CASE OF SAVICKIS AND OTHERS v. LATVIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF SAVICKIS AND OTHERS v. LATVIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2022)

Tradus și revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

MAREA CAMERĂ

CAUZA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

(Cererea nr. 49270/11)

HOTĂRÂRE

Art. 14 (+ Art.1 P1) • Discriminare • Excluderea perioadelor de muncă acumulate

în alte state din fosta URSS de la calculul pensiilor pentru non-

cetățenii rezidenți

permanent, excludere care nu se aplică cetățenilor letoni, justificată de considerente

foar

te puternice • Diferența de tratament în litigiu justificată de obiectivele legitime

de protejare a identității constituționale a Letoniei, întemeiate pe doctrina

continuității statului, și de protejarea economiei naționale • Importanța contextului

special

rezultat în urma deceniilor de ocupație și anexare ilegale și a alegerilor

politice dificile făcute după restabilirea independenței • Marja amplă de apreciere

nu a fost depășită • Ponderea acordată alegerii personale a reclamanților de a rămân

e

„non

-

cetățeni rezidenți permanent”, deși aceștia ar fi putut dobândi cetățenia letonă

• Cauză diferită de cauza

Andrejeva împotriva Letoniei

întrucât se referă la perioade

de muncă acumulate în afara Letoniei, înainte de stabilirea oricărei legături cu

această țară • Nu s

-

au pierdut prestațiile de bază și cele bazate pe contribuț

ii

STRASBOURG

9 iunie 2022

Hotărârea este definitivă. Poate suferi modificări de formă.

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

În cauza Savickis și alții împotriva Letoniei

,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reunită în Marea Cameră

compusă din:

Robert Spano,

președinte

,

Jon Fridrik Kjølbro,

Síofra

O’Leary,

Yonko Grozev,

Ksenija Turković,

Paul Lemmens,

Ganna Yudkivska

,

Aleš Pejchal

,

Krzysztof Wojtyczek,

Branko Lubard

a,

Mārtiņš Mits,

Pauliine Koskelo,

L

ə

tif Hüseynov,

Lado Chanturia

,

Erik Wennerström,

Anja Seibert-Fohr,

Mattias Guyomar,

j

udecători

,

ș

i Abel Campos,

grefier adjunct

,

După ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 martie 2022,

Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată

:

INTRODUCE

RE

1.

Prezenta cauză se referă la diferența de tratament între cetățenii letoni

și „non

-

cetățenii rezidenți permanent” (

nepilsoņi

) din Letonia în ceea ce

privește calculul pensiilor lor pentru limită de vârstă, prin excluderea din

acest calcul a perioadelor de muncă și a perioadelor asimilate acumulate de

aceștia din urmă înainte de 1991 în afara Letoniei, în alte regiuni ale fostei

Uniuni a Republicilor Socialiste Sovietice (URSS). Reclamanții invocă art.

14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul 1.

PROCEDUR

A

află cererea nr. 49270/11 îndreptată împotriva

Republicii Letonia, prin care un grup de persoane născute între 1938 și 1984

și având reședința în diferite orașe din Letonia, a sesizat Curtea la 8 octombrie

2012, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”)

.

3.

În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de doamna

I.

Nikuļceva,

avocat în Riga. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său

guvernamental, doamna

K.

Līce. Guvernul rus, care și

-a exercitat ulterior

1

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

dreptul de a interveni (art. 36 § 1 din Convenție și art. 44 § 1 lit. b) din

Regulamentul Curții

-

„Regulamentul”), a fost reprezentat de domnul M.

Galperin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor

omului.

4.

Cererea a fost repartizată Secției a cincea a Curții (art. 52 § 1 din

Regulament). La 22 iunie 2015, cererea a fost comunicată Guvernului pârât.

cameră a Secției a cincea a decis să se

desesizeze în favoarea Marii Camere, fără ca vreuna dintre părți să se opună

(art. 30 din Convenție și art. 72 din Regulament).

6.

Compunerea Marii Camere a fost stabilită ulterior, în confor

mitate cu

art. 26 § 4 și art. 26 § 5 din Convenție, precum și cu art. 24 din Regulament.

7.

Atât reclamanții, cât și Guvernul au depus observații scrise cu privire

la admisibilitate și la fondul cauzei (art. 59

.

a cincea reclamantă (doamna Marzija Vagapova) a

dobândit cetățenia rusă, la 5 februarie guvernul rus și

-

a exprimat intenția de

a-

și exersa dreptul de a interveni în procedura scrisă și orală (art. 36

Con

venție și art. 44 § 1 din Regulament). Ulterior, acesta a depus observații

scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei

.

26 mai 2021, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg a avut

loc o ședință, prin videoconferință, ca urmare a situației sanitare legate de

pandemia de COVID-19.

Înregistrarea ședinței a fost făcută publică în aceeași

zi pe site-

ul internet al Curții.

S-

au înfățișat:

–

pentru Guvernul pârât

Doamnele K.

L

ĪCE

,

E.L. V

ĪTOLA

,

S. K

AULIŅA

,

B. F

ELSBERG

A

,

agent guvernamental

,

consiliere

;

–

pentru reclamanți

Doamna

D

omnul

I. N

IKUĻCEVA

,

A. K

UZMINS

,

avocat

,

consilier

;

–

pentru guvernul rus

D

omnul

Doamna

Domnii

M. G

ALPERIN

,

A. D

ZUTSEVA

,

S. A

NDREYEV

,

reprezentant al Guvernului rus

,

avocat

,

S. T

OROPOV

,

O. P

OLOKHOV

,

consilieri

.

Curtea a ascultat declarațiile prezentate de doamna Līce, doamna

Nikuļceva, domnul Kuzmins și domnul Galperin, precum și răspunsurile

2

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

doamnei Līce,

doamnei Nikuļceva și domnului Kuzmins la întrebările

adresate de ju

decători.

ÎN FAPT

10.

Reclamanții s

-

au născut între anii 1938 și 1948 și au reședința în

diferite orașe din Letonia.

11.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi r

ezum

ate

după cum urmează.

I. CONTEXTUL

ISTORIC GENERAL AL CAUZEI

12.

Contextul istoric al cauzei, și anume încorporarea statelor baltice în

Uniunea Sovietică în 1940,

a

fost descris în hotărârile

Ždanoka

împotriva Letoniei

[(MC), nr.

58278/00, pct. 12-13, CEDO

2006-IV],

Kuolelis și alții împotriva

Lituaniei

(nr.

74357/01 și alte 2, pct. 8,

19 februarie

2008),

Vasiliauskas împotriva

Lituani

e

i [(MC), nr. 35343/05,

pct. 11-

12, CEDO 2015] și

Sõro împotriva Estoniei

(nr. 22588/08, pct. 6, 3

septembrie 2015)

.

4 mai 1990, Consiliul suprem al Republicii socialiste sovietice a

Letoniei („RSS” Letonă, una dintre cele 15 „republici socialiste sovietice” ale

URSS), adunarea legislativă aleasă la 18 martie în același an, a adoptat

Declarația de restabilire a independenței Republicii Letonia, prin care

încorporarea Letoniei în URSS în 1940 a fost declarată ilegală din punct de

vedere al dreptului internațional și a restabilit forța juridică a dispozițiilor

fundamentale ale Constituției din 1922 (

Satversme

). S-

a stabilit o perioadă

de tranziție pentru a restaura suveranitatea de facto a Letoniei. Au fost

prevăzute negocieri cu URSS care urmau să se desfășoare pe baza Tratatul

ui

de pace din 1920 d

intre Letonia și Rusia. În această perioadă, o serie de

dispoziții ale Constituției RSS Letone și alte instrumente juridice au rămas în

vigoare în măsura în care acestea nu contraveneau dispozițiilor fundamentale

ale Constituției din 1922 (infra, pc

t.

60-

61).

21 au

gust 1991, Consiliul Suprem a adoptat o lege constituțională

care proclama independența totală și imediată a țării (infra, pc

t.

62).

Perioad

a

de tran

ziție stabilită prin declarația din 4 mai 1990 pentru restabilirea

independenței a fost abolită.

15.

La 8 decembrie 1991, Belarus, Federația Rusă și Ucraina au semnat

acordul de la Minsk, care recunoștea desființarea URSS și instit

uia

Comunitatea Statelor Independente („CSI

”).

16.

La 21 decembrie 1991, 11 state suverane care făcuseră parte din URSS

–

dar printre care nu figurau Letonia, Lituania, Estonia sau Georgia

–

au

semnat Declarația de la Alma

-Ata, car

e a confirmat și dezvoltat acordul de la

Minsk, ducând la crearea CSI. Declarația de la Alma

-

Ata afirma că „odată cu

crearea (CSI), Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (a) încetat să existe”

3

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

și că CSI nu era nici stat, nici entitate suprastatală. A f

ost creat un Consiliu

de șefi de guverne ai CSI. În aceeași zi, acest consiliu a luat următoarea

decizie (ONU, documente oficiale, A/47/60)

:

„Statele Comunității consideră că Rusia trebuie să succeadă URSS în cadrul ONU,

inclusiv ca membru permanent al Con

siliului de Securitate, precum și în cadrul altor

organizații internaționale. ”

II.

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZE

I

A.

Calculul inițial al pensiilor pentru limită de vârstă ale reclamanților

curitate social

ă

care ținea seama, în vederea calculării pensiilor pentru limită de vârstă, de

perioadele de muncă și de perioadele asimilate acumulate înainte de 1991 p

e

teritoriul leton. Pentru cetățenii letoni, aceste perioade trebuiau de asemenea

să fie luate în calcul, dacă fuseseră acumulate în alte teritorii ale fostei URSS.

În schimb, pentru „rezidenții permanent fără cetățenie”, perioadele de muncă

ș

i perioadele asimilate acumulate în alte teritorii ale fostei URSS nu trebuiau

luate în considerare decât într-

un număr limitat de cazuri (infra, pc

t.

66-

68).

18.

Reclamanții, care s

-

au născut toți în diferite regiuni ale fostei Uniuni

sovietice și care erau resortisanți ai fostei URSS, s

-au instalat în Letonia într-

o pe

rioadă când aceasta era încă parte integrantă a Uniunii Sovietice. Unii

dintre aceștia au sosit în Letonia de la o vârstă foarte fragedă, alții cu puțin

înainte ca Letonia să

-

și recapete independența, în anii 1990

-

au dobândit cetățenia letonă în urma restabilirii independenței Letoniei, dar li

s-

a acordat statutul de „non

-

cetățeni rezidenți permanent” ai Letoniei

(

nepilsoņi

). După ce au muncit în Letonia până la pensionare, li s

-au alocat

pensii pentru limită de vârstă. Cu toate acestea, sp

re deosebire de pensiile

cetățenilor letoni, pensiile lor pentru limită de vârstă au fost calculate fără a

se lua în considerare perioadele de muncă și perioadele asimilate acumulate

de aceștia în afara teritoriului leton în alte regiuni ale fostei URSS în

ainte de

restabilirea independenței Letoni

ei.

reclamant (Domnul Jurijs Savickis

)

a născut în 1939 în oblastul Kalinin (Rusia). În

fața Curții, acesta a susținut că perioada de douăzeci și unu de ani, trei luni

și

treisprezece zile în care a lucrat în Rusia a fost inițial exclusă din calculul

pensiei sale, iar ulterior a fost inclusă, dar numai

ex nunc

, fără efect retroactiv.

o scrisoare primită la grefă la 30 octombri

e 2020, reprezentanta

reclamanților a informat Curtea că primul reclamant a decedat. Printr

-o

scrisoare din 16 februarie 2021, aceasta a informat Curtea că niciun

moștenitor sau rudă a primului reclamant nu s

-a prezentat pentru a-

și exprima

dorința de a co

ntinua procedura în numele acestui

a.

4

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

de-

al doilea reclamant (Domnul Genādijs Nesterovs)

de-al doilea reclamant s-

a născut la Baku (Azerbaïdjan) în 1938.

Potrivit afirmațiilor sale, acesta a lucrat pe teritoriul Azerbaid

janului între

1956-

1957 și apoi între 1960

-

1968 (adică nouă ani, o lună și opt zile), din

1957 până în 1960 a fost recrutat pentru serviciul militar obligatoriu, pe care

l-

a efectuat în Germania de Est (timp de trei ani, două luni și douăsprezece

zile), ia

r în 1968, la vârsta de 30 de ani, a început să lucreze în Letonia.

22.

La 12 ianuarie 1999, Agenția de asigurări sociale (

Valsts sociālās

apdrošināšanas aģentūra

) i-

a acordat o pensie pentru limită de vârstă celui

de-al doilea rec

lamant. Perioada de asigurare de luat în calcul fost stabilită

la

treizeci de ani, o lună și paisprezece zile. Anii de muncă și de serviciu militar

în afara teritoriului Letoniei nu au fost incluși în calcul.

Cuantumul lunar al

pensiei sale a fost stabilit la 79,05 lats letoni (LVL) [aproximativ 113 euro

(EUR)], plătibilă de la 3 decembrie 1998.

recalculată, întrucât acesta a continuat să lucreze între timp. Perio

ada de

asigurare de luat în calcul a fost stabilită la treizeci și nouă de ani, o lună și

treisprezece zile. Pensia lunară a persoanei în cauză, plătibilă de la 1 ianuarie

2007, a fost stabilită la 177,46 LVL (aproximativ 253 EUR).

24.

Potrivit celor mai recente informații furnizate de reclamanți, începând

cu luna decembrie 2015, cel de-al doilea reclamant a primit o pensie de

359,15 euro, plus o majorare de 26,89 euro. Perioadele de muncă acumulate

în Azerbaidjan și perioada de serviciu militar efectuat de persoana respectivă

în Germania au rămas excluse din calculul pensiei sale.

3.

Al treilea reclamant (domnul Vladimirs Podoļako)

treilea reclamant s-

a născut la Vladivostok (Rusia) în 1948. Acesta

a sos

it în Letonia în 1951, la vârsta de trei ani. A început să lucreze în Letonia

în 1968. Acesta a afirmat că și

-

a făcut serviciul militar obligatoriu în Rusia

(timp de doi ani și o lună).

20 octombrie 2009, cel de-al treilea reclamant a solicitat o pensie

anticipată. La 2 decembrie 2009, cererea sa a fost respinsă pe motiv că nu

avea cel puțin treizeci de ani de asigurare, condiție necesară pentru a primi o

astfel de pensie. Întrucât anii săi de serviciu militar nu au fost luaț

i în

considerare, perioada sa de asigurare a fost stabilită la douăzeci și opt de a

ni,

cinci luni și paisprezece zile. Instanțele administrative au refuzat să

examineze acțiunea formulată de cel de

-

al treilea reclamant, pe motiv că

acesta nu a demonstrat c

ă a îndeplinit cerințele procedurale aplicabile.

2 august 2010, cel de-al treilea reclamant, care a împlinit vârsta

legală de pensionare, a primit o pensie pentru limită de vârstă de 186,17 LVL

(aproximativ 265 EUR),

plătibilă începând cu 11 iulie 2010. Întrucât

reclamantul a continuat să lucreze, perioada sa de asigurare a fost stabilită la

douăzeci și nouă de ani, trei luni și șaisprezece zile.

5

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

28.

Potrivit celor mai recente informații furniz

ate de cel de-al treilea

reclamant, din decembrie 2015 acesta primește o pensie de 283,05 euro, cu o

majorare de 16,93 euro, iar anii de serviciu militar obligatoriu efectuat în

Rusia au rămas excluși din calculul pensiei sale.

de-

a patra reclamantă

(doamna Asija Sivicka)

de-

a patra reclamantă

s

-

a născut la Termez (Uzbekistan) în 1946.

Potrivit informațiilor furnizate de Agenția de Stat pentru Asigurări Sociale,

reclamanta a lucrat în Uzbekistan din 1963 până în 1971 (timp de șapte ani,

zece luni și paisprezece zile, plus două luni de concediu parental). Între 1971

și 1973, reclamanta a beneficiat de un concediu parental pentru o perioadă

totală de un an, unsprezece luni și douăzeci și șase de zile, dar documentele

furn

izate Curții nu precizează în ce țară s

-

a aflat reclamanta în această

perioadă. Din 1973 până în 1976, aceasta a lucrat în Germania timp de doi

ani, nouă luni și șaisprezece zile și a beneficiat de un concediu parental de o

lună

și

patru

zile.

Din 1976 pâ

nă în 1981, a lucrat în Rusia timp de patru ani, unsprezece luni

și douăzeci și cinci de zile. Din 1981 până în 1985, a servit ca voluntar în

armata rusă. Din 1985 până în 1987, a lucrat în Belarus timp de un an, cinci

luni și cinci de zile. Aceasta a început să lucreze în Letonia în 1987, la vârsta

de patruzeci și unu de ani.

30.

La 28 martie 2008, Agenția de asigurări sociale i

-a acordat o pensie

pentru limită de vârstă celei de

-a patra reclamante. Întrucât perioadele de

muncă și perioadele asimilate acumulate de reclamantă în afara teritoriului

leton au fost excluse din calculul pensiei sale, perioada de asigurare luată în

considerare a fost stabilită la nouăsprezece ani, unsprezece luni și

douăsprezece zile. Cuantumul lunar al pensiei sale, plătibilă de la 27 februarie

2008, a fost stabilit la 49,50 LVL (aproximativ 70 EUR).

28 septembrie 2010 a intrat în vigoare Acordul dintre Republica

Letonia și Republica Belarus privind cooperarea în domeniul securității

sociale („Acordul leton

-

belarus privind securitatea socială”). În temeiul

acestui acord, Republica Belarus a acordat celei de a patra reclamante o

pensie pentru limită de vârstă în valoare de 6,55 EUR pentru perioadele de

muncă efectuate de aceas

ta în Belarus. Data acestei decizii nu apare în niciun

document. În formularul de cerere depus la 4 august 2011, cea de-a patra

reclamantă a precizat că a depus o cerere de pensie în octombrie 2010, dar că

nu a primit încă un răspuns. Cu toate acestea, Guvernul a susținut că decizia

de acordare a unei pensii fusese deja luată la 27 octombrie 2010

.

domeniul securității sociale dintre Republica Letonia și Federația Rusă

(„acordul ruso

-

leton privind securitatea socială”). În temeiul unei decizii din

8 iunie 2011, perioada de muncă efectuată în Rusia de către cea de

-a patra

reclamantă a fost luată în considerare în scopul calculării pensiei sale, în

conformitate cu acordul ruso-

leton privind securitatea socială. Ca urmare,

6

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

perioada de asigurare a reclamantei a fost mărită la douăzeci și șapte de ani,

două luni și șapte zile (inclusiv perioadele acumulate după pensionare, când

aceasta și

-a continuat activitatea)

.

Pensia

sa lunară, plătibilă de la 1 februarie

2011, a fost stabilită la 82,05 LVL (aproximativ 117 EUR) și a fost major

ată

cu 9,10 LVL (aproximativ 13 EUR).

33.

Din cele mai recente informații furnizate de reclamanți reiese că,

începând cu luna decembrie 2015, cea de-

a patra reclamantă primește o

pensie din Letonia în valoare de 152,06 euro cu o majorare de 12,95 euro.

Belarus îi plătește o pensie de 12,50 EUR pentru perioadele de muncă

efectuată de aceasta pe teritoriul său. Perioadele de muncă și perioadele

asimilate acumulate de reclamantă în Uzbekistan au fost excluse din calculul

pensiei sale. Deși perioadele de muncă acumulate de reclamantă în Germania,

precum și perioada în care aceasta a efectuat serviciul militar în Rusia au fost

de asemenea excluse de la calcularea pensiei sale, reclamanta nu s-a plâns de

această excludere, întrucât aceasta se aplică și la calcularea pensiilor

cetățenilor letoni

.

de-

a cincea reclamantă (doamna Marzija Vagapova)

de-

a cincea reclamantă

s

-

a născut la Syrzan (Rusia) în 1942. Din

informațiile furnizate de Agenția de Stat pentru Asigurări Sociale reiese că

reclamanta a lucrat în Rusia din 1960 până în 1970 (timp de nouă ani, zece

luni și paisprezece zile), în Uzbekistan din 1970 până în 1971 (timp de șapte

luni și zece zile), în Turkmenistan din 1972 până în 1980 (timp de patru ani,

nouă luni și cincisprezece zile sau, potrivit calculelor proprii ale reclamantei,

cinci ani, trei luni și douăsprezece zile) și în Tadjikistan din 1980 până în

1986 (timp de șase ani, o lună și cincisprezece zile). Persoana în cauză a

început să lucreze în Letonia în 1987, la vârsta de patruzeci și patru de ani.

35.

La 16 februarie 2005, Agenția de asigurări sociale i

-a acordat o pensie

pentru limită de vârstă celei de

-

a cincea reclamante. Întrucât anii de muncă

realizați de reclamantă în afara teritoriului leton au fost excluși de la calculul

pensiei, perioada de asigurare care trebuia luată în considerare a fost stabili

tă

la zece ani și patru zile. Pensia lunară a reclamantei, plătibilă de la 1 ianua

rie

2007, a fost stabilită la 38,50 LVL (aproximativ 55 EUR).

36.

În temeiul unei decizii din 11 martie 2011, perioada de muncă

efectuată în Rusia de către reclamantă a fost luată în considerare în scopul

calculării pensiei sale, în conformitate cu acordul ruso

-leton privind

securitatea socială. Ca urmare, perioada de asigurare a reclamantei a fost

mărită la douăzeci și unu de ani, o lună și optspre

zece zile (inclusiv perioadele

d

e

muncă

acumulate

d

upă

pensionare)

.

Pensia lunară a reclamantei a fost majorată la 88,76 LVL (aproximativ 126

EUR). Reclamantei i s-a acordat, de asemenea, o majorare de 12,60 LVL

(aproximativ 18 EUR), plătibilă de la 1 feb

ruarie 2011.

37.

Din cele mai recente informații furnizate de cea de

-a cincea

reclamantă reiese că, din decembrie 2015, aceasta primește o pensie din

7

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

Letonia în cuantum de 137,08 euro plus o majorare de 17,93 euro. Perioadele

de mu

ncă acumulate de reclamantă în Uzbekistan, Turkmenistan și

Tadjikistan au rămas excluse din calculul pensiei sale.

38.

La o dată neprecizată (după depunerea cererii la Curte, dar înainte de

desesizarea în favoarea Marii Camere), cea de-

a cincea reclamantă a dobândit

cetățenia rusă

.

B.

Prima hotărâre a Curții constituționale (2001)

39.

În 2001, sesizată printr

-

un recurs formulat de douăzeci de deputați,

Curtea Constituțională (

Satversmes tiesa

) a fost chemată să revizuiască

dispoziția juridică internă care prevedea un calcul diferențiat al pensiilor de

stat în funcție de faptul că beneficiarii erau sau nu cetățeni letoni. Aceasta a

considerat că dispoziția în litigiu, și anume primul paragraf din dispozițiile

tra

nzitorii ale Legii privind pensiile de stat, nu avea nicio legătură cu drept

ul

de proprietate, întrucât drepturile de pensie pentru perioadele în cauză se

bazau pe principiul solidarității și nu stabileau o legătură directă între

contribuții și cuantumul pensiilor. În consecință, aceasta a concluzionat că

dispoziția contestată nu este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 și nu încalcă

art.

1

4

din

Convenție.

În plus, aceasta a considerat că distincția făcută de legislația internă a fost

justificată în mod obiectiv de natura și principiile sistemului de pensii leton

și nu a reprezentat o discriminare în sensul Constituției. Aceasta a considerat

că problema perioadelor de muncă acumulate în afara Letoniei înainte de

1991 de către persoanele care nu aveau cetățenia letonă ar trebui să fie

soluționată prin intermediul acordurilor internaționale și că Letonia nu este

obligată să își asume obligațiile unui alt stat [o traducere a principalelor

argumente ale Curții Constituționale poate fi găsită în hotărârea

Andrejeva

împotriva Letoniei

(MC), nr. 55707/00, pct. 37, CEDO 2009].

C.

Hotărârea Curții în cauza Andrejeva

40.

Întrebarea dacă primul paragraf al dispozițiilor tranzitorii din Legea

privind pensiile de stat este conform cu art. 1 din Prot

ocolul nr. 1 și cu art. 14

din Convenție a fost pusă în fața Curții în cauza

Andrejeva

, citată anterior. În

hotărârea pronunțată în această cauză, Curtea a început prin a reaminti că în

cauza

Stec și alții împotriva Regatului Unit

[(dec.) (MC), nr. 65731/0

1 și

65900/01, CEDO 2005-

X], a renunțat la distincția dintre prestațiile

contributive și cele necontributive în scopul aplicabilității art. 1 din

Protocolul nr. 1. În continuare, Curtea a considerat că afirmația Guvernului

pârât potrivit căreia Letonia nu a moștenit de la fosta Uniune Sovietică

drepturile și obligațiile sale în materie de prestații sociale în temeiul dreptului

internațional public nu este relevantă în cazul de față, întrucât Letonia a decis

din proprie inițiativă să plătească persoanelor pensii pentru munca prestată de

8

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

acestea în afara teritoriului său, creând astfel un temei juridic suficient de clar

în dreptul său intern. În consecință, aceasta a considerat că dreptul prezumat

de a beneficia de o astfel de prestație intră în domeniul de ap

licare al art. 1

din Protocolul nr. 1 și că, prin urmare, art. 14 din Convenție este aplicabil (a

se vedea

Andrejeva

, citată anterior, pct. 7

6

-80).

41.

Având în vedere concluziile la care ajuns în hotărârea sa, Curtea a

considerat

că nu este necesar să se pronunțe asupra chestiunii dacă

constatarea instanțelor interne potrivit căreia faptul că o persoană a lucrat

pentru o organizație stabilită în afara teritoriului leton, deși persoana

respectivă se afla fizic în Letonia, nu constituie „muncă pe teritoriul leton”,

poate fi considerată rezonabilă sau, dimpotrivă, este vădit arbitrară (

ibidem

,

pct. 85). Aceasta a observat pe urmă că diferența de tratament în litigiu

urmărea cel puțin un scop legitim, anume protejarea sistemului economi

c

național (

ibidem

, pct. 86), și apoi a constatat că refuzul autorităților naționale

de a lua în considerare anii lucrați de reclamantă „în afara Letoniei” s

-a bazat

exclusiv pe faptul că aceasta nu avea cetățenia letonă. Aceasta a concluzionat

că cetățenia a fost criteriul singur și exclusiv pentru distincția în cauză

(

ibidem

, pct. 87).

-

se pe hotărârea

Gaygusuz împotriva Austriei

(16

septembrie 1996, pct. 42,

Culegere de hotărâri și decizii

1996-

IV) și pe

hotărârea

K

oua Poirrez împotriva Franței

(nr. 40892/98, pct. 46, CEDO

2003-

X), Curtea a reamintit că numai considerente foarte puternice ar putea

să o facă să considere că o diferență de tratament bazată exclusiv pe cetățenie

este compatibilă cu Convenția. Curtea a constatat că nu au existat astfel de

considerente în cauza

Andrejeva

. Aceasta a observat, în primul rând, că nu s

-

a susținut că reclamanta nu îndeplinea celelalte condiții legale pentru a

beneficia de acoperirea integrală

a

anilor săi de muncă.

Aceasta a c

oncluzionat că reclamanta se afla înt

r

-

o situație obiectiv similar

ă

cu cea a persoanelor care avuseseră o carieră profesională identică sau

similară cuprinzând perioade de muncă în afara teritoriului leton, dar care

fuseseră recunoscute drept cetățeni letoni după 1991. În al doilea rând,

aceasta a constatat că nu exista nicio dovadă că, în perioada sovietică, ar fi

fost vreo distincție între resortisanții fostei URSS în ceea ce privește pensiile.

În al treilea rând, Curtea a observat că reclamanta nu avea nicio cetățenie la

acel moment și că avea statutul de „non

-

cetățean rezident permanent” al

Letoniei, singurul stat cu care aceasta avea o legătură juridică stabilă și, prin

urmare, singurul stat care putea, în mod obiectiv, să se ocupe de ea în ceea ce

priv

ește securitatea socială (a se vedea

Andrejeva

, citată anterior, pct. 88). În

consecință, a considerat că nu s

-

a stabilit existența unui „raport rezonabil de

proporționalitate” care să fi făcut distincția contestată conformă cerințelor art.

14 din Convenți

e (

ibidem

, pct. 89).

43.

În plus, deși recunoaște importanța acordurilor bilaterale interstatale

în materie de securitate socială pentru soluționarea eficientă a unor probleme

precum cea din prezenta cauză, Curtea a observat că Guv

ernul leton nu se

9

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

poate exonera de răspunderea sa în temeiul art. 14 din Convenție, pe motiv

că nu este obligat de astfel de acorduri (

ibidem

, pct. 90).

În sfârșit, a respins

argumentul Guvernului leton potrivit căruia ar fi fost suficient ca reclamanta

să devină cetățean leton pentru a obține pensia integrală solicitată. Pentru a

se pronunța în acest fel, Curtea a considerat că o abordare care consta în

respingerea pretențiilor victimei unei discriminări pe motiv că aceasta ar fi

putut evita discriminarea prin modificarea unuia dintre criteriile enumerate la

art. 14

– de exemplu, prin dobândirea unei cetățenii – ar fi făcut ca această

dispoziție să fie lipsită de conținut (

ibidem

, pct. 91). Prin urmare, Curtea a

concluzionat că a existat o încălcare a art. 14 din Convenție coroborat cu art

.

1 din Protocolul nr. 1.

D.

Cererile formulate de reclamanți în urma hotărârii Andrejeva

1.

Acțiunile în contencios administrativ formulate de reclamanți

44.

La 14 august 2009, ca urmare a pronunțării hotărârii în cauza

Andrejeva

, primul reclamant, cel de-al doilea reclamant, cea de-a patra

reclamantă și cea de

-

a cincea reclamantă au solicitat Agenției naționale de

Asigurări Sociale recalcularea pensiilor lor, luând în considerare perioadele

de muncă și perioadele asimilate acumulate de aceștia pe teritoriile fostei

URSS, altele decât Letonia, precum și acordarea de despăgubiri pentru

prejudiciul material suferit. Întrucât aceste cereri au fost respinse, reclamanții

au formulat acțiune în fața instanțelor

de contencios administrativ, pentru a

redeschide procedurile administrative care îi priveau.

45.

Acțiunile reclamanților au fost respinse prin hotărârile definitive ale

tribunalului administrativ districtual (Administratīvā rajona tiesa) din 20 și

27 noiembrie 2009 și, respectiv, din 16 decembrie 2009. Acesta a declarat că

hotărârea Curții o privea doar pe doamna

Andrejeva

și a arătat că Curtea nu a

pronunțat nicio hotărâre similară în favoarea reclamanților în speță. De

asemenea, t

ribunalul a hotărât că, având în vedere marja de apreciere acordată

statului pentru a decide maniera în care pune în executare hotărârea Curții d

e

la Strasbourg, redeschiderea procedurilor cu privire la reclamanți nu putea fi

justificată de o pretinsă schimbare a circumstanțelor juridice. În special,

acesta a subliniat faptul că un proiect de modificare a legii privind pensiile de

stat este în curs de examinare în Parlament și că a fost adoptat în primă

lectură. Acesta a indicat că acest proiect prevedea ex

cluderea perioadelor de

asigurare acumulate în afara teritoriului leton din calculul pensiilor atât pentru

cetățenii letoni, cât și pentru „non

-

cetățenii rezidenți permanent”. Acesta a

explicat că în expunerea de motive a proiectului de modificare se preciza că

hotărârea

Andrejeva

ar putea fi pusă în aplicare prin includerea acestor

perioade în calculul pensiilor pentru cetățenii letoni și pentru „non

-

cetățenii

care sunt rezidenți permanent” sau prin excluderea lor totală din acest calcul,

dar că s

-a propus

această soluție din urmă, deoarece includerea acestor

perioade în calculul pensiilor „rezidenților permanent care nu sunt cetățeni”

10

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

apărea contrară doctrinei continuității statului leton în pofida ocupației sau

anexării acestuia de către puteri străine. În consecință, tribunalul

administrativ districtual a considerat că nu putea fi pusă problema unei

modificări a stării de drept de natură să justifice redeschiderea procedurii

administrative cu privire la reclamanții, decât după efectuarea modificărilor

legislative propuse.

2.

Controlul juridic exercitat de Curtea Constituțională

a)

Acțiunile formulate de reclamanți în fața Curții Constituționale

5 martie 2010, bazându-

se pe hotărârea Curții în cauza

Andrejeva

,

primul reclamant, cel de-al doilea reclamant, cea de-

a patra reclamantă și cea

de-

a cincea reclamantă au formulat o acțiune în fața Curții Constituționale

prin care au solicitat reexaminarea compatibilității dispoziției care a condus

la diferența de tratament în litigiu între cetățenii letoni și „non

-

cetățeni

i

rezidenți permanent”, și anume primul paragraf al dispozițiilor tranzitorii din

Legea privind pensiile de stat, cu art. 91 din Constituție (care consacră

principiul egalității și al nediscriminării) și cu art. 14 din Convenție coroborat

cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

47.

Curtea Constituțională a declarat acțiunea reclamanților admisibilă și

a deschis procedura la 24 martie 2010 (cauza nr. 2010-20-0106). Aceasta a

considerat că reclamanții au demonstrat în mod suficient că nu au avut nicio

posibilitate de a-

și afirma drepturile prin intermediul căilor de atac ordinare.

al treilea reclamant a formulat acțiune

similară, susținând în special că durata serviciului militar obligatoriu nu a fost

luată în considerare la calcularea stagiului de asigurare, motiv pentru care

cererea

sa

de

pensie

anticipată

a

fost

respinsă.

La 16 aprilie 2010, Curtea Constituțională a deschis, de asemenea, pro

cedura

în privința celui de

-

al treilea reclamant, considerând că dispoziția legislativă

criticată îl afectase personal și că acesta demonstrase că nu avea nicio

posibilitate de a-

și valorifica drepturile prin exercitarea căilor de atac

ordinare. La 17 iuni

e 2010, aceasta a decis să unească cele două acțiu

ni.

b)

A doua hotărâre a Curții Constituționale (2011)

o hotărâre pronunțată la 17 februarie 2011, Curtea

Constituțională a considerat că dispoziția legislativă contestată e

ste

compatibilă cu principiul nediscriminării. După ce a analizat contextul istoric

al creării sistemului leton de securitate socială, Curtea Constituțională a

observat că, în urma restabilirii independenței Letoniei, statul a trebuit să

stabilească modalitățile de calculare a pensiilor persoanelor care nu

contribuiseră la bugetul național al Letoniei, deoarece se pensionaseră înainte

de restabilirea independenței sau acumulaseră toate sau o parte din perioadele

de asigurare în timpul regimului sovietic. Ac

easta a remarcat că legiuitorul a

decis să ia în considerare toate perioadele de muncă și perioadele asimilate

11

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

acumulate de cetățenii letoni atât în Letonia, cât și în celelalte teritorii ale

fostei URSS, în scopul calculării pensiei lor pentru limită de vârstă, dar că, în

cazul străinilor, apatrizilor și al „non

-

cetățenilor rezidenți permanent”,

a

decis, în schimb, să ia în considerare doar perioadele de muncă realizate de

aceștia pe teritoriul leton (cu câteva excepții). Prin urmare, aceasta a constatat

c

ă exista o diferență clară de tratament între cetățenii letoni și „non

-

cetățenii

rezidenți permanent” și că trebuia să analizeze dacă această diferență era sau

nu justificată.

50.

Făcând trimitere la hotărârea

Andrejeva

pronunțată

de Curtea de la

Strasbourg, Curtea Constituțională a arătat că aceasta s

-a limitat la analiza

faptelor cauzei, fără a se pronunța cu privire la problema conformității

generale a legislației interne relevante cu normele juridice de rang superior.

Curtea Con

stituțională a făcut apoi o distincție între circumstanțele de fapt

ale cauzei

Andrejeva

și cele ale cauzei cu care a fost sesizată. În special,

aceasta a observat că, deși angajatorul doamnei

Andrejeva

era o societate

sovietică, serviciul regional unde ac

easta a lucrat se afla în Letonia, spre

deosebire de reclamanți, care au lucrat în afara teritoriului leton timp de mai

mulți ani, perioadă în care nu au stabilit nicio legătură juridică cu Letonia.

51.

Pasajele relevante din raționamentul Curții Constituționale sunt

redactate astfel:

„9.

(...) Faptele din cauza

Andrejeva împotriva Letoniei

sunt foarte diferite de cele

din prezenta cauză. În special, doamna Andrejeva era rezidentă în Letonia din 1954

și, deși a fost angajată de o întreprindere aflată sub autoritatea centrală a URSS

-

și

anume, o întreprindere a Uniunii - serviciul regional în care aceasta a lucrat se afla pe

teritoriul leton.

Dimpotrivă, (primul) reclamant are o perioadă de asigurare de 37,2 ani, din care

21,3 ani

(

sau 57%) reprezintă perioade de muncă realizate în afara Letoniei.

Perioada

de asigurare a (celei de-a cincea reclamante) este de 31,4 ani, din care 21,4 ani (68 %)

reprezintă perioade lucrate în afara Letoniei, iar a (celei de

-a patra reclamante) este

de

41,7 ani, din care 21,8 ani (52 %) reprezintă perioade de muncă realizate în afara

Letoniei. În ceea ce-

l privește pe (cel de

-al doilea reclamant), din cei 42,1 ani de

asigurare,12 ani (28 %) reprezintă perioade lucrate în afara Letoniei. Curtea

Constituțională nu dispune de nicio informație care să sugereze că persoanele în cauză

erau doar în mod oficial angajați ai unor întreprinderi dependente de alte republici ale

URSS și că, de fapt, locuiau și lucrau pe teritoriul leton, așa cum făcea doamna

Andrejev

a

. În aceste condiții, nu s

-

a putut stabili nicio legătură juridică între

reclamanți și Letonia pentru perioadele în cauză. ”

-

se în special pe jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a subliniat că statele membre

beneficiază de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește stabilirea

sistemelor lor de securitate socială, inclusiv a sistemelor de pensii. În plus,

aceasta a remarcat că în cauzele

Jasinskij și alții împotriva Lituaniei

(nr.

38985/97, decizia Comisiei din 9 septembrie 1998, Decizii și rapoarte 94

-B),

Kuna împotriva Germaniei

[(dec.), nr. 52449/99, 10 aprilie 2001],

Kireev

împotriva Moldovei și a Rusiei

[(dec.), nr. 11375/05, 1 iulie 2008],

Kovači

ć

și alții împotriva Slove

niei

[(MC), nr. 44574/98 și alte două, pct. 256, 3

12

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

octombrie 2008) și

Si Amer împotriva Franței

(nr. 29137/06, 29 octombrie

2009), Curtea Europeană a ținut cont în mod corespunzător de considerentele

legate de succesiunea statelor și de continuitatea obligațiilor juridic

e.

53.

Curtea Constituțională a continuat astfel (pasaj marcat cu caractere

aldine în textul original):

„11.1(...) La 18 noiembrie 1918, Consiliul poporului leton a proclamat independența

Republicii Letonia. În 1940,

Letonia și celelalte state baltice și

-au pierdut

independența

de facto

atunci când URSS a ocupat Letonia încălcând dreptul

internațional.

Independența Letoniei a fost restabilită în 1990, pe baza doctrinei continuității

statului. Un stat care își recapătă calitatea de stat după ce independența sa a fost

terminată ilegal are dreptul, în temeiul doctrinei continuității statului, să se recunoască

drept statul care a fost dizolvat în mod ilegal în trecut

(...).

Continuitatea Letoniei ca subiect de drept intern

ațional este proclamată în

Declarația (privind restabilirea independenței Republicii Letonia, adoptată la 4 mai

1990 de către Consiliul Suprem al RSS Letone). În preambulul acestui text se

subliniază faptul că încorporarea Republicii Letonia în Uniunea Sovietică este nu

lă și

neavenită în temeiul dreptului internațional și că Republica Letonia a existat

întotdeauna

de jure

ca subiect de drept internațional. Scopul principal al acestui

preambul apare a fi cel de a ancora doctrina continuității statului leton

în ordinea

juridică letonă (...)

11.2.

Identitatea juridică a unui stat determină drepturile și obligațiile acestuia.

Pentru a se pronunța cu privire la identitatea unui stat, trebuie arătat și recunoscut

faptul că anexarea ilegală a unui stat, în întregime sau în parte, de către un alt stat nu

poate avea consecințe juridice. (...) În virtutea principiului

ex injuria jus non oritur

,

un stat sau o parte a unui stat nu se poate uni cu un alt stat decât de bunăvoie și în

conformitate cu procedurile stabilite

de dreptul internațional și național (...)

11.3.

Doctrina continuității statului are o influență directă asupra acțiunii statului,

nu numai în domeniul dreptului internațional, unde acesta trebuie să continue să își

onoreze obligațiile contractate până la pierd

erea

de facto

a independenței sale fără să

-

și asume obligațiile internaționale ale statului în care a fost încorporat ilegal în trec

ut,

ci și în domeniul afacerilor interne. Actele de drept public adoptate de autoritățile

publice constituite în mod ilegal ale celuilalt stat nu sunt obligatorii din punct de

vedere juridic pentru statul care și

-

a restabilit independența. (...) A afirma sau a sugera

că Letonia are în mod automat obligații care decurg din perioada sovietică ar echivala

cu negarea faptului că ocuparea și anexarea Letoniei au fost i

legale în temeiul

dreptului internațional și ar contraveni principiului

ex injuria jus non oritur,

precum

și obligației de nerecunoaștere care decurge din dreptul internațional (a se vedea pct.

22 din opinia parțial divergentă anexată de judecătorul Ziemele la hotărârea

Andrejev

a

împotriva Letoniei

).

În consecință, Republica Letonia nu este un succesor al drepturilor și

obligațiilor fostei URSS și, în virtutea doctrinei continuității statului, statul care

ș

i-

a redobândit independența nu este obligat să prei

a angajamentele care decurg

din obligațiile statului ocupant.

”

54.

Curtea Constituțională a continuat prin a sublinia că diferența de

tratament în domeniul drepturilor sociale se întemeiază pe faptul că statul

trebuie să își asume o responsabilitate specială față de cetățenii săi. Aceasta a

13

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

arătat că anumite drepturi sociale nu pot fi garantate decât parțial și că o

aplicare absolută a principiului care interzice discriminarea ar putea avea

grave consecințe financiare. Aceasta a subliniat că simplul fapt că o persoană

nu se bucură de anumite drepturi sociale nu constituie în sine o încălcare a

drepturilor fundamentale ale persoanei respective și că o astfel de încălcare

ar putea avea loc numai dacă această privare nu este suficient justificată.

Făcând trimitere la cauza

Janković împotriva Croației

[(dec.), nr. 43440/98,

CEDO 2000-

X], aceasta a remarcat că statul se bucură de o anumită marjă de

apreciere în acordarea de privilegii persoanelor pe care le considera meritorii,

având în

vedere situația acestora. Curtea a considerat că în Convenție nu se

interzicea statelor contractante să ia măsuri din care să rezulte o diferență de

tratament între anumite categorii de persoane, cu condiția ca aceste măsuri să

poată fi justificate în temeiul Convenției. Întemeindu

-se pe cauzele

Kjartan

Ásmundsson împotriva Islandei

(nr. 60669/00,

pct. 39,

CEDO 2004-

IX) și

Janković

(decizie citată anterior), aceas

ta

a precizat apoi că, în conformitate

cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

art. 1 din Protocolul

nr. 1 nu garantează dreptul la o pensie de un anumit cuantum, ci impune să se

stabilească dacă a fost sau nu afectată dreptul la pensie în substanța sa. Făcând

trimitere la cauza

L.B. împotriva Austrie

i

[(dec.), nr.

39802/98, 18

aprilie

2002], aceasta a indicat, de asemenea, că Convenția nu garantează niciun

drept la pensie pentru munca prestată în străinătate.

55.

Curtea Constituțională a continuat astfel (pasaj marcat cu caractere

aldine în textul original):

„12.2. De la restabilirea independenței sale, Letonia a avut un sistem de securitate

socială de care au beneficiat toate persoanele rezidente în Letonia la 1 ianuar

ie 1991.

Destrămarea URSS și restabilirea independenței Letoniei au creat dificultăți

enorme.

În timpul ocupației, bugetul de stat și bugetele sociale au fost controlate de banca

centrală a URSS. După prăbușirea URSS, aceste bugete nu au fost împărțite și au

rămas

în

proprietate

a

Federație

i

Ruse.

În consecință, Letonia a decis să garanteze o pensie minimă tuturor locuitorilor de pe

teritoriul său. Dispozițiile contestate prevăd că perioadele de muncă acumulate pe

teritoriul leton sunt luate în considerare pentru calcularea pensiilor cetățenilor letoni

și ale („non

-

cetățenilor rezidenți permanent”). Legiuitorul a ales să introducă acest

cadru de reglementare deoarece Letonia a „moștenit” chiar acest teritoriu

administrativ și această populație atunci când și

-

a recăpătat independența. În plus, se

poate considera că prin munca prestată pe teritoriu

l Letoniei în perioadele anterioare

datei de 31 decembrie 1991 locuitorii Letoniei au contribuit la economia și

dezvoltarea țării.

12.3.

La momentul creării noului sistem de pen

sii, s

-

a prevăzut ca, pe lângă pens

ia

minimă deja acordată, anumite perioade de muncă acumulate în afara teritoriului leton

să fie incluse în perioada de asigurare pentru toate persoanele asigurate. În acest sens,

s-

a decis că perioadele de muncă acumulate în afara teritoriului leton care urmeaz

ă să

fie incluse în perioada de

asigur

are vor fi mai numeroase pentru cetățenii letoni

decât

pentru („non

-

cetățenii rezidenți permanent”), străini și apatrizi. Perioadele pe care

legiuitorul a ales să le trateze ca perioade de muncă care trebuie incluse în perioada

de asigurare pentru („non

-ce

tățenii rezidenți permanent”) corespund perioadelor în

14

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

care aceștia au urmat cursuri de formare sau și

-

au îmbunătățit calificările pentru a

putea contribui ulterior la dezvoltarea economiei naționale letone sau perioadelor în

care victimele represiunii pol

itice au fost reținute, strămutate sau deportate din cauza

presupusei lor opoziții față de regimul de ocupație. Prin urmare, statul și

-a exercitat

marja de apreciere în conceperea sistemului său de pensii, ținând seama, în ceea ce

privește cetățenii săi, de legătura specială pe care aceștia o au cu statul și de contribuția

lor și a înaintașilor lor la dezvoltarea economiei naționale. Includerea în durata de

asigurare pentru (

„non

-

cetățenii rezidenți permanent”) a anumitor perioad

e lucrate de

aceștia în afara teritoriului Letoniei trebuie să fie considerată o manifestare de

bunăvoință din partea statului leton recent reînființat [a se vedea, de asemenea,

Epstein și alții împotriva

Belgiei

(dec.), nr. 9717/05, 8 ianuarie 2008].

13.

În urma ocupației sovietice din iunie 1940, Letonia nu numai că și

-a pierdut

independența, dar s

-

a confruntat și cu deportări în masă, uciderea locuitorilor săi și un

aflux

de

imigranți

rusofoni

.

La 25 martie 1949, 2,3% din populația letonă a fost deportată, adică de aproape trei

ori mai mult decât populația deportată la 14 iunie 1941. După cel de

-

al Doilea Război

Mondial, Letonia a cunoscut o imigrație masivă de cetățeni sovietici

(...)

După restabilirea independenței, legiuitorul a trebuit să stabilească procedurile de

recunoaștere a cetățeniei letone. Având în vedere continuitatea Letoniei ca

subiect de

drept internațional, cetățenia letonă a fost restabilită în aceleași condiții ca și cele

prevăzute în Legea privind cetățenia din 1919. În consecință, în loc să acorde cetățenia

p

ersoanelor care o dețineau înainte de ocuparea Letoniei, Letonia a restab

ilit

de facto

drepturile acestor persoane (...). Prin urmare, absența recunoașterii automate a

statutului de cetățean pentru o anumită categorie de persoane se baza, din punct de

vede

re juridic, pe continuitatea Letoniei ca subiect de drept internațional și era necesar

să se creeze un statut special pentru persoanele care s

-au stabilit în Letonia în timpul

ocupației fără a dobândi cetățenia unui alt stat. Acordarea statutului de („non

-

cetățea

n

rezident permanent”) unei anumite categorii de persoane este rezultatul unui

compromis politic complex. În plus, atunci când a elaborat Legea „cu privire la

statutul cetățenilor din fosta URSS care nu dețin cetățenia letonă sau cetățenia unui

alt

stat”, Letonia a fost obligată de asemenea să respecte standardele internaționale

privind drepturile omului care interzic creșterea numărului de apatrizi (...).

Statutul de („non

-

cetățean rezident permanent”) al Letoniei nu poate fi asimilat

statutului de

apatrid sau de străin, astfel cum este definit de instrumentele juridice

internaționale relevante. Într

-

adevăr, domeniul de aplicare al drepturilor conferite

(„non

-

cetățenilor rezidenți permanent”) nu este exact echivalent cu cel al drepturilor

conferite a

patrizilor sau străinilor. Statutul de („non

-

cetățean rezident permanent”) nu

este un tip special de cetățenie letonă și nu poate fi considerat ca atare

(...).

Cauza în discuție nu se referă la imigranții pe termen lung care au sosit în țară în

conformitat

e cu procedura de imigrare aplicabilă, așa cum este cazul în prezent.

Majoritatea („non

-

cetățenilor rezidenți permanent”) ai Letoniei s

-au stabilit în acest

stat

în

cadrul

politicii

de

migrație

a

URSS.

În perioadele de muncă pe care le

-au realizat în afara teritoriului leton, aceste

persoane nu au avut nicio contribuție la economia sau dezvoltarea Letoniei. Acestea

considerau RSS Letonă ca făcând parte din URSS, unde puteau locui și

munci pentru

perioade de timp variabile, în conformitate cu politicile de

sovietizare și rusificare

urmărite de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (a se vedea, pct. 27 din opinia

parțial separată anexată de judecătorul Ziemele la hotărârea

Andreje

va

).

Curtea Constituțională recunoaște faptul că („non

-

cetățenii rezidenți permanent”)

au legături juridice cu Letonia, care generează drepturi și obligații reciproce. Cu toate

15

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

acestea, chestiunea continuității statului este decisivă și constituie un motiv solid

pentru diferențele în calcularea pensiilor respective ale cetățenilor și ale („non

-

cetățenilor rezidenți permanent”). Un stat care a fost ocupat ca urmare a unei agresiuni

din partea altui stat nu este obligat să garanteze prestații de securitate socială

persoanelor care au ajuns pe teritoriul său ca urmare a politicii de migrație a statului

ocupant, în special având în vedere obligația

erga omnes

de a nu recunoaște și de a

nu justifica încălcările dreptului internațional [a se vedea hotărârea Curții

Internaționale de Justiție din 5 februarie 1970 în cauza

Belgia împotriva Spaniei

(

cauza Barcelona Traction

),

Culegere CIJ

1970, nr. 3, pct. 33

].

Deși reclamanții nu o consideră proporțională, posibilitatea de a dobândi cetățenia

Republicii Letonia este oferită („non

-

cetățenilor rezidenți permanent”). Legiuitorul a

indicat că statutul de („non

-

cetățean rezident permanent”) a fost conceput ca un regim

temporar menit să le permită persoanelor în cauză să obțină cetățenia letonă sau să

aleagă un alt stat de afiliere (...). După dobândirea cetățeniei letone, perioadele de

muncă acumulate în afara teritoriului leton de către persoanele în cauză sunt incluse

în perioada de asigurare a acestora. Numeroși („non

-

cetățeni rezidenți permanent”)

au făcut uz de această posibilitate pentru a li se acorda regimul de drepturi și obl

igații

al ce

tățenilor letoni. Cu toate acestea, o mare parte dintre aceștia nu au dorit să se

folosească de această posibilitate, din diferite motiv

e.

Prin urmare, diferențele în calcularea pensiilor respective ale cetățenilor letoni

și ale („non

-

cetățenilor rezidenți permanent”) din Letonia se bazează pe motive

obiective și rezonabile. ”

56.

În plus, făcând trimitere la hotărârile Curții de la Strasbourg în cauzele

Carson și alții împotriva Regatului Unit

[(MC), nr. 42184/05, pct. 88, CEDO

2

01

0] și

Andrejeva

, citată anterior, Curtea Constituțională a subliniat

importanța acordurilor internaționale în materie de securitate socială. Aceasta

a considerat că Letonia nu era obligată să preia obligațiile unui alt stat și să

garanteze persoanelor în

cauză o pensie pentru limită de vârstă pentru

perioadele de muncă realizate în statul respectiv. Aceasta a considerat că

Letonia nu poate obliga contribuabilii care contribuie la noul sistem de pensii

să rezolve probleme care trebuie soluționate prin inter

mediul unor acorduri

internaționale. Aceasta a arătat că Letonia și alte câteva țări au încheiat astfel

de acorduri, care prevăd recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă care

trebuie incluse în calcularea pensiilor de stat. Curtea a citat acordul încheiat

cu Statele Unite ale Americii (în vigoare de la 5 noiembrie 1992), Lituania

(în vigoare de la 31 ianuarie 1995), Estonia (în vigoare de la 29 ianuarie 1997,

ș

i înlocuit cu un nou acord în vigoare de la 1 septembrie 2008), Ucraina (în

vigoare de la 11 iunie 1999), Finlanda (în vigoare de la 1 iunie 2000),

Norvegia (în vigoare de la 18 noiembrie 2004), Țările de Jos (în vigoare de

la 1 iunie 2005), Canada (în vigoare de la 1 noiembrie 2006), Belarus (în

vigoare de la 28 septembrie 2010) și Rusia (în vig

oare de la 19 ianuarie 2011).

57.

Curtea Constituțională a continuat astfel:

„14. (...) Acordurile încheiate cu statele care au apărut în urma destrămării URSS

arată că acestea au o concepție comună cu privire la drepturile și obligațiile lor în

domeniul drepturilor sociale în ceea ce privește perioada de ocupație sovietică.

Acordurile în cauză diferă toate între ele; acestea reflectă rezultatul negocierilor

purtate de diferite state și reglementează situații care decurg din circumstanțe istorice,

16

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

economice și politice diferite (

Tarkoev și alții împotriva Estoniei

, nr. 14480/08 și

47916/08, pct. 53, 4 noiembrie 2010). La încheierea acestor acorduri, statele au ținut

cont de contextul istoric în care Letonia și

-a creat sistemul de pen

sii după ce și

-a

redobândit independența. ”

58.

În continuare, Curtea Constituțională a arătat că acordul de securitate

socială leton

-belarus trebuie luat în considerare pentru calcularea pensiei

celei de a patra reclamante și că perioada de muncă realizată de aceasta în

Germania trebuie inclusă în acest calcul în temeiul dispozițiilor relevante ale

dreptului Uniunii Europene. De asemenea, a precizat că perioadele de muncă

ș

i de serviciu militar obligatoriu realizate de primul reclamant, cel de-al

treilea reclamant, cea de-

a patra reclamantă și cea de

-

a cincea reclamantă ar

trebui luate în considerare pentru calcularea pensiilor acestora în temeiul

acordului ruso

-

leton de securitate socială, care a intrat în vigoare la 19

ianuarie 2011.

59.

Curtea Constituțională a observat, de asemenea, că reclamanții din

cauza cu care a fost sesizată solicitau o creștere a cuantumului pensiilor lor,

la fel ca reclamanții din cauza

Tarkoev și alții împotriva Estoniei

(nr

.

1

44

80/08 și 47916/08, 4 noiembrie 2010), dar că pretențiile acestora nu erau

justificate. În acest sens, aceasta a remarcat că reclamanții nu au fost privați

de pensie sau de alte prestații de securitate socială și că aceștia ar avea dreptul,

în caz de nevoie

, la alte prestații și avantaje sociale. În consecință, aceasta a

considerat că diferența de tratament în cauză era justificată și proporțională și

că, prin urmare, dispoziția contestată era compatibilă cu art. 14 din Convenție

coroborat cu art. 1 din Prot

ocolul nr. 1 și cu art. 91 din Constituție.

CADRUL ȘI PRACTICA J

URIDICE RELEVANTE

I. DREPTUL

INTERN RELEVANT

A.

Dispozițiile legale relevante

60.

La 4 mai, Consiliul suprem al „RSS Letone” a adoptat Declarația

privind rest

abilirea independenței Republicii Estonia (

Deklarācija „

Par

Latvijas Republikas neatkarības atjaunošanu ”

). În preambulul acestui text

se precizează că înființarea statului leton a fost proclamată la 18 noiembrie

1918, că acesta a fost recunoscut pe plan internațional în 1920 și că a deveni

t

membru al Societății Națiunilor în 1921. În preambul se adaugă următoarele:

„Prin urmare, încorporarea Letoniei în Uniunea Sovietică este nulă și neavenită în

temeiul dreptului internațional. În consecință, Republica L

etonia a existat întotdeauna

de jure

ca subiect de drept internațional și este recunoscută ca atare de peste 50 de

națiuni din întreaga lume

.

”

17

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

61.

Dispozițiile de fond ale Declarației de la 4 mai 1990 prevăd

următoarele :

„Consiliul Suprem al RSS Letonă

hotărăște

:

1) recunoscând, în același timp, supremația dreptului internațional asupra

dispozițiilor dreptului intern, să considere ca fiind ilegale Pactul din 23 august 1939

încheiat între URSS și Germania și anihilarea puterii su

verane a Republicii Letonia

ca urmare a agresiunii militare a URSS la 17 iunie 194

0;

2) să declare nulă și neavenită declarația Parlamentului (Saeima) Letoniei,

adoptată

la 21 iulie 1940, referitoare la integrarea Letoniei î

n URSS ;

3) să restabilească pe întreg teritoriul Letoniei forța juridică a Constituției

(

Satversme

) Republicii Letonia, adoptată la 15 februarie 1922 de către Adunarea

constituantă (

Satversmes sapulce

). Denumirea oficială a statului leton este

REPUBLICA LETONIA, prescurtat LETONIA;

4) s

ă suspende Constituția Republicii Letonia până la adoptarea unei noi versiuni a

Constituției, cu excepția articolelor care definesc temeiul juridic și constituțional al

statului leton și care, în conformitate cu art. 77 din aceeași Constituție, pot fi

modi

ficate numai prin referendum, și anum

e:

Articolul 1 -

Letonia este o republică independentă și democratică.

Articolul 2 -

Puterea suverană a statului leton aparține poporului leton.

Articolul 3 -

Teritoriul Letoniei definit de tratatele internaționale se c

ompune din

Vidzeme, Latgale, Kurzeme și Zemgale.

Articolul 6 - Parlamentul (

Saeim

a

) este ales prin intermediul alegerilor

generale,

egale, directe, proporționale și secrete.

Articolul 6 din Constituție va fi pus în aplicare după restaurarea organelor

executive

și administrative ale Republicii independente a Letoniei, care să garanteze

desfășurarea liberă a scrutinului

.

5) să

stabilească o perioadă de tranziție care să permită restabilirea de facto a

suveranității Republicii Letonia, perioadă care se va încheia odată cu convocarea

Parlamentulu

i

Republicii

Letonia.

În timpul acestei perioade de tranziție, puterea supremă va fi exercitată de către

Consiliul Suprem al Republicii Letonia;

6) să accepte aplicarea, pe durata perioadei de tranziție, a dispozițiilor Constituției

RSS Letone și a altor acte legislative în vigoare pe teritoriul RSS Letone la momentul

adoptării prezentei decizii, în măsura în care aceste dispoziții nu sunt incompatibile

cu articolele 1, 2, 3 și 6 din Constituția Rep

ublicii L

etonia

.

Eventualele contestații privind chestiuni referitoare la aplicarea actelor legislative

vor fi prezentate în fața Curții Constituționale

a

Republicii Letonia.

În timpul perioadei de tranziție, Consiliul Suprem al Republicii Letonia va avea

autorita

tea exclusivă de a adopta noi legi sau de a modifica legile existen

te;

7) să creeze o comisie care să elaboreze o nouă versiune a Constituției Republicii

Letonia care să corespundă situației politice, economice și sociale actuale din Letonia;

8) să garanteze cetățenilor Republicii Letonia și resortisanților altor state care au

reședința permanentă pe teritoriul leton drepturile sociale, economice și culturale,

18

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

precum și libertățile politice, în conformitate cu standardele internaționale privind

drepturile o

mului recunoscute la nivel universal. Acest lucru se referă la cetățenii

URSS care doresc să trăiască în Letonia fără a dobândi cetățenia l

etonă;

9) să bazeze relațiile dintre Republica Letonia și URSS pe tratatul de pace din 11

august 1920 dintre Letonia

și Rusia, care este încă în vigoare și care recunoaște pentru

totdeauna

independenț

a

statului

leton

.

O comisie guvernamentală va fi formată pentru a conduce negocierile cu URSS. ”

62.

Dispozițiile de fond ale Legii constituționale

din 21 august 1991

privind statutul de stat al Republicii Letonia (

Konstitucionālais likums „Par

Latvijas Republikas valstisko statusu

”

) au următorul conținut:

„Consiliul Suprem al Republicii Letonia

declară

:

1) Letonia este o republică independentă și democratică în care puterea suverană a

statului leton aparține poporului leton și a cărei statalitate este definită de Constituția

din 15 februarie 1922;

2) Alin. (5) din Declarația de la 4 mai 1990 privind restabilirea independenței

Republicii Letonia, care

prevede o perioadă de tranziție în vederea restabilirii

de facto

a suveranității Republicii Letonia, se abrog

ă;

3) până la încetarea ocupației și a anexării și până la convocarea Parlamentului,

puterea supremă de stat în Republica Letonia este exercitată

pe deplin de Consiliul

Supre

m

al

Republicii

Letonia.

Numai legile și decretele adoptate de autoritățile supreme ale puterii și ale

administrației din Republica Letonia sunt în vigoare pe teritoriul acesteia;

4) prezenta lege constituțională intră în vigoare la data promulgării sale. ”

63.

Dispozițiile relevante ale Constituției Republicii Letonia (

Satversme

)

au următorul conținut:

Preambul (cel de-al treilea paragraf)

(introdus de legea din 19 i

unie

2014

)

„Poporul leton nu a recunoscut regimurile de ocupație, le

-

a opus rezistență și și

-a

recâștigat libertatea prin restabilirea independenței națiunii la 4 mai 1990, pe baza

continuității statului. Acesta aduce un omagiu luptătorilor săi pentru libertate ș

i

victimelor puterilor străine, (și) condamnă regimurile totalitare comuniste și naziste și

crimele acestora.

”

Articolul 91

(introdus de legea din 15 octombri

e 1998)

„În Letonia, toate persoanele sunt egale în fața legii și a instanțelor. Drepturile

omului sunt exercitate fără nicio discriminare. ”

Articolul 109

(introdus de legea din 15 octombri

e 1998)

„Orice persoană are dreptul la asistență socială în caz de bătrânețe,

incapacitate de

muncă, șomaj și în celelalte cazuri prevăzute de lege

. ”

19

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

B.

Dispozițiile referitoare la calculul pensiilor de stat

sovietic (înainte de 1991)

de 1991, persoanelor rezidente în Letonia li se aplica

același

regim de securitate socială ca și restului populației din URSS.

În special, la

acea vreme, sistemul de pensii nu se baza pe principiul

contributivității

, ci pe

principiul solidarității. Toate pensiile se plăteau din Trezorerie, o parte din

venitu

rile statului fiind alocate pentru pensii.

Mai precis, angajații înșiși nu

erau răspunzători pentru plata contribuțiilor de asigurare socială, această

responsabilitate revenind exclusiv angajatorilor lor. Contribuțiile sociale

plătite de diverși angajatori erau transferate, prin intermediul organizațiilor

sindicale, Trezoreriei Naționale a URSS, care era gestionată de Banca

Centrală Națională a URSS. Aceste fonduri erau apoi distribuite către RSS

pentru obiective diverse, inclusiv pentru plata pensiilor pe

ntru limită de

vârstă, iar cuantumul unei pensii nu depindea direct de cuantumul impozitelor

plătite în prealabil autorităților fiscale. Exista, de asemenea, un impozit pe

venit în cazul particularilor, din care o parte era plătită autorităților fiscale

ce

ntrale ale URSS, iar restul autorităților fiscale locale ale respectivelor RSS.

Cu toate acestea, veniturile fiscale obținute din acest impozit nu au fost

practic niciodată folosite pentru plata pensiilor (pentru mai multe detalii

privind dispozițiile legale în vigoare în perioada sovietică, a se vedea

Andrejeva

, citată anterior, pct. 26

-32).

2.

Legile din 1990 și 1995 cu privire la pensiile de stat

principal în materie de pensii este legea din 2 noiembrie 1995

privind pensiile de stat (

Likums „Par valsts pensijām

”), intrată în vigoare la

1 ianuarie 1996, care abroga vechea lege adoptată în 1990. În termenii art. 3

alin. 1 din această lege, toate persoanele care au fost afiliate la regimul de

asigurări obligatorii au dreptul la o pensie de asigurare socială de stat. Ca

regulă generală, cuantumul fiecărei pensii depinde de perioada în care partea

interesată, angajatorul acesteia, sau ambii, au plătit sau se consideră că au

plătit contribuții de asigurări sociale pentru pensiile de stat (art. 9 alin. 1 și 2).

Elementele de luat în seamă în această privință sunt datele aflate în posesia

Agenției de Asigurări Sociale de Stat (art. 10).

66.

Problemele privind luarea în calcul a anilor de muncă acumulați în

timpul regimului sovietic (înainte de 1991) sunt reglementate prin dispozițiile

tranzitorii ale legii menționate anterior. Primul paragraf al acestor dispoziții,

în vigoare de la 1 iulie 2008 la 18 iulie 2012, prevede următoarele:

„Pentru cetățenii letoni,

perioada de asigurare include perioadele de încadrare în

muncă și perioadele asimilate acumulate pe teritoriul Letoniei și al fostei URSS p

ână

la 31 decembrie 1990, precum și perioada acumulată în afara teritoriului Letoniei

menționată la alin. 10 din prezentul paragraf. În cazul cetățenilor străini, a

patrizilor și

20

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

non-

cetățenilor Letoniei, perioada de asigurare include perioadele de muncă și

perioadele asimilate acumulate pe teritoriul leton, perioadele asimilate menționate la

alin. 4 și 5 din prezentul paragraf acumulate pe teritoriul fostei URSS, precum și

perioada acumulată în afara teritoriului Letoniei menționată la alin. 10. Perioadele

enumerate mai jos, acumulate până la 31 decembrie 1990 – sau până la 31 d

ecembrie

1995 în cazul vizat la alin. 11 din prezentul paragraf

–

sunt considerate perioade de

muncă și sunt incluse în calculul perioadei de asi

gurare:

1) serviciu militar activ obligatoriu sau serviciul civil alter

nativ;

2) serviciul soldaților și ofițerilor profesioniști în armata Republicii

Letonia sau, în

cazul cetățenilor letoni, în forțele armate sovietice, dacă au fost retrogradați din cauza

activităților desfășurate în interesul Republicii Letonia sau dacă au fost chemați să

efectueze un serviciu militar activ după încheierea serviciului

militar obligatoriu sau

după ce au obținut

o

diplomă de la

o

universitate civilă (...)

(...)

3) serviciul

subofițerilor și al comandanților de unități în cadrul organismelor

responsabile cu afacerile interne, cu excepția KGB (Comitetul pentru Securitate

a

Statului);

4) perioadele de studii realizate în instituții de învățământ superior sau în instituții

de formare postliceală, dar care nu depășesc cinci ani în cazul calificărilor care au

necesitat, la momentul respectiv, o formare de cel mult cinci ani, și care nu depășesc

șase ani în cazul calificărilor care au necesitat, la momentul respectiv, o formare de

peste cinci ani

;

5) perioadele aferente studiilor doctorale cu frecvență – până la maximum trei ani,

formării postuniversitare sau formării profesion

ale continue;

6) perioadele de activitate independent

ă;

7) perioada petrecută în îngrijirea unei persoane cu handicap cu

gradul I de

invaliditate, a unui copil cu handicap cu vârsta sub 16 ani sau a unei persoane care a

împlinit vârsta de 80 de a

ni;

8)

t

impul petrecut de mame pentru creșterea unui copil cu vârsta sub opt

ani;

9) perioadele de muncă remunerată realizate în cadrul organizațiilor reli

gioase;

10) triplul perioadei de timp petrecute de victimele persecuțiilor politice în locuri de

detenție (...) în exil, precum și timpul depus pentru a evada din astfel de locuri, sau

cvintuplul perioadelor, dacă acestea au fost petrecute în Nordul Extrem (

sovietic) sau

în

(...)

regiuni

similare.

11) Perioadele nelucrate de persoanele asigurate (în special din cauza unui a

ccident

de muncă sau a unei boli profesionale) căro

ra li s

-a recunoscut un handicap de gra

dul

I, II sau III, pe o durată care nu poate depăși vârsta de pe

nsionare;

12) Perioadele de muncă realizate începând cu vârsta de șaisprezece ani în cali

tate

de membru al unei ferme colecti

ve (

kolkhoz

e

).

”

67.

Cu alte cuvinte, toate perioadele de muncă și perioadele

asimilate

menționate mai sus acumulate înainte de 1991 pe teritoriul fostei URSS sunt

incluse în calcularea pensiilor cetățenilor letoni. Pe de altă parte, calcularea

perioadei de asigurare pentr

u „non

-

cetățenii rezidenți permanent” nu ia în

considerare perioadele de muncă acumulate de aceștia în afara teritoriului

21

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

leton, singurele perioade asimilate incluse în acest calcul fiind cele

menționate la alin. (4), (5) și (10). „Non

-

cetățenii rezidenți permanent” ca

re

dobândesc cetățenia letonă prin naturalizare primesc o pensie pentru

perioadele de muncă acumulate de aceștia în afara teritoriului leton, dar

numai

ex nunc

, deoarece revizuirea cuantumului pensiilor lor nu are efect

retroactiv.

dispozițiilor tranzitorii

susmenționate era redactat

astfel :

„ Sunt considerate ca fiind justificative pentru o perioadă de muncă acumulată înainte

de 31 decembrie 1995 următoarele document

e:

1) cartea de mun

că (

darba gr

āmatiņa

)

2) un carnet care să includă toate contractele de

muncă (

darba līgumu grāmatiņa

);

3) un document care să ateste plata contribuțiilor socia

le;

4) orice alt document care atestă o perioadă de muncă (certificate, contracte de muncă

sau documente care

atestă terminarea lucrărilor etc.)”

69.

În scopul de a preciza aplicarea corectă a dispozițiilor citate mai sus,

Consiliul de Miniștri a adoptat la 23 aprilie 2002 Regulamentul nr. 165 prin

care se stabilea procedura de certificar

e, de calculare și de monitorizare a

perioadelor de asigurare (

Apdrošināšanas periodu pierādīšanas,

aprēķināšanas un uzskaites kārtība

). Art. 21 din acest regulament precizează

că orice muncă prestată pentru entitățile situate pe teritoriul leton este

cons

iderată ca fiind „muncă în Letonia”.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNAȚIONALE

A.

Cetățenia

1.

Jurisprudența Curții Internaționale de Justiți

e

Nottebohm

(

Liechtenstein împotriva Guatemalei

, hotărâre

din 6 aprilie 1955,

Culegere CIJ

1955), Curtea Internațională de Justiție (CIJ)

s-a exprimat astfel:

„Liechtenstein, ca orice stat suveran, are competența de a stabili prin propria legislație

normele privind dobândirea cetățeniei sale și de a conferi această cetățenie prin

naturalizare a

cordată de propriile organe în conformitate cu această legislație. Nu este

necesar să se stabilească dacă dreptul internațional impune vreo limitare a libertății sale

de decizie în acest domeniu. Pe de altă parte, cetățenia are efectele cele mai imediate,

cele mai profunde și, pentru majoritatea persoanelor, singurele sale efecte în cadrul

sistemului juridic al statului care o conferă. Cetățenia servește în primul rând pentru a

stabili faptul că persoana căreia îi este conferită se bucură de drepturi și este supusă

obligațiilor pe care legislația statului respectiv le acordă sau le impune resortisanților

săi. Acest lucru este cuprins în mod implicit în conceptul mai larg conform căruia

cetățenia se află sub jurisdicția internă a statului

.

(...)

22

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

Conform

practicii statelor, deciziilor arbitrale și judiciare și opiniilor doctrinare,

cetățenia este un liant juridic care are la bază un fapt social de atașament, o solidar

itate

efectivă a existenței, intereselor și sentimentelor unită cu o reciprocitate a drept

urilor și

îndatoririlor. Se poate spune că aceasta este expresia juridică a faptului că individul

căruia îi este conferită, fie direct prin lege, fie printr

-

un act al autorităților, are, de f

apt,

o legătură mai strânsă cu populația statului care îi conferă cetățenia decât cu cea a

oricărui alt stat. Conferită de un stat, cetățenia oferă dreptul la exercitarea unei protecții

față de un alt stat numai dacă reprezintă o transpunere în termeni juridici a legăturii

individului cu statul care

l-

a făcut resortisant al său.

(...)

Naturalizarea nu este un lucru care trebuie tratat cu ușurință. Solicitarea și obținerea

cetățeniei nu este un act cotidian în viața unui om. Aceasta comportă ruperea unei

legături de loialitate și stabilirea alteia. Aceasta antrenează consecințe ample și o

schimbare profundă în destinul persoanei care o obține. Aceasta îl privește în mod

personal și ar însemna să nu îi înțelegem sensul profund dacă am considera

-o doar din

punct de vedere al efectului asupra bunurilor sale. Pentru a aprecia

efectul său

internațional, nu putem fi indiferenți la circumstanțele în care a fost acordată, la

caracterul său serios, la preferința reală, și nu doar verbală, a persoanei care o solicită

pentru țara car

e i

-

o acordă. ”

2.

Convenția europeană asupra cetățenie

i

71.

Principalul instrument al Consiliului Europei privind cetățenia este

Convenția europeană asupra cetățeniei (ETS nr. 166), care a fost adoptată la

6 noiembrie 1997 și a intrat în vigoare la 1 martie 2000. Această Convenție a

fost ratificată de douăzeci de state membre ale Consiliului Europei. Letonia a

semnat-o la 30 mai 2001, dar nu a ratificat-o.

72.

Articolele relevante ale acestei Convenții sunt redactate astfel:

Art. 2

– Definiții

„În sensul prezentei Convenții:

a) cetățenie înseamnă legătură juridică dintre o persoană și un stat și nu indica originea

etnică a persoanei;

(...)

”

Art. 3

– Competența statului

„1. Fiecare

stat va determina prin legislația proprie care sunt cetățenii

săi.

a legislație trebuie acceptată de celelalte state, cu condiția ca ea să fie în

conformitate cu convențiile internaționale aplicabile, cu dreptul internațional cutumiar

și cu principiile de drept general recunoscute în materie de cetățenie. ”

Art. 4

–

Principii

„Regulile privind cetățenia ale fiecărui stat parte trebuie să se bazeze pe următoarele

principii:

a) fiecare persoană are dreptul la o cetățeni

e;

b) apatridia trebuie evitată

;

23

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

c) nimeni nu poate fi, în mod arbitrar, privat de cetățenia sa;

d) nic

i căsătoria, nici desfacerea căsătoriei între un cetățean al unui stat parte și un

străin, nici schimbarea cetățeniei unuia dintre soți în timpul căsătoriei nu pot avea e

fect

de plin drept asupra cetățeniei celuilalt soț

. ”

ceea ce privește art. 2 din această Convenție, raportul explicativ la

aceasta precizează în special următoarele:

Art. 2

– Definiții

„22. Noțiunea de cetățenie a fost examinată de Curtea internațională de justiție în

cauza Nottebohm. Curtea a definit aici

cetățenia ca fiind „o legătură juridică care are

(la bază) un fapt social (de atașament), o solidaritate efectivă a existenței, intereselor ș

i

sentimentelor, unită cu o reciprocitate a drepturilor și a îndatoririlor” (hotărârea

Nottebohm, rapoarte ale CIJ, 1955, p. 23).

(23)

„Cetățenia” este definită la art. 2 din Convenție ca fiind legătura juridică care

există între o persoană și un stat și nu indică originea etnică a persoanei. Prin urmare,

se referă la o anumită relație juridică dintre o persoană și un stat, relație care este

recunoscută de statul respectiv. După cum s

-a precizat deja în nota de subsol de la pct.

1 din prezentul raport explicativ, cu privire la efectele convenției, termenii

„naționalitate” și „cetățenie” sunt sinonimi. ”

3.

Jurisprudența Curții Interamericane a Drepturilor Omului

74.

În avizul său consultativ cu privire la un proiect de modificare a

dispozițiilor privind cetățenia din Constituția Costa Ricăi (Aviz consultativ

OC-4/84, 19 ianuarie 1984, seria A nr.

4), Curtea Interamericană a

Drepturilor Omului s-

a pronunțat astfel:

„31. Întrebările ridicate de Guvern se referă două seturi de probleme juridice

generale, pe care Curtea le va examina separat. În primul rând, există o problemă legată

de dreptul la cetățenie consacrat de art. 20 din convenție. A doua categorie de probleme

se referă la discriminarea interzisă de convenț

ie.

(32)

În prezent, este general acceptat faptul că cetățenia este un drept inerent al

tuturor oamenilor. Cetățenia nu este doar o condiție de bază pentru exercitarea

drepturilor politice, dar are, de asemenea, un impact semnificativ asupra statutului

juridic al unei persoane

.

Astfel, deși în mod tradițional se acceptă faptul că acordarea și reglementarea

cetățeniei este o chestiune care ține de competența fiecărui stat, evoluțiile recente indică

faptul că dreptul internațional impune anumite limite în ceea ce privește puterile largi

de care se bucură statele în acest domeniu și că modul în care statele reglementează

aspectele care au un i

mpact asupra cetățeniei nu mai poate fi considerat astăzi ca ținând

de competența exclusivă a acestora. Aceste puteri ale statelor sunt, de asemenea,

circumscrise obligațiilor lor de a asigura deplina protecție a drepturilor omu

lui.

(33)

Doctrina clasică, care considera cetățenia ca fiind un atribut acordat de stat

supușilor săi, a evoluat treptat ajungându

-

se în prezent la considerarea cetățeniei ca

implicând atât

jurisdicția statului, cât și aspecte legate de drepturile omului. Acest lucru a fost

recunoscut într-

un instrument regional, și anume Declarația americană a drepturilor și

24

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

îndatoririlor omului din 2 mai 1948 (...) (text art. 19). Un alt instrument, Declarația

universală a drepturilor omului (...) prevede următoarele (text art

. 15).

(34) Dreptul

la cetățenie al oricărei persoane a fost recunoscut ca atare de dreptul

internațional. Două aspecte ale acestui drept se reflectă în art. 20 din convenție: în

primul rând, dreptul la cetățenie consacrat aici asigură persoanei o măsură minimă de

protecție juridică în cadrul relațiilor internaționale prin legătura de cetățenie stabilită

între persoană și statul respectiv; și, în al doilea rând, protecția oferită persoanei

împotriva privării arbitrare de cetățenie, fără de care ar fi lipsită, de toate efectel

e

practice ale drepturilor sale politice în ansamblu, precum și ale drepturilor sale civile

legate de cetățenie.

(35)

Cetățenia poate fi considerată ca fiind un liant politic și juridic care leagă o

persoană de un anumit stat și îi creează obligații de loialitate și credință, în

dreptățind

-o

la protecție diplomatică din partea statului respectiv. În diverse moduri, majoritatea

statelor au oferit persoanelor care nu au avut inițial cetățenia lor posibilitatea de a o

dobândi ulterior, de regulă printr

-o decla

rație de intenție făcută după ce au întrunit

anumite condiții.

În astfel de cazuri, cetățenia nu mai depinde de caracterul întâmplător

al nașterii pe un anumit teritoriu sau de deținerea de către părinți a acestei cetățenii. Mai

degrabă, aceasta se bazează pe un act voluntar care vizează stabilirea unei relații cu o

anumită societate politică, cu cultura, modul de viață și valorile acestei

a.

(36)

Din moment ce statul este cel care oferă posibilitatea de a obține cetățenia sa

persoanelor de origine străină, este firesc ca procedurile și condițiile pent

ru dobândirea

acestei cetățenii să fie reglementate în primul rând de dreptul intern al acestui stat. Atâta

timp cât aceste reguli nu intră în conflict cu norme superioare, statul care acordă

cetățenia este cel mai în măsură să judece ce condiții trebuie impuse pentru a se asigura

că există o legătură efectivă între solicitantul de naturalizare și sistemele de valori și

interese ale societății cu care acesta dorește să se asocieze pe deplin. Acest stat est

e, de

asemenea, cel mai în măsură să decidă dacă aceste condiții sunt îndeplinite. În cadrul

acelorași limite, este, de asemenea, logic ca nevoile percepute de fiecare stat să poată

determina decizia de a facilita sau nu naturalizarea într-

o măsură mai mare sau

mai

mică; și din moment ce nevoile percepute ale unui stat nu rămân statice, este firesc ca

și condițiile pentru naturalizare să poată fi liberalizate sau restricționate în funcție de

schimbarea circumstanțelor. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că

, la un moment

dat, statul să considere oportun să impună noi condiții pentru a împiedica persoanele

care nu au stabilit legături reale și durabile cu țara, care să justifice un act atât de grav

și profund precum schimbarea cetățeniei, să încerce să

-

și schimbe cetățenia doar pentru

a soluționa unele dificultăți temporare pe care le

-au întâmpinat.

”

cauza

Minorele Yean și Bosico împotriva Republicii Dominicane

(excepții preliminare, fond, reparații și cheltuieli de judecată, hotărâre din 8

septembrie 2005, seria C nr. 130), Curtea Interamericană a Drepturilor

Omului s-

a pronunțat astfel (notele de subsol au fost omise)

:

„139. Convenția americană recunoaște ambele aspecte ale dreptului la cetățenie:

dreptul de a avea o cetățenie, în sensul ca persoana să beneficieze «în relațiile

internaționale de un minim de protecție juridică prin legătura pe care cetățenia o

stabilește între aceasta și un anumit stat și, în al doilea rând, protecția acordată persoanei

împotriva privării arbitrare de cetățenie, fără de care aceasta ar fi privată de toate

drepturile sale politice, precum și de drepturile civile legate de cetățenia

sa».

140.

În timp ce fiecare stat își păstrează competența de a stabili cine sunt resortisanții

săi, marja sa de apreciere în această privință a fost treptat limitată de evoluția dre

ptului

internațional, în scopul de a asigura o mai bună protecție a persoanei în fața acțiunilor

25

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

arbitrare ale statelor.

Astfel, în stadiul actual de dezvoltare a dreptului internațional al

drepturilor omului, această prerogativă a statelor este limitată, pe de o parte, de obligația

acestora de a oferi persoanelor o protecție juridică efectivă și egală și, pe de altă parte,

de obligația lor de a preveni, evita și reduce apatri

dia.

(141)

Curtea consideră că principiile juridice peremptorii ale protecției juridice

efective și egale ale nediscriminării implică faptul că, atunci când adoptă mecanisme

pentru reglementarea acordării de cetățenie, statele trebuie să se abțină de la adoptarea

unor reglementări care sunt discriminatorii sau care au efecte discriminatorii asupra

anumitor categorii de populație atunci când își exercită drepturile. Mai mult, statele

trebuie să combată pr

acticile discriminatorii la toate nivelurile, în special în cadrul

organismelor publice, și să adopte măsurile antidiscriminatorii necesare pentru a

asigura dreptul efectiv la protecție egală pentru toate pers

oanele.

(142)

Statele au obligația de a nu ado

pta practici sau legi referitoare la acordarea

cetățeniei, a căror aplicare ar duce la creșterea numărului de apatrizi. Această condiție

rezultă din lipsa unei cetățenii atunci când, în conformitate cu legile unui stat, o

persoană nu poate dobândi cetățenia acelui stat din cauza privării arbitrare sau a

acordării unei cetățenii care, în realitate, nu este efectivă. Apatridia privează o persoană

de posibilitatea de a se bucura de drepturi civile și politice și o plasează într

-

o situație

de vulnerabilitate e

x

tremă. ”

76.

Principiile referitoare la dreptul la cetățenie care rezultă din

jurisprudența Curții Interamericane a Drepturilor Omului citată anterior au

fost confirmate în cauza

Resortisanți dominicani și haitieni expulza

ți

împotriva Republicii Dominicane

(excepții preliminare, fond, reparații și

cheltuieli de judecată, hotărâre din 28 august 2014, seria C nr. 282, pct.

253

-

264).

B. Responsabilitatea

statelor

77.

Comisia de drept internațional a adoptat un pro

iect de articole privind

răspunderea statelor pentru fapte internaționale ilicite („proiectul de articole

al CDI”) în 2011, în cadrul celei de

-

a cincizeci și treia sesiuni (sesiunea 56,

supliment nr. 10 și corrigendum, documente oficiale, A/56/10 și Corr.

1).

Proiectul de articole a fost prezentat Adunării generale. În rezoluția sa din 12

decembrie 2001 (A/56/83 (2001)), Adunarea Generală a luat act de acest

proiect și l

-

a recomandat în atenția guvernelor.

Art. 2 al proiectului de

articole, intitulat „Fapte internaționale ilicite ale statului” este redactat după

cum urmează:

„Există un fapt internațional ilicit al unui stat atunci când un comportament constând

într-

o acțiune sau o omisiune:

(a) Este imputabil statului în conformitate cu dreptul internațional; și

(b) Constituie o încălcare a unei obligații internaționale a statului. ”

78.

Comentariul la proiectul de articole al CDI, adoptat odată cu proiectul

de articole, precizează următoarele cu privire la art. 2 (notele de subsol

sunt

omise):

26

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

„Pentru ca un anumit comportament să poată fi calificat drept fapt internațional

ilicit, acesta trebuie să fie mai întâi de toate un comportament care poate fi atribuit

statului. Statul este o entitate organizată reală, o persoană juridică avâ

nd capacitatea

deplină de a acționa în temeiul dreptului internațional. Dar recunoașterea acestui fap

t

nu înseamnă negarea adevărului elementar că statul ca atare nu este capabil să

acționeze. Un „fapt al statului” implică în mod necesar o acțiune sau o om

isiune a

unei ființe umane sau a unui grup: „Statele pot acționa numai prin intermediul ș

i prin

persoana agenților și a reprezentanților lor”. Se pune întrebarea ce persoane ar trebui

să fie considerate ca acționând în numele statului, și anume ce constituie un „fapt al

statului” în sensul răspunderii statelor.

6) Atunci când se vorbește despre atribuirea unui comportament statului, statu

l este

înțeles ca fiind un subiect de drept internațional. În numeroase sisteme juridice,

organele statului constau din d

iferite persoane juridice (ministere sau alte entități) care

sunt considerate ca având drepturi și obligații distincte, în temeiul cărora acestea

sunt

singurele susceptibile de a fi acționate în justiție și sunt responsabile. În sensul

dreptului internațional al răspunderii statului, acest concept este diferit. Statul este

considerat ca o unitate, în conformitate cu faptul că este recunoscut ca o singură

persoană juridică în dreptul internațional. În acest sens, ca și în alte privințe, atribuirea

unui compo

rtament statului este în mod necesar o operațiune normativă. Ceea

ce este

decisiv în acest caz este faptul că există o legătură suficientă între un anumit

eveniment și un comportament (fie că este vorba de o acțiune sau de o omisiune) care

poate fi atribui

t statului în temeiul uneia sau alteia dintre normele prevăzute la

capitolul II.

7) A

doua condiție pentru a exista un fapt internațional ilicit al unui stat este ca acel

comportament imputabil statului să constituie o încălcare de către statul respectiv

a

unei obligații internaționale existente (...)

(...)

12) În alin. (a), termenul „atribuire” este utilizat pentru a desemna operațiunea de

atribuire a unei anumite acțiuni sau omisiuni unui stat. În practica și jurisprudența

internațională, se utilizează, de asemenea, termenul „imputare”. Însă termenul

„atribuire” evită orice sugestie că procesul juridic constând în atribuirea unui

comportament statului este o ficțiune sau că respectivul comportament este „în

realitate” al altcuiva

.

13) Alin. (b) se referă

la o încălcare a unei obligații internaționale și nu la o încălcare

a unei reguli sau norme de drept internațional. Ceea ce contează în acest caz nu este

pur și simplu existența unei norme, ci aplicarea acesteia în cazul specific pentru statul

responsabi

l

. Termenul „obligație” este utilizat în mod curent în jurisprudența și

practica internațională, precum și în doctrină, pentru a acoperi toate posibilitățile.

Cuvântul „obligație” se referă doar la o obligație în temeiul dreptului internațional,

aspect clarificat de art. 3.

”

C.

Acordurile internaționale în materie de securitate socială încheiate

de Letonia

79.

Recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă care trebuie luate în

considerare în scopul calculării pensiilor de stat este prevăzută în acordurile

de cooperare în domeniul securității sociale încheiate de Letonia cu Lituania

(acord intrat în vigoare la 31 ianuarie 1996), Estonia (acord intrat în vigoare

la 29 ianuarie 1997), Ucraina (acord intrat în vigoare la 11 iunie 1999),

27

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

Fi

nlanda (acord intrat în vigoare la 1 iunie 2000) și Canada (acord intrat în

vigoare la 1 noiembrie 2006). Letonia a încheiat, de asemenea, un acord

similar cu Țările de Jos (care a intrat în vigoare la 1 iunie 2005) care interzice

orice discriminare pe mot

iv de rezidență. De la pronunțarea hotărârii Curții

în cauza

Andrejeva

, citată anterior, Letonia a încheiat alte acorduri bilaterale,

în special cu Belarus (acord intrat în vigoare la 28 septembrie 2010) și cu

Rusia (acord intrat în vigoare la 19 ianuarie 2011)

.

securității sociale între Letonia și Federația Rusă extinde în mod expres

domeniul de aplicare al acestuia la „non

-

cetățenii rezidenți permanent” în

Leto

n

ia. În conformitate cu art. 10 alin.(1), la calcularea pensiei pentru limită

de vârstă, fiecare dintre părțile contractante ia în considerare timpul lucrat de

beneficiar în ambele țări. Art. 4 alin. (2) prevede o excepție prin care

principiul egalității între resortisanții și rezidenții celor două state nu se aplică

regimului special de calculare a perioadelor de muncă realizate de

resortisanții letoni înainte de 1991.

81.

Art. 25 din acordul menționat mai sus împarte sarcina financiară

pentru pensiile pentru limită de vârstă între cele două state, în cazul în care

beneficiarul a dobândit dreptul la o pensie pentru limită de vârstă după

intrarea în vigoare a acordului. Pensiile datorate pentru munca prestată înainte

de 1 ianuar

ie 1991 sunt plătite de statul în care beneficiarul își are domiciliul

în momentul în care solicită pensia. Pe de altă parte, pentru perioada

ulterioară acestei date, fiecare parte contractantă s

-

a angajat să plătească

pentru anii lucrați pe teritoriul său. Art. 26 precizează că o pensie deja

acordată înainte de intrarea în vigoare a acordului poate fi, de asemenea,

recalculată în acest mod la cererea expresă a beneficiarului; totuși, această

recalculare poate fi aplicată numai după intrarea în vigoare a ac

ordului.

82.

Acordul încheiat între Letonia și Belarus conține dispoziții similare.

III.

DREPTUL ȘI PRACTICA INSTITUȚIILOR COMUNITĂȚILOR

EUROPENE ȘI ALE UNI

U

NII EUROPENE

A.

Curtea de Justiție a Uniunii Europen

e

cauza

Janko Rottmann împotriva lui Freistaat Bayern

(C-135/08,

hotărâre din 2

martie 2010

,

ECLI:EU:C:2010:104

), Curtea de Justiție a

Uniunii Europene a ajuns la următoarele concluzii (trimiteri omise):

„45. Astfel,

în exercitarea competenței lor în materie de cetățenie, statele membre

trebuie să respecte dreptul Uniunii (

...)

(...)

(48)

Clauza potrivit căreia dreptul Uniunii trebuie respectat nu aduce atingere

principiului de drept internațional deja recunoscut de Curte (... ) conform c

ăruia statel

e

membre au competența de a defini condițiile de dobândire și de pierdere a cetățeniei

, ci

consacră principiul potrivit căruia, în ceea ce privește cetățenii Uniunii, exercitarea

28

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

acestei competențe, în măsura în care aduce atingere drepturilor conferite și

proteja

te

de ordinea juridică a Uniunii, cum este în special cazul unei decizii de retragere a

naturalizării precum cea în discuție în acțiunea principală, este supusă unui control

jurisdicțional în lumina dreptului Uniun

ii.

(...)

(55) Într-un

astfel de

caz, revine totuși instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă

decizia de retragere în discuție în acțiunea principală respectă principiul

proporționalității în ceea ce privește consecințele pe care le antrenează asupra situației

persoanei în cauză în lumina dreptului Uniunii, pe lângă, dacă este cazul, examinarea

proporționalității deciziei în lumina dreptului național. ”

B. Parlamentul

European

84.

Pasajele relevante din rezoluția Parlamentului European privind

situația din Estonia, Letonia și Lituania, adoptată la 13 ianuarie 1983 [1982

-

1983 EUR.PARL.DOC (nr. 7.908) 432-33 (9183)], sunt redactate astfel :

„Parlamentul European

(...)

B. având în vedere tratatele bilaterale de pace semnate între Uniunea Sovietică și cele

trei sta

te baltice la Dorpat (2 februarie 1920), Moscova (12 iulie 1920) și Riga (11

august 1920), prin care Uniunea Sovietică a garantat celor trei state baltice

inviolabilitatea teritoriului lor și pacea eter

nă,

C. având în vedere articolul VIII din Actul final

al Conferinței de la Helsinki privind

securitatea și cooperarea în Europa, care garantează dreptul popoarelor la

autodeterminare, precum și dreptul acestora de a

-

și stabili în mod liber, când și cum

doresc, statutul lor politic intern și ext

ern,

D. condamn

ând ocuparea de către Uniunea Sovietică a acestor state, anterior

independente și neutre, care a început în 1940, ca urmare a Pactului Molotov

-

Ribbentrop și continuă până în preze

nt,

E. întrucât, până în acest moment, majoritatea statelor europene nu au re

cunoscu

t

oficial anexarea de către Uniunea Sovietică a celor trei state baltice și întrucât, până în

prezent, Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Australia și Vaticanul au invocat

conceptul de stat baltic

,

(...)

1.

invită miniștrii de externe reuniți în cadrul cooperării politice să adopte o poziție

comună în favoarea declarației adresate Organizației Națiunilor Unite î

n 1979 ;

2.

propune ca aceștia să supună chestiunea statelor baltice subcomisiei speciale a

Națiunilor Unite pentru decolonizare;

(...)

4.

își exprimă speranța că miniștrii afacerilor externe nu vor ezita să lucreze pentru

realizarea aspirațiilor popoarelor din aceste state în ceea ce privește forma lor de

guvernare;

(5)

încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție miniștrilor

de externe reuniți în cadrul cooperării politice și guvernelor statelor membre ale

Comunității Economice Europene. ”

29

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

IV.

RAPOARTE ȘI REZOLUȚI

I ALE ORGANISMELOR CONSILIULUI

EUROPEI

A.

Adunarea parlamentară a Consiliului Europei

85.

Rezoluția 189 (1960), adoptată la 29 septembrie 1960 de Adunarea

parlamentară a Consiliului Europei și intitulată „Situația din statele baltice cu

ocazia celei de-

a douăzecea aniversări a încorporării forțate a acestora în

Uniunea Sovietică” este redactată astfel:

„1.

Adunarea:

(2) cu

ocazia celei de-

a douăzecea aniversări a ocupației militare a celor trei state

europene Estonia, Letonia și Lituania și a încorporării forțate a acestora în Uniunea

Sovietică,

(3)

constată că această anexare ilegală a fost realizată fără ca popoarele să își

poată

exprima liber voința;

(4)

își exprimă compasiunea față de popoarele baltice în această încercare și dorește

să le asigure că nu sunt uitate de ceilalți europ

eni;

(5)

este convinsă că opresiunea comunistă nu va reuși să le zdrobească curajul și

credința în libertate și democra

ție;

(6)

constată că marea majoritate a guvernelor națiunilor din lumea liberă recunosc

încă

de jure

existența independentă a statelor baltice;

(7)

îndeamnă guvernele membre să sprijine eforturile corespunzătoare ale

refugiaților din statele baltice de a

-

și păstra cultura, tradițiile și limbile naționale, în

așteptarea zilei în care Estonia, Letonia și Lituania își vor putea îndeplini rolul de

națiuni libere în cadrul instituțiilor noastre democratice internaționale. ”

86.

Pasajele relevante din Rezoluția 872(1987), adoptată la 28 ianuarie

1987 de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și intitulată

„Situația popoarelor baltice”, sunt redactate

astfel:

„1.

Adunarea:

(...)

(3)

Reamintind că încorporarea celor trei state baltice în Uniunea Sovietică a fost

și rămâne o încălcare flagrantă a dreptului popoarelor la autodeterminare și că, până

în prezent, nu a fost recunoscută de marea majoritate a statelor europene și de

numeroși membri ai comunității internaționale;

(4)

Considerând că eliminarea problemelor internaționale create de această

încorporare necesită soluții pe baza obligațiilor internaționale la care Uniunea

Sovietică și alți membri ai comunității internaționale au subscris;

(...)

(6)

Deplângând faptul că, în urma unei imigrații forțate în țările lor, popoarele

baltice se află sub presiunea asimilării și că lipsa oportunităților de educație și de

exprimare a culturii proprii conduce l

a

pierderea identității naționale;

(...)

30

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

(13)

Face apel la Guvernul Uniunii Sovietice să respecte dreptul la autodeterminare

ș

i drepturile omului în statele baltice;

(14)

Invită guvernele statelor membre ale Consiliului Europei să atragă atenția

statelor

participante, în cadrul Conferinței de la Viena privind CSCE și, dacă este

necesar, la reuniunile ulterioare ale CSCE, asupra încălcărilor grave ale drepturilor

omului și ale dreptului la autodeterminare în cele trei state baltice. ”

B.

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (CERI)

monitorizare, CERI a adoptat un raport privind Letonia, care conținea o

evaluare a situației în urma adoptării hotărârii

Andrejeva.

Pasajele relevante

ale acestui raport sunt redactate astfel (pasaj marcat în italice în textul

original) :

„129. CERI

dorește, de asemenea, să își exprime îngrijorarea cu privire la anumite

măsuri luate de autoritățile letone în urma hotărârii Curți

i (...) în cauza

Andrejev

a

împotriva Letoniei

(...). CERI a fost informată că, în urma acestei hotărâri, autoritățile

au propus modificări ale Legii privind pensiile de stat care au redus drepturile de pensie

ale cetățenilor și ale „non

-

cetățenilor”; astfel, cetățenii sunt tratați mai puțin favorabil

decât anterior. Aceste modificări nu au fost încă adoptate. CERI subliniază din nou că,

dacă ar fi adoptate, modificările ar avea un efect negativ asupra relațiilor interet

nice.

(130)

Aceasta constată că, în februarie 2011, Curtea Constituțională a declarat că

dispoziția din Legea privind pensiile de stat în litigiu în cauza

Andrejeva

împotriva

Letoniei nu era contrară Constituției letone. Curtea a respins pretențiile reclamanților

(similare cu cele ale cauzei

Andreje

va

) pe motiv că, cauza Natalija Andrejeva era

excepțională, întrucât aceasta lucrase fizic chiar în Letonia. CERI observă că decizia

Curții Constituționale oferă, în cel mai bun caz, o interpretare foarte restrictivă a

hotărârii Curții (...)

(131)

În plus, CERI a fost informată că au fost semnate acorduri bilaterale cu R

usia,

Ucraina și Belarus pentru a acoperi pensiile „non

-

resortisanților” pentru perioadele de

muncă efectuate în fostele republici sovietice. CERI observă că, deși această abordare

e

ste pozitivă pentru cei care au lucrat în aceste republici și care, în caz contrar,

ar primi

o pensie redusă, ea nu ia în considerare „non

-

resortisanții” care au lucrat în cele nouă

republici sovietice rămase, cu care nu a fost semnat niciun acord bilatera

l. Potrivit

hotărârii Curții în cauz

a

Andrejeva

(...), această abordare este discriminatorie.

(132)

CERI recomandă autorităților letone să pună în aplicare hotărârea Andrejeva

a Curții (...) într

-

un mod care să nu aibă consecințe negative asupra relațiilo

r

interetnice, evitând să o folosească pentru a reduce drepturile de pensie ale

cetățenilor.

”

finalul celui de-al cincilea ciclu de monitorizare, CERI a adoptat, la

4 decembrie 2018, un raport privind Letonia, care a analizat statutul de

„non

-

cetățean rezident permanent” al Letoniei în următorii termeni (notele de

subsol au fost omise; pasaje marcate în italice în textul original) :

„Non

-

resortisanții

”

„55.

Potrivit datelor CSB, în ianuarie 2017, în Letonia locuiau 222.847

de „non

-

resortisanți”, reprezentând 11,4% din populația țării. Majoritatea acestora sunt

31

HOTĂRÂREA SAVICKIS ȘI ALȚII ÎMPOTRIVA LETONIEI

persoane de origine rusă. Aceștia sunt cetățeni ai fostei URSS care erau rezidenți în

Letonia la 1 iulie 1991 și care nu dețin cetățenia niciunei alte țări. Termenul n

u se

aplică cetățenilor străini. Deși acești „non

-

resortisanți” nu au aceleași drepturi ca și

cetățenii letoni, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR)

subliniază că „non

-

cetățenii” se bucură de dreptul de ședere în Letonia

ex lege

ș

i de

un ansamblu de drepturi și obligații care, în general, depășesc drepturile pr

evăzute de

Convenția din 1954 privind statutul apatrizilor, inclusiv protecția împotriva expulzării

și, ca atare, „n

on

-

cetățenii” pot fi considerați în prezent drept persoane

cărora nu li se

aplică Convenția, în conformitate cu art. 1.2(ii) al ac

esteia.

(56)

De la raportul precedent al CERI, numărul „non

-

resortisanților” a scăzut și mai

mult (326 735 de persoane în 2011, adică 14,6% din populație). Această scădere se

datorează în parte factorilor demografici și mortalității, aproape 40% dintre „non

-

resortisanți” fiind în vârstă de 60 de ani sau mai mult. Numărul de naturalizări a

scăzut, de asemenea, dar în prezent s

-a stabilizat la aproximativ 1 000 pe an. Potrivit

au

torităților, 98% dintre solicitanții „non

-

resortisanți” trec testele necesare pentru a

obține naturalizarea, dar nu toți din prima încercare. Un studiu realizat în 2016 de

Biroul pentru cetățenie și migrație arată că motivele personale pentru care „non

-

res

ortisanții” nu doresc să solicite naturalizarea s

-

au schimbat. În anii precedenți,

obstacolele menționate erau obligația de a cunoaște limba letonă și costul procedurii.

Acești factori nu se mai află în fruntea listei. Pe de altă parte, posibilitatea de a călători

în Federația Rusă fără viză și deschiderea drepturilor la o pensie rusă mai avantajoasă

au fost subliniate de mulți respondenți. În plus, numeroși „non

-

resortisanți” refuză din

principiu să solicite naturalizarea, deoarece consideră că ar trebui să obțină în mod

automat cetățenia letonă. Aceste aspecte au fost confirmate pentru CERI d

e numeroși

reprezentanți ai organizațiilor de „non

-

resortisanți

”.

(57)

Autoritățile letone au subliniat că obiectivul lor pe termen lung nu a fost

acela

de a apropi

a

statutul „non

-

resortisanților” de cel al cetățenilor letoni,

ci de a

-l elimina

prin încurajarea și facilitarea naturalizării. (...)

(...)

(59)

Alte măsuri luate de autorități pentru promovarea naturalizării „non

-

resortisanților” includ organizarea de zile de informare în municipiile cu o populație

semnificativă de „non

-

resortisanți”, în cadrul cărora est