de lei, costul biletului pentru ruta Tighina – Chișinău,

fiind de 50 lei; venitul ratat a câte 500 lei per zi, adică 2000 lei și cheltuieli pentru

asistență juridică în sumă de 5000 de lei.

Prejudiciul moral ce i-a fost cauzat pentru tragere ilegală la răspundere penală

și procedurile de constrângere aplicate, reclamanta l-a estimat la suma de 30000 de

lei, care în opinia sa, este o satisfacție echitabilă în raport cu suferințele cauzate.

Reclamanta a opinat că, până a fi trasă la răspundere penală, organul de

urmărire penală, în conformitate cu art. 254 alin. (1) Cod de procedură penală, era

obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele,

completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei pentru stabilirea adevărului, în

conformitate cu art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală. Principiul prezumției

nevinovăției, obligă atât organul de urmărire penală, cât și instanțele de judecată ca

toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate să fie interpretate în

favoarea bănuitului, învinuitului sau inculpatului. Aceste imperative legale au fost

neglijate de organul de urmărire penală.

Reclamanta a declarat că, în cauza dată, la fel, a apelat la asistență juridică,

achitând pentru serviciile avocatului suma de 4000 de lei.

Prin hotărârea din 25 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Aurenia Tonu

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

moral și material cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

procuraturii și instanțelor judecătorești și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea de

apel depusă de reprezentantul Aureniei Tonu, avocatul Ion Casian și s-a casat

hotărârea din 25 august 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a adoptat o

nouă hotărâre prin care s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de

Aurenia Tonu; s-a încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul Aureniei Tonu suma de 5000 de lei, cu

titlu de prejudiciu moral, cauzat prin acțiunile organelor de urmărire penală și ale

procuraturii și suma de 9000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, iar în

total suma de 14000 de lei; în rest, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca

fiind neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel citând prevederile art. 2007 alin. (1) lit.

a) din Codul civil, art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. a), c), alin.(2), art. 6 lit. b) din

2

Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, art. 66 alin. (3), art. 524, art. 525 alin. (1) din Codul de

procedură penală, a reținut că, prejudiciul moral cauzat în urma acțiunilor ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești este

reparabil în cazul reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă

de arest, efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a

percheziției precum și în urma altor acțiuni de procedură care limitează drepturile

persoanei fizice. Prejudiciu moral se repară integral, indiferent de culpa persoanelor

cu funcții de răspundere din organele de urmărire penală, ale procuraturii și din

instanțele de judecată. Iar, dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma

acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și din instanțele

de judecată apare în cazul scoaterii persoanei de sub urmărire penală.

Inclusiv cu referire la prevederile art. 2036 alin. (1) – (3), art. 2037 alin. (1) –

(3) din Codul civil, art. 11 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, instanța de

apel a notat că, în sensul dispozițiilor citate supra este de înțeles că pentru angajarea

răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de anchetă sunt

necesare unele condiții speciale și anume că fapta ilicită, în calitate de condiție

generală a răspunderii delictuale, are particularități în materia respectivă, așa fiind

nu orice acțiune ilicită a organelor de anchetă și judecată atrage răspunderea statului.

O altă condiție necesară pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul

cauzat prin erori judiciare este actul de reabilitare, care și atestă admiterea erorii

judiciare și prejudicierea neîntemeiată a persoanei.

La caz, s-a constatat cu certitudine că prin ordonanța procurorului în

Procuratura mun. Chișinău, Oficiul Ciocana, Augustin Nastas, din 26 octombrie

2020, s-a dispus scoaterea integrală de sub urmărire penală a cet. Tonu Aurenia,

învinuită în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2) lit. d) Codul penal,

din motiv că în acțiunile acesteia nu se întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii, ceea ce constituie act de reabilitare deplină a reclamantei, precum și

temei de angajare a răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat ultimei.

Prin urmare, având în vedere că suma solicitată de către reclamantă în mărime

de 30000 de lei este una exagerată, instanța de apel a decis încasarea cu titlu de

prejudiciu moral a sumei de 5000 de lei, considerând ca fiind o compensație morală

echitabilă, suficientă în raport cu circumstanțele speței.

În acest sens, a reținut că, instanța de fond eronat a interpretat Legea nr.1545

din 25 februarie 1998 prin care a susținut că Tonu Aurenia nu este îndreptățită să

solicite repararea prejudiciului material și moral ca urmare a acțiunilor ilicite ale

organelor de urmărire penală și procuraturii.

În acest context, coroborând normele legale enunțate cu circumstanțele stabilite

prin materialele anexate la dosar, instanța de apel a conchis asupra temeiniciei

cerinței formulate de Aurenia Tonu cu privire la repararea prejudiciului moral, care

urmează a fi admisă parțial, prin adjudecarea în favoarea reclamantei a prejudiciului

moral cauzat Aureniei Tonu ca urmare a acțiunilor ilegale ale organului de urmărire

penală.

Unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului moral este

criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală

3

despăgubire.

În temeiul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea

vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, iar

cuantumul despăgubirilor trebuie în așa fel stabilit, încât să aibă efect compensatoriu

și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor și nici venituri

nejustificative pentru victime.

Totodată, instanța de apel a conchis că, mărimea compensației solicitate spre

încasare de către Tonu Aurenia cu titlu de reparare a prejudiciului moral, în sumă de

30000 de lei, este una excesivă, motiv din care nu poate fi satisfăcută integral.

Referitor la pretenția Aureniei Tonu privind încasarea de la Ministerul Justiției

a cheltuielilor de judecată în cadrul cauzei, în sumă de 9000 de lei, instanța a

considerat că aceasta urmează a fi admisă din următoarele considerente.

Citând prevederile art.96 alin. (1), (11) din Codul de procedură civilă, instanța

de apel a considerat reală, rezonabilă și necesară suma de 9000 de lei, ce constituie

cheltuieli de asistență juridică suportate, ce urmează a fi încasată în beneficiul

Aureniei Tonu cu titlul de cheltuieli de asistență.

Având în vedere volumul serviciului prestat de avocat, a conchis ca fiind

echitabilă compensarea cheltuielilor pentru asistență juridică în sumă de 9000 de lei,

aceasta fiind una rezonabilă, reală și necesară în raport cu volumul de servicii

prestate de avocat.

În partea ce ține de recuperarea cheltuielilor în cuantum de 2000 de lei cu titlu

de venit ratat și 400 de lei pentru cheltuieli de transport, instanța de apel prin prisma

prevederilor art.117 alin. (1), (2), art.118 alin. (1), art.121 din Codul de procedură

civilă, art. 14 alin. (1), (2), (3) Cod civil, art. 610 alin. (1), (2), (3) Cod civil, a punctat

că, venitul este ratat dacă ar fi fost posibil în condițiile unui comportament normal

din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale, avându-se în vedere un

comportament obișnuit în cadrul participării la circuitul civil obișnuit.

Venitul ratat constituie lipsa obținerii unor foloase patrimoniale pe care partea

vătămată (creditorul) le-ar fi obținut, lipsa de sporire a patrimoniului, deși acesta

putea și trebuia să sporească, dacă nu ar fi fost săvîrșită fapta ilicită. Evaluarea

despăgubirilor plătite în calitate de venit ratat se va efectua în funcție de mai multe

criterii.

Creditorul trebuie să dovedească posibilitatea obiectivă, reală și nu închipuită,

a obținerii unor venituri, luînd în considerație conjunctura dintre cerere și ofertă pe

piața de mărfuri și servicii, concurența, existența resurselor materiale și forței de

muncă necesare realizării activității sale productive, comerciale. Lipsa vreuneia din

condițiile enumerate ar avea ca rezultat o simplă coincidență în timp a pierderilor cu

micșorarea volumului realizărilor de către creditor, dar nu ratarea unui venit prin

vina debitorului. Sarcina probațiunii existenței, precum și a mărimii venitului ratat,

revine creditorului, care trebuie să demonstreze că ar fi putut și ar fi trebuit să obțină

anumite venituri.

Venitul ratat nu poate fi calculat ca fiind ceva iluzoriu și care ar fi un rezultat

cert și dependent de activitatea de întreprinzător desfășurată anterior.

Prin urmare, suma de 2000 de lei nu reprezintă suma venitului ratat, care în

lipsa unui suport probatoriu urmează a fi calificat ca echivalent a unei oportunități

4

iluzorii relevate de către Aurenia Tonu.

Implicit, în lipsa unor contracte, oferte sau alte acțiuni concludente din care ar

rezulta fără echivoc caracterul real al existenței unui venit ratat, instanța de apel a

reținut netemeinicia pretenției revendicate.

Totodată, a considerat neîntemeiată și cerința încasării sumei de 400,00 de lei,

cu titlu de cheltuieli de transport, deoarece, la caz, nu au fost prezentate probe

verosimile în sensul invocat.

La 17 iunie 2022, Ministerul Justiției al Republicii Moldova, prin intermediul

reprezentantului în bază de procură, Alexandru Vicol, a depus cerere de recurs

împotriva deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În susținerea recursului s-a invocat că, instanța de apel a interpretat în mod

eronat legea, precum și a apreciat arbitrar probele.

Instanța de apel la adoptarea soluției judecătorești a aplicat eronat normele de

drept material ce țin de încasarea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Or,

pentru aplicabilitatea prevederilor Legii nr.l545-XIII din 25 februarie 1998, necesită

a fi întrunite cumulativ, atât circumstanțele prevăzute de art. 6, dreptul la repararea

prejudiciului, cât și de art. 3, cazurile de reparare a prejudiciului material și moral.

Prin urmare, normele legale în cauză sunt indisolubile, respectiv nu pot fi aplicate

separat. Această opinie este confirmată și în jurisprudența națională, cauza nr. 2ra-

1635/21, încheierea din 17 noiembrie 2021 a Curții Supreme de Justiție.

Instanțele de judecată inferioare corect au constatat că în privința intimatei

Aurenia Tonu a fost emisă ordonanță de scoatere de sub urmărire penală, aspect ce

nu a fost negat sau contestat. Totuși, motivarea instanței de apel precum, că

reclamantul/intimatul este în drept să solicite compensarea prejudiciului cauzat în

conformitate cu prevederile Legii nr.1545, este nefondată și eronată, în condițiile în

care în contextul art.3, alin.(1) din Legea nr. 1545, nu orice acțiune a organelor de

drept și judecătorești atrage răspunderea statului. Or, este important și necesar să se

constate ilegalitatea actului procedural emis de către organul de drept. Respectiv,

dacă se demonstrează printr-un act judecătoresc de dispoziție irevocabil că acțiunile

întreprinse de către organul de urmărire penală sunt/au fost ilegale, atunci dreptul la

despăgubire apare indiferent de faptul dacă este vinovată sau nu persoana. Instanța

de apel urma să indice expres care anume act ilicit justifică răspunderea statului. La

materialele cauzei nu există niciun act procedural definitiv și irevocabil al

judecătorului de instrucție sau a organului ierarhic superior, prin care s-a stabilit ca

fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

Recurentul a opinat că, instanța de apel neîntemeiat a dispus casarea hotărârea

instanței de fond, în condițiile în care prezenta acțiune nu întrunește toate condițiile

de aplicabilitate a Legii nr. 1545. Or, în astfel de situații nu există nici temei legal

de a solicita încasarea acestui prejudiciu. Astfel, prejudiciul moral, cât și cheltuielile

de asistență juridică, în mod eronat au fost compensate, în condițiile în care nu sunt

întrunite condițiile expres prevăzute de lege.

Instanța de apel, la emiterea soluției judecătorești, nu a evitat subiectivismul

inerent evaluării circumstanțelor cauzei, nu a menținut echilibrul între interesele

individuale ale persoanei (intimatului/reclamantului) și interesele generale ale

5

întregii societăți, fapt ce, în consecință, a dus la adoptarea unei decizii eronate.

La 26 august 2022, Procuratura Generală a Republicii Moldova, prin

intermediul reprezentantului, procurorul în Procuratura mun.Chișinău, oficiul

Ciocana, Augustin Nastas, a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 05 mai

2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a

deciziei instanței de apel pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală a

pretențiilor formulate de Aurenia Tonu.

În motivarea recursului s-a invocat că, instanța de apel eronat a aplicat

prevederile Legii nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penala, ale

procuraturii și instanțelor judecătorești, catalogând acțiunile organului de urmărire

penală ca fiind ilegale. Or, acțiunile de urmărire penală efectuate în cauza

nr.2014481631, nu pot fi catalogate ca fiind ilegale numai datorită faptului că

persoana a fost achitata, întrucât, în perioada derulării procesului penal, reclamanta

nu a fost supus unor acțiuni care să-i limiteze în mod brutal și abuziv drepturile

garantate. Efectuarea masurilor operative de investigație, cât și efectuarea

investigațiilor în cadrul urmăririi penale, este obligația organului de urmărire penală

care are scopul de a descoperi circumstanțele și persoanele care au comis

infracțiunea. Acțiunile enumerate de reclamantă au fost, de fapt, o măsură de

constrângere în privința acesteia, orientată spre asigurarea unei bune desfășurări a

procesului penal.

Totodată, a precizat că, nu orice acțiune a organelor de drept și judecătorești

atrage răspunderea statului. Prin urmare, instanța de apel urma să indice expres care

anume act justifică răspunderea statului. Or, la materialele cauzei nu exista niciun

act procedural definitiv și irevocabil al judecătorului de instrucție sau al organului

ierarhic superior, prin care ar fi fost stabilite ca fiind ilegale acțiunile organului de

urmărire. Astfel, acțiunea este neîntemeiata și lipsită de suport juridic.

Copia recursului declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova a fost

expediată în adresa intimaților conform scrisorii datate cu 07 iulie 2022 (f.d.120) și

a fost recepționată de către Procuratura Generală a Republicii Moldova la 13 iulie

2022, conform avizului de recepție (f.d.135). Din adresa Aureniei Tonu

corespondența a fost restituită instanței (f.d.133-134).

Copia recursului declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost

expediată în adresa intimaților conform scrisorii datate cu 29 august 2022 (f.d.132)

și a fost recepționată la 01 septembrie 2022 și 08 septembrie 2022, conform avizelor

de recepție (f.d.136-138).

Referințe la cererea de recurs, în temeiul art. 439 alin.(2) Cod de procedură

civilă, până la data judecării cauzei în ordine de recurs, nu au parvenit.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 05 mai 2022, iar Ministerul Justiției

al Republicii Moldova a înregistrat cererea de recurs la 17 iunie 2022, ceea ce denotă

că recursul este declarat în termen.

Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus cererea de recurs la data

de 26 august 2022.

6

Examinând temeiurile recursurilor declarate de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și de Procuratura Generală a Republicii Moldova, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursurile drept inadmisibile din următoarele considerente.

Recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova urmează a fi

considerat drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească

a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3)

și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul părții

recurente cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității

constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

7

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența

sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune

motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe

dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate

de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra

Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995,

nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova.

În ceea ce vizează recursul declarat Procuratura Generală a Republicii

Moldova, acesta urmează a fi considerat inadmisibil din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului

de declarare prevăzut la art.434.

Art. 434 alin.(1), (2) Cod de procedură civilă statuează că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Din materialele cauzei rezultă că, decizia instanței de apel a fost adoptată la 05

mai 2022, iar copia deciziei integrale a fost expediată către participanții la proces la

data de 21 iunie 2022, prin intermediul poștei electronice, inclusiv Procuraturii

Generale a Republicii Moldova la adresa electronică proc-gen@procuratura.md

(f.d.110).

Mai mult, scrisoarea Procuraturii Generale a Republicii Moldova, care, de

altfel, în antet arată adresa de e-mail proc-gen@procuratura.md, prin care a fost

expediată copia deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău către Procuratura

mun.Chișinău, oficiul Ciocana, procurorului Augustin Nastas, pentru a decide, după

caz, asupra oportunității contestării cu recurs, este datată cu 22 iunie 2022 (f.d.130),

ceea ce denotă suplimentar că Procuratura Generală a Republicii Moldova a

recepționat copia deciziei instanței de apel prin intermediul poștei electronice la data

expedierii.

Pornind de la textul normei de drept citate supra, din care se deduce expres că

termenul de declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării deciziei

integrale, Procuratura Generală a Republicii Moldova, în interesele căreia a acționat

procurorul în Procuratura mun.Chișinău, oficiul Ciocana, Augustin Nastas, a depus

cerere de recurs doar la data de 26 august 2022.

Argumentul reprezentantului recurentului precum că i-a fost adusă la

cunoștință copia deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău la data de 28

iunie 2022, nu poate fi reținut în justificarea omiterii termenului, precum nici nu

poate duce la considerarea recursului ca fiind declarat în termen, or, Procuratura

Generală a Republicii Moldova a recepționat la data de 21 iunie 2022, prin

8

intermediul poștei electronice (f.d.110), copia deciziei integrale din 05 mai 2022 a

Curții de Apel Chișinău, aspect conturat supra.

Completul iterează că, recursul a fost înregistrat de către Procuratura Generală

a Republicii Moldova doar la data de 26 august 2022, fiind omis termenul de

contestare de 2 luni de la comunicarea de către a instanța de apel a deciziei integrale

către Procuratura Generală a Republicii Moldova. Termenul de declarare a

recursului în Secțiunea a 2-a este de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale,

care este un termen de decădere și nu poate fi restabilit în virtutea art. 434 Cod de

procedură civilă.

La caz, depunerea cererii de recurs s-a realizat cu omiterea termenului legal, în

situația în care este de obligația participanților la proces, în contextul prevederilor

art. 56 alin. (3), art. 61 alin.(1) Cod de procedură civilă, de a se folosi cu bună-

credință de drepturile lor procedurale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

a relevat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea

drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr.

7557/03 din 11 septembrie 2007).

În fiecare caz, instanțele naționale trebuie să verifice dacă motivele privind

extinderea termenului limită pentru recurs poate să justifice ingerința în principiul

res judicata, în special dacă legislația națională nu limitează discreția fie în ceea ce

privește timpul sau motivele pentru extinderea termenului limită (a se vedea

Ponomaryov v. Ucraina, nr.3236 / 03, §§ 41, 3 aprilie 2008).

Or, în cauza Bodiu vs Republica Moldova, cererea nr. 7516/10, hotărârea din

18 iunie 2019, §§ 23-24, Curtea a considerat că prin admiterea recursului după

scurgerea unei perioade considerabile de timp și în absența vreunei explicații

plauzibile de ce nu a făcut-o mai devreme, a adus la zero tot procesul judiciar, care

s-a finalizat cu o decizie definitivă și executorie și astfel a constituit res judicata.

Astfel, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor

juridice și a încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul Articolului

6 § 1 din Convenție, astfel a avut loc violarea Articolului 6 § 1 din Convenție (a se

vedea Brumărescu vs Romania [GC], nr. 28342/95, §§ 61 și 62).

Adițional, Completul notează că în jurisprudența CtEDO, în cauzele față de

Republica Moldova, s-a mai punctat că legislația moldovenească prevede un termen

limită de adresare cu recurs până a deveni o decizie definitivă. Astfel, Curtea a

constatat o violare atunci când autoritățile au admis un recurs depus după expirarea

termenului de prescripție (Melnic c. Moldovei, §§ 41- 43; Istrate c. Moldovei, nr.

53773/00, §§ 53 - 55, 13 iunie 2006). În consecință, Curtea a constatat o violare a

art. 6 § 1 CEDO în ceea ce privește principiul securității raporturilor juridice.

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii

Moldova, or, recursul a fost declarat cu omiterea termenului prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 433 lit. a), b), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

9

Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și de Procuratura Generală a Republicii Moldova împotriva

deciziei din 05 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

10