2rci-20/22 — intentarea procesului de insolvabilitate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intentarea procesului de insolvabilitate
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului respingerea cererii de revizuire
2rci-20/22 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2rci-20/22 2-19044734-01-2rci-28062022 Prima instanță: Judecătoria Căușeni, sediul central, Judecător – V. Railean Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – E.Clim, S.Iorgov, O.Cojocaru Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – E.Clim, S.Iorgov, O.Cojocaru DECIZIE 15 iulie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic examinând recursul declarat de către Societatea Comercială „S.D.M.
Sirocco” Societate cu Răspundere Limitată, în cauza civilă, la cererea introductivă depusă de Societatea pe Acțiuni „Anchir” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, împotriva încheierii din 05 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de recuzare și a încheierii din 31 mai 2022, prin care a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, constată: În procedura Judecătoriei Căușeni, sediul Central, se află cauza de insolvabilitate intentată față de SA „Anchir”, în procedura falimentului.
La 09 octombrie 2017, în cadrul procesului de insolvabilitate, Îndoitu Aliona a depus cerere cu privire la anularea rezultatelor licitației cu reducere din 09 iulie 2017, anularea procesului-verbal nr.1 al licitației cu reducere din 09 iulie 2017, anularea Actului de ridicare a bunurilor adjudecate și transmiterea lor în proprietatea adjudecătorului din 09 iulie 2017 cu toate anexele, constatarea nulității procesului- verbal al licitației din 09 iulie 2017. La 09 noiembrie 2017, creditorul SA „Banaca de Economii”, în proces de lichidare a depus cerere privind contestarea rezultatelor licitației „cu reducere” din 09 iulie 2017, organizată de către lichidatorul SA „Anchir”, în procedura falimentului - Jerebțov Anton.
Prin încheierea din 06 decembrie 2017 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central, s-a dispus atragerea în proces de partea pârâtului SA „Anchir”, în procedura falimentului, a SRL „Sigiliu Lux”, iar prin încheierea din 06 decembrie 2017 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central, cererile menționate au fost conexate într-o singură procedură. 1 La 22 februarie 2019, creditorul SC „S.D.M.
Sirocco” SRL a depus contestație prin care a solicitat anularea actelor și a licitației de vânzare a complexului patrimonial al SA „Anchir”, în procedura falimentului din 09 iulie 2017 prin constatarea nulității a) metodei, manierei, condițiilor, sarcinilor, prețului și locului; b) desfășurării; c) rezultatului licitației; - anularea efectelor de drept și actelor survenite ca rezultat al licitației de vânzare a complexului patrimonial al SA „Anchir”, în procedura falimentului din 09 iulie 2017 prin constatarea nulității: a) adjudecarea, trecerea în proprietate, b) transmiterea-ridicarea, c) înregistrarea drepturilor obținute de către SRL “Sigiliu- Lux”, în baza licitației de vânzare a complexului patrimonial al SA „Anchir”, în procedura falimentului din 09 iulie 2017, constatarea relei-credințe a lichidatorului, Jerebțov Anton și adjudecătorului SRL „SigiliuLux” la organizarea, desfășurarea, rezultatul licitației, adjudecarea, trecerea în proprietate, transmiterea-ridicarea și înregistrarea drepturilor obținute legate de licitația de vânzare a complexului patrimonial al SA „Anchir”, în procedura falimentului din 09 iulie 2017. La 06 martie 2019, SC „S.D.M.
Sirocco” SRL a depus contestație asupra organizării, desfășurării și rezultatul licitației de vânzare a complexului patrimonial al SA „Anchir”, în procedura falimentului din 09 iulie 2017, adjudecarea, trecerea în proprietate, transmiterea - ridicarea și înregistrarea drepturilor obținute de către „Sigiliu Lux” SRL, în baza licitației de vânzare a complexului patrimonial al SA „Anchir”, în procedura falimentului din 09 iulie 2017. Pe parcursul examinării cauzei, la 25 februarie 2020, creditorul SC „S.D.M. Sirocco” SRL a depus cerere privind concretizarea cerințelor.
Prin încheierea din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central, cererea depusă de creditorul Îndoitu Aliona cu privire la anularea rezultatelor licitației cu reducere din 09 iulie 2017, anularea procesului-verbal nr. 1 al licitației cu reducere din 09 iulie 2017, anularea Actului de ridicare a bunurilor adjudecate și transmiterea lor în proprietatea adjudecătorului din 09 iulie 2017 cu toate anexele și constatarea nulității procesului-verbal al licitației din 09 iulie 2017, și cererea depusă de creditorul SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare, cu privire la anularea rezultatelor licitației cu reducere din 09 iulie 2017, privind comercializarea bunurilor din masa debitoare a SA „Anchir”, în procedura falimentului, s-au respins ca neîntemeiate, cu încetarea examinării cererii depuse de creditorul SC „S.D.M.
Sirocco” SRL cu privire la constatarea nulității și anularea actelor și licitației de vânzare a complexului patrimonial unic al SA „Anchir”, în procedura falimentului din 09 iulie 2017, anularea efectelor de drept a actelor survenite ca rezultat al licitației, anularea transmiterii și înregistrării dreptului de folosință asupra bunului și constatarea relei-credințe a lichidatorului Jerebțov Anton, deoarece într-un litigiu între aceleași părți, cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri s-a emis o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. La 15 decembrie 2020, SC „S.D.M. Sirocco” SRL a declarat recurs împotriva încheierii din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central, solicitând casarea acesteia în partea în care a fost încetată examinarea cauzei.
La aceeași dată, Îndoitu Aliona a depus recurs împotriva încheierii din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central solicitând casarea acesteia și 2 soluționarea prin decizie a problemei date în fond, cu emiterea unei noi decizii privind admiterea contestației depuse de creditorul Îndoitu Aliona. La 14 decembrie 2020, SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare a contestat cu recurs încheierea din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central solicitând anularea rezultatelor licitației „cu strigare” din 09 iulie 2017, desfășurată de către lichidatorul SA „Anchir”, în procedura falimentului, Jerebțov Anton. Prin decizia din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins recursurile declarate de SC „S.D.M.
Sirocco” SRL, Îndoitu Aliona și SA „Banca de Economii”, în proces de lichidare și s-a menținut încheierea din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central. La 17 iunie 2021, SC „S.D.M. Sirocco” SRL a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 449 lit. b) și c) din Codul de procedură civilă. Prin încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de revizuire declarată de SC „S.D.M. Sirocco” SRL. Prin decizia din 13 octombrie 2021 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de SC „S.D.M. Sirocco” SRL și menținută încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
La 16 octombrie 2021, prin intermediul poștei electronice, SC „S.D.M. Sirocco” SRL a depus cerere de revizuire a deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, invocând ca temei prevederile art. 449 lit. b) și c) din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău și dispunerea examinării recursului declarat de SC „S.D.M. Sirocco” SRL împotriva încheierii din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central. Pe parcurs, SC „S.D.M. Sirocco” SRL a depus cerere de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Steliana Iorgov, Eugen Clim și Olga Cojocaru, de la judecarea admisibilității cererii de revizuire a deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău.
Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, cererea de recuzare a fost respinsă, iar prin încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de revizuire declarată de SC „S.D.M. Sirocco” SRL. La 02 decembrie 2021, SC „S.D.M. Sirocco” SRL, prin intermediul reprezentantului Sloninov Sergiu, a depus cerere de recurs împotriva încheierilor din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău și respectiv, din 18 noiembrie 2021, prin care s-a solicitat casarea acestora și emiterea unor noi acte procedurale, în sensul admiterii cererilor înaintate instanței de revizuire. Prin decizia din 02 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul declarat de SC „S.D.M.
Sirocco” SRL și a fost menținută încheierea din 17 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă cererea de recuzare depusă de SC „S.D.M. Sirocco” SRL judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Eugen Clim, Steliana Iorgov și Olga Cojocaru, și încheierea din 18 noiembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă cererea de revizuire depusă de SC „S.D.M. Sirocco” SRL împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău. 3 La 09 ianuarie 2022, prin intermediul poștei electronice, SC „S.D.M. Sirocco” SRL a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în temeiul art. 449 lit. b) și c) din Cod de procedură civilă, solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău și dispunerea examinării recursului declarat de SC „S.D.M.
Sirocco” SRL împotriva încheierii din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Căușeni, sediul Central. La 28 februarie 2022, SC „S.D.M. Sirocco” SRL a depus cerere de recuzare judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Steliana Iorgov, Eugen Clim și Olga Cojocaru, de la judecarea admisiblității cererii de revizuire a deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, precum și tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 05 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de recuzare înaintată de către SC „S.D.M. Sirocco” SRL tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău care nu sunt implicați în examinarea cauzei. A fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Steliana Iorgov, Eugen Clim și Olga Cojocaru.
Prin încheierea din 31 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SC „S.D.M. Sirocco” SRL împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău. La 23 iunie 2022, prin intermediul poștei electronice, SC „S.D.M. Sirocco” SRL a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 05 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău și a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Steliana Iorgov, Eugen Clim și Olga Cojocaru și împotriva încheierii din 31 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire.
În motivarea recursului a invocat că încheierile contestate sunt arbitrare și ilegale Cu referire la temeiurile înaintării cererii de recuzare, a menționat că cererea de revizuire a deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, nu a fost repartizată în mod aleatoriu, iar prin înștiințarea din 11 noiembrie 2021, prin care s-a comunicat că cererea de revizuire se va examina în lipsa părților, se încalcă dreptul recurentei de a participa la examinarea cererii depuse. Cu referire la încheierea din 31 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, recurenta a menționat că la materialele cauzei, lipsește procesul-verbal și înregistrările audio ale ședinței din data respectivă.
Totodată, încheierea dată nu conține motive de fapt și de drept în temeiul cărora, instanța a ajuns la concluzia respingerii cererii de revizuire. În altă ordine de idei, recurenta a remarcat faptul că, cererile de revizuire nu pot fi repartizate judecătorilor care s-au pronunțat anterior printr-o hotărâre asupra fondului unei cauze a cărei revizuire se cere, or, examinarea de către judecătorii Steliana Iorgov, Eugen Clim și Olga Cojocaru a cererii de revizuire, s-a petrecut cu încălcarea prevederilor legale aplicabile cazului dat. Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și prevederile legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de 4 Justiție consideră că recursul declarat de SC „S.D.M.
Sirocco” SRL, urmează a fi respins, din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele cauzei rezultă că, încheierea privind soluționarea cererii de revizuire, contestată cu recurs a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău la 31 mai 2022, fiind expediată pentru cunoștință participanților la proces, la 17 iunie 2022 (f.d. 208, vol. XI), prin intermediul poștei electronice. Astfel, cererea de recurs depusă la 23 iunie 2022, este în termen. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
În conformitate cu art. 428 din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs, emisă după examinarea recursului împotriva încheierii, rămâne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Copia deciziei se remite părților în termen de 5 zile de la data emiterii. În speță, se constată că, prin încheierea din 31 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SC „S.D.M. Sirocco” SRL împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea soluției, Curtea de Apel Chișinău a reținut că cererea de revizuire este formulată în lipsa temeiurilor legale prevăzute pentru exercitarea căii de atac – revizuirea.
Verificând motivele recursului prin prisma prevederilor citate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că cererea de recurs este neîntemeiată. Astfel, cu referire la temeiul de revizuire prevăzut de art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, invocat de SC „S.D.M. Sirocco” SRL în cererea de revizuire, faptul că au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii, nu pot fi reținute.
Or, norma cuprinsă la art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă, Colegiul ține să atragă atenția asupra faptului că circumstanțele nou descoperite, sunt totalitatea de fapte juridice (obiect al probației) care duc la apariția, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor civile, care au o importanță esențială pentru soluționarea justă a cauzei civile, totodată, având putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, care nu au fost și nici nu au putut fi cunoscute revizuentului anterior, dar existau până la momentul pronunțării hotărârii și au fost descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă. În așa mod, pentru a invoca temeiul indicat în cererea de revizuire, este necesar ca circumstanța nouă să îndeplinească o condiție esențială – să existe anterior pronunțării hotărârii, dar revizuentului să îi devină cunoscută ulterior.
De asemenea, este de menționat faptul că SC „S.D.M. Sirocco” SRL nu a elucidat în cererea sa de revizuire care sunt acele circumstanțe nou-descoperite despre care nu a știut anterior, când anume i-au devenit cunoscute acesteia, precum și în ce mod pot 5 influența soluțiile instanțelor pe marginea prezentului litigiu, pentru a justifica existența temeiului revizuirii deciziei prevăzut la art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. Or, circumstanțele invocate de revizuentă drept nou-descoperite sunt circumstanțele cauzei care, de fapt, au fost analizate de către instanța de judecată, și le-a dat apreciere. Dezacordul revizuentei cu decizia contestată, nu poate servi drept temei pentru redeschiderea procedurii.
Cu referire la temeiul cererii de revizuire prevăzut la lit. c) din art. 449 al Codului de procedură civilă, potrivit căruia revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces, Colegiul atrage atenția asupra interpretării eronate din partea revizuentei a acestui temei. Or, examinarea recursului în procedură scrisă și neatragerea anumitor persoane în proces, sunt lucruri distincte. Astfel, Colegiul reține că, încheierea din 31 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău este legală și întemeiată, corect constatându-se faptul că, revizuirea este o cale de atac de retractare care presupune redeschiderea procedurilor judiciare în privința unei cauze civile.
Aceasta nu presupune rejudecarea cauzei în mod implicit, ci doar ca efect al admiterii cererii de revizuire, ceea ce prezumă existența temeiurilor în acest sens. De altfel, poate avea loc o ingerință asupra securității raportului juridic. Pe când în speță, cererea de revizuire nu întrunește condițiile necesare de a fi examinată, prin prisma prevederilor prevăzute de Capitolul XXXIX din Codul de procedură civilă (art. 446- 453). Din această perspectivă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, admiterea cererii de recurs depusă de SC „S.D.M. Sirocco” SRL ar duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil, garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Prin urmare, din considerentele menționate și ținând cont de faptul că motivele invocate de recurentă sunt declarative și neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de recurs și de a menține încheierea din 31 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire. Referitor la cererea de recurs împotriva încheierii din 05 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău care nu sunt implicați la examinarea cauzei și a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare înaintată de SC „S.D.M.
Sirocco” SRL judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Eugen Clim, Steliana Iorgov și Olga Cojocaru, Colegiul reține prevederile art. 53 alin. (5) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia instanța decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune niciunei căi de atac decât odată cu fondul hotărârii sau a deciziei. Potrivit cererii de recuzare, drept temei al înaintării acesteia a servit opinia reprezentantului SC „S.D.M. Sirocco” SRL, potrivit căreia cererea de revizuire nu a fost repartizată spre examinare aleatoriu, ci prin interpretarea eronată a prevederilor art. 448 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
6 În acest sens, Colegiul susține poziția Curții de Apel Chișinău cu referire la faptul că nu a fost probată repartizarea cauzei în alt mod decât aleatoriu, iar argumentele invocate în cererea de recuzare nu se încadrează în temeiurile de recuzare a judecătorului, prevăzute în art. 50 din Codul de procedură civilă. Cu referire la propunerea de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău, instanța de apel întemeiat a respins-o ca inadmisibilă, or, art. 52 alin. (5) Cod de procedură civilă, în proces nu se admite înaintarea repetată a recuzării aceluiași judecător și pentru aceleași motive dacă anterior recuzarea lui a fost respinsă.
De asemenea, nu se admite: recuzarea judecătorului din suspiciune în imparțialitatea lui dacă nu sînt cunoscute temeiurile de drept și de fapt pentru înaintarea recuzării; recuzarea judecătorului căruia i s-a încredințat verificarea temeiniciei recuzării declarate unui alt judecător; recuzarea judecătorilor care nu sînt implicați în examinarea cauzei. Astfel, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge cererea de recurs și de a menține încheierea din 05 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de SC „S.D.M. Sirocco” SRL completului de judecată ce urma să examineze cererea de revizuire și respinsă ca inadmisibilă cererea de recuzare tuturor judecătorilor Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a) art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea Comercială „S.D.M. Sirocco” Societate cu Răspundere Limitată. Se menține încheierea din 05 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de recuzare înaintată de Societatea Comercială „S.D.M. Sirocco” Societate cu Răspundere Limitată, judecătorilor Curții de Apel Chișinău, Steliana Iorgov, Eugen Clim și Olga Cojocaru și tuturor judecătorilor Curții de Apel, și încheierea din 31 mai 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă cererea de revizuire depusă de Societatea Comercială „S.D.M.
Sirocco” Societate cu Răspundere Limitată împotriva deciziei din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de Societatea pe Acțiuni „Anchir”. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.